CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

6 iulie 1600 – Într-un hrisov, Mihai Viteazul se intitulează „domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei” confirmând documentar prima unire politică a celor trei ţări româneşti. VIDEO


Imagini pentru mihai viteazul photos

 

Mihai Viteazul 

 

 

 

Mihai Viteazul (n. 1558, Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti – d. 9 august 1601, Cîmpia Turzii). Şi-a început cariera de dregător pe lângă Iane Epirotul, care reușise grație însușirilor și dibăciei să ia cea mai mare înaltă dregătorie din Țara Românescă, Bănia Olteniei.

Astfel, Mihai Viteazul ajunge să fie numit ban mic (bănișor) de Mehedinți. Devine apoi stolnic, postelnic, mare agă, ban al Olteniei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai - septembrie  1600
Harta Principatelor româneşti sub sceptrul lui Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

Originea şi primii ani ai vieţii marelui Domn

 

În anul 1601, în timpul unei şederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menţionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică „în al 43-lea an al vieţii„, ceea ce indică drept an al naşterii lui Mihai anul 1558.

Domnul Pătraşcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557.

Împrejurarea ca Pătraşcu să fi avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale apare ca foarte improbabilă, avînd în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.

Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătraşcu a fost exclusă şi de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum şi pe baza cronicilor de epocă.

Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menţionează că „mumă-sa au fost de la Oraş dela Floci [sic], care fiind văduvă ş frumoasă şi nemerind un gelep[comerciant], om mare şi bogat den [sic] Poarta Împărătească şi care în casa ei zăbovindu-se cîtăva vreme…„.

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vîlcea.

Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol şi apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

 

Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius.

 

Ascensiunea politică

 

La sfîrşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău.

În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

 

Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).

Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia.

Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburg  la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

 

 

Campania antiotomană şi victoriile împotriva Imperiului otoman

 

Aderarea Munteniei la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane, soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti.

Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.).

Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului.

După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene.

Nerespectînd porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron.

Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandînd o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni – 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul „Paşa Hassan” de George Coşbuc).

Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptînd sprijinul lui Sigismund Bathory.

Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor.

În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin.

 

 

 

 
Bătălia lui Mihai Viteazul cu Turcii, Giurgiu, Octombrie 1595
Bătălia lui Mihai Viteazul cu Turcii, Giurgiu, Octombrie 1595

Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Tîrgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

Tîrgovişte, 1595

Târgovişte, 1595

 

 

 

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est şi Plevna în vest.

Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpînirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă.

În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

 

Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hîrtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

 

Negocierile de pace cu Înalta Poartă

Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Muntenia la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cît de nepopulară, pe atît de vitală supravieţuirii statale: „aşezămîntul” sau „legarea ţăranilor de glie” prin care rumânii (ţăranii fără pămînt din Valahia) erau siliţi să rămână pe moşia pe care se aflau în acel moment.

După cîteva confruntări pe linia Dunării, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii.

Finalizate printr-o pace (1597-1598) prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe întreaga durată a vieţii sale.

În paralel, domnitorul valah încheie un tratat şi cu Casa de Habsburg (Mănăstirea Dealu, 30 mai/9 iunie 1598) orientat împotriva turcilor.

Prin dubla suzeranitate (otomană şi habsburgică), se anula practic tratatul dezavantajos al boierilor cu Sigismund Bathory.

 

Unirea ţărilor române

 

Ţările române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfînta Alianţă.

În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă).

În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea „planului dacic„, în speţă Unirea celor trei ţări române.

În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale.

Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy.

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a trei principate române.

Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei„.

 

 
Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul
Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti
Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti

 

Pentru a consolida Unirea, Mihai a luat o serie de măsuri:

    * adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
    * construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
    * acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
    * numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

 

 

Sfârşitul domniei lui Mihai şi  destrămarea Unirii

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austriei.

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul.

Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune.

Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn, care era numit „Malus Dacus” (adică Dacul cel Rău în latină) de cronicile maghiare ale vremii,  o dovadă istorică în plus asupra faptului că în Evul Mediu românii erau percepuţi de vecinii lor drept urmaşi direcţi ai dacilor.

Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniţi de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

 

Moartea lui Mihai Viteazul

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român.

Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania.

Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron.

În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord.

Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis din ordinul generalului imperial Gheorghe Basta.

 

Gravură de epocă care reproduce asasinarea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703.

Capul său este luat în taină de unul dintre căpitanii săi credincioşi, adus în Muntenia şi înmormântat de boierul Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Tîrgovişte.

 

 

 

 

 Fosta Troiţă de lemn de la mormîntul lui Mihai Viteazul (1923-1977)

 

Fosta Troiţă de lemn de la mormântul lui Mihai Viteazul (1923-1977)

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris:

Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.

Imagini pentru Mormântul lui Mihai Viteazul la manastirea dealu photos
Imagini pentru Mormântul lui Mihai Viteazul la manastirea dealu photos

Foto: Mormântul capului lui Mihai Viteazul, la mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte

 

 

 Imagini pentru foto mihai viteazu obelisc

Obeliscul  ridicat pe locul unde a fost asasinat Mihai Viteazul pe data de 5 mai 1977, la cca. 3 km sud de centrul municipiului Turda (pe Aleea Obeliscului).Înalt de 1601 cm. (cifra evocă anul morţii 1601), obeliscul este opera sculptorului Marius Butunoiu.

Portrete

Au rămas mai multe portrete înfăţişîndu-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume.

Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi şi la Biserica Domnească din Târgovişte.

Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole.

El este pleşuv, slab şi ferm, îmbrăcat într-o platoşă şi acoperit de o blană miţoasă.

În mâna dreapţă ţine un baston de comandant, iar mâna stângă şi-o ţine sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup.

În fundalul gravurii se vede bătălia şi stema cetăţii Nicopole, iar dedesubt apare inscripţia „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l’anno 1598”.

Foto: Franz Franken, Mihai Viteazul şi domniţa Florica, detaliu din tabloul Croesus

 

 

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm – după cum relatează H. Ortelius – i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Egidius Sadeler.

 

 

Imagine similară

 

Mihai Viteazul, portretul de la Praga, 1601

Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspîndit în numeroase copii. Inscripţia circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicaţie:

Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atît de mult iubeşte pe Cristos şi Împărăţia creştină şi unirea Bisericii sub Papă”. 

Aproape două secole şi jumătate mai tîrziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris.

 

Cîndu vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este […] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. […] Otărîrămu în dată a ne desierta uşiórele nóstre pungi…” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfăţişare a voievodului.

 

După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 care îl prezintă cu o căciulă şi o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum şi altele inspirate după cel al lui Sadeler.

De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II.

Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german.

În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea).

Mihai Viteazul mai apare şi în gravuri din secolele XVI-XVII care prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori acesta are o înfăţişare închipuită.

 

O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti români precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca.

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul

  2. http://antiqbooks2000.blogspot.com/2009/05/mihai-viteazu-weywodt-aus-der-walachey.html

  3. http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-luat-mihai-viteazul-domnia-si-inceputul-cruciadei-anti-otomane/

  4. http://www.istoria.md/articol/48/Mihai_Viteazul
Anunțuri

05/07/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: