CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FOTOGRAFII CELEBRE DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX- lea

 

 

 

 

 

 G. Tatarescu, membru al delegaţiei României la lucrările Conferinţei de pace de la Paris  (29 iulie – 15 octombrie, 1946),  urmată de Tratatele de Pace semnate pe 10 februarie 1947,între Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.

 

 

 

Imagine similară

 

Din partea României, tratatul a fost semnat de Gheorghe Tătărescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec şi Dumitru Dămăceanu.

Tratatul de pace cu România conţinea multe prevederi dezavantajoase,deşi armata română participase alături de Naţiunile Unite de la 24 august 1944 la 12 mai 1945, şi dăduse grele jertfe de sânge (circa 170.000 de morţi, răniţi, dispăruţi), care o situau pe locul al patrulea (după Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA) în privinţa pierderilor umane suferite.

România nu a primit statutul de ţară cobeligerantă, datorită opoziţiei ireconciliabile manifestate de Uniunea Sovietică.

 

 

 

ÎNMORMÂNTAREA  PREŞEDINTELUI AMERICAN  JOHN F. KENNEDY – 1963

 

 

 

 

John F. Kennedy Junior, în vârstă de 3 ani, salută sicriul tatălui său în Washington, la trei zile după ce președintele a fost asasinat în Dallas, pe 22 noiembrie 1963. În centrul fotografiei se află văduva Jacqueline Kennedy, ținând-o de mână pe fiica sa, Caroline.

La stânga și la dreapta Primei Doamne se află frații președintelui, senatorul Edward Kennedy și procurorul general Robert F. Kennedy, care avea să fie și el victima unui asasinat în 1968. Fotografia a fost făcută de celebrul Stan Stearns, fotograf al United Press International.

John Fitzgerald Kennedy (29 mai 1917 – 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca JFK, a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

 

 

 

Calugăr budist în flăcări

 

Photobrownepq8.jpg

 

În ziua de 11 iunie 1963, într-o piaţă din Saigon, în Vietnamul de Sud,  o masina a oprit si 3 sau 4 calugari au iesit din ea. Unul dintre ei, Thich Quang Duc, s-a aşezat jos în poziţia de lotus cu o cutie de chibrituri  în mână, iar ceilalţi au început să toarne benzina pe el.

În timp ce ardea, călugărul nu a scos nici un sunet şi nu a mişcat nici un muşchi datorită autodisciplinei.

Protestul său a fost motivat prin dorinţa de a atrage atenţia asupra tratamentului sever la care erau supuşi calugarii budişti de catre regimul catolic al lui Ngo Dinh Diem, regim sprijinit de americani.

 

 

 

1968 – Execuţie în plină stradă la Saigon, în Vietnamul de Sud

 

 

 

Imagini pentru executie la saigon photos

 

 

Aceasta fotografie făcută în Saigon la 1 februarie 1968, i-a adus în 1969 fotografului prestigiosul premiu  Pulitzer, dar si alte 500 de premii incluzând Premiul Robert Capa şi George Polk Memorial.

In a doua zi a ofensivei Tet, Edward Thomas Adams si o echipa de stiri a NBC au auzit focuri de arma. Au urmarit zgomotul pana la un colţ de stradş unde soldaţii sud-vietnamezi duceau un prizonier către lt. col. Nguyen Ngoc Loan, seful Poliţiei Naţionale Sud-Vietnameze.  

Adams a dus camera la ochi pentru a surprinde momentul, numai că, în loc de asta, el a fotografiat execuţia sumară a prizonierului comunist nord-vietnamez, care a fost împuşcat în cap.

Adams a aflat mai târziu că prizonerul era de fapt un ofiţer al trupelor comuniste Viet Cong, responsabil de uciderea unei întregi familii.   

 

 

 

PRIMUL OM PE LUNĂ – 1969

 

 

 

 

 

 

Astronautul american Buzz Aldrin salută steagul american, plantat pe suprafața Lunii. Ziua care a făcut istorie a fost 20 iulie 1969. Aldrin a fost cel de-al doilea om după Neil Armstrong care a pășit pe Lună în misiunea Apollo 11.

Pe Neil l-au auzit sute de milioane de oameni din întreaga lume spunând: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Această celebră frază, rostită în momentul în care a pășit pe suprafața Lunii, nu a fost însă o replică spontană. Ea aparține cercetătorului britanic Gary Peach, care la vremea respectivă lucra la o bază de cercetare din Australia. Cu o zi înainte de lansarea misiunii Apollo, el a fost abordat de Peter Monkton, director de departament, un american care era în legătură permanentă cu baza din Huston, care coordona misiunea. Monkton l-a întrebat pe Peach care ar fi primele cuvinte, demne de rămas în istorie, pe care le-ar rosti el în momentul atingerii solului lunar.

Peach s-a gândit puțin și a rostit cunoscuta frază. Monkton a ieșit imediat din cameră și a transmis-o celor de la Huston. Să fie aceasta singura înșelătorie din toată povestea aselenizării?

 

Imagini pentru insula ada kaleh photos

 

Insula românească Ada Kaleh, acoperită  în anii 1968-1970 de apele Dunării, în urma construirii  în colaborare cu Iugoslavia a barajului hidroenergetic de la Porţile de Fier  

 

 

 

1985 a fost anul „rezoluției impotriva alcoolismului” în URSS. 

E clar ca astfel de legi nu funcționează  în Rusia.

 

Foto: EnglishRussia.com – coadă la vânzarea de vodkă

 

 

 

28 ianuarie 1986 — Catastrofa navei spațiale americane Challenger

 

catastrofa-navei-spatiale-Challenger-1986

 

Catastrofa a avut loc pe 28 ianuarie 1986, atunci când nava a explodat în cea dea 73-a secundă de zbor de la lansare, fapt ce a dus la moartea celor 7 membri ai echipajului.

 

 

 

Aceasta este probabil una dintre cele mai faimoase fotografii publicate în secolul trecut. Este fotografia unui student chinez care încearcă la Beijing, în timpul marilor demonstraţii studenţeşti din 1989, să oprească tancurile din Piaţa Tiananmen, stând în faţa lor.

 

 

 

Imagini pentru foto tien an men square 19189

 

Tânărul a dat dovadă de un extraordinar curaj, dar din păcate până în ziua de azi identitatea sa a rămas necunoscută.

 

 

 

 

9 noiembrie 1989 – Berlin, Poarta Brandenburg 

 

 

Imagini pentru berlin 1989

 

Căderea Zidului Berlinului, care despărţea după cel de-Al Doilea Război Mondial, cele două Germanii

 

 

 

REVOLUȚIA ROMÂNĂ – 1989

 

 

Florin Vieru sau Gavroche de România a fost simbolul revoluţiei din 1989, iar poza cu el îmbrăcat în tricolor a ajuns în toate colţurile lumii. Chipul lui a apărut pe calendare şi pliante care s-au vândut cu miile în acea perioadă. Francezii au vrut să-l ia în ţara lor, să-i dea o casă şi să-l educe, dar el a ales să rămână în România.

 

 

Acest Gavroche de România avea doar 14 ani în decembrie 1989

  A plecat din Dobroești spre capitală imediat ce a aflat că regimul comunist se clătina. Steagul l-a purtat tot timpul cu el. Pentru că era frig, l-a folosit şi ca haină. Aşa a fost surprins de fotoreporteri: înfăşurat în tricolor. La 16 ani de la Revoluţie a avut ocazia să ofere tricolorul unuia dintre cei mai puternici oameni din lume: vicepreşedintele american Hillary Clinton. Dar chiar dacă a devenit celebru, viaţa nu i-a oferit numai lucruri bune.

La un moment dat, a fost arestat pentru furt, din cauza unei cunoştinţe pe care a vrut s-o ajute. A stat în închisoare 6 luni, până când s-a dovedit că era nevinovat. Gavroche de România are acum 38 de ani şi lucrează în construcţii.

Are o fată şi un băiat cu soţia sa, pe care o cunoaşte din copilărie.

 

 19- 21 august 1991 – Eşecul puciului de la Moscova

 

 

Imagine similară

 

Foto: Populaţia Moscovei opreşte tancurile armatei 

Puciul a fost o tentativă de lovitură de stat a forţelor retrograde comuniste care a dat semnalul destrămării URSS.

 

 

 

Martie 1993 – Copilul si vulturul

 

 

Fetita si vulturul

 

 

 

Fotograful Kevin Carter a reuşit să imortalizeze în  Sudanul de sud imaginea care i-a adus premiul Pulizer, dar şi moartea.

Fotografia surprindea un biet copil firav, căzut la pământ din cauza foamei, a cărui moarte era aşteptată din apropiere de un vultur.

Această imagine îngrozitoare l-a  afectat foarte mult pe fotograf, care la putin timp după câstigarea premiului, s-a sinucis…

 

 

 

SUA – Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

 

 

11-septembrie-2001-atacurile-world-trade-center

 

 

Totul a început, dupa ce teroriştii musulmani au deturnat patru avioane de pasageri. Două dintre aceste avioane au lovit Turnurile gemene World Trade Center din New York la interval de câteva minute.

În scurt timp, s-au parabuşit pe rând, celelalte două avioane, unul la clădirea Pentagonului şi celălalt pe un câmp din Pennsylvania.

Au murit 19 terorişti şi au fost victime  2.978 de persoane- dintre care 2.749 la World Trade Center. Este bilanţul  celor mai sângeroase atentate teroriste din istorie.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/26/fotografii-celebre-din-prima-jumatate-a-secolului-xx/

 

 

 

 Surse: 

 

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/01/secolul-xx-in-imagini-slideshow.html

https://www.europalibera.org/a/

http://intersectii.eu/puciul-19-21-august-1991

27/07/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Există tradiții „moldovenești”, altele decât cele româneşti? Limba română şi limba „moldovenească” sunt limbi diferite? VIDEO

 

 

 

 

 Tradițiile „moldovenești” nu există – toate sunt tradiții românești

 

Tradiții pur „moldovenești” nu există. În realitate tradițiile păstrate în satele dintre Prut și Nistru sunt identice cu cele din restul regiunilor românești, iar afirmația „tradiții moldovenești” este greșită.

  La sărbători naționale în costume tradiționale

Tradițiile sunt românești, prin ele ne identificăm ca națiune.

 

„Folclorul este la fel. Sunt aceleași calificări și tipologii. Este o cultură românească. Nu sunt deosebiri esențiale, doar locale. De exemplu: în România este strigătul peste sat atunci când se mărită fata, iar în Basarabia nimeni nu știe de acest obicei. Deosebirile se numesc particularități zonale, dar de fapt e același folclor. Tradițiile sunt românești. Le numim moldovenești, pur și simplu, ca parte integrată a culturii românești”, ne explică etnologul Maria Ciocanu.

Românii au tradiții puternice, tradiții de care oamenii nu pot uita și le transmit din generație în generație.

Unele deprinderi s-au păstrat de pe timpul geto-dacilor, strămoșii poporului latin, iar altele ne-au fost infiltrate de către Imperiul Roman prin procesul de romanizare a dacilor.

Cum se separă tradițiile prin politică

Președintele socialist de la Chișinău, Igor Dodon, care se declară mare luptător al valorilor noastre tradiționale, de fapt apără tradițiile românești.

Nemulțumirea șefului de stat nu se oprește aici.

Dodon a mai spus că România duce o politică de „românizare” a cetățenilor din Republica Moldova.

Se știe că procesul de romanizare a geto-dacilor a avut loc până în secolul al IX-lea – când în spațiul daco-roman a apărut un popor nou, cu o spiritualitate și o cultură comună etc. – poporul român.

Cronicarul moldovean Miron Costin scria: „Numele cel mai adevărat este român sau romanus, care acest popor l-au păstrat întotdeauna între dânșii. Acest nume este îndeobște al muntenilor și moldovenilor.

Român este nume schimbat în scurgerea anilor, din roman. Un alt nume înșiși nu au primit între dânșii niciodată”.

În satele Moldovei din zona de sud, mai cu seamă în Lunca Prutului de Jos, locuiesc olteni și bănățeni, la nord sunt maramureșeni, spune etnograful Valeriu Chiperi.

„Ce fel de tradiții moldovenești? Dacă la mine, la sud, se cheamă Drăgaica, iar la centru se numesc Sânziene. La sud se spune Sân Gheorghe, iar în zona de centru e Sfântul Gheorghe”, punctează etnograful.

Portul popular, cu origini din mai multe regiuni

Dacă mergeți în satele din Lunca Prutului, în raionul Cahul, o să observați că acolo costumele populare pentru femei seamănă izbitor de mult cu cele din Oltenia și Dobrogea.

Fusta este formată din două părți, brodată cu motive tradiționale, iar ia este cu platcă și mâneci trei sferturi.

Femeile din sudul Moldovei îmbracă și vesta deasupra bluzei românești. Cămășile specifice din Oltenia și Dobrogea au o personalitate aparte, chiar dacă sunt croite din patru foi de pânză de bumbac sau in, au și elemente aparte cum este platca brodată cu motive tradiționale în culori deschise sau pastel. Bărbații geto-daci purtau pantaloni largi pe care îi legau cu ață jos la glezne.

Purtau opinci și căciuli din lână de oi. Portul geto-dacilor se păstrează în sudul Moldovei. Acolo bărbații poartă ițari și cămașă lungă strânsă la mijloc cu un brâu lat din stofă sau piele naturală, ornamentată cu motive naționale.

Tradiții transfrontaliere

Altă tradiție practicată în satele Câșlița-Prut, Slobozia Mare și Colibași din raionul Cahul este obiceiul colindului de primăvară sau Lăzărelul care își are rădăcinile în regiunile Muntenia și Dobrogea din România.

Lazăr în mitologia românească reprezintă vegetația și reînvierea naturii, care a preluat numele și data marcării din biserica ortodoxă. Astfel, în Sâmbăta Sf. Lazăr, în Ajun de Florii, se umblă cu Lăzărelul.

Unicul colind de primăvară din spațiul românesc este cântat de fete îmbrăcate în straie naționale, fluturând băsmăluțe în mâini, care merg de la casă la casă și prevestesc renașterea naturii.

În dar, drept mulțumire, primesc ouă nevopsite și dulciuri.

Centrul dansului popular se află în Lunca Prutului de Jos, raionul Cahul. Acolo se păstrează colindul în ceată bărbătească intrat în patrimoniul UNESCO.

Colindul din Republica Moldova a fost înscris în patrimoniul cultural universal, împreună cu România.

Căciula de cârlan, cojocul și bondița sunt haine tradiționale românești confecționate încă din cele mai vechi timpuri.

Astăzi acestea se mai fac în satul Colibași din raionul Cahul și în satul Ciobaclia din raionul Cantemir.

Șirul tradițiilor comune

Pe lângă sărbătorile de ritual, avem și solemnități de familie: nașterea, nunta și înmormântarea. În România, la fel ca în zona de sud a Republicii Moldova, la nașterea unui copil se i-a o singură pereche de nași, dar în zona de nord și centru oamenii au pierdut controlul și adună zeci de cumetri.

Vorba cântecului popular „99 de cumătri la un gospodar” se potrivește localnicilor din nordul și centrul Moldovei. Oamenii din nord și centru s-au lăsat cuceriți de obiceiurile slave care au bântuit țara noastră în perioada secolelor V-VI. După ce Dacia a fost secătuită de romani, au năvălit triburile nomade ale slavilor.

Istoricul Ioan din Efes scria că slavii erau afurisiți, că ei „jefuiau provinciile fără griji și fără teamă”. Bineînețeles că slavii au avut o influență asupra culturii materiale și spirituale ale românilor.

Asupra localnicilor din nordul și centrul Moldovei au influențat și represiunile din perioada sovietică atunci când regimul a interzis mersul la biserică, cununia religioasă și botezul copiilor.

Țăranii mergeau pe ascuns la biserică, iar unii preoți cununau familiile și botezau copiii prin locuri ascunse, dosite de ochii separatiștilor.

Din nou despre costumele populare

Costumul popular din nordul Republicii Moldova are asemănări cu cel din zona Maramureș din România.

Cămașa cu broderie bătută în culori aprinse, unde predomină mult roșu și negru, ne amintește de un amestec de culturi românești.

În raioanele de centru s-a păstrat costumul pe care-l întâlnim și în zona Moldovei de peste Prut.

Aici se poartă cămăși drepte confecționate din fire naturale, cu altiță, încreț și râuri, bogat ornamentată. Este croită în patru foi de pânză încrețite la gât. Broderia este plasată pe mâneci, altiță, râuri și încreț.

Cercetătorul de folclor Nicolae Băieșu mai menționa în cartea „Folclorul de la est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului” și unele obiceiuri la înmormântări: ducerea mortului la groapă cu bocete de către „femei bocitoare”, aruncarea ţărânei peste mormânt, când se zice „să-i fie ţărâna uşoară” – toate elemente comune pe ambele maluri ale Prutului.

 Sursa: – moldnova.eu/ro/ 

 Strălucitul  lingvist basarabean Eugeniu Coşeriu, fondatorul primei şcoli lingvistice din America de Sud şi al Şcolii lingvistice de la prestigiuasa universitate germană din Tubingen, părinte a ceea ce azi se numeşte lingvistica integrală şi unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului XX, a spus în 1994 un adevăr memorabil :

 

„A promova sub orice formă o limbă „moldovenească” deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate şi o utopie; și, din punct de vedere politic – e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural.”

 

Iată şi un material în limbile română şi rusă despre…limba „moldovenească”…

 

 

27/07/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: