CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Transilvania – TERRA ROMANORUM – ŢARA ROMÂNILOR

 

 

 Homann – Harta Principatului  Transilvaniei,1720 

 

 

 

 

Termenul Transilvania, în ciuda celor două cuvinte latine care-l alcătuiesc, nu este un termen românesc sau dat de români. El a fost precedat de un altul – un sinonim – şi anume Ultrasilvana sau Terra Ultrasilvana şi s-a născut în secolele X-XI, adică în perioada în care graniţa Ungariei a fost în zona marii păduri ce separa Crişana de regiunile intracarpatice.

Din punct de vedere maghiar, ţara dominată atunci de unguri era „dincoace” de marea pădure, iar ceea ce era „peste” sau „dincolo de” (-ultra, trans) pădure era un loc, deocamdată, necunoscut.

De aceea, acest loc, unde domnia o avusese românul Gelou, a fost numit de unguri Erde-elw (mai apoi Erdely), adică „peste pădure” sau „ţara de peste pădure” şi acest nume a rămas apoi consacrat, atât în maghiară, cât şi în latină (forma latină este sinonimă cu cea maghiară).

Evoluţia numelui latin, în ordine cronologică, este următoarea: de la Ultrasilvana, la Transilvana şi, apoi, la Transilvania. în afară de aceste nume, Transilvania s-a mai chemat, de la sfârşitul secolului XIII, Septem Castra, denumire preluată de saşi în formă germană ca Siebenburgen şi însemnând „şapte cetăţi”.

Termenul pare legat de rolul important atribuit în evul mediu cifrei şapte şi de modul cum acest rol s-a reflectat chiar în realităţile Transilvaniei: şapte conducători unguri (Hetumogei), şapte triburi, șapte comitate, şapte scaune etc.

Românii nu au avut, probabil, o denumire specifică pentru întreaga regiune intracarpatică, deoarece ei nu au apucat, în nume românesc, să facă din această zonă o ţară, adică o alcătuire politică feudală, un stat centralizat.

Desigur, ei vor fi avut un nume pentru „ducatul” lui Gelou, dar izvoarele nu ni-l transmit, aşa cum au avut nume pentru toate ţările de pe cuprinsul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, ca şi pentru cele de la sud şi est de Carpaţi.

Asemenea nume vor fi fost Ţara Haţegului, a Oltului, a Maramureşului, a Bârsei, a Beiuşului, a Năsăudului etc.

La sud şi est de Carpaţi, unde ţările (statele) cele mici s-au unit în cuprinsul celor mari, centralizate, a apărut la români, în chip firesc, un nume înglobant, general şi generic.

În Transilvania, ţările mici nu au mai apucat să dea naştere ţării celei mari, decât prin cucerirea străină. De aceea, Transilvania, nefiind un stat în nume românesc, cu putere politică românească, nu a avut iniţial în română o denumire specifică.

Târziu, probabil din raţiuni practice, a fost preluat în română termenul de Ardeal, după maghiarul Erdely. Încercările de a explica originea cuvântului Ardeal printr-o veche rădăcină indo-europeană, deşi tentante, nu s-au dovedit suficient de convingătoare.

Ulterior, pe măsura evoluţiei limbii literare şi sub influenţă livrescă a fost preferat în română – lucru valabil şi astăzi – termenul Transilvania, calchiat mai bine caracterului romanic al limbii române.

Sub aspect geografic şi istoric, Transilvania reprezintă teritoriul fostului voievodat, care a funcţionat până la 1541. Ulterior, principatul a înglobat şi Maramureşul, Crişana şi părţi din Banat, de aceea sensul noţiunii de Transilvania s-a lărgit.

Astăzi, Transilvania, în sens larg, înseamnă zona intracarpatică, Banat, Crişana şi Maramureş.

În lucrare, se va folosi noţiunea cu ambele sensuri, făcându-se, după necesităţi, precizările cerute de context, dar cercetarea noastră a avut în atenţie deopotrivă părţile vestice şi teritoriul intracarpatic. În ciuda acestor nume diferite date de ceilalţi locuitori şi a puterii de stat străine, românii au avut multă vreme sentimentul, chiar conştiinţa că trăiesc într-o ţară a lor, românească, şi au numit-o ca atare.

O dovadă în acest sens este un şir de documente emise în Banat în jur de 1500, în care se menţionează judecăţi făcute nu după „dreptul românesc” – cum se consemna în mod curent -, ci după obiceiul sau dreptul Ţării Româneşti (ritus seu ius Volachie).

E drept că celor opt districte româneşti mai importante din Banat le fuseseră confirmate vechile libertăţi încă din 1457, sub forma unui privilegiu ce limita imixtiunile organelor politico-administrative oficiale (inclusiv ale regelui), sporind impresia de ţară românească pe care o aveau locuitorii.

Folosirea noţiunii de Volachia în Banat, pentru a denomina acel ţinut, confirmă intuiţia lui Nicolae Iorga, conform căreia „Ţara Românească a avut odinioară un sens pe care foarte mulţi l-au uitat şi unii nu l-au înţeles niciodată; ea însemna tot pământul locuit etnograficeşte de români”.

Din acest punct de vedere, şi teritoriile locuite de români, dar ajunse sub putere politică străină, au rămas pentru români tot ţări româneşti, mai ales acolo unde nucleele vechilor formaţiuni politice au fost puternice şi nu au putut fi dislocate complet.

Altminteri, la 1599-1601, pentru o clipă, Transilvania (în sens larg) va deveni şi politic românească sub sceptrul lui Mihai Viteazul, care, împlinind ceea ce putea să fie la cumpăna de milenii şi n-a fost, prefigura ceea ce urma să fie în finalul mileniului II.

Transilvania nu a fost o ţară curat daco-romană sau românească de-a lungul veacurilor şi nici nu putea să fie, deoarece era un loc de ispititoare abundenţă şi de trecere a oştilor.

S-au aşezat în ea mereu mai multe neamuri, în chip paşnic sau violent – sciţi, celţi, sarmaţi, romani, goţi, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, unguri, pecenegi, uzi, cumani, secui, saşi, cavaleri teutoni, alţi germanici, evrei, ţigani, sârbi, croaţi, ruteni, armeni etc. – dar de aproape două milenii romanitatea şi românitatea i-au conferit personalitatea distinctă şi i-au trasat esenţialmente destinul.

 

Sursa: Acad. Prof. Dr. Ioan Aurel Pop, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul – curs, p. 1-3

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/10/terra-romanorum-tara-romanilor-romania-romani/

 

23/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Fostul ministru al apărării al Republicii Moldova: „După ce în 1940 a fost alungată din Basarabia, România are acum datoria să se întoarcă acolo de unde a plecat”

Anatol Şalaru: România a fost alungată din Basarabia şi acum România are datoria să se întoarcă 

27_salaru_chisinau
Preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova (PUN), Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării, a declarat că România are datoria să se întoarcă în Basarabia, acolo de unde a plecat în 1940, scrie www.independent.md, preluat de Romnaian Global News.

Acesta a declarat la Sângeorz TV că întoarcerea României trebuie să fie urmată de realizări economice pentru Chişinău, în aşa fel ca pe malul stâng al Prutului să fie adusă bunăstarea, iar oamenii să-şi dorească Unirea.

„Până acum au umblat toţi cu lozinca falsă: să aducem Basarabia acasă. Eu vreau să vă spun că Basarabia nu a plecat nicăieri, Basarabia tot aici a rămas. În 1940, România a fost alungată din Basarabia şi acum România are datoria să se întoarcă înapoi. Să nu aştepte ca basarabenii să vină la protest şi să roage: primiţi-ne şi pe noi în România că aţi uitat de noi, suntem ruda săracă sau nu ştiu ce. Astăzi România trebuie să vină în Moldova şi să aducă bunăstare, fiindcă sărăcia nu face Unirea”, a declarat Şalaru, citat de b1.ro.

23/07/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , | Un comentariu

Un baraj contra expansiunii ruse – Iniţiativa celor Trei Mări în care România și Polonia reprezintă temelia

EU Death Watch, Part 1: "Intermarium"

George Friedman: Iniţiativa celor Trei Mări, baraj contra expansiunii ruse în care România și Polonia reprezintă „fundația”

Conceptul geopolitic Intermarium, despre care am vorbit de aproape un deceniu, a început să prindă contur după ce Rusia a revenit la statutul de putere regional majoră şi este compus din fostele state comuniste din Europa de Est: ţările baltice, Polonia, Slovacia, România, Ungaria şi Bulgaria.

Scopul său este să descurajeze orice mişcare potenţială a Rusiei către vestul Europei, iar SUA susţin acest concept, scrie analistul George Friedman în https://geopoliticalfutures.com/intermarium-three-seas/, preluat de Romanian Global News.

Cele două state-fundaţii ale Intermarium sunt Polonia şi România, care au dezvoltat legături militare strânse. Ţările baltice sunt deja implicate.

Singurul stat est-european care până acum a făcut figură separată de acest bloc a fost Ungaria, care a dezvoltat legături egale cu Rusia, dar şi cu SUA. Există însă semnale puternice că şi Ungaria este pregătită să se alăture.

Guvernul de la Budapesta a anunţat recent că Ungaria va participa, pentru prima oară, la un exerciţiu militar multinaţional în Marea Neagră, alături de România şi Bulgaria.

Atunci, flancul estic al Peninsulei europene va avea un grup coeziv, susţinut de o putere globală, care formează o linie de demarcaţie între Rusia şi restul Europei susţine George Friedman, fost analist principal al Stratfor, pe portalul geopoliticalfutures.com.

Unii sunt în mod evident îngrijoraţi de acest bloc. Puţini din Europa doresc să revină la politica Războiului Rece. Majoritatea europenilor cred că pot fi satisfăcute interesele ruseşti fără a crea o nouă linie de descurajare.

De asemenea, susţinerea SUA pentru acest nou bloc geopolitic provoacă în mod direct una dintre cele mai importante instituţii din Europa, NATO.

Deşi statele din Intermarium fac parte din NATO, funcţional ele se pot baza doar pe SUA, deoarece NATO nu poate oferi cu adevărat asistenţă militară fără ajutor din partea Americii.

Şi Uniunea Europeană este preocupată. Majoritatea membrilor Intermarium se află în afara zonei euro, însă constituie zona cea mai dinamică din punct de vedere economic din Europa.

Economiile din Europa de Est sunt în creştere şi se bucură de muncitori extrem de bine calificaţi şi relativ ieftini şi provoacă status quo-ul economic, reprezentat de hegemonia corporaţiilor în stilul anilor 1950 care domină economia europeană.

Intermarium pune bazele, în opinia lui Friedman, a unui curent economic mai integrat. Va fi în interiorul UE, dar se va comporta diferit faţă de UE – mai înclinat către antreprenoriat, mai aproape de modelul american. Acest lucru va crea un stres în UE, care nu are nevoie de încă un stres.

De asemenea, va necesita evoluţii politice în afara ideologiei UE. Guvernele din Polonia şi Ungaria nu prea mai urmează modelul colectivist al UE, iar Bruxelles-ul le-a criticat în consecinţă. Dar nici Varşovia, nici Budapesta nu au cedat. Astfel, Intermarium este mai mult decât o alianţă militară.

Conceptul de Intermarium abia a început să prindă contur, şi deja dă semne că se extinde. Deşi „blocul” de bază se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră, extensia sa logică merge spre sud-est, spre Marea Adriatică.

Acest lucru ar aduce în Intermarium şi state precum Austria, Slovenia şi Croaţia. Această extensie este explicabilă în parte prin creşterea puterii Turciei, care va deveni o putere regională majoră.

În trecut, când Turcia a fost o mare putere, influenţa ei a ajuns în Balcani, iar uneori până la Budapesta şi Viena. Statele est-europene sunt preocupate de problema imigraţiei, în care Turcia este implicată în mod natural. Dacă puterea Turciei devine îngrijorătoare, atunci Intermarium va trebui să blocheze nu doar Rusia, ci şi Turcia.

Extinderea este explicată şi prin nostalgia imperiului austro-ungar, un succes multinaţional semnificativ care a unit ţările mici şi le-a acordat în mare măsură un grad de autonomie.

Mulţi consideră că UE, care s-a dovedit incapabilă să gestioneze Europa după criza din 2008, încalcă autodeterminarea naţională la fel de mult ca şi imperiul.

Prin extinderea spre Austria, Croaţia şi Slovenia, vechiul imperiu este recreat, chiar dacă într-un sens geografic.

Intermariul este doar o idee, un vehicul de cooperare regională. Nu este o alianţă, cel puţin nu în momentul acesta. Dar aşa cum a fost concepută, ea trebuie să evolueze, iar evoluţia ei creează unele probleme.

Instituţiile multinaţionale sunt dificil de creat. Ele necesită timp, bani şi voinţă politică, şi rareori membrii au aceleaşi valori.

O altă problemă este sincronizarea. Rusia este acum o ameninţare, deşi una uşoară, având în vedere starea economiei ruseşti. Turcia însă nu reprezintă o ameninţare încă.

Dar odată ce devine o putere regională, va căuta să-şi proiecteze puterea în Balcani, însă mai este timp până atunci, iar expansiunea regiunii celor Trei Mări este prematură, consideră George Friedman.

Includerea în acest bloc a statelor balcanice, precum Slovenia şi Croaţia, va alarma cea mai mare putere din Balcani, Serbia, iar după cum istoria a dovedit, acest lucru este periculos. (Croaţia şi Serbia au dus multe războaile de-a lungul anilor, cel mai recent în anii 1990).

Implicarea membrilor Intermarium în conflicte din Balcani înseamnă o risipă de resurse şi o posibilă pierdere a sprijinului popular.

Blocul poate separa Turcia de restul Europei, dar încurajează Serbia, deja apropiată de Rusia, să se apropie de Turcia. Geopolitca şi harta lucrează una împotriva celeilalte.

Dacă această expansiune a Intermarium va avea loc către Adriatica, atunci şi Serbia ar trebui cooptată, în caz contrar pericolul Turciei este sporit, nu atenuat, crede Friedman.

Unul dintre eşecurile UE a fost extinderea sa ocazională, fără a analiza cu atenţie modul în care noile ţări ar putea lucra cu membrii mai vechi, în perioade de constrângere economică. Impulsul de a se extinde a fost una dintre cele mai mari greşeli ale UE.

Extinderea este bună, dar istoria arată că trebuie să fie sistematică şi analizată. Intenţiile de disciplinare sunt cele mai grele, concluzionează analistul american.

 

Citiți și:

https://southfront.org/intermarium-a-hare-brained-scheme-whose-time-has-come/

23/07/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: