CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Traditia” seculară a interventiilor armate rusesti în Orientul Mijlociu. De ce a intrat Rusia în războiul din Siria ?


Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce Rusia a intrat în acest război

Foto: Presedintele sirian Bashar al-Assad si Vladimit Putin

 

 

De pe vremea Ecaterinei cea Mare. Prezența armatei ruse în Siria, o așa-zisă „tradiție” și „moștenire” a expansionismului imperial țarist

 

 

Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce a intrat Rusia în acest război ?

În iunie 1772, trupele țariste bombardau, atacau și cucereau Beirutul, o fortăreața de pe coasta Siriei otomane. Rușii înaintaseră în Orientul Mijlociu pentru a-și susține aliatul, un despot arab.

Anul următor au revenit și au ținut Beirutul sub ocupație vreme de șase luni.

Atunci ca și acum, rușii au găsit Siria sub înfățișarea unui cazan ce stă să dea în clocot sub presiunea diverselor facțiuni entice pe care le-au adus rapid la supunere cu ajutorul tunurilor și a prafului de pușcă, reamintește scriitorul Simon Sebag Montefiore într-un articol din New York Times.

 

 

 

 

 

 

Foto: Ecaterina a II-a (n. 2 mai 1729 s.n., la Stettin (Szczecin),  Polonia — d.6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, in Rusia), născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou), după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea sa, la 17 noiembrie 1796 (stil nou).

 

Moștenirea Ecaterinei cea Mare

 

Astăzi interesele lui Vladimir Putin în Siria sunt mai multe și mai complexe decât cele de acum două secole și jumătate. Interesant însă este modul în care Kremlinul alege să își prezinte incursiunea militară în Siria.
Recent, purtătorul de cuvânt al acesteia a apreciat că intervenția militară comandată de Putin este parte a „rolului special pe care țara noastră l-a jucat întotdeauna în Orientul Mijlociu”.

Și nu este doar Kremlinul care da acestor atacuri un rol deosebit în fața publicului, ci și Biserică Ortodoxă a Rusiei.

Legăturile Rusiei cu regiunea Orientului Mijlociu sunt percepute ca o tradiție prin însăși pretenția vechilor țări de a se considera urmașii împăraților bizantini și apărători ai Creștinătății Ortodoxe.

Ambițiile Moscovei: Nu a treia Romă, ci chiar Noul Ierusalim

Pentru țarii Rusiei, Moscova nu era a treia Romă, ci Noul Ierusalim, o putere menită să apere creștinătatea din Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv orașul sfânt Ierusalim.

Prima mare intervenție militară a Rusiei în această regiune s-a petrecut în 1768, când țarina Ecaterina cea Mare a pornit la război împotriva Imperiului Otoman, iar contele Alexei Orlov, fratele amantului țarinei a primit comanda flotei ruse pentru a stârni revolte de-a lungul coastei Mediteranei.

Folosindu-se de ajutorul unor experimentați comandanți scoțieni, Orlov a reușit să spulbere flota otomană la Chesme, instaurând și prima perioadă de dominație rusească în estul Mediteranei.

Între timp, în Egipt și Siria, al cărei teritoriu cuprindea pe atunci și Libanul și Israelul de astăzi, Ali Pasha și Dahir al-Umăr au încercat în zadar să cucerească Damascul de la trupele otomane.

Disperate, cele două căpetenii arabe au negociat cu Orlov și Ecaterina cea Mare o alianță prin care solicitau ocuparea Siriei cu ajutorul rușilor în schimbul cedării Ierusalimului.

Astfel, Orlov a ajuns să asedieze și să cucerească de două ori Beirutul și alte câteva orașe siriene.

Mediterana, marea atracție

Rușii au plecat din Siria în 1774, după ce sultanii turci au oferit la schimb Crimeea și Ucraina, dar aerul Mediteranei începuse deja să facă minuni în privința aspirațiilor politice ale Moscovei.

Așadar, cu ajutorul prințului Potemkin, noul sau amiral, Ecaterina cea Mare a înființat în Crimeea flota Mării Negre și a început să negocieze pentru crearea unei baze militare în Minorca.

Succesorii Ecaterinei s-au văzut la rândul lor tot un fel de cruciați întârziați, având pretenția de a stăpâni Ierusalimul și vechiul Constantinopol.

 

 

 

 

Primul Război al Crimeii, din 1853-1856

Primul Război al Crimeii, din 1853-1856

Situația a degenerat până într-acolo încât disputa dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Catolică a Franței de a luă sub protecție Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a dus la declanșarea Războiului din Crimeea.

Înfrângerea rușilor din 1856 l-a convins pe țarul Alexandru al ÎI-lea să renunțe la pretenția de a domina Ierusalimul prin forța armelor, alegând în schimb diplomația ca cea mai convenabilă cale de a-și satisface ambițiile politice.

În Primul Război Mondial însă, invazia rușilor în nordul Persiei și partea otomană a Irakului era cât pe ce să le servească țarilor Bagdadul pe tavă.

În 1916, tratatul Sykes-Picot-Sazonov stabilea că, la sfârșitul conflictului, Rusia să ocupe Istanbulul, o bună parte din Turcia și Kurdistan, ca și o parte din orașul Ierusalim. Noile posesiuni au fost pierdute însă, odată cu declanșarea revoluției bolșevice.

 

 

Despoții arabi, aliații Moscovei

Dezbrăcând de haina mitului religios povestea interesului rusesc pentru Orientul Mijlociu, bolșevicii sovietici și-au afirmat și ei intențiile de a avea un rol cât mai important în regiune.

Primul a fost Stalin cu încercările sale de a se implica în viața politică a Libiei și, ulterior, a Israelului.

Apoi, în războiul israelo-egiptean dintre 1967-1970, sovieticii și-au trimis aviația să sprijine trupele egiptene ale președintelui Nasser. Din nefericire pentru planurile Moscovei, succesorul acestuia, Anwar Sadat, nu s-a arătat atât de încântat de prezența unor forțe militare străine în Egipt.

Nu a fost o mare problemă însă, Moscova găsind ușor aliați în cei trei tirani care aveau să domine viața politică a lumii arabe o vreme îndelungată: Muammar el-Gaddafi în Libia, Saddam Hussein în Irak și Hafez al-Assad în Siria.

Ultimul fusese antrenat chiar ca pilot de vânătoare la Moscova, ulterior manifestându-și recunoștința prin cedarea accesului navelor militare sovietice la portul Tartus, ultima redută a Rusiei în zona mediteraneană.

După prăbușirea URSS în 1991, Moscova nu a putut decât să asiste pasivă la căderea regimurilor Hussein și Gaddafi.

Acum, o retragerea a Statelor Unite din regiune nu ar face decât să satifaca ambițiile lui Putin, diminuând prestigiul Americii și proiectând Rusia că un arbitru indispensabil în lume.

O eventuală salvare lui Bashar -Assad, fiul vechiului aliat Moscovei, ar avea rolul de Rusiei Iran Turcia, care odată rușii aveau un cuvânt de spus.

O nouă negociere pentru Crimeea

Nu este însă exclus ca Putin să recurgă la același schimb la care s-a învoit odată țarina Ecaterina cea Mare și să renunțe la zona de influență din Siria pentru a i se permite să păstreze Crimeea fără a mai fi sancționat și izolat la nivel internațional.

într-un anume fel, lupta din Siria este una de supraviețuire politică a regimului Putin. Ajutorul dat dictatorului Assad nu este decât o luptă dusă de Putin împotriva rebeliunii.

Formula puterii în Rusia nu este atât de complexă pe cât s-ar crede și are chiar ceva din pactul pe care îl încheie despoții orientali cu supușii lor: autoritate fără limită în schimbul securității și prosperității și glorie obținute peste hotare.

Din acest ultim punct de vedere, întreg show-ul televizat al bombardamentelor rusești din Siria corespunde întru totul pretențiilor „țarului” Putin.

Moscovei îi lipsesc resursele de a înlocui puterea militară americană retrasă din această regiune, iar Siria se poate dovedi un adevărat ținut mlăștinos pentru trupele rusești.

Acasă însă, rușii simpli au pretenția că Moscova a avut întotdeauna un cuvânt de spus în Orientul Mijlociu, așa că noua cruciadă va continuă cu orice cost.

 

Sursa: Independent.md – Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce Rusia a intrat în acest război

Prin romaniabreakingnews.ro

07/10/2016 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: