CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

BUNELE MANIERE PE HARTA LUMII. VIDEO

 Imagini pentru politeţe photos

 

 

POLITEŢEA PE HARTĂ

 

  De unde a plecat codul bunelor maniere si de ce trebuie pastrata o asa-zisa eticheta in societate?  De unde vin normele, mai este nevoie de ele si ce anume ne determina sa le respectam înca… cel putin pe unele dintre ele?

O dată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii: hrana, vestimentaţia, relaţiile dintre sexe şi clase, corespondenţa, întâmpinarea oaspeţilor şi multe alte sfere de activitate socială.

Comportamentul în aceste ocazii a fost codificat în reguli precise, nerespectarea lor atrăgând după sine excluderea din categoria socială de apartenenţă.

 Prima carte propriu-zisa de bune maniere se crede ca a fost scrisa in preajma anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-hotep, primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi in cea de-a Cincea Dinastie.

Bazele codului bunelor maniere – cum il cunoastem astazi – se intrevad in Antichitate, atunci cand s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul), precum si arta utilizarii lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe miscarile corpului, deoarece ei considerau ca prin acestea individul isi exprima nobletea si perfectiunea spiritului.

Gesturile trebuia sa urmeze o linie mediana, sa nu fie nici domoale, dar nici foarte iuti – de fapt, aceasta si exprima faimosul proverb roman: „mediocritas optima est” sau una dintre legile pastrate la Templul lui Apollo din Dephi: „Nimic prea mult”.

Evul Mediu a venit cu o perceptie usor diferita – gesturile erau expresia unei realitati ascunse, descriau interiorul persoanei, ii caracterizau sufletul, viciile, slabiciunile si virtutile. In exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinata a gesturilor, omul se putea modela, putea deveni mai bun.

In zilele noastre, suma acestor gesturi, insumate in codul bunelor maniere, nu mai reprezinta un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci se constituie intr-un mijloc de a comunica cu ceilalti, reprezinta o facilitate de a afisa simpatiile si antipatiile, de a lua contact cu ceilalti fara agresivitate, de a trece prin lume fara a deranja.

Faţă de Antichitate si Evul Mediu, când disciplina, ordinea si ierarhia erau impuse de respectul acordat formei, spiritului si raţiunii, in prezent accentul este mutat aproape exclusiv pe materie, pe corp si pe pasiune.

 

 

 

În Germania, de exemplu, s-a renunţat la sărutarea mâinii femeilor, dar s-a extins până la obsesie deprinderea de a fi punctual.

Tot aici, cu excepţia meselor oficiale şi a cazului când există personal de serviciu, invitaţii contribuie în comun la debarasarea mesei şi la spălarea veselei folosite, fără ca gazda să se simtă în vreun fel jignită.

În Cehia, unde curăţenia apartamentelor este de-a dreptul impresionantă, gazda are întotdeauna pregătită pentru musafiri o adevărată colecţie de papuci noi şi comozi, în care invitaţii să-şi odihnească picioarele.

În Canada, ca şi în alte părţi, există obiceiul de a oferi flori în număr par, aşa cum la români un buchet trebuie să aibă neapărat un număr de fire fără soţ, cu excepţia celor duse la înmormântări.

Fireşte că, prin repetiţie şi transmitere din generaţii în generaţii, normele care ţin de o anumită etichetă devinobiceiuri reprezentative ale unor grupe de oameni şi chiar ale unor naţiuni.

Oamenii au obiceiuri bune şi rele, iar cum obişnuinţa este a doua noastră natură, obiceiurile sunt foarte importante pentru convieţuire şi obţinerea unui echilibru în raporturile sociale.

 

Top 10 „de ce?”

 

 

Codul Bunelor maniere – de ce trebuie sa ne purtam frumos?

 

 

1) De ce bărbatul trebuie să meargă, alături de femeie, pe partea exterioară a drumului?

 

Originile acestui obicei de bună purtare, dar şi de precauţie, nu au o încadrare foarte precisă în istorie, dar fac referire la prevenirea expunerii doamnei la eventualele pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului.

