Eroii nostri. Toma Arnăuţoiu, un luptător pentru libertatea si demnitatea poporului nostru. VIDEO

 

 

 

 

 

Toma Arnăuţoiu, locotenent, (n. 14 februarie 1921, Nucşoara, judeţul Muscel, în prezent judeţul Argeş – d. 19 iulie 1959, Jilava), a fost liderul grupului de rezistenţă anti-comunistă armată de la Nucşoara, numit şi „Haiducii Muscelului „, format în 1949 împreună cu col. Gheorghe Arsenescu.

Grupul a fost sprijinit activ de mai bine de 100 de persoane, printre care Elisabeta Rizea. Mulţi dintre ei au fost arestaţi şi torturaţi de autorităţile comuniste.

A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la penitenciarul Jilava.

În anul 1942 a fost admis la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I”, iar un an mai târziu este detaşat stagiar la Regimentul de Gardă Călare (cu gradul de elev sergent).

La 15 aprilie 1944 este avansat la gradul de sublocotenent şi absolvă Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, clasându-se al patrulea în promoţia sa. În septembrie 1944 a fost trimis pe front în razboiul contra Germaniei naziste.

La 1 noiembrie 1944 a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, cl. a-V-a, cu spade şi cu panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar (conform O.Z. nr.244/1944). La 26 decembrie 1944 a fost rănit în luptele din Ungaria.

După trei luni de spitalizare revine în activitatea militară la Cercul Teritorial Gorj şi apoi la Regimentul 5 Roşiori. La 20 iunie 1946 este mutat la Regimentul de Gardă Călare, iar la 11 august 1946 este trecut din oficiu în cadrul disponibil.

La 6 august 1947 este avansat la gradul de locotenent.

La data de 9 august 1947 este trecut în rezervă, conform I.D. nr.1652/07.

În anul 1949, împreună cu col. Gheorghe Arsenescu organizează grupul de rezistenţă anti-comunistă de la Nucşoara, jud. Muscel (în prezent jud. Argeş).

Grupul a avut iniţial 16 membri, dintre care patru femei. La scurtă vreme, pentru a se putea ascunde şi deplasa mai uşor, dar şi din cauza unor neînţelegeri grupul s-a scindat.

O parte din partizani au fost arestaţi sau au murit în confruntările cu trupele de securitate.

Ultimii rămaşi sub comanda lui Toma Arnăuţoiu au rezistat timp de nouă ierni schimbînd frecvent adăposturile, fiind aprovizionaţi cu strictul necesar de către săteni, sau rechiziţionînd alimente de la stîne, exploatări forestiere sau cabane.

În cele din urmă, Securitatea racolează un apropiat al grupului şi ca urmare, la 20 mai 1958, Toma Arnăuţoiu şi fratele său Petre sunt capturaţi.

Vor fi anchetaţi la Piteşti timp de un an, ca de altfel şi Maria Plop, arestată împreună cu fiica ei şi a lui Toma Arnăuţoiu, în vârsta de doi ani.

Toma Arnăuţoiu, Petre Arnăuţoiu şi alţi 14 oameni care i-au ajutat în timpul anilor de prigoană au fost condamnaţi la moarte de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a şi executaţi în noaptea de 18 iulie 1959, la penitenciarul Jilava.

 

Un film document realizat de TVR.

 

 

 

Publicitate

DOSARE ISTORICE: UN ADVERSAR AL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA, ÎMPUȘCAT DE BOLSEVICI CA SPION ROMÂN

 

 

În imagine: Comitetul revoluționar al RSSA Moldovenesti (de la stânga la dreapta): Gr.Kotovski, G.Buciușcanu, Gr.Starâi-Borisov, I.Crivorucov, A.Stroev și I.Badeev (octombrie 1924).

 

 

În culisele Istoriei: ADVERSARUL UNIRII – ÎMPUȘCAT DREPT SPION ROMÂN

 

 

Gavriil Buciuşcanu: un caz deosebit, o biografie demnă de pana lui Shakespeare… Nu adăugăm şi nu excludem nimic.

Reproducem biografia întocmai, aşa cum se conţine ea în arhive, în ultimul document care atestă încă existenţa lui fizică, dosarul nr. 49111, deschis la 4 august 1937 şi încheiat la 6 octombrie 1937, înregistrând cu mult pedantism toate nuanţările cronologice reproduse fidel de anchetatorul de la N.K.V.D.-ul din Kiev. 

Dosarul se deschide cu decizia despre ancheta preliminară, deşi e semnată pe data de 15.IX.1937, la Kiev de către şeful secţiunii a secţiei nr.3 cu o lună înainte de a fi împuşcat Gavriil Buciuşcanu.

„La începutul lui ianuarie 1918, am fost ales din partea plasei Isacova, judeţul Orhei deputat la Congresul al III-lea al Ţăranilor din Basarabia, care şi-a ţinut lucrările la Chişinău în prima jumătate a lui ianuarie 1918. Congresul a fost convocat de către Sovietul Gubernial al Deputaţilor Muncitorilor, Ţăranilor şi Soldaţilor cu scopul de a reacţiona la hotărârea Sfatului Ţării de a chema armatele României moşiereşti în Basarabia.

