CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scurta istorie a germanilor colonizati in Basarabia si Dobrogea


Image result for germanii din dobrogea photos

Dobrogea, pământul făgăduinţei pentru mii de germani

Germanii dobrogeni au fost singurul grup etnic german de pe teritoriul României care nu s-au așezat pe aceste pământuri venind direct din Germania, ci din alt spațiu colonizat de germani, și anume din Basarabia și Rusia de Sud.  

Tot ei  au fost ultimii emigranti si colonisti care s-au stabilit in spatiul carpato-danubiano-pontic si singura populație germană care a trăit vreodată sub directa stăpânire otomană (până în 1878 Dobrogea a fost o componentă integrală a acestui imperiu).

 

Dobrogea teritoriu cuprins între Dunăre şi Marea Neagră, în Sud Estul actual al

României, a fost timp de cinci secole până în anul 1877 sub administraţia Imperiului Otoman. Se cuvine a sublinia de la început ca în cazul germanilor din Dobrogea este vorba despre o migratie oarecum secundara.

De aceea, privind din perspectiva dezvoltarii sale istorice, aceasta colonizare nu este similara celei a sasilor în Transilvania sau celei a şvabilor, în Banat, în cele doua regiuni mentionate colonistii provenind direct din Germania.

Mai mult, colonizarea germanilor dobrogeni s-a petrecut într-un context geografic, sociologic si etnic, în care acestora le-ar fi fost imposibil sa desfasoare adevaratul lor potential, generator de valori culturale, caracteristic, de exemplu, sasilor din Ardeal.

Pe când saşii şi şvabii de peste munti creau structuri sociale si culturale noi si reprezentau majoritatea populatiei în multe localitati, pe arii extinse, fiind totodata bine reprezenti si în administratie si îinstitutii de cultura, germanii dobrogeni continuau sa traiasca în diaspora.

Pierzând, în noua lor patrie, orice legatura cu locul de bastina, germanii din Dobrogea traiau înconjurati de etnii total straine între ele, neînrudite în nici un fel prin asemanari religioase, culturale sau sociale.

Ca si germanii basarabeni, germanii dobrogeni au fost aproape in totalitate agricultori si tarani.

In numai cateva decenii de trai pe pamant dobrogean, colonistii germani au reusit sa realizeze o agricultura intensiva, de mare productivitate.

Lor li se datoreaza si viile si cramele de la Murfatlar unde se produce renumitul vin recunoscut in intreaga lume.

Germanii din Dobrogea nu au ajuns aici, direct din Germania. Strămoşii lor au migat la începutul secolului XIX, după terminarea războaielor de eliberare, în sudul Rusiei şi Basarabia şi de aici în Dobrogea.

Cele trei perioade ale migratiei colonistilor germani in Dobrogea

 

In 1767 a avut loc exodul primilor emigranţi din Germania către Basarabia şi Sudul Rusiei. Germanii dobrogeni s-au stabilit aici dupa trecerea lor prin Polonia spre sudul Rusiei, chemati pentru colonizare de catre conducatorii rusi.

La 22 iulie 1763, Ecaterina a II-a a semnat un manifest, invitând germanii sa emigreze si sa lucreze pamântul în Rusia, asigurându-i ca îsi pot mentine limba si cultura.

Intre 1803 – 1814 s-a manifestat o emigrare masivă din Germania spre Basarabia şi Sudul Rusiei.

Prima grijă a noilor stăpâni ai Basarabiei a fost să favorizeze, dupa cotropirea din 1812 a acestui teritoriu,  venirea coloniştilor.

La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era chiar de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurământul de credinţă faţă de ţar. Articolul XXII al statutului respectiv prevedea: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.

Iar articolul XXIII completa: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.

Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.

Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe câte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia până la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului.

În aceste condiţii, nu e de mirare că, pe lângă coloniştii nemţi veniţi din Principatul Varşoviei, au dorit să vină în Basarabia şi locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg etc.

Prin colonizarea străinilor nu s-a urmărit decât un singur scop: modificarea procentajului etnic al Basarabiei. Nu se urmărea nici progresul economic şi nici cel cultural al provinciei.

De aceea, cu excepţia coloniştilor germani, noii veniţi au contribuit foarte puţin la dezvoltarea economică a regiunii.

Deja în 1827, guvernatorul Timkovski îi scria contelui Pahlen, guvernatorul general de la Odesa: „Provincia Basarabia se compune din două categorii de locuitori: moldovenii băştinaşi şi vagabonzii, care s-au introdus în diferite reprize…” Iar rusul Zozulinov consemna: „Majoritatea coloniştilor erau fugari ruşi care voiau să scape, unii de sclavia boierilor, alţii de serviciul militar, alţii de pedeapsa că fuseseră condamnaţi pentru crime şi în sfârşit alţii de persecuţiile religioase.

În Basarabia totdeauna legile au făcut loc unei largi toleranţe religioase, căci indiferent de motivele religioase pentru care fugiseră, noii veniţi erau primiţi cu ospitalitate.

Din păcate, de acest lucru au profitat tot felul de hoţi şi vagabonzi, care au mărit riscurile vieţii în provincie. Circulaţia poştală şi a diligenţelor, ca şi comunicaţiile între diferitele oraşe, nu se puteau face în unele puncte decât sub escortă militară.

De aceea, guvernatorul Feodorov a trecut la expulzarea unui număr de 48.000 de asemenea vagabonzi. Iar guvernul rus a devenit din acel moment mult mai prudent în colonizarea Basarabiei…

Germanilor li s-au promis drepturi speciale ca grup, drepturi care au fost mai apoi revocate, atunci când nevoia de tineri încorporati în armata Rusiei a crescut în a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Germanii, care nu simteau ca au o obligatie fata de Imperiul Rus, au emigrat pentru a evita recrutarea. Alte considerente legate de plecarea germanilor din Rusia si respectiv Bucovina, administrata în a doua jumatate a secolului al XIX-lea de Rusia, ar fi cele economice, generate de insuficienta loturilor destinate agriculturii.

Prin urmare, germanii aleg o noua destinatie de exod, la început Principatele Române, apoi Dobrogea.

Astfel, dupa doi ani de peregrinari, primii colonisti au venit în nordul Dobrogei prin Sulina – Tulcea, ajungând sa se aseze pâna în sudul Dobrogei.

 

1840 – 1854 prima perioadă de imigrare a coloniştilor germani veniţi din Sudul Rusiei -azi Ucraina , în actuala provincie Dobrogea.

 

Dupa intemeierea primei colonii germane in Dobrogea, Acpunar, unii colonisti au mers mai departe la Dechelia (langa Harsova), de aici au plecat spre Nord la Cataloi.

Un alt numar considerabil de colonisti s-a asezat in Tulcea, iar la 6-7 km de aici in Malcoci in 1843 avea sa se aseze o alta colonie de germani ce au transformat acest loc ce la inceput a fost impadurit in spatiu pt casa si teren agricol.

De asemenea, exista insemnarifacute de primul primar al acestorcolonisti AdamKühn, despre Atmagea, colonie fondata in 1848.

 

Unii colonisti s-au mai asezat intre Isaccea si Tulcea, in satul Câşla.

Pentru a avea teren agricol ei au defrisat padurile, iar fiecare colonist obtinea cat putea sa muncesca printr-un bilet eliberat de Guvernul Otoman numit „Tapy”.

 

Bilete, au fost recunoscute mai tarziu de Guvernul Roman, eliberand in locul lor titluri de propietate romanesti.

Acest guvern a acordat fiecarei familii cel putin 10 ha, cine in momentul impropietaririi nu avea decat 1 ha mai primea 9 iar cine avea mai multe le pastra pe toate.

Nici cei care au venit mai tarziu nu au ramas fara pamant, ei putand inchiria de la Stat.

 

1873 – 1883 A doua perioadă de imigrare a germanilor în Dobrogea

 

In cea de-a doua etapa, între 1873 si 1883, coloniile germane s-au asezat in centrul si in Sudul Dobrogei. In aceasta perioada au întemeiat colonii în: Cogealac, Tariverde, Fachria (Faclia), Caramurat (M. Kogalniceanu), Colilia, Anadolchioi – Constanta, Ortachioi si Cogealia.

In Cogealac in ceea ce priveste originea lor din Germania ei erau foarte amestecati, majoritatea erau şvabi, dar si din Polonia, Prusia, Meklenburg. Aici Guvernul Roman a fost foarte generos cu ei, le-a recunoscut toate titlurile de propietate turcesti, si fiind pamant mult aici s-au dat 10 ha de om, nu de familie ca in Atmagea, insa nu puteau sa aibe mai mult de 50 ha. Din

cele 10 ha, 8 erau ogor si 2 pasune.

Tariverde, asezat la 2 km jumate spre est de Cogealac, a avut parte de acelasi fel de impropietarire.

In 1873 au sosit primii colonisti germani in Facria. Ei veneau din colonia basarabeana Paris.

In timpul razboiului aceasta comuna a avut multe bagube.

O parte din barbati au fost internati, vitele si partea cea mai insemnata a avutului, jefuite de Turci si Bulgari.

In Caramurat, colonistii germani au venit din Crasna Basarabiei, multi altii venind si din Caraibil. Ei cultiva grau, porumb, ovaz si orz, si produc caramizi, pietre de zidit, tigle, jghiaburi, si chiar pietre funerare.

Colilia, colonie catolica si ea, a fost formata din familii germane din Cherson, din Caraibil si Malcoci.

In 1881 au venit cateva familli din Atmagea si Ciucurova in comuna Anadolchioi.

De aici unii au reemigrat in Germania si multi au plecat in America.

In 1881 au venit la Cogealia, primii colonisti germani din gubernia Cherson, la acestia s- au atasat si alti colonisti din nordul Dobrogei. Bisericii din aceasta comuna, ii dona regina Romaniei, Elisabeta, o biblie cu dedicatia: „Dumnezeu e aproape de mica comunitate”.

1878 Unirea Dobrogeicu România

1883 Infiinţarea Asociaţiei “ Comunitatea Evanghelică a Germanilor din Constanţa – Anadalchioi”

1890 – 1891 A treia perioadă de imigrare şi colonizare a Dobrogei de către Germani

La 1890 incepe un nou val de emigrare din coloniile germane ale Rusiei, unde tuturor cetatenilor straini li se interzicea sa mai cumpere pamant, propietati sa are sau sa semene pamant rusesc.

Aceste colonii nu au mai avut parte de aceleasi conditii, acum pamant nu mai era, se impartise tot, iar conform legilor in vigoare la acel moment, nimeni nu putea obtine pamant decat daca era cetatean roman.

Cetatenia nu se obtinea decat dupa un trai de cel putin 10 ani in tara, iar pana atunci li se dadea pamant in arenda.

Intre aceste colonii se numara Cobadin (fiind si cea mai prospera), Sarighiol (Albesti), Mangalia, Caracicula, Sofular (Credinta), Alakap (Poarta Alba), Omurcea (Valea seaca), Palazul Mare, Techirghiol, Murfatlar (Basarabi) Osmangea, Osmanfaca si Viile Noi (unde colonistii s-au asezat de-a valma cu romanii, nu deosebit ca in alte parti; o parte considerabila a acestor colonisti apartinea sectei religioase a Sabatanilor;).

Primul val de imigranţi, din cele trei, s-a oprit în nordul Dobrogei şi a întemeiat colonii frumoase, cu gospodării prospere, deosebite de ale celorlalte etnii. Între primii emigranţi care au venit în Dobrogea erau doar puţini care se născuseră în Germania şi care să mai fi avut amintiri vii din patria părinţilor lor.

Au întemeiat mai multe aşezări, printre care se numără Malcoci, Atmagea, Ciucurova, Cataloi. Mai amintesc de bravii locuitori germani care au fost cândva aici doar placa memorială de la Ciucurova, biserica din Atmagea, în stil german şi ruina bisericii din Malcoci.

Foto: Colonisti germani in Dobrogea

Recensământul efectuat cu ocazia strămutării germanilor din Dobrogea vorbea de 16.500 de suflete. Primul sat german catolic în Dobrogea a fost Malcoci, înfiinţat în 1843 de 25 de familii provenind din Krasna Basarabiei, dar de obârşie din Alsacia, Valea Rinului şi Baden.

Case mici, dar şcoală mare

Primele case au fost micuţe, însă o grijă deosebită au avut să înalţe o capelă şi două cămăruţe pentru pastor şi apoi o clădire pentru şcoală. Cu timpul însă, şi-au durat case mari şi solide, construite din chirpici, cu faţade văruite, înşirate pe stânga şi pe dreapta unei străzi.

Casele erau acoperite cu stuf, iar în faţa casei era lăsat un loc liber pentru flori. Curţile rău mari, de până la 4.000 de metri pătraţi. În prima jumătate a secolului XX, germanii dobrogeni au construit mori, ateliere diverse, au deschis bănci populare, au importat din Germania utilaje agricole. Apoi, casele au fost ridicate din piatră, şi învelite cu ţiglă sau tablă.

În următorii ani, germanii veniţi din Rusia au ocupat teritoriile de mai la sud, stabilindu-se mai ales în Tariverde, Cogealac, Colilia (din care a mai rămas după plecarea germanilor doar biserica, transformată acum în mănăstire), Mihail Kogălniceanu, Cobadinşi Fachri, azi Faclia.

„Românul nu persecută limba, nici religia”

Germanii au venit în Dobrogea, deoarece aşa cum spunea şi scriitorul rus Korolenco, „românul nu persecută nici limba, nici religia, asta e adevărat, instituţiunile sale sunt pătrunse de toleranţă naţională şi religioasă; în şcoala sa, copilul nu este aducat într-o religie străină, el nu împiedică pe nimeni de a şi-l educa în religiunea sa”.

În noiembrie 1940, ca urmare a unei convenţii dintre guvernele german şi român, populaţia germană din Dobrogea a fost strămutată în Germania şi aşa a luat sfârşit o perioadă din viaţa etnicilor care începuse cu 100 de ani în urmă.

Pe grinda transversală a balconului orgii din biserica din Tariverde a rămas inscripţia:

„Fidelitatea în credinţă a cetăţenilor dispuşi la sacrificii a construit această biserică spre cinstirea lui Dumnezeu, cu toate nevoile şi potrivniciile în anii 1927/28, ca în ea să crească o comunitate unită în cuvântul Domnului”.

La 28 noiembrie 1940, strămutarea germanilor din nordul Dobrogei era încheiată. Prin portul Cernavodă fuseseră transportate 13.979 de persoane. [9]

A urmat o adevărată odisee. Expatriații au fost duși cu navele pe Dunăre, și cu trenurile tranzitând Serbia. Au fost cazați în lagăre de emigranți, în special în Austria. În jur de 6000 au fost colonizați în regiunile răsăritene ale Poloniei, cucerite de Germania, iar alți circa 6000 au fost colonizați în Protectoratul Boemiei și Moraviei.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, între 2000 și 3000 de germani au fost aduși înapoi în Dobrogea, unde erau lipsiți de orice fel de mijloce de subzistență. Alți circa 1600 au fost duși la Dresda și au primit statutul de refugiați în Zonele aliate de ocupație din Germania.

Din cei circa 15.000 de germani dobrogeni care și-au părăsit căminele, au supraviețuit circa 13.500, din care 8500 în Republica Federală Germania, în special în orașul Heilbronn, 2300 în Republica Democrată Germană, 700 în Dobrogea, 4000 în Europa Occidentală și 1500 în America. [11]

După război, germanii rămași la casele lor au suferit calvarul deportării în Uniunea Sovietică, puțini dintre aceștia revenind la vechile lor cămine.

În Constanța funcționează Comunitatea Germanilor Dobrogeni (CGD) din România.

Germanii nu au plecat de tot din Dobrogea.„În acest moment vorbim despre o comunitate germană formată din 32 de persoane. Majoritatea sunt persoane în vârstă, de peste 60 de ani“, ne-a spus președintele Comunității Germanilor Dobrogeni, Nicolae Stila.

Se întâlnesc într-un sediu pe care îl au, în centrul Costanței, și mai deapănă amintiri. Istoria germanilor în Dobrogea este una aparte față de a altor etnii, subliniază el.

I se simte regretul în glas când spune că tinerii, copiii germanilor, nu mai locuiesc aici.„Cei care nu au plecat în Germania nu mai vorbesc nici măcar limba“ .

In 2000  S-a deschis „Centrul de întâlnire al Germanilor din Dobrogea“ în sediul fostei Şcoli Germane din Constanţa

In 2001 S-a sărbătorit Centenarul înfiinţării Scolii Germane din Constanţa

In 2001- 2002 S-a renovat cu finanţare din partea statului german, clădirea fostei Şcoli Germane din Constanţa

Image result for germanii din dobrogea photos

Evenimente

1894 Constituirea Fundaţiei “ Erhardt Luther “ din Bucureşti

1894 Începe construirea Bisericii Lutherane din Constanţa

1901 Începe construirea Şcolii Evanghelice Germane din Constanţa Şcoala ( clasele 1- 4) a funcţionat 39 de generaţii , până în anul 1940

1940 Strămutarea a 3000 de familii , cca 16.000 germani Dobrogeni în Germania. Din nefericire, in 1940 au avut acelasi destin ca si confratii lor basarabeni si bucovineni. In urma cedarii Cadrilaterului pe data de 6 septembrie 1940 catre Bulgaria, in uma promisiunilor guvernului german de la Berlin, conducatorii germanilor dobrogeni hotarasc sa paraseasca cu totii Romania, fiind stramutati ca si germanii basarabeni si bucovineni in Marele Reich German.

Dar aproape toti cei circa 200.000 de germani din Romania (bucovineni, basarabeni, dobrogeni) stramutati in 1940-1941 in Reich si-au pierdut si patria, si-au pierdut si avutul agonisit de mai multe generatii.

1944 Întreruperea activităţii Asociaţiei “ Comunitatea Evanghelică a Germanilor din Constanţa –Anadalchioi”

1990 A luat fiinţă Filiala Constanţa a Forumului Democrat al Germanilor din România

1992 Şi-a reluat activitatea Asociaţia “Comunitatea Evanghelică a Germanilor din Constanţa”

1992 S-a redobândit în justiţie clădirea fostei Şcoli Germane din Constanţa, actualul sediu Al Asociaţiei “Comunitatea Evanghelică a Germanilor din Constanţa”

1998 S-a înfiinţat Grădiniţa bilingvă Româno-Germană în cadrul Asociaţiei

“Comunitatea Evanghelică a Germanilor din Constanţa”

2000 S-a deschis “ Centrul de întâlnire al Germanilor din Dobrogea” în sediu fostei Şcoli Germane din Constanţa

2001 S-a sărbătorit Centenarul înfiinţării Scolii Germane din Constanţa

2001- 2002  S-a renovat cu finanţare din partea Statului German BMI , clădirea fostei Şcoli Germane din Constanţa.

Recensamant:

– 1930 – erau inregistrate 15.000 de persoane

– 1992 – in Romania traiau 111.301 de germani, 1843 sasi si 6292 svabi (0,52% din

populatia Romaniei, acestia reprezentand: 26.722 in judetul Timis, 17.122 in Sibiu, 14.351 in

Satu Mare, 11.936 in Caras-Severin, 10.059 in Brasov, 9392 in Arad, 4588 in Mures, 4391 in

Bucuresti, 3634 in Hunedoara, 3416 in Maramures, 3243 in Alba, 2376 in Suceava, 1593 in

Bihor, 1407 in Cluj, 542 in Constanta, 472 in Olt, 391 in Mehedinti, 300 in Dolj, 252 in

Covasna, 234 in Iasi, 218 in Galati, 218 in Vilcea, 204 in Bacau, 199 in Harghita, 184 in Arges,

146 in Salaj, 136 in Neamt, 135 in Tulcea.

– 2002 – Tulcea avea o populaţie de 91 875 de locuitori, din care: 84 773 români, 2 560 lipoveni, 1 274 turci, 1 260 ţigani, 615 ucranieni, 569 ruşi, 412 greci, 149 tătari, 69 maghiari, 56 germani, 32 bulgari,20 evrei, 10 croaţi, 9 slovaci, 7 polonezi, 7 armeni, 25 italieni şi 28 de alte etnii.

Concluzii: migratia colonistilor germani a durat 50 de ani.

– din prima perioada avem coloniile: Tulcea Malcoci, Atmagea, Cataloi si

Ciucurova

– din a doua perioada avem coloniile Cogealac, Tariverde, Facria, Caramurat,

Colilia, Constanta si Cogelia.

– din a treia perioada avem coloniile mai importante Cobadin si Sarighiol.

Nemții din Basarabia

Tratatele de pace de la Neuilly, Trianon şi St. Germain au deschis României, după primul război mondial, calea spre statul naţional. Dacă înainte populaţia fusese – cu puţine excepţii – aproape în întregime omogenă, prin destrămarea dublei monarhii şi teritoriile câştigate în urma războiului din Balcani din 1913 şi consfinţite acum prin tratate, a apărut o diversitate din punct de vedere naţional. După maghiari, germanii formau acum, cu o cotă de 4 % din totalul populaţiei, al doilea mare grup al unei minorităţi naţionale.

Germanii însă nu reprezentau o unitate. Cadrul extern care asigura legătura între germanii din diferitele părţi ale ţării era formarea statului România Mare. Cele 12 grupe de colonişti germani de atunci (saşi transilvăneni, şvabi bănăţeni şi sătmăreni, germani din Basarabia, din Bucovina, din Dobrogea, landleri, germani din Durlach, din Boemia, din Stiria, timişoreni şi ţipţări) se deosebesc între ele atât din punct de vedere al originii lor cât şi al regiunii colonizate şi al momentului venirii lor.

Cele mai mari grupe numeric – dar şi cele mai cunoscute – ale etnicilor germani sunt cea a saşilor transilvăneni şi a şvabilor bănăţeni.

Cea mai veche grupă a populaţiei germane care s-a stabilit în Europa de Sud-Est a fost cea a saşilor transilvăneni. în secolul al 12-lea ei au dat curs chemării regelui ungar Geza al II-lea care a promovat colonizarea germanilor în Est în „Ţara de dincolo de păduri” (terra ultrasilvana) pentru a se proteja de invaziile mongolilor şi ale tătarilor.

Denumirea de „Saşi” nu reprezintă nici un indiciu cu privire la originea – din punct de vedere geografic – a primilor imigranţi. Originea lor nu poate fi stabilită clar şi cu exactitate. Probabil că ei sunt, totuşi, în majoritate originari din regiunea renano-franconă a imperiului.

Noţiunea de „Saxones” a fost folosită în documentele indexului cancelariei ungare mai întâi ca atribut al situaţiei lor juridice. Mai târziu ea a evoluat într-o denumire pentru toţi germanii din Transilvania. Prin Bula de aur a regelui Ungariei Andrei al II-lea se asigura saşilor transilvăneni, deja după un secol, o largă autonomie juridică, politică, economică şi clericală. Această autodeterminare s-a pierdut, parţial, abia către sfârşitul secolului al 19-lea, odată cu alipirea definitivă a regiunii la Ungaria.

Şvabii bănăţeni proveneau – cu mici excepţii – la fel de puţin din regiunea Suabia precum saşii transilvăneni din Saxonia. Ei au dat curs apelurilor lansate în secolul al 18-lea de împăraţii Carol al VI-lea, Iosif al II-lea şi împărăteasa Maria Tereza, care au vrut să recolonizeze zona – devastată după retragerea turcilor – cuprinsă între Dunăre, Tisa, Mureş şi lanţul periferic al Munţilor Carpaţi, cu meşteşugari capabili şi conştiincioşi. Coloniştii proveneau mai ales din regiunile de pe malul stâng al Rinului, Lorena, Hessa renană şi Palatinat, câţiva, puţini, şi din Bavaria şi Suabia. La sfârşitul secolului al 18-lea s-a produs alipirea regiunii la Ungaria.

Aproximativ în această perioadă, în Nord-Vestul extrem au fost colonizaţi şvabii sătmăreni, de către proprietarii maghiari de pământ.

Alte regiuni importante spre care s-au îndreptat coloniştii germani şi emigranţi mânaţi de lipsa de pământ au fost Dobrogea şi ţinuturile de graniţă Basarabia şi Bucovina. Zonele colonizate preponderent de ei ca în Transilvania şi în Banat erau aici, însă, mai degrabă excepţii.

După destrămarea definitivă a Austro-Ungariei, saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni au hotărât la 1.12.1918, la Alba Iulia, alipirea la Regatul României.

In aşa-numita „Rezoluţie de la Alba Iulia” li s-au făcut promisiuni mari minorităţilor naţionale („fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba proprie, prin indivizii din sânul său”) care însă în perioadele ce au urmat n-au fost respectate în întregime de guvernele României. Cu toate acestea etnicii germani şi guvernul României au ajuns la o convieţuire loială. La recensământul din 1930 un număr de 745.421 locuitori ai României s-au declarat ca fiind de naţionalitate germană.

Catastrofa regimului nazist şi consecinţele politicii sale şi ale celui de-al II-lea război mondial au zguduit şi existenţa minorităţii germane din România. Ca urmare a tratatelor dintre Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică, începând cu 1940, mii de germani din regiunile de frontieră Bucovina de Nord şi Basarabia au fost nevoiţi să-şi părăsească patria, fiind duşi „acasă în Imperiu”.

Capitularea României în august 1944 şi intrarea Armatei Sovietice în România au însemnat pentru mii de etnici germani refugiul. Locuitorii unor sate întregi din Transilvania, Banat şi regiunea Satu Mare s-au regăsit ca refugiaţi în coloane lungi care se îndreptau spre Vest. Pentru mulţi care rămăseseră în România a început, din ianuarie 1945, deportarea în Uniunea Sovietică. Au fost afectaţi peste 75.000 de oameni; mulţi dintre ei nu s-au mai întors în patrie.

Pentru etnicii germani din România începeau decenii dificile, pline de lipsuri. Deşi au profitat de măsurile generale de liberalizare din anii şaizeci, presiunea asimilării a crescut totuşi asupra minorităţilor. Tendinţele de emigrare au devenit tot mai clare, şi datorită condiţiilor economice din ţară.

În anii `70 şi `80 părăseau ţara anual circa 14.000 de etnici germani. După căderea comunismului în decembrie 1989 şi a liberei circulaţii legate de aceasta, cifra a crescut dintr-o dată la peste 100.000.

Schimbările din România după decembrie 1989 n-au adus cu ele numai o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale între Republica Federală Germania şi România (Tratatul de colaborare prietenească din 29.04.1992), ci şi o îmbunătăţire clară şi o nouă calitate a condiţiilor cadru pentru existenţa minorităţii germane. Integritatea culturală, socială şi politică este acum asigurată. Guvernul român recunoaşte prin legile şi ordonanţele sale faptul că protecţia modernă a minorităţilor se cere asigurată în plan juridic şi politic.

Noua Constituţie a României din 1991 garantează minorităţilor naţionale „dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. Un „Consiliu interministerial pentru protecţia minorităţilor” răspunde de respectarea noii politici – în unele privinţe chiar exemplară – faţă de minorităţi. Un subsecretar de stat răspunde din partea Guvernului român de problemele minorităţii germane.

Imediat după decembrie 1989, Formul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a apărut ca reprezentant al intereselor şi ca o uniune organizată a minorităţii germane.

Forumul este prezent în toată ţara, având o structură la nivel naţional cu 5 forumuri regionale precum şi forumuri locale şi de centru. FDGR-ul – preşedinte este dr. Paul Jürgen Porr – are un deputat (Ovidiu Ganţ) ca reprezentant în Parlamentul României. în comunitatea de lucru a Uniunii Tineretului German (ADJ) cu sediul la Sibiu sunt organizate grupe şi asociaţii de tineret din toată ţara. în afară de aceasta, în viaţa comunităţii germanilor din România un rol important îl joacă Biserica Evanghelică C.A. precum şi Biserica Romano-Catolică, cărora le aparţine majoritatea acestei minorităţi.

La recensământul din primăvara anului 2002 peste 60.000 de locuitori ai României s-au mai declarat încă, ca fiind de naţionalitate germană. Rezultatele recensământului din 2011 indică un număr de 36.000 de persoane de etnie germană.

Această cifră trebuie văzută în contextul unei populaţii într-o puternică scădere, în general, în România.

Bibliografie:

– Georgescu, I. (1926), „Coloniile germane din Dobrogea” (http://www.biblioteca.ct.ro/)

– Sarbu, A. (2008), „Elemente germane in onomastica Dobrogeana” (lucrare doctorat –

http://www.univ-ovidius.ro)

http://germani-dobrogeni.blogspot.com/

http://www.agero-stuttgart.de

http://www.divers.ro

http://www.didactic.ro/

Surse: 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Germani_dobrogeni; http://www.worldwideromania.com/2016/06/11/dobrogea-pamantul-fagaduintei-pentru-mii-de-germani/ ; http://www.romanialibera.ro/aldine/history/fascinanta-istorie-a-germanilor-din-dobrogea; http://documents.tips/documents/germanii-din-dobrogea.html;

http://www.bukarest.diplo.de/Vertretung/bukarest/ro/06/seite__minderheiten.html;

http://www.istoria.md/articol/445/Coloniz%C4%83rile_%C3%AEn_Basarabia_%C5%A2arist%C4%83

03/11/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: