CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Şmecheria tragică cu „Ţinutul Secuiesc”


Image result for tinutul secuiesc map

 

 

 

Toată problema aşa numitului Ţinut Secuiesc e redusă azi în mass media, la faptul ca ungurii nu vor pleca în Ungaria cu terenul respectiv.

Când miniştrii unguri zic asta, îşi pliaza discursul pe intelectul leneş al celor care cred că teritorialitatea e o întrecere care are mai multe sacoşe să ia pamânt. Asta e părerea lor despre mediul social-politic românesc.

Au fost conditionaţi sa gândească astfel de 20 de ani, când, în loc sa fie aduşi in sala de judecată, ei râd de cei pentru care România a rămas un crez.

Când un fost ministru-consilier prezidenţial zice acelaşi lucru, este limpede că se așează fără să-l doară nici măcar în fund pe istoria patriei sale. Omul în cauză se ejectează într-o identitate vidă, devenind apatrid în esenţă, chiar dacă legal e cetăţean român.

 E vorba de o curioasă lene intelectuală. Cum să crezi că mintea celor care te privesc e incapabilă să nu priceapă că problema nu ţine de mutatul cu sacoşa a unui teritoriu?

Teritorialitatea pe care o cer ungurii în aşa-numitul Ţinut Secuiesc nu are nici o legătură cu promovarea unei denumiri ce se vrea tradiţionale. Este vorba despre un conţinut purtător de structuri de stat străin în inima Carpaţilor, în logica geopoliticii hungariste a Bazinului Carpatic. Deşi situată la distanţă de Carpaţi, Budapesta este mult mai aproape de coloana vertebrală a spaţiului românesc decât este Bucureştiul prin acţiunile sale.

Mai este vorba despre segregarea pe criterii etnice, de discriminarea medievală la care sunt supuşi românii în prefecturile dominate de maghiari.

Este vorba despre aplicarea ad literam a unui Cod Werboczi de secol XV în plin secol XXI, unde singurii care aveau drepturi cetăţeneşti erau ungurii, saşii şi secuii, iar  românii, cei mai mulţi dintre locuitori, erau naţiune tolerată (Nota Bene: conceptul de tolerat pe care-l promovează o elită semidoctă azi trimite la socialitatea negativă de a nu împărtăşi, a fi în acelaşi loc cu cineva fără să-ţi pese de el etc.).

E adevărat, românii de astăzi au ajuns să fie doar 40% în arealul revendicat de noua structură de stat UDMR-istă. Nu numai că nu sunt atât de puţini pentru a fi socotiţi pierderi colaterale pe altarul unui incert ideal de armonie interetnică,  dar cifra impune tratarea lor ca minoritate şi protejarea lor imediată.

Dar pentru asemenea minţi iresponsabile nu există decât invitaţia la judecată. Atunci când o veni vremea.

Mai este o specie de inşi blocaţi toxic în raport cu interesul public. Aşa numiţii specialişti, de regulă sociologi rămaşi fete-bătrâne în clişeele multiculturalismului şi ai internaţionalismului global, acum când în toată lumea se pune, în sfârşit, problema pe dos.

Sunt cei care schilodesc sufletele tinere prin universităţi, noi agenţi ai proletcultismului internaţionalist, produs secundar al integrării europene. Îi descoperi după ura (acesta este cuvântul) pe care o au faţă de propria cultură, incultura propriului domeniu – redus în mare măsură la articole de jurnal, dezorientarea teoretică şi, bineînţeles, limba de lemn a „integrării României în Europa”.

Am auzit-o pe una din aceste cercetătoare vorbind recent despre spaţiul românesc din Timoc. Ne zice, la o emisiune pe TVR internaţional, că apărarea drepturilor românilor din Timoc este o abordare depăşită.

Că vremea naţiunilor a trecut şi că a venit vremea … transnaţiunilor. Că transnaţionalismul acesta ar fi calea către înţelegere şi pace.

Sunt multe şi grave erori aici. Cea mai serioasă este cea sufletească. Abandonul fraţilor de sânge în numele oricărui concept nu doar descalifică ştiinţific (logica socială e definită de comunităţile locale, deci, sociologia este mai întâi naţională).

Dar nu e vorba numai despre deruta sufletească, ci şi de o crasă incultură: până la apariţia naţionalismului sârbo-bulgar din a doua parte a sec. XIX, românii de pe cele două maluri ale Dunării formau o comunitate culturală, economică, chiar şi politică atunci când domnii români se înrudeau cu prinţii sârbi şi întemeiau biserici şi mânăstiri în adâncimea spaţiului balanic – a propos de „transnaţionalism”.

Mai este vorba şi de dezorientare în spaţiul regional actual: Bulgaria e în UE din 2007 şi nici până azi nu recunoaşte că ar avea minorităţi, alta decât cea turcă. Cine garantează că sârbii nu vor face la fel?

În loc de încurcătura aceasta afectiv-emoţională ar fi fost mult  mai simplu  să se spună: drepturile sârbilor din România să fie şi drepturile românilor din Serbia.

 

Anunțuri

26/01/2017 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. A republicat asta pe radupopescublog.

    Apreciază

    Comentariu de Radu | 28/01/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: