CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un film document: România 1990 – Piaţa Universităţii


 

 

 

 

Imagini pentru demonstratia piata universitatii photosImagini pentru demonstratia piata universitatii photos

Acest film documentar despre Mineriadă şi Piaţa Universitaţii 1990, a fost  realizat în anul 1991 de regizorul Stere Gulea

Printre persoanele intervievate apar personalităţi de marcă ale vremii: George Serban, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Eugen Negrea, Dumitru Iuga, Mihai Chitac, Mihai Sora, Razvan Theodorescu, Victor Rebengiuc, alaturi de multi alţi jurnalişti, preşedinţi ai asociaţiilor de revoluţionari, scriitori, oameni care au participat la evenimente.

De asemenea, sunt redate şi numeroase discursuri şi luări de poziţie ale lui Ion Iliescu în care manifestanţii erau catalogaţi drept „golani”,  sau discursul de la Romexpo prin care acesta mulţumea minerilor după distrugerile pe care le făcuseră şi teroarea pe care o instauraseră în Capitală.

Filmul arată imagini inedite de la intervenţia minerilor si a Poliţiei in zilele de 13-15 iunie 1990, în Piaţa Universitaţii.

Din cântecele Pieţei Universitaţii puteti asculta fragmente din:
Imnul golanilor, Mai bine golan…, Lambada, Vino Doamne…, Don’t worry be happy, şi multe altele.

 

 

 

 

Anunțuri

16/03/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. A republicat asta pe radupopescublog.

    Apreciază

    Comentariu de Radu | 16/03/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: