CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MASS MEDIA ÎN EPOCA MANIPULĂRII. VIDEO

Imagini pentru manipularea prin mass media photos

 

EPOCA MANIPULĂRII PRIN MASS MEDIA

 

În general, oamenii nu cred despre ei că sunt ușor de manipulat și controlat. Exact din această cauză sunt atât de ușor de manipulat și controlat. Wilson B. Key – „Epoca manipulării” (1989).

Manipularea conștientă și inteligentă a obiceiurilor și opiniilor maselor sunt un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern invizibil, care este adevărata putere conducătoare a țării.

În mare măsură, mințile noastre sunt modelate și gusturile noastre sunt formate de către oameni de care noi n-am auzit niciodată. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizată societatea noastră democratică. Edward Bernays – „Propaganda” (1928)

Mass media actuală este finanțată și controlată de elitele malefice ale planetei.

Presa, radioul și televiziunea dezinformează şi manipulează mase mari de oameni prin generarea unui anumit gen de reclame, publicitate, articole şi emisiuni diabolic concepute.

Prin sisteme de tip mind control (controlul minţii) sunt induse în minţile oamenilor idei false, psihoze și obsesii care duc la devieri psihice, amplificându-se astfel numărul celor care se sinucid, comit fapte antisociale și crime.

Recent, în Suedia au fost descoperite la sute de oameni cipuri electromagnetice de tip mindcontrol, care au rolul de a produce stări şi gânduri negative celor cărora le-au fost implantate.

Acestor oameni li s-au introdus respectivele cipuri când erau în spitale sau în puşcării.

La ora actuală, se realizează o diabolică monitorizare a oamenilor acestei planete prin cărțile de identitate, paşapoarte, carduri de credit.

 

 

 

Imagini pentru manipularea prin mass media photos

 

 

 

România este supusă unui război economic şi psihologic.

Deoarece televiziunea are un mare impact asupra oamenilor, sunt create emisiuni pentru a-i „programa” pe ignoranţi.

Omul modern, homo televisiens, a devenit dependent de televizor şi pierde 3-4 ore pe zi în faţa micului ecran.

La întocmirea programelor TV, alături de specialişti din cele mai diverse domenii, lucrează şi psihologi, care manipulează conştiinţe, creează opinii de masă și influenţează politic şi educaţional telespectatorii.

Prin repetare și prin prezentarea în forme atractive (imagine – muzică – sunet) apar în subconştientul telespectatorilor germenii autosugestiei, care acţionează insidios, permanent şi distructiv.

Astfel, fără să-şi dea seama, telespectatorul se lasă influențat.

Comoditatea preluării mesajului audio-vizual a făcut ca telespectatorii să accepte bucuroşi informaţii prefabricate subtil, aranjate şi decupate, care le captează atenţia, transformându-i din fiinţe care ar trebui să gândească în fiinţe gândite.

În faţa micului ecran, vrând-nevrând, fiinţa umană îşi formează psihologia de consumator, de receptor, iar televizorul îi va deveni o necesitate, aşa cum este alcoolul pentru un beţiv.

Libertatea telespectatorului de a alege este limitată. I se propun doar emisiuni create cu scopuri prestabilite.

Un om care vine obosit de la serviciu stă pasiv în faţa televizorului, preluând fără discernământ mesajul primit.

Se urmăreşte ca majoritatea filmelor prezentate la televizor să aibă scene violente, de groază, care generează perturbări psihice celor care le vizionează.

Mesajul audio-vizual al filmelor de groază, poliţiste, violente și spectacolele de muzică rock (care de fapt nu este muzică ci doar nişte strigăte animalice ce pun fiinţa umană în rezonanţă cu forțele malefice) generează grave dezechilibre psihice.

Statistic, s-a constatat că în urma spectacolelor de muzică rock mulţi fani devin violenţi, provoacă scandaluri şi bătăi, sunt predispuși la violuri, fapte antisociale, crime.

În urma unor astfel de manifestări, guvernul german a interzis pătrunderea în Germania a oricărei trupe rock din afara ţării.

În cazul „trăirii televizate”, mesajul transmis copiilor şi adolescenţilor provoacă o contagiune emoţională imediată şi chiar imboldul de a trece imediat la fapte, cum ar fi: furturi, tâlhării, spargeri de maşini, crime, acţiuni violente.

În acest sens, putem da exemplul celor 29 de tineri din SUA care şi-au tras câte un glonţ în cap după vizionarea la TV a filmului „Călătorie la capătul infernului”.

Acesta este doar un exemplu al modului în care un film satanic perturbă psihicul oamenilor şi-i determină să se autodistrugă.

În urma studiilor şi statisticilor, a reieşit clar că televiziunea, prin mesaje induse copiilor şi adolescenţilor care au structuri psihice mai fragile, poate crea stări de agresivitate, tendinţe de teribilism, de sacrificiu suprem, de terorism și chiar dorinţa sinucidere.

În ziarul Jurnalul Naţional din 10.04.1997 se afirmă: „Karl Popper, autorul lucrării ‘Societatea deschisă şi duşmanii săi’ avertiza în eseul ‘Un patent pentru a face TV’ asupra relaţiei TV – democraţie.

El spunea că s-a ajuns la situaţia în care televiziunea a devenit o putere politică colosală; ca şi cum ar fi cuvântul lui Dumnezeu.

Şi aşa va fi, dacă vom continua să acceptăm folosirea abuzivă a televiziunii. Ea a devenit o puterea prea mare pentru democraţie.

Nicio altă putere nu va putea supravieţui dacă nu se pune capăt acestui abuz.

Cred că un nou Hitler ar avea, cu televiziunea, o putere infinită. O democraţie nu poate exista dacă nu se ţine sub control televiziunea, sau mai precis, dacă nu i se dă la iveală puterea”.

Cu ajutorul televiziunii poţi dezinforma, poți forma opinii greşite, sau poți chiar impune puncte de vedere politice, economice și sociale despre un grup de oameni, o societate sau un popor.

Un astfel de exemplu l-a dat televiziunea britanică BBC, prezentând maltratarea lui Mihail Cofariu la Târgu-Mureş ca fiind o acţiune de purificare etnică a românilor împotriva minoritarilor unguri.

Aceasta a fost de fapt o manipulare a opiniei telespectatorilor englezi în favoarea Ungariei, pentru a fărâmiţa teritoriul României.

În Jurnalul Naţional din 30.05.1997 se scria:

„În judeţul Covasna, unul din sloganurile anilor 90-91 începe să prindă contur:

„Vom studia şi limba română în limba maghiară!”

În acei ani, profesori ca Gyorgy Ianoş îşi începeau orele de fizică făcând următorul apel:

„Elevii români nu au ce căuta la ora mea”. (!).

Profesorii români erau întâmpinaţi de elevii maghiari astfel: „Când pleci de-aici?”. Profesoara Maria Oprea le-a notat tezele la română, foarte slabe de altfel, cu 4.

Unul dintre elevi a scuipat pe caiet și l-a aruncat pe jos, făcându-l ferfeniţă cu picioarele.

În Jurnalul Naţional din 5.03.1997, profesorul universitar Raoul Şorban afirmă:

„Maghiarimea a avut şi are un program – recâştigarea Transilvaniei”. Mişcarea sionistă urmăreşte prin anumiţi lideri ai UDMR să-i păcălească pe maghiarii din România că dacă vor lupta pentru federalizarea Transilvaniei vor avea autonomie şi vor trăi mult mai bine.

În acelaşi timp, acţionează într-un mod perfid în Ungaria, determinând din partea ungurilor din această ţară o atitudine rece şi uneori chiar ostilă faţă de ungurii din Transilvania.

De asemenea, sioniştii urmăresc să creeze conflicte artificiale în Transilvania, între români şi maghiari, între ortodocşi şi catolici. În felul acesta, se urmăreşte fărâmiţarea teritoriul României.

Ceea ce va rezulta va putea fi mult mai uşor controlat şi manipulat.

Atât românii, cât şi maghiarii ştiu că pot trăi împreună pe pământul Transilvaniei şi că uniţi pot rezista mult mai uşor în faţa atacurilor perverse.

De aceea, atât românii cât şi maghiarii trebuie să realizeze faptul că ar fi o mare prostie să se lupte între ei și să devină victime (ca în Iugoslavia) făcând astfel jocul diabolic al sioniștilor.

Locuitorii de naţionalitate maghiară din Transilvania trebuie să fie conştienţi că membrilor mişcării sioniste şi ai francmasoneriei nu le pasă de maghiari.

Îi folosesc doar pentru a fărâmiţa România, pentru ca mai apoi să-i exploateze şi pe ei, cum fac de altfel cu toate popoarele lumii, inclusiv cu poporul evreu, din care ei, sioniştii, provin.

 

Sursa: Viorel și Camelia Roșu – Francmasoneria și acțiunile ei malefice, Ed. Ananta, 1997.

 

 

 

05/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

„Nu am primit Transilvania cadou!”: Un interviu cu academicianul prof. Ioan Aurel Pop,rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj. VIDEO

 

 

Imagini pentru ioan aurel pop photos

 

 

Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, ca de altminteri tot sistemul de tratate de la Paris, din anii 1919-1920, nu a făcut decât să recunoască justețea deciziilor luate de românii înșiși. Conferința de pace de la Paris a fixat noua hartă a Europei valabilă, în multe privințe, până astăzi și reprezintă prima decizie din istorie a marilor puteri, care au ținut seamă, în mare măsură, de voința popoarelor (polonez, ceh, slovac, român, sârb, croat, sloven, lituanian, leton, eston), consfințind și destrămarea imperiilor multinaționale (german, austro-ungar, rusesc, otoman).

Pentru România, Trianonul a însemnat recunoașterea granițelor etnice aproape firești ale statului nostru înspre vest. Actul respectiv a consfințit controlul oficial al statului român asupra a încă circa 100.000 km pătrați.

Să nu uităm că România antebelică avea doar 137.000 km pătrați (Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova dintre Carpați și Prut, fără Bucovina și fără Basarabia) și că după Marea Unire avea 296.000 km pătrați.

 

 

 

 

Harta disoluţiei  Austriei şi Ungariei după Primul Război Mondial

 

 

Tratatul de la Trianon a pus o anumită ordine în regiunea Europei Central-Orientale, dând Slovacia slovacilor, Croația croaților și Transilvania românilor, în acord cu dreptul popoarelor majoritare la autodeterminare.

Se vorbește în zilele noastre despre Departamentul Trianon 100, înființat de Ungaria. La ce se referă acesta?

De fapt, nu este vorba despre un departament guvernamental, cum înțelesesem și eu inițial, și cum a preluat greșit presa noastră, prin analogie cu ceea ce s-a petrecut în România.

Ungaria nu face asemenea erori de ima­gine.

Este, de drept, un departament de „cercetare”, intitulat modest „grup de lucru” sau „echipă de cercetare”, plasat în cadrul Academiei Ungare de Științe, care a câștigat un „grant” guvernamental eșalonat pe cinci ani.

Numele său oficial ales, „Elan-Trianon 100″. Cu alte cuvinte, acest colectiv de aproape 25 de oameni are bani de cercetare și de diseminare în Ungaria și în lume a rezultatelor „cercetării”.

Uniunea Europeană nu se amestecă în asemenea chestiuni, pentru că problemele de acest fel – bine gândite – nici nu vizează în mod oficial propaganda ostilă cuiva.

Dar noi, care nu ne-am născut ieri, știm care este poziția de fond a Ungariei în ultimul secol: de a nu accepta apartenența Transilvaniei la România, de a vorbi mereu de drepturile sale „istorice” asupra Transilvaniei, de a susține emigrarea târzie a românilor din Balcani, ca păstori necivilizați etc.

Eu însumi am participat la multe întâlniri de acest fel în Europa și SUA, după 1989, în care istorici și oameni politici din țara vecină prezentau lucrurile în acest fel.

Or, ceea ce s-a întâmplat la Trianon în 1920 este un fapt foarte simplu și fără ambiguități: marile puteri de atunci au recunoscut ceea ce românii deciseseră în acord cu dreptul internațional; este clar că, dacă românii ar fi greșit, comunitatea interna­țională nu ar fi făcut Transilvania cadou României!

Mai mult, după al Doilea Război Mondial, la Conferința de pace de la Paris din 1946-1947 și în alte câteva împrejurări, instanțele interna­ționale acceptate și legiuite au recunoscut același lucru, anume apartenența Transilvaniei la România.

Prin urmare, cercetarea împrejurărilor în care s-a adoptat Tratatul de pace de la Trianon – deși tema este foarte bine cunoscută – se poate face oricând (mereu ies la iveală noi surse și se pot propune noi linii interpretative, în limitele adevărului), dar nu în scopuri revizioniste, de reorientare a opiniei publice inter­na­ționale. Până acum, din păcate, asemenea inițiative ale țării vecine, ale unor organizații și persoane din țara vecină au utilizat adesea datele istoriei în chip interesat, ca să lovească în România.

Cea mai elocventă dovadă este directiva dată de guvernul ungar, prin MAE de la Budapesta, ca diplomații maghiari să nu participe la evenimentele legate de celebrarea Zilei Națio­nale a României. Or, Ziua Na­țională a României se sărbă­torește la 1 Decembrie tocmai în amintirea unirii Transilvaniei cu România!

Dacă acest eveniment îi jignește pe oficialii unguri, cum să ne așteptăm la o tratare obiectivă din partea ungară a deciziei democratice luate la Alba Iulia acum un secol și ratificate pe plan internațional de Conferința Păcii de la Paris, din 1919-1920?

Tipuri de națiuni în Europa

Care sunt elementele constitutive ale unei națiuni? Limba, o credință religioasă, o populație, un spațiu comun, o cultură, sângele, atașamentul față de anumite valori?

Și în teoretizarea națiunilor sunt mai multe interpretări. Unii consideră națiunile drept alcătuiri politice statale recente, formate prin voința deliberată a oamenilor.

Pentru aceștia, statul se confundă cu națiunea. Alți exegeți văd evoluția îndelungată a comunităților etnice până la stadiul de națiune, adică privesc națiunile ca unități organice, născute de-a lungul secolelor, începând cu Evul Mediu sau chiar cu Antichitatea, și bazate pe limba, originea, credința, obiceiurile, tradițiile comune.

Primul set de opinii invocate fac parte din viziunea modernistă, care consideră națiunile drept realități limitate și temporare, aflate acum pe cale de disoluție, într-o lume globală.

Celălalt set de teorii se bazează pe primordialism sau perenialism, susținând că na­țiunile s-au născut dincolo de voința unor indivizi și că au o existență îndelungată, care nu poate fi decisă de organele statelor sau de cele suprastatale.

De exemplu, Franța este prototipul sta­tului-națiune, în care toți locuitorii care au documente oficiale de francezi, sunt consi­derați „de naționalitate franceză”.

Cu alte cuvinte, aici cetă­țenia și națio­nalitatea se confundă. În multe alte locuri de pe pământ, na­țiunea se leagă de stat, dar nu se confundă cu acesta.

De exemplu, în cazul României, este corect să se spună că circa 90% dintre cetățenii săi sunt români, circa 6% sunt maghiari, 2,5% romi (țigani), cam 1,5% slavi.

În definirea unei națiuni de tip organicist nu predomină un singur element, ci se iau în considerare mai multe, de la limbă și origine până la credință și cultură.

„Sângele”, adică originea biologică, nu are, practic, nici o importanță fără educație, iar absolutizarea acestei caracteristici conduce, de regulă, la teorii rasiale.

De aceea, anumite întrebări vulgarizatoare („Cât la sută suntem daci, sau romani, sau cumani, sau slavi?) nu au nici o legătură cu realitatea și nu trebuie puse.

Toate națiunile din lumea asta sunt amestecuri etnice și nu există nici o „națiune pură”. Dacă azi iau un copil român de doi ani – care spune „mamă” și „tată” în românește – și îl duc în Spania, încredințându-l unei familii de spanioli să-l crească și să-l dea la școală, la douăzeci de ani, el va fi un bun spaniol; iar dacă nu-i va spune nimeni că s-a născut român, nu va avea nimic de-a face vreodată cu România și cu națiunea sa de origine.

Altfel spus, sentimentul apartenenței naționale se dobândește prin educație, nu automat, prin naștere, deși există cele mai mari șanse ca, dacă te naști român, să rămâi și să fii de naționalitate română.

Teritoriul are mare importanță în teoriile organiciste, dar nu neapărat teritoriul organizat politic drept stat, deși statul național este principalul instrument de organizare, de protecție și de conservare a unei națiuni. De ce spun asta?

Pentru că un român din Ucraina de azi se simte, de regulă, membru al națiunii române și nu al celei ucrainene, așa cum un maghiar din Slovacia sau România se consideră membru al națiunii maghiare, nu al celei slovace sau, respectiv, române.

Eu consider că viziunea perenialistă asupra națiunilor – dacă nu este exagerată și absolutizată – definește mai bine comunitățile despre care vorbim aici.

O națiune antagonizată este ușor manipulabilă

De ce a ajuns națiunea română să fie stigmatizată, ba chiar desființată de unii „intelectuali” români?

Intelectualii și politicienii (elitele) nu sunt „făcători” de na­țiuni, dar au un rol foarte important în modelarea națiunilor, în orientarea lor, în formarea profilului național al unor grupuri din cadrul națiunilor.

Românii au fost un popor vitregit de soartă în această parte de Europă, nu au ajuns niciodată să formeze o mare putere, nu au dobândit sentimentul de stăpâni care să le confere o anumită siguranță, o aroganță sau o prestanță în raport cu alții.

S-au tot zbătut să existe ca națiune egală cu altele și să aibă și ei un stat al lor. Au reușit până la urmă, dar cu mare greutate, și au rămas, poate, copleșiți de ideea națională, de reușita ei, de afirmarea ei, de recunoașterea ei de către alții.

Chiar sub comunism, după circa un deceniu rușinos, când am trăit sub „interna­țio­nalism proletar”, de fapt sovietic, și când aproape toate valorile românești erau prohibite, am avut alt deceniu de oarecare echilibru, pentru ca, strânși cu ușa tot dinspre Răsărit, să alunecăm încet spre acel „naționalism comunist” care ne-a făcut mult rău și pentru care ni s-a pus în Occident un stigmat greu de eliminat chiar și azi.

După căderea comunismului, mulți intelectuali au crezut că este de bonton să se dezică de valorile naționale, demonizând națiunea română, din pricina căreia – chipurile! – se produseseră multe crime, nedreptăți etc.

Faptul s-a petrecut, pe de o parte, pe fondul luptei sincere pentru „integrare europeană și euroatlantică” (majoritatea românilor voiau să scape de capcana comunismului, a URSS, a Rusiei, a Estului), iar pe de alta, al intervenției copioase a unor ONG-uri interna­țio­naliste, globaliste din Occident și Orient, dornice să submineze rapid statele naționale și na­țiunile ca forme de coeziune.

Aceste organizații, aparent nevinovate, umaniste, democratice, au venit și cu bugete generoase, cu fundații și asociații, cu burse grase, cu idei de reviste și de școli înalte, în care limba țării să nu mai fie acceptată.

Era, până la urmă, normal ca intelectualii care s-au înfruptat și se înfruptă lacom din aceste fonduri globalizatoare „dezinteresate” să fie globaliști, să-i condamne pe români ca fiind nemernici, leneși, gregari.

O națiune cu o coeziune puternică este ea însăși o entitate puternică și demnă, greu de clintit, pe când una slăbită, antagonizată, divizată, dezorientată ajunge o trestie în bătaia vântului, manipulabilă, modelabilă, simplu de umilit. Acești intelectuali despre care vorbiți se pretează la acest joc foarte serios, majoritatea din interes bine alimentat periodic, puțini din naivitate și spirit de frondă, din teribilism adolescentin, din dorința de a fi în vogă.

Pe măsură ce se ridică „edificiul” lor globalizator, se surpă marea unitate și admirabila coeziune a națiunii române. În tot acest timp, în lume, din Regatul Unit și până în SUA și din Polonia până în Olanda se întăresc națiunile, se fortifică sentimentele de solidaritate și de opoziție față de integrări forțate și de internaționalisme prost gândite.

Ca să construiești bine Uniunea Europeană ai nevoie de subiecți, de entități pe care să le pui laolaltă, iar aceste entități valabile sunt, în acest moment, națiunile și statele care adăpostesc câte o națiune sau mai multe națiuni.

Nu poți desființa națiunile prin decret prezidențial sau prin hotărâre de guvern!

Demnitatea de a fi român

Ce rol mai are națiunea azi, într-o lume globală?

În lumea noastră, care se vrea globală, națiunile sunt entitățile care ar putea alcătui globalitatea, dacă am ști cum s-o facem. Din păcate, nu știm destul de bine!

Lumea globală previzibilă va fi formată tot din națiuni, convinse că este bine să alcătuiască un concert și să trăiască într-o lume simfonă. Altminteri, tot efortul va fi de prisos. Dacă lumea globală viitoare va fi imaginată din simpli atomi fără personalitate și fără voință, atunci trebuie să ne emendăm ima­ginația, fiindcă nu conduce la nimic fezabil sau conduce la utopii. Națiunile ne fac mai siguri de noi, mai umani, mai compatibili cu lumea. Nu cred că putem fi universali dacă nu suntem și naționali.

La ce se referă identitatea națională? Doar la partea culturală, istorică, civiliza­țională, sau și economică?

Identitatea națională românească sau felul de a fi român „în cuget și-n simțiri” se referă la aspecte foarte complexe, care nu sunt mereu identice și nici imuabile.

Mulți români se simt români fiindcă vorbesc româ­nește, alții fiindcă se roagă românește și merg în biserici ortodoxe românești, alții fiindcă se consideră urmașii romanilor, alții fiindcă doinesc și jelesc ca pe la noi, alții pentru „codrii verzi de brad și câmpurile de mătasă” etc.

Partea economică a iden­tității noastre a fost absolutizată de comuniști – sub impulsul URSS -, care vorbeau de „piața națională unică”, dar ea există.

Cultivatorii de pământ și păstorii noștri și-au menținut identitatea românească arând, semănând, săpând, cosind, culegând, mergând la seceră și la coasă, crescând animale, adică „vite mari și mici”.

Omul este singura ființă care muncește, adică desfășoară o activitate conștientă, ca să aibă din ce să trăiască. Dar și munca se face după obiceiurile grupului, ale comunității și poate deveni o marcă a identității.

Poate exista identitate fără suveranitate?

Categoric! Identitatea românească s-a format în timp, încă din finalul etnogenezei românilor, adică de prin secolele al IX-lea și al X-lea încoace, în vremuri când foarte mulți români trăiau sub stăpâniri străine.

Cu alte cuvinte, identitatea noastră s-a manifestat și atunci când elita dominantă, instituțiile statului și bisericile oficiale nu erau românești.

Să ne gândim la românii din Transilvania care, exceptând scurta perioadă de domnie a voievodului Gelou, „un anumit român” (care a domnit peste o regiune mică din zona Cluj, Dăbâca, Sălaj), s-au aflat sub suveranitatea Regatului Ungariei, apoi în vremea principatului autonom, sub suveranitate otomană, în exterior și sub dominația celor „trei națiuni și patru religii” neromânești, în interior, apoi sub habsburgi etc.

Să ne gândim la românii din cetățile de la Dunăre, din Dobrogea, din Cetatea Albă și Tighina, din Banat, care s-au aflat sub turci; la cei din Bucovina, de sub habsburgi, din Basarabia, de sub ruși.

Cu toții au rămas români, s-au purtat ca români și au transmis mai departe românitatea, fără să aibă avantajul unei clase politice românești respectate și puternice.

Pentru mulți dintre ei, singura instituție rămasă românească a fost biserica, iar preoții și diecii le-au fost singurii învățători și susținători ai na­țio­nalității.

Dar asta nu înseamnă că se poate trăi la nesfârșit așa. Fără suveranitate, națiunile se împuținează, iar oamenii ajung, în parte, să se rătăcească pe căi abătute.

Toate națiunile s-au luptat, de-a lungul vremii, pentru libertate națională și pentru stat național suveran și independent.

Firește, suveranitatea și independența sunt relative, ca orice lucru omenesc, dar s-a tins mereu spre ele.

Ce trebuie să fim mai întâi: români sau europeni?

După cum v-am spus, nu văd o incompatibilitate între cele două calități sau apartenențe. Ba, aș zice că, spre a putea fi un bun european, este necesar să fii mai întâi român, francez, german, polonez. Europa nu este formată din vid sau din indivizi amorfi, ci din varii comunități de oameni, între care, de departe, predomină națiunile și statele naționale.

Când România a fost acceptată, acum zece ani, în UE, ea nu a fost un subiect anonim, ci o țară cu cetățeni români și cu etnici români (circa 90% dintre cetă­țenii României sunt de națio­nalitate română).

Prin urmare, am devenit europeni (în sens de membri ai UE) ca români și nu ca cetățeni ai universului.

Și nici nu ne-a cerut Bruxelles-ul și Strasbourg-ul – până în prezent – să ne autodes­ființăm, să ne aneantizăm, să ne facem altceva decât români. Dar lipsindu-ne unora dintre noi demnitatea de a fi români, ne lipsește și calitatea de europeni.

Este evident că sunt și păreri opuse, adică sunt oameni și forțe care pretind să ne lepădăm de neamul nostru, ca să devenim europeni, să ne uităm limba, stirpea, credința, țara.

Dacă am avea cultura necesară, dacă am mai acumula cunoștințe, dacă am mai avea spirit critic, dacă am discerne și dacă am putea distinge valoarea de nonvaloare și adevărul de minciună, ne-ar fi simplu.

Așa însă plutim mulți dintre noi în ape tulburi, amăgiți de aparențe și de primul venit.

(Un interviu realizat de Augustin Păunoiu pentru Ziarul Lumina).

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/03/17/harta-politica-a-europei-dupa-primul-razboi-mondial/

 

 

 

VIDEO:

 

Acad. Ioan-Aurel Pop – Identitatea și unitatea românilor – conținut, vechime, forme de manifestare


 

 

05/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii

În judeţele româneşti cu populaţie maghiară semnificativă va fi impus în spitale criteriul etniei în dauna criteriului profesional. Limbile turcă,”romani”, dar şi alte limbi ale minorităţilor naţionale, vor deveni de asemenea oficiale în spitalele din România

 

 

 

 

 

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat recent în cadrul unei conferinţe de presă, că, aşa cum prevăd noile reglementări legale, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va asigura, începând cu data de 1 ianuarie 2018, condiţiile necesare pentru ca pacienţii să-şi poată folosi limba maternă în relaţia cu personalul medical,  transmite Agerpres preluat de Mesagerul de Covasna.

 

 

Foto: Tamas Sandor

 

Întrebat dacă obligativitatea cunoaşterii limbii maghiare nu va îndepărta medicii de această zonă, în condiţiile în care şi aşa se înregistrează un decit de personal medical, Tamas Sandor şi-a exprimat speranţa că Legea salarizării unice va opri exodul medicilor către străinătate, iar cei care provin din această zonă se vor întoarce acasă.

 ” Însă, într-adevăr, acele persoane care intră în contact direct cu cetăţenii de etnie maghiară din judeţul nostru, eu am susţinut şi susţin în continuare, trebuie să cunoască şi limba maghiară. Aici nu spun că trebuie să e ungur, ci că trebuie să cunoască şi limba maghiară. (…) Deci, susţin acest lucru. (…)

Nu înseamnă că toţi medicii din primul pas trebuie să ştie (…), asta înseamnă ca asistentul sau asistenta care e lângă medic să ştie, deci permanent să e cineva care cunoaşte şi meseria şi limba pacientului”.

În Spitalului Județean Covasna, 8 secții din cele 27 ale Spitalului de Urgență Covasna nu au doctori etnici maghiari.  

În toate aceste secții se va întâmpla una din două situații: fie vor fi scoase la concurs noi posturi de doctori și vor fi angajați automat doar doctori de limba maghiară (bugetul instituției va trebui mărit pentru a acoperi noile posturi), fie o parte dintre doctorii români angajați deja vor fi dați afară pentru a face loc altor doctori, etnici maghiari, care vorbesc limba maghiară.

Aceleaşi probleme le va ridica şi personalul medical mediu existent în prezent necunoscător al limbii maghiare.

„Această lege va impune criteriul etniei în dauna criteriului profesional”, scrie Dan Tănasă pe blogul său, acuzând că în acest fel se face jocul UDMR și al proiectului Trianon 100.

O hotărâre recentă a Curții Constituţionale a decis constituţionalitatea legii privind folosirea limbii materne în spitalele şi centrele de asistenţă socială din localităţile unde populaţia minoritară depăşeşte 20%.

Actul normativ prevede şi un prag alternativ, cel puţin 5.000 de persoane. Legea, inițiată de UDMR a fost inițial votată în unanimitate în Camera Deputaţilor, ulterior fiind contestată la CCR de către PNL, PMP şi USR.

O urmare directă este modificarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul Sănătăţii.

Astfel, la articolul 7, după litera l) se introduce o nouă literă, lit. m), cu următorul cuprins:

,,asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”.

Jurnalistul covăsnean Dan Tănasă, care a dat o atenție deosebită acestei modificări legislative, comentează:

„În fapt, adoptarea acestei prevederi legale constituie o nouă discriminare pozitivă inutilă la adresa comunității maghiare din România și va duce, printre altele, la epurarea etnică a românilor din unitățile spitalicești din Transilvania în general și din județele Covasna și Harghita în mod special. (…)

Niciun etnic maghiar din România nu s-a plâns că nu a fost angajat într-un spital din România pentru că este etnic maghiar sau pentru că știe limba maghiară la fel cum niciun pacient de etnie maghiară nu s-a plâns că nu este tratat în România pentru că nu există personal medical vorbitor de limba maghiară”.

Dan Tănasă, bun cunoscător al situației din Harghita și Covasna, aduce în discuție experiența cu modificările similare aduse legii administrației locale, Legea 215/2001, prin care „UDMR a epurat etnic pe românii din administrația publică locală din zonele controlate de UDMR”.

„Zeci de instituții publice din județele Covasna și Harghita, dar și din Transilvania în general, condiționează angajarea de cunoașterea limbii maghiare pentru absolut toate posturile scoase la concurs.

Un caz foarte cunoscut este, spre exemplu, Primăria Miercurea Ciuc, în care absolut toate posturile sunt condiționate la angajare de cunoașterea limbii maghiare”, scrie Tănasă.

 

Limba „romani” –  devine oficială în spitale 

 

 

O altă situație pe care Dan Tănasă o pune în evidență este oficializarea limbii romani în spitalele din București și din alte localități în care sunt peste 5000 de minoritari romi.

Tănasă crede că majoritatea care a susținut această modificare, nu ar fi luat în calcul că limba romani va deveni limbă oficială în spitalele din capitala României.

În București locuiesc peste 23.900 de romi, cifra oficială, dar peste 5.000 de cetățeni declarați de etnie romă „locuiesc și în Buzău, Cojasca (Dâmbovița), Craiova, Brăhăsești (Galați) sau Ploiești”, exemplifică jurnalistul.

„Toți acești cetățeni români de etnie romă se pot prezenta la unitățile spitalicești vorbind doar în limba romani.

Autoritățile publice locale sunt obligate acum, prin această lege, să asigure medici și asistente medicale vorbitori de limba romani, în caz contrar primarii acestor localități putând fi acuzați de încălcarea legii și chiar de discriminare a cetățenilor români de etnie romă”.

   Este de comentat faptul că, în timp ce investițiile pentru educație au scăzut în mod dramatic față de perioada anterioară lui 1989 (5% față de 11%), în condițiile în care nivelul de școlarizare scade, asemenea prevederi pot avea un impact major asupra nivelului conștiinței naționale, o noțiune care se dorește, probabil, să cadă în desuetudine.

 

Surse:

https://ro.sputnik.md/society/20170512/12613730/alerta-limba-romani-oficiala-spitale-institutii.html

http://www.dantanasa.ro/exclusiv-limba-romani-si-limba-turca-devin-limbi-oficiale-de-stat-in-spitalele-din-bucuresti-buzau-constanta-si-craiova-cu-votul-psd-si-alde/

 

 

 

05/06/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: