CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea predării Insulei Şerpilor de către conducerea comunistă a României către URSS. FOTO. VIDEO


 

 

Insula Şerpilor (în limba ucraineană Острів Зміїний, în greaca antică Leuke, în greacamodernă Ofidonisi, în turcă Yilan Adasî) este insula principală a unui total de cinci insule în litigiu între România şi Ucraina.

Trei dintre ele sunt ostroave de pe braţul Chilia: Dalerul mare, Dalerul mic şi Coasta-dracului, în apropiere de Tatanir (odinioară Tatomireşti).

A patra se situează la gura Stari-Stambul: ostrovul Limba. Insula Şerpilor este singura existentă în Marea Neagră, la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei.

Toate cele cinci insule au fost ocupate de URSS la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi cedate, de către România comunistă în 1948 printr-un simplu porces-verbal secret, întocmit pentru a da o aparenţă de legalitate acestui act samavolnic.Ele sunt astăzi parte a Raionului Chilia (Кілія) al regiunii Odessa din Ucraina.

Între anii 1878 – 1948, Insula Şerpilor a aparţinut statului român. Stramosii nostri daco-geti i-au spus dintotdeauna Insula Alba. Deşi este o bucată de pământ de dimensiuni mai mult decât modeste, Insula Serpilor este cea mai mare insulă din Marea Neagră. Este situată în faţa gurilor Dunarii, mai exact în faţa Braţului Sulina, fiind mai departată faţă de terioriul ucrainean decât de cel românesc, 50 de kilometri despărţind-o de oraşul ucrainean Valkov.

Navigatorii o gasesc intre coordonatele 45° 15’ 53’’ latitudine Nordica si 30° 14’ 41’’ longitudine Estica. 
Şarpele de la care insula şi-a tras numele actual, este  banalul şarpe de apă (Natrix tesselata Laur), care populează zona litorală şi centrală a insulei, total lipsit  de periculozitate pentru om.

 

 

 

 
Insula Şerpilor are  o suprafaţă de 662 metri pe 440 metri, acoperind în total 0.17 km², adică 17 ha, ţărmurile ei neregulatr, având o lungime de 1.973 m.

Cel mai înalt punct este situat la 41 m deasupra nivelului mării. 
Insula Şerpilor a fost dorită de U.R.S.S. din considerente militare

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, statutul acestui teritoriu era neclar. Cu toate că  fusese ocupat de către armata sovietică în august 1944, în Tratatul de pace semant la Paris pe 10 februarie 1947 situaţia sa juridică nu era amintită.

Această insulă era dorită de Uniunea Sovietică din considerente militare, deoarece îi asigura o poziţie strategică la Gurile Dunării. Pentru reglementarea situaţiei, o delegaţie română condusă de premierul Petru Groza, s-a deplasat la Moscova, şi pe 4 februarie 1948 a semnat un „Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”, document în care se stabilea că:

„Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”.Procesul verbal de predare – primire a fost semnat la data de 23 mai 1948 de către Nicolai Pavlovici Sutov – prim secretar al Ambasadei U.R.S.S. la Bucureşti şi de către Eduard Mezincescu – ministru plenipotenţiar, reprezentantul Ministerului de Externe Român.

 

 

 

 

Imagini pentru cersipamantromanesc insula serpilor

Localizarea Insulei Şerpilor 

 

 

„În ‘48 sovieticii au venit şi au cerut guvernului român să retrocedeze Insula Şerpilor, aşa că într-o bună zi am fost chemat de Ana Pauker, care mi-a spus că la trasarea frontierelor după războiul cu Uniunea Sovietică s-a omis să li se cedeze sovieticilor Insula Şerpilor, că sovieticii au ridicat recent problema, că s-a hotărât să li se dea insula.

“Profir din partea Guvernului [României] – era ministrul Lucrărilor Publice – şi tu, Eduard Mezincescu, veţi merge la Tulcea, de la Tulcea la Sulina, şi de la Sulina până la Insula Şerpilor şi veţi efectua predarea – primirea insulei părţii sovietice!” Ceea ce am făcut.

Am mers cu un avion la Tulcea. La Tulcea ne-am suit într-o navă de transport – şi am mers la Sulina. La Sulina ne aştepta o ambarcaţiune sovietică. Ne-a transportat pe Insula Şerpilor.

Pe Insula Şerpilor erau sovieticii prezenţi. Nu mai ţin minte ce demnitari. Probabil un ambasador, un adjunct al ministrului, cadre grănicereşti cu grade superioare şi cu grade mai mici. Era instalată o masă în aer liber, pentru că nu exista nici o construcţie. Nici vegetaţie nu exista.

Era pregătit un proces verbal de predare – primire în baza hotărârii cutare din partea guvernelor respective. Noi, cutare, am predat [insula]. Noi, cutare, am primit [insula]. Am fost invitaţi acolo să semnăm.

Eu, am spus că înainte de a semna, vreau să văd ce predau. Şi am obligat în mod neplăcut întreaga asistenţă să facă turul insulei pe jos. Şi am făcut turul insulei pe jos. Trebuie să fi durat trei sferturi de ceas. Pe urmă am semnat documentul. Pe urmă a fost bufetul.

Ne-am omenit şi ne-am felicitat reciproc pentru ispravă. Apoi ne-am suit pe navă şi ne-am întors.”[Interviu realizat de Nicolae Fotino şi Silvia Iliescu, 6 mai 1994. Arhiva de Istorie orală – Radio România].

Imediat după ocuparea Insulei Şerpilor, sovieticii au instalat aici o importantă bază militară de supraveghere maritimă şi aeriană, cu scopul de a controla gurile Dunării, precum şi sisteme radar care supravegheau întreaga zonă a Balcanilor.

În mai multe rânduri, pescarilor români care au fost surprinşi de furtună pe mare nu li s-a permis să se adăpostească pe insulă, fiind refuzaţi de către autorităţile militare sovietice, incidentele încheindu-se, de mai multe ori, cu victime.

Posesia sovietică asupra Insulei Şerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, de colaborare şi asistenţă mutuală, semnat la Bucureşti la 27 februarie 1961.

Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci preşedinte al Consiliului de Stat) doar de către Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne.

Din punct de vedere juridic, cele două înţelegeri bilaterale (protocolul şi procesul verbal de predare) semnate între România şi URSS sunt neconstituţionale, fiind astfel nule şi neavenite pentru dreptul internaţional.

Orice înţelegere bilaterală prin care se cedau porţiuni din teritoriul românesc, nu putea să intre în vigoare, fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două ţări (în acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Naţională a României), lucru care nu s-a întâmplat.

Astfel, se consideră conform dreptului constituţional că Insula Şerpilor nu a fost înstrăinată niciodată de jure.

În perioada 1948-1990, cartografia sovietică a menţionat insula respectivă sub jurisdicţia fostei U.R.S.S., în timp ce cartografia românească a evitat diplomatic, prin mijloace tehnice, menţionarea sa în hărţile publice.

În hărţile tipărite la Chişinău, Insula Şerpilor apărea fără a se specifica însă cărei ţări aparţine.

Încorporarea Insulei Şerpilor la URSS a determinat diminuarea întinderii platoului maritim teritorial al României; din aceste cauze nu s-a putut ajunge la un acord privind delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive din Marea Neagră, partea sovietică pretinzând ca această delimitare să se facă între Insula Şerpilor şi ţărmul românesc, ceea ce nu corespunde principiilor dreptului maritim, aşa cum au fost consacrate la Convenţia de la Geneva (1958) şi reluate mai târziu în Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului maritim din anul 1982. (Partea VIII, Regimul insulelor, Art. 121, pct. 3, Anexa 2).

Delegaţia guvernamentală română a pus din nou în discuţie problema Insulei Şerpilor la rundele de negocieri la nivel de experţi privind fixarea limitei apelor teritoriale a platoului continental al Mării Negre şi a zonei economice exclusive din anii 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986 şi 1987, Uniunea Sovietică opunându-se cu totul oricărei rectificări.

 

Partea română a refuzat în anul 1987 oferta sovietică de a-i ceda 4000 km² din cei 6000 km² din jurul insulei.

 

 

 

 

Insula Şerpilor  nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere teritorial şi economic, în schimb are o foarte mare importanţă din punct de vedere strategico-militar.

După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, Insula Şerpilor împreună cu baza militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, a trecut în administrarea Ucrainei.

Staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută o cercetare aeronavală la mare distanţă, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră şi Marea Mediterană, până la coastele Libiei, rezultatele cercetării fiind transmise unui punct de conducere.

Pe insulă sunt stocate informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul ucrainean.

De asemenea, aici sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atât a convorbirilor în fonie, cât şi a celor prin cablu.

Pe insulă a fost dislocată o garnizoană militară cu mai multe subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport militar, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de stat ale Ucrainei.

Apărarea bazei militare ucrainiene de pe insulă se realiza printr-o navă de tip fregată, o navă de patrulare şi unul sau două submarine.

În conformitate cu Tratatul româno-ucrainean din anul 1997, autorităţile din Ucraina şi-au retras divizia militară, au demolat radarul militar şi au transferat celelalte infrastructuri în mâinile civililor.

În afară de platforma de elicoptere, în anul 2002 a fost construit un debarcader pentru vapoare de până la 8 metri adâncime şi urmează să fie construit un port maritim. Insula este aprovizionată cu echipament de navigaţie, inclusiv un far vechi de 150 ani.

În anul 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state “au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă”.

România a semnat acest acord, ca o condiţie a aderării la NATO (care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine).

Cu toate acestea, ambele părţi au fost de acord că dacă nu se ajunge la nici un consens în următorii doi ani cu privire la frontiera maritimă, fiecare parte se poate adresa pentru arbitraj Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

La data de 16 septembrie 2004, partea română a adus această dispută împotriva Ucrainei în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea platoului maritim dintre cele două ţări, întrucât insula nu are importanţă socio-economică.

La 15 august 2005 România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

România a apelat la o astfel de sesizare unilaterală, după ce timp de şapte ani negocierile cu Kievul nu au dus la nici un rezultat în ceea ce priveste delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive, precum şi a statutului Insulei Şerpilor din Marea Neagră.

După anul 1980, o dată cu descoperirea de rezerve considerabile de ţiţei şi gaze naturale în Marea Neagră, interesul pentru această insulă a crescut mult.

Convenţia O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaşte dreptul statelor să-şi extindă apele teritoriale la 12 mile, şi în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.

Recent, au fost descoperite zăcăminte de petrol (10 milioane de tone) şi de gaze naturale (1 miliard m³) în apropierea insulei.

Resursele naturale nu sunt semnificative, dar urmează să se facă prospectări în următorii 2-3 ani.

Companiile petroliere British Petroleum (BP) şi Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecţiuni cu Ucraina, iar compania Total cu România.

Compania austriacă OMV (proprietara celei mai mari companii petroliere din România, Petrom) a semnat un contract cu un consorţiu format din Naftogaz Ukrainy şi Chornomornaftogaz pentru a participa împreună la licitaţia pentru concesionarea respectivei suprafeţe.

Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost  subiect al unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat  la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

Miza disputei româno-ucrainene este si a fost  în primul rând strategică – accesul în apele teritoriale – şi economică – posibilitatea explorării şi  exploatării resurselor de hidrocarburi.

In prezent platoul continental din jurul insulei a fost in sfârsit delimitat  ca urmare a Hoărârii Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, hotărârea respectiva menţionand exact suprafeţele  care revin României şi Ucrainei. (De la Wikipedia, enciclopedia liberă).

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/21/totul-despre-insula-serpilor/

 

Anunțuri

07/07/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. A republicat asta pe radupopescublog.

    Apreciază

    Comentariu de Radu | 08/07/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: