Ziua de 27 martie, care iată în România a fost declarată Sărbătoare Națională, este un bun prilej să ne amintim, să cinstim personalitățile neamului românesc, cei mai înflăcărați promotori ai Unirii și care, din păcate, nu mai sunt în viață, decedând în condiții cel puțin suspecte. Unii în accidente rutiere misterioase, alții subit sau răpuși de cancer. Sistemul sovietic, KGB-ul a avut mare ”grijă” ca aceste decese să pară firești și nevinovate.
Iată mai jos lista eroilor neamului nostru a căror moarte trezește și astăzi mari semne de întrebare:
Ion și Doina Aldea Teodorvici – interpreți, militanți ai ideii de reunire a Republicii Moldova cu România.
deces – în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992
cauza – un accident pe pe șoseaua DN2, în zona localităţii Coşereni, maşina în care se aflau cântăreții s-a lovit de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc
*De-a lungul anilor au existat voci care au spus că moartea artiştilor ar fi fost provocată de promovarea ideii de unitate a Basarabiei cu România.
*Marii artiști au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au cântat despre limba română, despre poetul neamului nostru, Mihai Eminescu.
*Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost prezentă de la proclamarea Independenței.
Ion Vatamanu – poet, publicist, om politic, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova, unul dintre liderii mişcării de renaştere naţională.
deces – 9 august 1993
cauza – moarte fulgerătoare, se presupune că a fost otrăvit
*Una dintre fiicele sale, cineasta Leontina Vatamanu spune, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, că moartea tatălui său a fost fulgerătoare: Am certitudinea că dacă mai trăiau Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Doina şi Ion, Lidia Istrati şi alţi patrioţi adevăraţi, astăzi am fi fost şi noi parte a unei lumi mai civilizate, aşa cum s-a întâmplat cu Ţările Baltice.
*Discursurile sale la diverse întruniri erau convingătoare, argumentate, emoţionante. Vorbea cu drag despre istoria şi tradiţiile neamului, despre libertate şi necesitatea de a lupta pentru valorile naţionale.
Nicolae Costin – om politic moldovean și unul din fruntașii mișcării de emancipare națională, primul primar general democrat al mun. Chișinău între anii 1990-1994.
deces – 16 februarie 1995
cauza – leucemie, se presupune că a fost iradiat cu o sursă de radiaţii laser
*Șoferul lui Nicolae Costin, Tudor Condrea a declarat într-un interviu pentru ziarul Timpul că serviciile secrete rusești vor să scape de primarul Chișinăului, Nicolae Costin.
*Medicii l-au diagnosticat cu leucemie. Dar el, până atunci, n-a suferit de o asemenea boală. Eu cred că a fost ca şi în cazul disidentului rus Litvinenko, plecat în Anglia, caz cunoscut cu implicarea serviciilor secrete ruseşti.
*Costin era un mare patriot şi ştia că serviciile secrete vor să scape de el. Pe atunci, multor activişti naţionali li se organizau accidente rutiere.
*Atunci se vorbea mult despre faptul că serviciile secrete ruseşti ar fi plasat în maşina de serviciu a primarului o sursă de radiaţie laser de la care i s-a tras moartea.
Lidia Istrati – politiciană, scriitoare, luptătoare, patriotă, deputată în primul Parlament, semnatară a Declarației de Independență a R. Moldova, preşedintă a Ligii Creştin-Democrate a Femeilor din Moldova.
deces – 25 aprilie 1997
cauza – cancer
*Una dintre colegele din primul Parlament și prietenele sale, Nadejda Brânzan spunea într-un interviu pentru Ziarul de Gardă despre Lidia Istrati că a fost o femeie tribun. ”Ceea ce promova Lidia Istrati atunci este atât de actual: lupta cu corupţia şi mafia. Noi nici nu ştiam ce-i aceea mafie. Lidia promova lupta pentru adevăr, dreptate, independenţă, libertate, demnitate şi conştiinţă naţională. Părea că această femeie nu are frică în ea. Chiar şi bărbaţii din Parlament se temeau când ieşea ea la tribună”
*A fost femeia care, dacă ar fi în viaţă, ar fi candidata perfectă la Preşedinţia R. Moldova. Doar cu un preşedinte ca Lidia Istrati, Moldova ar avea şanse să devină o a doua Georgie, sunt convinşi cei care au cunoscut-o.
Grigore Vieru – poet, un simbol al românismului, se găsea în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova, printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989.
deces – 18 ianuarie 2009
cauza – grav accident rutier
*Poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, produs în condiţii de ceaţă pe un segment avariat de şosea. Automobilul în care se afla s-a izbit violent de suportul unui panou de publicitate plasat în mijlocul şoselei, în regiunea comunei Dănceni, raionul Ialoveni. Grigore Vieru se întorcea din sudul Republicii Moldova, unde participase, la Cahul, la un concert omagial consacrat poetului Mihai Eminescu.
*”În viața mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (…) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea și am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (…). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului”.
*Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, spunea despre poetul Grigore Vieru: ”Un simbol al renașterii naționale, conștiința unității spațiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului”.
Cântecul „Casa părintească nu se vinde – versuri Grigore Vieru
Leonida Lari – poetă, publicistă, scriitoare, activistă om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.
deces -11 decembrie 2011
cauza – cancer la sân
*Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. Scriitoarea a optat întotdeauna pentru unirea cu România.
Dumitru Matcovschi – poet, prozator, academician, publicist și dramaturg, simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.
deces – 26 iunie 2013
cauza – tumoare cerebrală
*La 17 mai 1989, este implicat într-un grav accident, este strivit de un autobuz. După accident, care se presupune că ar fi fost organizat, suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale.
*Accidentul, care se presupune că a fost organizat, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate,[19] după ce a fost internat cu tumoare cerebrală. A fost înmormântat cu onoruri militare
Constantin Tănase – lingvist, doctor în filologie, jurnalist, publicist, scriitor și lider de opinie, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova.
deces – 30 octombrie 2014
cauza- boală incurabilă
*Scriitorul Vladimir Beşleagă, prieten cu Constantin Tănase, a spus că a fost un jurnalist curajos, care a spus mereu adevărul, iar prin scrisul său inspirat a confirmat tradiţia marilor spirite polemice din perioada interbelică. „Adio frate, întru credinţă şi spirit românesc”.
*Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova a publicat un necrolog. „Constantin Tănase a militat cu pasiune pentru corectitudinea şi obiectivitatea presei, independenţa ei editorială, pentru curăţenia deontologică a jurnalistului.
Cu siguranță, lista celor care au plătit cu viața lor pentru cauza românească este mult mai mare, am evocat aici numele sonore care au făcut și sunt în istoria neamului românesc.
Ce ar fi fost dacă regretații Ion și Doina Aldea Teodorvici, Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Lidia Istrati, Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Constantin Tănase ar fi trăit și astăzi, sau ar fi trăit mai mult?
Poate nu ajungeam în băltoaca politică de astăzi, așa cum s-a exprimat șoferul regretatului Nicolae Costin.
DOSAR SECRET: CE ŞTIU ROMÂNII DESPRE CAVALERII DE MALTA? CEA MAI PUTERNICĂ ORGANIZAŢIE SUPRA-NAŢIONALĂ ?
Ordinul cavalerilor ioaniţi sau de Malta, a fost creat in 1048, şi purta numele „Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan”. Ordinul a fost infiinţat de catre Sf. Gerard ca o comunitate monastică, şi a devenit cunoscut prin infiinţarea unui spital pentru pelerini in Tara Sfântă.
In 1113, printr-o Bulă Papală, Papa Paschal al II lea a aprobat infiinţarea spitalului plasându-l sub protectia Sfantului Scaun. Cavalerii ordinului erau de fapt calugari catolici legaţi prin juramântul lor de saracie, castitate si ascultare. Erau obligaţi sa-şi asume şi protecţia pelerinilor în drumul lor spre Pamantul Sfant, a celor bolnavi precum şi a teritoriilor pe care cruciaţii le cuceriseră.
În timpul Cruciadelor, alături de Templieri, acest Ordin militaro-călugăresc „Ospitalerii” sau „Ioaniţii”acţiona la Ierusalim, iar astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta.
Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, acestia au fost decimaţi şi puţinii supravieţuitori s-au împrăştiat, după ce Marele Maestru Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre.
Simbolul ordinului este Crucea Malteza, o cruce alba in opt colturi, purtata pe o mantie neagra. Din acest motiv, Ospitalierii sunt „Cavalerii Crucii Albe”, spre deosebire de templieri care sunt „Cavalerii Crucii Roşii”.
Ordinul Suveran Militar de Malta, cunoscut şi sub numele original al Ordinului Militar Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim, a rămas până în zilele noastre o frăţie apropiată Bisericii Romano-catolice.
Iniţial, Ordinul a avut sediul la Ierusalim, apoi în Cipru, apoi la Rhodos şi după 1530 în insula Malta, care le-a fost dăruită cavalerilor de împaratul Carol Quintul.
De atunci, membrii acestui ordin poartă denumirea de Cavaleri de Malta şi au stăpânit aceasta insulă până în secolul al XVIII-lea când, in 1798, a fost cucerită de împăratul francezilor Napoleon I.
Din 1834, conducerea Ordinului s-a stabilit definitiv la Roma.
Foarte puţine ordine cavalereşti au supravietuit până astăzi, însă Ordinul Maltez nu numai că a supravieţuit de secole, dar a şi crescut în influenţă pe plan mondial, numarând astazi 12.500 de membri, 80.000 de voluntari şi un personal medical de 20.000 de persoane, incluzând doctori, asistente si paramedici, desfăşurându-şi activitatea în peste 120 de tari, inclusiv in România.
Principiile şi acţiunile lor îi califică drept una din cele mai puternice grupări supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.
Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor.
În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă.
Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”.
Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de bizară ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere.
Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.
Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora.
Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite AUBERGE”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună.
Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO.
La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.
În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Accra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în Mediterana, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene, ceea ce îl face pe sultanul Suleiman Magnificul să asedieze Rhodosul în anul 1522.
Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni, după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula.
Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine.
Când în 1798, Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei.
Unul dintre cei mai controversaţi lideri ai săi a fost Ţarul Pavel I al Rusiei, care a devenit Mare Maestru, dupa ce Ordinul a fost alungat din Malta si avea nevoie de un protector.
Ocuparea de către Napoleon a insulei Malta, urmată de predarea necondiţionată a Marelui Maestru von Hompesch (12 iunie 1798), a dus la plecarea Cavalerilor în alte ţări, cei mai mulţi dintre ei (peste nouăzeci la sută) refugiindu-se în Rusia, unde, încă din ianuarie 1797, Ordinul (document semnat de Ţarul Pavel I şi Înălţimea Sa, Prinţul Suveran Mare Maestru al Ordinului, Emanuel, prinţ de Rohan-Polduc, ratificat la 26 august 1797 la Malta şi la 29 noiembrie 1797 la Sankt Petersburg), era recunoscut „in perpetuo” drept suveran şi de către Imperiul Rus (cu care avusese relaţii diplomatice şi cu care fondase un Priorat de Rusia la Sankt Petersburg, sub protecţia Ţarului Paul I).
La 26 august se reuneau la Sankt Petersburg Cavalerii Marelui Priorat de Rusia cu Cavalerii de alte naţionalităţi şi din alte Mari Priorate şi Priorate ale Ordinului.
Prin vot şi manifest special, aceştia declară în mod oficial decăderea Marelui Maestru Ferdinand von Hompesch şi rup jurământul de supunere faţă de el, invitând celelalte Mari Priorate şi Priorate să se alăture acţiunii lor şi deciziei deja luate de a încredinţa protecţia Ordinului Majestăţii Sale Imperiale, Ţarul Paul I. La „10 septembrie 1798”, acesta primea demnitarii calificaţi ai Ordinului la Sankt Petersburg şi proclama decizia sa de a menţine Ordinul Sfântului Ioan în integritatea şi demnitatea instituţiilor sale, a privilegiilor şi onorurilor.
După moartea Ţarului Pavel I, fiul acestuia, Alexandru I, a confirmat participarea Familiei imperiale ruse la Ordin (16 martie 1801: „…dorind să dovedesc bunăvoinţa noastră şi ataşamentul special faţă de Ordinul Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim, atât cât îmi stă în putere, pentru păstrarea drepturilor, onorurilor, privilegiilor şi proprietăţilor acestui Ordin…”), fără a-şi asuma direct, din raţiuni politice, demnitatea de Mare Maestru: a preferat în schimb să îl numească pe Feld-Mareşalul Conte Nicolae de Soltikov ca Locotenent al Marelui Maestru (16 martie 1801).
Tratatul de la Amiens din 27 martie 1802.
La acea dată, marile Puteri europene (inclusiv Marea Britanie, care ocupa insulele Malteze), au semnat un Tratat prin care se recunoştea, printre altele, „status quo ante” asupra insulelor malteze: independenţa şi suveranitatea asupra acestora a Ordinului (conform articolului X, paragrafele 1,2,3, 6 şi 7 şi articolul XXI), pe baza unor condiţii: neutralitatea continuă, independenţa, suveranitatea, recunoaşterea Limbii malteze şi alegerea următorului Mare Maestru la întoarcerea Cavalerilor de Malta după retragerea forţelor englezeşti, conform dorinţei Ţarului Alexandru I.
Acest Tratat, chiar dacă a fost ratificat, nu a fost însă niciodată aplicat, dar nici nu a fost revocat vreodată. De aici, se poate trage concluzia logică şi juridică că acesta încă mai stă la baza drepturilor Ordinului, întrucât neexercitarea unui drept (în acest caz, suveranitatea şi proprietatea) din partea titularului său din cauze independente de voinţa sa, nu-i determină „nulitatea”.
Între timp, puţinii Cavaleri rămaşi în Italia, care aleseseră protecţia papală s-au reunit sub conducerea Prinţului Tommasi, care s-a autoproclamat Marele lor Maestru, obţinând ulterior aprobarea Papei Pius al VII-lea şi constituind astfel un nou Ordine cavaleresc prevalent catolic (numit în continuare S.M.O.M.), sub controlul direct al Papalităţii. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.
Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie
Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari.
De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere.
Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin.
Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.
Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă.
Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.
Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică.
Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.
Strânse legături cu francmasoneria
Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.
În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”
Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006:
„Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”
Rădăcinile catolice şi aristocratice ale frăţietăţii i-au făcut pe cavalerii moderni anti-comunişti fervenţi. Ordinul a fost în mare parte responsabil pentru constituirea CIA, şi a multora dintre nenumaratele ei operaţiuni sub acoperire la nivel global.
Părinţii fondatori ai CIA-ului William „Wild Bill” Donovan şi Allen Dulles, erau cavaleri ai acestui Ordin, aşa precum au fost şi alţii din cadrul ierarhiei CIA, Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagan şi John Mc Cone, directorul acestei agenţii din timpul guvernării Kennedy.
Conform ziaristului „Watergate” Carl Bernstein, Casey a dat Papei Ioan Paul II un acces fără precedent la informaţiile secrete ale CIA, inclusiv la sateliţi şi agenţi de spionaj.
Mulţi membrii notabili din armata SUA au fost şi sunt sunt cavaleri de Malta:
Alexander Haig – secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Coreea.
William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.
Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.
Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.
Ordinul mai are inca propriul cod juridic, constituţie, guvern si instanţe. Dar, in afara unor cladiri,acesta nu mai are un teritoriu propriu. Suveranitatea sa este mai mult o ficţiune juridica decat o suveranitate reala.
A fost o vreme cand pentru a fi membru al Ordinului de Malta trebuia sa dovedesti nobletea pana la a opta generatie. Acum, aceste cerinţe s-au mai diminuat, cu excepţia câtorva ţări europene.
Mână în mână cu naziştii
Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.
O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:
Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea cruce de merit.
Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.
Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.
Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere. Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.
Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste.
Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.
Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil.
Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer).
Ordinul Maltez şi-a inceput activitatea in România în anul 1932, însă a fost desfiinţat pe perioada comunismului, reluându-şi activitatea în decembrie 1989, imediat după victoria revoluţiei anticomuniste.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 