CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Badea Cârţan, vestitul ţăran român călător, a trecut de foarte multe ori şi prin Budapesta


 

Gheorghe Cârţan cunoscut şi sub numele de Badea Cârţan (n. 24 ianuarie 1849, Cârţişoara, judeţul Sibiu – d. 7 august 1911),  a fost un ţăran român autodidact care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti aduse clandestin din România, la sate.

În anii 1895-1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac (Ungaria) pe memorandiştii condamnaţi la detenţie.

A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii  ale originii latine a poporului român.

Traseul spre Roma l-a urmat prin Timişoara, Szeged, iar la 17 ianuarie a ajuns la Budapesta. La 1 februarie 1896 a ajuns la Viena. De aici a plecat spre Salzburg, apoi spre Innsbruck, de unde a trecut Alpii ajungând la Genova. După patruzeci şi trei de zile, rupând patru perechi de opinci, a ajuns la Roma.

În faţa Columnei lui Traian, badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca ofrandă. Apoi, ostenit de drum, s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulţime de curioşi.

Unul dintre ei, văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: „un dac a coborât de pe Columnă”, atât de mare i s-a părut asemănarea între ciobanul român şi dacii de pe basoreliefuri.

În doar două zile, badea Cârţan a devenit celebru în Italia, mai multe ziare scriind despre el.

La Legaţia României din Italia l-a cunoscut pe scriitorul Duiliu Zamfirescu, care în acea perioadă era ministrul reprezentant al României. Scriitorul, aflând despre scopul călătoriei lui Cârţan la Roman s-a întrebat „Ce putere misterioasă mânase pe acest ţăran spre obârşia neamului său?”

În cele patru săptămâni cât a stat la Roma, badea Cârţan a fost invitat în repetate rânduri de personalităţi italiene: profesori universitari, gazetari, oameni de artă, deputaţi şi senatori, fiind considerat „un sol al poporului român”.

De la Roma Cârţan a plecat la Veneţia, de unde a plecat la 3 martie, prin Trieste, spre ţară. La Cârţişoara a ajuns la 8 martie 1896. La 18 martie 1896 a plecat spre Bucureşti, unde a fost timp de două zile oaspetele profesorului Urechia.

La 10 iunie 1896 se afla acasă, în Transilvania, când a fost arestat de jandarmii unguri, care i-au confiscat şi fotografia cu Columna lui Traian, şi alte fotografii primite cadou în Italia, precum şi cărţile pe care le deţinea.

A fost bătut şi trimis la Făgăraş, la judecătorie, unde una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost „ce treabă ai cu Roma şi cu România?”

Eliberat după două zile, lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate.

 

BADEA CÂRŢAN şi redacţia Foii poporului român din Budapesta

 

Badea Cârţan, vestitul cioban călător, cel ce umbla prin lume ca să caute izvoarele fiinţei naţionale, a trecut de foarte multe ori prin Budapesta şi pe la redacţia şi tipografia lui Dimitrie Birăuţiu.

Cu un prilej, aflîndu-se acolo şi vazîndu-i adunaţi pe câţiva dintre militanţii şi liderii români, acesta le trăsneşte una buna:

„Iacă şi dumneavoastră aici: Todică, Birăuţiu, Bănuţiu, în loc să fiţi: Todea, Birău, Ban. Tot mici, tot mici, n-avem un om mare, să faca minuni”. Badea Cârţan avea umor şi era totdeauna bine venit în redacţie. 

Despre acest lucru ne mărturiseşte Sebastian Stanca: „Venea des la Pesta şi totdeauna ne cerceta redacţia. Ne obişnuisem să-l vedem tot la 2-3 luni odată în mijlocul nostru şi dacă întîrzia parcă ne lipsea.
Vorbea cu o predilecţie vădită în pilde. Figurile romane Cesar, Scipio, Traian, August erau pentru badea Cârţan adevărate ideale.

De aceştia se încălzea ochii împăianjeniţi de straşina genelor, lungi şi cenuşii scânteia o lumină mai vie şi obrajii i se rumeniau. Venea în redacţie cu o deosebită sfială.

Pentru el redacţia era biserica culturii, de care se cuvine să te apropii cu cel mai devotat simţ şi respect.

Cu căciula în mînă, scoasă încă de pe scări, deschidea încet uşa şi se furişa în odae oprindu-se brusc lângă prag.

„Trăiască dl Stanca, trăiască dl Bănuţ, trăiască dl Birăuţiu să se facă birău în ogorul neamului.”
Asta era salutul lui obişnuit. Noi ne ridicam zgomotoşi de la mese şi îl luam între noi îmbulzîndu-l cu fel de fel de întrebări.(…)”
El ducea multe reviste şi cărţi pentru răspîndire primite de la Birăuţiu.

Dar şi aducea pentru publicare manuscrie, culegeri de folclor, snoave din cele mai îndepărtate zone.

Badea Cîrţan a ajuns prima dată în capitala Ungariei în timpul procesului memorandiştilor.

„În dimineaţa zilei de 6 mai 1894, cu o zi înainte de începerea procesului (memorandiştilor) pornea din Sibiuspre Cluj şi George Cârţan. Se afla într-un tren înţesat de oameni. printre ei – un grup de memorandişti grupaţi în jurul fruntaşului politic Ion Raţiu. Urale şi marşul “Deşteaptă-te române” se auzeau pe tot traseul”.
“Cînd condamnaţii au ieşit din sală călcînd pe flori, George Cârţan simţea şi vedea cum aceşti oameni făureau, practic, istoria.

El era unul din cei mulţi care ovaţionau, care aruncau cu flori, dar, în acelaşi timp, era unul din cei puţini care ajungeau să stea de vorbă de aproape cu aceşti oameni aleşi. Cei condamnaţi au fost apoi conduşi cu alai la închisorile din Seghedin şi Vaţ. Printre cei care i-a urmat a fost şi Cârţan”. 

“La Seghedin, lui Cârţan de abia i se îngădui să-i vadă, pe domnii noştri prin grilajul care împrejmuia închisoarea. Apoi plecă să-i vadă pe cei de la Vaţ”.
Aşa ca, atunci cînd, Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune:

“Eu, cioban George Cârţan.
Nici n-oi bea, nici n-oi mînca
Pîn-de Seghedin n-oi da,
De iubiţii osîndiţi
Ce-s în temniţe zvîrliţi.”

Face drumuri la Vaţ unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închişi câţiva dintre memorandişti şi se plînge:

“La grădina-n Seghedin
Plîng florile de iasomin
De răsună uliţa
Şi tremură temniţa.
De la Seghedin la Vaţ
Numai drumuri de la fraţi
Numai lacrimi, jale, dor
Pe feţele tuturor”

“Datorită deselor lui apariţii, directorul închisorii din Vaţ, l-a bănuit că ar fi spion; în consecinţă, nu i s-a mai permis accesul în incinta penitenciarului. În această situaţie reacţia lui Cârţan a fost pe cît de neaşteptată pe atît de impresionantă…

Ca să arate totuşi că n-a uitat pe martirii neamului, s-a aşezat liniştit la poarta de intrare şi scoţînd fluierul din şerpar a început să doinească de jale, timp îndelungat, spre surprinderea trecătorilor unguri din afară şi spre mulţumirea celor întemniţaţi, ieşiţi în curte, şi asupra cărora acest semn de viaţă, transmis peste ziduri, produsese o profundă impresie”.

Surse:

Dr. Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9?fref=ts

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki

Anunțuri

05/07/2017 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: