CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dragoste, intrigi şi acuzaţii de spionaj – Cântăreaţa de operă Veturia Goga, marea iubire a poetului Octvian Goga, a fost una dintre marile spioane ale lui Hitler, Carol al II-lea şi Antonescu

 

 

 

 

 Imagini pentru Veturia Goga photos

 

Foto: Cântăreaţa de operă Veturia Goga şi soţul său, marele poet român Octavian Goga  

 

 

 

Fiica preotului Zevedei Mureşan, Veturia Goga, (n. 30 mai 1883, Sebeş, judeţul Alba – d. 19 iulie 1979, Ciucea, judeţul Cluj), a beneficiat de o educaţie aleasă, în particular sau la pensionul săsesc din Sibiu, reuşind să acumuleze la numai 14 ani, cunoaşterea mai multor limbi străine, germana, franceza, maghiara, şi a istoriei.

A cântat în mai multe limbi, germană, franceză, română şi maghiară şi a călătorit în diverse capitale europene ca Paris, Berlin, Viena, Budapesta sau Roma şi a participat la manifestările cultural-artistice ale A.S.T.R.A. din Sibiu şi la cele de la Bucureşti, organizate în cinstea împlinirii a 40 de ani de domnie a lui Carol I, în 1906, prilej cu care este invitată de familia regală la Sinaia.

La 14 noiembrie 1909, regele Carol I  i-a acordat Medalia „Bene Merenti”, pentru realizările în cultura muzicală românească. În 1910 cântă la Oradea în opereta Şeherezada, de Tiberiu Brediceanu, care a fost un succes (ziarul de limbă maghiară „Nagyvaradi Naplo” îi comenta prestaţia astfel: „Farmecul dulce, frumuseţea cuceritoare i-au fost răsplătite de public cu aplauze puternice. Fiecare arie a fost bisată”),

iar în 1912, ea susţinea mai multe concerte la Ateneul Român, acompaniată fiind de George Enescu, sau de pianista Cella Delavrancea, fiica marelui scriitor român Barbu Ştefănescu Delavrancea,  care o considera „o distinsă interpretă a muzicii lui Wagner şi … o artistă scânteietoare de temperament”.

Peste doi ani, era chemată pentru a fi distribuită în Persifal, la Festivalul „Richard Wagner”, de la Bayreuth, dar izbucnirea Primului Război Mondial nu i-a permis acest lucru.

În timpul războiului participă la mai multe evenimente organizate în scopul atragerii de fonduri pentru Crucea Roşie.

Presa interbelică e plină de caricaturi, pamflete, ştiri de scandal cu Veturia Goga. Şi nici nu avea cum să fie altfel.Pentru că, în acele vremuri, povestea de dragoste tumultoasă dintre Octavian Goga (ministru, în acea perioadă, şi căsătorit cu Hortensia Cosma) şi “Julieta lui fanată” (măritată şi ea cu Lazăr Triteanu) a fost ştirea modenă numărul 1.

Iar de atunci, întâmplările extraordinare şi scandalurile s-au ţinut lanţ de viaţa frumoasei şi talentatei Veturia Goga.

 

Imagini pentru Veturia Goga photos

 

 

Veturia Goga – actriţă, poliglotă, soprană şi amantă de ministru…

 

În timpul Primului război mondial, relaţia dintre ea şi Octavian Goga  a devenit mai apropiată şi, imediat după război, cei doi au hotărât să-şi unească destinele, în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriţi.

  Octavian Goga şi Veturia Mureşan s-au întâlnit pentru prima dată la vârsta adolescenţei. S-au cunoscut în la Sibiu, 1896, pe când ea era  elevă de pension în vârstă de 13 ani, iar Goga un licean care avea 15 ani.

Întâlnirea care a trezit primii fiori ai unei iubiri de adolescenţi a lăsat urme, pe care timpul nu le-a mai şters.

“Tu eşti zilele astea la Sibiu – în sfârşit totuşi mă gândesc cu bunătate la acest petec de pământ. Acolo ne-am văzut, acolo m-ai cunoscut, acolo am început a te iubi. Acolo… acolo… Îţi mulţumesc că te-ai gândit să-mi aduci puţin pământ sfânt”, îi scria Goga Veturiei în 1920, la două decenii de la prima întâlnire.

  Dragostea la prima vedere de la Sibiu nu s-a concretizat într-o relaţie. Au plecat pe drumuri diferite în viaţă.

La 19 ani, Veturia s-a căsătorit cu Lazăr Triteanu, un preot ortodox. În 1906, Goga s-a căsătorit şi el cu Hortensia Cosma, fiica unui bogătaş din Ardeal.

Despre primele căsătorii ale celor doi s-a spus că ar fi avut o singură motivaţie: interesul.

Iubirea dintre poetul Octavian Goga şi soprana Veturia Mureşan a fost una tumultoasă şi controversată. A depăşit prejudecăţile societăţii, şi canoanele morale şi timpul.

S-au iubit ca doi adolescenţi. S-au căsătorit când aveau 40 de ani,

Nici familiile, nici clevetirile societăţii nu i-au interesat şi au rămas împreună chiar şi în moarte, fiind aşezati, pe rând, în „mausoleul iubirii” de la Ciucea, Goga în 1938, Veturia 41 de ani mai târziu.

În ianuarie 1921 avea loc căsătoria sa civilă cu Octavian Goga (politicianul „negociind” cu protopopul Lazăr Triteanu, soţul artistei, divorţul în schimbul unui scaun episcopal).

În timp ce Goga se ocupa tot mai mult de politică, Veturia se dedica atât amenajării domeniului de la Ciucea, cumpărat în octombrie 1920 de la văduva poetului maghiar Ady Endre, cât şi călătoriilor în străinătate, la Karlsbad, Marienbad, Franzensbad etc., pentru tratarea sterilităţii.

Pe 7 mai 1938, Goga murea, în urma unui atac cerebral,iar  „gălăgioasa ilustră”, cum o numea Constantin Argetoianu, s-a  schimbat, devenind mult mai retrasă.

Controversele cele mai mari au început sa apară după moartea lui Octavian Goga şi speculaţiile conform cărora se spunea că Goga ar fi fost otraăit cu băutura, la fostul hotel Continental, pe atunci numit New York.

Mircea Goga, profesor la Sorbona si stranepot din prima casatorie al poetului, la aproape 30 de ani dupa moartea Veturiei a publicat „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler“, o biografie a sotiei fostului prim-ministru al Romaniei.

Cele 700 de pagini despre viaţa matuşii prin alianţă a lui Mircea Goga au readus în prim-plan carisma, dar şi ipotezele despre tradari şi spionaj ale controversatei cantăreţe de opera, Veturia Goga.

Mircea Goga spune că povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian, plină de speculaţii, uneltiri şi ipoteze despre trădari de ţară, s-a înfiripat pe când cei doi aveau în jur de 40 de ani…

„«Privighetoare a Romaniei» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la inceputul secolului trecut, recrutata in 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbra a nazismului. Metamorfozata in «Privighetoarea lui Carol II», Eminenţa cenusie şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, catre care «şi-a ciripit» propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol II, pe Mareşal, ca, de altfel, chiar pe toţi cei din staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga.

„Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată înca din 1914 a fost, la Bayreuth “, comentează stranepotul.

Pe 8 mai 1936, redactându-și testamentul, Octavian Goga rememora propia-i activitate, dându-și lucid seama de limitele ei, ca și ale epocii în care a trăit:

”Îmi pare rău că n-am putut sluji Țara cum aș fi vrut și cred că aș fi putut – cu credință și cu hotărâre. Am trăit în vremea proștilor- a stăpânit mediocrația sub un Rege tranzacționist în chestiuni de morală, timid și fără orizont în probleme de Stat. Ce va fi de țară în vâltoarea care vine, nu știu- dar cred în puterile sufletești ale neamului”.

 

După moartea poetului, artista s-a apropiat de familia Antonescu, oscilând între Ciucea şi politică, a făcut parte din grupul de interese care-l înconjura pe Mareşal, devenind „Muza lui Antonescu” (Mircea Goga), sau „un Rasputin à tout faire” (C. Argetoianu).

A participat şi la adunarea legionarilor din septembrie 1940, alături de Maria Antonescu, fiind arestată împreună cu aceasta, în 1944, într-un oraş din jud. Gorj.

După instaurarea comunismului, acuzată de legături cu Occidentul, i se impune domiciliu forţat pe domeniul Ciucea.

În 1938, îl rugase pe Constantin Brâncuşi să realizeze „Mausoleul Iubirii”, locul unde urmau a fi înmormântaţi  ea şi soţulsău, dar cum acesta întârzia, apelează la George Matei Cantacuzino pentru conceperea planului şi la Nora Steriade pentru realizarea decorurilor.

Construcţia a fost ridicată de meşterul maramureşan Iosif Kuczka, în marmură şi mozaic de Murano, placarea fiind efectuată de însăşi Veturia Goga.

În 1966 donează întregul complex statului român care, din anul următor, îl transformă în Muzeul Memorial „Octavian Goga”.

Despre ea se spune că ar fi fost recrutată, încă din 1914, ca agent secret german, că l-ar fi slujit pe Hitler pe care îl informa despre politica dusă în ţară, despre Carol II, Antonescu şi chiar despre iubitul ei soţ.

„Privighetoarea lui Hitler” a fost „o femeie de o sălbatică vitalitate, care şi-a conspirat destinul anume pentru a culege laurii puterii” (Mircea Goga).

A fost înmormântată la Ciucea, în „Mausoleul Iubirii”, alături de Octavian Goga.

Povestea de dragoste dintre Veturia si Octavian Goga a fost blamata de unii, admirata de alţii şi în epocă multă lume spunea ca e una plina de curaj, împotriva curentului şi foarte puternică.  

Mulţi specialişti în muzică şi publicişti pasionaţi de istorie au considerat că Veturia a fost mereu acuzată pe nedrept şi că prin căsătoria cu Octavian Goga ea şi-a asumat un destin trist.

Dupa ce ar fi abandonat, ca soprană, o cariera artistică de exceptie, prin căsătoria cu Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat şi exilul voluntar la Ciucea, pentru a administra domeniul şi castelul cumparate de prima soţie a poetului ardelean.

Strănepotul Mircea Goga, însă, nu este de acord. El spune că Veturia avea o personalitate “neguroasă” şi că tot comportamemtul ei şi renunţările au fost de fapt, instrumente ale trădarii şi intrigilor.

„«Privighetoare a Romaâiei» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la începutul secolului trecut, recrutată în 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbra a nazismului.

Metamorfozată în «Privighetoarea lui Carol II», Eminenta cenuşie, egeria si Marea Doamna a dictaturii antonesciene, l-ar fi  slujit de fapt pe Hitler, către care «şi-a ciripit» propriul soţ, pe Octavian Goga, dar si pe Carol II, pe Mareşal, ca, de altfel, pe toti cei din însusăşi staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga. 

„Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth“, comentează stranepotul său.

Tot subiectul e încă neclar, iar controveresele rămân deschise.

Dar povestea Veturiei este făra pic de îndoială exceptională.

 

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Veturia_Goga

http://profesoara47.blogspot.ro/2017/03/femei-spion-din-romania.html

 

 

25/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , | Un comentariu

24 septembrie 1992 – Intră în vigoare Legea privind stema şi sigiliul României

 

 

 

 

 

 Se împlinesc 25 de ani  de la intrarea în vigoare a Legii nr. 102/1992, privind noua stemă a României şi noul sigiliu al statului.

După căderea regimului comunist, încă din primele momente ale  revoluţiei de la 1989, stema comunistă a fost ruptă sau tăiată de masele revoltate de pe drapelul național, drapelele cu o gaură în mijloc în loc de stemă fiind unul din simbolurile acestei revoluții.

Pe măsură ce mijloacele au permis, vechea stemă comunistă a fost eliminată și de pe sigiliile oficiale, în interiorul lor apărând scris pentru început doar numele țării (în variantele ROMANIA sau ROMÂNIA).

 

Încă din timpul revoluției s-a pus problema adoptării unei noi steme, însă soluțiile oferite de heraldiști la acel moment nu au fost acceptate, preferându-se varianta ca noua stemă de stat să fie adoptată odată sau după adoptarea primei Constituții post-revoluționare.

Începând din 1990 s-au realizat și depus la Parlament mai multe proiecte şi apar mai multe comisii: Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, Comisia Camerei Deputaților înființată la propunerea președintelui acesteia Dan Marțian, Comisia Lărgită, Comisia Națională pentru Alcătuirea Stemei de Stat constituită la inițiativa Guvernului Petre Roman, fiecare propunând diferite variante de stemă.

Astfel, în septembrie 1990, a fost depus la Biroul Camerei Deputaților, de către deputatul Nae Bedros (PNL), „Proiectul de lege pentru fixarea stemei României”.

Acest proiect, aparținând heraldiștilor Jean-Nicolas Mănescu, secretar general al Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și Constantin E. Ștefănescu, membru al aceleaiși comisii. 

 

 

Proiectul propus de către Jean-Nicolas Mănescu și Constantin E. Ștefănescu în 1990 (varianta color) 

Jean-Nicolas Mănescu începuse elaborarea acestei lucrări încă din 1975. 

Problema adoptării unei steme pentru noua Românie a fost ridicată din nou după promulgarea Constituției din 1991. la 9 iulie 1992 s-a constituit Comisia Parlamentară care a solicitat concursul Comisiei de Heraldică, Genealogie si Sigilografie, singurul organism de specialitate existent in țară  Comisia parlamentară, analizând toate propunerile formulate, a reținut două propuneri pentru a fi prezentate celor două camere legislative.

Primul proiect aparținea heraldistului Gabriel S. Jivănescu. El propunea o stemă după modelul celei regale din 1921, în care scutul aflat pe pieptul acvilei era tripartit (Țara Românească, Moldova și Transilvania), iar deviza „Nihil Sine |Deo” era înlocuită cu „Virtus Romana rediviva”.

Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației „Trecerea Dunării”.

Politicienii vremii, însă, au refuzat simbolul Coroanei de Oțel de pe capul acvilei, fiindcă trimitea la monarhie, și astfel, au respins întreg proiectul. 

 
Proiectul propus de Gabriel S. Jivănescu şi Constantin E.Ştefănescu în 1990

Al doilea proiect aparținea lui Victor Dima, licențiat al Institutului de Arte Plastice din București și angajat al Ministerului Apărării Naționale, în acel moment. Macheta realizată de el s-a dovedit a fi pe placul politicienilor și, cu mici retușuri, a fost aprobată la 10 septembrie 1992.

În Monitorul Oficial în care a fost publicat actul normativ, numele lui Victor Dima figura ca „autor al machetelor grafice”. 

În 1992, prin Legea nr. 102 din 21 septembrie, au fost adoptate stema și sigiliul actual al României,  prin combinarea diferitelor propuneri prezentate până atunci.

Stema reproduce aproape în totalitate varianta mică din 1921 (cu excepția coroanei de oțel, a stemei dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen și a sceptrului), care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean József Sebestyén, la cererea regelui Ferdinand I al României .

Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, câmpul argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern).

 

 

 

 

Stema   României                                               Sigiliul statului

 

Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic. Sigiliul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor statului.

La data de 8 iunie 2016, proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la data de 12 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege.

Legea nr. 146/2016 prevede că Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate, după cum prevede actul normativ, prin readucerea coroanei pe capul acvilei.

„Coroana de oțel de pe acvila din stema Regatului României a fost turnată din oțelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independență din anul 1877 și simbolizează caracterul național, suveranitatea și independența, obținută prin jertfa și lupta străbunilor noștri”, scrie în expunerea de motive care a însoțit noua lege în forma sa de proiect.

Potrivit iniţiatorilor legii, prin această decizie se pune punct „unei situaţii care ţine de vechiul regim comunist”.

În expunerea de motive a legii, iniţiatorii susţin că prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al „independenţei, suveranităţii şi unităţii statului”.

Actul normativ stabileşte că, în noua formă, scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.

Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României înainte de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după data respectivă, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

 

 

 

Surse:

http://www.rador.ro/2017/09/24/calendarul-evenimentelor-24-septembrie-selectiuni-2/

https://lege5.ro/Gratuit/gy2dkmbw/legea-nr-102-1992-privind-stema-tarii-si-sigiliul-statului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Heraldica_Rom%C3%A2niei

https://www.avocatnet.ro/articol_43446/Incepand-de-ast%C4%83zi-stema-Romaniei-arat%C4%83-altfel.html

25/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: