CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea”Carului cu Bere” din Bucureşti. Foto. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

RESTAURANTUL CARU’ CU BERE

In ultimii ani, România a fost invadată de restaurante de tip fast-food, care deţin o cotă importantă din piaţa totală de doua miliarde de euro de la noi, însă Caru’ cu Bere se menţine în topul încasărilor, cu peste cinci milioane de euro anual, nivel asemănător cu cel obţinut de competitorii care apelează la servirea rapidă, în restaurantele de tip  KFC sau McDonald’s .

Povestea Carului cu Bere din Bucureşti nu concentrează doar ultimii 20 de ani de capitalism, ci începe cu 118 ani în urmă, când berea era adusă mesenilor cu carul tras de cai.

Este unul dintre cele mai vechi restaurante din România şi cel mai vechi restaurant funcţional din Bucureşti, rămas printre puţinele restaurante cu tradiţie din România.

Istoria locului şi felul în care arată face ca restaurantul Caru’ cu Bere să fie şi unul dintre cele mai populare localuri din Centrul Vechi şi primul pe lista must see a oricărui turist care ajunge în Capitală.

Palatul berii din capitală este opera unui ţăran ardelean, Nicolae Mircea. Născut în 1868, acesta era originar din Caţa, lângă Rupea, între Sighişoara şi Braşov şi a plecat la Bucureşti la 11 ani, să-şi caute norocul.

Mai târziu avea să primească cele mai înalte distincţii româneşti ale vremii, Steaua României şi Coroana României.  

  Se spune că ideea denumirii localului ,pe care l-a inaugurat  în 1899, i-a venit în momentul când dinaintea localului a oprit primul car cu butoaie cu bere de la noua fabrică a lui Dumitru Marinescu. Tot ce se poate.

Esenţial este că numele acesta, cu sonorităţi şi sens uşor vetuste, avea să împartă cu firma fraţilor Capşa o celebritate aparte, nealterată de  scurgerea timpului.
Primarul de atunci al Bucureştiului era Barbu Delavrancea, iar firma „Fraţii Mircea” şi restaurantul „Caru’ cu bere” au fost înregistrate la Camera de Comerţ. Ziarul „Curierul comercial” consemna acest fapt la 6 iunie 1899.

Când s-a înfiinţat, Caru’ cu Bere era ultramodern. Avea sistem propriu de climatizare şi sursa lui de apă, iar reziduurile erau distruse într-o instalaţie proprie de ardere. Şi acum, fumul de ţigară este absorbit prin boltă, de o instalaţie care nu se vede cu ochiul liber.

Iar pe undeva, prin perete, prin nişte fante invizibile, vine aerul cald sau rece. Este tot instalaţia din 1899 şi, incredibil,  merge şi acum perfect.

Berea nu s-a făcut niciodată aici, este o legendă că se fabrica chiar în restaurant. În trecut, berea sosea de la fabrica Bragadiru Marinescu.

Acest local a fost proiectat de arhitectul polonez Zigfrid Kofczinsky, cel care a lucrat şi în echipa de arhitecţi a Castelului Peleş şi a Palatului Culturii din Iaşi.

A făcut-o în stil neogotic, cu vitralii şi picturi murale, candelabre, coloane, bolţi, lambriuri din lemn de stejar şi două scări dantelate lucrate, ca şi podeaua, din lemn masiv, fără cuie.

Un mic palat. Ba i-a făcut şi statuie minusculă, din lemn, lui moş Ghiţă, pivnicerul, care stă şi azi cocoţat pe balustrada dreaptă, cu felinarul în mână. În pivniţă Moş Ghiţă, cel care are o statuie în berărie dedicată de întemeietor, administra comoara cu licori.

„Avea în grijă 77.000 de litri de vin. Berea era adusă de la Bragadiru, furnizorul cu care bunicul a avut o relaţie foarte bună”, spune moştenitorul localului.

Acum, întreaga clădire este monument istoric şi de arhitectură.

Venea aici duium de lume nu numai pentru bere, dar şi pentru frankfurteri, crenvurşti cu hrean, ridiche neagră cu ciolan la cuptor, specialitatea casei.

La loc de cinste s-au şi salata de boeuf, mazărea bătută şi nelipsita „baterie mică” de vin „Lacrima Cristi”, de care s-a îngrijit în cramă, vreme de un sfert de veac, moş Ghiţă pivnicerul.

Amatorilor de bere li se servea preţiosul lichid direct din butoi, fără acid, la halbă ori sub formă de şniţ.

Veneau aici pe vremuri George Coşbuc (îi plăcea mai ales vinul), Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale şi Goga. Coşbuc era ca la el acasă, chelnerii îi ziceau badea Gheorghe, iar lui îi plăcea să se ascundă undeva, la mesele mai din spate, şi să bea un vin bun. Tot aici se întâlneau Slavici şi Delavrancea, primar pe vremea aceea.

Muzicologul Viorel Cosma zice că în acest local ar fi cântat Edward Strauss. Sigur este însă faptul că, în perioada 1940-’45, violonistul Ionel Budişteanu era şef de orchestră la salonul de vânătoare de la subsol, unde se auzea muzică românească şi  de café concert.

A fost o berărie care s-a remarcat prin nobleţe şi rafinament, prin lipsa feţelor de masă. Aici putea intra şi un om simplu, de pe stradă, dar şi un magistrat. Petrecerile ţineau câteodată până dimineaţa.

Într-o seară, trei cheflii nu s-au mai dat duşi decât dimineaţa. Au chemat o birjă să-i ducă acasă, dar au încurcat adresele şi s-au întors la berărie.

Aici li s-au pus bileţele cu adresa în piept. Este una dintre întâmplările hazlii ale vremii.

Tot aici se mai întâlneau şi domnii Societăţii „Frăţia”, să pună ţara la cale şi să-i ajute pe „fraţii” ardeleni să înveţe carte. Studenţii buni la şcoală primeau o masă gratuită din partea casei.

Berea caldă şi crenvurştii cu hrean erau moftul boierilor stilaţi de la 1900. „Moftul vremii cerea ca berea să o bei caldă, de-aia bunicul adusese şi încălzitoare de bere. Semănau cu nişte eprubete, le băgai în halbă şi o încălzeau – povesteşte nepotul fondatorului restaurantului, Niculae Mircea.

Mititeii se găteau ca la spectacol şi au fost făcuţi ani la rând după o reţetă secretă, care se păstrează şi astăzi. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă împrejur.

Nepotul fondatorului acestui faimos local povesteşte că bunicul său s-a sinucis cu o pastilă de cianură, în 1929. O ţinea cu el în cazul în care-l prind ungurii, că era urmărit. Dar nu de asta s-a omorât, ci fiindcă îi girase la bancă afacerea fratelui său, iar fratele a dat faliment.

Trebuia acum să plătească pentru el 8 milioane de lei, or, nici Caru’ nu scotea atâta bănet.

„Din pură prietenie cu bunicul, Bragadiru Marinescu, deţinătorul cunoscutei fabrici de bere, a preluat administraţia Carului câţiva ani, până când a reuşit să dea băncii toată datoria fratelui, numai din ce câştiga. După asta, administraţia a ajuns din nou la urmaşii lui Nicolae Mircea”.

Suprafaţa utilă a restaurantului este de 1.600 de metri pătraţi, iar la cele două etaje sunt locuinţe cu şapte camere, până în 50 de metri pătraţi.

Caru’ cu bere a fost dotat încă de la început cu instalaţie de climatizare şi de apă, având şi puţ propriu, iar un lift exterior de marfă este folosit pentru aprovizionare. 

„Acum sunt 160 de angajaţi, cam câţi erau şi pe vremuri”, precizează Niculae Mircea.

În ’49, statul le-a luat cu japca afacerea, iar restaurantul a fost rechiziţionat.  Proprietari au fost alungaţi în pod, unde până atunci dormeau picolii, iar în odăile de deasupra restaurantului, acolo unde copilăriseră stăpânii, au înghesuit nişte săraci. Erau zece oameni pe un veceu. 

Comunismul a sluţit Caru’. S-au pus feţe de masă peste minunăţiile de mese din lemn de stejar vechi de un secol şi s-a dat cu bidineaua peste picturile de pe pereţi, pe motiv că ar înfăţişa scene capitaliste (nişte boieri medievali la banchet, bând bere la halbă).

„Decadenţa” a ţinut până în 1986, când localul a fost supus unor lucrări ample de restaurare, coordonate de pictorul Nicolae Gheorghe, lucrări care i-au redat nu numai eleganţa din trecut, ci şi demnitatea pierdută, în detrimentul asaltului muşteriilor „proletari” de dinainte.

  Acum, doi urmaşi din familia Mircea sunt coproprietarii clădirii, iar administraţia o deţine o firmă.

Proprietarii nu încasează decât banii de chirie pentru clădire, iar firmei îi revin câştigurile din restaurant.

 

 

ion

Dl. Ion Botescu // sursa foto: citygrill.ro

  Caru’ cu Bere mai detine o “exclusivitate”: cel mai longeviv ospătar din România, aici lucra încă în 2016, în luna iunie…

Dl. Ion Botescu menţiona într-un interviu acordat revistei City Grill că, printre vedetele pe care le-a servit, s-au numărat: Edward Kennedy, fratele fostului preşedinte american, actorii francezi Jean Marais şi Jean-Paul Belmondo, prinţul moştenitor al Japoniei, sau actriţa americană Demi Moore şi faimoşii Rolling Stones.

De asemenea, Nea Ion se mândreşte că secretul popularitaţii de care se bucură este corectitudinea.

La un moment dat el spune că, la una dintre mesele la care a servit, un client îşi uitase portofelul cu 1700 de dolari, paşaportul şi biletele de avion.

Nea Ion le-a înapoiat, imediat cum a văzut că uitucul s-a reântors în restaurant.

Dacă treceţi pe la Caru’ cu Bere şi  dacă se nimereşte ca la masă să vă servească Nea Ion, îl puteţi ruga sa vă spună câteva bancuri.

Ştie foarte multe şi, spune el, îi face plăcere să le împărtăşească cu cei care doresc să le audă.

 

 

 

 

 

RESTAURANTUL CARU’ CU BERE

Berăria din Strada Stavropoleos este un loc încărcat de tradiție, unde fiecare obiect are propria poveste…Este unul dintre puținele locuri ale Bucureștiului unde parcă nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura sa confirmă celor care-i calcă pragul, de ce Bucureștiul a fost considerat odată Micul Paris.

Picturile murale, vitraliile și balustradele sculptate, sunt elementele distinctive ale berăriei.

 

 

 

Imagini pentru restaurant caru cu bere photos

 

 

 

Spiritul petrecerilor de altădată este prezent și în ziua de azi, atmosfera amintind de exuberanța Bucureștiului de la începutul secolului XX.

  Caru’ cu Bere e faimos și pentru cele mai gustoase specialități culinare, reprezentate mult timp de crenvurștii cu hrean, din care se consumau zilnic tone întregi.

Frankfurterii, salata de boeuf, ridichea neagră și măslinele oferite gratuit lângă bateria de vin, au dat multora o plăcută dependență.

Clădirea care găzduiește restaurantul este declarată Monument de Istorie și Arhitectură, fiind considerată o emblemă a orașului București.

 

 

 

Imagine similară

 Imagini pentru restaurant caru cu bere photos

 Imagini pentru restaurant caru cu bere photos

În ziua de azi, Caru’ cu Bere și-a propus să reînvie o tradiție.

Chiar şi acum, după un secol şi mai bine, e o afacere bună. În fiecare zi, se perindă între 1.500 şi 2.000 de clienţi şi, de cele mai multe ori, după-amiaza nu poţi să intri decât cu rezervare.

Vechea cramă  stă la dispoziția celor ce vor să se pregătească un pic mai temeinic pentru o seară la Caru’ cu Bere.

Tot aici, pot fi văzute expuse diferite obiecte de pretutindeni, legate de spiritul berii.

De multe ori, clienţii rămân perplecşi când, dintr-o dată, se trezesc fără nici un ospătar în sală, pentru ca, peste câteva minute, să apară toţi, umăr la umăr, făcând ţanţoşi paradă printre mese.

Cocoţat pe balustradă, Moş Ghiţă priveşte show-ul cu ochii lui de lemn…

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/07/21/aromani-intrati-in-istoria-bucurestilor-fratii-grigore-si-constantin-capsa-video/

 

 

Surse:

http://www.zf.ro/ povestea-restaurantului caru-cu-bere-beraria-construita-prin-creditipotecar;

 http://frumoasaverde.blogspot.ro/ caru-cu-bere-video.html;

http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/POVESTI_DE_BUCURESTI-_Caru-_cu_Bere 

 

Anunțuri

14/06/2017 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: