CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Implementarea legii Sharia la Bucureşti începe odată cu Marea Moschee ? VIDEO


 

 

Related image

„Implementarea legii Sharia începe cu o moschee!!! Moscheea trebuie să aibă propriile legi, principii și decrete” (Imamul Choudary)

 

Turcia va construi la București o mare moschee, care , după cum relata recent ziarul turc Daily Sabah ,va fi gata în cca. trei ani.

În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca la rândul său un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul, scrie Agerpres.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de maximum 2.000 de persoane.

Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea acesteia pe o perioadă de 49 de ani, iar fondurile vor fi asigurate de statul turc, care va acoperi costurile estimate a ajunge la 3 milioane euro.

„Sprijinul financiar al Turciei este nepreţuit şi facem un apel către ambasadele islamice să susţină activităţile derulate de Muftiatul Cultului Musulman.

România este un spaţiu al păcii, iar musulmanii din România sunt buni cetăţeni români şi europeni”, a declarat muftiul cultului musulman din România”, Iusuf Murat.
Cu ce plan vine acest muftiu? Ce fel de clădire vrea să construiască? În urmă cu un an, el a ieșit la rampă cu niște declarații bombastice: „Vom face cea mai mare moschee din Europa, un centru cultural.”

Asta vor ei cu adevărat? Dacă propun o astfel de clădire, cu siguranță că autoritățiile bucureștene și populația se vor opune.
Fără îndoială, nu trebuie să ne speriem de această clădire, dar nici nu trebuie să-i dăm toată atenția și să uităm de alte clădiri și activități care există deja în București.

Bineînțeles, un astfel de proiect nu trebuie acceptat fiindcă nu e necesar pentru nevoile reale ale cultului musulman din România.

În București există deja mai multe  clădiri folosite ca moschei.

Prima moschee din Bucureşti a fost construită de Carol I cu ocazia „Expoziţiei jubiliare din 1906″, la 25 de ani de la proclamarea Regatului României şi urma să deservească minoritatea turco-tătară din Bucureşti. Aceasta a fost mutată din Parcul Carol lângă Cimitirul Bellu în 1960 şi are o capacitate de 250 de credincioşi.

Prima moschee din Bucureşti construită după 1989 este Ar Rahman din Crângaşi, iar conform imamului Ahmed Mazhar Nakechbandi, preşedintele Centrului Cultural Islamic Semiluna, aceasta a fost inaugurată în 1995, construcţia fiind terminată în 2002.

Ahmed Mazhar Nakechbandi a precizat că moscheea a fost construită pentru a acoperi nevoile numărului mare de musulmani veniţi în România după 1989, dar în acelaşi timp spune că primele planuri pentru moschee au fost făcute în 1992.

Au apărut primele imagini cu mega moscheea care se va construi la Bucureşti, pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30 de către Muftiatul Cultului Musulman din România.

Conform RTV se preconizează că lucrările construcţiei  care va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană, vor începe în acest an, iar aceasta va include  săli multifuncţionale, un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului, spații de recreere și de asemenea un centru cultural islamic de elită pentru musulmanii din România și cei veniți în urma cotelor de refugiați cerute de UE, cu săli pentru conferinţe, cantină, terase acoperite şi descoperite, o zonă pentru spălarea rituală, camere pentru cazare şi  un local pentru tineri.

Țara noastră, deși nu este un stat foarte puternic, nu poate să cedeze în fața Turciei, sau a oricărui alt actor internațional.
Credincioșii creştini, trebuie să priviească lucrurile din perspectiva vremurilor menționate de Isus, a vremurilor în care în lume vor fi necazuri, vor fi tensiuni.

Misiunea noastră nu este să ne împotrivim unor lucruri, ci să răspândim Evanghelia, să o demonstrăm prin viața noastră, prin ceea ce facem, să vorbim oamenilor despre adevăratul Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, despre adevăratul Profet care ne arată calea spre Dumnezeu.

Acest lucru este mai important chiar decât să ne opunem unui proiect sau altul.

Prin urmare, Domnul Isus să ne ajute să-L proclamăm și să-L trăim și în aceste vremuri complicate.

 

 

 

 

Image result for proiect moscheie din bucuresti photos

 

 

Image result for moscheea de la bucuresti photos

 

 

 

Imaginile au fost publicate de Fundaţia Diyanet din Turcia (Turkiye Diyanet Vakfi), care susţine activitatea Ministerului turc al Cultelor. 

De ce în Bucureşti?

Alegerea capitalei pentru fondarea acestui centru nu este întâmplătoare, dacă avem în vedere faptul că în Bucureşti s-a dublat aproape numărul de musulmani, în ultimii ani aici ajungând să trăiască aproape 10.000 persoane cu această religie.

Circa jumătate dintre ei sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. În Dobrogea, unde trăieşte majoritatea comunităţii musulmane (estimată la cca.70.000 persoane), nu există pericolul unor tulburări etnice, venite din interiorul ţării sau din afara ei. La Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă. 

Ceea ce nu ni se spune cu suficientă tărie, este faptul că dincolo de libertatea religioasă, clamată de unii, există și dreptul românilor de a-și conserva tradițiile  şi de a preveni construirea capului de pod în procesul de islamizare a Europei dorit de liderii musulmani, inclusiv de Erdogan, președintele Turciei.

Pentru că, dacă implementarea legii Sharia începe cu o moschee, atunci trebuie să ne alarmăm în faţa extremismului musulman, care proclamă că, în conformitate cu această lege sfântă a islamului şi a predicilor  imamului Anwar al-Awlaki, „proprietatea din mâinile necredincioșilor (a creștinilor – n.n.) nu e a lor de drept, din cauza necredinței lor.”

 Am văzut că potrivit propagandei  Statului islamic (ISIS), dar  şi a unor lideri religioşi musulmani, România este deja pământ islamic (pentru că a fost ocupat cândva de turci) și că de aceea ea trebuie ELIBERATĂ!!!

Iar dacă o moschee, așa cum o spun fără ocol militanţii islamişti, este un cap de pod pentru islamizare, noi, creştinii români, ce ar trebui să facem ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.cunoastelumea.ro/asta-veti-auzi-la-mega-moscheea-din-bucuresti-astazi-se-intampla-in-hamburg/

http://www.b365.ro/o-moschee-cu-capacitate-de-2-000-de-persoane-va-fi-gata-in-trei-ani-la-bucuresti_232189.html

Anunțuri

20/05/2017 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: