CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA A FOST REFUZATĂ DE ION ILIESCU

 

 

 Imagini pentru Mircea Snegur si Ion Iliescu   photos

Ion Iliescu si Mircea Snegur

ION ILIESCU A REFUZAT UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

 

Pentru Basarabia am aceleaşi sentimente ca şi pentru oricare altă parte a tării mele. Poate ceva în plus, din cauza sorţii triste pe care a avut-o acest pământ care – vorba lui Arbore, deputat în Parlamentul României Mari, – a trebuit să înfrunte, ca o adevărată santinelă de hotar, urgiile venite din imensitatea stepelor estice…

M-am reîntors la Chişinău ca diplomat, în anii ‘80, apoi la Conferinţa Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui asupra Basarabiei din 1991 – reuniune ce a marcat 51 de ani de la raptul comis asupra României de imperiile roşu şi nazist, şi, desigur, cu ocazia pregătirii proclamării Republicii Moldova.

Am venit la Chişinău pe 25 august 1991, la cererea prietenului meu Vasile Nedelciuc, cu care colaborasem în timpul Conferinţei privind Pactul Molotov-Ribbentrop.

Cu acea ocazie, i-am cunoscut pe preşedintele Snegur, pe deputaţii Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei, Alexandru Moşanu, mulţi alţii cu care am colaborat la redactarea documentului intitulat Declaraţia de la Chişinău cu privire la Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui asupra Basarabiei (de fapt, asupra României).

Acea Declaraţie este primul document postbelic, adoptat în cadrul unei Conferinţe internaţionale prin care se condamnă, fără echivoc, Pactul şi se cere lichidarea consecinţelor lui asupra Basarabiei.

Probabil, am făcut impresie bună, dacă am fost invitat, câteva săptămâni mai târziu, să ajut la redactarea Declaraţiei de Independenţă…

Pactul Molotov-Ribbentrop a fost declarat nul şi de către U.R.S.S., dar, „Bucureştiul domnului Iliescu” nu a dorit unirea Basarabiei cu Ţara

În cadrul analizei evenimentelor din 1940, Protocolul adiţional secret la Pactul Molotov-Ribbentrop putea fi – mai poate fi! – folosit, categoric, drept argument pentru reîntregirea noastră, pentru că această înţelegere, încheiată la 23 august 1939, a fost nulă ab initio, fiind contrară principiilor şi normelor Dreptului internaţional, inclusiv a Definiţiei agresiunii… Anexa secretă la Pact o demonstrează cu prisosinţă.

De altfel, documentul a fost declarat nul – ce-i drept, după patru decenii de la aplicarea lui în fapt – şi de către unul dintre semnatari, U.R.S.S., dar consecinţele lui s-au păstrat numai asupra unei singure victime – România.

Cât despre reîntregire, nu e nevoie de argumente din documente străine şi blamabile, ci trebuie căutată în sufletul nostru, al celor din stânga şi din dreapta Prutului.

Un diplomat este un ostaş disciplinat, aflat permanent în slujba ţării sale. Mandat pentru a merge la Chişinău nu prea am avut… în scris.

Dar nici nu era nevoie, pentru că interesele supreme ale statului sunt şi trebuie să fie în sufletul oricărui diplomat român… Cred şi eu că Moscova era bine informată despre ce se întâmpla la Chişinău şi spun asta deoarece cunosc, din propria experienţă eficacitatea celui mai sofisticat serviciu de spionaj din lume, K.G.B.

E posibil să se fi gândit cineva acolo că independenţa va întârzia unirea Basarabiei cu Ţara.

Ştiu cu siguranţa, însă, că „Bucureştiul domnului Iliescu” nu a dorit aşa ceva, echipa sa considerând că e de ajuns ca România să fie primul stat care a recunoscut Republica Moldova.

În acei ani am fost contactat de către doi deputaţi de la Chişinău cu sugestii privind o posibilă Reunire. Informaţia a părut contradictorie, totuşi. Confirm aceste contacte.

Dar conducerea din acea vreme a României nu a reacţionat pozitiv.

A fost însă dispusă, chiar în anul 1991, să semneze cu U.R.S.S. un Tratat de prietenie şi colaborare, prin care să se recunoască vechile graniţe.

Halal români !

Noroc că U.R.S.S. s-a demantelat şi, în consecinţă, Tratatul nu a mai putut fi ratificat.

La elaborarea acestui document istoric a contribuit un număr de cinci-şase personalităţi politice

Sunt mulţi pretendenţi la coautoratul Declaraţiei de independenţă. Înseamnă că documentul a fost bine conceput şi după două decenii, înfruntând vicisitudinea istoriei, este în continuare atractiv şi viabil… Privitor la coautoratul Declaraţiei de Independenţă, subliniez: domnul Nedelciuc m-a convocat la 25 august 1991 la Chişinău, dându-mi un telefon acasă.

În cadrul discuţiei cu domnul preşedinte Snegur, din seara zilei de 25 august 1991, am înţeles importanţa acţiunii politice şi a documentului ce urma să fie elaborat şi supus spre aprobare Parlamentului Republicii Moldova. Am cerut un răgaz de două zile şi m-am ţinut de cuvânt.

La elaborarea acestui document istoric a contribuit un număr de cinci-şase personalităţi politice, între care domnii Nedelciuc şi Matei.

Modus operandi era că, în mod democratic, participanţii să intervină la discutarea punct cu punct a conţinutului documentului, de la titlu până la ultimul paragraf.

Cuvântul final mi-a aparţinut întotdeauna mie, în calitate de jurist şi diplomat cu experienţă, dar şi colegului meu, cu care am venit de la Bucureşti, domnul Valentin Stan, în acel timp – şef de cabinet în M.A.E. al domnului Marcel Dinu.

Actul independenţei are loc „în spaţiul devenirii sale istorice şi etnice” – de la Nistru până la Tisa

Este bine de reţinut că am „măsurat” personal, cum se spune, cu „şublerul”, diferitele propuneri de text, care veneau de la participanţii la acest efort istoric.

Am evitat astfel să folosesc cuvântul „popor”, pe care l-am înlocuit pe tot parcursul Declaraţiei cu cuvântul „populaţie”, pentru că, spre deosebire de ideologii Moscovei şi prozeliţii ei de la Chişinău, cred că este vorba despre unul şi acelaşi popor – poporul român.

În final, am folosit o singură dată cuvântul „popor” în contextul Declaraţiei de Independenţă, dar am adăugat exigent, în strânsă şi corectă legătură cu realitatea, că actul independenţei are loc „în spaţiul devenirii sale istorice şi etnice”.

Nu e prea greu, mai ales pentru Moscova, să deducă despre ce spaţiu e vorba – România şi poporul român de la Nistru până la Tisa, cum ne-a lăsat ca testament marele nostru poet Mihai Eminescu.

Documentul astfel elaborat a fost gata la 26 august 1991, la ora 18.15, şi a fost prezentat de mine, personal, după dactilografiere, preşedintelui Parlamentului, domnului Alexandru Mosanu, care l-a aprobat fără comentarii.

Am propus – şi domnului preşedinte Mircea Snegur a fost de acord – ca documentul să fie supus aprobării unei Mari Adunări Populare.

Care s-a şi produs la 27 august 1991…

„Moldoveniştilor” de la Chişinău, care dau dovadă de un păgubos „patriotism local”, le-aş spune, invocând învăţămintele istoriei, că înclinaţia lor nu duce nicăieri şi, mai ales, produce necazuri propriilor susţinători.

Istoria a demonstrat acest lucru… Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 nu a fost opera unor străini, ci tot a unor români.

Şi nu contează dacă ei au fost de la Chişinăul de pe Bâc sau de la Chişinăul de pe Criş. Important e ca documentul să reflecte interesul şi instinctul naţional al Basarabiei.

Prin Tratatul cu Ucraina, România a capitulat necondiţionat, în timp de pace

Am refuzat, orice implicare în pregătirea Tratatului de bază cu Ucraina, soldat cu concesii grave în detrimentul României şi al românilor din Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa.

Ţinând seama de cursul negocierilor, am refuzat să particip la încheierea acestui ruşinos Tratat, prin care România a capitulat necondiţionat, în timp de pace, în faţa Ucrainei.

S-au adus prejudicii şi Republicii Moldova prin recunoaşterea vechilor graniţe dintre U.R.S.S. şi România (pe porţiunea Ucrainei), pentru că i-a răpit acesteia, fără a o consulta, calitatea de riveran la Marea Neagră, ca urmare a înglobării unei părţi a Basarabiei de Sud în R.S.S. Ucraineană în 1940 (linia Kalinin) şi recunoaşterea acestei graniţe de România independentă, prin semnarea la staţiunea Neptun, în anul 1997, a Tratatului mai sus menţionat. De cine? De un semi-basarabean, fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Un dar neaşteptat pentru Ucraina: Adrian Severin a recunoscut că Insula Şerpilor aparţine Ucrainei

În faza discuţiilor privind Insula Şerpilor, în calitate de director al Direcţiei juridice şi a Tratatelor din M.A.E. de la Bucureşti, am contribuit decisiv la elaborarea mandatului delegaţiei române în anii 1994-1995. Din păcate, ca de obicei, în ultimii ani, lovitura a venit de la cine nu te aşteptai, şi anume – de la ex-ministrul de Externe, Adrian Severin care, în cadrul negocierilor cu ucrainenii pentru încheierea Tratatului politic de bază, a recunoscut, brusc, că Insula Şerpilor aparţine Ucrainei, cerând ca această precizare să fie inclusă în textul Acordului conex. Ucrainenii au chefuit, după aceea, toată noaptea la Ambasada de la Bucureşti.

Şi aveau motiv – era un dar neaşteptat… Astfel, pe parcursul celor 24 runde de negocieri care au urmat şi care au premers procesului de la Haga (şi chiar la proces), nu s-a mai pus problema posesiei acestei insule, de vreme ce Severin o dăruise Kievului, ci doar împărţirea echitabilă a platoului continental din jurul ei.

Cred, totuşi, că rezultatul procesului de la Haga nu a fost modest, ci mulţumitor, iar membrii delegaţiei române, care mi-au fost „învăţăcei”, s-au achitat de misiunea încredinţată.

Referitor la contribuţia mea la elaborarea, acum 20 de ani, a Declaraţiei de Independenţă, consider că mi-am făcut datoria de român şi de diplomat. Accept cu mare plăcere, orice invitaţie care mi se va face de a reveni la Chişinău.

Revista Art-emis

Prof. univ. dr. Aurel Preda

Publicitate

20/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia incearcă în continuare prin toate mijloacele să oprească mișcarea R.Moldova spre Europa

 

 

 

 

Imagini pentru rusia amestec in moldova photos

 

 

Rusia și aliații săi continuă să caute căi de a opri mișcarea spre Europa

 

 

Comentatorul politic și fostul diplomat american Richard Grenell semnează încă un editorial, de data aceasta pentru prestigioasa publicație The Fox News, în care vorbește despre încercările Rusiei de a se implica în alegerile din SUA. 

Acest trage o paralelă cu situația din Moldova, care la fel fiind în preajma unui scrutin prezidențial, se ciocnește de o puternică imixtiune a forțelor rusești atât în viața politică, cât și în mass media locală.

„Moldovenii sunt cu un pas mai aproape pentru a-și confirma suspiciunile de fraudare a alegerilor de către actori străini.

Cu aproximativ două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, autoritățile din Chișinău sunt convinse că Statele Unite ale Americii nu este singurul loc în care rușii lucrează pentru a afecta rezultatul alegerilor naționale.

The Washington Post a raportat recent „Speakerul Parlamentului Andrian Candu a declarat că Guvernul crede că „rusii finanțează partide și lideri politici” și susțin protestele antiguvernamentale.

Candu a declarat pentru The Associated Press că liderii din Moldova de asemenea suspectează Rusia de „manipulare mediatică și propagandă”, scrie Grenell în editorialul său de pe FoxNews.

Imagini pentru rusia amestec in moldova photos

Acesta descrie și cum forțele rusești, reprezentate de către fostul oficial din cadrul CNA, au ajuns să manipuleze până și membri ai Congresului SUA, ca aceștia să înainteze o rezoluție împotriva Moldovei și a guvernului său.

„Weber a hotărât să semneze rezoluția sa pro-rusă duă ce s-a întâlnit cu moldoveanul Mihail Gofman, care a fugit de guvernul din Moldova și care refuză să răspundă la întrebările legate de implicarea sa în schemele de spălare a banilor pentru aliații ruși.

La rândul său, Weber a trimis o declarație în care spune: „Eu, împreună cu colegul meu Trent Franks, reprezentant al statului Arizona, cred că această rezoluție este un pas în direcția corectă de a arăta suportul nostru pentru eforturile Moldovei de a scăpa de corupție și de a promova democrația”.

Cu toate acestea, oficialii moldoveni cred că Gofman este plătit de aliați din Rusia care își doresc să dea jos guvernul actual”, susține Grenell.

Cu toate acestea, ex-diplomatul susține că SUA vede și apreciază succesele făcute de autoritățile din Moldova, o dovadă în acest sens fiind reacțiile pozitive ale înalților oficiali care au fost transmise în cadrul vizitei speakerului Candu la Washington.

„Asistentul adjunctului Secretarului de Stat Bridget Brink s-a întâlnit cu oficialii moldoveni și a oferit această evaluare: „noi salutăm acțiunile pozitive întreprinse de Guvernul moldovean…

Moldova a trecut prin reforme necesare și, pe alocuri dificile, inclusiv cele legate de justiție și sistemul bancar.

Aceasta a început deja să simtă beneficiile acestor reforme”, a notat Grenell.

 

Sursa: 24h.md

20/10/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Omul nou”nu a fost inventat de Ceausescu. VIDEO

 

Serviciile secrete de la Moscova au constituit o adevarata „Academie a crimei”, unde erau chemati discipoli din toata lumea pentru a fi instruiti in „arta” de a modifica psihicul oamenilor, de a modifica vechea lor mentalitate, devenind inofensivi sau fanatici comunisti.

Acest scop scuza orice mijloace folosite. S-a conceput si un manual continand incredibile instructiuni, greu de imaginat pentru o minte normala. Textul manualului e precedat de prelegerea tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica de la Moscova in 1936 de catre Beria.

 

 

 

Imagini pentru beria

Foto: Lavrentii Beria, criminalul din fruntea NKVD -ului, politia politica sovietica, unul dintre cei mai temuți oameni din Uniunea Sovietică. Beria n-a supraviețuit luptei pentru putere ce a urmat morții lui Stalin, fiind executat în ziua de 23 decembrie 1953.

Cuvantarea lui Beria
Prelegere tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica, Moscova, 1936

Studenti americani ai Universitatii Lenin, fiti bine veniti la aceste cursuri privind psihopolitica.

Psihopolitica este o parte importanta, desi mai putin cunoscuta, a geopoliticii. Ea este mai putin cunoscuta fiindca se adreseaza unor cadre cu o inalta educatie, stratul superior al „insanatosirii mentale”. Obiectivele noastre principale sunt promovate in mod eficient prin psihopolitica. Primul nostru demers, si cel mai important, este sa producem maximum de haos in cultura dusmanului. Fructele noastre se dezvolta in haos, neincredere, depresiune economica si nesiguranta stiintifica. Doar gloatele trudite pot gasi liniste numai in statul comunist promis de noi, doar comunismul poate rezolva problemele maselor.

Psihopoliticianul trebuie sa munceasca serios ca sa produca maximum de haos in domeniile „insanatosirii mentale”. El trebuie sa recruteze si sa foloseasca toti factorii si toate inlesnirile „insanatosirii mentale” pana cand, in cele din urma, intregul domeniu al stintei mentale este dominat in intregime de principiile si dezideratele comuniste. Pentru a atinge aceste obiective, psihopoliticianul trebuie sa distruga orice soi de insanatosire mentala „crescuta pe sol propriu” in America. Invataturile lui James si Eddy, ca si ale tamaduitorilor in credinta Bibliei pentacostale in sanul poporului vostru prost indrumat, trebuie inlaturate.

Acestia trebuie sa fie discreditati, defaimati, arestati, calcati in picioare, chiar de catre propriul lor guvern pana nu mai au nici un credit si nu mai ramane decat „insanatosirea” de orientare comunista. Trebuie sa lucrati pana cand orice profesor de psihologie preda, constient sau nu, doar doctrina comunista sub aparenta „psihologiei”. Trebuie sa truditi pana cand fiecare doctor si fiecare psihiatru devine, fie psihopolitician fie un ajutor neavizat al scopurilor noastre. Trebuie sa truditi pana vom stapani mintea si trupul fiecarei personalitati de seama a natiunii voastre.

Trebuie sa realizati o asemenea discreditare a starii de dementa si o asemenea autoritate privind declararea acesteia incat nici un om de stat astfel etichetat sa nu mai poata fi creditat de societate. Trebuie sa lucrati pana cand sinuciderea provocata de dezechilibrul mental devine ceva comun si nu mai reclama cercetari generale sau remarci. In cadrul institutiilor pentru dezechilibrati mentali aveti in tara voastra locuri de detentie care cuprind un milion de persoane ce nu beneficiaza de drepturi civile si nu pot avea nici o speranta de eliberare.

SI asupra acestor persoane se pot practica socuri si interventii chirurgicale astfel incat asemenea tratamente sa devina comune si acceptate. SI trebuie sa inlaturati orice tratament si orice grup de persoane care incearca sa trateze cu mijloace eficiente. Trebuie sa dominati, ca persoane cu autoritate, domeniile psihiatriei si psihologiei. Trebuie sa dominati spitalele si universitatile.

Trebuie sa dominati spitalele si universitatile. Trebuie sa raspanditi mitul ca numai un doctor european este competent in sfera dementei, justificand astfel multiplele cazuri pe care le aveti de oameni de origine si instruire straine. Daca si cand punem stapanire pe Vienna, veti aveau un teren comun de intalnire si veti putea veni sa primiti instructiuni in calitate de adepti ai lui Freud si a altor psihiatri. Psihopolitica este o insarcinare solemna.

Prin ea puteti sa va anihilati adversarii ca pe niste insecte. Puteti submina eficienta liderilor depistand dezichilibrul mental din familiile lor datorat folosirii drogurilor. Ii puteti inlatura prezentand dovezi ale dezechilibrului lor mental. Folosind tehnologiile noastre, puteti chiar provoca dementa atunci cand par prea rezistenti. Puteti sa le schimbati atasamentele prin psihopolitica.

Dupa un scurt timp petrecut cu un psihopolitician, puteti schimba pentru totdeauna loialitatea unui soldat in mainile noastre, sau a unui om de stat sau lider in tara lui, sau ii puteti distruge mintea. Totusi, munca voastra este pandita de anumite primejdii. Se poate intampla sa se descopere remedii la „tratamentele” noastre. Se opate isca un protest public impotriva „insanatosirii mentale”.

Se poate intampla ca orice insanatosire mentala sa fie pusa in mainile preotilor si sa fie luata din mainile psihologilor si psihiatrilor nostri. Dar setea de control capitalista caracterul inuman al capitalismului si groaza generala a publicului fata de dezechilibrul mental se opt folosi ca o pavaza impotriva acestor lucruri.

Totusi, daca se va intampla aceasta, daca cercetatorii independeti vor descoperi intr-adevar mijloace de anihilare a procedurilor psihopolitice, nu trebuie sa aveti odihna, nu trebuie sa mai stati sa mancati si sa dormiti, nu trebuie sa precupetiti nici un banut pe care l-ati putea avea ca sa porniti o campanie impotriva acestui lucru, sa-l discredintati, sa-l zdrobiti, si sa-l anulati. Caci prin mijloace eficiente, toate actiunile si cercetarile noastre pot fi anihilate. Intr-un stat capitalist sunteti ajutati de pretutindeni de coruptia filozofiei privind omul si vremurile. Veti vedea ca totul va va ajuta in campania voastra de acaparare, controlare si folosire a tuturor mijloacelor de „insanatosire mentala” pentru raspandirea doctrinei noastre si pentru a ne descotorosi de dusmanii nostri intre propriile lor frontiere. Folositi tribunalele, folositi judecatorii, folositi Constitutia tarii, folositi societatile medicale si legile tarii pentru promovarea scopurilor noastre.

Nu va precupetiti munca in aceasta directie. SI cand veti reusi, veti descoperi ca acum puteti aplica propria voastra legislatie dupa cum doriti si ca, printr-o atenta organizare a societatilor de insanatosire, printr-o campanie sustinuta privind terorile societatii, prin pretentia eficientei voastre, puteti sa-l faceti chiar pe capitalistul vostru, prin alocatiile lui, sa finanteze o mare parte a cuceririi comuniste pasnice a natiunii. Creati haos prin psihopolitica. Lasati natiunea fara conducatori. Ucideti-i pe dusmanii nostri. SI aduceti pe pamant, prin comunism, cea mai desavarsita pace pe care a cunoscut-o vreodata omul.

Va multumesc.

Istoria si definitia psihopoliticii

Desi pedeapsa de dragul pedepsei s-ar putea sa nu ramana total nerasplatita, este adevarat, totusi, ca scopul oricarei pedepse este indoctrinarea persoanei pedepsite cu o idee, fie de constrangere, fie de ascultare. Deoarece orice conducator, de cand e lumea, a avut nevoie de ascultarea din partea supusilor sai pentru a-si atinge scopurile, el a trebuit sa recurga la pedepse.

Acest lucru este valabil in privinta oricarui trib si oricarui stat din istoria Omului. Astazi, cultura rusa a dezvoltat metode mai sigure si mai precise de stabilire si asigurare a loialitatii indivizilor si maselor si de impunere a ascultarii.

Aceasta dezvoltare moderna a vechilor practici se cheama psihopolitica. Stupiditatea si marginirea natiunilor care n-au fost binecuvantate cu gandirea rusa le-au facut sa se bazeze pe practici care astazi sunt prea vechi si depasite pentru ritmul rapid si eroic al vremurilor noastre.

SI, in perspectiva uriasului progres al culturii ruse in domeniul tehnologiilor mentale care a inceput cu activitatea glorioasa a lui Pavlov, continuata atat de eficient de rusii care i-au urmat, ar fi ciudat sa nu se dezvolte o arta si o stiinta inchinate in intregime stabilirii loialitatii si impunerii ascultarii asupra indivizilor si maselor.

Astfel, observam ca procedurile psihopolitice reprezinta o dezvoltare fireasca a unor practici la fel de vechi ca omenirea insasi, practici ce se aplica in orice grup de oameni din intreaga lume. Prin urmare, in procedurile psihopolitice nu exista o problema etica, de vreme ce este evident ca omul este intotdeauna constrans impotriva propriei vointei, spre binele superior al Statului, fie prin castiguri economice, fie prin indoctrinare conform dorintelor Statului. La baza, Omul este un animal. El este un animal caruia I s-a dat un lustru de civilizatie.

Omul este un animal colectiv care se organizeaza in grupuri pentru a se apara de primejdiile mediului. Cei ce il grupeaza si il conduc trebuie, prin urmare, sa posede tehnici specializate pentru a dirija nestatornicia si energiile omului spre o eficienta mai inalta pentru indeplinirea scopurilor Statului.

Psihopolitica, intr-o forma sau alta, este de mult folosita in Rusia dar tema ei este cu totul necunoscuta in afara granitelor natiunii noastre, cu exceptia acelor locuri unde noi ne-am transplantat cu grija informatiile noastre si unde este aplicata spre binele natiunii. In continuare, iata definitia psihopoliticii.

Psihopolitica este arta si stiinta stabilirii si mentinerii dominatiei asupra gandirii si atasamentului indivizilor, functionarilor, departamentelor si maselor si a realizarii cuceririi natiunilor dusmane prin „insanatosire mentala”.

Tema psihopoliticii se imparte in mai multe categorii, fiecare derivand firesc si logic din cea precedenta. Prima este constitutia si anatomia omului insusi, ca organism politic.

Urmatoarea este examinarea omului ca organism economic, care poate fi condus de dorintele sale. Cea care urmeaza este clasificarea scopurilor Statului privind individul si masele. Urmeaza examinarea atasamentelor, apoi tema cu caracter general a supunerii. In continuare, anatomia mecanismelor stimulent-reactie la om.

Urmeaza temele socului si rezistentei. Apoi, categoriile experientei, urmate de cataliza si alinierea experientei. Apoi folosirea drogurilor. Apoi folosirea implantarilor. Urmeaza aplicarea psihopoliticii in Rusia, in general. Apoi organizarea si aplicarea contra-psihopoliticii. Apoi folosirea psihopoliticii la cucerirea natiunilor straine.

Apoi organizatiile psihopolitice din afara Rusiei, compozitia si activitatea lor. Apoi, crearea filozofiei slave in cadrul unei natiuni dusmane. Apoi, contracararea activitatilor antipsihopolitice din strainatate, si, in cele din urma, destinul dominatiei psihopoliticii in era stiintei. La acestea, pot fi adaugate multe sub-categorii, precum anihilarea armelor moderne prin activitati psihopolitice.

Forta si puterea psihopoliticii nu pot fi supraestimate, mai ales atunci cand aceasta este folosita in cadrul unei natiuni in care exploatarea maselor se imbina usor cu actiunile psihopolitice si mai ales acolo unde lacomia regimurilor capitaliste sau monarhice a determinat deja multiple cazuri de nevroza ce se pot folosi drept fundament pentru o actiune psihopolitica si un personal psihopolitic.

Face parte din menirea voastra, studenti, sa impiedicati actiunea psihopolitica daunatoare Statului rus si sa promovati in cadrul natiunii noastre si in afara ei, daca aveti o astfel de insarcinare, misiunea si scopurile psihopoliticii. Un agent al Rusiei nu poate fi nici pe departe eficient fara cunostinte temeinice de psihopolitica, astfel incat sa poata indeplini indatorirea rusa de a folosi asa cum trebuie ceea ce a invatat aici.

Constitutia omului ca organism politic

Omul este, din capul locului, o aglomerare, o colonie de celule si ar fi o greseala sa-l privim ca pe un individ. Colonii de celule s-au constituit intr-un organ sau altul al corpului, iar apoi aceste organe s-au unit la randul lor ca sa formeze un tot. Putem vedea, astfel, ca omul insusi este deja un organism politic, chiar atunci cand nu luam in discutie o masa de oameni. Boala poate fi considerata ca o tradare din partea unui organ fata de celelalte organe. Aceasta tradare, devenind evidenta, produce o revolta intr-o anume parte a anatomiei impotriva celuilalt tot astfel incat asistam, de fapt la o revolutie interna.

Inima, desolidarizandu-se, nu se mai afla in stransa unitate si nu mai poate servi restul organismului si constatam ca intregul corp, in toate activitatile sale, este afectat de activitatea rebela a inimii. Inima se afla in stare de revolta fiindca nu mai poate sau nu mai vrea sa coopereze cu restul corpului. Daca ii ingaduim inimii sa se revolte in acest fel, rinichii, luand exemplul inimii, se pot razvrati si ei, in felul lor, si pot inceta sa functioneze spre binele organismului.

Aceasta revolta, multiplicandu- se la celelalte organe si la sistemul glandular, duce la moartea „individului”. Putem vedea cu usurinta ca revolta inseamna moarte, ca revolta oricarei parti a organismului duce la moarte. In felul acesta, vedem ca nu poate exista un compromis cu revolta. Asemeni omului „individual”, statul este o colectie de conglomerate.

Toate entitatile politice din cadrul Statului trebuie sa colaboreze spre binele Statului, astfel statul insusi se prabuseste si moare, caci, odata cu manifestarea chiar si a unei singure neincrederi, descoperim un exemplu dat altor zone si in final asistam la distrugerea intregului stat. Priviti Pamantul. Vedem aici un intreg univers.

Organismul Pamant este un organism individual. Drept organe, Pamantul are diferitele rase si natiuni de oameni. Acolo unde unuia dintre acestea I se ingaduie sa ramana detasat, Pamantul insusi este amenintat cu moartea.

Amenintarea de rebeliune a unei tari, oricat de mica ar fi ea, impotriva intregului organism Pamant ar crea imbolnavirea Pamantului, iar starea culturala a omului va avea de suferit in consecinta. Astfel, boala putrefactiei din tarile capitaliste, raspandindu-si puroiul si bacteriile asupra tarilor sanatoase ale lumii nu ar face altceva decat sa duca la moartea Pamantului, daca aceste organisme bolnave nu sunt aduse la loialitate si supunere si nu sunt puse sa functioneze spre bienele Statului lumii intregi. Structura umana este alcatuita in asa fel incat individul nu poate sa functioneze eficient fara participarea fiecarei parti si organ al anatomiei sale.

De vreme ce individul mediu este neputincios intr-un neformat si lipsit de cultura – dupa cum ne dovedesc barbarii din jungla – el trebuie instruit sa-si coordoneze functiile organice prin exercitiu, educatie si munca indreptata spre scopuri specifice.

Observam in mod foarte precis ca individul trebuie sa fie dirijat din afara pentru a-si aduce la bun sfarsit exercitiul, educatia si munca. El trebuie facut sa inteleaga acest lucru, caci numai astfel il poti determina sa functioneze eficient in rolul care i-a fost atribuit.

Tezele individualismului obstinat, determinismul personal, bunului plac, imaginatiei si creativitatii personale inseamna acelasi lucru in masele potrivnice binelui Marelui Stat. Aceste forte refractare si rebele nu sunt altceva decat niste boli care vor provoca suspiciune, dezagregare si, in cele din urma, prabusirea grupului din care face parte individul.

Constitutia omului se supune lesne si in profunzime unei anumite reglari pozitive din afara a tuturor functiilor ei, printre care si cele privind gandirea, supunerea si loialitatea si aceste lucruri trebuie sa fie controlate in interesul crearii unui stat mai puternic. In vreme ce chirurgul poate sa considere recomandabil sa amputeze un anume madular sau organ pentru a salva restul, trebuie sa spunem ca acest expedient nu se poate realiza intru totul atunci cand este vorba despre natiuni intregi.

Se poate observa ca un corp lipsit de organe isi pierde in parte eficienta. Lumea lipsita de muncitori deveniti sclavi din pricina stupiditatii demente si absurde a capitalistilor si monarhilor omenirii, daca ar fi inlaturata, ar crea o anume invaliditate a statului pe plan mondial.

Dupa cum invingatorul se simte nevoit sa reabiliteze populatia unei tari cucerite la sfarsitul razboiului, tot asa orice efort de depopulare a unei parti rebele a lumii poate avea unele consecinte. Daca ne gandim la asaltul unui virus sau bacterii ostile organismului vom vedea ca daca nu invingem germenul, organul sau organismul pe care acesta il ataca va avea de suferit. In fiecare stat exista anumiti indivizi care opereaza asemeni unor rusi sau germeni si care, atacand populatia sau un anume grup din sanul populatiei, produc, prin indaratnica lor lacomie, o boala a organului care se raspandeste, se generalizeaza apoi in intreg.

Constitutia Omului ca corp individual si constitutia Statului sau a unei parti a statului ca organism politic sunt analoage. Este menirea psihopoliticii mai intai sa ordoneze supunerea si scopurile grupului si apoi sa mentina ordinea prin inlaturarea efectului produs de persoanele si personalitatile capabile sa abata grupul spre nesupunere.

In natiunea noastra, unde lucrurile sunt mai bine conduse si acolo unde ratiunea domneste pretutindeni, nu este greu sa inlaturi bacteriile persistente care pot ataca vreuna dintre entitatilr noastre politice. Dar in domeniul cuceririi, in cadrul natiunilor mai putin luminate in care statul rus nu detine inca puterea nu mai este tot atat de usor sa inlaturi cu totul individul indaratnic.

Psihopolitica face posibila inlaturarea acelei parti a personalitatii lui care, prin sine insasi, face ravagii in constitutia respectivei persoane si in aceea a grupului din care face parte. Daca omului animal i s-ar ingadui sa actioneze netulburat de propaganda contra-revolutionara, daca el ar fi lasat sa lucreze sub conducerea riguros planificata a Statului, am observa doar o usoara maladie la Om si nici un fel de maladie in cadrul Statului.

Dar cand individul este tulburat de o propaganda conflictuala, cand el devine efectul activitatilor revolutionare, cand I se permite o gandire critica la adresa Statului insusi, cand I se ingaduie sa se indoiasca de cei in grija carora se afla, vom descoperi ca constitutia sa are de suferit. Vom descoperi, in neascultarea sa, si neascultarea inimii si a altor parti ale anatomiei sale.

Acest principiu este atat de solid incat ori de cate ori gasim un individ bolnav, daca cercetam destul de adanc, vom descoperi o loialitate prost plasata si un atasament subred fata de unitatea de grup din care face parte acea persoana.

Exista unii care s-au lansat in mod nebunesc intr-o calatorie spirituala de tip „Alice in tara minunilor”, in ceea ce ei numesc mintea „subconstienta” sau „inconstienta” si care, sub masca „psihoterapiei” incearca sa vindece imbolnavirea organelor corpului. Dar trebuie observat ca rezultatele lor sunt deosebit de nefructuoase. O astfel de abordare este cu totul lipsita de eficienta.

Cand s-a descoperit hipnotismul in Rusia s-a constat ca nu era nevoie decat sa-i comenzi individului lipsit de rezistenta sa se simta bine pentru ca, in multe cazuri, sa obtii acest lucru. Limita hipnotismului consta in faptul ca multi subiecti nu reactionau la aplicarea lui si astfel hipnotismul a trebuit sa fie perfectionat pentru a mari receptivitatea indivizilor care, astfe, nu puteau fi abordati. Astfel, fiecare natiunea a trecut prin experienta insanatosirii ei, ca un tot organic, atunci cand s-a actionat cu suficienta forta asupra unui grup rebel.

Dupa cum in hipnotism orice organ poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, tot asa orice grup politic poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, daca se foloseste suficienta forta pentru aceasta. Totusi, forta duce deseori la distrugere si in unele cazuri nu este posibil sa-ti atingi scopurile propuse folosind o forta larga de masa. Astfel, este necesar sa combati dorinta individului de a nu se conforma, incadrandu-l acolo unde-i este locul. Dupa cum este un adevar recunoscut ca Omul trebuie sa se adapteze mediului sau, tot astfel este un adevar recunoscut, si va deveni si mai recunoscut odata cu trecerea anilor, ca pana si corpului omenesc I se poate comanda sa se insanatoseasca.

Prin constitutia sa, omul este deosebit de adaptabil la realinierea atasamentelor sale. In cazul in care aceste atasamente nu pot fi acceptate de constitutia individului insusi, ca, de pilda, atasamentul fata de „mica burghezie”, fata de capitalism, fata de ideile anti-ruse, descoperim ca trupul individului devine deosebit de susceptibil la boala si astfel putem usor sa intelegem epidemiile, maladiile, nevrozele in masa, tulburarile si confuzia din Statele Unite si celelalte tari capitaliste. Aici vedem ca muncitorul este atasat in mod impropriu si incorect, deci vedem ca este bolnav.

Ca sa-l salvam si sa-l directionam corect, asa cum se cuvine, spre telul sau atasat Statului superior, este necesar sa-l ajutam sa-si indrepte atasamentul in directia justa. telurile si directia psihopoliticii pot fi clar intelese atunci cand vedem cum devotamentul muncitorului este abatut din drumul lui si supunerea lui este imperior solicitata de catre cei ce sunt impotriva binelui sau general – acestia fiind putini, chiar si intr-o natiune capitalista.

Ca sa-l ajutam pe muncitor intr-o astfel de situatie grea este necesar sa eradicam, printr-o propaganda generala, prin alte mijloace si prin propria sa colaborare, bunul plac al liderilor pervertiti. Este necesar, de asemenea, sa indoctrinam categoriile educate cu tezele si principiile cooperarii cu mediul, asigurand astfel muncitorului o conducere mai putin denaturata, o doctrina mai putin inversunata si mai multa cooperare cu ideile si idealurile statului comunist.

Spre acest scop se indreapta tehnologiile psihopoliticii. (http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=236)

 

 

Imagini pentru omul nou propaganda photos

Pionierii – Mladiţele „omului nou”

 

 In perioada comunistă făurirea „Omului nou” începea de la cele mai fragede vârste . Pionierul trebuia să pună Partidul mai presus de propria familie

Max Weber afirma că statul deţine monopolul asupra violenţei legitime.  În ceea ce privește statul totalitar, acesta deține monopolul asupra violenței ilegitime, arbitrare, îndreptată împotriva cetățeanului, nu în favoarea cetățeanului, pentru lichidarea sistematică a libertăților, nu pentru prezervarea lor.

După victoria Revoluţiei bolşevice, obsesia „omului nou” a devenit unul din scopurile principale ale unui amplu experiment al sovieticilor.

Lupta pentru crearea omului nou nu avea doar motive ideologice. Chiar dacă ar părea straniu, dezvoltarea activă a experimentelor pe oameni a fost stimulată de boala şi moartea liderului bolşevic Vladimir Lenin.

Moartea lui a tras un semnal de alarmă, iar elita comunistă a devenit tot mai preocupată de a-şi prelungi viaţa cu ajutorul noilor descoperiri medicale.

În acest sens, în proiect au fost implicaţi mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi un fost camarad al lui Lenin, Alxander Bogdanov.

În 1924, acesta a început experimentele cu transfuzii de sânge de la tineri la bătrâni şi invers. Adesea, Bogdanov se supunea pe el însuşi la experimente, urmărind îndeaproape rezultatele lor.

După 11 experimente reuşite, Bogdanov a realizat un schimb de sânge cu un student care suferea de tuberculoză, sperând că astfel îi va transfera acestuia propria imunitate la boală. Dar, la 12 ore de la experiment, omul de ştiinţă a decedat.

„Omul socialist va stapâni întreaga natura […] el va alege locul unde muntii vor trebui sa fie doborâti, va schimba cursul râurilor si va îndigui oceanele” scria Lev Trotki în 1924.

Lupta împotriva naturii era declansata iar marile lucrari au început cu canalul Baltica-Marea Alba. a urmat canalul Moscova-Volga si Volga – Don si crearea unor „mari intaerioare”.

Ceausescu nu se lasa mai prejos în campania sa împotriva geografiei României. Un nou concept al mitologiei comuniste: geografia constructiva. Ingineria climatica nu este nici ea ignorata.

Proiecte vizînd pomparea apelor Pacificului sau antrenarea apelor mai calde ale Atlanticului în Oceanul Inghetat pentru a îmblânzi clima Rusiei erau analizate foarte serios în institutele de cercetari sovietice…

Biologia comunista reprezentata de marii ei corifei Miciurin si Lîsenko, raporta si ea fel de fel de proiecte revolutionare. Primul „cerceta” varietati noi de plante care puteau  fi admirate doar in planse magnifice . Miciurin renega genetica si legile ereditatii, invocand principiile teoretice ale lui Marx, Engels, Lenin si Stalin…

El a pus fundamentele „darwinismului creator sovietic”. Drawinismul si marxismul considerau esential rolul mediului exterior aducând în prim plan determinismul pentru a ascunde mai bine voluntarismul neînfrânt.. Darwinismul creator a lui Miciurin era o întoarcere la Lamarck, care enuntase transmisibilitatea caracterelor dobândite sub influenta mediului. Cu diferenta ca in cazul noii biologii comuniste nu mediul ci omul comunist îsi asuma misiunea de a modifica natura vie.

Cercetand lucrarile unui calugar (Mendel), un american (Morgan) explica ereditatea folosind genele si cromozomii. Teorie curat reactionara explica scoala lui Lîsenko !

Agricultura socialista are nevoie de o teorie profund biologica, în plin avânt care sa-i permita sa obtina recolte mari si stabile, explica Lîsenko.

Iar Bernard Shaw isi asigura auditorii, într-o emisiune BBC din 1931 (în plina foamete în URSS) ca „agricultura stiintifica a sovieticilor a permis dublarea si chiar triplarea recoltelor”…

 Olga Lepesinskaia (la început, moasa) a decis, odata promovata in ierarhia stiintifica , sa traga consecintele ultime din teoria lui Lîsenko. Daca totul e transformabil atunci poate reface viata în laborator: se ia un albus de ou si se adauga la un terci de hidre.

Teoria „generatiei spontanee” e reactualizeazata… si dezbaterea s-a extins la scara mondiala. Bernard Show si Louis Aragon pornesc o adevarata cruciada în favoarea lîsenkismului.

La cealalta extremitate, profesionisti ca Julien Huxley si Jean Rostand. Mai delicata a fost pozitia unor adevarati profesionisti, dar comunisti în convingeri. Jacques Monod a parasit partidul comunist .

La fel si biologul britanic J.B.S. Haldane dar mai târziu… Moartea lui Stalin, în 1953 a anulat invulnerabilitatea ideologica a noii biologii comuniste. Lîsenko a fost demis de la conducerea Academiei Lenin. Hrusciov care iubea agricultura si miracolele stiintifice l-a reabilitat. In 1965, genetica moderna a fost repusa treptat în drepturi si pentru prima data se prabusea un sector întreg de mitologie comunista.

Se putea ca o parte a stiintei comuniste sa fie adevarata si alta falsa? Din punct de vedere mitologic, caderea lui Lîsenko a fost la fel de grava ca moartea lui Stalin. (http://bojariu.tripod.com)

 

 

 

20/10/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: