Cum sunt repartizate etniile pe teritoriul Moldovei conform recensământului din 2014

 

Foto: diez.md

În data de 31 martie 2017, Biroul Național de Statistică (BNS) al R.Moldova a făcut publice totalurile recensământului general al populației și locuințelor din mai 2014. Prezentarea acestor date s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii, care stabilea ca termen maxim prezentarea lor în august 2016.

Ca și recensământul organizat de comuniști în 2004, recensământul organizat de Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) s-a remarcat prin multiple și grave nereguli sesizate atât de cetățeni, societatea civilă, cât și de observatorii naționali și internaționali.

Datele Recensământului Populației și al Locuințelor în Republica Moldova pentru anul 2014 au evidenţiat că din cei 2,99 milioane de cetăţeni care locuiesc în Moldova, 2,75 milioane și-a declarat etnia şi că  75 la sută dintre aceştia se consideră moldoveni, în timp ce 7 % s-au declarat români, confirmând în acelaşi timp o consolidare a blocului lingvistic român cu 5,03%, precum și o creștere cu 7,1% a celor înregistrați ca fiind vorbitori de română, cu glotonimul limba română.

Totodată, numărul persoanelor având rusa drept limbă maternă a înregistrat o tendință descrescătoare, ca și numărul persoanelor care folosesc în mod curent această limbă.

BNS susține cum că ”54,6% vorbesc de obicei în limba moldovenească, iar 24,0% în limba română, 14,5% în limba rusă, 2,7% în limba ucraineană și aceeași pondere pentru limba găgăuză, 1,0% – limba bulgară”.

Astfel, cei mai mulți dintre români trăiesc în Călărași, circa 15,5% din populația raionului Călărași sunt români, urmat de municipiul Chișinău cu 14,5% români și raionul Nisporeni, cu 14,4 la sută din cetățeni.

La celălalt pol se află U.T.A. Găgăuzia, unde nu trăiește niciun român, Taraclia cu 0,2 procente de români și Ocnița care are doar 0,6% de etnici români.

A treia etnie ca număr în Republica Moldova sunt ucrainenii, circa 6,6%. Cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în Ocnița – 25,3, Briceni – 22,5% și Rîșcani – 19,5%. La Nisporeni, Dubăsari și Ștrășeni trăiesc câte 0,2-0,7% de ucraineni, din întreaga populație a fiecărui raion în parte.

S-au declarat că sunt ruși 4,1% din locuitorii Republicii Moldova. Cei mai mulți ruși sunt stabiliți cu traiul la Bălți – 16%. În Chișinău, 9,3% din locuitori sunt etnici ruși, iar la Cahul – 4,6%.

Cei mai puțini ruși trăiesc în raionul Nisporeni, doar 0,3 din numărul locuitorilor, urmat de raioanele Telenești și Șoldănești, cu 0,5% și respectiv 0,7%.

Potrivit datelor Recensământului din 2014, Republica Moldova are sub trei milioane de cetățeni, mai exact 2.998.235 de oameni, cifra este în scădere, dat fiind faptul că la Recensământul din 2004, numărul cetățenilor aflați pe teritoriul Republicii Moldova era de 3.383.332, acum avem cu 385.097 de cetățeni mai puțin.

Un aspect deosebit de grav este acela că peste 40% din locuitorii capitalei, care reprezintă cea mai mare concentrație urbană (cu o pondere de circa 30% din ansamblul corpului social), nu au fost în general supuși chestionării la recensământul din mai 2014.

Or, se știe, tocmai în capitala Basarabiei numărul celor care se declară români și susțin că vorbesc limba română este cel mai ridicat, aici procesul de desovietizare fiind cu mult mai avansat în comparație cu alte regiuni.

E ca și cum nu ai fi recenzat peste 40% din populația ATA Găgăuzia și ai prezenta datele ca fiind corecte și relevante în privința etnicilor găgăuzi.

Este cât se poate de evident că numărul persoanelor care s-au declarat etnici români a fost drastic diminuat de BNS în favoarea celor care și-ar fi declarat apartenența etnică prin recurgerea la infranimul românesc de moldoveni.  Aceste manipulări ale datelor provenind din interiorul blocului etnic majoritar s-au făcut prin nerecenzarea a circa jumătate din locuitorii capitalei, precum și a celor circa 1 milion de compatrioți expatriați economic, majoritatea deținători ai cetățeniei române în virtutea apartenenței lor la comunitatea istorică, lingvistică și culturală românească.

Prezentarea totalurilor recensământului la capitolul apartenență etnică s-a făcut într-o conferință de presă, ținută de către directorul BNS Vitalie Valcov, acesta recurgând la diagrame.

Ceea ce a remarcat toată lumea chiar în timpul conferinței de presă este dă suma procentelor cumulate calculate de BNS constituie 102.2% în loc de 100%. Să fim de acord că la o distanță de aproximativ 3 ani de zile din momentul desfășurării recensământului acest caz nu este unul de simplă neglijență sau lipsă de acuratețe, ci chiar dovada în sine a falsificărilor și trucărilor la care se dedă guvernarea de la Chișinău.

 

Totodată, la fel de grav este că cei circa 1 milion de concetățeni aflați la munci peste hotare, în special în statele Uniunii Europene, nu au fost chestionați direct sau indirect, ci s-au utilizat date învechite obținute pe cale administrativă sau din spusele terților.

Astfel, recensământul nu este unul general, cum se declară, ci doar parțial.

 

 

Comparativ cu 2004 ponderea populaţiei care se identifică moldoveni s-a redus cu 1,0 p.p., iar a persoanelor care s-au declarat români a crescut cu 4,8 p.p. față de 2004.

Ponderea populației de etnie rusă și ucraineană s-a micșorat respectiv cu 1,9 și 1,8 p.p. în ultimii 10 ani, iar a etnicilor bulgari, găgăuzi și romi nu a suferit modificări esențiale.

Potrivit liberei declaraţii a celor 2 723 300 persoane care au indicat limba maternă (97,1% din total recenzaţi), pentru fiecare a doua persoană (56,7%) din populaţia care au declarat limba maternă, limba moldovenească este limba maternă, iar în cazul a 23,5% limba română reprezintă limba maternă.

Limba rusă este considerată limbă maternă de către 9,7% din populație, iar limba găgăuză, ucraineană și bulgară de 4,2%, 3,9% și respectiv 1,5% din populaţie.

Comparativ cu 2004 s-a mărit ponderea persoanelor care au indicat în calitate de limbă maternă – limba română cu 6,9 p.p., fiind în scădere ponderea persoanelor care au indicat limba moldovenească drept limba maternă – cu 3,5 p.p.

De asemenea, se atestă o scădere a ponderii persoanelor a căror limbă maternă este rusă și ucraineană, cu 1,6 p.p.

În condițiile în care între 500 000 și 1 milion de cetățeni ai Republicii Moldova au redobândit cetățenia română în ultimii ani, BNS susține cum că doar 180 700 persoane (sau 6,5% din ansamblul corpului social) ar deține și cetățenia unui alt stat.

BNS susține cum că 84,4% dintre deținătorii dublei cetățenii sunt cetățeni ai României, 6,0% ai Rusiei, 2,4% ai Bulgariei, 1,5% ai Ucrainei și 1,5% ai Italiei.

Aici BNS o dă serios în bară. Până și copiii știu că situația reală este cu totul alta. 6,5% sau 180 700 de persoane cu dublă cetățenie în RM înseamnă ridicol de puțin față de câte există în realitate. Potrivit mai multor estimări, în jur de 30% dintre cetățenii RM dețin o a doua cetățenie.

În prezent RM este singurul dintre cei 21 de vecini exteriori ai Uniunii Europene cu un procent atât de ridicat de cetățeni europeni în interiorul său. Unde mai pui că acesta este în continuă creștere și în câțiva ani s-ar putea să depășească 50% din ansamblul corpului social.

Cu titlu de curiozitate vom remarca faptul că doar anul trecut, 2016, circa 120 000 de cetățeni ai RM și-au redobândit cetățenia română, iar alte circa 800 000 de cereri de redobândire a cetățeniei române se află în examinarea Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANI) de la București.

 

Din numărul total al populaţiei care și-au declarat religia (2 611,800 persoane), 96,8% se consideră ortodocși, cu 1,3 p.p. mai mult față de 2004.

Din rândul persoanelor de altă religie, urmează a fi menţionaţi: baptiștii (creștinii evanghelici baptiști) reprezintă 1,0% din total, martorii lui Iehova, cu o pondere de 0,7%, penticostalii – 0,4%, adventiştii de ziua a şaptea – 0,3% din total şi catolicii reprezintă 0,1%, de altă confesiune decît cea menționată mai sus s-au declarat 0,5%.

Ponderea persoanelor care s-au declarat atei şi fără religie (agnostici) a fost de 0,2% din total, cu 1,2 p.p. mai puțin față de 2004.

Religia nu a fost declarată de către 193 000 persoane, reprezentând 6,9% din populaţia ţării.

Recensământul din 2014 a fost organizat cu sprijin financiar internațional și european nerambrusabil, inclusiv din partea României. Păcat că Bruxellesul și Bucureștiul nu au avut – pentru a câta oară! – minima inspirație a condiționării decente a ajutorului acordat generos cu buna și corecta desfășurare a referendumului. Să (ne) fie de învățătură pentru altădată!

Este clar pentru toată lumea că recensământul organizat în 2014 a avut loc cu grave încălcări, totalurile fiind false/falsificate în scop de manipulare. Orice recensământ trebuie să fie o oglindire fidelă a realității.

Și cum guvernanții noștri (ba comuniști, ba declarat pro-europeni) tot umblă cu oglinzi strâmbe după ei, s-ar putea ca lumea să arunce într-o bună zi cu pietre în ele, făcându-le țăndări. De dragul realității vii care nu suportă deformări de imagine atât de grave.

Cum e să totalizezi rezultatele recensământului parțial al populației și să-ți iasă în definitiv, după 3 ani de totalizare, la capitolul etnie, 102,2%?

Într-un stat eșuat, cum să nu fie eșuate până și recensămintele? În statul în care s-a delapidat un miliard de euro dintr-o mișcare, cum să nu se delapideze timp de trei ani ceva procente de români și vorbitori de română din totalurile unui banal recensământ, poate-poate o mai întinde guvernarea cu ”națiunea civică moldovenească”?

Halal stat! Halal recensământ! Halal să le fie!

 

Surse: https://cubreacov.wordpress.com/2017/03/31/problematicul-recensamant-2014-cateva-consideratii/; http://unimedia.info/stiri/recensamant-2014-la-nisporeni-traiesc-doar-0-3-rusi–iar-la-taraclia-si-ocnita-traiesc-cei-mai-putini-romani–cum-sunt-repartizate-etniile-pe-teritoriul-moldovei-130640.html http://www.rumaniamilitary.ro/republica-moldova-infografic-recensamintul-populatiei-si-al-locuintelor-2014-date-preliminare

Evocarea barbariei haitelor de ocupanţi comunişti ruso- sovietici ai Bucovinei de Nord, în filmul „Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941”

 

 

 

 

 

Crimele comunismului ruso-sovietic. Filmul „Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941”

 

 

 În contextul în care România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau 3 milioane de locuitori, consecinţă a ultimatumului primit în iunie 1940, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat nordul Bucovinei.

Este greșit să considerăm că teroarea comunistă asupra populației românești a început cu anul 1944. Nu, aceasta începe cu tragicul an 1940, când imediat după ocupație, asupra Basarabiei și Bucovinei de nord s-a năpustit o mulțime de politruci și NKVD-iști.

Aproximativ 1.122 foști funcționari din administrația română, 2.000 de salariați ai Căilor Ferate, și foștii membri ai Sfatului Țării au fost arestați sau uciși.Numeroase familii româneşti, luate prin surprindere, au încercat să treacă graniţa înapoi în România, acolo unde îşi lăsaseră agoniseala de-o viaţă, rudele şi casele.

Potrivit rapoartelor oficiale sovietice, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ, într-o zonă patrulată de grănicierii sovietici.

După primul an de ocupaţie sovietică, datele oficiale din Ucraina arătau că un număr de peste 7.000 de oameni s-au refugiat în România.Trecerea în masă peste linia arbitrară de demarcaţie care separa Bucovina de Nord de restul ţării – reprezenta un refuz global al regimului sovietic şi a consecinţelor teritoriale ale ultimatumului stalinist.

Autorităţile sovietice au întocmit liste cu familiile care aveau rude în România, i-au declarat “trădători de ţară” şi i-au deportat la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan.

Listele Unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 aproximativ 1.085 de persoane, alte liste includeau un număr de 1.294 de persoane, la 7 decembrie 1940.

Şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţia să fugă în România erau considerate trădătoare de ţară şi prin urmare, arestate şi deportate.

Unul dintre cele mai mari barbarii pe care le-a cunoscut istoria României s-a petrecut la Fântâna Albă.

La 1 aprilie 1941, după ce NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană paşnică de peste 3000 de persoane care se îndrepta spre graniţa sovieto-română.

Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. Grănicierii sovietici, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin, în poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română. Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu săbiile.

Masacrul nu s-a încheiat aici… Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme.

Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.

Alţii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata), iar după ce au îndurat torturi, au fost şi ei aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreiesc al oraşului.

Peste acea groapă s-a turnat  var stins… Documente şi declaraţii ale martorilor locali spun că au fost cca. 2000 de victime, care au fost asasinate cu foc de mitraliere,  spintecate cu săbiile sau chiar aruncate de vii în gropile comune.

Pentru ocupanţi nu a fost de-ajuns ceea ce s-a întâmplat pe 1 aprilie.

În noaptea de 12 spre 13 iunie, trupele sovietice au ridicat peste 13.000 de români şi i-au deportat în Siberia şi Kazahstan.

Masacrul, un subiect îngropat de KGB

Crimele comise de sovietici nu au fost discutate până în anii ‘90, orice referire la ele fiind interzisă de autorităţile sovietice şi apoi, de cele ucrainene.

Abia în anul 2000, oficialii din Ucraina au permis organizarea unei slujbe pentru odihna românilor care şi-au dorit să trăiască în România alături de familiile lor şi care au fost asasinaţi de autorităţile sovietice..

În ciuda demersurilor iniţiate pentru a se face lumină în cazul masacrului, autorităţile au reacţionat doar prin tăcere.

După 50 de ani de la masacrul din pădurea Varniţa, şeful de atunci al KGB, Igor Pikuza a recunoscut că marşul de la Fântâna Albă a fost o reacţie la presecuţiile la care era supusă populaţia românească din teritoriile ocupate de sovietici.

El a declarat şi că persecuţiile erau făcute pe criterii de clasă, fiind deportaţi în primul rând funcţionarii, membrii partidelor politice, dar nu oameni de rând. Este evident că nu s-a întâmplat aşa, deşi nici această metodă de selecţionare a românilor care ar fi meritat să fie deportaţi nu era una dreaptă, spune  Paul Goma.

In iunie 1941, 13 mii de familii de ţărani au fost trimise în Siberia şi Kazahstan.

Cât priveşte masacrul, şeful KGB a spus că nu a fost vorba decât de trei sau cinci victime.Nici în cărţile de istorie, masacrul nu primeşte prea multă atenţie, el fiind mai degrabă tratat superficial sau trecut sub tăcere.

Presa din Cernăuţi:” România urmărea expansiunea, românii i-au provocat pe grăniceiri”

Românii ucişi în masacrul de la Fântâna Albă au fost numiţi în ziarul “Ceas” drept “provocatori”, “fascişti” şi “agenţi ai siguranţei române”, având drept scop “expansiunea României”.

Rusia şi Ucraina nu şi-au cerut niciodată scuze oficiale pentru masacrul de la Fântâna Albă“Este puţin probabil să primim scuze oficiale pentru evenimentele de atunci sau pentru ocuparea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.

În teritoriile evacuate românii constituiau populaţia băştinaşă şi formau majoritatea absolută a populaţiei. URSS a revendicat aceste teritorii sub pretextul că ar fi locuite majoritar de ucraineni. Un neadevăr strigător la cer!

Autorităţile din Rusia nu recunosc nici până în ziua de azi genocidul de la Fântâna Albă.

Moscova a lansat varianta mincinoasă şi strigătoare la cer, că doar un grup de 20 de persoane au vrut să treacă fraudulos frontiera.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, autoritățile sovietice și cele ucrainene interzicând comemorările şi orice referiri la acest masacru.

Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în patria lor, România.

În România, după ani de ignorare şi uitare, după tentativa ruşinoasă a Institutului condus de Tismăneanu de a bloca alegerea unei zile de comemorare a romanilor masacrati, s-a făcut în sfârşit dreptate.

În 2011, Parlamentul a votat o lege care stabileşte ziua de 1 APRILIE drept Ziua Natională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie.

 

 

 

SINOPSIS TVR:

La 1 aprilie, 1941 un grup de peste 3000 de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față icoane, prapuri și cruci din cetină, a format o coloană pașnică și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română, la Fântâna Albă.

În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească.

După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan.

 

 

În pădurea Varniţa, pulbere aşezată peste durere. Putem uita? Putem ierta?  Dumnezeu sa-i odihneasca pe  martirii  neamului romanesc !

 

Filmul documentar „Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941” de Lucia Hossu Longin, TVR, 2014

 

 

 

 

Să nu uităm NICIODATĂ crimele în masă  comise de nkvd-ul şi kominternul de la Moscova faţă de noi, românii!

 

 

 

 

 

Lumină Lină şi Memorie Veşnică martirilor Neamului din nordul Bucovinei !