Unii consideră că astfel, dacă un vehicul ar trece în viteză pe drum foarte aproape de trotuar, bărbatul şi nu femeia ar fi cel stropit de eventualele bălţi şi noroaie.

De asemenea, din acea poziţie, bărbatului i-ar fi mai uşor să-şi apere însoțitoarea, trimiţând-o mai lesne la adăpost şi, încă o dată, ferind-o de expunerea la primejdii.

 

2) De ce dau bărbaţii „noroc” cu mâna dreaptă atunci când se întâlnesc?

 

 

Trebuie menţionat că în trecut, gestul de a da mâna diferea un pic de forma sa de azi. Bărbații își prindeau reciproc brațul drept din zona antebrațului, pentru a pipăi atât palma, cât și mâneca, căutând o eventuală armă.

Sigur că aceasta putea fi ascunsă în mâna stângă, dar cum cei mai mulţi oameni sunt dreptaci, se considera că nimeni n-ar risca să folosească mâna stângă pentru a înjunghia pe cineva. Stângacii erau priviţi cu ochi răi, deoarece te puteau înjunghia în timp ce-ţi strângeau mâna.

Mai mult, în diverse societăți medievale, înainte de apariția hârtiei igienice, exista obiceiul ca oamenii să-și folosească mâna stângă pentru a se şterge la dos.

De aceea, aceasta era considerată murdară şi, în consecinţă, niciodată folosită pentru salut.

 

 

 

3) De ce ridică bărbaţii pălăria atunci când salută?

Descoperirea capului denotă în sine un gest de smerenie şi respect, înfăţişându-l pe omul dinainte aşa cum este el, la statura reală.

Totuşi, manifestarea pare să aibă rădăcini foarte clare în trecutul nu foarte îndepărtat al civilizaţiei umane, reiterând obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir îşi descopereau chipul spre a fi recunoscuţi şi adulaţi de public.

 

 

 

 

4) De ce bărbatul intră primul în restaurant?

E unul dintre puţinele locuri unde lipsa de politeţe este o virtute. Explicaţia este simplă. De regulă, când se deschide uşa restaurantului, oamenii din local îşi îndreaptă privirile spre intrare.

Bărbatul intră primul, tocmai pentru a feri femeia care-l însoţeşte de privirile indiscrete. La masă, gentlemanul îi va oferi damei scaunul cu spatele la sală.

Astfel, va putea mânca liniştită, nederanjată de privirile curioşilor.

 

 

 

5) De ce spunem „Noroc!” sau „Sănătate!” atunci când cineva strănută?

 

Prezenţa acestui gest este discutabilă în topul de faţă, deoarece, conform normelor de bună purtare, dacă cineva strănută în imediata noastră apropiere, comportamentul corect este ignorarea momentului şi evitarea oricărei remarci, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Totuşi, în accepţiunea generală, este considerat un gest de bună credinţă să faci această „urare” persoanei ce dă semene de guturai. Originile? Oarecum multiple.

În anul 77 e.n., oamenii credeau că strănutul duce la pierderea sufletului sau încetarea bătăilor inimii, aşa că expresia „Fii binecuvântat!” („Noroc!” sau „Sănătate!” la români) era folosită ca o formulă menită să prevină aceste nenorociri.

În plus, în vremurile de demult medicina era rudimentară şi făcută după ureche şi oamenii mureau adesea din simple gripe sau răceli. Aşadar, o astfel de urare avea o însemnătate mult mai mare decât astăzi, fiind înzestrată, în conştiinţa oamenilor, cu puteri oarecum vindecătoare.

 

 

Imagini pentru bărbat oferind flori photos

 

6) De ce bărbaţii le oferă flori femeilor?

 

Explicaţia este mai degrabă respingătoare, dar se pare că acest obicei este originar în Evul Mediu. Atunci, igiena corporală era neglijată, pentru că baia era considerată ceva murdar(creştinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se întâmpla cam o dată pe an, iar florile aveau menirea de a îndepărta izurile neplăcute ale doamnelor.

Avem de a face aici mai mult cu o formă de politeţe interesată, bărbaţii făcându-şi mai degrabă lor înşişi un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri „tari”.

 

7) De ce nu trebuie să ne descălţăm când mergem în vizită şi de ce nu trebuie să le cerem oaspeţilor noştri aceasta?

 

 Papucii de casa iepuras

 

Ca şi în cazul oferirii de flori, şi evitarea descălţării provine tot din Evul Mediu şi este un obicei care ţine tot de cauza îndepărtării eventualelor mirosuri neplăcute care ar putea emana din picioarele goale.

În plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o şosetă ruptă şi degete la vedere, o situaţie jenantă pentru toţi cei prezenţi.

 

8) De ce bărbatul trebuie să intre primul în taxi?

 

Codul Bunelor maniere – de ce trebuie sa ne purtam frumos?

 

Poate părea o pornire paranoidă, dar răspunsul este: de teamă ca nu cumva taximetristul să pornească în trombă cu domniţa!

Perspectiva este plauzibilă și astăzi, însă această precauţie îşi găseşte o justificare solidă în vremurile medievale ale curtezanelor şi amorezilor gen Casanova.

Nu de puţine ori, aceşti amanţi perfecţi s-au substituit rolului de birjari ai caleştilor sau trăsurilor, pentru a le fura de sub nas aristocraţilor preţuitele „achiziţii” feminine.

Ca să evite asemenea surprize neplăcute, domnii s-au gândit să-şi dea lor înşişi întâietatea la îmbarcare, tendinţă păstrată până în zilele noastre.

9) De ce punem mâna la gură atunci când căscăm?

 

 

În afara faptului că multă lume nu mai are acest bun obicei şi că explicaţia sa evidentă este neexpunerea interiorului cavităţii bucale spre văzul tuturor, această grijă de a ne acoperi gura atunci când căscăm are la bază o superstiţie veche.

Ca şi în cazul strănutului, şi în cel al căscatului, oamenii de odinioară vedeau pericolul eliberării sufletului din corpul uman sau pătrunderea necuratului în acesta.

De aceea, astuparea gurii cu mâna înlătura eficient această îngrijorare.

 

10) De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei să fie văzută de un bărbat, altul decât soţul său?

 

 

 

 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în anumite ţări din Europa se năşteau chiar dueluri pe viaţă şi pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astăzi pare de-a dreptul ridicol.

Cu atât mai caraghioasă pare situaţia, cu cât decolteul generos al femeilor nu doar „avea voie”, dar era musai să fie arborat fără nicio grijă, în toată plenitudinea lui, în văzul lumii… de dragul expunerii bijuteriilor.

Piciorul în schimb, era acoperit întotdeauna cu ciorap, fiind considerat pe atunci un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile să nască tragedii.

Secretul unui comportament agreabil şi civilizat în societate se poate obţine prin filtrarea bunelor obiceiuri, adaptate de la o generaţie la alta.

Familia, şcoala, anturajul au un rol capital în formarea unei existenţe normale a oricărui individ. Un adevăr cunoscut, dar neasimilat suficient, spune că drumul libertăţii trece prin cultural. 

Surse:

http://www.descopera.ro/cultura/4884777-codul-bunelor-maniere-de-ce-trebuie-sa-ne-purtam-frumos

http://tilbuhoglinda.wordpress.com/2010/07/27/politetea-pe-harta/

15/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PETER RUSSELL – De la Știință la Dumnezeu (From Science to God). VIDEO

 

 

 

 

Imagini pentru peter russell photos

 

 

 

Peter Russell este matematician, fizician (Cambridge University) și expert în calculatoare. Este fascinat de mintea omenească și de misterele conștiinței.

Studiază de ani de zile psihologia experimentală, meditația și filozofiile orientale. Este membru în consiliile științifice ale mai multor universități celebre ale lumii.

A fost una din primele persoane care au aplicat programe de dezvoltare personală în cadrul companiilor.

În ultimii 20 de ani, a fost consultant pentru IBM, Apple American Express, Banca Barclays, Swedish Telecom, Nike, Shell, British Petroleum ș.a.

A scris multe cărți pe tema conștiinței și a Universului din perspectiva omului de știință care l-a descoperit pe Dumnezeu și care nu vede o contradicție în acest lucru.

Este considerat unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului, iar conferințele sale din ultimii ani s-au axat în special pe analiza acestor timpuri istorice, pe care le trăim.

Cu titlul original „From Science to God”, acest film documentar realizat de Peter Russell încearcă să răspundă la câteva din întrebările fundamentale ale omenirii: ce este conștiința? De ce avem capacitatea de a fi conștienți de noi înșine? E posibil ca toate lucrurile din jurul nostru să aibă o formă de conștiință?

Combinând fizica, psihologia și filosofia, Peter Russell ne transpune într-o lume în care conștiința este calitatea fundamentală a creației. Realizatorul evocă paradigma lui Thomas Kuhn pentru a demostra că știința se află în pragul descoperirii unei supraparadigme.

Integrând profunde cunoștințe științifice cu propriile experiențe meditative, Russell ajunge într-un univers similar cu cel descris de mistici, în care știința și spiritualitatea nu mai sunt în conflict.

Legătura dintre ele este lumina, iar Dumnezeu capătă astfel un nou sens, iar practicile spirituale o semnificație mai profundă.

Peter Russell spune:

„Eram om de știință și a trebuit să accept evidența: dincolo de orice fenomen fizic, ceea ce creează realitatea este conștiința, cel mai misterios fenomen din Univers. A concepe Universul ca pe o realitate a conștiinței e o abordare spirituală, pentru că pune inefabilul deasupra materiei grosiere și spiritul deasupra cărnii.Universul nu mai e făcut din materia care ajunge să gândească, ci din gândirea ce se poate materializa.

Aceasta nu este o speculație, ci un adevăr profund, la care știința materialistă a ajuns prin propriile puteri. Deci, nu numai că știința nu este în contradicție cu spiritualitatea, dar orice om de știință onest, utilizând mijloacele științei, va descoperi substratul spiritual al Universului. Nu vorbesc aici de religia instituționalizată, care intră în contradicție flagrantă cu știința, ci despre spiritualitate, care, spre deosebire de orice religie, este o chestiune personală, de viziune mistică.

La baza oricărei religii a stat viziunea mistică a cuiva. Aceasta confirmă științele moderne: vechile viziuni mistice asupra Universului, nu dogma construită împrejurul lor.

Așadar, după ce am petrecut ani studiind matematica și fizica teoretică, acestea m-au condus către psihologia experimentală și, în cele din urmă, către unul dintre cei mai mari mistici ai secolului XX, Ramana Maharshi. Cercul s-a închis. Acest maestru trăia direct misterele Universului, pe care fizica cuantică abia dacă începea să le intuiască.

Acesta a fost drumul către Dumnezeu al unui om de știință care a rămas om de știință.

L-am izgonit pe Dumnezeu , nu din lume și nu din Univers, ci din noi înșine. Știința descoperă că substratul întregului Univers este o energie inteligentă, conștientă, creatoare, purtătoare de informație, vie, și că tot ce există în Univers este făcut din această energie.

Misticii o numesc lumină. Noi o putem numi Conștiință sau Dumnezeu. Nu-l putem izgoni pe Dumnezeu din Univers, pentru că el este natura internă, subtilă a Universului.

Nu putem izgoni lumina, pentru căsingurul lucru care există este această lumină.

Dar putem să uităm acest adevăr și să trăim o sub-realitate perfect valabilă pentru noi înșine, din care adevărul a fost exclus. Această sub-realitate va arăta exact așa cum au creat-o mințile noastre, întunecată, teribilă, aspră, lipsită de lumină, dar plină de înlocuitoare artificiale ale luminii.

Este lumea în care trăim, care nu este viabilă, pentru că nu respectă liniile de forță cosmice. Este contra legilor Universului.

Am crezut că lumea materială este „reală”, iar Conștiința izvorăște din materie. Conștiința nu numai că nu izvorăște din materie, dar pare să aibă putere absolută asupra materiei.