Primul act al acestui congres a fost prezentarea cerinţei de retragere a armatelor de ocupaţie din Basarabia. Ca răspuns la aceste cereri, românii au arestat tot congresul, introducând armata în incinta clădirii în care se ţineau lucrările congresului, dar, în pofida acestei terori organizate, a împuşcării prezidiului congresului, am ales un soviet regional din componenţa căruia făceam parte şi eu. Preşedinte al Sovietului Regional a fost ales trădătorul Inculeţ, adjuncţi ai preşedintelui – Halippa, Erhan şi eu.

 

În Sfatul Ţării continua să activeze fracţiunea ţărănească a deputaţilor aleşi la Congresul II al Ţăranilor, cu al cărui consimţământ a fost chemată armata română în Basarabia.

Sovietul Gubernial al Ţăranilor, cu toată împotrivirea agenţilor români infiltraţi în Soviet, a rechemat pe precedenţii deputaţi ai ţăranilor în Sfatul Ţării şi a trimis în locul lor o nouă componenţă, inclusiv pe mine.

În prezidiul fracţiunii am fost incluşi: Ţâganco, preşedinte, şi eu – adjunct.

În componenţa Sovietului Ţăranilor din Basarabia erau reprezentate toate păturile ţărăneşti: culacii, mijlocaşii şi săracii, şi, de asemenea, intelectualii.

După terminarea perioadei de organizare, atât Sovietul, cât şi fracţiunea au purces la depistarea şi eliminarea din rândurile lor a agenţilor români.

Astfel din componenţa prezidiului Sovietului au fost excluşi Inculeţ, Halippa şi Erhan, iar eu am fost ales preşedinte al Sovietului. Ei au fost excluşi şi din fracţiunea ţărănească a Sfatului Ţării, folosindu-i tribuna pentru demascarea esenţei lui contrarevoluţionare (declaraţia din martie a fracţiuni, conform căreia Sfatul Ţării nu poate rezolva problemele Basarabiei, deoarece, nefiind ales de nimeni, nu reprezintă pe nimeni),(Arhiva M.S.N., dosarul nr.49111).”

Biografia lui ilustrează de minune istoria apariţiei şi evoluţiei unei idei politice – de la formarea RASS Moldoveneşti, motivată de aspiraţiile imperialiste ale URSS, până la transformarea ei într-o nouă calitate: Transnistria – republică-fantomă, tinzând să obţină independenţa statală. Odată născocită, această combinaţie politică este revigorată de fiecare dată când este nevoie.

Istoria Transnistriei s-a scris în diverse versiuni şi de pe diverse poziţii: de pe baricada imperialismului sovietic, de pe poziţia mai temperată a istoricilor din R. Moldova, de poziţia agresivă a istoricilor transnistreni, de pe poziţia cognitivă a istoricilor români, de pe poziţia anexionistă a istoricilor din Ucraina ş.a.

Destinul celor care au stat la baza fundării noii formaţiuni politico-teritoriale a fost tragic – ei au plătit cu viaţa această intenţie.

M. Frunze şi Gr. Kotovski – mai devreme, restul – peste un deceniu. Dispariţia lor explică multe. În primul rând, regizorul acestui spectacol, I. Stalin, nu avea încredere în cei care au realizat fondarea acestei întreprinderi politice. Şi, pentru a elimina orice dubii, actorii au fost trimişi pe eşafod…
Apărută şi constituită pe oasele şi cu sângele oamenilor, Transnistria continuă să ceară jertfe…

Biografia lui G. Buciuşcanu ne-a servit drept punct de pornire în momentul când l-am inclus în enciclopedia Sfatul Ţării:

BUCIUŞCAN, Gavriil

(1889, s. Isacova, jud. Orhei – 1937, Tiraspol).
Mandat validat de la 22.I.1918 până la 27.XI.1918.
În cadrul Sfatului Ţării, a activat în următoarele comisii: a II-a Agrară (membru al prezidiului), Agrară, a II-a de Redactare.

La 27 martie 1918, se abţine să voteze Unirea Basarabiei cu România.

La 27 noiembrie, când s-a votat Unirea fără condiţiuni, a fost printre cei zece semnatari ai Actului alcătuit de deputaţii Sfatului Ţării referitor la alipirea ilegală a Basarabiei la România (26.XI./9.XII.1918).

A trecut Nistrul şi, în scurtă vreme, a devenit unul dintre cei mai activi organizatori ai Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti. A fost comisar al poporului pentru educație în cadrul Comitetului Regional al RASSM.

 În 1937 a fost supus represiunilor, fiind impuscat ca duşman al poporului, la Tiraspol.

 

A crezut ca plecarea lui peste Nistru este un refugiu temporar, un loc de unde urma să revină şi să demonstreze că adevărul istoric este altul.
Intuiţia l-a trădat însă, când, într-o scrisoare publicată în ziarul Plugarul Roş, el îşi blama foştii colegi din primul parlament basarabean, adică pe deputaţii din Sfatul Ţării, prorocindu-le un destin tragic, fără să-şi dea seama că, de fapt, şi-a ghicit şi deznodământul propriului destin:

„Foştii membri ai Sfatului Ţării, care au votat pentru alipirea Basarabiei la România, îşi vor găsi moartea pentru pământul trădat împreună cu burghezia română.”

În mare, aşa s-a şi întâmplat, dar i-a scăpat un singur detaliu: că nici el nu avea şanse de supravieţuire, iar moartea lui a venit cu mult mai devreme – la 23 octombrie 1937, când condamnatul, conform acuzaţiilor din prima categorie de gravitate, a fost împuşcat, fapt confirmat de adeverinţa anexată la dosarul nr. 45922 al M.S.S. al N.K.V.D.-ului din R.S.S.U.

Mărturisirile lui G. Buciuşcanu sunt extrem de valoroase. Acţiunile revoluţionare din Basarabia, mişcarea de eliberare naţională şi Unirea Basarabiei, el le-a privit printr-o altă optică.

Cealaltă temă, a „limbii moldoveneşti”, a fost la fel de bine elucidată şi argumentată de către Gavriil Buciuşcanu. Ceea ce n-am ştiut noi este că în această luptă au existat două tabere chiar la Tiraspol şi că bătălia s-a dat la nivelul ierarhiei locale de partid şi de stat.

Au fost pedepsiţi cu toţii, au plătit cu viaţa această încercare de a găsi soluţii pentru o problemă cu soluţii deja existente, dar care, din motive politice, nu puteau fi declarate şi aplicate deschis.

Echipa condusă de Starâi era foarte aproape de adevăr şi poate, dacă nu se întâmpla tragedia din 1937, când toţi adepţii şi oponenţii lui au fost împuşcaţi, limba vorbită în Transnistria ar fi fost cu totul alta.

Cu totul alta ar fi fost şi influenţa acestei limbi asupra culturii basarabene.

Mărturisirile lui G. Buciuşcanu sunt de o mare valoare istorică. El derulează exact filmul evenimentelor, şi, tot aici, dezvăluie secretul transmiterii unor documente foarte preţioase ale Sfatului Ţării în Rusia Sovietică.

Unii istorici, care mai pun la îndoială faptul că în arhivele secrete ruseşti se păstrează documentele autentice din această perioadă legată de unirea Basarabiei cu România, vor rămâne dezamăgiţi de cele scrise de G. Buciuşcanu:

„…În noiembrie 1918, au început să se răspândească insistent zvonuri că «Sfatul Ţării» va aborda problema «alipirii de bună voie» la România. În afară de aceasta, agenţii români au început să-i atragă de partea lor pe deputaţi prin diferite promisiuni şi ameninţări.
La 27 noiembrie 1918, a fost convocat «Sfatul Ţării», la această şedinţă au fost prezente 40 de persoane din partea blocului moldovenesc şi 6 deputaţi din partea fracţiunii ţărăniştilor, inclusiv eu.

La ora 2.30, noaptea, preşedintele «Sfatului Ţării» a abordat problema alipirii la România şi, fără a fi pusă la vot, s-a declarat că propunerea este acceptată.

Eu m-am aruncat spre tribună, protestând împotriva acestui tertip, dar ofiţerii români, ascunşi după draperii, m-au înşfăcat, m-au bătut şi m-au aruncat pe hol.

Pentru fracţiunea ţărănească a devenit clar că această comedie s-a jucat pentru a îndeplini voia intervenţioniştilor veniţi în Basarabia… Fracţiunea a hotărât să renunţe la protestul împotriva tertipului obraznic al boierilor români şi să declare decizia «Sfatului Ţării» nevalabilă.

Acest document a fost alcătuit şi semnat de mine, precum şi de conducătorii fracţiunii din «Sfatul Ţării» şi de activiştii vieţii publice.

La sfârşitul lui decembrie 1918, am plecat cu acest document peste Nistru, pe teritoriul Uniunii Sovietice, şi, prin intermediul Partidului Comunist din Odesa, l-am transmis Guvernului Sovietic.

Acest document a fost publicat în Pravda din aprilie 1924, înainte de Conferinţa de la Vena, şi a fost folosit de Guvernul Sovietic la această conferinţă în tratativele cu românii, astfel că aceştia n-au putut declara ocuparea Basarabiei drept o alipire benevolă.

…Chiar de la începutul activităţii mele în Republica Moldovenească, am observat că funcţionarii de bază se cunosc deja de mult timp şi se împart în două grupări: a lui Badeev şi a lui Starâi.

Aceste două grupări existau încă până la formarea Republicii Moldoveneşti. Deşi se străduiau să arate că divergenţele sunt de ordin personal, în realitate acestea aveau culoare politică.

Gruparea lui Starâi: Starâi, Krivorukov, Bubnovski, Botev ş.a. considerau că limba moldovenească nu este limbă, ci jargon, moldovenii nu au cultura lor şi de aceea trebuie să introducă în Moldova limba română şi cultura burgheză, să instituie orientarea după România burgheză, în afară de aceasta, se răspândeau intens zvonuri provocatoare că limba moldovenească are doar 500-600 de cuvinte şi cum, adică, în această limbă s-ar putea scrie cărţi şi publica ziare.

Gruparea lui Badeev (Galiţki, Bogopolski, Raevici, Holostenko, Roscinski ş.a.) pretindeau că apără limba moldovenească naţională, dar, de fapt, ei îi atribuiau limbii moldoveneşti ceea ce-i este străin (de ex.: „şî”, creau cuvinte artificiale ş.a.), prezentând cultura boierilor moldoveni drept naţională.

În muzeul din Tiraspol a fost expus costumul unei boieroaice moldovence în calitate de costum naţional, pe toţi pereţii sălii de cinema în Tiraspol au fost pictate case moldoveneşti, ciobanul – drept ideal al poporului moldovenesc, deşi se ştie că burghezii şi culacii căutau să implanteze asemenea idei pentru a-i asupri şi mai mult pe săraci şi pe mijlocaşi – dar, idealul adevărat al maselor populare este industrializarea ţării, gospodăria socialistă mare.

Eu n-am aderat la nici una dintre aceste grupări. Luând în considerare necesitatea stringentă a unei baze teoretice a limbii moldoveneşti, eu, deşi nu aveam instruirea politică necesară, dar vorbeam bine moldoveneşte, am început să alcătuiesc dicţionarul rus-moldovenesc care includea 32.000 de cuvinte.

Pentru elaborarea dicţionarului am stabilit următoarele principii:

1) am inclus toate cuvintele moldoveneşti;

2) adăugam acele cuvinte internaţionale care la momentul alcătuirii dicţionarului nu erau în limba moldovenească, deoarece nu exista o literatură moldovenească.

În asemenea cazuri, mă orientam exclusiv spre limbile rusă şi ucraineană, precum şi spre acele cuvinte internaţionale care sunt asimilate de aceste limbi; le includeam în dicţionar, deoarece partea instruită a moldovenilor le cunoaşte într-o măsură sau alta sau le-a auzit în timpul comunicărilor dese ale moldovenilor cu ruşii şi ucrainenii;

3) din lexicul românesc, am luat acele cuvinte, care sunt comune atât pentru masele populare româneşti, cât şi pentru cele moldoveneşti, dar din anumite motive, la momentul dat, nu erau întrebuinţate în Moldova sau se întrebuinţau numai într-o parte a ei.

Apariţia acestui dicţionar a pus capăt discuţiilor referitoare la aceea că limba moldovenească este un jargon, că are numai 500-600 de cuvinte, de asemenea a pus capăt formării de cuvinte artificiale (desigur, gruparea respectivă îşi continua activitatea).

Luând în consideraţie faptul că pregătirea cadrelor de scriitori şi literaţi moldoveni va necesita mult timp, a început să fie publicată literatură tradusă din limbile rusă şi ucraineană.

În 1926, a fost publicată gramatica limbii moldoveneşti, care-mi aparţine, iar în 1927 – dicţionarul moldovenesc-rus.

Pentru activitatea pe frontul cultural erau necesare cadre cu studii superioare, care trebuiau pregătite pe loc.

O dată cu formarea Republicii Moldoveneşti, la Balta au fost organizate cursuri de pregătire a învăţătorilor moldoveni, dar în 1926 a fost observată necesitatea de cadre de învăţători mult mai calificate.

Am vorbit în obcom (comitetul regional al partidului) despre necesitatea de a deschide o şcoală pedagogică, dar n-am fost susţinut, sumele proiectate de narcom (comisarul poporului) în acest scop au fost anulate.

Am fost nevoit să deschid o secţie pedagogică în cadrul şcolii profesional-tehnice din Tiraspol în baza regrupării mijloacelor financiare şi, abia în anul următor, a fost deschisă oficial şcoala.

Din 1926 au început să se activizeze elementele naţionaliste. Toate au pornit de la ziarul Plugarul Roş, care a început să utilizeze limba şi ortografia grupului lui Badeev. Faptul dat a servit drept semnal de începere a discuţiilor despre limbă.

Redactor al ziarului era Chior. În 1927, Madan a prezentat proiectul gramaticii sale în care era trasată baza teoretică a acestei limbi artificiale, iar Chior a început să alcătuiască dicţionarul.

Chior şi Madan erau susţinuţi de Prestescu, Malai, profesor la Comvuz. A început lupta în cadrul Narcompros-ului însuşi.

Chior era susţinut de Madan, Dumitraşcu, Nikolaev (grupa lui Badeev), ultimul a început să mă preseze pe linie politică, stopând activitatea de iluminare politică.

Pentru 1927 a fost propus un program vast de lichidare a analfabetismului pe contul societăţii. Nicolaev s-a opus măsurilor propuse, declarând că trebuie să contăm pe mijloace financiare bugetare.

El era glavpolitprosvet, astfel că am fost nevoit să realizez măsurile propuse, evitând postul lui.

Numai atunci când inspectorul Glavpolitprosvetului Dodu, verificând câteva raioane, a adus date despre rezultatele considerabile ale activităţii desfăşurate, Nikolaev a încetat să se opună şi, aparent, a început să conducă această activitate.

…În 1928, toamna, eu am plecat din Narcompros la Harkov în calitate de postpred (reprezentant permanent) al RSSA Moldovenesti pe lângă guvernul RSS Ucrainene şi, deşi am păstrat relaţiile cu activitatea culturală a moldovenilor, puteam avea doar o influenţă limitată.

Narcompros (comisar al poporului pentru Învăţământ) a devenit Chior, care a luat o orientare hotărâtă spre activitatea naţionalistă în Moldova, a fost editată gramatica lui Madan, dicţionarul lui, a început publicarea în falsa limbă populară, a început formarea artificială de cuvinte, atât în Moldova, cât şi în Comvuzul (Şcoală Superioară de Partid) din Moldova şi (indescifrabil)… tipărit devenea tot mai puţin înţeles de către moldovenii truditori”.

Istoria destinului lui Gavriil Buciuşcanu nu este unică în felul ei. Mai degrabă o putem considera un numitor comun pentru epoca stalinistă. Dar, unii speră să pună din nou în aplicare procedeele şi tezele acelei epoci. O experienţă care ni se pare nu numai aberantă, dar şi extrem de periculoasă.

 

Sursa: Iurie Colesnic, Timpul md.

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/03/08/ce-soarta-o-a-avut-stefan-balamez-deputatul-care-a-votat-impotriva-unirii-basarabiei-cu-romania/

Ziua de 24 octombrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de  24 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

Anul 51: S-a nascut imparatul roman din dinastia Flaviilor, Titus Flavius Domitianus; (d.18 septembrie 96).

A  domnit din anul 81 până în 96 e.n.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cunoscut sub numele de  Domițian, era fiul lui Vespasian și al Domitillei și fratele lui Titus.

A fost victorios în campania întreprinsă la Rin in anul 83, împotriva tribului germanic al chatilor, adoptand  titlul de Germanicus.

O invazie a dacilor și a aliaților lor în Moesia, soldată cu moartea guvernatorului, îl obligă în anul 86  să intervină personal pe frontul de la Dunăre.

Moesia este împărțită acum în două provincii :  Moesia Inferior (în a cărui componență intră și Dobrogea) și Moesia Superior.

Campania inițiată în 87  la nordul Dunării împotriva lui  Decebal s-a  încheiat  cu o înfrângere, iar in anul 88, ofensiva romană marchează o victorie la Tapae  și duce la încheierea unei păci de compromis  cu Dacia in anul 89.

La 18 septembrie 96, Domițian, ultimul dintre Flavi, cade victimă unei conjurații de palat, organizată de comandantul gărzii palatului și de soția sa, Domitia Longina.

 

 

 

 

 

 

1818: S-a născut la Iași Dimitrie Gusti, poet, traducător de fabule, autor de manuale didactice, fondator al ziarului „Zimbrul” (1850);  (A nu se confunda cu filosoful, sociologul și esteticianul român Dimitrie Gusti (n. 13 februarie 1880, Iași – d. 30 octombrie 1955, București).

A făcut studiile la Iaşi, fiind, ca student, la clasa de filozofie a lui Eftimie Murgu, pe care a abolvit-o în 1837. Din 1845 a fost profesor de filozofie la Academia Mihăileană, precum şi bibliotecar până în 1849.

In urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 15 august 1864, Gusti a devenit  cel dintâi primar al Iaşului.

 

  

 

Dimitrie Gusti a ocupat funcţia de ministru al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, a fost deputat şi senator de Iaşi, precum şi vicepreşedinte al Camerei şi Senatului.

A fost un liberal convins şi un mare luptător pentru unire,  scriitor, poet, publicist şi un redutabil polemist. Dimitrie Gusti a redactat singur sau împreună cu Theodor Codrescu abecedare, manuale şcolare, cărţi de religie, cărţi de istoria românilor, de geografie. Colaborator fidel al Albinei Româneşti a lui Gheorghe Asachi, emul al acestuia, Dimitrie Gusti a editat mai multe ziare: Zimbrul, Ştafeta, L’Etoile du Danube. În 1855 tipăreşte cartea de versuri Buchetul poetic (poezii erotice, elegii, imnuri, balade şi sonete).

 

Poate fi socotit un pionier al cronicii dramatice naţionale și un critic avizat. A scris povestiri, schiţe cu caracter de meditaţie, schiţe satirice. Reportajele şi articolele lui rămân, până la urmă, simple compilaţii. Religia, morala, istoria fac obiectul preocupărilor sale gazetăreşti.

A publicat în „Albina românească” şi „Spicuitorul moldo-român” traduceri din Lamartine, Jan Olof Wallin, Adele Hommaire de Hell, precum şi din Ponson du Terrail (Pelerinagiu de lainici, 1851). Pentru teatru, transpune piesa Marie de Beaumarchais de R. Bauhberg şi O. Cardiez.

Fără îndoială, Dimitrie Gusti rămâne în conştiinţa ieşenilor, ca şi Asachi, un primar răspânditor de cultură. Să nu uităm că Dimitrie Gusti a schimbat numele unei străzi, Sf. Ilie, în Vasile Alecsandri atunci când poetul a obţinut Premiul Cântecul gintei latine (7/19 mai 1878).

În acelaşi an, D. Gusti a oferit şi titlul de cetăţean de onoare lui Vasile Alecsandri, poetul fiind primul cetăţean de onoare al Iaşului.

A scris o lucrare utilă şi în felul ei ambiţioasă: Ritorică română pentru tinerime (1852), retipărită – cu corectări şi adăugiri – în 1875 (Ritorică pentru tinerimea studioasă). 

 

Dimitrie Gusti (1818 – 1887) a fost în mai multe rânduri primar al Iaşului, iar  perioadele în care acesta a îndeplinit înalta funcţie au fost:

 

–         24 august 1864 – 5 decembrie 1866

–         18 iulie 1869 – 25 octombrie 1870

–         12 decembrie 1871 – 7 mai 1872

–         14 octombrie 1881 – 3 februarie 1883

–         7 decembrie 1886 – 25 martie 1887

 

Dimitrie Gusti s-a stins din viata la Iasi, la 26 martie 1887 si a fost înmormântat in cimitirul Eternitatea.

 

 

 

 

 

1838: Ţarul Rusiei  aprobă propunerea Consiliului de stat privind procedura numirii procurorilor judeţeni în Basarabia.

 

 

 

 

 

 

1853: S-a născut la Provița de Sus, jud. Prahova, Pimen (Petru) Georgescu, Mitropolit al Moldovei, membru de onoare al Academiei Române (d.12 noiembrie 1934, București).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A avut una dintre cele mai îndelungate păstoriri, slujind Sfântului Altar vreme de 57 de ani. 9 ani a fost diacon, 9 ani a fost preot, 39 de ani a fost episcop, 25 de ani a fost mitropolit. Intreaga sa viata si lucrare s-a desfasurat pe doua coordonate, grija pentru Biserica lui Hristos si dragostea pentru Neamul Romanesc.

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost primul episcop care a desemnat preoti pentru insotirea armatei pe front si care a organizat spitale de campanie. El a trimis la cursuri de specializare medicala parinti si maici din toate manastirile Moldovei.

Precum regele Ferdinand I a condus Armata romana catre biruinta reintregirii neamului, tot asa, mitropolitul Pimen Georgescu a fost cel care a condus Biserica romana catre reintregirea spirituala a poporului.

Peste toate, el a fost considerat „Mitropolit al Razboiului si al intregirii Neamului Romanesc”. In data de 15 octombrie 1918, Academia Romana il numeste pe Inalt Preasfintitul Pimen Georgescu membru de onoare.

 

 

 

 

 

1854: A murit Barbu Iscovescu, pictor şi revoluţionar român de etnie evreiasca; (n. 24 noiembrie 1816).

 

 

 

 

 

 

 Este foarte cunoscut pentru  portretul lui Avram Iancu.

 

 

 

 

 

 

1894: A încetat din viaţă pictorul român Gheorghe Tăttărescu; (n. octombrie 1820, Focsani).

 

 

 

 

 

 Autoportret

 

 

 

 

 

 

A fost unul din pictorii  reprezentativi ai neoclasicismului în arta românească.

 

 

 

 

1918 (24.X / 6.XI): Mesajul secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, privind recunoaşterea dreptului românilor de a-şi desăvârşi unirea.

 

Foto: Robert Lansing (n. 17 octombrie 1864 – d. 30 octombrie 1928) politician american, fost Secretar de Stat al Statelor Unite între 1915 și 1920.

Mesajul adresat de Robert Lansing  guvernului român, prin legaţia Statelor Unite de la Iaşi, menţiona expres că:

„Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influenţa sa va da României tot sprijinul ca această ţară la Conferinţa Păcii generale să-şi câştige justele sale drepturi politice teritoriale”.

Documentul recunoştea că „România întotdeauna a sperat o reunire cu fraţii săi din Transilvania, ţinuţi între graniţele Imperiului austro-ungar”.

După ce sublinia că „Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoarea fericire şi integritate a României ca ţară liberă şi independenţă” , în continuare R. Lansing arăta că „preşedintele doreşte să vă informeze că guvernul Statelor Unite nu pierde din vedere aspiraţiunile neamului românesc atât din afară cât şi dinăuntrul graniţelor Regatului”.

Secretarul de stat american ţinea să evoce faptul că poporul său a fost „martor la luptele, suferinţele şi jertfele aduse de acest neam (românesc, n.ns.) pentru dezrobirea sa de duşmani şi apăsători”90, şi că „guvernul Statelor Unite simpatizează adânc cu spiritul de unitate naţională şi cu aspiraţiunile românilor de pretutindeni şi nu va neglija să-şi întrebuinţeze la timpul potrivit influenţa sa ca justele drepturi politice şi teritoriale ale neamului românesc să fie asigurate”.

Acest document diplomatic atât de ferm şi angajant al guvernului american a fost, între altele, rezultatul unor repetate demersuri ale lui Vasile Stoica, preşedintele „Ligii Patriotice Române” , căpitan în „Legiunea Română” activa  în S.U.A.

El a fost unul din principalii organizatori al acestei unităţi militare româneşti care s-a constituit pentru împlinirea idealului naţional.

Unul din consilierii apropiaţi ai preşedintelui Wilson, colonelul House, avea să declare presei că „în ceea ce priveşte soluţia problemei româneşti ea nu poate fi decât una singură: unirea tuturor românilor”.

 

 

 

 

 

 

 

1918: În România demisioneaza guvernul  condus de Alexandru Marghiloman și se formează un nou guvern prezidat de generalul român Constantin Coandă.

 

 

 

 

  

Gen. Constantin Coandă

 

 

 

 

 

 

1920: A murit  Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, mama reginei Maria a României; (n. 17 octombrie 1853).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei (mai târziu Ducesă de Edinburgh și Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha ( n.17 octombrie 1853),a fost fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei  și a Mariei Alexandrovna prințesă de Hessa si imparateasa a Rusiei.

Maria a fost soția printului Albert, duce de Edinbourgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii.

 

 

 

 

 

1920: Constantin Brăiloiu, Mihail Jora şi alţi compozitori romani de valoare ai timpului  înfiinţează Societatea Compozitorilor Români.

George Enescu a fost invitat să accepte titlul de preşedinte de onoare.

De atunci acest organism s–a dezvoltat, pentru ca în anul 1949 să devină Uniune a Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania.

 

 

 

 

 

 

1921: S-a născut la Bucuresti, poeta, prozatoarea, memorialista, autoarea de literatură pentru copii şi traducătoarea Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicai Schwefelberg), soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu ; (decedată la  4 martie 1977, în timpul marelui cutremur  din  București).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la Colegiul pentru Studenții Evrei in anii 1943 – 1944. In  1946 își ia licența în filozofie la Universitatea din București .
1949 – este  angajată ca redactor la Radio, iar intre 1949 – 1954 este redactor șef adjunct la Viața românească, apoi, intre 1954 – 1956, redactor la Gazeta literară.
Din 1956 pana in  1963, deține funcția de șef de secție la Uniunea Scriitorilor.

În 1970 a lucrat ca profesoară  la Palatul Pionierilor din București.

A debutat sub pseudonimul Maria Radu, in ziarul Ecoul (1944) si a colaborat la revistele  Lumea , Contemporanul, Flacara, Viata Romaneasca, Gazeta literara. Steaua, Tribuna, Ateneu, Orizont, Luceafarul etc.

În poeziile sale din epoca proletcultistă (anii ’50), Veronica Porumbacu a cântat  „eroii  clasei muncitoare „.

 

 

 

 

 

1922: S-a născut inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa, a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale; membru corespondent al Academiei Române din 1991; (m. 1996).

 

 

 

 

 1929: S-a născut artista plastică Ileana Balotă; (m. 1996).

 

 

 

 

 

1933: S-a născut marea actriță de film și de teatru Draga Olteanu-Matei.

Rolurile jucate pe scena marilor teatre din țară, precum și cele din filme celebre, i-au adus zeci de premii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 2005, UNITER (Uniunea Nationala a Teatrelor din Romania) a recompensat-o cu un premiu pentru intreaga activitate.

Actrița a aparut in aproape 20 de productii cinematografice si nenumarate spectacole de teatru, in comedii precum “Toamna bobocilor” (1975), “Nea Marin miliardar” (1978), “Coana Chirita” (1986) facand roluri memorabile.

 

 

 

 

 

 

 1936: S-a născut jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele “Viaţa medicală“ şi “Revista Radio“; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române. De asemenea, a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU, dar şi co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio (m. 2013)

 

 

1940: S-a născut Eugen-Sandu Cucerzan, eseist, istoric al filosofiei şi istoric literar.

 

 

 

 1940: S-a născut sculptoriţa Valentina Boştină; (m. 1994).

 

 

1943: S-a născut  criticul şi istoricul literar  Cornel Moraru.

 

 

 

1943: S-a născut la Târgoviște, Theodor Stolojan, economist si  om politic român, fost prim ministru, din 2007 membru al Parlamentului European pentru România din partea PD-L.

Alucrat ca economist stagiar la întreprinderea Frigotehnica București, apoi ocupă funcția de economist în cadrul Ministerului Industriei Alimentare și Agriculturii.
Începând din 1972 ocupă mai multe funcții în cadrul Ministerului de Finanțe, intre care aceea de Șef al diviziei Contabilitatea Bugetului Statului;
1988 – 1989 – Director Adjunct și Director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale si Inspector General în Departamentul Venituri de Stat și Consultant în Ministerul de Finanțe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După Revoluția română din 1989 a lucrat în continuare în cadrul Ministerului Finanțelor, ocupând funcția de ministru adjunct al Ministerului Finanțelor până în aprilie 1990, apoi pe cea de ministru al finanțelor, în perioada iunie 1990 – aprilie 1991 (în cabinetul Petre Roman II).

În mai 1991 devine președintele Agenției Naționale de Privatizare, lucrând la elaborarea primului proiect al Legii privatizării și la înființarea Fondului Proprietății de Stat (FPS).

Între 16 octombrie 1991 și 18 noiembrie 1992 a deținut funcția de prim-ministru al României din partea FSN. În anul 2008 președintele Traian Băsescu l-a desemnat pentru un nou mandat de premier, dar la 15 decembrie 2008 a renunțat la candidatura pentru funcția respectivă.

 

 

 

 

 

 

1945: S-a născut Tia Şerbănescu (pseudonim pentru Ecaterina Teodorescu), prozatoare si ziarista, (Premiul pentru jurnalism „Flacăra”, Premiul „Pamfil Şeicaru”) („Balada celor rău iubiţi”, „Muntele de pietate”, „Cumpărătorii”, Femeia din fotografie”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1946: S-a născut populara actriţa şi interpreta de muzică uşoară şi folk, Anda Călugăreanu.

A aparut in numeroase spectacole  televizate  si filme (“Bietul Ioanide”, “O zi la Bucureşti”); (d. Bucuresti, d.15 august 1992).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima sa apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.

O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare.

A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediția a II-a (1969), unde a luat mențiune, la Festivalul de muzică ușoară românească Mamaia – ediția a VII-a (1972), unde a câștigat Premiul de interpretare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1946: S-a născut ÎPS Petru Păduraru (prenume la naştere: Ion), arhiepiscop al Chişinăului, mitropolit al Basarabiei (din 24 octombrie 1995) şi exarh al Plaiurilor.

NOTĂ 1: La 19.XII.1992 Patriarhia Română a emis un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002).

NOTĂ 2: În urma „Păcii de la Bucureşti” (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

 

 

 

 1947: S-a născut interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean”; (m. 2009).

 

 

1949: A murit muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul Nicodim Ganea (n. 1878).

 

 

 

 

 

1958: S-a născut actriţa  română Magda Catone.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1971: A murit Anton Balotă, filolog şi eseist; specialist în slavistică şi albaneză; filolog cu deschidere spre eseu, îşi încheie cariera prin cercetări în domeniul baladei româneşti şi sud-dunărene; (n. 1901).

 

 

 

 

 

1972: S-a născut jucătoarea de tenis Ruxandra Dragomir.

Intre anii 1990 și 2001 a câștigat 9 turnee de tenis la simplu, pentru ca la data de 15 august 1997 să ocupe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce a condus Federaţia Română de Tenis timp de patru ani, între 2009 şi 2013, Ruxandra Dragomir a fost aleasă în iulie 2014, să ocupe funcţia de Preşedinte al Organizaţiei pentru Femei din Partidul Mişcarea Populară (PMP).

 

 

 

 

1978: Era inaugurat Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti (din 1984, Spitalul Universitar Bucureşti, devenit  din 2000, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1983: A murit Elie Carafoli, inginer roman, fondator al școlii românesti de aerodinamică, membru al Academiei Române; (n.15 septembrie 1901).

Este autorul unui  “Tratat de aerodinamică”, considerat o operă clasică în domeniu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A proiectat împreună cu francezul L. Virmoux, proiectul primului avion monoplan  de lupta  românesc cu aripă joasă, IAR-11 CV, construit în 1930, de Industria Aeronautică Română – Braşov.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Avionul era un monoloc, monoplan cu aripa plasată jos, cu tren de aterizare fix, carenat. Strucura era din lemn, cu elemente de dural la motor.  Trenul de aterizare avea un ecartament de 1,9 m, și atât el, cât și bechia aveau amortizoare cu sandouri (cauciuc). Avionul era propulsat de o o elice bipală antrenată inițial de un motor Lorraine Courlis 48-5 de 600 CP.

Cu un motor  Hispano-Suiza,  avionul a realizat o viteză maximă de 329 km/h la înălțimea de 300 m

Avionul era inarmat cu mitraliere Vickers, 2 x 7,7 mm, montate de-o parte și cealaltă a motorului, cu tragere prin discul elicei.

 

 

 

 

 

 

 1987: A fost inaugurată noua linie a metroului bucureştean Piaţa Unirii – Pipera (8,4 km), încheindu-se, astfel, lucrările la magistrala a II-a, Nord-Sud (în lungime de 18,7 km).

 

 

 

1996: A murit  interpreta de muzică lăutărească Romica Puceanu; (n. 1937).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1999: La Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, a avut loc primul transplant de cord din România, după 31 de ani de la premiera profesorului Christian Bernard, într–un spital din Africa de Sud, în 1968.

Intervenţia a durat 4 ore. Echipa de medici a fost condusă de dr. Şerban Brădişteanu.

 

 

 

 

2011, 24/25: A murit Liviu Ciulei, regizor de teatru şi film, actor, scenograf, arhitect şi profesor, considerat părintele teatrului românesc modern; (n. 7 iulie 1923, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

Personalitate importantă a teatrului si filmului cu o activitate creatoare remarcabilă de peste 50 de ani,  Liviu Ciulei a marcat atât arta scenică românească prin spectacole de anvergură națională și internațională, dar și lumea filmului românesc și internațional.

A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din Bucuresti. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck in Visul unei nopti de vara la Teatrul Odeon; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucuresti, (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash.

În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum va place a lui Shakespeare. În anul (1965), Liviu Ciulei a primit Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul – Padurea spanzuratilor.

In 1963, se numara printre membrii fondatori ai Asociatiei Cineastilor din Romania (ACIN), al carei vicepresedinte a fost pana in anul 1968; intre 1963 si 1972, a creat, ca director, o spectaculoasa imagine a Teatrului Bulandra, a fost director la „Lincoln Center” din New York, si apoi, intre anii 1981-1986, director al Teatrului „Guthrie” din Minneapolis. A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. A lucrat în multe țări din Europa, precum și în SUA, Canada si Australia.

A părăsit Romania in anul 1980 și a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University si New York University. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra ca un semn de recunoaștere al meritelor sale extraordinare aduse scenei și ecranului românesc.

Liviu Ciulei a derulat o sustinuta activitate didactica universitara in SUA si Germania, in 1992 devenind membru corespondent al Academiei Romane.

Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre. In 1996, UNITER i-a acordat Premiul sau anual pentru intreaga activitate.

Regizorul Liviu Ciulei a descoperit si talente autentice, care au debutat sub bagheta sa inspirată: Irina Petrescu si Lazar Vrabie (in filmul Valurile Dunarii), Gina Patrichi, Ana Szeles si Mariana Mihut (în Padurea spanzuratilor), cântareața de muzica usoară Margareta Paslaru , actriță în  marele spectacol „Opera de trei parale”.

 

 

 

 

 

 2014: A  decedat inginerul energetician Gleb Drăgan; importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; (n. 1920, la Tătar Copceac-Cahul, azi în R. Moldova).

 

 

 

 

 

 

A înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

A fost membru titular al Academiei Române din 2004  .

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/24/o-istorie-a-zilei-de-24-octombrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro