Ruşii sunt pesimişti

Sondaj în Rusia: Statele Unite și Ucraina, potenţiali agresori

  

 

Aproximativ 40% dintre cetăţenii Federaţiei Ruse consideră că există un real pericol militar împotriva ţării lor; dintre aceştia, peste 60% consideră că SUA este un potenţial agresor, altă treime apreciază Ucraina ca un potenţial agresor – arată rezultatele sondajului de opinie efectuat telefonic de specialiştii Centrului pentru studierea opiniei publice din Rusia în perioada 16-17 iunie 2017, pe un eşantion de 1.200 de locuitori ai Rusiei cu vârsta peste 18 ani.

Mai mult de jumătate dintre locuitorii Rusiei – 53% – nu consideră că ar exista un real pericol militar pentru stat, totuşi, 38% dintre cei intervievaţi sunt de părere contrarie. 63% din cei care apreciază ca posibil un atac împotriva Rusiei susţin că SUA ar fi un potenţial agresor, în vreme ce 31% au indicat… Ucraina.

După cum transmite Regnum citat de Rador, pe lista posibililor agresori se află NATO (7%), China (5%), Marea Britanie şi Statul Islamic (organizaţie interzisă în Federaţia Rusă) – câte 4%, precum şi Siria şi Germania (câte 3%).
Respondenţii consideră ca posibili aliaţi China (41%), Republica Belarus (25%) şi Kazahstanul (18%).

Totodatã, 10% dintre respondenţi au spus că în cazul unui atac militar, nimeni nu va acorda Rusiei ajutor. 

Agenția de știri Regnum este unul dintre cele mai influente  surse informaționale din Rusia, fiind specializată pe știri care reflectă realitățile din Federaţia Rusă și țările CSI.

Această agenţie a fost desemnată de două ori „Site-ul informațional al anului” şi  face parte constant din TOP-10 al celor mai citate agenții de știri din Rusia.

2 iulie 1504 – S-a stins din viaţă Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare şi Sfânt), domn al Moldovei. VIDEO

 

 

 

Foto: Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, 1473

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfînt (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, vine la domnie la 12 aprilie 1457.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare şi cronicilor , a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decît numai mândrul soare”.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

Pentru ocuparea tronului Moldovei, Ştefan a avut  susţinerea domnului din Ţara Românească, Vlad Ţepeş şi a multor boieri din Ţara de Jos*.

În luptele de pe Siret, la sud-est de Suceava, lîngă satul Doljeşti, Ştefan îl înfrînge pe Petru Aron, deţinătorul tronului moldovean, unchiul şi ucigaşul tatălui său, Bogdan al II-lea , care a fugit în Polonia vecină. [1].

Potrivit cronicii slavo-române din sec. al XV-lea, pentru înscăunarea lui Ştefan “s-a adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit Teoctist şi l-a uns pentru domnie pe Siret, unde se numeşte acel loc Direptate (sat dispărut în sec. al XVI-lea – n.n.) pînă în ziua aceasta. Şi a luat sceptrul Ţării Moldovei  ” [2].

În literatură era specificat că ceremonia “ungerii” la domnie are loc nu în câmpie, ci în biserica satului Direptate [3].

Astfel s-a început domnia lui Ştefan cel Mare.

Ştefan-Vodă a reuşit chiar de la început să scoată ţara din impasul în care se afla în rezultatul luptelor politice interne şi numai acest moment ar fi fost de ajuns ca numele lui să fie înveşnicit în istorie.

El i-a rechemat în Moldova pe boierii fugiţi în ţările vecine, făgăduindu-le să le ierte slujba la domnul precedent, să le restituie averea şi să le menţină înalta situaţie de mai înainte din societate.

După un sfert de veac de lupte crîncene dintre grupările boiereşti pentru putere, acest pas al noului domn a jucat un rol pozitiv [4], o parte considerabilă a boierilor reîntorcîndu-se în ţară**.

Ca urmare, concurentul principal al lui Ştefan, Petru Aron, rămîne practic fără boieri în anturajul său şi doar cu promisiunea de ajutorare a regelui polon.

Treptat, domnul a concentrat în mîinile sale întreaga putere şi toate resursele militare ale ţării.

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea deja peste toate ţinuturile cuprinse între Munţii Carpaţi răsăriteni şi râul Nistru.

Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă.

În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil.

Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării, aşezând pe baze noi organizarea militară a ţării.

Cetele disparate ale marilor boieri îşi pierd treptat însemnătatea, în vreme ce greul efortului militar revine micii boierimi, care furniza unităţile de cavalerie, şi ţărănimii din care se recruta precumpănitor pedestrimea, precum şi cetele tîrgurilor, alcătuite din tîrgoveţi, care se puteau strînge mai repede în caz de nevoie.

Preluând o iniţiativă a tatălui său, care însă în scurta domnie a acestuia, nu a avut răgaz să se dezvolte, Ştefan s-a străduit să întemeieze apărarea ţării pe cea mai largă adeziune socială posibilă în condiţiile epocii.

La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 de mii de persoane. Se formează astfel “oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 de mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri.

Oastea mare a lui Ştefan era deci o „oaste de ţară„, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).

Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost întărirea sistemului de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de: Cetatea Soroca,  Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la rîul Nistru, Cetatea Hotinului  şi  Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.

Tot atît de hotărît a acţionat Ştefan şi în direcţia consolidării bazei materiale şi instrumentului instituţional al puterii domneşti. El duce o politică specială de restaurare a domeniului domnesc prin masive cumpărări de sate cu bani din vistieria domnească şi prin confiscarea domeniilor boierilor trădători. Astfel, domnul va cumpăra circa 80 de sate.

Concesiile de pămînt din domeniul domnesc sunt foarte rare. Principalii beneficiari ai generozităţii domneşti în această privinţă au fost biserica, unul din stîlpii puterii, şi mica boierime, care avea să devină principalul reazem militar şi politic al domniei.

Se-a consolidat şi influenţa domnului în organele de guvernare. Cea mai semnificativă deplasare se constată în componenţa şi noul rol pe care оl juca sfatul domnesc, principalul organ de guvernămînt după domnie, cu care împărţea puterea de stat. Numărul membrilor sfatului domnesc se micşorează de la 25-30 la 15-16 persoane.

Treptat, dregătorii curţii, numiţi de domn, au ocupat locuri în sfatul domnesc, alături de reprezentanţii stăpînilor de domenii, devenind forţa precumpănitoare. Astfel, are loc masivul transfer de putere de la marea boierime spre domnia centralizatoare. Un rol hotărîtor în sfatul domnesc a revenit pîrcălabilor – comandanţi de cetăţi.

Dezvoltînd sistematic atribuţiile pîrcălabilor, înzestrîndu-i cu putere militară şi administrativă în cetăţi şi în ţinuturile dependente de ei, Ştefan a instituit o reţea de putere strict dependentă de domnie şi controlată de aceasta, care a cuprins toată ţara.

În promovarea politicii interne şi externe, Ştefan-Vodă s-a sprijinit pe sfetnicii săi de la Curtea domnească. Printre cei care au ajutat, sprijinind cu tot zelul ţara şi domnia, au fost portarul de Suceava Şendrea, iar din 1481 Luca Arbore, vistiernicul Isac, vornicul Boldur, pârcălabul Cetăţii Hotinului  Vlaicu, pârcălabii Cetăţii Albe Hărman şi Luca, pârcălabul Orheiului Gangur, pârcălabul Cetăţii Neamţ Cristea Arbore şi mulţi alţii.

Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice – ţara era stabilă şi bogată.

Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali şi prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc.

Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin  Moldova o constituia axa Marea Neagră – Liov (Lemberg), negustorii aducînd din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme.

Vămile culese aduceau multi bani în visteria domnească şi asigură mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii, şi alte nevoi ale statului.

O atenţie aparte o acordă domnul bisericii. Mitropolitul Teoctist, pînă la 1477, şi după el mitropolitul Gheorghe au fost permanent membri ai sfatului domnesc şi au participat activ la realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Ştefan Vodă a construit un număr impunător de locaşe sfinte, pe care le-a înzestrat cu obiecte de cult (cărţi, icoane, cruci etc.). tradiţia populară îi atribuie zidirea a 44 de biserici. În mod cert sunt cunoscute 32 de locaşe ale căror ctitor a fost marele voievod.

O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici.

Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei Jagiellone, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană [5]. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei   într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa, în special cu Rusia.

Dar căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Eudochia a durat doar patru ani. Ea a murit la 4 septembrie 1467 şi a fost înmormîntată cu mare cinste la Probota Veche.

Din prima căsătorie Ştefan i-a avut pe Elena, Petru (sau Petraşcu) şi poate pe Alexandru.

Elena s-a căsătorit cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz moscovit Ivan al III-lea. Căsătoria Elenei avea scopul de a consolida poziţia internaţională a Moldovei şi Rusiei în Europa Centrală şi cea de Sud-Est.

O nouă alianţă dinastică a lui Ştefan cel Mare se realizează în 1472, prin căsătoria sa cu Maria din Mangop, descendentă din familia imperială bizantină a Comnenilor. Principalul scop al noii alianţe consta în continuarea politicii de ridicare a autorităţii ţării sale  în lumea creştină ortodoxă.

Maria din Mangop încetează din viaţă de timpuriu, în 1477, şi este înmormîntată cu multă cinste la mănăstirea Putna. Cu soţia a doua Ştefan are doi băieţi – pe Ilie şi Bogdan, care se sting din viaţă la o vîrstă fragedă.

În 1480, prin căsătoria cu tânăra doamnă Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, se continuă relaţiile tradiţionale dinastice ale Moldovei  cu Ţara Românească.

În condiţiile de intensificare a expansiunii otomane, legăturile dinastice cu ţara românească vecină întăreau poziţiile ambelor state la Dunărea de Jos.

Această căsnicie a ţinut 24 de ani, pînă la moartea lui Ştefan cel Mare. Doamna Maria Voichiţa i-a supravieţuit 7 ani. A fost înmormîntată la Putna în 1511, alături de soţul ei şi de Maria de Mangop.

Din căsătoria cu Maria Voichiţa s-a născut urmaşul la tron al lui Ştefan cel Mare – Bogdan-Vlad. Numele de botez i se dăduse în amintirea bunicilor săi Bogdan al II-lea din Moldova şi Vlad Dracul din Ţara Românească. Tot din această căsătorie s-au născut şi două fiice – Ana şi Maria-Cneajna.

În perioada domniei lui Ştefan incursiunile pretendenţilor la domnie rare şi opoziţia boierilor slabă. Pe plan extern, domnitorul trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova .

Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453 – de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

 

În politica externă Ştefan ia de la bun început iniţiativa în rezolvarea problemelor politice şi militare, mai cu seamă a litigiilor cu statele vecine. Acţiunile de acest fel nu au fost finalizate întotdeauna în favoarea sa.

Dar, după cum scrie ilustrul cronicar Grigore Ureche,  Ştefan-Vodă era “la lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrrîia, ca văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos se ridica deasupra biruitorului”

Ultimii ani de domnie a lui  Ştefan cel Mare au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică.

Bătrîn şi bolnav de gută – i s-a amputat piciorul.

După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

 

 

 

            Foto: Mormântul lui Ştefan cel Mare  de la Mănăstirea        Putna, Suceava 

„Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche).

Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române:

„Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”.

Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă. A fost utilizată pentru insemnările de istorie a moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent.

Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic.

 

CITIŢI ŞI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/13/o-cronologie-a-domniei-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-1457-1504/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/06/stefan-cel-mare-%E2%80%93-un-sfant-pe-tronul-moldovei/

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/17/%C5%9Etefan_al_III_lea__ 

 

 

Bibliografie :

 

1. Despre începutul domniei lui Ştefan cel Mare vezi: Rezachevici, C. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova. Bucureşti, 2001, p. 535-539.

2. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., 1976, p. 63, 69.

3. Rezachevici, C. Op. cit., p. 537.

4. Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Ştefan cel Mare şi Sfînt în contextul epocii sale şi al posterităţii. Chişinău, Civitas, 2004, p. 39-46.** În ţară s-au întors 10-11 boieri din cei 19 membri ai sfatului domnesc precedent.

5. Rezachevici C. Dimensiunea dinastică a politicii externe a lui Ştefan cel Mare, în “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3 (599, 2004, p. 12-17.

6. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei, în “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Chişinău, 1990. – P. 57.

7. Bonfinius A. Historia Pannonica sive Hungaricarum rerum decades, IV, Lipscae, 1771, libr. 1, p. 559-560.

8. Gorovei Şt. S. 1473 – un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, în “Ştefan cel Mare şi Sfînt. 1504-2004”, Sfînta Mănăstire Putna. Suceava, 2003, p. 389-394.

9. Dlugossi I. Historiae Polonicae, libri XIII, Ed. Lipsca, 1711-1712.

10. Iorga, N. Acte şi fragmente cu privire la istoria romвnilor, vol. III. – Bucureşti, 1898. – P. 84.

11. Gonţa Gh. Viaţa politică a Ţării Moldovei în epoca domniei lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Chişinău, 2004, p. 46.

12. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., p. 29.

13. Iorga, N. Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 1899, p. 156 şi urm.

14. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei. – P. 53-54.

15. Expunerea discuţiilor privind vîrsta lui Ştefan cel Mare vezi: Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Op. cit., p. 14-15.

16. Ureche Gr. Op. cit., p. 120.

17. Karamzin N.M. Истортия государства Российского, t. IV. SPb., 1842, p. 195.

18. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.

19. Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ştintifică si Enciclopedică Bucuresti (1976)

20. A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu’à l’union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896);

21. Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0 .

Unul dintre cele mai controversate ordine date de Stalin în timpul celui de-al doilea război mondial

 

ORDINUL COMISARULUI POPORULUI PENTRU APĂRARE AL URSS № 227 DE LA 28 IULIE 1942 

Mai jos, puteţi citi textul tradus în limba română  al unuia dintre cele mai controversate ordine ale lui Stalin din timpul celui de-al doilea război mondial și anume al faimosului ordin № 227, numit și ordinul ”Nici un pas înapoi!”, emis în zilele critice când germanii şi aliaţii lor au spart frontul de sud și s-au revărsat prin stepele Donului spre Volga, ameninţând  bazinele petrolifere sovietice de la Marea Caspică.

Nici un comandant nu avea permisiunea să retragă fără ordin. Oricine s-ar fi retras fără permisiunea expresă a superiorilor săi era deferit tribunalului militar.

Ordinul nr. 227 hotăra ca fiecare Front să creeze 1 – 3 batalioane disciplinare (штрафбат – ştrafbat, штрафной батальон – ştrafnoi batalion) destinate ofiţerilor pedepsiţi.

Fiecare Front trebuia să creeze companii disciplinare pentru soldaţii şi subofiţerii pedepsiţi. Acestor unităţi disciplinare le erau repartizate cele mai periculoase misiuni.

Ordinul mai stabilea de asemenea ca fiecare Armată să creeze 3 – 5 unităţi-barieră (заградотряд – zagradotriad, заградительный отряд – zagraditelnîi otriad) care să deschidă focul asupra militarilor care se retrăgeau fără ordin.

Toţi comandanţii care se retrăgeau fără ordin, urmau să fie judecaţi de tribunalele militare de la nivelul lor ierarhic.

Ordinul nr. 227 al lui Stalin din 27 iulie 1942 ilustrează lipsa de scrupule cu care el încerca să crească hotărârea în luptă a militarilor. Alte ordine priveau familiile celor care se predau, familii care deveneau ţinte ale terorii NKVD-ului.

În ţară, Stalin s-a prezentat ca un mare comandant militar, care a condus URSS la victorie în războiul împotriva naziştilor.

Foto: Prizonieri sovietici escortaţi de soldaţi români. Se observă brasardele albe de pe bratul stâng al acestora, pentru a nu fi confundaţi de germani cu inamicul.

Despre măsurile privind întărirea disciplinei și ordinii în Armata Roșie și interzicerea retragerii samovolnice de pe pozițiile de luptă

28 iulie 1942
or. Moscova

Inamicul aruncă pe front noi și noi forțe și, fără a ține cont de pierderile sale grele, pătrunde înainte, se avîntă în adîncul Uniunii Sovietice, cucerește noi regiuni, pustiește și ruinează orașele și satele noastre, violează, prădează și omoară populația sovietică.

Au loc lupte în împrejurimile Voronejului, pe Don, la sud lîngă porțile Kaukazului de Nord.

Ocupanții germani își deschid drum spre Stalingrad, spre Volga și doresc cu orice preț să cotropească Kubanul, Kaukazul de Nord cu bogățiile lor petrolifere și cerealiere. Inamicul deja a cucerit orașele Voroșilovgrad, Starobelsk, Rossoș, Kupeansk, Valuiki, Novocerkask, Rostov-pe-Don, jumătate din Voronej.

O parte din trupele Frontului de Sud, luîndu-se din urma panicarzilor, au părăsit orașele Rostov și Novocerkask fără a opune vre-o rezistență serioasă și fără a primi ordin din Moskova, acoperind steagurile lor de rușine.

Populația țării noastre, care are o atitudine de dragoste și respect față de Armata Roșie, începe să se dezamăgească în ea, pierde credința în Armata Roșie, iar mulți din ei blastămă Armata Roșie petru aceea, că ea lasă poporul nostru sub jugul asupritorilor germani, iar singură fuge spre Răsărit.

Unii oameni nu prea deștepți se consolează cu vorbe despre aceea, că noi putem și în continuare să ne retragem spre Est, deoarece noi avem multe teritorii, mult pămînt, multă populație și că întotdeauna vom avea pîne în abundență.

Prin aceasta ei încearcă să îndreptățească comportamentul lor rușinos pe fronturi. Însă asemenea vorbe sînt cu desăvîrșire false și minciunoase, sînt convenabile numai inamicilor noștri.

Fiecare comandant, fiecare ostaș și activist politic trebuie să înțeleagă, că mijloacele noastre nu sînt nelimitate. Teritoriul Uniunii Sovietice nu este un pustiu, iar oamenii – muncitorii, țăranii, intelectualitatea – sînt tații și mamele, soțiile, frații și copiii noștri.

Teritoriul URSS, care a fost cucerit și pe care inamicul năzuiește să-l cucerească, este pîne și alte alimente pentru armată și spatele frontului, metal și combustibil pentru industrie, fabrici și uzine care aprovizionează armata cu armament și muniții, căi ferate.

După pierderea Ucrainei, Belorusiei, Țărilor Baltice, bazinului Donețk și altor regiuni, avem mai puțin teritoriu, și, prin urmare, cu mult mai puțini oameni, cereale, metale, uzine, fabrici. Noi am pierdut peste 70 mln de populație, peste 80 mln de puduri de cereale pe an și peste 10 mln de tone de fer pe an.

De acum nu mai avem superioritate asupra nemților nici în resurse umane, nici în rezerve cerealiere.

Să ne retragem în continuare înseamnă să ne nimicim pe noi înșine și împreună cu noi și Patria nostră. Fiecare petec de pămînt părăsit de noi va întări prin toate mijloacele inamicul și va slăbi prin toate mijloacele apărarea noastră, Patria noastră.

De aceea trebuiesc curmate din rădăcină discuțiile despre aceea, că noi avem posibilitatea să ne retragem la infinit, că avem mult teritoriu, că țara noastră este mare și bogată, populația este numeroasă, că vom avea întotdeauna pîne în abundență.

Asemenea discuții sînt false și dăunătoare, ele ne slăbesc pe noi și întăresc inamicul, căci dacă nu vom pune capăt retragerii, vom rămîne fără pîne, fără combustibil, fără metale, fără materie prime, fără fabrici și uzine, fără căi ferate. Din acestea reiese că a sosit timpul să încetăm retragerea.

Nici un pas înapoi!

Aceasta trebuie să devină acum lozinca noastră principală.

Trebuie cu dîrzenie, pînă la ultima picătură de sînge să apărăm orice poziție, fiecare metru de teritoriu sovietic, să ne agățăm de orice petec de pămînt sovietic și să-l apărăm pînă la ultimele forțe.

Patria noastră trece prin clipe grele. Noi trebuie să oprim, iar mai apoi să respingem și să nimicim inamicul, cu orice preț. Germanii nu sînt atît de puternici, cum își imaginează panicarzii. Ei își încordează ultimele forțe. Să rezistăm loviturii lor acum înseamnă să ne asigurăm victoria.

Putem oare să ținem piept loviturii, iar mai apoi să aruncăm dușmanul spre Asfințit? Da, putem, pentru că fabricile și uzinele nostre din spatele frontului lucrează acum în mod excelent și frontul primește tot mai multe avioane, tancuri, artilerie, aruncătoare de mine.

Ce dar nu ne ajunge? Nu ne ajunge ordine și disciplină în companii, regimente, divizii, în unitățile de tancuri, în escadrilele aeriene. Acesta este acum neajunsul nostru cel mai important. Noi trebuie să stabilim în armata noastră cea mai strictă ordine și o disciplină de fer, dacă dorim să salvăm situația și să ne apărăm Patria.

Nu mai pot fi tolerați în continuare comandanții, comisarii, activiștii politici, unitățile și formațiile care părăsesc pozițiile de luptă în mod samovolnic.

Nu mai putem permite în continuare, cînd comandanții, comisarii, instructorii politici îngăduie, ca cîțiva panicarzi să condiționeze situația pe cîmpul de luptă, ca ei să atragă în retragere alți ostași și să deschidă frontul în fața inamicului. Lașii și panicarzii trebuie să fie nimiciți pe loc.

De acum înainte legea de fer a disciplinei pentru fiecare comandant, ostaș, activist politic trebuie să devină regula – nici un pas înapoi fără ordinul comandantului superior.

Comandanții companiei, batalionului, regimentului, diviziei, respectivii activiști politici și comisari, care se vor retrage de pe pozițiile de luptă fără ordin de la autoritatea superioară, vor fi declarați trădători ai Patriei.

Cu asemenea comandanți și activiști politici și trebuie de comportat ca cu trădătorii Patriei. Așa este apelul Patriei noastre.

A îndeplini acest ordin înseamnă a scăpa pămîntul nostru, a salva Patria noastră, a nimici și învinge dușmanul odios.

După retragerea din iarnă sub loviturile Armatei Roșii, cînd în trupele germane a slăbit disciplina, nemții au luat anumite măsuri severe pentru restabilirea disciplinei, care au adus rezultate destul de bune. Ei au format 100 de companii disciplinare din soldații care s-au făcut vinovați încălcînd disciplina din cauza lașității sau șovăielii, i-au pus pe sectoarele periculoase ale frontului și le-au ordinat să răscumpere cu sînge păcatele lor.

Ei au format, în sfîrșit, unități-barieră speciale, le-au dislocat în spatele diviziilor nestatornice și le-au ordinat să împuște pe loc panicarzii în cazuri de încercare de părăsire samovolnică a pozițiilor și în cazuri de încercări de a se preda. Precum este cunoscut, aceste măsuri și-au făcut efectul, și acum unitățile germane luptă mai bine decît luptau iarna trecută.

Și iată se primește, că trupele germane au o disciplină puternică, cu toate că ele nu au scopul măreț de a-și apăra patria, dar au numai un unic scop tîlhăresc – de a cotropi o țară străină, iar trupele noastre, care au țelul apărării Patriei lor batjocorite, nu au asemenea disciplină și din această cauză suferă înfrîngeri.

Nu trebuie oare în această chestiune să învățăm de la dușmanii noștri, cum în trecut strămoșii noștri învățau de la dușmani și mai apoi îi învingeau? Eu cred că trebuie.

Comandamentul Suprem al Armatei Roșii ORDONĂ:

1. Consiliilor militare ale fronturilor și în primul rînd comandanților fronturilor:

a) să lichideze în mod absolut dispozițiile de retragere în trupe și să stîrpească cu mînă de fer propaganda despre aceea, că noi putem și, chipurile, trebuie să ne retragem și în continuare spre Est, că din cauza acestei retrageri nu va fi nici o daună;

b) să elibereze incondiționat din funcții și să-i trimită la Cartierul General pentru a fi predați tribunalului pe acei comandanți de armate, care au permis retragerea samovolnică a trupelor de pe pozițiile ocupate, fără ordinul comandamentului frontului;

c) să formeze în componența frontului de la 1 pînă la 3 (în dependență de împrejurări) batalioane disciplinare (de cîte 800 de oameni), unde vor fi trimiși comandanții de rang mediu și superior și respectiviii activiști politici din toate genurile de trupe, care s-au făcut vinovați prin încălcarea disciplinei din cauza lașității sau șovăielii, și să fie puși pe sectoarele cele mai grele ale frontului, pentru a le da posibilitatea să-și răscumpere cu sînge crimele lor împotriva Patriei.

2. Consiliilor militare ale armatelor și în primul rînd comandanților armatelor:

a) să elibereze incondiționat din funcții pe comandanții și comisarii corpurilor și diviziilor, care au permis retragerea samovolnică a trupelor de pe pozițiile ocupate fără ordinul comandamentului armatei, și să-i trimită la consiliul militar al frontului pentru a fi predați tribunalului;

b) să formeze în componența armatelor 3-5 unități-barieră bine înarmate (de cîte 200 de oameni fiecare), care să fie dislocate în spatele nemijlocit al diviziilor nestatornice și să fie obligate în caz de panică și fugă dezordonată a unităților diviziei să împuște pe loc lașii și panicarzii și prin aceasta să ajute ostașii cinstiți să-și îndeplinească datoria lor față de Patrie;

c) să formeze în componența armatei de la 5 pînă la 10 (în dependență de împrejurări) companii disciplinare (de la 150 pînă la 200 oameni fiecare), în care vor fi trimiși ostașii și comandanții de rang inferior, care s-au făcut vinovați prin încălcarea disciplinei din cauza lașității sau șovăielii, și să fie puse pe sectoarele cele mai grele ale armatei, pentru a le da posibilitatea să-și răscumpere cu sînge crimele lor împotriva Patriei.

3. Comandanților și comisarilor corpurilor și diviziilor:

a) să elibereze incondiționat din funcții pe comandanții și comisarii regimentelor și batalioanelor, care au permis retragerea samovolnică a trupelor de pe pozițiile ocupate fără ordinul comandantului corpului sau diviziei, să le fie luate înapoi ordinele și medaliile, și să-i trimită la consiliul militar al frontului pentru a fi predați tribunalului;

b) prin toate mijloacele să acorde ajutor și susținere unităților-barieră ale armatelor în chestiunea întăririi disciplinei și ordinii în unități.

Ordinul să fie citit în toate companiile, escadroanele, bateriile, escadrilele, detașamentele, statele-majore.

Comisarul poporului pentru apărare
I. Stalin

 

 

 

 

Surse: 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_nr._227https://en.wikisource.org/wiki/Order_No._227_by_the_People%27s_Commissar_of_Defence_of_the_USSR

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_nr._227