Mai mult, pare că materia este cumva generată de Conștiință. Acesta este punctul fundamental în care știința modernă confirmă viziunile misticilor: Conștiința este fundamentul Universului observabil, iar spațiul, timpul și materia izvorăsc din Conștiință.

Experimentul unei lumi exclusiv materiale s-a sfârșit și orice încercare de a menține o asemenea lume este sortita eșecului. Această lume este pe cale de a dispărea, ca orice creație a minții umane, în fața creației unei Minți de ordin superior: mintea lui Dumnezeu.

Acesta este și punctul în care știința, așa cum o cunoaștem, nu poate cerceta mai departe. Cercetarea Conștiinței este domeniul psihologiei și al spiritualității.

Știința are un succes deplin în a explica structura și funcționarea lumii materiale. Dar când vine vorba despre lumea interioară a minții, despre gânduri, sentimente, senzații, vise și intuiții, știința are foarte puține lucruri de spus. Cât despre Conștiința propriu-zisă, știința pur și simplu tace.

Nu există nimic în fizică, chimie, biologie sau în oricare altă știință care să poată explica faptul că avem o lume interioară, subiectivă. Această subiectivitate are capacitatea uluitoare de a influența materia.

Gândirea, imaginația, visele, dorințele, tot ce ține de aspectul nostru lăuntric, au harul „supranatural” de a influența tot ce ne înconjoară.

Când vom accepta acest adevăr, va fi momentul în care îl vom fi acceptat pe Dumnezeu înapoi, în universul nostru, adică în noi înșine.

Eu nu sunt dintre cei care cred în „sfârșitul lumii”. Dar cred că misticii tuturor timpurilor și tuturor sistemelor mistice, inclusiv preoții maya, au văzut schimbările majore la nivelul Conștiinței cosmice și au știut că umanitatea nu poate scăpa acestei schimbări.

Orice viitor este posibil. Cu cât vom fi mai mulți cei ce vom experimenta o conștiința spirituală, cu atât șansele de rămânere a umanității în spațiul material al acestei planete vor fi mai mari. Viitorul ne așteaptă să-l scriem. Încercărilepe care le avem de depășit la acest început de mileniu sunt formidabile.

Nu știu dacă ceea ce omenirea a declanșat poate fi oprit. Ce știu cu siguranță este că perspectiva mea interioară nu depinde de ceea ce se petrece „în afară”.

Cei care în aceste timpuri se îndreaptă spre o percepție spirituală a Universului, vor fi pregătiți pentru orice eventualitate și o vor accepta ca pe un proces transformator, care a început deja.

Întrebarea „cine suntem” se transformă treptat în „ce suntem”, pe măsură ce înțelegem că suntem alcătuiți din aceeași substanță diafană ca tot restul Universului.

 

 

 

 

 

 

Cartea și ulterior documentarul De la ştiinţă la Dumnezeu oferă un curs intensiv în natura realităţii.

Este povestea explorării de-o viaţă a lui Peter Russell în natura conştiinţei – cum a ajuns de la ateu convins, studiind matematică şi fizică, la realizarea unei sinteze personale profunde a misticului cu ştiinţificul.

Russell îmbină povestea personală de explorare cu fizica, psihologia şi filozofia, pentru a ajunge la o nouă viziune asupra lumii, în cadrul căreia conştiinţa este o calitate fundamentală a creaţiei.

El arată cum toate ingredientele pentru această viziune sunt la locul lor; nimic nou nu trebuie descoperit.

Trebuie doar să asamblăm piesele şi să explorăm noua imagine a realităţii ce rezultă de acolo. Russell ne ia din sălile de conferinţe de la Cambridge, unde a studiat cu Stephen Hawking, într-un ashram de la poalele Himalayei. Integrând o cunoaştere adâncă a ştiinţei cu propriile experienţe de meditaţie, Russell ajunge la unUnivers similar cu cel descris de mulţi mistici – unul în care ştiinţa şi spiritul nu mai sunt în conflict.

Puntea dintre ele este lumina. De la ştiinţă la Dumnezeu ne invită să trecem acea punte înspre o viziune radical diferită şi în cele din urmă vindecătoare asupra noastră şi a universului – o viziune în care Dumnezeu capătă un nou înţeles şi practica spirituală o nouă semnificaţie.

 

 

 

15/06/2017 Posted by | stiinta | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNIA E VÂNDUTĂ PE DEGEABA ŞI NU DE AZI DE IERI …VIDEO

 

 

Imagini pentru vânzarea româniei photos

VÂNZAREA PLANIFICATĂ PE DEGEABA A ROMÂNIEI

 

Constituţia României ne spune la articolul 136: „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.

La rândul ei, Legea 544/2001 spune că : „Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”…

Cu toate acestea, când presa a cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului şi a altor rezerve naturale pe teritoriul României, i s-a răspuns că:

„Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”.

România nu mai are de 22 de ani capacitatea industrială de a exploata aceste zăcăminte, pentru că industria extractivă și cercetarea în domeniu au fost distruse în mod deliberat.

În decembrie 1989 România nu mai avea nicio datorie externă.

De atunci, lucrurile s-au schimbat.

Din 2005, România nu mai scoate niciun gram de aur din minele sale.

Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate.

Cu toate acestea, în timp ce oficialii români susțin că nu mai avem rezerve de aur, străinii fac descoperiri șocante.

Firme occidentale au descoperit la noi metal prețios în valoare de zeci de miliarde de dolari, acolo unde statul român a închis minele, pe motiv că sunt secate.

Sub ruinele fostelor companii de exploatare, devastate de hoți, sunt munți de aur pur. Cei care au lucrat în minierit, spun că îndustria a fost falimentată pentru că au existat înterese interne și externe.

Totuşi, 8 firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele „epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 miliarde euro.

Explicaţia: „Au avut hărţile geologice ale statului român”. Au avut acces la acele informaţii despre care ni se spune că fac parte din categoria informaţiilor clasificate secrete de stat.

 România nu mai are capacitatea industrială de a exploata uriașele rezerve naturale ce ne-ar scoate din marasmul economic, dar își mai aduce aminte cineva când și CINE a semnat documentele internaționale care acordă exploatarea acestor resurse unor firme particulare, statul român având un beneficiu de doar 4%!?  (Da, ați citit bine! Din tot ce se exploatează și se va exploata din subsolul țării, inclusiv din subsolul Mării Negre, România beneficiază de doar 4%!) .

Vă aducem aminte noi: Aceste documente, agreate de FMI, au fost semnate de Radu Berceanu, Ministrul industriei și comerțului în Guvernul Mugur Isărescu, care a guvernat România în perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000.

Pe timpul lui Ceauşescu, se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an, dar după 1990  extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate.

Oficial, s-a spus că sunt epuizate. Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională (condusă de facto tot de Mugur Isărescu, chiar dacă era prim-ministru) a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă de metal preţios mai mare de 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară.

Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, așa cum era de așteptat, au dat faliment.

 Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, 8 companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai unde acestea se terminaseră.

Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declara la data respectivă că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 miliarde dolari.

Alte estimări spun cel puţin 100 miliarde. Statul, prin reprezentanţii săi, Isărescu și Berceanu, a ştiut perfect ce dă în concesiune firmelor care jecmănesc rezervele strategice ale României.

Un alt studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că ne situăm în elita mondială a metalelor preţioase. „Ocupăm locul 5 în lume la extracţie în decursul istoriei”, a spus prof. dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării.

Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 lei,valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 miliarde euro!

Am putea fi una dintre cele mai bogate țări din lume. Am putea fi prima din Europa în exploatarea aurului. Am putea să ne plătim de trei ori datoria către FMI. Dar n-o facem. De ce? E secret de stat.

Şi asta, în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă!

Conform Legii minelor din vremea lui Isărescu, modificată în 2009 sub guvernarea lui Emil Boc, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage.

Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează doar 4 milioane, restul mergând la firma care exploatează mina !

De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%!

Sursa: http://www.romanialeaks.org/2012/02/dovada-faptului-ca-regimul-basescu-duce.html

 

 

15/06/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: