CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mărturia unui participant la revoluţia anticomunistă rănit la Timişoara. VIDEO


 

 

 

 Imagine similară

 

16 decembrie 1989 a fost prima zi în care la Timişoara s-au auzit scandările „Democraţie” şi „Jos Comunismul”.

Dimineaţă, timişorenii s-au adunat la casa episcopului reformat Laszlo Tokes care urma să fie evacuat din oraş. Protestatarii s-au adunat câteva ore mai târziu în Piaţa Maria.

Acesta a fost momentul în care mitingul de susţinere faţă de pastorul Tokes s-a transformat în protest faţă de regimul comunist.

Revoluţionarii s-au împărţit în două coloane. Una a plecat spre Complexul Studenţesc, pentru a-i convinge pe studenţi să se alăture demonstranţilor, iar alta a mers la Comitetul Judeţean de Partid.

Oamenii au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, iar autorităţile au trimis în zonă scutieri şi vehicule dotate cu tunuri de apă. Armata a fost scoasă în stradă, iar sute de demonstranţi au fost bătuţi.

În seara de 16 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc primele confruntări între manifestanţi şi forţele de represiune.

Securitatea şi Miliţia au arestat aproape 1.000 de persoane, mulţi dintre ei fiind bătuţi.

 

 

 

Imagine similară

Foto: Timişoara în zilele revoluţiei

 

Scânteia Revoluţiei aprinsă la Timişoara avea să devină o flacără care a cuprins în zilele următoare întreaga ţară.

Adrian Kali, un demonstrant anticomunist împușcat în 17 decembrie 1989 la Timișoara, azi profesor de istorie la liceul timișorean „Grigore Moisil” și autor al mai multor cărți despre revoluția din 1989, vorbește într-un interviu acordat TVR Timișoara despre revoluția română.

 

 Transcriere înregistrare:
 

Reporter: Ce rol ați jucat în evenimentele din 1989?

 Adrian Kali: N-am avut nici un rol. Am coborît din tramvai întîmplător. Cu toate că știam că se întîmplă la Tokes. Efectiv acolo am fost unul dintre cei care în momentul acela erau acolo. Nimic mai mult.

Atuncea, în 15. În 16 am fost în momentul în care a început la Tokes, ieșit în stradă, iar pe 17 am fost unul dintre demonstranți. Ghinionul a fost că am fost împușcat, norocul că am scăpat cu viață.

 Reporter: Întoarcere în momentul 1989. Care sînt motivele pentru care ați participat la acele evenimente?

 Adrian Kali: Am avut o vîrstă în care la un moment dat m-am gîndit că viitorul va fi unul sumbru. Adică, fără viitor, de fapt. Și obișnuința de a mă uita prea mult la televizor m-a pus în legătură cu ceea ce se întîmpla la sfîrșitul anului 1988, începutul lui 1989, și derularea lui în Europa. Adică am văzut că încet dar sigur, sistemul comunist se duce.

Și eu, prin diverse metode, ajutat și de unii și de alții am început să fac… Nu m-am așteptat niciodată că în România va avea loc acel eveniment numit revoluția română. Dar am încercat să mă opun.

M-am opus cît am putut. Am făcut manifeste, bilețele, și cam asta a fost. Dar în 1989, în decembrie, nici o clipă n-am visat că voi asista la schimbarea istoriei. Practic, 1989 m-a aruncat în altă lume.

 Reporter: Ce a câștigat România în 1989?

 Adrian Kali: În 1989 România a câștigat demnitate. Care după o săptămînă a pierdut-o. Deci demnitatea din 1989, 15-22, a fost pierdută începînd cu 23.

Deci, a fost momentul, ruptura. Ruptura vechilor valori și apariția noilor valori, adică teroare, impostură și politicianism.

 Reporter: Cât din proiectul 1989 a fost dus la îndeplinire?

 Adrian Kali: Niciunul. Nimic. Libertatea, care e limitată, alegeri libere pe care degeaba le faci dacă n-ai pe cine alege. Morții i-am îngropat dar nu știm cine i-a omorît. Securitatea, mersi bine. 20000 de ofițeri acoperiți, 40000 cu pensii, nimeni nu știe cît au, oricum victimele nu se apropie cred că nici a zecea parte din cît au pensii. Și în rest, România arată cum arată.

Deci 1989 a fost o chestie frumoasă cu un final tragic. Deocamdată, după 25 de ani, cerințele revoluționarilor de atuncea nici pe departe, cred că nici 1% nu s-au realizat.

 Reporter: Revoluția la 25 de ani. Care este moștenirea revoluției?

 Adrian Kali: Păi nici una. N-avem ce să moștenim. Cînd mergeți pe stradă și întrebați oamenii, unii nici nu vor să audă, unii nu știu. Cărțile de istorie nu spun decît informații lacunare. Confuzie, orașe martir care nu sînt orașe martir, revoluționari care nu sînt revoluționari, orașe care au făcut revoluția dar care n-au făcut revoluție.

Deci nu există… Există o singură certitudine: haosul postdecembrist, care într-adevăr există. Din 1989, din chestia frumoasă, poze și amintirile noastre, și cîți am mai rămas. Și asta durează încă cîțiva ani, după aceea n-o să-și mai aducă aminte nimeni de noi. O să fim o filă tristă, chiar pot să spun.

Dacă acuma în viață sîntem tratați cum sîntem tratați, vă dați seama ce se întîmplă cînd nu mai sîntem? Deci noi vom fi o filă care va fi la mila ministrului educației, a se studia sau nu se studia.

Un fel de Shakespeare mai trist – a fost sau n-a fost?

A fost, dar nu știm ce-a fost.

 

 

Surse: 

 

http://stiri.tvr.ro/comemorare-la-timisoara-24-de-ani-de-la-declansarea-revolutiei

 

https://mariusmioc.wordpress.com/2017/09/27/adrian-kali-in-1989-romania-a-cistigat-demnitate-care-dupa-o-saptamina-a-pierdut-o-video/

 

 

 

 

 

27/09/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: