CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CONFLICTUL TRANSNISTREAN ŞI IMPLICAŢIILE SALE GEOPOLITICE. VIDEO

Moldova

 

 

ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN 

Spre un nou curs al politicii externe

Încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cunoscutul geopolitician german Friedrich Ratzel (1844-1904) afirma că războiul constă în „a plimba frontiera pe teritoriul altcuiva”.

În consecinţa confruntării, întemeietorul geopoliticii clasice germane, menţiona că două dinamici opuse sfârşesc prin a se stabiliza în lungul unei linii de front, pe care compromisul şi pacea o vor transforma în frontieră.

Indiferent dacă în războiul declanşat împotriva Republicii Moldova în primăvara anului 1992 Federaţia Rusă s-a condus sau nu după respectiva teză geopolitică, nu putem avea nici un dubiu că aceasta reflectă atât mersul, cât şi consecinţele conflictului transnistrean.

 

 

 

 

Imagini pentru razboi pe nistru photos

 

 

 

Războiul din Transnistria a avut consecinţe multidimensionale şi traumatizante, marcând profund întreaga evoluţie ulterioară a evenimentelor şi proceselor politice, economice, sociale şi culturale din Republica Moldova.

Convenţia de la Moscova din 21 iulie 1992 a fost considerată, în mod justificat, drept „apăsătoare”, iar condiţiile acesteia – „un eşec nu doar al unei persoane, ci şi unul colectiv”.

O primă concesie serioasă a Chişinăului oficial, făcută separatiştilor transnistreni, a fost acordarea dreptului de a-şi hotărî singuri soarta „în cazul modificării statutului de stat independent al Republicii Moldova”.

O altă concesie nejustificată a fost abandonarea formulei cvadripartite de reglementare a conflictului (Moldova, România, Rusia, Ucraina) care a fost înlocuită printr-o formulă tripartită: participarea României şi Ucrainei a fost înlocuită de cea a grupării separatiste de la Tiraspol.

În cele din urmă, prin semnarea Convenţiei din 21 iulie 1992, a fost oficializată prezenţa unităţilor ruseşti pe o perioadă nedeterminată, sub falsul pretext al „menţinerii păcii”, ştiindu-se că tocmai această prezenţă a constituit unul din principalii factori ai declanşării şi alimentării conflictului armat.

Cedările unilaterale au fost dublate şi de o turnură vizibilă în cursul politicii externe a Republicii Moldova.

Dacă la începutul lunii iunie 1992, „după o analiză mai profundă a evenimentelor din stânga Nistrului”, M. Snegur ajunsese la concluzia că „sporirea agresivităţii Rusiei în Moldova de Est nu e deloc întâmplătoare”, că „Moscovei nu-i este pe plac politica noastră independentă şi ea foloseşte orice mijloc, şi în primul rând separatismul, pentru a putea schimba orientarea republicii şi a instaura la Chişinău un regim pro-moscovit”, la începutul lunii următoare preşedintele Republicii Moldova formula deja într-un mod pe cât de paradoxal, pe atât de explicabil însă o opinie diametral opusă, afirmând că „în etapa actuală, ar fi de folos pentru Moldova ca ea să participe la această Comunitate”, din simplul considerent că „a apărut un anumit optimism faţă de CSI”.

 

 

 

ADDENDA

 

Conflictul armat de la Nistru, început în data 2 de martie 1992, a fost un conflict militar între Republica Moldova și regimul separatist, instalat în autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană”, care a avut sprijinul direct al militarilor ruşi dislocaţi în stânga Nistrului, precum şi al mercenarilor ruşi, printre care s-a aflat şi actualul vicepremier al Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, tot el şi reprezentant special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea transnistreană. Bătălia s-a dat pentru exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Slobozia și orașul Toraspol, situate pe malul stâng al râului Nistru, precum şi orașului Tighina, aflat pe malul drept al râuluii.

Conflictul politic a început în anul 1990, după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.

Motivul formal al conflictului transnistrean a fost adoptarea legislației privind limba română în calitate de limbă de stat, care, până atunci, în tot spaţiul sovietic era limba rusă, precum şi îngrijorările privind o eventuală unire a Republicii Moldova cu România.

În esenţă, în acest teritoriu s-au ciocnit două viziuni privind calea de dezvoltare de mai departe a Republicii Moldova şi a societăţii ei, după destrămarea Uniunii Sovietice. Luptele de la Nistru au răpit viaţa mai multor sute de oameni din partea ambelor părţi beligerante.

Documentul de încetare a focului, denumit oficial „Convenţia cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” a fost semnat pe 21 iulie 1992, la Moscova, de către preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin şi preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur, în prezenţa liderilor transnistreni – toţi cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei „zone de securitate”, constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste.

A început să funcţioneze o Comisie unificată de control, tripartită, care monitorizează realizarea Acordului.

După semnarea acestuia, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul regimului de la Tiraspol, conflictul transformându-se în unul din conflictele îngheţate de pe teritoriul fostei URSS.

Ulterior, pentru soluţionare acestuia a fost constituit un mecanist multipartit de negocieri în formatul numit „5+2”, din care, în calitate de mediatori şi observatori, fac parte Federaţia Rusă, Ucraina, OSCE, SUA şi UE, plus reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, care au statut de „părţi”.

Summit-ul OSCE de la Istanbul obligă la 22 noiembrie 1999, Federaţia Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice, să evacueze până la 1 ianuarie 2003, forțele sale militare și armamentul, staţionate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova încă din perioada sovietică.

Declarația Summit-ului prevede că statele-părți „salută angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002”.

Rusia a retras 58 de trenuri de echipamente și muniții din Transnistria, dar ulterior a adoptat poziţia conform căreia procesul de evacuare va fi finalizat doar după soluţionarea politică a conflictului transnistrean.

În luna iulie 2017, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Hotărârea prin care cere Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile staţionate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul acesteia, fiind primul document oficial în acest sens pe toată perioada Independenţei.

În luna august 2017, guvernarea de la Chişinău a solicitat Organizației Națiunilor Unite în mod oficial să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul țării pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la începutul lunii viitoare.

Relația dintre Republica Moldova și Federația Rusă a fost marcată pe parcursul anilor și de nenumăratele embargouri la produsele moldoveneşti în calitate de instrument al relaţiilor bilaterale, cu începere din anul 2005, atunci când guvernarea comunistă a ţării a reorientat opţiunile geopolitice ale Republicii Moldova din direcţia Estică, în cea Vestică, cu apropierea considerabilă de structurile UE.

Cel mai masiv, însă acest instrument a fost aplicat cu începere din septembrie 2013, când deja se profila perspectiva reală de semnare a Acordului de Asociere cu UE.

Restricțiile rămân în mare parte în vigoare şi acum, referindu-se la produsele de export strategice: vinuri, fructe, legume, conserve etc.

După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%.

 

 

Surse: 

– Nicolae ENCIU- http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/792-aspecte-geopolitice-ale-conflictului-transnistrean-5.html

-IPN

26/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O CREAŢIE NELEGITIMĂ A RUSIEI – „REPUBLICA MOLDOVENEASCĂ NISTREANĂ”

 

 

 

Imagine similarăImagini pentru r moldoveneasca nistreană photos

 

 

 

NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE

 

 Republica Moldovenească Nistreană (RMN) este numele dat de forţele separatiste entităţii politice ilegale autoproclamate în Transnistria.

Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenţiei armatei ruse (armata a 14-a) în conflictul din Transnistria.

 RMN  controlează acea parte din teritoriul Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), dar şi şase comune, precum şi municipiul Tighina, situate la vest de Nistru. Capitala republicii autoproclamate este Tiraspol. 

Guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 localităţi din raionul Dubăsari.

Examinând procesul istoric al formării republicilor autonome, observăm că fiecare dintre cele douăzeci de republici autonome existente în 1990 pe teritoriul fostei URSS au fost constituite iniţial prin deciziile sovietelor supreme ale republicilor unionale.

Ulterior, deciziile despre formarea republicilor autonome în componenţa republicilor unionale au fost, în mod obligatoriu, aprobate de Sovietul Suprem al URSS.

De exemplu, decizia despre transformarea Regiunii Autonome Kalmâce în RASS Kalmâcă a fost adoptată iniţial prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSFSR din 26 iulie 1958, iar mai târziu – prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 29 iulie 1958.

Înţelegem astfel că, nerespectând această elementară procedură, separatiştii rebeli din Transnistria au ignorat, în mod arbitrar, exigenţele legislaţiei sovietice, la care au făcut de atâtea ori referinţă.

Aşa-numita RMN este eminamente nelegitimă, deoarece crearea ei n-a fost aprobată de Sovietul Suprem al RSSM, n-a fost acceptată de parlamentele ulterioare ale Republicii Moldova şi n-a fost constituţionalizată nici de Parlamentul URSS.

Până la ora actuală, existenţa RMN n-a fost recunoscută de niciun stat al lumii. Ulterior, rebelii au lansat un şir de acţiuni de intimidare şi de represalii împotriva cetăţenilor şi lucrătorilor organelor administrative, instituţiilor de drept, întreprinderilor economice şi aşezămintelor de cultură ce rămăsese fideli Republicii Moldova.

Ziarele din anii 1990-1992 de la Tiraspol, Râbniţa, Tighina, Dubăsari, Grigoriopol, controlate şi dirijate de rebeli, conţineau  numeroase articole ce instigau populaţia contra demnitarilor din organele constituţionale ale republicii noastre, de la Tighina şi din raioanele de pe malul stâng al Nistrului.

Mai mult ca atât, era blocată, în mod organizat şi brutal, activitatea organelor de stat, administrative şi judiciare din Transnistria şi din Tighina, erau bestial maltrataţi şi ucişi lucrătorii ce refuzau să treacă în serviciul regimului instaurat nelegitim de rebeli.

S-a recurs frecvent la atacuri armate directe împotriva instituţiilor legitime ale Moldovei, îndeosebi împotriva secţiilor raionale de poliţie din zona de est a republicii.

Căpitanul de poliţie Anatol Guzun relata în presă: „În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, formaţiuni banditeşti înarmate au ocupat sediul comisariatului poliţiei din Dubăsari.

Atacul separatiştilor şi cazacilor a fost condus de atamanul cazacilor, colonelul Roteev, fost colonel de miliţie în Rostov-pe-Don. Separatiştii şi cazacii erau înarmaţi cu pistoale-automate, mitraliere, maşini blindate. În secţia de poliţie erau doar trei pistoale-automate şi câteva pistoale ”.

Concomitent, pe toate podurile şi pe toate şoselele de pe malul stâng al Nistrului au fost instalate posturi de gardişti şi cazaci, având în dotare maşini blindate.

În scopul zădărnicirii acţiunilor de restabilire a activităţii organelor constituţionale ale Moldovei în zona de est, separatiştii au aruncat în aer podurile peste Nistru de la Dubăsari şi Gura Bâcului şi au avariat grav podul de la Vadul lui Vodă.

La 19 iunie 1992, bandele de separatişti, în colaborare cu unităţile şi subunităţile Armatei a 14-a a Rusiei, au lansat acţiuni militare contra secţiei de poliţie a oraşului Tighina, cu scopul de a o lichida.

Nici legislaţia constituţională a altor ţări nu admite constituirea arbitrară de formaţiuni politico-statale.

De exemplu, Constituţia SUA din 1787, reglementând procesul formării noilor state-subiecte ale federaţiei americane, stabileşte că:

„… Niciun stat nou nu va fi întemeiat sau alcătuit în jurisdicţia vreunui alt stat şi nu va fi format vreun stat prin unirea a două sau mai multe state sau părţi de state fără acordul corpurilor legiuitoare ale statelor implicate, precum şi al Congresului”.

Astfel, considerăm că „Pridnestrovie” este nelegitimă, indiferent de legislaţia constituţională aplicată, deoarece nu respecta nici legislaţia subiectului federaţiei, pe teritoriul căruia s-a constituit în mod abuziv, adică a RSS Moldoveneşti, nici dispoziţiile Constituţiei federale a URSS.

Nici legislaţia constituţională a Rusiei nu admite constituirea samavolnică a formaţiunilor statale pe teritoriul federaţiei.

O etnie are posibilitatea de a-şi forma o structură naţional-statală numai în cazurile când organele supreme de stat acceptă şi legiferează adresările respective.

Doleanţele inguşilor de a-şi crea o republică proprie au avut sorţi de izbândă abia după ce a fost emisă, la 4 iunie 1992, de către preşedintele Rusiei B. Elţin, legea nr. 2927-1 Despre formarea Republicii Inguşetia în componenţa Federaţiei Ruse.

Procesul consolidării noii republici s-a desfăşurat sub controlul organelor supreme de stat ale Rusiei, în baza hotărârii speciale a Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse nr. 2928-1 din 4 iunie 1992, Cu privire la ordinea punerii în aplicare a Legii Federaţiei Ruse „Despre formarea Republicii Inguşetia în componenţa Federaţiei Ruse”.

În situaţia în care organele de stat ale Federaţiei Ruse nu acceptă propunerile de constituire a unor formaţiuni politico-statale noi, nu se admite traducerea lor în fapt.

Deşi comunitatea nemţilor deportaţi nelegitim în august 1941 din Republica Autonomă a Nemţilor de pe Volga, pe parcursul a câtorva decenii, începând cu 1965, solicita ca acestora să li se permită revenirea din exil şi reînfiinţarea formaţiunii lor statale în cadrul teritoriului în care existase până la decretul din 28 august 1941, nici în prezent statalitatea nemţilor de pe Volga n-a fost restabilită.

Noua Constituţie a Federaţiei Ruse, adoptată în decembrie 1993, n-a legiferat pentru nemţi nici statutul de republică, nici de regiune autonomă şi nici de district autonom.

Conducerea Rusiei nu a susţinut nici solicitarea Asociaţiei coreenilor deportaţi în 1937 din teritoriile istorico-etnice ale Extremului Orient în Kazahstan şi în Asia Mijlocie, de a li se permite revenirea la baştina istorică, în Primorie, şi de a înfiinţa acolo o zonă economică liberă cu anumite drepturi de autonomie.

În ţinutul Primorie exista suficient spaţiu liber pentru repatrierea coreenilor, deoarece în 1989, densitatea medie a populaţiei era de numai 14 oameni pe km².

Refuzul organelor supreme de stat ale Rusiei de a satisface solicitările germanilor şi coreenilor nu are suport juridic şi, în acelaşi timp, contravine articolelor unor acte legislative ale federaţiei, întrucât legea Federaţiei Ruse din 7 mai 1991.

Despre reabilitarea popoarelor represate, acorda, prin dispoziţiile sale, tuturor popoarelor represate în trecut dreptul de a reveni în teritoriile pe care le-au locuit anterior, de a-şi reînfiinţa formaţiunile naţional-statale, de a li se recompensa prejudiciile materiale şi morale aduse de către stat.

Dacă unele forţe politice ar încerca să creeze republici în Federaţia Rusă, fără consimţământul şi fără aprobarea oficială a organelor constituţionale abilitate, adică ghidându-se de exemplul „Pridnestroviei”, atunci formaţiunile politico-statale create în mod samavolnic ar fi lichidate, iar organizatorii unor asemenea acţiuni nelegitime ar fi arestaţi şi remişi organelor judiciare pentru a li se aplica pedepsele prevăzute de codul penal al Rusiei.

Art. 65 (p. 2) din Constituţia Rusiei stabileşte că formarea unui subiect nou în componenţa Federaţiei Ruse poate fi realizată numai în strictă conformitate cu ordinea stabilită de legislaţia constituţională a federaţiei.

Congresul VI al deputaţilor din Rusia, sesizând consecinţele nefaste pentru federaţie ale acţiunilor de tipul celor săvârşite de separatiştii din zona de est a Moldovei, a conştientizat necesitatea urgentă de a le contracara.

În acest scop, hotărârea „Despre apărarea organelor constituţionale a puterii de stat”, adoptată de congres la 21 aprilie 1992, stabilea:

„1. A considera imuabile bazele juridice ale organizării şi activităţii organelor puterii de stat ale Federaţiei Ruse, întărite în Constituţia (Legea Fundamentală) a Federaţiei Ruse, Declaraţia despre suveranitatea de stat a Federaţiei Ruse, actele legislative ale Federaţiei Ruse.

Modificarea sau completarea sistemului de organe de stat ale Federaţiei Ruse, crearea de noi organe ale puterii, suspendarea temporară sau sistarea completă a activităţii lor în afara ordinii stabilite de Constituţia Federaţiei Ruse şi a legilor Federaţiei Ruse, nu se admite.

  1. Acţiunile funcţionarilor de stat, ale organizaţiilor şi cetăţenilor, îndreptate spre stoparea activităţii legitime a organelor puterii de stat, dizolvarea lor, înlocuirea sau constituirea unor organe paralele ale puterii de stat, discreditarea organelor puterii de stat prin răspândirea informaţiilor false vor fi pedepsite conform dispoziţiilor legislaţiei în vigoare”.

Prin urmare, dispoziţiile hotărârii examinate interzic efectuarea, pe teritoriul Rusiei, a unor acţiuni de tipul celor desfăşurate de separatiştii de sub conducerea lui I. Smirnov în zona de est a Moldovei.

Astfel, formaţiunea „Pridnestrovie”, creată în mod samavolnic, este nelegitimă chiar şi dacă se aplică dispoziţiile Constituţiei Federaţiei Ruse, hotărârii Congresului VI, Despre apărarea organelor constituţionale a puterii de stat şi ale altor acte legislative ale Rusiei.

Caracterul nelegitim al aşa-zisei Republici Moldoveneşti Nistrene e determinat, de asemenea, de faptul că farsa cu referendumurile de constituire a avut loc la 3 decembrie 1989, 28 ianuarie 1990, 1 iulie 1990, adică în perioada când fosta URSS nu dispunea de o lege ce să fi reglementat procesul desfăşurării referendumurilor.

După cum se ştie, o asemenea lege a fost adoptată de parlamentul fostei URSS abia la 27 decembrie 1990, iar de parlamentul Republicii Moldova – tocmai în 1992.

Prin urmare, decretele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 6 decembrie 1989, 31 ianuarie 1990 şi din 2 iulie 1990, despre calificarea rezultatelor referendumurilor ca lipsite de putere legală şi efecte juridice, deoarece au fost desfăşurate în mod arbitrar şi în contradicţie cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare din acea perioadă, erau absolut corecte din punctul de vedere al cerinţelor şi criteriilor fundamentale ale jurisprudenţei.

 

NOTĂ :

În acest moment, armata rusă continuă să staţioneze pe teritoriul Moldovei încălcând angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferinţele OSCE din 1999 şi 2001.

Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel puţin sub influenţa decisivă a Rusiei” şi „supravieţuieşte graţie sprijinului militar, economic, financiar şi politic pe care Rusia i-l furnizează.

Deşi în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă şi nu a fost urmat de nicio retragere.

La 17 septembrie 2006, autorităţile separatiste transnistrene au organizat un aşa zis referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independenţa faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă.

Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea internaţională.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Transnistria)

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/11/transnistria-2/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/14/separasismul-si-amazoanele-in-strampi/

 

Surse: 

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/ nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene ; Autor: Dumitru C. GRAMA

 

 

 

 

 

26/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat legea educației care îngrădeşte accesul copiilor români la învățământul în limba maternă

Președintele Petro Poroșenko

Președintele Ucrainei – Petro Poroșenko

 

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a semnat controversata Lege a educației, care limitează învățământul în limba maternă a minorităților la nivelul grădiniței și școlii primare, adoptată de Parlamentul Ucrainei în data de  5 septembrie a.c.

Elevii pot continua însă educația în limba maternă în paralel cu ucraineana, în școlile de stat.

Ungaria, Polonia, Republica Moldova, prin președintele Igor Dodon, România și Rusia au criticat vehement legea.

Președintele român Klaus Iohannis și-a anulat vizita în Ucraina, luna viitoare, din cauza acestei legi, iar Moscova a acuzat Ucraina că vrea să impună „un sistem lingvistic monoetnic într-o țară multietnică”.

Potrivit serviciului de presă al şefului statului ucrainean, Petro Poroşenko a comunicat că reforma învăţământului “este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăţi calitatea educaţiei”, asigurând paşii necesari pentru includerea Ucrainei în spaţiul educaţional european, scrie agenţia BucPress.

“Ucraina a demonstrat şi va demonstra în continuare o atitudine faţă de minorităţile naţionale care corespunde cu obligaţiile noastre internaţionale, care este în concordanţă cu standardele europene, fiind un model pentru ţările vecine”, a subliniat Petro Poroşenko.

Noua lege a educaţiei din Ucraina prevede introducerea treptată a noului sistem şi, prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limbă română cu discipline care vor fi predate în limbă ucraineană.

 

 

 

 

 

Imagini pentru scoala romana în ucraina photos

 

 

Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare şi a grădiniţelor).

Predarea materiilor în limbă română se va păstra doar în clasele primare (1-4).

De la 1 septembrie 2022, reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027 – în clasele superioare (9-12).

Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a stârnit un val de critici, comunitatea de români din Ucraina vorbind despre un proces de lichidare a şcolilor româneşti şi de ucrainizare a minorităţilor etnice.

În acest sens, a fost semnat un apel către preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care se solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerată a fi una care ar putea genera noi conflicte şi instabilitate în ţară.

Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arată că, în prezent, în această ţară locuiesc peste 400.000 de etnici români.

În legătură cu problemele pe care le ridică adoptarea acestei legi de către Rada Supremă (Parlamentul)a  Ucrainei, preşedintele României, Klaus Iohannis  a declarat :

”Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunţe partenerii, şi noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce şi, practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă.

Şi pe noi ne doare acest lucru, avem foarte mulţi români în Ucraina şi pot să vă spun, aşa, în premieră, că ideea mea cu vizita în Ucraina a fost, de fapt, să mergem împreună în zona Bucovinei ucrainene, unde sunt mulţi români, ca să subliniem că ne preocupă”.

La rândul său, Parlamentul României a adoptat  în plenul reunit, cu unanimitate de voturi, o declaraţie prin care solicită autorităţilor de la Kiev soluţionarea rapidă a situaţiei privind noua Lege a Educaţiei.

În textul declaraţiei se arată că “Parlamentul României urmăreşte cu îngrijorare şi maximă atenţie evoluţiile generate de recenta adoptare în Rada Supremă a Ucrainei a Legii Educaţiei 3419-D, care limitează drastic dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina, eveniment care a trezit o profundă preocupare şi îngrijorare în România”.

„Vom acționa cu stăruință și în cadrul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei și Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina, în vederea determinării unor schimbări de abordare ale autorităților ucrainene”, se mai arată în document.

 

 

Surse:

News.ro; https://www.europalibera.org/

26/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: