Concertul de Anul Nou 2017 de la Viena. Vienna New Year’s Concert. VIDEO
Concertul de Anul Nou 2017 de la Viena continuă o tradiţie care datează din 1939, când Filarmonica din Viena a început să prezinte în prima zi a anului concerte care îi bucură atât pe spectatorii aflaţi în sala Musikverein din Viena, însă şi pe telespectatorii care le urmăresc în direct în peste 90 de ţări, la radio si televiziune.
Pe 1 ianuarie 2017, Gustavo Dudamel a devenit cel mai tânăr compozitor care a condus Filarmonica din Viena în faimosul Concert de Anul Nou. În prezent director muzical şi artistic al Filarmonicii Los Angeles şi director muzical al Orchestrei Simfonice Simon Bolivar a Venezelei, Gustavo Dudamel apare în ipostaza de dirijor invitat al unora dintre cele mai faimoase instituţii muzicale.
În 2017, urmează să susţină un turneu european cu Filarmonica din Berlin.
Filmarea scenelor de balet pe care le vom vedea în transmisiunea concertului din acest an a fost realizată la Hermesvilla din Viena.
Situată într-un peisaj idilic din mijlocul Lanzier Tiergarten, fostele terenuri de vânătoare imperiale, Hermesvilla a fost descris de Împărăteasa Elizabeta a Austriei (Sisi) drept „palatul visurilor sale”. Clădirea a fost constuită pentru Sisi şi soţul ei, Împăratul Francisc Joseph şi a fost finalizată în 1886.
În 2017 se aniversează 180 de ani de la naşterea Împărătesei Elizabeta (în 1837). Zece dansatori ai Baletului de Stat vienez au fost filmaţi dansând valsul Hereinspaziert din opereta The Pawnbroker, or The Appraiser (1902), de Carl Michael Ziehrer. Coregrafia a fost asigurată de Renato Zanella, care s-a ocupat de acest capitol şi pentru baletul Concertului de Anul Nou din 2010, de la Musikverein.
Compozitorii aflaţi în programul concertului din 2017 sunt: Johann Strauß (Tatăl), Johann Strauß (Fiul), Josef Strauß, Franz Lehár, Èmile Waldteufel, Franz von Suppé, Carl Michael Ziehrer.
Reclame
3 comentarii »
Lasă un răspuns
Reclame
Din pacate, l-am pierdut pe 1 ianuarie si acum am ocazia sa-l admir in linistea de dupa Sarbatori…Multumesc mult! La multi ani!
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciază
[…] https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/01/07/concertul-de-anul-nou-2017-de-la-viena-vienna-n… […]
ApreciazăApreciază
Pingback de Concertul de Anul Nou 2018 de la Viena. Vienna New Year’s Concert. VIDEO « CER SI PAMANT ROMANESC | 06/01/2018 |