CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comunismul prezis de Marx va trebui să mai aştepte…


Imagini pentru marx photos

 

Karl Marx, din nou actual?

Cel mai în vogă economist al momentului, Nouriel Roubini, a declanşat o dezbatere după ce a declarat într-un interviu acordat cotidianului „Wall Street Journal” că, într-un fel, Karl Marx a avut dreptate când a afirmat că sistemul capitalist se poate autodistruge datorită dezechilibrelor create între producţie şi consum – actuala criză fiind o exemplificare a acestei tendinţe.

Cred că declaraţia lui Roubini poate fi interpretată în multe feluri şi nu am intenţia să încerc să descifrez ceea ce el a vrut să spună de fapt. Contextul actual al crizei creează însă o sensibilitate şi un interes sporit pentru toate ideile şi doctrinele alternative, care par să explice situaţia de criză şi poate chiar să ofere alte soluţii.

Pentru România şi ţările foste comuniste, referinţa la Marx, teoreticianul ideologiei comuniste, atinge un punct foarte sensibil deoarece toate eforturile şi sacrificiile făcute în ultimele decenii pentru desprinderea de comunism par să fie puse sub semnul întrebării: dacă Marx a avut dreptate şi capitalismul se autodistruge, atunci noi către ce ne îndreptăm ?

Mă număr printre cei care au fost nevoiţi să citească cel puţin pasaje din lucrările lui Marx pentru examenele de economie politică sau socialism ştiinţific din primii ani de facultate.

La momentul respectiv nu eram nici pregătit şi nici prea interesat de studiul ideilor lui Marx, pe care am început să îl cunosc mult mai târziu, în vremea când am dat peste el ca cercetător.

Deşi îl asociem astăzi cu istoria experimentului eşuat de a construi un nou fel de societate, Marx trebuie interpretat în contextul vremii lui, a anilor 1840-1870, când întreaga Europă era în fierbere ideologică iar parte din intelectualitatea vremii era angajată într-un fel sau altul în pregătirea de „revoluţii” care să schimbe lumea (cea de la 1848 fiind cea mai cunoscută).

Deşi motivat de revoluţionarismul mesianic al vremii, Marx a făcut un efort extraordinar pentru a oferi o justificare teoretică, coerenta şi cuprinzătoare, a „mersului istoriei”. Foarte puţini gânditori au avut curajul să îşi propună o sarcina de o asemenea amploare şi tocmai pentru această ambiţie titanică îl respect pe Marx.

Însă Marx a eşuat în rezolvarea misiunii pe care şi-a propus-o şi a fost primul care a înţeles acest lucru. Practic s-a împotmolit după publicarea primului volum din opera sa fundamentala, Capitalul, şi în ciuda muncii sale susţinute nu a reuşit niciodată să rezolve dilemele şi contradicţiile cu care se confrunta.

În cei peste 150 de ani de la momentul când Marx îşi publica lucrările, teoria economică s-a individualizat ca ştiinţă şi a făcut progrese semnificative, dovedind că majoritatea explicaţiilor propuse de Marx nu se susţin din punct de vedere ştiinţific şi nu se verifică în practică.

Teoria valorii, munca productivă şi neproductivă, teoria plusvalorii, teoria acumulării capitalului, au fost toate lăsate în urmă de dezvoltarea ştiinţei economice, care a scos la iveala erori fundamentale în ipotezele cu care a lucrat Marx şi contradicţii fatale în raţionamente.

Cea mai importanta previziune pe care Marx a încercat să o susţină cu teoria sa economică este cea referitoare la inevitabilitatea dispariţiei capitalismului, fie ca urmare a tendinţei seculare de scădere a ratei profitului (tendinţă care nu s-a confirmat niciodată), fie ca urmare a contradicţiei între acumulare/producţie şi consum.

Întrucât, susţine Marx, salariile sunt menţinute la nivel de subzistenţă în vreme ce profiturile sunt reinvestite in creşterea producţiei, aceasta din urmă depăşeşte eventual capacitatea de consum a populaţiei şi apare „criza de supraproducţie” care eventual va duce la căderea capitalismului.

La acest mecanism pare că se referă Roubini când spune că actuala criză arată că Marx avea dreptate într-un fel şi capitalismul se poate autodistruge.

Doar că orice economist va observa ca într-un sistem bazat pe pieţe libere dezechilibrul între producţie şi consum nu poate să persiste: un exces de producţie atrage după sine o scădere a preţurilor până la nivelul la care consumatorii sunt dispuşi să cumpere, astfel că cererea echilibrează oferta.

Chiar daca această scădere a preţurilor duce la o pierdere pentru unii dintre producători/investitori, ea reprezintă o penalizare pentru greşeala de apreciere pe care au făcut-o şi face parte din mecanismul de corecţie al pieţelor.

Argumentul dezechilibrului între producţie şi consum este totuşi atât de atrăgător în perioadele de criză încât revine în discuţie iar şi iar.

Aşa s-a întâmplat şi după Marea Depresie din 1929-1933, când John Maynard Keynes a formulat o varianta mai sofisticată a argumentului lui Marx.

Pentru Keynes, elementul esenţial este unul de natură psihologică/comportamentală: înclinaţia marginală de consum sau complementul acesteia, înclinaţia marginală de a economisi.

Keynes postulează că diferite persoane, familii şi grupuri sociale se caracterizează prin valori diferite ale înclinaţiei marginale de a economisi; de exemplu, persoanele cu venituri ridicate tind să economisească o proporţie mai mare a acestor venituri, în vreme ce persoanele cu venituri scăzute îşi folosesc cea mai mare parte a câştigurilor pentru consum. Keynes arată că în anumite condiţii economisirea (care este sursa investiţiilor) poate să o ia înaintea consumului.

Ca rezultat, cererea agregată rămâne în urma producţiei şi apare criza de supraproducţie. Recomandarea lui Keynes pentru remedierea unui astfel de dezechilibru este simpla: guvernul trebuie să intervină preluând economisirea în exces pentru a o dirija către consum.

Politicile fiscal-bugetare şi monetare folosite în acest scop constituie şi astăzi bază intervenţiei guvernamentale în perioada de criză.

Deşi politicile economice de combatere a crizelor rămân în mare măsură influenţate de recomandările lui Keynes, înţelegerea dinamicii ciclurilor economice a progresat prin mai buna înţelegere a rolului monedei şi a fenomenelor monetare.

Crizele economice au de obicei o componenţă monetară: în perioadele anterioare crizelor se înregistrează ani de politici monetare expansioniste şi de creştere rapidă a creditului. Banii abundenţi şi ieftini care sunt astfel puşi pe piaţă creează o imagine înşelătoare de avânt şi prosperitate la îndemâna fiecăruia: creşte creditarea, cresc investiţiile pe datorie, creşte consumul pe datorie iar preţurile activelor financiare (acţiuni la bursă, proprietăţi imobiliare etc.) ating niveluri record, în vreme ce preţurile bunurilor de consum sunt cel puţin o vreme liniştitor de stabile.

Când pe pieţele financiare (burse, credite) apar tendinţe de corecţie/scădere ale acestor valori fără nicio legătura cu realitatea, toată lumea intră în alertă de recesiune şi autorităţile sunt chemate să intervină pentru a sprijini economia.

Iar autorităţile au un singur instrument la îndemână pentru a preveni căderea preturilor: să continue să injecteze bani în sistemul financiar. Fie bani reali, împrumutaţi, care ajung să împovăreze bugetul public, fie bani creaţi prin puterea pe care o au băncile centrale de a produce monedă.

Pe termen scurt se opreşte declinul preţurilor şi se creează iluzia că criza a fost îndepărtată, însă dezechilibrele sunt acolo şi se amplifică, pregătind o nouă criză.

Pentru Hyman Minsky, economistul ce a formulat „ipoteza instabilităţii financiare”, guvernele sunt obligate să intervină pentru a stabiliza sistemul financiar şi economia, dar orice intervenţie guvernamentală nu face decât să pregătească o viitoare nouă criză, de proporţii şi mai mari!

Astfel că perspectiva autodistrugerii sistemului capitalist rămâne o ameninţare permanentă, păstrându-l pe Marx în actualitate în pofida faptului că teoriile sale au fost greşite.

Nu ştiu care va fi soarta capitalismului, dar sunt convins că pieţele care stau la baza lui nu pot fi înlocuite de un mecanism economic mai performant, care să asigure şi o considerabilă libertate individuală de alegere.

Şi atâta vreme cât o bună parte din populaţia planetei va fi convinsă că creşterea consumului şi creşterea economică în general sunt calea către o viaţă mai bună, maşina de vise a sistemului capitalist va continua să se reinventeze şi să funcţioneze.

Deocamdată sunt prea puţine semne că omenirea s-a plictisit de cursa pentru mai mult, mai mare, mai repede şi mai departe, astfel că comunismul prezis de Marx va trebui să mai aştepte.

 

autor: Aurelian Dochia (Revista Clipa)

 

*Aurelian Dochia: doctor în economie din 1999, la Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti, fost director general al BRD/SG Corporate Finance. A îmbinat experienţa profesională de cercetător în cadrul Institutului de Economie al Academiei Române, cu cea de economist şi consultant pentru diverse instituţii bancare sau agenţii guvernamentale.

Anunțuri

06/03/2017 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. A republicat asta pe radupopescublog.

    Apreciază

    Comentariu de Radu | 06/03/2017 | Răspunde

  2. „S-a întâmplat In Suedia
    Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga.
    Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA!

    Profesorul le-a spus: „Okay, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.Se va face media tuturor notelor si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10.”

    Dupa primul test, notele au fost adunate si impartite la numarul de studenti, si toti au primit un 8.
    Studentii care au studiat intens au fost suparati, dar cei care au invatat mai putin au fost bucurosi peste masura.
    Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o „pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin.Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 .

    Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat.

    Profesorul le-a spus ca socialismul va pica in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.
    Nu putea fi o explicatie mai simpla.

    Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
    „Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber, iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit.”

    Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.
    Nu poti multiplica bogatia divizand-o

    Apreciază

    Comentariu de Florin | 07/03/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: