CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum a fost trasată graniţa româno-sârbă în 1919-1920  


„Războiul Rece“ dintre România şi Serbia, pentru Banat. Evacuarea armatei sârbe şi instaurarea primei administraţii româneşti, în anul 1919

 

Foto: Intrarea trupelor române în Timişoara

 

 

Unirea Banatului cu România a fost proclamată la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, însă preluarea administraţiei Banatului de către autorităţile româneşti s-a desfăşurat cu întârziere şi cu multe obstacole, datorită ocupaţiei sârbe şi franceze.

Revendicat în graniţele sale naturale, până la Tisa şi până la Dunăre, Banatul a sfârşit prin a fi împărţit între România şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, în proporţie de circa 2/3 României şi 1/3 Regatului sârb.

Administraţia românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfinţită prin intrarea armatei şi administraţiei române în Timişoara la 3 august 1919.

  Tratatul  de alianță  secret încheiat la 4/17 august 1916 la București, între guvernul român și guvernele ţărilor membre ale Antantei avea ca obiect condiţiile intrării României în război, iar principalele sale prevederi  stipulau recunoașterea de către Antantă a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat .

În schimb România se obliga să declare război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni.

Tratatul era însoțit de o convenție militară.

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunoşteau României dreptul de a se uni cu teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate şi delimitate la Articolul IV al Convenţiei  care specifica :

„Linia de demarcaţiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România şi Rusia, aproape de Novoseliţa şi va urca acest fluviu până la hotarul Galiţiei la confluenţa Pritului cu Ceremuşul. Apoi ea va urma frontiera Galiţiei şi Bucovinei şi aceea a Galiţiei, şi a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separaţie a apelor între Tisa şi Viţa, pentru a atinge Tisa la satul Trebuşa deasupra locului care se uneşte cu Vişa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenţei sale cu Someşul, lăsând satul Văsăros-Nameny României.

Ea va urma apoi direcţiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km. La răsărit de oraşul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crişul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenţi ai săi, Crişul Alb şi Crişul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălţimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Orosháza şi Békéssámson, la 3 km, de care va face o mică curbă.

De la Algye linia va coborî talvegul Tisei până la confluenţa sa cu Dunărea şi apoi va urma talvegul Dunării până la graniţa actuală a României.”

 Tot în Convenţie se prevedea angajamentul României de a nu ridica fortificaţii în faţa Belgradului după unirea cu Banatul. 

„România se îndatorează să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţie în această zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietăţile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.”

La încheierea Tratatului de Pace problema a fost că Serbia ridica nejustificat pretenţii asupra întregului Banat şi că aceste revendicări   nu se făceau în temeiul vreunui drept istoric, ci a invocării  poziţiei geografice a capitalei Belgrad şi a existenţei a cca. 250.000 de sârbi în partea vestică a acestui ţinut istoric românesc.

Primul ministru român, I.C.Brătianu, i-a propus regentului sârb Alexandru I ca frontiera să fie  trasată la 10 kilometri de Belgrad şi obligaţia asumată de statul român de a nu ataca niciodată statul sârb, însă acest demers nu a fost acceptat. 

 La 3 februarie, au fost desemnaţi opt experţi pentru analizarea problemelor teritoriale legate de România şi revendicările Serbiei: Sir Ere Crowe, Allen Leeper (Marea Britanie), Andre Tardieu şi Jules Laroche (Franţa), Giacomo de Martino, Contele Vannutelli-Rey (Italia), Clive Day şi Charles Seymour (SUA).

 Experţii americani au propus împărţirea zonei, britanicii au fost de acord, francezii au insistat ca România să fie recompensată pentru împărţire prin recunoaşterea de către Aliaţi a Unirii Basarabiei. Italienii au opinat la început pentru atribuirea întregului Banat României, dar apoi au fost de acord cu împărţirea regiunii, dacă România primeşte în compensaţie Basarabia. 

 Timp îndelungat,românii şi sârbii nu vroiau să audă de o împărţire, susţinând că Banatul nu poate funcţiona ca un întreg, dacă este rupt. 

  Au început atacurile grele. Sârbii pretindeau că românii au venit în Banat în secolul al XVIII-lea, odată cu coloniştii maghiari şi germani, iar românii bănăţeni erau prezentaţi ca o populaţie fără importanţă numerică, nejucând niciun rol în civilizaţia locală.  

În sprijinul acestei teorii, ei aduceau argumentul apartenenţei românilor din Banat la Arhiepiscopatul sârb din Carloviţ şi că după despărţirea de biserica sârbă, nu au obţinut decât dioceza Caransebeş, în timp ce sârbii au păstrat Timişoara şi Vârşeţ. 

  Etnograful Jovan Cvijici a afirmat că hărţile prezentate de România sunt contrafăcute pentru a ascunde adevăratul caracter etnic al Banatului. Sârbii au insistat că România trebuie tratată altfel pentru că îşi trădase loialitatea şi a semnat o pace separată cu Puterile Centrale la Buftea- Bucureşti în 1918.
 
 La 19 februarie, Goedwin şi Davison ajung la Timişoara şi se întâlnesc cu generalul francez Farret, cu generalul sârb Gruici, cu episcopul sârb Letici şi poartă discuţii cu reprezentanţii tuturor naţionalităţilor.

 

Într-o telegramă expediată de delegaţia americană se arăta că:

„Autorităţile militare sârbe au început să trateze Banatul ca un teritoriu ocupat, refuzând să recunoască Consiliul Naţional Român, au numit un comisar guvernamental al Banatului, pe care însă primarul Timişoarei refuză să-l recunoască. Consiliul Naţional Sârb şi-a impus controlul complet asupra comitatului Torontal şi a unei părţi din Timiş şi continuă să-şi extindă autoritatea asupra întregii provincii bănăţene. Patrulele militare sârbeşti au comis mai multe infracţiuni asupra locuitorilor, deposedândui ilegal de bunurile materiale, fără ca autorităţile lor să pedepsească excesele soldaţilor. Din aceste motive, există o stare de nemulţumire în Timişoara.

Sunt semnalate agitaţii şi frământări datorită trupelor de ocupaţie. Din Anina au fost luate de sârbi toate stocurile de cărbune. Lipsa de hrană şi preţuri mari accentuează starea de spirit de numulţumire a populaţiei. În Timişoara, din 15.000 de muncitori, 4.000 sunt şomeri.

Pe acest fond s-au derulat şi unele acţiuni ale lui Otto Roth de socializare a oraşului. Acest Otto Roth joacă două roluri: de comisar maghiar şi de comisar al poporului, încercând să facă din Banat o republică independentă”.  

 În peisajul politic internaţional intră regina Maria a Romaniei, care susţinuse neîncetat   cauzele Aliaţilor, si care a purtat discuţii cu George Clemenceau, George al V-lea şi cu ministrul de Război al Marii Britanii, Winston Churchill. Apoi cu preşedintele SUA, Woodrow Wilson. 

  La 23 mai se reiau discuţiile la Comisia Teritorială. Şeful comisiei l-a întrebat pe Brătianu:

„Care ar fi în Banat o frontieră potrivită pentru România, în cazul în care comisia ar fi de părere că o parte va trebui cedată Serbiei ?”.

Brătianu a răspuns că niciodată nu va semna un tratat care n-ar atribui României în întregime Banatul.

Hotărârea Consiliului Suprem, din 21 iunie, privind divizarea Banatului a fost primită cu indignare.

Au avut loc mitinguri în Transilvania şi Vechiul regat. 

  La sfârşitul lunii aprilie, generalul Charles De Tournadre, primeşte ordinul cu privire la sprijinirea acţiunii militare române şi de înlocuire a administraţiei maghiare cu cea românească, în partea de est a Banatului, conform hotărârilor Conferinţei de Pace.
 

 

 

 

Image result for banat map

Harta Banatului inainte de partaj

 

 

În ce mod a fost trasată graniţa româno-sârbă în 1919-1920

 

În cazul Banatului, profitând şi de intransigenţa lui Ionel Brătianu, care nu dorea să discute nicio variantă a împărţirii acestuia între România şi Serbia, puterile occidentale au trasat o graniţă extrem de dureroasă prin mijlocul acestei regiuni, până atunci perfect unitară din punct de vedere economic, social sau cultural.

Marile puteri învingătoare în primul război mondial, care la Conferinţa de pace din 1919-1920 şi-au asumat răspunderea de a trasa noile graniţe dintre statele Europei centrale şi răsăritene, au luat unele decizii care la prima vedere pot părea cel puţin bizare.

S-a motivat această decizie prin criteriul etnic, adică acele zone şi localităţi ale mozaicului bănăţean care aveau mai mulţi sârbi au fost date Serbiei şi cele care aveau mai mulţi români au trecut la România (celelalte naţionalităţi bănăţene nu au fost luate în calcul).

De pildă, dacă o localitate avea 90% populaţie germană, 5% români şi 4% sârbi, era dată României.

Dacă sârbii aveau 5% şi românii 4%, era dată Serbiei.

Aparent în aceasta a constat toată filosofia.

Image result for banat istoric map

Harta Banatului dupa impartirea acestuia intre Romania si Serbia

Însă la o privire mai atentă putem constata că nici acest principiu etnic nu a fost respectat de-a lungul întregii graniţe. Românii, de pildă, erau nemulţumiţi, pe bună dreptate, că nu primiseră cercurile (plasele) Vârşeţ şi Alibunar, unde deţineau majoritatea absolută a populaţiei, şi nici Banloc şi Jimbolia, unde predominau şvabii, dar elementul românesc era superior numeric celui sârbesc. (Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Bucureşti, 1989, p. 480.)

Ulterior, prin acorduri bilaterale, s-au făcut unele schimburi de localităţi, astfel încât Banloc şi Jimbolia au trecut totuşi în posesia României.

Dar şi sârbii ar fi avut motive să fie nemulţumiţi, întrucât şi astăzi zonele Clisurii de sus, între Baziaş şi Moldova Veche, şi Poliadia (cursul inferior al Nerei) sunt net majoritar sârbeşti, însă au fost atribuite României.

Mereu ne-a mirat această decizie a Conferinţei de pace, întrucât acest teritoriu (colţul de sud-vest al judeţului Caraş-Severin), deşi separat de Serbia la sud prin Dunăre, ceea ce ar putea justifica argumentul găsirii unei frontiere naturale, se află însă într-o perfectă continuitate către vest cu teritoriul sârbesc, fiind uneori despărţite doar de râul Nera.
Vizitele la faţa locului din ultimii ani ne-au lămurit oarecum lucrurile pentru înţelegerea luării unei asemenea decizii bizare.

Chiar în apropierea graniţei se află patru mânăstiri sârbeşti străvechi, întemeiate după tradiţie de Sfântul Sava în secolul al XIII-lea: Baziaş, Zlatiţa, Cusici şi Kalugerovo.

În ultimele două cazuri, mânăstirile sunt despărţite prin frontieră de localităţile cu acelaşi nume. Credem că aceste mânăstiri, care ar fi putut deveni centre de spiritualitate şi de patriotism sârbesc şi obiect al unor ample pelerinaje religioase, au fost trecute în mod forţat pe teritoriul românesc, împreună cu toate satele sârbeşti din spatele lor.

Ele ar fi putut reprezenta pentru sârbi, la fel ca şi mânăstirile din Kosovo sau din Fruška Gora, un nucleu spiritual ortodox foarte puternic.

Rămase izolate chiar pe graniţă, ele au devenit inutilizabile, degradându-se şi chiar ruinându-se în timp.

Probabil ca o monedă de schimb pentru pierderea acestei regiuni, Serbia a fost recompensată cu cercurile româneşti Vârşeţ şi Alibunar.
Fireşte, este numai o concluzie trasă pe teren şi fără o bază documentară din încâlcitele negocieri de pace din 1919-1920.

Însă este o încercare de lămurire a unei situaţii care altminteri pare complet inexplicabilă.

Multe generaţii de români din Serbia şi de sârbi din România au devenit victimele acestei decizii, cu tot ce a urmat în cei aproape 100 de ani de atunci.

Creionul celor mari poate marca profund viaţa unor întregi comunităţi.

Surse: 

 

http://adevarul.ro/locale/timisoara/razboiul-rece-romania-serbia-banat;

Mircea Rusnac – http://www.vestul.ro/stiri/5630/in-ce-mod-a-fost-trasata-granita-romano-sarba

istoriabanatului.wordpress.com

 

 

Anunțuri

27/06/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , ,

1 comentariu »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: