CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Armata română a testat recent arma termobarică. VIDEO


 

 

 

Image result for arma termobarica photos

Foto: Arme portabile termobarice de producţie românească

 

 

 

 

Armata română a testat prima armă termobarică concepută vreodată în ţara noastră.  Arma şi-a dovedit eficacitatea, dar mai e cale lungă până când va intra în dotarea soldaţilor români.

Următorul pas este omologarea şi fabricarea ei de serie.

Cu această armă se poate trage de pe umăr sau poate fi ataşată pe un vehicul de transport şi poate trage trei lovituri una după alta. Dispozitivul de tragere foloseşte muniţie creată dintr-un amestec de explozibil şi combustibil. La impact, presiunea uriaşă şi căldura de peste 2.000 de grade nu dau nicio şansă inamicului.

Nimeni nu poate scăpa de presiunea uriaşă şi temperatura de peste 2.000 de grade degajată de amestecul de explozibil şi combustibil.

„Suprapresiune de un bar la 10 metri distanţă. 15-16 bari în centru. Nu e prin explozie, e prin presiune”, a declarat Gabriel Epure, comandantul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN.

 

Pe plan mondial au recunoscut că deţin astfel de arme numai nouă ţări, printre ele numărându-se Statele Unite, Rusia, China, Israel, India, Canada, Serbia şi Bulgaria.

La începutul acestui an, forţele armate spaniole s-au adăugat celor opt state care deţineau deja acest tip de armă, după ce a testat în deşertul chilian o bombă termobarică.

 

 

 

 

 

Ce este arma termobarică?

Începând cu ultimele două decenii ale secolului trecut, în literatura de specialitate dar şi în relatările despre conflictele din Vietnam, Afganistan, Cecenia sau Golful Persic, au fost vehiculate tot mai frecvent noţiuni precum muniţie cu exploziv combustibil – aer (fuel air explosive, FAE) sau muniţie termobarică.

Dat fiind că, deşi prin mecanisme diferite, efectul distructiv al acestor două categorii noi de armament îl constituie suprapresiunea generată de o undă de şoc, s-a considerat că termenul de „armă termobarică” este cel mai cuprinzător.

Arma termobarică este un proiectil cu pereţi subtiri, care contine o substanţă explozivă pulverizabilă si o incarcatură explozivă pentru ruperea pereţilor proiectilului şi dispersarea incărcăturii. De regulă explozivul utilizat in armele termobarice este deficitar în oxigen, un aport de oxigen din aerul exterior fiind necesar pentru combustia completă a încarcaturii.

Dupa explozia incarcaturii de dispersare, amestecul exploziv-aer se inflameaza si arde sub actiunea unui numar foarte mare de centri de initiere reprezentati de mici particule metalice incandescente. Doar o parte din energie este eliberata in faza initiala de detonatie,  care genereaza  un amestec suprasaturat in carburant, care apoi realizeaza o „postcombustie” in amestec cu aerul supraincalzit de soc. Energia eliberata prin „postcombustie” prelungeste durata suprapresiunii si mareste globul de foc. Viteza de detonare scade astfel la 3-4 km/s fata de 8 km/s in cazul explozivilor clasici.

Intr-o explozie a unui  proiectil clasic cu pereti grosi incarcat cu TNT fenomenul de fragmentare inhiba amestecul gazelor de detonare cu aerul, iar expansiunea rapida a detonatiei are un efect de racire inainte ca fenomenul de amestec al gazelor de detonare cu aerul ( redus totusi ) sa aiba loc.

O parte insemnata din energia TNT-ului este utilizata pentru ruperea corpului si accelerarea schijelor. Mai mult , explozivii conventionali sunt un amestec de carburant si oxidant (25% carburant si 75% oxidant in cazul prafului de puşcă ).

Renuntarea la o parte (sau chiar total in cazul FAE) din oxidant prin utilizarea oxigenului din aerul atmosferic face ca la masa egală o armă termobarică sau FAE sa aiba un efect sporit faţa de una clasică .

Armele termobarice sunt optimizate să produca o unda de şoc si (4-10 bari) şi o căldură intensă  (2500 – 3000ºC). Pentru spargerea  timpanelor presiunea necesară este de 0,2 bari, iar pentru un efect letal fiind necesari 4 bari.

Pentru distrugerea unei cladiri prin explozie interioara este suficient 1 bar. Arma este suprinzător de eficientă in spaţii inchise (tuneluri,  cladiri) pentru că unda de şoc şi globul de foc au efect şi după colţuri sau în adapostiri, reflexiile din colturi augmentând vârfurile de presiune.

Principalele efecte letale sunt reprezentate de unda de soc, care provoaca leziuni interne si caldura intensa care provoaca arsuri grave.

Cele secundare sunt intoxicarea cu gazele de detonaţie, sufocarea din cauza lipsei oxigenului, plăgile multiple provocate de transformarea in schije a obiectelor distruse de unda de şoc. Politraumatismele cauzate persoanelor de către unda de şoc.

Prin  răcirea bruscă a gazelor de detonare  apare fenomenul de comprimare a acestora ceea ce duce la o scadere brusca a presiunii, un vid parţial care este destul de puternic pentru a cauza alte daune persoanelor sau structurilor.

Deci, principalele tipuri de răni pe care le pot prezenta supravieţuitorii sunt leziunile interne grave, arsurile profunde, intoxicarea cu gaze, politraumatismele, toate acestea făcând foarte dificil tratamentul raniţilor.

Revista Defense News scria:

– „La începutul acestui an, infanteriştii marini din Afganistan au trimis o cerere urgentă către conducerea marinei militare pentru a le pune la dispoziţie o armă care ar putea să cureţe forţele inamice din galeriile ce străbat dealurile afgane. Ca răspuns, oficialii din statul major de la Quantico au dat temă cercetătorilor de la centrul de armament naval de suprafaţă de la Indian Head să înceapă lucrul la un nou cap de luptă care ar trebui să combine o uriaşă minge de foc cu o suprapresiune datorată undei de şoc”;
– „Dacă arunci o lovitură termobarică într-o încăpere, toţi cei dinăuntru vor muri” – Randy Gangle, director Center for Emerging Threats and Opportunities.

La noi in ţară, pe parcursul a 20 de ani, dintre care mulţi cu finanţare insuficientă ca şi anul acesta, un colectiv din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie, în baza unui program SSID de înzestrare a categoriilor de forţe, coordonat de Statul Major General, denumit iniţial „Flamingo – 4” şi ulterior „Chihlimbarul”, a adus în diferite stadii de asimilare următoarele produse din categoria armamentului termobaric:

– mina săritoare cu exploziv combustibil-aer „MISECA” (Produs C21) – prototip industrial omologat cu UPS Dragomireşti;
– lansator portabil de grenade termobarice cal. 99 mm „LAPGECA-99” – prototip de cercetare avizat;
– lansator portabil de grenade termobarice cal. 95 mm „LAPGECA-95” (similar cu RPO-A rusesc) – model experimental avizat;
– bomba de aviaţie de 100 kgf „BAECA-100” – model experimental avizat pentru componenta de luptă;
– grenadă termobarică cal. 105 mm pentru aruncătorul de grenade AG-7 – prototip industrial omologat cu S.C. „Carfil” Braşov.

Ce trebuie ştiut?

Având în vedere experienţa colectivului din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie, care din anul 1983 a putut să controleze fenomenul de detonaţie a amestecurilor de substanţă combustibilă şi aer în atmosferă liberă, iar la începutul anilor ’90, prin cele trei prototipuri de cercetare funcţionale (mina săritoare, bomba de aviaţie de 100 Kgf şi lansatorul portabil de grenade termobarice calibrul 99 mm), plasa România între primele patru ţări din lume din punct de vedere al realizărilor în domeniu, ne permitem să punem lucrurile la punct, după cum urmează:

Muniţia cu exploziv combustibil-aer presupune o substanţă combustibilă, de regulă lichidă, din clasa hidrocarburilor şi două încărcături de exploziv convenţional. La intraqrea în funcţiune a primei încărcături, substanţa combustibilă este împrăştiată în atmosferă, sub forma unui nor de aerosoli sau vapori.

Declanşarea celei de-a doua încărcături, după un timp bine determinat, produce iniţierea detonaţiei norului de amestec de substanţă combustibilă şi aer, care se comportă precum un exploziv.

Muniţia termobarică presupune o substanţă combustibilă şi o singură încărcătură de exploziv pentru diseminare. În acest caz, la împrăştierea substanţei combustibile, amestecul cu aerul se inflamează şi arde sub acţiunea unui număr foarte mare de centri de iniţiere, reprezentaţi de mici particule metalice incandescente.

Se generează astfel o cantitate mare de energie într-un timp foarte scurt, ceea ce produce o undă de şoc şi suprapresiune, ca şi în cazul detonaţiei.

Comparaţiile neselective între muniţia clasică şi cea termobarică sunt incorecte: efectul distructiv se realizează în primul caz, cu preponderenţă, prin schije, iar în celălalt prin unda de şoc (suprapresiune). Muniţia termobarică poate fi foarte eficientă în situaţii în care muniţia clasică brizantă este practic inofensivă şi viceversa.

Este adevărat că…

 … nu există la ora actuală şi nici nu va exista un mijloc de protecţie la acţiunea muniţiei termobarice, noţiunea de protecţie circulară fiind o aberaţie din punct de vedere tehnic;

 … datorită zonei mari de acţiune prin undă de şoc, muniţia termobarică (cu preponderenţă, cea de capacitate mare) necesită condiţii mai puţin severe de precizie la ţintă;

 … pentru lupta în oraş, muniţia termobarică este superioară muniţiei clasice de gabarit similar, deoarece la funcţionarea în spaţii închise suprapresiunea rezultată la funcţionare se amplifică prin compuneri succesive datorate reflexiilor, pe de o parte, iar pe de alta, norul de amestec combustibil – aer acţionează şi „după colţ”;

 … în cazul mijloacelor de foarte mare capacitate, precum bomba MOAB („mother of all bombs”), de 9.5 tone, se poate afirma că arma termobarică este „arma nucleară a săracului”;

…  dacă deţii tehnologia de realizare, arma termobarică este, de regulă, ieftină şi relativ simplă;

… arma termobarică poate realiza în zona ţintei suprapresiuni în frontul undei de şoc de ordinul zecilor de bari, în condiţiile în care, pentru distrugerea unei clădiri din cărămidă este suficient 1 bar, pentru spargerea geamurilor şi a timpanelor sunt suficienţi 0.2 bari şi, poate surprinzător, pentru efect letal asupra personalului, cel puţin 4 bari.

Este poveste că…

 

… arma termobarică este de până la cinci ori mai puternică, în echivalent TNT, decât muniţia clasică de masă echivalentă, întrucât se compară mere cu pere, adică efectul de suprapresiune cu efectul de schijă;

… explozivul clasic poate fi înlocuit cu încărcătură termobarică în orice tip de muniţie, deoarece muniţia termobarică presupune anvelope relativ subţiri, care să permită diseminarea combustibilului sub formă de „nor”.

                 Rămâne de văzut dacă cei care iau decizii vor continua să prefere achiziţionarea din afară sau vor apela la produse autohtone, participând pe de o parte, la resuscitarea industriei de armament şi a cercetării ştiinţifice militare, iar pe de alta, la recâştigarea poziţiei pierdute de exportator de tehnică militară.              

 

 

Bibliografie:

-Buletinul Fortele terestre nr.4/2009

-Revista fortelor terestre nr.3/2009

-Observatorul Militar nr.33/2010

-emisiunea Pro Patria, TVR 1

-Jurnalul national

-Tele7ABC

Aspects of the thermobaric weaponry

-prospecte Romarm

-Internet

Anunțuri

25/05/2017 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: