„Aceste opt milioane de români formează un fel de cui între neamurile slavonești”

 

 

 

 

 

“Cu mult inainte de anul 1812, populatia româneasca, indiferent din ce clasa sociala facea parte, suferea groaznic din partea armatelor de ocupatie rusesti; – suferea, dar tacea.

Bietul nostru popor era prima jertfa adusa intru indeplinirea testamentului lui Petru cel Mare. Prin anul 1709, cu ocazia razboiului ruso-suedez, armatele rusesti sub suprema comanda a imparatului Pentru I cel Mare, se deplaseaza spre sud.

Luptele decisive se dau la Poltava (in Ucraina) intre armatele rusesti si cele suedeze, de sub comanda regelui Carol al XII-lea, si succesul obtinut de Petru cel Mare asupra lui Carol al XII-lea il imbata pe țar.

El constata entuziasmat ca regiunea sudica, cu clima ei dulce si vecinatatea cu Marea Neagra, este mai favorabila pentru o activitate economica decat nordul.

El si-a dat seama ca, daca ar stapani in intregime Marea Neagra, ar putea extinde contactul cu lumea apuseana si ca schimburile de marfuri s-ar face pe scara mare cu lumea intreaga.

Din nenorocire pentru Rusia cheia iesirii spre Marea Mediterana era in mainile imperiului turcesc. Si atunci imperialismul tarist si-a pus problema izgonirii turcilor de pe malurile strimtorilor Bosforului si Dardanelelor, iar pentru aceasta trebuia ocupat cu orice pret Constantinopolul.

Deci, dorinta si testamentul lui Petru cel Mare pentru urmasii sai era ca sa ocupe Constantinopolul si sa deschida o fereastra ruseasca spre mari si oceane, folosindu-se pentru atingerea acestui tel de orice mijloace.

Imparatul Alexandu I al Rusiei, gelos fata de ispravile Ecaterinei a II-a, care ocupase si ultimul teritoriu polonez in 1792, impingand hotarele Rusiei pana la Nistru, se crede in stare sa devie executorul testamentar al lui Petru cel Mare.

In acest scop in 1806, armatele rusesti navalesc spre sud si ocupa Tarile Romanesti. De atunci, sufetintele poporului romanesc devin permanente. Enorma povara de aprovizionare cu alimente si furaje a armatelor rusesti cade in spinarea taranului roman.

Mii de harabale taranesti, incarcate cu produsele muncii poporului român, erau obligate sa urmeze armatele rusesti dincolo de Dunare prin Balcani, pana la Marea de Marmara. Acest chin al poporului român impresiona pe toata lumea, chiar si pe rusi.

In lucrarea sa “Rusia la Dunare”, pag. nr. 227, fostul ministru al tarului Nicolaie al II-lea, Leon Casso, printre alte suferinte ale poporului român, scria si urmatoarele:

«Nu e greu ca taranul român  sa-si aminteasca ca inca nu de mult, el cu harabalele (carute trase de boi) lui, incarcate cu alimente si furaje, parcurgea in urma convoiurilor rusesti distanta pana la Marea de Marmara si in apele acestei mari isi scalda boii lui albi».

Dupa eforturile teribile si jertfe inutile, tarismul s-a convins de imposibilitatea de a cuceri Bosforul si a pune piciorul la Marea Mediterana, si n-a reusit sa-i momeasca pe slavii: sarbi, bulgari, muntenegreni, croati etc. de a se lipi de imperiul rusesc. Si aceasta nereusita o punea pe seama poporului  român  

Pe români ii considerau ca pe un cui infipt intre Rusia si popoarele slave din Balcani. 

Pentru acest lucru rusii ne urasc; ne-a urat tarismul si sfetnicii lui, dar nu poporul rus care nici nu stia ca noi existam. Si aceasta dezinteresare a poporului si a administratiei rusesti din Petersburg fata de Basarabia s-a dovedit a fi o realitate, nu numai in anii de agitatie, – cand tarul Rusiei, Alexandru I, dorea sa anexeze Basarabia la imperiul rusesc, fara vre-un drept de cucerire cu sabia, nici prin cedare de buna voie sau prin dreptul primului ocupant si nici prin dreptul gintilor – dar si o suta de ani dupa anexare.

Tot in lucrarea sa «Rusia la Dunare», pag. 228, Leon Casso scrie:

«De la data anexarii Basarabiei la imperiul rusesc si pana ce a fost publicat studiul unui ofiter rus, Zasciuc, cam prin anul 1862, rusii nu stiau nimic despre Basarabia. Unii credeau ca Basarabia e in Asia, iar altii o confundau cu Gruzia. Pana astazi toate datele ce se transmiteau la centru despre Basarabia, nu corespundeau adevarului si realitatii. Asa de exemplu in «Anuarul Rusiei», redactat de serviciul statistic de pe langa Ministerul de Interne, pe anul 1910, erau trecute toate nationalitatile ce locuiau pe teritoriul Basarabiei, iar despre moldoveni, care constituie marea majoritate a populatiei din Basarabia, nu scria nici un cuvant. Iar cativa ani in urma, Departamentul Casatiei Civile scotea o hotarare, precum ca Basarabia si cu Moldova din dreapta Prutului erau parte integranta din imperiul bizantin, netinand seama ca puterea imparatilor din Constantinopol niciodata n-a depasit Dunarea spre nord.»

– Am incheiat citatul.

Conducatorii tarismului rusesc, impreuna cu iscusitul grec Capodistria, erau convinsi ca Basarabia va constitui pentru ei prima treapta in drum spre cucerirea Bosforului si va alcatui prima etapa spre a pune mana pe Balcani.

Dar acest vis nu s-a implinit si din aceasta cauza planurile politicii rusesti s-au modificat simtitor.

S-a renuntat la cucerirea Bosforului, iar scopurile lor politice s-au redus numai la grija de a-i ajuta pe slavii din Balcani, si in primul rand de a apara religia pravoslavnica a slavilor sarbi si bulgari.

Apararea slavilor de sub dominatia otomana era ingreunata prin faptul ca poporul roman, din ambele jumatati ale Moldovei (adica Moldova de pe dreapta si stanga Prutului), precum si cei din Valahia, ii despartea pe slavii de sud de cei de nord si impiedica contpirea lor frateasca.

Aceasta constatare o face chiar si un diplomat rus, cu numele F.P. Fonton, in amintirile sale de la Marele Cartier General al armatei de la Dunare. Redam textul acestor gandiri aflate in lucrarea „Rusia la Dunare”, a lui L. Casso:

„Poporul acesta roman (are – n.n.) anume caracteristici aparte, si nu pot sa ascund – scrie el – ca uitandu-ma pe harta, ma intristez, ca aceste opt milioane (8.000.000) de romani, cu totul straini slavilor, s-au instalat aici pe stancile muntilor Carpati si formeaza un fel de cui intre neamurile slavonesti si impiedica contopirea lor”.

Si mai departe, cu un ton mai ridicat, spune:

„Ei, daca in locurile acestor romani ar trai sarbi sau bulgari, cat de simplu s-ar fi rezolvat problema Rasaritului si a slavilor”, neprevazand, desigur, marile greutati de care trebuia sa se loveasca diplomatia ruseasca mai tarziu in legatura cu tarile slave din Balcani.

Dar, prin anul 1807, pofta imperialismului rusesc de a anexa tot ce vedea cu ochii, scade. Napoleon I se impotriveste imperiului rusesc, el nu admite ca Tarile Romanesti sa devie colonii rusesti; in anul 1807 se incheie intre Napoleon I si imparatul Alexandru I o intelegere, asa zisa intelegere de la Tilsit, prin care Alexandru I se obliga sa retraga toate trupele de pe teritoriul Moldovei si Valahiei.

Imperialistii rusi privesc influenta lui Napoleon I in toata Europa cu neliniste. Cercurile conducatoare rusesti sunt ingrijorate si le scade moralul; in loc sa se gandeasca la anexarea Tarilor Romanesti si celor Balcanice, pofta lor se reduce la anexarea macar a Basarabiei (Moldovei de Est – n.n.).”

Sursa: Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmasi, capitolul „Suferințele și sărăcirea poporului român provocate de invazia armatelor rusești din anul 1806”, Chisinau, ed. Hyperion, 1991.

Publicitate

Ce ar fi dacă aţi recunoaşte că moldovenii sunt români?

 

 

 

 

 

Iubesc Moldova. Toata. Si a noastra, si a voastra. Sau invers. E cam totuna, de fapt. Cel putin sentimental, pentru mine nu exista decat o singura Moldova, desi admit ca ea traieste acum in doua state. Tot asa, admit ca aceasta situatie exista si pentru ca cetatenii Republicii Moldova doresc acest lucru si apara statalitatea moldoveneasca. Foarte bine! Ce nu inteleg, insa, este romanofobia aceasta destul de raspindita printre cetatenii moldoveni. Ce v-a facut Romania? Ce v-au facut romanii? Sau, poate, ce nu v-a facut Romania, mai degraba?

Am aflat ca rusii v-au invatat ca Romania v-a anexat ilegal, ca membrii Sfatului Tarii au fost niste tradatori, ca sovieticii v-au eliberat si ca nu sunteti romani, ca noi sau ca fratii vostri moldoveni de dincolo de Prut.

Pot intelege forta si efectele unei propagande eficiente, sustinute si impuse cu multa pricepere si perseverenta de catre Rusia, din perioada tarista si pana in perioada post-sovietica.

Pot admite ca multi moldoveni i-au cazut victime si ca efectele se pot simti pana azi. Pot intelege chiar si interesele geostrategice ale Rusiei! Ce nu pot intelege, insa, este incapatinarea multora de a ramane la „invatatura” anti-romaneasca ruseasca.

Nu pot pricepe cum de, dincolo de manipulari, sufletele moldovenilor nu rezoneaza macar cu cele ale moldovenilor din dreapta Prutului?

Sunt uluit cand vad raceala celor mai multi oficiali moldoveni in raport cu romanii: de la graniceri si politisti, la politicieni sau clerici. O simt si la tara, o percep si in localuri, o vad si intre clerici…

Am intrebat de ce stau lucrurile asa si am primit diverse explicatii, unele acceptabile, altele, mai putin. Dar niciuna nu mi-a lamurit indepartarea aceasta sufleteasca.

Sunt ardelean. Roman din Ardeal, adica. Noi am trait acolo sub unguri mai mult de 200 de ani, cat ati trait voi sub rusi. Si tot nu am uitat cine suntem. Si tot i-am iubit pe moldoveni, pe munteni, pe banateni, pe olteni, pe dobrogeni, pe maramureseni… pe toti ai nostri. Si am vorbit romaneste tot timpul, in graiul nostru ardelenesc, chiar daca sclifositii de sudisti au ras si rad de el in continuare.

Va iubim si pe voi, chiar daca o facem cu stangacie si cu nepricepere. Nu vrem sa va anexam cu sila, nu vrem sa va luam nimic. Ba dimpotriva, vrem sa aveti si voi Ardealul, Moldova, Tara Romaneasca… Pe toate sa le aveti si voi, ca romani ce sunteti. Inteleg ca, deocamdata, nu le vreti. Pentru ca, deocamdata, nu ne vreti nici pe noi.

Nu ma astept sa ne iubiti cu de-a sila, dar nu pricep de ce v-ati indepartat atat de mult!? Cum de nu ne simtiti ca frati??

Cum de tara de dincolo de Prut, asa cum priviti voi, in care traiesc fratii vostri, vi se pare „strainatate”?

Da, desigur, suntem state diferite si Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Moldovei, dar suntem un singur neam, traitor asa cum vedem azi: separati geopolitic.

Asta e o realitate pe care multi dintre voi o neaga pana la ridicol. De ce?

 

 

 

 

 

Ce ati avea de pierdut daca ati simti, in sfarsit, ca suntem frati? Ce ar fi daca ati recunoaste ca moldovenii sunt romani si ca a fi moldovean este doar o pozitionare locala, cu specificul ei, in sanul poporului roman? Ar pieri Republica Moldova? V-ar anexa Romania urgent? V-ar pedepsi cineva? Ce ati pierde? Ce ati castiga? Sunt curios ce anume va incranceneaza atat de tare in a fugi de identitatea voastra romaneasca?

De limba noastra comuna si de tot ceea ce, in realitate, ne uneste. Nu pricep si va cer ajutorul.

Lamuriti-ma ca nu vorbim aceeasi limba, ca nu avem aceeasi origine nationala, ca nu cantam acelasi cantece populare, ca moldovenii mei sunt mai putin moldoveni decat voi si ca rusii va sunt adevaratii frati.

Si daca aveti argumente valide, voi cere cetatenie rusa, ca sa pot veni in Moldova ca acasa.

P.S. Respect cultura rusa, asa cum respect si cultura maghiara. Vorbesc maghiara si am prieteni unguri, asa dupa cum si voi vorbiti rusa si aveti prieteni rusi. Nu ma dezic de prietenii mei unguri, asa cum nici voi nu va deziceti de prietenii vostri rusi. Dar voi imi cereti sa ma dezic de frati! Asta e prea mult.

sursa: tabaracristi.union.md

Ziua de 12 noiembrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 12 noiembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1814: În Basarabia ţaristă este sfinţită biserica cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului, parte a complexului de cladiri mitropolitane din Chişinău.

 

 

 

 

 

 

 

 

1850: A decedat  Constantin Diaconovici Loga, pedagog iluminist bănăţean, cunoscut mai ales prin “Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (Buda, 1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti; (n.1 noiembrie 1770)

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale ziua de 28 noiembrie 1850.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1857: Se introduc în Moldova timbrele poştale avînd imprimat un cap de bour, vechea stemă a Moldovei.

O comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni „Cap de bour”, pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858.

Primele timbre poștale au fost făcute la Tipografia „Atelia Timbrului” în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride, fiind copiat un model de timbru austriac.

Acest timbru a fost considersat un „fapt jignitor” faţă de turci care nu permiteau niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul.

Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda „porto scrisori” scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astazi, acestea sunt unele dintre cele mai valoroase mărci poștale din lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

1861: Apare la  Bucureşti, Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei,  ziarul economic, politic, literar şi comercial “Ţăranul român“. Ziarul va apărea pînă pe 17 martie 1863 sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad.

 

 

 

 

 

 

1862: S-a născut in localitatea Mocirla din Transilvania (astazi Vasile Goldis), omul politic  si pedagogul român  Vasile Goldiş, membru al Academiei Române; (m. 10 februarie 1934).

A fost  unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania si a avut un rol însemnat în lupta pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român.

Între anii 1906-1910, în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripția Radna, a luat  de numeroase ori atitudine  împotriva  legilor asupritoare pentru  naționalitatea romana  care traia in  Ungaria.

A  combătut politica guvernelor ungare prin care se urmărea deznaţionalizarea românilor din Transilvania. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus ziarul Românul fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, publicatie care, după încetarea apariției în martie 1912 a ziarului Tribuna, a devenit cartierul general al luptei politice românești, pregătind Unirea cea mare, anunțând pe orice cale prăbușirea iminentă a Imperiului Austro-Ungar.

Fiind director al ziarului, refuză semnarea declarației de fidelitate față de guvernul contelui Tisza în condițiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei.

Acest act a fost calificat de către autoritățile maghiare drept atitudine duplicitată și lipsită de patriotism și a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului Românul care va reapărea abia în preajma actului unirii de la Alba Iulia.

A fost membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920).

La Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) a citit cuvântarea solemnă şi a prezentat proiectul de rezoluţie privind unirea Transilvaniei cu România.

Începând cu 2 decembrie 1918 a fost ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, funcție pe care a exercitat-o până pe 17 decembrie 1918, când a fost numit ministru fără portofoliu în guvernul central de la București. Mandatul său de ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent a fost preluat de Valeriu Braniște.

În perioada interbelică Vasile Goldiș a făcut parte din guvernele de la București conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Național Român în circumscripțiile Radna (1919), Pecica și Ineu (1922).

La 2 mai 1926, în cadrul congresului Partidului Național Român convocat la Sibiu , este ales președinte al partidului și declară rupte relațiile cu Iuliu Maniu.

Se retrage, la scurt timp, din viața politică și se dedică activităților culturale. Între anii 1923-1932, deține funcția de președinte al societății ASTRA.

Și-a trăit ultimii ani la Arad, unde încetează din viață la 10 februarie 1934, după o viață închinată marelui ideal de făurire al României.

I s-au organizat funeralii naționale și în ziua înmormântării s-a instituit doliu național.

 

 

 

 

 

 

1869: A decedat scriitorul  român Gheorghe Asachi; (n. 1 martie 1788, la Herţa, azi in Ucraina).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Asachi  a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu.

A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene.

A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829).

A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, a abordat toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț.

A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia si in 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. 

Personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, a fost unul dintre organizatorii  școlilor naționale din Moldova și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.

Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia. Fiica sa, Hermiona Asachi, a fost soția istoricului francez Edgar Quinet.

 

 

 

 

 

 

 

1878:  I.L. Caragiale  a citit la banchetul “Junimii”,  prima sa creație  dramatică: “O noapte furtunoasă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1884: La Timișoara  s-a introdus, pentru prima oara în Europa, iluminatul electric al străzilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Sistemul de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent, a fost realizat în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena

1900: S-a născut  poetul, publicistul şi traducătorul Vania Gherghinescu; (m. 1971).

 

 

 

 1903: A murit la Bucuresti, Ştefan Orăşanu.

A scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (n. 7 ianuarie 1869, Bucuresti).

Licentiat in litere si filosofie (1901), obtine o bursa in Germania pentru a studia istoria moderna si contemporana (1902), dar nu poate beneficia de ea din cauza bolii care, in curind, ii va curma viata.

Functionar la Biblioteca Acad. Romane (din 1895), face parte din comitetul de redactie al Convorbirilor literare (din 1900), iar in 1901 il suplineste pe N. Iorga la Catedra de istorie a Universitatii din Bucuresti.

A mai colaborat la Economia nationala. Epoca, Liga literara. Literatorul, Noua revista romana, Revista independenta. Revista societatii „Tinerimea romana „, Revista poporului, Romania literara, Romanul literar. A folosit si pseudonimul Polit si Z. Miron. 

 

 

 

 

 

 

1916: În timpul Primului Război Mondial, în conditiile inaintării trupelor germano-austro-ungare, autorităţile române părăsesc Bucureştiul şi se stabilesc  la Iaşi.

 

 

 

 

 

1922: A avut  loc prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie: Paris – Strasbourg – Praga – Varşovia – Viena – Budapesta – Belgrad – Bucureşti (Băneasa) – Istanbul, realizată de Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană.

Simbol al cooperării franco-române în domeniul aviaţiei, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a inaugurat pe 12 noiembrie 1922 prima ruta aeriană transcontinentală de pasageri.

Statul român a concesionat companiei, pe 20 de ani, transportul de călători, marfă ṣi poṣtă, punând la dispoziṭie două aerodromuri, la Arad şi Bucureşti-Băneasa, acesta din urmă dotat şi cu ateliere ultramoderne pentru reparat avioane.

Treptat, România avea să-ṣi organizeze ṣi ea aviaṭia comercială, în mai multe etape, până la înfiinṭarea Liniilor Aeriene Române Exploatate cu Statul – L.A.R.E.S.- în 1937.

Tradiția Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, transformată în 1925 în Compania Internațională de Navigație Aeriană, este continuată în zilele noastre de companiile Air France și TAROM, partenere și astăzi în cadrul Alianței SkyTeam.

Un zbor de la Paris la Bucureşti dura, la vremea respectivă, 24 de ore. Primul zbor de noapte a fost făcut pe 10 septembrie 1924, pe ruta Belgrad – Bucureşti (Băneasa), tot de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană.

 

 

 

 

1934: A încetat din viaţă Pimen (prenumele la naştere: Petru) Georgescu, mitropolit al Moldovei din 1909 până la decesul sau.

 

 

 

 

 

 

 In timpul primul război mondial a organizat spitale pentru răniţi în mânăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1918; (n. 1853).

 

 

 

 

1950: S-a născut in comuna Fundulea, judetul Ilfov, scriitorul şi publicistul Mircea Nedelciu,  unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română; (m.12 iulie 1999, Bucuresti).

Intre 1970 si 1973 face parte din grupul de prozatori si poeti de la Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii Bucuresti (Gheorghe Craciun, loan Flora. Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova. Constantin Stan si loan Lacusta) care editeaza revista manuscris „Noii” unde se afirma in forme incipiente spiritul viitoarei generatii ’80.

A absolvit in 1973 Facultatea de Filologie (sectia Romana – Franceza) a Universitatii Bucuresti, in perioada studentiei si dupa absolvire este membru activ al cenaclului „Junimea” condus de criticul si profesorul Ovid S. Crohmalniceanu.

Debuteaza publicistic in septembrie 1977 in revista „Luceafarul” cu proza scurta.

Debutul editorial are loc in 1979 cu volumul de proza scurta Aventuri intr-o curte interioara, aparut la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.

Pina in 1990 este, pe rand. ghid ONT, profesor, librar la libraria Editurii Cartea Romaneasca, functionar la Uniunea Scriitorilor. Dupa 1990 este secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista „Contrapunct”, lector de limba si literatura romana la Universitatea „Paul Valery” din Montpellier, presedinte al asociatiei culturale romano-franceze „Euromedia”.

Este detinatorul mai multor premii ale Uniunii Scriitorilor din Romania (1979, 1983, 1986, 1990), al premiului „Ion Creanga” al Academiei Romane, al premiului ASPRO pentru proza scurta (1998) si al altor numeroase premii. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si membru fondator al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania – ASPRO.

 

 

 

 

 

 

1960: A murit juristul Traian Pop, participant, după Unirea din 1918, la reorganizarea justiţiei în Transilvania.

A desfăşurat o intensă activitate politică, reprezentând PNŢ în Cameră şi Senat.

A fost de asemenea membru de onoare al Academiei Române; (n. 1885).

 

 

 

 

 

 

1961: S-a nascut la Onești, jud. Bacău, gimnasta romana  Nadia Comaneci, o adevarata legenda a sportului international, care a intrat in istorie ca prima gimnasta care a fost notata cu 10, evenimentul avand loc la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, in Canada.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot atunci, Nadia Comaneci a primit alte 6 note de 10 si a castigat 3 medalii de aur, una de argint si una de bronz. Nadia Comaneci s-a nascut in Onesti si a inceput sa practice gimnastica de la 6 ani, ulterior a fost inclusa in lotul national si a inceput sa fie antrenata de Bela si Marta Karoly.

La 13 ani a inregistrat primul succes international, la Campionatele Europene de Gimnastica din Norvegia castigand 3 medalii de aur si una de argint.

Un an mai tarziu, Associated Press a numit-o “Sportiva anului” ca urmare a titlurilor obtinute in toate competitiile. De altfel, Nadia a fost cea mai tanara cistigatoare a titlului olimpic, precum si prima gimnasta care a castigat trei ani consecutiv medalia de aur la individual la Campionatul European.

In total, a adunat 18 medalii din aur la Olimpiada, campionatele mondiale si cele europene si alte 10 din argint si bronz.

S-a retras din activitate in 1984 si a activat apoi in Federatia Romana de Gimnastica, contribuind la antrenarea lotului femin de junioare. Inainte cu o luna de izbucnirea evenimentelor din decembrie 1989, Nadia Comaneci a fugit din tara si s-a stabilit din 1989 în SUA.

S-a casatorit cu gimnastul american Bart Conner, si in prezent este presedinte de onoare al Comitetului Olimpic Român şi al Federaţiei Române de Gimnastică.

In 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997: Presedintele Emil Constantinescu a semnat decretul privind înființarea Consulatului General al României la Cernăuți (în Ucraina).

 

 

 

 

 

 

1998: Societatea nationala de telecomunicatii Romtelecom a fost privatizata in urma semnarii contractului de vinzare-cumparare pentru 21,21% din actiunile de stat catre firma Hellenic Telecomunication Organization – OTE – din Grecia.

 

 

 

 

 

2000: A decedat compozitorul  român  de muzică uşoară, de film şi teatru Henri Mălineanu ;  (n. 25 martie 1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2002 : A fost redeschis Institutul Social Român, după aproape o jumătate de secol de întrerupere a activităţii începută de Dimitrie Gusti în anul 1919.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 12 noiembrie se serbează în România:

 

 Ziua cercetaşilor militari.

 

 

 

La 12 noiembrie 1859, domnitorul A.I.Cuza, a semnat Ordinul de Zi nr.83, care a reprezentat actul de constituire a “Secţiei a II-a” din cadrul “Corpului de Stat Major General”, ca prim element organizat al cercetarii Armatei române.

 

 

 

• Ziua Geodezului Militar

 

 

 

Tot prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 1859, semnat de domnitorul Al. I. Cuza (1859-1866), au fost puse bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât și tehnologia de obținere a hărții topografice militare au fost perfecționate continuu.

Printre realizările topogeodezilor militari se numără prima hartă topografică pe care este înscris numele România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operații ale armatei române în timpul Războiului de Independență, medalii de aur și de argint la Expoziția Universală de la Paris (1899), rețeaua triangulației de stat de ordinul I-IV, rețeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25.000 — 1

 

.  Ziua Statului Major General al ARMATEI ROMÂNIEI

 

După Unirea din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a hotărât, prin Înaltul Ordin nr. 83 din 12/24 noiembrie 1859, constituirea Corpului de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, organism format din ofițeri până la gradul de colonel inclusiv, care avea ca principală menire crearea unei structuri militare cu o concepţie şi organizare unică pe întreaga armată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Atanasie Todoran

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Atanasie Todoran este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 12 noiembrie.

In perioada 22-24 octombrie 2007, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Martiri si Marturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat trecerea lor in randul sfintilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Sfantul Atanasie Todoran s-a nascut in Bichigiu, sat de pe Valea Salautei, intr-o familie de tarani liberi, inrudit cu stramosii poetului George Cosbuc.

Se pare ca inca din tinerete a facut parte dintr-un regiment care era asezat undeva langa Viena si, tot amanandu-i-se eliberarea, a dezertat si s-a intors acasa.

Urmarit de oamenii imparatiei, s-a refugiat in Muntii Tiblesului, in Maramures si in Tara Chioarului. Pentru vechea dezertare, a fost inchis cativa ani in Turnul Dogarilor din cetatea Bistritei. Dupa ce a fost eliberat, s-a intors la Bichigiu.

Neexistand preot ortodox in sat, s-a opus cu indarjire impartasirii fiului sau cu azima, precum si spovedirii lui de catre un preot unit.

Mentionam ca si-a ingropat baiatul in ritul credintei stramosesti. In anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alaturi de alti fruntasi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Salautei si Somesului Mare.

El a cerut ca prin infiintarea regimentului de granita, romanii sa nu fie siliti sa-si lepede credinta, caci de decenii ortodocsii transilvaneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credintei unite.

Atanasie si-a dat seama ca nu s-a tinut seama de dorinta romanilor si a inceput sa se opuna pe fata procesului de militarizare. Nasaudenii vedeau limpede ca sistemul graniceresc urmarea sa-i converteasca la catolicism.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit “La mocirla”, era organizata sfintirea drapelelor de lupta si depunerea juramantului de catre noua companii ale Regimentului de granita nou infiintat.

Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena sa urmareasca si sa impulsioneze in Ardeal trecerea la catolicism, a venit sa primeasca juramantul granicerilor nasaudeni si sa le sfinteasca steagul.

Cand militarii erau pregatiti pentru depunerea juramantului, in fata a iesit, calare, “mos Tanase Todoran”, in varsta de 104 ani, si le-a rostit granicerilor o cuvantare.

Printre altele le spunea:

“De doi ani noi suntem graniceri si carte n-am primit de la inalta imparateasa ca suntem oameni liberi!… si apoi asa nu vom purta armele, ca sfanta credinta sa ne-o batjocoreasca!

Jos armele!”.Soldatii care urmau sa depuna juramant de credinta fata de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncand armele jos, in semn de protest si nesupunere.La scurt timp dupa aceea, s-au facut cercetari pentru ca vinovatii sa fie pedepsiti.

La 12 noiembrie 1763, pe acelasi platou din Salva a avut loc executia celor gasiti vinovati de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frant cu roata de sus in jos, iar capul i-a fost legat de o roata, “pentru ca i-a retinut pe oameni de la unire si de la inrolarea in statutul militar graniceresc…” – dupa cum se arata in sentinta de condamnare.

Impreuna cu Atanasie au fost martirizati, fiind  spanzurati, “pentru aceeasi vina”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra si Vasile Oichi din Telciu, alte nouasprezece persoane fiind supuse batailor cu vergi; multi dintre cei batuti au murit sub lovituri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/12/o-istorie-a-zilei-de-12-noiembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;