CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revolutia maghiara de la 1848 si românii ardeleni


Image result for revolutia ungara de la 1848 photos

 

 

 

15 MARTIE 1848 ŞI ROMÂNII ARDELENI

Mesajul lui 15 martie 1848 pare a fi: „Lanţuri pentru români!”

 

Mereu mi-am pus intrebarea ce a insemnat cu adevarat 15 Martie 1848 pentru romanii din Transilvania, deoarece istoriografia maghiara si aceea impusa de Mihail Roller la noi in perioada stalinista au facut din aceasta zi un mit.

In fapt, momentul 15 Martie a fost expresia impletirii unor idei liberale cu idei conservatoare-nationaliste cultivate cu mult inainte de 1848 si care atunci au atins apogeul.

Programul revolutiei ungare elaborat in 15 Martie 1848 continea 12 puncte, dintre care 11 se regaseau si in programul revolutiei romanilor din Transilvania, formulat in 15 Mai 1848 la Blaj.

Al 12-lea punct prevedea uniunea Transilvaniei la Ungaria adica anexarea unui teritoriu care nu facea parte din Ungaria si care a si constituit germenele unui razboi civil nimicitor.

Uniunea fortata avea drept scop sa salveze dominatia etnica a aristocratiei maghiare din Transilvania care se gasea intr-o neta inferioritate numerica fata de romani.

De altfel, Kossuth Lajos constient de inimenta prabusire a feudalismului, prevestea (inca din 16 august 1846) ca „Daca miile de nobili si-ar pierde averea, iar nationalitatea lor s-ar reduce, cea mai mare parte a milioanelor care i-ar ocupa locul, nu va mai fi maghiara”1.

Se impunea deci intensificarea deznationalizarii celorlalte etnii si concomitent intensificarea nationalismului maghiar atat in Ungaria cat si in Transilvania.
Vestile despre izbucnirea de la 15 Martie ajung in Transilvania cam in 6-7 zile.

La Cluj, o prima manifestatie are loc in 21 martie cand studentii maghiari demonstreaza cu 12 steaguri rosu-alb-verde pentru a-si sublinia adeziunea la cele 12 puncte de la Pesta.

De atunci incolo, culorile rosu-alb-verde s-au identificat in asa masura cu uniunea incat maghiarii si romanii de o potriva le-au si numit: „simbolul uniunii”.

Exaltarea nationalista din orasele maghiare si secuiesti nu cunoaste margini: se fac demonstratii zgomotoase sub lozinca: „uniune sau moarte!” De cele mai multe ori aceste demonstratii iau forme sovine; demonstrantii nesocotesc sentimentele nationale ale romanilor si sasilor, fortand pe romani si pe sasi sa-si puna cocarde maghiare care simbolizau uniunea2. In timpul razboiului civil, secuii executau pe loc orice persoana care nu purta cocarda simbolica „rosu-alb-verde”, considerand ca respectivul se opunea uniunii3.
Realitatea demonstrata de documente arata insa ca 70 % din populatia Transilvaniei se opunea la uniunea care la urma urmelor era un act de tradare, izvorat din frica de adavarata democratie care se pravalea ca un tunami peste grofii si baronii feudali ce incalcau de secole orice drept omenesc al iobagilor.

Un exemplu relevant de cum intelegeau autoritatile principiul democratic al libertatii presei este scrisoarea guvernatorului Teleki care la 23 martie 1848 ii scria cancelarului Jósika:

„Unii tineri nechibzuiti au vociferat pentru libertatea presei dar dupa ce le-am explicat celor cu mai multa judecata ca cenzura nu se poate desfiinta, din cauza presei romane si germane, chiar in interesul maghiarilor, tinerii s-au linistit”4.
Aristocratia si autoritatile maghiare intuind ca uniunea va fi o nuca prea tare pentru ea, incearca sa lege desfiintarea iobagiei, de acceptarea uniunii.Reactia nu s-a dovedit a fi cea scontata de autoritati.

Au fost sate care au refuzat desfiintarea iobagiei daca ea este legata de uniunea Transilvaniei la Ungaria.

Refuzul de a mai presta robota incepe in fapt imediat dupa Adunarea Nationala de la Blaj din 3/15 Mai 1848 si in popor se considera ca iobagia a fost desfiintata de catre imparat, de catre Simion Barnutiu si de catre episcopul Andrei Saguna.
Desi oficial iobagia a fost desfiintata in 18 iunie 1848 de „Dumineca Sfintei Treimi”, data fixata de catre dieta, romanii n-au vrut sa accepte ideea ca evenimentul s-a produs din mila domnilor, ci pentru ca in epoca moderna deschisa de revolutie, acestia nu o mai puteau mentine, sau cum spunea poporul „i s-a plinit timpul!”, „i-a venit vremea”.

Sedinta dietei de la Cluj in care s-a proclamat formal desfiintarea iobagiei (6/18 iunie 1848), este descrisa extrem de plastic si sugestiv de catre un martor ocular (Ioan Oros alias Rusu).
Iata cum o prezinta acesta: Cu o voce metalica tunatoare aproape, Wesselény Miklós isi rosteste discursul. Dupa terminarea discursului, isi aminteste Oros, corpul dietal si publicul «numai printr-o strigare nadusita si scurta, asa zicand printr-o maraitura de „sa traiasca” (ejen) au dat expresiune bucuriei sale silite.

Wesselényi s-a iritat si le-a zis ca la cuvintele de stergere a robotelor si dijmelor a crezut ca o sa-i crape urechile de strigatele de „sa traiasca” pe care le va auzi; insa cu parere de rau a observat ca aceea numai printr-o maraitura lina („lossu morai altal”) ati exprimat-o, din care trebuie sa conchid ca si in viitor ati voi a sustine robotele”5.
Multe seprante sincere s-au legat de 15 Martie 1848, multi romani erau educati la scoli maghiare si in spirit maghiar si credeau daca nu in „Primavara popoarelor” cel putin in „spiritul timpului”.

Masa mare a romanilor ardeleni a imbratisat insa drumul aratat de Simion Barnutiu si Avram Iancu, drumul propriei revolutii si al egalitatii reale intre fostul stapan si fostul iobag.

Dar trebuie inteles si momentul istoric. Nu se putea transforma dintr-o data mentalitatea unui stapan de iobagi obisnuit sa domine, intr-o mentalitate de simplu cetatean.
Punctul 12 (uniunea), mentalitatea de stapan si sovinismul exacerbat au influentat si au grabit izbucnirea razboiului civil din Transilvania.

Blestemul acestui razboi civil s-a concretizat in circa 40.000 de morti (cifra e in curs de cercetare), in sute de sate devastate si incendiate. Ca expresie a intolerantei religioase fata de romani au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe si 30 de biserici greco-catolice (si 12 biserici greco-catolice arse partial). Biserici ortodoxe jefuite in intregime 319, iar biserici greco-catolice 396.

Deci rase de pe suprafata pamantului 71 de biserici romanesti, numai pentru ca erau romanesti si complet jefuite 715 biserici romanesti, numai pentru ca erau romanesti6.
Nu e de mirare ca un jude primar, Buci Mihái intrand cu pipa aprinsa in biserica din Hunedoara, in 11 aprilie 1849, spargand si stricand totul in jur, printre sudalme, zicea ca „Dumnezeul romanilor o murit”7.
In 25 martie 1848 cand stirea despre evenimentele de la Pesta ajunge si la Targu Mures, cancelistul roman Samoil Porutiu se adreseaza colegilor sai maghiari:

„Fratilor, pentru ce pretindeti ca toate sunt numai unguresti? Haid’ sa zicem si sa juram pe Dumnezeul popoarelor! Aceste putine cuvinte au fost respinse cu dispret si zgomot teribil”8. Cele doua documente (cu Buci si Samoil Porutiu) nu sunt intamplatoare; la 1848 dar si mai tarziu, Dumnezeu era perceput de maghiari ca fiind exclusiv „Dumnezeul mare al ungurilor”.
Iata cum consemneaza aceasta un document inedit pana azi si emis dupa un an de la 15 Martie 1848.

Documentul ordona sarbatorirea zilei de 15 Martie 1849 si bisericilor ortodoxe si greco-catolice (un fel de „dragoste cu de-a sila”).

Reproducem documentul care poate fi graitor nu numai pentru etnia lui Dumnezeu ci si pentru calrificarea etniei libertatii care s-a castigat la 15 Martie 1848.
Este ordinul comisiei militare din Targu Mures catre consiliul orasului Targu Mures pentru a sarbatori ziua de 15 Martie (documentul este din 12 martie 1849).

Catre consiliul orasului liber regesc Targu Mures


15 Martie 1848, ziua de nastere a libertatii unguresti [sb.n.] e insemnata fiindca a acordat drepturi umane milioanelor si a scos in evidenta o natiune, care s-a impus de atunci in atentia Europei. A facut sa rasara un semizeu [e vorba de Kossuth Lajos – n.ns.], care punand stapanire pe mana dreapta si prin aceasta pe puterea natiunii, a fost in stare sa apere timp de un an fatul libertatii si sa pastreze natiunea in puterea ei plina de curaj si in neistovita pregatire.

Ziua aceasta a creiat patrioti, care in curand s-au prefacut ca prin farmec in washingtoni maghiari si au devenit in razboiul pentru libertate distrugatori de osti.
Un an s-a strecurat si aceasta natiune traieste inca si va mai trai, caci are un dumnezeu, care a daruit salas strabunilor sai, care a sustinut-o timp de un mileniu in mijlocul milioanelor de batalii, care i-a restituit libertatea jefuita si care nici anul trecut n-a lasat-o sa se scufunde in potopul plin de intrigi al pismei.

Catre aceasta fiinta cereasca, catre dumnezeul mare al ungurilor [sb.ns.] trebuie sa se indrepte la apropiatul 15 martie cererea si rugaciunea de multumire, implorand ajutorul sau pentru fericirea natiunii. Aceasta urmeaza sa se aranjeze de catre consiliu prin intermediul preotilor respectivi.

Se dispune totodata ca orasul sa fie luminat in acea zi seara, iar ducheanurile sa se inchida. Din sedinta comisiei de ocarmuire militara din Targu Mures, la 12 martie 1849.conte Lazar Dionisie, locot. colonel9
Si ca sa incheiem cu aceasta ciudatenie pentru noi romanii sa vedem ce spune marele ziarist slovac Gustav Augustini la sfarsitul secolului al XIX-lea (1899). Intr-un articol intitulat „Ura nationala”10 Gustav Augustini arata ca pentru un popor crestin este o adevarata „aberatie” a avea „Dumnezeu national” – adica un „Dumnezeu al maghiarilor” („a magyarok Istene”). Facand o incursiune in psihologie, Gustav Augustini se intreaba daca nu cumva in acest fenomen al Dumnezeului national se gaseste explicatia pentru „ura nationala?”
Ura, dispretul pentru alte popoare, sovinismul, indiferent ce sustine istoriografia nationala maghiara, s-a manifestat din plin in razboiul civil.Am putea da numeroase exemple, dar nu e locul aici. Vom mentiona doar 2-3 mai graitoare si mai putin cunoscute.
Unul ni s-a parut extrem de eclatant, acela al executiilor de la Uioara, cand 150 de romani au fost impuscati. Dupa fuecare impuscatura, romanului mort i se striga:

„No, acuma canta Desteapta-te romane!”11(Acest cantec national era deja cantat peste tot in Transilvania incepand cu vara anului 1848).

Un alt exemplu zguduitor care denota si el dispret pentru „dreptul gintilor”, este executarea prizonierilor de razboi romani. Reiteram: cazurile au fost numeroase.

Aici il dam doar pe cel din Iernut.

Bethlen János junior, comisarul gubernial al scaunului Mures sesizeaza pe comandantul trupelor militare ca in 28 octombrie 1848, la Iernut au fost spanzurati 23 de romani prizonieri de razboi (fara aprobarea unui consiliu militar)12.
Comisarul atrage atentia ca astfel de practici „ar putea degenera intr-un razboi de exterminare etnica”.

Din pacate din octombrie 1848 si pana in 13 august 1849 razboiul acesta a si devenit un razboi de exterminare etnica (sau, daca vreti, un razboi pentru „libertatea ungureasca”).
In acest sens am mai putea mentiona doua momente semnificative.

Sunt destul de bine cunoscute luptele din Muntii Apuseni si mai ales tratativele lui Ioan Dragos, ca si atacul miselesc al maiorului Emeric Hatvani. Silviu Dragomir n-a avut voie sa spuna direct cine s-a facut vinovat de respectivul atac al lui Hatvani chiar in timpul tratativelor de pace cu romanii, dar printre randuri o face destul de lamurit: „Dragos – scrie S. Dragomir – il conjurase (pe Kossuth) sa-i publice ultima scrisoare, in caz ca desfasurarea actiunii i-ar fi fatala” […] „Kossuth insa nu s-a socotit dator a servi dreptate crainicului pacii nici chiar dincolo de mormant…” Si S. Dragomir incheie cu o concluzie surprinzatoare din care reiese ca I. Dragos a fost pur si simplu o victima:

„Nu incape nici o indoiala ca deputatul roman era sincer hotarat sa serveasca interesele politicii de impacare chiar cu jertfa vietii, dar a cazut infrant datorita dublului joc al lui Kossuth”13 (subl.n. G.N.).
Dublul joc al lui Kossuth in aceasta tragedie este confirmat mai nou, pe baza de documente de arhiva si de o sursa care pana acum nu a intrat in circuitul istoriografic.

Este vorba de memoriile generalului Henryk Dembinski, care l-a cunoscut bine pe Kossuth si, care in memoriile sale, i-a analizat cu obiectivitate calitatile si defectele. Referindu-se la tratativele de pace romano-maghiare, Dembinski consemenaza:

„Putina franchete a caracterului sau il infatiseaza ca in acest caz, in care el s-a facut vinovat de un act de reacredinta din cele mai nedemne, cand, in dispretul deplinelor puteri date deputatului Dragos pentru a trata cu romanii din Transilvania, el autoriza pe foarte faimosul Hatvany sa atace fara veste pe aceiasi romani care, vazandu-se tradati, masacrara pe propriul lor compatriot Dragos, crezandu-l in mod necesar un complice al lui Kossuth si Hatvany, si pusera pe acesta din urma pe fuga, exterminand detasamentul care-i fusese incredintat de Kossuth pentru aceasta josnica intrebuintare, incredintat numai pentru ca Hatvany, un veritabil sarlatan, l-a asigurat ca romanii cu usurinta, puteau fi supusi.

Astfel deci, nici o consideratie, lipsa de loialitate, de calm pentru viitorul tarii, pentru a termina cu prietenie discutiile cu o parte notabila a populatiei”14.
Celalalt moment a fost ordinul lui Kossuth catre generalul Josef Bem de a lua ostateci pe principalii conducatori ai „razvratirii sasesti”, care vor trebui „neintarziat condamnati la moarte”, precum si ordinul de a rade de pe suprafata pamantului orasul Sibiu.

Bem nu a executat cele doua ordine, ba mai mult, i-ar fi declarat colonelului Kiss:

„Am cucerit un oras si vreau sa stapanesc un oras, nu un morman de cenusa si daramaturi”15.
In inchisoarea Primariei de la Cluj, remarcabilul scriitor Alecu Russo a petrecut ceva timp si inafara de a redacta memorii catre autoritati si scrisori catre prieteni, a redactat si o serie de cugetari, mai toate in legatura cu revolutia ungara, dar si cu „semizeul” din fruntea ei (desigur, fara sa declare acest lucru pentru ca in acel caz n-ar mai fi iesit de acolo).

Iata cateva cugetari extrem de semnificative:


1. „Oamenii libertatii sunt pentru respectul si neviolabilutatea omului; falsii patrioti sunt pentru masurile de sange, de inchizisie, de turburare („turbare”).
2. „Zelul degenera in patima si patima in nedreptate. Judecatorii extra-ordinari, tribunalele exceptionale, puterile discretionare, etc. nu fundeaza libertatea, ci terorismul”. [In aceasta cugetare este evident ca se refera la „tribunalele de sange” din Transilvania].
3. „Terorismul naste despotismul in numele libertatii! Despotismul naste o suferinta surda ce deschide in inimi izvoare nesecate de ura si de razbunare”16.

Recapituland si concentrand tema dezbatuta trebuie sa constatam ca pentru romani 15 Martie 1848 a insemnat un pas spre a declansa propria lor revolutie. S-a alcatuit un program revolutionar in 16 puncte. S-au afirmat conducatori destoinici care au reusit sa blocheze maghiarizarea si sa respinga uniunea.

S-a realizat desfiintarea iobagiei intre 15 mai si 18 iunie cand formal a fost acceptata si de dieta.
Revolutia democratica a romanilor din Transilvania nu a reusit insa din pacate sa ocoleasca razboiul civil deoarece punctul 12 al programului maghiar era menit sa salveze dominatia etnica a aristocratia maghiare, o minoritate care a fost sprijinita cu trupe militare din afara.
Toate aceste puncte, si altele pe care nu le-am cuprins aici, au fost insa sintetizate genial de acelasi distins scriitor Alecu Russo  care a ajuns sa cunoasca temeinic adevarata situatie din Transilvania.
El ii scrie lui Vasile Alecsandri: „In Ungaria libera mi-am pierdut libertatea! Strigatul maghiar: „Ellyen sabadcág insemneaza lanturi pentru romani”17. In concluzie, mesajul lui 15 Martie 1848 pare a fi: „lanturi pentru romani!” Asa a si fost din 1867 pana in 1918 si din 1940 pana in 1944.

Din 1989 si pana azi de nenumarate ori politica a invins istoria.
Dar daca romanii au invatat ceva din istorie, cu ocazia aniversarii zilei de 3/15 Mai 1848, ziua Revolutiei romanilor, va trebui sa fie sarbatorita grandios iar preotii ambelor confesiuni romanesti vor trebui sa se roage pentru zecile de mii de romani care si-au varsat sangele pentru libertate, egalitate si fraternitate, deoarece, asa cum spunea George Baritiu, sangele lor nu este cu nimic mai putin pretios decat al altor popoare.
Cele cateva ganduri sintetizatoare adunate pentru aceste eseu sunt bazate pe documente; aceasta a fost situatia istorica reala din acea vreme si noi istoricii nu trebuie sa mai lasam sa ni se falsifice istoria sau sa fim aburiti, iar fratii maghiari este politic corect sa-si asume si ei trecutu lor si sa se impace cu el.

Aceasta este istoria si nu poate fi schimbata.
    

Ce putem schimba totusi, este relatia de azi dintre maghiari si romani care trebuie sa fie una de respect si toleranta.

Respectul si toleranta sa fie insa reciproca, pentru ca asa cum a prezis Ioan Slavici, „va veni o vreme cand va trebui sa lucram impreuna”18
 Si acea vreme a venit, deci socot ca acum ne putem ruga impreuna la „Dumnezeul popoarelor”.

 

 

Dr. Gelu Neamtu
Cercetator Stiintific I
http://www.clipa.com/

 

–––––––––––––––––––––––-

Bibliografie: 
1 Silviu Dragomir, Studii si documente privitoare la revolutia romanilor din Transilvania in anii 1848-49, V, Cluj, 1946, p. 14.
2 V. Cherestesiu, Adunarea Nationala de la Blaj, Bucuresti, Editura politica, 1966, p. 194.
3 G. Neamtu, Simboluri nationale in timpul Revolutiei de la 1848 din Transilvania, in D. Prodan. Puterea modelului, Cluj-Napoca, 1995, p. 173-189.
4 Arhiva istorica Filiala Cluj, fondul Jósika fidei comisionale. Apud V. Cherestesiu, op. cit., p. 190.
5 Ioan Oros alia Rusu, Memorii, Text ingrijit de I. Ranca, Bucuresti, 1989, p. 46.
6 Gelu Neamtu, “Religia romana” in Transilvania 1848-1849, Ed. Argonaut, 2010, p. 27.
7 Arhiva Consistoriului Sibiu, nr. 265.
8 Ilie Daianu, Cronica anului 1848, [f.a.], p. 11-12.
9 Serviciul Judetean Targu Mures al Arhivelor Nationale, Fond Primaria orasului Tg. Mures, Dosar Nr. 1799/1849.
10 Tribuna Poporului, III, nr. 20 din 28 ianuarie/9 februarie 1899, p. 1.
11 Enea Hodos, Din corespondenta lui Simion Barnutiu si a contemporanilor sai, 1944, p. 120.
12 Elena Mihu, Pagube materiale si umane la 1848-1849 in protopopiatul ortodox al Targu Muresului, (lucrare in manuscris).
13 Silviu Dragomir, Avram Iancu, ed. a II-a, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 186.
14 Anastasie Iordache, Din memoriile generalului Henryk Dembinski. Despre relatiile dintre romani si unguri la 1848-1849, in “Revista istorica”, tom IV, 1993, nr. 11-12, p. 1137.
15 Ela Cosma, Presa saseasca si revolutia in Transilvania la 1848/1849, Presa Universitara Clujeana, 2002, p. 130.
16 Al. Russo, Scrieri postume, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, [f.a.], p. 149-150.
17 Idem, ibidem, p. 144.
18 Albina, Pesta, VIII, nr. 67 din 2/14 sept. 1878,

Anunțuri

03/12/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. […] Sursă: Revolutia maghiara de la 1848 si românii ardeleni […]

    Apreciază

    Pingback de Revolutia maghiara de la 1848 si românii ardeleni | startachim blog | 03/12/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: