KGB – un dușman de moarte al poporului român din Basarabia și Transnistria

KGB, dușmanul poporului român din Basarabia și Transnistria.

 

 

 

Analiza unui vast material factologic ne îndreptăţeşte să afirmăm că, dincolo de nuanţe şi de evoluţiile sinuoase pe care le-a cunoscut acest fenomen, esenţa regimului totalitar comunist a rămas aceeaşi: un regim bazat pe o doctrină a revanşei, dogmatic, măcinat de contradicţii interne între scopurile afirmate şi practica social-politică din viaţa cotidiană, dezumanizant şi opus libertăţii omului. Un regim care, contrar idealurilor proclamate, consfinţeşte lipsa de valoare a omului, transformat într-o abstracţie, o ficţiune. „Ideologia totalitarismului consideră fiinţele umane individuale drept instrumente, mijloace de realizare a unui proiect politic, chiar cosmic, scrie Ţvetan Todorov. Un regim care aspira, totuşi, la o valoare de model şi deci, la universalitate.

Manifestul Cominternului, adoptat la Congresul al II-lea al acestei organizaţii din vara anului 1920, sublinia în limbajul belicos al bolşevismului: „Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vâră sabia în teacă până ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.

Lenin a murit prematur, dar obiectivele globaliste au rămas: un an mai târziu de la dispariţia sa, Plenara lărgită din 1925 a Executivului Internaţionalei Comuniste a stabilit ca ţinte ale bolşevizării pe plan internaţional „crearea unui partid comunist mondial…, partidul mondial al leninismului”, şi desfăşurarea unei activităţi neîncetate pentru convingerea maselor că „epoca în care trăim, luptele economice şi politice ale clasei muncitoare nu pot fi câştigate decât conduse de un centru internaţional unic”.

Înfiinţarea CEKA s-a suprapus în linii mari cu desfiinţarea instituţiilor specifice oricărui stat mai mult sau mai puţin democratic: suprimarea libertăţii presei şi sfărâmarea aparatului de justiţie. Decretând că Rusia Sovietică trece prin împrejurări excepţionale, Lenin nu se sfia să invoce dreptul autorităţilor bolşevice de a recurge la măsuri excepţionale pentru a face faţă.

Nevoit, de pildă, să dea explicaţii publice pentru ordinul de arestare şi încarcerare a întregului personal diplomatic şi consular român, precum şi a membrilor Misiunii militare române de la Petrograd, din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, Lenin a declarat că acest act s-a produs în virtutea unor circumstanţe excepţionale, care nu sunt prevăzute în niciun fel de tratate diplomatice şi de niciun fel de cutume diplomatice.

La 11 august 1937 a fost emis Ordinul NKVD (strict secret) nr. 00485 care demara „operaţiunea poloneză”, iar o săptămână mai târziu, la 17 august, printr-o directivă a NKVD acest ordin era extins şi asupra spionilor români. Ordinul 00485 preconiza, totodată, crearea unui organ extrajudiciar special la nivel central – dvoika (numit în documente Consiliu Special al NKVD din URSS), avându-i în componenţă pe Nikolai Ejov, comisar al afacerilor interne şi comisar general al securităţii statului, şi pe Andrei Vîşinski, procuror general al URSS.

Ordinul respectiv mai prevedea modul de întocmire a dosarelor penale, asemănătoare unor albume, a căror examinare de către dvoika se făcea în lipsa acuzaţiilor, doar după listele din dosar. Operaţiunea „culăcească” şi cea împotriva „spionilor” s-au desfăşurat de fapt concomitent, troicile speciale ocupându-se de toate categoriile de persoane care intrau în sfera ordinelor lui Ejov şi erau aprobate de Biroul Politic.

Arestările în cadrul „operaţiunii române” au început chiar în luna august 1937, în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din stânga Nistrului, iar dosarul primului lot de acuzaţi a fost „judecat” de dvoika de la Moscova (N. Ejov-A. Vîşinski), la 12 septembrie 1937.

Potrivit datelor încă incomplete provenite din arhive desecretizate în ultimii ani, în timpul operaţiunilor de reprimare a foştilor culaci, a elementelor antisovietice şi a „spionilor români”, desfăşurate în perioada august 1937 – noiembrie 1938, în RASSM au fost arestate 6947 persoane, din care: 4886 (70,3%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare; 2004 persoane (28,9%) condamnate la internare în Gulag; dosarele 4 57 persoane (0,8%) au fost returnate pentru a fi reexaminate.

Numai în perioada 12 septembrie 1937 – 28 martie 1938, în RASSM au fost arestate 2185 de persoane, în marea lor majoritate (2019 persoane, respectiv 92,4%) sub învinuirea de spionaj în favoarea României.

Românii basarabeni sub teroare bolşevică

În linii generale, represiunile staliniste din Basarabia sunt asemănătoare cu cele din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Într-o primă perioadă, aceste represiuni se suprapun nu doar ca manieră de înfăptuire, dar şi în timp. Cele trei teritorii ocupate la sfârşitul lunii iunie 1940 au fost tratate încă de la început prin prisma existenței în fiecare dintre ele a unei majorități covârșitoare românești cu privirea ațintită permanent spre România.

Basarabia, ca şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a fost alipită URSS în urma ultimatumului sovietic adresat guvernului Regatului României la 26 iunie 1940, urmat de un al doilea ultimatum o zi mai târziu. În cel mai scurt timp, organele puterii bolşevice existente în republica autonomă moldovenească nistreană au fost extinse şi în Basarabia, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice aproba formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), prin „unirea” a şase judeţe basarabene şi a oraşului Chişinău cu şase raioane (din 11) ale fostei RASSM.

La 10 februarie 1941, printr-o lege specială s-a trecut de la alfabetul latin la alfabetul rus (chirilic), extinzându-se astfel şi reglementările lingvistice din fosta RASSM pe întregul teritoriu al Moldovei Sovietice. În iunie 1941, cu zece zile înainte de începerea războiului germano-sovietic şi a trecerii Prutului de către armata română, 22 643 de persoane din RSS Moldovenească, declarate elemente antisovietice sau periculoase social, au fost arestate și deportate de organele securității sovietice.

Basarabenii vor intra într-un regim de cruntă ocupație străină, care va depăși prin amploarea crimelor și a ororilor sale vechea ocupaţie ţaristă. Lipsurile generate de război erau amplificate de „politica agresivă şi de samavolniciile administraţiei sovietice revenite…, de căutare a duşmanilor de clasă… Populaţia era epuizată fizic şi dezbinată pe criterii social-economice şi naţionale”.

Selecţionaţi şi aduşi din afara Basarabiei, reprezentanţii puterii sovietice „se comportau deseori ca nişte cotropitori pe un teritoriu cucerit.

O caracteristică generală a ocupaţiei sovietice în RSSM a constituit-o discriminarea sistematică a populaţiei majoritare româneşti, fapt demonstrat şi recunoscut astăzi pe baza a numeroase mărturii şi documente de arhivă. La această discriminare generală se adăuga o a doua, între locuitorii din stânga şi cei din dreapta Nistrului, inclusiv între cetăţenii de aceeaşi etnie. „Sovieticii făceau distincţie între românii transnistreni (din fosta RASSM) şi cei basarabeni, manifestând faţă de ultimii permanent neîncredere”, scrie Veaceslav Stăvilă într-un studiu documentar având ca temă componenţa naţională a elitei din RSSM.

În prima jumătate de an de la reinstaurarea Puterii sovietice în Transnistria şi Basarabia (până la 1 februarie 1945), Direcţia de cadre a CC al PC(b)US a întărit rândurile CC al PC(b) al Moldovei cu 558 de persoane verificate de pe cuprinsul URSS, numite în posturi de instructori şi îndrumători, după cum urmează: 408 pentru munca de partid; 76 pentru activitatea de propagandă; 67 pentru munca din cadrul sovietelor; 7 pentru activitatea jurnalistică. În ceea ce priveşte organele Securităţii de Stat ale RSSM, braţul înarmat al Partidului comunist, în fapt principalul instrument de punere în aplicare a măsurilor de reprimare a românilor basarabeni şi transnistreni, distribuţia cadrelor pe criterii etnice arăta, la 1 ianuarie 1945, următoarea situaţie: 625 ruşi, 92 ucraineni. 47 evrei si doar 40 de moldoveni.

De altfel, numirea unui moldovean în fruntea KGB al RSSM s-a realizat abia în ianuarie 1989, când pe fondul acutizării relaţiilor interetnice din URSS, la conducerea secţiunilor Securităţii de Stat în republicile unionale au început să fie numite „cadre naţionale”. Cu acel prilej, rusul Gavriil Volkov, aflat în fruntea KGB al RSSM din 1979, a fost înlocuit cu moldoveanul Gheorghe Lavranciuc.

Ca măsură complementară înfiinţării Biroului CC al PC(b)US pentru RSSM, Moscova a instituit în RSSM şi funcţia de împuternicit al comisariatelor poporului pentru securitatea de stat şi, respectiv, pentru afacerile interne ale URSS. În acest post a fost desemnat generalul-maior N. A. Golubev, care a sosit în RSSM în aprilie 1945, preluând de facto conducerea unică a organelor securităţii statului şi ale afacerilor interne moldoveneşti.

Datorită neajunsurilor apărute pe parcurs, a suprapunerilor de sarcini şi a cheltuielilor supradimensionate, după patru ani de funcţionare, în 1949, Biroul CC al PC(b)US pentru Moldova a fost desfiinţat, în locul său fiind numit un Împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM, cu un aparat de lucru mai redus. Pe măsură ce controlul sovietic în Basarabia s-a consolidat, Moscova a decis să închidă, cel puţin formal, reprezentanţele sale politico-administrative permanente în RSSM.

La 14 iulie 1950, printr-o hotărâre a Biroului Politic al CC al PC(b)US, Leonid Ilici Brejnev era numit în funcţia de prim-secretar al CC al PC(b) al Moldovei şi, concomitent, a fost desfiinţată funcţia de împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM.

Continuarea represiunilor din timpul RASSM.

Foametea din 1946-1947

Reînfiinţarea RSSM, în 1944, a însemnat, totodată, revenirea pe scară largă la metodele de represiune experimentate în fosta RASSM. Am amintit mai înainte primul val al deportărilor din vara anului 1941. Documente de arhivă, declasificate şi publicate în ultimii ani la Chişinău, aduc la lumină dovezi elocvente despre valurile de represiuni şi deportări, precum şi despre dimensiunile acestora.

Represiunile în Transnistria şi Basarabia au fost declanşate simultan cu preluarea controlului militar al acestor teritorii de către Armata Roşie. Ele au fost organizate şi instrumentate sistematic, în fiecare localitate, într-o primă etapă de către unităţile speciale Smerş (Moarte spionilor, n.n.) ce însoţeau ofensiva trupelor sovietice, apoi de către direcţiile specializate ale securităţii de stat şi afacerilor interne care erau instalate în republică.

Iată, un exemplu, cazul fostului primar de Mălăiești Cangaş Arion Dementevici, la’14 aprilie 1944, acesta a fost arestat de către departamentul Smerş al diviziei 19 de puşcaşi sovietici, anchetat şi judecat în regim de urgenţă  sub acuzaţia de „susţinător activ al ocupanţilor româno-germani”, fără a se aduce dovezi despre eventuale crime sau alte fapte grave comise. La 22 aprilie 1944, după o înscenare sumară, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare şi confiscarea averii personale pentru „trădarea Patriei”. Sentinţa, conform ordinului dat de generalul-maior Lazarev, comandantul diviziei 19 de puşcaşi, a fost dusă la îndeplinire în aceeaşi zi, fostul primar fiind spânzurat în satul Mălăieşti, în prezenţa locuitorilor şi a unor militari, „în număr de 400 de persoane”.

Potrivit documentelor de arhivă, pentru a îngrozi populaţia, în baza aceluiaşi ordin dat de generalul Lazarev, trupul fostului primar a stat în spânzurătoare două zile, până la 24 aprilie, orele 24,00, când a fost înhumat la o distanţă de 2 kilometri de sat. Concomitent, a fost luată măsura deportării familiei sale,      „în concordanţă cu directiva Securităţii de Stat (GPU) a URSS”, după cum consemnează documentele.

Măsurile de reprimare s-au desfăşurat metodic, pe baza unor planuri   stabilite înainte.  În prima perioadă s-a acordat prioritate arestării „complicilor, trădătorilor şi vânzătorilor de ţară”, după cum erau calificate persoanele care colaboraseră într-un fel sau altul cu autorităţile româneşti. Totodată, noile organe de represiune au primit sarcina să întocmească „evidenţa operativă a elementelor contrarevoluţionare şi luarea în lucru operativ a acestora.

Drept urmare, numai din aprilie 1944 şi până  la sfârşitul războiului (mai 1945), organele Comisariatului poporului pentru afaceri interne al RSSM au arestat 2 911 persoane, considerate ca reprezentând „agentura inamicului”, „trădători şi complici”, majoritatea acestora fiind executate prin împuşcare. Pe parcursul întregului an 1945, numărul persoanelor arestate de organele afacerilor interne se ridica la 2 546, în majoritate calificate ca „trădători şi complici ai ocupanţi lor”.

 Separat, din aprilie 1944 până la 1 septembrie 1946, organele  securităţii de stat din RSSM desfășuraseră o şi mai amplă activitate de „demascare” şi lichidare a „duşmanilor”, arestând în total 5 402 persoane, după cum raporta la Moscova, în octombrie 1946, Iosif Mordoveţ, şeful acestor structuri.

Iosif Lavrentievici Mordoveţ (1899-1976), etnic ucrainean, născut în familia unui muncitor miner din raionul Krivoi-Rog, a activat în Armata Roşie în timpul Războiului civil, apoi în diverse organizaţii sindicale şi de partid. La 31 de ani, în 1930, în plin avânt al stalinismului, a fost recrutat de organele Direcţiei Politice de Stat (GPU) şi trimis să activeze în secţiile    raionale ale GPU-NKVD din regiunile Dnepropetrovsk, Vinniţa şi Kameneţ-Podolsk, din Ucraina.      

În 1940, după înfiinţarea RSSM, a fost numit vice-comisar al noii republici pentru afaceri interne. În timpul războiului a activat pe mai multe fronturi, fiind inclusiv adjunct al şefului unei direcţii Smerş. În 1944, a fost numit comisar al poporului pentru securitatea statului al RSSM, funcţie deţinută până după moartea lui Stalin, în 1953.

În 1954-1955, I. Mordoveţ a fost preşedinte al secţiunii KGB a RSSM, apoi trecut în activităţi secundare şi pensionat în 1956.

Pe măsură ce perioada războiului rămânea în urmă, sarcinile organelor de represiune din RSSM, sub directa îndrumare a împuterniciţilor Moscovei trimişi în teritoriu, cunoşteau o diversificare continuă, în atenţia lor intrând rând pe rând toate straturile şi categoriile sociale.

O încercare dramatică pentru populaţia Basarabiei reintrată sub dominaţie sovietică a reprezentat-o foametea din 1946-1947, care a marcat profund fizionomia unei societăţi debusolate, ajunse la cheremul unui regim atotputernic şi nemilos. Cercetările numeroase care s-au efectuat de la acel tragic episod din istoria Basarabiei converg spre concluzia că seceta puternică din vara anului 1946, un fenomen natural fără legătură cu regimul politic, s-a suprapus cu măsurile mereu restrictive şi acaparatoare luate de autorităţile bolşevice pentru secătuirea ţăranilor individuali, printr-un sistem draconic de cote şi impozite, care au lăsat satele moldoveneşti fără resurse şi fără capacitatea de supravieţuire. Consecinţele au fost devastatoare: zeci şi sute de mii de oameni, din care o mare parte copii, suferind de distrofie; apariţia în diverse zone şi localităţi a canibalismului; înregistrarea unor decese în masă datorită foametei, care au dus, conform unor estimări oficiale, la diminuarea populaţiei rurale basarabene cu 193 900 de oameni în intervalul 1 ianuarie 1947-1 ianuarie 1948, unii istorici afirmă ca au pătimit de foame și au decedat peste 300 mii de basarabeni.

Foametea din 1946-1947, desfăşurată „sub semnul secetei”, dar şi al „sistemului de cote obligatorii”, acesta din urmă având chiar „rolul decisiv”, a constituit „o experienţă traumatizantă, fără termeni de comparaţie în istoria ţinutului”, după cum scrie cercetătoarea Aurelia Pelea.

În pofida presiunilor, arestărilor, execuţiilor şi deportărilor în masă, duşmanii Puterii sovietice continuau să se manifeste pretutindeni. Către sfârşitul deceniului 1940-1950, ţăranii basarabeni reprezentau o categorie specială care „se opunea cu îndârjire politicii de înfiinţare a colhozurilor şi de lichidare a proprietăţii private”. Pentru lichidarea rezistenţei ţărănimii basarabene trebuia concepută şi pusă în aplicare o operaţiune specială, de amploare.

Operaţiunea „Iug” (Sud). Deportările din 1949.

Operaţiunea codificată „Iug” (Sud) s-a derulat în vara anului 1949, sub controlul autorităţilor politice şi cu implicarea masivă a organelor de represiune. Aceste deportări au anumite particularităţi care le individualizează. Războiul mondial se încheiase de patru ani, URSS dobândise o putere discreţionară asupra ţărilor Europei Centrale şi de Est. Represiunile din iulie 1949 nu s-au mai desfăşurat sub semnul răzbunării, al improvizaţiei şi al impulsurilor generate de precipitarea unor evenimente neprevăzute. Dimpotrivă, documentele scoase la iveală dezvăluie un scenariu planificat cu sânge rece, pregătit şi înfăptuit metodic timp de aproape şase luni.

La 17 februarie 1949, Iosif Mordoveţ informa Moscova că în evidenţele Securităţii moldoveneşti figurează 40 854 de „culaci şi alte elemente duşmănoase” care ar trebui deportate.

La 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC(b)US aproba numărul familiilor (11 280) şi al membrilor acestora (în total, 40 850 de persoane) care urmau să fie deportate pe vecie din RSS Moldovenească în regiuni din Kazahstanul de Sud, RSS Kazahă, precum şi în ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni, Irkuţk şi Tomsk ale RSF Ruse.

Erau precizate, totodată, zilele şi orele în care să se desfăşoare operaţiunea (6 iulie, ora 2,00 – 7 iulie, ora 20,00).

La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al RSSM adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509, la care anexează 67 de liste cuprinzând 11 342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al CC al PC(b)US), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”.

Două zile mai târziu, Sovietul Miniştrilor de la Chişinău adopta o hotărâre suplimentară privind confiscarea averii persoanelor deportate şi responsabilitatea pentru furtul sau irosirea ei.

Să mai precizăm că, aşa cum rezultă din documentele desecretizate din arhivele KGB, la operaţiunea „Sud” au fost mobilizate 4 496 cadre din serviciul operativ, 13 774 soldaţi şi ofiţeri din unităţile Securităţii de Stat, 24 705 cadre din activul de grăniceri.

De asemenea, au fost utilizate 4 069 camioane, inclusiv 2 563 de camioane ale unităţilor Districtelor militare Carpaţi şi Odessa. în zilele de 7-8 iulie 1949, deportaţii au fost evacuaţi din RSSM spre Siberia în 30 de eşaloane, îmbarcaţi în 1 573 de vagoane.

Un ultim val de deportări din Basarabia s-a înregistrat în 1951, când, în baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS şi a ordinului strict secret nr. 00193/05.03.1951 al Ministerului Securităţii de Stat sovietic, din RSSM au fost evacuate pe viaţă încă 700 de familii, învinuite că aparțin sectei iehoviste, declarată duşman al puterii bolşevice.

Alexandru Moraru în lucrarea sa victimele terorii comuniste în Basarabia.  Documentele secrete sovietice 1944/1954 a tradus din limba rusă în limba română și a publicat un număr de 304 de astfel de sentințe revizuite, care constituie un eșantion stabilit pe baze non probabiliste, ce poate servi pentru un studiu explorator.

Aparatul represiv din Basarabia

NKVD (KGB) după ocuparea Basarabiei de sovietici în 1940 au trimis peste 1200 de ofițeri și peste 3000 de grăniceri, care momentan sau postat pe Prut. Sub diferite motive nu erau lăsați românii să se repatrizeze. Ce a urmat istoriografia fixează – arestați – împușcați după legile sovietice.

După război din 1944 când s-a format departamentul securității comisar a devenit I. Mordoveți, 1944-1955, un calau sadea al popasului român din Basarabia (operația  Iug (Sud); confiscarea în 1945 a 240 mii tone de cereale pentru front, împușcarea a mii de patrioți.

După el a venit colonelul A. Procopenco, educat în tradiții staliniste a desfășurat lupta cu „dușmanii puterii sovietice”. Au mai apărut și alte priorități. Sa început din 1957-1958 lupta contra bisericii, comunismul nu dorea o altă religie și o socotea dușman al puterii.

Atmosfera în Basarabia devenise incendiară. Un exemplu servește și răscoala sătenilor ortodocși din satul Răciula unde au ieșit mii de oameni în apărarea a credinței și bisericii creștine.

Ei indignați de închiderea mânăstirii au avut adevărate lupte cu furci și topoare.

Arkadi Razorin

Fost jurist al ziarului „Gudoc” ulterior activist de partid, el a avansat în rândurile CSS-ului până la gradul de general – locotenent, iar înainte de a fi numit președinte al CSS din Moldova a exercitat funcția de șef al unei direcții regionale de securitate din Rusia.

Din ordinul KGB-ului a fost format o nouă structură și direcție operativă așa numitul „obiect 24” adică România.

O trăsătură specifică perioadei ragoziniene, a constituit-o intensificarea supravagherii tuturor relațiilor moldo-române, și, în primul rând, a celor din presă, domeniul pentru care avea o predilecție aparte. Deoarece nu poseda limba română, el a cooptat în aparatul de supraveghere a presei traducători speciali care-l familiarizau cu materialele apărute în limba română. De asemenea, în timpul lui Rogozin, a fost activizată și „munca de profilaxie” în instituțiile științifice și de cultură.

El declara la o întrunire a activului de partid ca securitate Moldova are peste 50000 de informatori.

KGB – (IFS, SIE) a Uniunii Sovietice (Federația Rusă) ne-au „fericit” cu „republica Transnistreană” și autonomia găgăuzilor.

În 1991 după declarația independenții Moldovei din efectivul CSS au plecat 78 de ofițeri. Ei au fost aranjați la posturi înalte în Rusia, Ucraina, ca mai apoi să vină în Tiraspol (generalul Iacob Pogonii, col. Vladimirov, Ivanov, Lucasov, Tatenia, Șevcenco, care au activat rețelele agenturii beloruse din Moldova în scopul destabilizării situației politice. Au adus cosacii pe capul nostru în războiul pierdut de Moldoveni în fața armatei a 14 rusă în 1992.

Presiunea serviciilor secrete a Rusiei asupra Republicii Moldova și a populației românilor din Transnistria a realizat prin multiple canale: Ambasada Rusiei unde sunt prezenți spionii lor, rezidenturile din Tiraspol și Comrat, presa plătită de ruși prin persoanele racolate  de ofițerii serviciilor secrete din Rusia.

ALEXANDRU GANENCO, colonel (r)

Material publicat de https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/ – Secretele istoriei md.

Imaginile din cadrul Conferinţei Maia 2016. Autor: Ion Măldărescu

Bibliografie:

1. Meniei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) și în RSSM (1944-1947) Ed. Serebia. Chișinău 2012.

2. Ioan Popa „Destine friante. Patimi despre români din est. (1917-1954). Editura Academiei Române. București. 2014

3. Botnaru. A. Ganenco. Istoria serviciilor secrete (Breviar). Museum. Chișinău 2004

4. Tască. Operațiunea Română din RSS Moldovenească în Marea Teroare Stalinistă 1937-1938.

5. Ioan Popa, Luiza Popa. România, Basarabia și Transnistria. Fundația Europeană Titulescu, Centrul de studii strategice. București 2012.

Publicitate

Ziua de 6 decembrie în Istoria Românilor

 

6  decembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

1835: S-a născut Nicolae Kalinderu, medic, membru al Academiei Române; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei; (m. 16 aprilie 1902).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: A avut  loc prima sesiune a Corpului Ponderator (redenumit ulterior Senat). Sistemul parlamentar bicameral a fost instituit în România la data de 3/15 iulie 1864, prin promulgarea „Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris” de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

 

 

 

 

 

1864: S-a născut Nicodim Munteanu, Patriarhul României  (1939-1948), membru de onoare al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

A decedat in urma unei pneumonii in ziua de 27 februarie 1948.

 

 

 

 

1881: A fost  întemeiata  „Societatea Politehnica din România” sub preşedinţia colonelului ing. Ştefan Falcoianu, director general al Căilor Ferate Române.

La şedinţa inaugurală au participat 34 de membri, care l-au desemnat ca preşedinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunză, fostul director al construcţiei liniei ferate Buzău-Mărăşeşti. Prin decret regal, la 25 ianuarie 1882, “Societatea Politehnica” este recunoscută de utilitate publică, iar prin legea promulgată la 9 martie 1883, este declarată persoană morală şi juridică.

 

 

 

 

1893: S-a nascut la Iasi, Dan Bădărău, filozof, membru al Academiei Române; de numele lui se leagă înfiinţarea, la Iaşi, a Societăţii de Filozofie; (d. 2 iulie 1968).

A urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912 si a inceput studiile universitarea la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie.

A devenit in anul 1926 conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Iasiși ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967 activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei.

 

 

 

 

1894: S-a nascut la Bucuresti, pictorul roman Henri Catargi (Togo); (d. 19 iulie 1976, Bucuresti).

 

 

 

 

Foto: Henri Catargi – Peisaj dobrogean (Balcic)

 

 

1897: S-a născut la Bucuresti, Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (m. 1966, Bucuresti).

 

 

1903 : S-a născut N.I.Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

 

 

 

Din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. ”Ovidiana” – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu; (m. 19 august 1961).

 

 

 

 

1912: A murit arhitectul Ion Mincu, unul dintre  întemeietorii şcolii naţionale de arhitectură.

A infiintat Scoala de Arhitectura a Societatii arhitectilor romani si a devenit profesor la Scoala Nationala de Arhitectura apoi la Scoala Superioara de Arhitectura.A  activat de asemenea ca deputat in cadrul Parlamentului Romaniei si ca presedinte al Societatii Arhitectilor Romani.

Din 1953 Universitatea de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti a luat numele sau.

 

 

 

 

 

 

 

 

Stilul neoromanesc initiat de Ion Mincu a combinat at motivele taranesti locale cu arcadele scurte, coloanele groase si putin inalte specifice arhitecturii bizantine, sau cu modele de arta otomane si de renastere italiana tarzie pentru a da publicului cateva constructii remarcabile ce pot fi admirate si astazi: Casa Lahovari, Scoala Centrala de fete, Casele Monteoru si Vernescu, interiorul Palatului de Justitie, toate din Bucuresti, sau Palatul Administrativ din Galati, Palatul Bancii Comertului din Craiova sau Vila Robescu din Sinaia; (n. 20 decembrie 1852).

 

 

1912: La Brăila a avut lor primul Congres al muncitorilor din porturile României și s-a constituit Uniunea Lucrătorilor de Transport pe Apă și pe Uscat din România.

1915: A murit  la Bucuresti, prozatorul  şi filologul Emanuil Grigorovitza, Doctor in filosofie magna cum laude al Universitatii din Berna, unde se specializeaza si in slavistica. Urmeaza cursuri la Univ. din Berlin (1898-1901), sustinind al doilea doctorat (1901).

A publicat studii filologice privind sintaxa şi etimologia limbii germane sau prezenţa elementului românesc în graiurile săseşti din Ardeal, şi un important dicţionar german-român.

Impresionante sunt şi datele adunate sub titlul „Românii din monumentele literare germane medievale” (1901);  (n. 15 februarie 1857, Radauti).

 

1931: S-a nascut la Targoviste, Alexandru Stark, reporter radio și TV, jurnalist, scriitor evreu român; (d. 29 octombrie 1992, Paris).

A debutat la radio la emisiunile pentru copii iar din 1958 a realizat emisiuni de televiziune, fiind o perioadă corespondent radio la Moscova iar între 1963 și 1990, realizator de emisiuni la TVR. A fost apoi corespondent la Paris.

Pentru o perioadă, a fost profesor asociat la Universitatea București.

1944: După demisia celui de-al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu (2 decembrie 1944), depune juramântul  guvernul condus de premierul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944– 5 martie 1945).

 

 

 

 

 

S-a constituit un guvern  în care reprezentanţii comuniştilor şi-au păstrat poziţiile obţinute anterior.

In acest guvern, partidele „burgheze” PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar Frontul National Democrat  (agreat de ocupantul sovietic), 8 ministere.

 

 

 

1952: A murit la Cluj, Dumitru Popovici, istoric literar şi editor, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai iluminismului românesc; (n. 25 octombrie 1902, Dăneasa, județul Olt).

 

 

 

 A absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti (1923-1927) si isi da doctoratul in litere (1935). Asistent onorofic al profesorului D. Caracostea (1924-1926). Ocupa un post de  profesor (1936-1952) la Facultatea de Litere din Cluj si intre 1930 si 1934  audiaza, la Paris, cursurile de neogreaca ale lui A. Mirambel, cursurile lui D. Mornet, F. Baldensperger, POPOVICI Hazard, M. Roques, orientandu-se spre studii de literatura comparata, si activeaza ca lector de limba romana la Sorbona si la Scoala de Limbi Orientale. 

1957: S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor, fiul compozitorului Gheorghe Dumitrescu; (m. 4 martie 1977).

1965: S-au încheiat lucrarile la prima magistrală feroviara electrificată din România, Brașov-Predeal.

1975 : A încetat din viaţă Dinu Pillat, prozator, critic şi istoric literar, fiul poetului Ion Pillat, fost deţinut politic între anii 1959-1964, pentru implicarea sa, alături de alţi importanti intelectuali români, în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica-Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej.

A fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică si eliberat în 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); era fiul poetului Ion Pillat; (n. 19 noiembrie 1921).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dinu Pillat (n. 19 noiembrie 1921 – d. 6 decembrie 1975)

 

 

1972: A murit la Chicago, in SUA,  poetul şi eseistul Vasile Posteucă, unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; (n. 1912, în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 21 noiembrie 1972.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi (1936). Se orientează spre mişcarea legionară, fiind îndepărtat de câteva ori din postul de profesor pe care l-a ocupat la Cernăuţi şi apoi la Hotin. A debutat a Junimea literară (1932) si a  colaborat la: Convorbiri literare, Universul literar, Glasul Bucovinei, ş.a.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost încarcerat în mai multe rânduri in Romania,  pentru convingerile sale legionare.

Eliberat din lagăr în 1944, emigrează trăind în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic.

Devine doctor în filologie (1962) si profesor universitar în SUA.

 

 

 

 

 

1989: A murit Jodál Gábor, compozitor de origine maghiară din România; (n. 1913).

 

 

1991: A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator si  traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921).

 

 

 

1994: În zilele de 5 şi 6 decembrie  la reuniunea la nivel înalt a CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Budapesta, a fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră” şi s–a hotărât schimbarea denumirii în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa.

 

 

1995: România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi „statut de ape teritoriale” unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.

 

 

 

 

 

1996: A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1936). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române dă ca dată a morţii 8 decembrie 1996; de asemenea, deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului spune că aceasta ar fi, de fapt, 29 februarie.

 

 

 

 

Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

După Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995).

1998: S-a constituit  Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Până la apariția Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, sistemul național de sănătate a fost coordonat în mod centralizat de Ministerul Sănătății, prin intermediul direcțiilor sanitare județene.

În urma reformelor din domeniul sănătății de după 1990, s-a adoptat Legea nr. 145/1997, care a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarității și încadrat într-un sistem descentralizat.

Legea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, la 1 ianuarie 1999, cu o perioadă de tranziție în 1998, timp în care direcțiile sanitare județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare. De la 1 ianuarie 1999, casele de asigurări, inclusiv CNAS, au funcționat ca instituții publice autonome, conduse de reprezentanții asiguraților și patronatului.

Legea 145/2002 a asigurărilor sociale de sănătate a fost primul act normativ care a introdus principiile asigurărilor sociale de sănătate. La 17 noiembrie 2005, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, CNAS preluând astfel, de la 1 ianuarie 2006, o atribuție care aparținuse Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale.

 

1999: Președintele României, Emil Constantinescu, a promulgat legea privind dosarele Securității.

2000: Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu,dizident anticomunist decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza  batailor crunte la care a fost supus  în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

2000:  Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu,dizident anticomunist decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza  batailor crunte la care a fost supus  în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

 

 

2002: A murit la Bucuresti, Dan Amedeo Lăzărescu, istoric, avocat,scriitor si politician român liberal, fost detinut politic; (n. 30 noiembrie 1918, Bucuresti).

 

 

  A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București  si s-a înscris în PNL în timpul dictaturii legionare, când acest partid era interzis. În perioada 1946-1947, Dan Amedeo Lăzărescu a lucrat ca redactor al oficiosului PNL „Liberalul”.

În timpul regimului comunist, între 1957-1964, a fost închis pe baza unei condamnări la 20 de ani de muncă silnică. După ieșirea din închisoare a lucrat – printre altele – ca documentarist la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1969-1975). A devenit membru al societăților „Jean Bodin”, „International Commision for the History of Parliamentary Estates” și „Associazione degli storici europei”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Dan Amedeo Lăzărescu a fost unul dintre inițiatorii reînființării Partidului Național Liberal la data de 22 decembrie 1989 și a deținut funcția de vicepreședinte al PNL în perioada 1990 – 1997. În 1990, a refondat publicația „Liberalul” (devenit hebdomadar), care avut o apariție regulată până la finele anului 1992 și sporadică până în 1994.

Dan A. Lăzărescu fost ales de două ori în Parlamentul României ,prima data  deputat de București între 1990-1992 și apoi senator de Timiș între 1996-2000.Afost membru al Adunării Constituante din 1990-1991 unde  a avut o importantă contribuție la activitatea acesteia, datorită amendamentelor cu care a venit.

În septembrie 2000, nemulțumit de orientarea politică a partidului, Dan A. Lăzărescu a înființat, împreună cu mai mulți liberali, PNL-Tradițional, susținând CDR-2000 și pe Mugur Isărescu la alegerile generale din acea toamnă.

În noiembrie 2000, au apărut în presă primele informații referitoare la colaborarea sa cu Securitatea iar în primăvara lui 2001 Dan Amedeo Lăzărescu a recunoscut că a existat această colaborare. Dan Amedeo Lăzărescu s-a stins din viață în decembrie 2002.

2005: A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

 

 

 

 

 

 

 

 

Acordul dintre România şi SUA a fost semnat pe data de 6 decembrie 2005 şi ratificat de Senat în 2006, după îndelungi dezbateri.

El prevedea obligaţiile celor două părţi în sfera politico-militară şi de securitate, în sectorul financiar-bugetar, al serviciilor şi utilităţilor publice şi reglementează coordonatele şi cadrul de interacţiune al autorităţilor române cu Comandamentul forţelor SUA.

Potrivit documentului, SUA vor avea în România baze militare şi centre de antrenament la Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa), Babadag (jud. Tulcea), Cincu (jud. Braşov) şi Smârdan (jud. Galaţi). Acordul a fost semnat, la Palatul Cotroceni, de secretarul de stat american Condoleezza Rice şi ministrul afacerilor externe de la acea vreme Mihai-Răzvan Ungureanu, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a ambasadorului SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman.

2010: A murit la Houston, Texas, violonistul  american de origine română Sergiu Luca. S-a nascut pe  5 aprilie 1943,la  Bucuresti si a emigrat impreuna cu familia la varsta de 7 ani in Israel si apoi s-a stabilit in SUA.

 

 

 

 

 

 

2009: Are loc cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidenţiale, în urma căruia Traian Băsescu obţine 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%.

 Partidul Social Democrat  a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Nicolae

 

Sfantul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este probabil cel mai cunoscut si iubit sfant al Bisericii Ortodoxe.

S-a nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si a trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia).

 S-a facut pe sine chip al smereniei si al saraciei, slujind lui Dumnezeu si semenilor sai nu numai pana in ultimul ceas al vietii sale, ci si pana astazi, fiind  cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor si, in mod special, al copiilor mici.

Acest mult- iubit sfant a fost randuit spre cinstire in ziua de 6 decembrie, pentru ca in aceasta zi el i-a aparut in vis Sfantului Imparat Constantin cel Mare, cerandu-i sa-i ierte pe cei trei tineri nevinovati care urmau a fi omorati a doua zi.

 

Desi a fost cunoscut si iubit inca din timpul vietii sale, savarsind nenumarate minuni, ierarhul din Mira a inceput sa fie cinstit mai ales incepand cu secolul al VI-lea, la peste doua sute de ani de la adormirea lui in Domnul, cand numele sau apare mentionat intr-un martirologiu roman. In acelasi secol, episcopul Nicolae din Pinara inalta o biserica inchinata Sfantului Nicolae din Mira Lichiei.

Desi papa Nicolae I al Romei zideste un mic altar inchinat Sfantului Nicolae in secolul al IX-lea, abia incepand cu secolul al X-lea cultul sfantului din Mira incepe sa se raspandeasca puternic in Apus. O ctitorie de seama in aceasta privinta este biserica bizantina din Burtscheid (langa Aachen, Germania), zidita de Oton al III-lea, care este asezata sub ocrotirea Sfantului Ierarh Nicolae.

 

In perioada cruciadelor, nenumarate Sfinte Moaste au fost luate din Rasarit si duse in Apus. Astfel, in secolul al XI-lea, un grup de saizeci si doi de cruciati din localitatea italiana Bari au luat (furat) din Mira cinstitele Moaste ale Sfantului Nicolae.

Pentru a fi intampinate cum se cuvine, episcopul Nicolae din Venetia ridica doua biserici marete inchinate sfantului, una in Bari (1036) si alta in Venetia (1039); ambele biserici au fost sfintite in data de 9 mai 1098.

Cele mai multe date biografice despre ierarhul din Mira provin din lucrarea medievala “Legenda aurea”, scrisa de Iacob de Voragina, in anul 1264.

Odata cu increstinarea slavilor, cartea amintita a fost tradusa in limba slavona, drept pentru care cultul Sfantului Nicolae l-a inlocuit pe cel al zeului Mikula al agriculturii.

 

Treptat, sfantul din Mira a inceput sa aiba parte de un cult tot mai accentuat. Astfel, multe dintre bisericile inchinate sau nu acestuia au fost impodobite cu un ciclu intreg de fresce biografice infatisand principalele momente din viata sfantului.

In randul frescelor intitulate sugestiv “Viata Sfantului Nicolae”, apar scene precum: nasterea sfantului; sfantul invatand carte, langa educator; hirotonia sfantului intru diacon; sfantul arunca bani in casa celor doua fete sarace; hirotonia sfantului intru preot; sfantul invie un corabier; hirotonia sfantului intru episcop; sfantul in temnita, primind Evanghelia de la Hristos si omoforul de la Maica Domnului; sfantul taind un copac in care sedeau diavoli; sfantul scapand de la moarte pe cei trei tineri; sfantul daramand o capiste idoleasca; sfantul aparand in vis imparatului Constantin si lui Avlavie; adormirea sfantului.

 

 

 

Astazi, ierarhul din Mira este este cunoscut in toata lumea, fiind mult cinstit si iubit de credinciosii de pretutindeni.

Precum odinioara Sfantul Nicolae si-a pus sufletul pentru poporul sau, tot asa si astazi, el isi inalta rugaciunea cea cu indrazneala pentru nevoile tuturor celor care-l cauta cu credinta.

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/06/o-istorie-a-zilei-de-6-decembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.