CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE A CREAT COMUNISMUL ŞI CINE AU FOST CAPII REGIMULUI CRIMINAL COMUNIST INSTAURAT ÎN RUSIA?

 

 

 

 

Imagine similară

CINE A CREAT COMUNISMUL?

  
 

Ca să răspundem la această întrebare, ne servim de citate din cartea: „Complotul împotriva Bisericii”, (The Plot Against the Church), apărută în 1962 , a cărei documentaţie este bazată pe arhivele Bisericii Catolice şi la care au lucrat 7 cardinali.

Imagini pentru maurice pinay

A apărut sub semnătura Maurice Pinay, în limbile italiană, germană, spaniolă şi engleză, în timpul Conciliului Vatican II.

Cităm din a 3-a ediţie engleză, publicată în „Christian Book Club of America”, P.O.Box 566, Palmdale, CA, 93550, pag. 39-65:

 

„Nu există nici o îndoială că evreii sunt cei care au inventat comunismul, că ei au fost instigatorii dogmei pe care s-a construit acel sistem monstruos care stăpâneşte cu o autoritate absolută cea mai mare parte a Europei şi Asiei, care agită ţările din America, şi cu o progresie sigură inundă peste popoarele creştine ca un cancer mortal, ca o tumoare care devorează constant sâmburele naţiunilor.”

„Dar evreii sunt de asemenea inventatorii şi directorii metodelor comuniste, ai tacticii de luptă efectivă, a insensibilei şi total inumanei politici guvernamentale şi a agresivei strategii internaţionale. Este cu totul dovedit că teoreticienii comunismului au fost toţi evrei… cât şi revoluţionarii experiemntaţi, care şi-au ascuns de ochii lumii originea lor şi adresele unde trăiau.”

Cartea susține şi existenţa unei conspirații evreieşti împotriva Bisericii Catolice, a unui  conflict între iudaism și Biserica Catolică încă de la început, implicarea evreiască în mișcări anti-catolice precum francmasoneria și comunismul și acţiunile evreieşti concertate vizând infiltrarea Bisericii Catolice și a unor organizații  catolice, cum ar fi Ordinul iezuit.

Ea descrie şi implicarea evreilor în primele persecuții ale creștinilor din Imperiul  Roman în timpul domniei împăratului  Nero și implicarea acestora în erezii, precum arianismul.  

În continuare, Maurice Pinay dă biografiile lui Marx, Engels şi a celorlalţi doctrinari marxişti.

CINE AU FOST CAPII REGIMULUI COMUNIST ÎN RUSIA?

„Cum nu există nicio îndoială că evreii au creat comunismul, tot aşa nu există nicio îndoială că ei au fost aceia care l-au şi pus în practică.

Chiar înainte ca bolşevismul să se fi instaurat în Rusia, conducătorii şi organizatorii mişcărilor comuniste în totalitatea lor au fost aproape exclusiv evrei…. Dar în Rusia, unde comunismul a fost introdus pentru prima dată, … paternitatea evreiască a organizării sistemnului, cât şi a practicii aplicate nu lasă nicio îndoială…. În concordanţă cu date irefutabile, care au fost în întregime dovedite şi recunoscute de către toţi cei care s-au ocupat de această problemă, opera comunistă a evreilor în patria Ţarilor este atât de puternică, încât este total de prisos să se încerce a se nega că acest triumf dezastruos ar fi monopolul lor.”

Este suficient să înşirăm numele celor care au format guvernul şi principalele organe ale Uniunii Sovietice pentru a ne da seama cât de dreaptă şi de categorică este această afirmaţie.”

Urmează lista:

 

1. Vladimir Ilici Ulianov Lenin, evreu după mamă, preşedintele Sovietului Suprem.

2. Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei şi Marinei.

3. Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Naţionalităţi.

4. Chicherin, rus, Comisar pentru Afacerile Externe.

5. Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne.

6. Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru Presă şi Propagandă.

7. Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăţi Rurale.

8. Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie.

9. Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice.

10. Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare.

11. Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiaţi.

12. Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscări de Imobile.

13. Lurie, evreu, Preşedinte Consiliul Suprem Economic.

14. Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comerţ.

15. Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultură.

16. Urisky (Radomilsky), evreu, Comisar pentru Alegeri.

17. Lunacharsky, rus, Comisar pentru Şcolile Publice.

18. Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate,.

19. Protzian, armean, Comisar pentru Agricultură.

Instituţii
(Conducere, înalţi funcţionari)

1. Comisariatul pentru Interne: Din zece, toţi evrei.

2. Comisariatul pentru Afacerile Externe. Din 17, unul german, 16 evrei.

3. Comisariatul pentru Economie: Din 14, unul rus, 13 evrei.

4. Comisariatul pentru Justiţie: 8 înalţi funcţionari, toţi evrei

5. Comisariatul pentru Educaţia Publică: Din 7, toţi evrei.

6. Comisariatul Armatei: Din 14, toţi evrei.

7. Comisariatul Sănătăţii: Din 5, toţi evrei

8. Sovietul Suprem al Comerţului: Din 14, toţi evrei.

9. Primul Consiliu al Soldaţilor şi Muncitorilor: Un preşedinte şi doi vice-presedinti: toţi trei evrei.

În 502 posturi ale organizaţiilor de prim rang în conducerea statului în primii ani după revoluţie, 459 posturi erau ocupate de evrei, şi numai 43 au fost ocupate de creştini de diferite naţionalităţi.

În lumina acestor date, cine a complotat şi a condus la victorie revoluţia bolşevică rusă, dacă nu evreii?

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/04/92315/Adevărul despre instaurarea comunismului în Rusia. VIDEO

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/30/cum-a-finantat-wall-street-ul-revolutia-bolsevica-planul-marburg-video/

Surse: 

http://en.metapedia.org/wiki/The_Plot_Against_the_Church

http://ioncoja.ro/istoria-ultimilor-100-de-ani-rezumat/comment-page-1/

09/07/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Saint Aulaire, ministrul Franţei în România : „Nici una dintre obligațiile asumate de alianță față de România prin tratat nu a fost îndeplinită.”

 

 

Incepând cu 1916, politica externă a României s-a axat pe o nealterată fidelitate faţă de politica externă a Franţei care-şi avea originile în rolul jucat de Franţa în unirea noastră de la 1859.

Era visul generatiei paşoptiste, dar Marea Unire de la 1918 nu a fost un cadou generos al aliaţilor, ci rodul sacificiilor imense ale tuturor românilor: 2267 de ofiţeri (11.4 %), 235799 soldaţi (29.5%), 2438 de morţi si 1561 de raniţi, vicitme civile ale bombardamentelor aviaţiei şi artileriei, 1400 raniţi civili de către armatele inamice, victimele epidemiilor de tifos exantematic, febră recurentă sau variolă în rândurile populaţiei civile din Moldova.

La toate acestea, s-au adăugat pagubele pricinuite de ocupaţia inamică şi emisiunile monetare facute în timpul ocupaţiei (2.173.000.000 lei aur), pierderile din industria petrolului (10.000.000 lire sterline), cu toate că aceste distrugeri au fost pricinuite din inţiativa englezilor, în interesul comun al războiului, despăgubirile societăţilor străine care exploataseră industria petroliera au rămas în sarcina statului român.

La aceste pagube uriaşe  s-a  adăugat datoria contractata de România faţă de aliaţi în cursul războiului pentru armament, echipament şi aprovizionare (2 miliarde lei aur), plus tezaurul depus la Moscova – rezerva de aur a Bancii Nationale (cca. 100 tone de aur), care a fost confiscată Rusia sovietică, cu toate că a fost  garantată de aliaţi, dar a cărui pierdere a rămas numai în sarcina statului român!

Toate acestea l-au făcut chiar pe Saint Aulaire, ministrul Franţei în România în perioada 1916 – 1920, să recunoască în memoriile sale că „România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin tratatul de alianţă. Nici una dintre obligaţiile asumate de aliantă faţă de România prin tratat nu a fost indeplinită”, iar pe marele ziarist român Pamfil Şeicaru să conchidă că „Marile puteri sunt tare generoase în promisiuni când au nevoie de micile state şi tare uituce când vin scadenţele”!

Când in 1933 Hitler a fost numit cancelar al Reichului, nimeni nu s-a scandalizat, desi orientarea politcii lui externe fusese deja expusa pe larg in Mein Kampf şi ameninţa direct tratatele încheiate la Versailles, iar România era beneficiara a tratatului care i-a consacrat frontierele, toată presa franceză semnala exact acest aspect, iar ambasada noastra de la Paris, foarte mulţi atasati militari din toate armele şi toată clasa politică a României se orienta după presa şi revistele franceze!

Nici in 1936, când Hitler afirma pe faţă politica sa de abolire a clauzelor teritoriale ale tratatului de la Versailles, a celor de la Saint Germain, Trianon si Neuilly (auxiliare celui de la Versailles) declaratiile sale n-au scandalizat sau alarmat politichia românească.

Când Hitler a pus transant problema sudetilor tema nu prezenta nici ea o noutate, sudeţii ceruseră chiar ei prin 1880 reataşarea la Reich, iar in octombrie 1918 aceeaşi problemă a fost semnalată preşedintelui Wilson de Adunarea Naţională provizorie a Austriei, ca in decembrie acelasi an Otto Bauer, ministrul de externe austriac, să adreseze Corpului diplomatic o nota verbala pe aceeasi tema.

În ianuarie 1919, acelasi Otto Bauer, într-un interviu în ziarul Le Temps prezenta problema Auchlussul-ui ca pe un lucru natural.

In 1938, cand Carol al II-lea face o vizita la Londra cu scopul de a contribuie la înarmarea României, Anglia refuza pe motiv că are nevoie urgenta sa se inarmeze ea insasi.

Franţa se grăbea si ea sa se înarmeze întârziată fiind de greve în industria de armament şi politica Frontului National, deci nici ea nu putea contribui la înarmarea României.

Pentru Germania, o neutralitate a României, era însă o absolută necesitate.

In 20 aprilie 1939, Grigore Gafencu, noul minstru de externe al României era la Berlin, deşi situaţia României era delicată fiindcă acceptase deja garanţiile Angliei şi Franţei.

Pentru Germania, însă, neutralitatea României reprezenta, la acea oră, o absolută necesitate, avându-se în vedere petrolul şi produsele alimentare româneşti.

„Din chiar expunerea vizitei la Georing, la Ribbentrop si Hitler, reiese că dorinţa Reich-ului era ca Romania sa nu participe la incercuirea Germanei si să primească, alaturi de garanţiile Franţei si Angliei, şi garanţia Germaniei”.

Gafencu, însă, gafează crezând că va înşela vigilenţa germană prin învăluire, în mintea lui născocind doar o invaluire psiholigică, aşa cum va gafa şi trei luni mai târziu, sfârşit de iulie 1939, cu o lună înaintea odiosului pact Ribbentrop-Molotov, în timpul vizitei comisarului adjunct al poporului (sovietic) Potemkin la Bucuresti, după un lung periplu la Londra si Paris, când se lăsa vrajit de manierele curtenitoare ale oaspetelui sovietic care aduceau aminte de vechiul regim (ţarist).

Pamfil Şeicaru, constata, pe buna dreptate ca „multi natarai a intalnit acest rafinat diplomat in calatoria lui de adormire a celor pe care ii asigura” (de bunele intenţii ale Moscovei care vrea pacea si intelege sa apere pacea prin mijloace pacifice), „Ori, vechiul regim era Rusia Ţaristă, care ne-a dorit pieirea… Nici un moment Basarabia n-a fost socotita de Rusia sovietică dacât ca un teritoriu vremelnic ocupat”.

Ori, Gafencu, cum avea s-o mărturisească in memoriile sale „Ultimele zile ale Europei”, merge chiar mai departe, lămurind ca „aceste declaraţii m-au incurajat să-i expun în detalii politica noastră.

Nu i-am ascuns speranţele pe care le punem intr-un acord intre puterile occidentale şi Rusia, pentru apărarea securitaţii generale.

Daca noi nu participam direct la negocieri, este pentru a nu provoca supărătoarele reacţii ale Germaniei si a nu mai agrava o situatie deja foarte incordata, dar garanţiile pe care noi le-am acceptat de la Anglia si Franta, neîncrederea pe care uneltirile Axei le inspira opiniei noastre publice, atitudinea guvernului si, inainte de toate, concentrarea fortelor noastre armate de-a lungul frontierelor occidentale, totul dovedeste net de ce parte ne simtim noi ameninţaţi şi contra cui întelegem noi sa ne aparam”, furnizand astfel, printr-o prosteasca infatuare, informatii tocmai inamicului nr. 1, entuziasmat ca la sosirea la Bucuresti, in drumul sau, Potemkin „asigurase deja trei părţi din Balcani” (!), asigurare care, pentru noi n-a mai facut două parale o lună mai târziu.

Asta era politica de incercuire morală nascocită de mintea ministrului de externe al României.

Revenind la aprilie 1939 si vizita aceluiaşi Gafencu la Berlin, Gafencu reda în cartea sa trei declaraţii foarte importante si interesante pentru destinul României, in intalnirile avute cu oficialii germani.

Prima este cea a lui Goring:

„Aceasta politica, condusa de Londra, este periculoasa, mai ales pentru D-stra. Reich-ul isi aminteste de 1914; el nu va admite niciodata sa se lase incercuit; el nu vrea sa lupte cu lumea intreaga…Dacă România este prietena noastră, noi o dorim mare si puternică.

Dacă ea însă participa la politica de încercuire, noi o vom abandona poftelor vecinilor săi unguri şi bulgari”.

Hitler declara şi el:

„Ni se atribuie intenţia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pantru ce aş comite o asemenea imprudenţă? O Ungarie mare ar putea fi jenantă pentru Reich.

Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au nici o atentie si nici o simpatie pentru minoritatea germana. In ce mă priveste, eu nu mai interesez decat de germanii mei. I-am spus fără ocol contelui Csaki,…, regentului Horty şi lui Imredy: minorităţile germane din România si Iugoslavia nu vor să se întoarcă la Ungaria; ele sunt mai bine tratate în noua lor patrie. Si ceea ce minorităţile germane nu vor, nici Reichul nu vrea.

Evident ar fi o raţiune ca noi sa-i protejam pe unguri; ei au fost alături de noi în timpul marelui razboi. Dar aceasta nu este cu totul exact.

Noi am fost alături de ei, pentru a le veni în ajutor în războiul pe care Austro-Ungaria îl provocase atât de imprudent.

Daca as fi fost la putere in 1914, eu nu m-aş  fi supus pur si simplu ultimatimului Berchtold, Tisza & Co.

As fi intervenit în negocierile dintre Austro-Ungaria şi Serbia.

Era absurd să fac razboi pentru a salva prestigiul Austro-Ungarei. Bătrânul imperiu al Habsburgilor era un anacronism, un stat imposibil de aparat.

El înteţea ura şi folosea pe unguri contra românilor, pe cehi contra germanilor, pe slovaci contra ungurilor şi asa mai departe.

Iată de ce, cu toată originea mea austriacă eu n-am luptat pentru Austo-Ungaria. Eu am ţinut, ca german, sa ma înrolez in armata germană….eu aş fi propus împartirea Austro-Ungariei după criteriul etnic; germanii la Germania, polonezii la Polonia, serbii la Serbia si românii la România.

Principiul naţionalitatilor…trebuie sa fie la baza oricarei ordini durabile. Este raţiunea pentru care eu nu ma voi atinge de România.

Nu voi încuraja nici o revendicare contra ei, atâta timp, bineinţeles, cât îmi va fi permis să contez pe prietenia ei.” Şi (tot Hitler): „Garantiile anglo-franceze nu va vor servi la nimic. Eu cunosc slabiciunea Dv. pentru Franta. Cu totul alta va fi atitudinea mea dacă Dv. veţi participa alături de Soviete la aceasta vastă încercuire a Germaniei pe care o prepară guvernul de la Londra.”

Politica de incercuire a Germaniei fusese conceputa de Richelieu şi a fost continuată de Mazarin cu scopul de a menţine Germania faramiţată într-o mulţime de state subvenţionate de Franţa, „chestiunea germană” fiind foarte importanta pentru occidentul european. Napoleon al III-lea işi punea problema, asa cum vedea Tocqueville in „Souvenirs”, daca este in interesul Frantei ca Germania sa ramana impartita (confederatie de puteri independente), cu o Polonie si o Rusie care sa fie întotdeauna in spatele ei, dar recunoscand pericolul pe care Rusia il reprezenta pentru independenţa Europei, sau sa favorizeze o unire a popoarelor de rasa germanica, ca o opozitie contra rusilor.

Astfel, duelul franco-german, vedem, are vechi state de plata in hegemonia europeana.

(Pamfil Şeicaru, „Adevarul trebuie amintit. Politica Romanei. 1933-1944”, Madrid, 24 mai 1980, reeditata Fides, Iasi, 1998)

Din memoriile printului Sturdza aflam ca acestea tatonari ale Germaniei datau chiar dinainte de ’39:

“22 Octombrie 1934- Generalul Hermann Goring, reprezentant al lui Hitler, se prezintă în fata reprezentantului României la Berlin (Petrescu-Comnen).

Oferta Germaniei: garantarea tuturor frontierelor, inclusiv cele cu Ungaria si Rusia Sovietică; armament modern pentru fortele armate românesti. Germania nu cere României să renunte la vreuna din aliantele acesteia. Singurul lucru pe care Germania îl cere în schimb este promisiunea ca România să se opună oricăror încercări ale trupelor sovietice de a trece pe teritoriul românesc. Titulescu, Ministrul Afacerilor Străine al României, care promisese deja Frantei si Cehoslovaciei că va permite trupelor sovietice să treacă prin România în cazul unui conflict european, ascunde raportul lui Petrescu-Comnen si nu-l raportează Guvernului, urmărind să întârzie un astfel de tratat până când ar fi fost prea târziu pentru a mai fi luat în considerare

20 Noiembrie 1934- Informat de autorul acestor rânduri despre trădarea lui Titulescu, Gheorghe Brătianu, liderul Partidului Liberal Dizident, pleacă la Berlin pentru a se întâlni cu Goering. Goering repetă oferta Germaniei, insistând asupra faptului că României nu i se cere să-si abandoneze aliantele.

Dorinta Germaniei de a avea asigurarea că trupele sovietice nu o vor putea ataca trecând prin România este atât de serioasă încât propunerea este făcută iar si iar de către Hitler si Goering către atasatii români la Berlin si către Guvernul român până în pragul izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Un ultim refuz al României îl va face pe Hitler să-si schimbe, momentan, atitudinea fată de Rusia Sovietică si să încheie Pactul Ribbentrop-Molotov.

3 Noiembrie 1936 – Ataşatul militar german la Bucuresti, colonelul Schunke, se prezintă în fata lui Petrescu-Comnen. Reînoieste oferta Germaniei pentru România.

Insistă din nou asupra faptului că Germania nu se asteaptă ca România să-si abandoneze vreo aliantă. Germania cere doar ca România să se opună oricărei încercări a sovieticilor de a trece prin tară.

Dacă Bucurestiul continuă să respingă prietenia Germaniei, Germania va fi fortată să-si caute aliati în altă parte.

16 Noiembrie 1936- A doua vizită la Berlin a lui Gheorghe Brătianu. Se întâlneste cu Hitler si cu Goering. Ambii insistă asupra necesitătii ca Germania să fie asigurată că sovieticii nu vor putea să treacă prin România fără opozitia românească.

Ambii îsi reînoiesc propunerea de a oferi cel mai modern echipament militar trupelor românesti. României nu i se cere să abandoneze vreo aliantă.

20 Februarie 1937 – O nouă întâlnire Goering – Petrescu. Goering reinoieşte oferta de garantare a tuturor frontierelor româneşti şi a armamentului pentru armata română. Cu o singură conditie – România să promită să apere frontierele împotriva oricărei încercări sovietice de a trece pe teritoriu românesc.

Petrescu-Comnen răspunde că nu îi este permis să discute termeni politici ci doar economici.

Goring îi spune că e invitat de Hitler care doreste să confirme personal propunerea Germaniei. Petrescu nu va răspunde vreodată acestei invitatii

20 Martie 1937 – Ultima întâlnire dintre Goring si Petrescu. Goring reinoieste propunerea Germaniei si promite armatei române cel mai modern armament si chiar cele mai secrete echipamente. Cu o singură conditie – să promitem că ne vom apăra frontierele.

Petrescu declară în numele Guvernului României că România nu va semna vreodată un tratat care i-ar putea aduce greutăţi cu Sovieticii. “

http://www.vintageromania.c…

Din “In spatele cortinei de fier. Romania sub ocupatie ruseasca” a lui George Manu, aflam si de ce insista atat de mult Germania ca Romania sa nu permita trupelor rusesti sa traveseze teritoriul romanesc ( in conditiile in care Germania, confruntata cu pericolul rusesc  încă din interbelic, cand Viena era cuibul de unde se punea la cale comunizarea Europei, “oraşul rosul”):

“…accesul in Occcident nu poate fi asigurat URSS-ului decat prin anexiunea Poloniei. Aceasta conditie prealabila este necesara pentru ca Rusia sa poata culege fructele comunizarii Germaniei.

De asemenea, accesul spre sud, spre Mediterana si spre drumurile marelui comert mondial, ca si accesul catre tarile dunarene din centrul Europei, nu pot fi asigurate pentru Rusia decat daca ea devine stapana teritoriului romanesc.

Numai prin România Rusia poate sa comunice liber cu satelitii sai slavi din sud, Bulgaria si Iugoslavia, numai prin România ea va putea intrebuinta în toate imprejurările marea cale dunareana , adevarat canal de scurgere pentru exploatarea economica a intregii Europe centrale, pana la Tirol, în Bavaria, în Moravia, adică drumul normal pentru dominarea politică a întregii regiuni…căile ferate care ar conduce din Rusia catre Sud şi către Mediterana, trec toate prin teritoriul românesc…Tranzitul rusesc spre bazinul dunarean trece, de asemenea, prin România.

Calea de acces cea mai naturală este Dunărea, navigabilă de la vărsare până la Regensburg. Prin aproape treizeci de porturi românesti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriece şi bavareze, toate foarte bine legate cu o reţea feroviară…Dunărea prezintă accesul cel mai comod si cel mai putin scump…Gurile Dunării sunt în puterea României…

Pentru a putea domina politiceste si economiceste Europa si sudul Oriental, Rusia are absoluta nevoie sa fie stapâna necontestata a României…(si) oricine vrea sa oprească Rusia în tendinţele sale expansioniste imperialiste, trebuie sa o opreasca în România.”

 

Sursa: http://ioncoja.ro/trianon-100-5-nici-una-dintre-obligatiile-asumate-de-alianta-fata-de-romania-prin-tratat-nu-a-fost-indeplinita/

09/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: