CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 5 octombrie în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 octombrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

1455: Sultanul otoman Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, îi adresează domnului Moldovei,  Petru al III-lea Aron un ultimatum prin care îi cere plata unui tribut de 2 000 de  galbeni.

În 1456, Petru Aron se învoieste să plătească turcilor acest  tribut, pentru a înlătura pericolul unei invazii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domnul Moldovei, Petru al III-lea Aron,  a fost fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută.

A avut trei domnii în Moldova: octombrie 1451 – februarie 1452; august 1454 – februarie 1455; mai 1455 – aprilie 1457 si a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, fapt care  provoacă ostilităţi intre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin.

După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Ştefan cel Mare şi executat (probabil în 1469).

 

 

 

 

 

1830: A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Constantin (Dinicu) Golescu; (n. 7 februarie 1777).

Era cel de al patrulea copil al banului Radu Golescu şi al Zoiţei, fiica clucerului Constantin Florescu. Vlăstar al uneia din vechile familii boiereşti din Ţara Românească, a primit, ca şi fratele său, Iordache Golescu, o educaţie îngrijită, acasă şi la Academia grecească din Bucureşti.

A participat la înfiinţarea unei societăţi literare secrete la Braşov, iar în 1825 în timpul călătoriei sale prin Europa a fost iniţiat în francmasonerie într-o lojă masonică din Elveţia; în acelaşi an, revenit din călătorie, începe să participe la lucrările unei loji bucureştene.

A fost ispravnic, vel agă, hatman, si din 1821, mare logofăt al Ţării de Jos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A iniţiat impreuna cu  alţi romani patrioti  la Braşov în  anul 1822, o Societate literară care depăşea sfera preocuparilor culturale.

 In 1826, a înfiinţat pe moşia sa din Goleşti, o şcoală în care tinerii puteau învăţa gratuit, indiferent de categoria socială din care făceau parte. 

A fost printre întemeietorii Societăţii Literare din 1827, la Bucureşti, a contribuit activ la apariţia primului ziar în limba română, “Curierul românesc” şi a subvenţionat apariţia primei gazete în limba română editată în străinătate, Familia Lipschii (1827).

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826.

Este primul jurnal călătorie tipărit din literatura română.Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială şi culturală a Ţării Româneşti. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindeşte trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă.

Dinicu Golescu este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte mari evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea.

 

 

 

 

 

1847: S-a născut la Alexandria, județul Teleorman, Anghel Demetriescu, istoric, scriitor şi critic literar, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1902;  (d. 18 iulie 1903, Karlovy Vary).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Anghel Demetriescu

 

 

1850: S-a născut Grigore Cerchez, inginer şi arhitect, susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură.

A contribuit la proiectul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” şi al unei aripi a Palatului Cotroceni; (m. 1927).

 

1851: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă, căzut, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 dorobanți pe care-l comanda, la 30 august/11 septembrie 1877, în timpul asaltului împotriva redutei Grivița 2.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Gheorghe_Șonțu

 

 

 

 

 

1857: S-a nascut (5/18 octombrie), Maica Smara – pseudonim pentru Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă si militanta a miscarii feministe din România, prima românca reprezentanta a României la congrese internationale;  (d. 26 ianuarie 1944).

 

 

 

 

 

 

Smaranda Gheorghiu, Foto: roxanaelenaf.wordpress.com

 

 

 

 

 

A fost o nepoată a scriitorului Grigore Alexandrescu si este cunoscută și sub numele de Maica Smara, primit de la Veronica Micle.

Din versurile sale pentru copii, unele au intrat chiar în tradiția orală, precum “Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”…)

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Smaranda Gheorghiu a condus un cenaclu frecventat și de  Mihai Eminescu  și a fost prietenă cu iubita acestuia, Veronica Micle.

 

 

 

1865 (5/12): S-a născut juristul Ştefan Gh. Longinescu, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (m. 1931).

 

 

 

1881: S-a născut Barbu Lăzăreanu (Baruch Lazarovici), istoric literar, poet, bibliograf şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948, director al Bibliotecii Academiei (1948-1957); (m. 1957).

 

 

 

 

1882: S-a născut Emanoil Hagi-Mosco, istoric şi publicist cu contribuţii în domeniul heraldicii româneşti,  membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române; (m. 1976).

 

 

 

 1886: S-a născut Victor Anastasiu, medic şi psihofiziolog, autorul  unor importante contribuţii originale la dezvoltarea medicinii aeronautice.

A înfiinţat, în 1920, Centrul de medicină aeronautică, unul dintre primele de acest gen din lume; (m. 1972).

 

 

 

 

 

1897: Apare la Bucureşti, „Albina„, revista enciclopedica saptamanala destinata culturalizarii poporului, condusa de un comitet director format din P.Garboviceanu, C.Radulescu- Motru, I.Otescu, C.Adamescu s.a.; (1897-1916; 1922-1928; 1933-1937).

 

 

 

 

 

5 Revista Enciclopedica Albina

 

 

 

 

 

1902: S-a născut in localitatea Salcia, județul Teleorman, Zaharia Stancu,  prozator, poet şi ziarist român.

Cartea sa “Desculţ”este tradus în 24 de limbi, fiind până în 1988 cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, printre altele existând o traducere şi în limba japoneză.

A decedat in ziua de 5 decembrie 1974,la București.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999), dă ca dată a naşterii  sale ziua de 7 octombrie 1902.

 

 

 

 

1913: S-a născut muzicologul Ovidiu Varga; (m. 1993).

 

 

 

 

 

 

1918:  Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 29 septembrie de la Oradea, este citită în plenul  Parlamentului Ungariei, la Budapesta, de dr. Alexandru Vaida-Voievod; (5/18 octombrie 1918).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Depunerea declaratiei a urmat mai multor actiuni ale  fruntasilor politici ai  românilor, prin care s-a incercat dobandirea independentei.

La sfarsitul lunii septembrie, Comitetul executiv al Partidului National Român a adoptat o declaratie care proclama “independenta natiunii romane”.

In aceasta Declaratie, românii ardeleni isi afirmau dreptul inalienabil la o viata nationala independenta.

 Cu o zi inainte ca Alexandru Vaida, unul dintre conducatorii Partidului National Român din Transilvania si apoi al Partidului National-Taranesc Român, sa dea citirii actul,  imparatul  Carol I a lansat manifestul “Catre poparele mele credincioase”,  in incercarea de a salva monarhia de la dezintegrare, propunand  ca solutie, federalizarea Austro-Ungariei, dar solutia sa nu a fost luata in seama.

Ulterior acestui eveniment, s-a format Consiliul National Român Central cu sediul la Arad care a devenit organul central al luptei românilor pentru unire.

 

 

 

 

 

1929: S-a nascut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile americana, engleza si franceza, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-tv din România. A fost fiica lui Mihai Ralea și soția actorului Emanoil Petruț.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru catinca ralea

 

 

 

 

 

 

A condus secția de limbă engleză la Radio România mai mulți ani, intervievându-i, printre alții, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard; ( d. 19 ianuarie 1981).

 

 

 

 

 

 

1930: În contextul crizei economice (1929-1933), dar și al reluării planurilor Germaniei de dominare a Europei centrale, în țările din Balcani s-a pus în discuție realizarea unui pact regional.

In acest spirit, incepe prima Conferinţă Balcanică, reuniune cu caracter neguvernamental la care au participat delegații din România, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia și Turcia.  Conferinţa a avut loc la Atena şi a durat pană pe 12 octombrie. Delegația română a fost condusă de Ștefan Cicio-Pop, președinte al Adunării Deputaților (1928-1931; 1932-1933). 

Lucrările s-au desfășurat pe șase comisii: organizatorică, politică (președinte: V.V. Pella), intelectuală, economică, comunicații și politică socială.

Delegaţii au convenit sa încheie un pact balcanic.

 

 

 

 

 

1931: S-a născut Aurel Manolache, compozitor de muzică uşoară şi de teatru, dirijor, fondatorul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, al cărui director a fost timp de mai mulţi ani.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Aurel Manolache

 

 

 

 

 

A iniţiat în 2001  Festivalul Mamaia Copiilor,  împreună cu compozitorul Dumitru Lupu, directorul artistic al evenimentului; (m. 2010).

 

 

 

 

1937: A avut loc, la București, deschiderea solemnă a Jocurilor Balcanice de atletism, desfășurate pentru prima dată în România. Cu ocazia acestui eveniment, sculptorul Constantin Baraschi a realizat lucrarea „Aruncătorul de lance” (5/12).

 

 

 

 

 

1938: A murit Demostene Russo, istoric (specialist în bizantinologie) şi filolog (elenist, cu preocupări în domeniul literaturii române vechi).

S-a consacrat îndeosebi studierii relaţiilor româno-greceşti şi a influenţei elene în România.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1869, în Grecia).

 

 

 

 

1940: In Romania este suspendata  Constituţia din  27 Februarie 1938. februarie 1938 si regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative cu care era investit pentru conducerea tarii.

 

 

 

 

 

 

 

1942: S-a nascut in localitatea  Cheud, județul interbelic Sălaj, cântăreața de muzică populară Angela Buciu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Institutul Pedagogic din Baia Mare, absolvite în anul 1972 şi pe cele ale Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, absolvite în anul 1981.

S-a ocupat de tradiţiile populare, culegând folclor, datini, obiceiuri tradiţionale, cercetând costumele populare din zona Maramureş, dar şi din alte zone etnografice ale ţării.

În anul 2004 a fost aleasă deputat în Parlamentul României.

A efectuat numeroase turnee în ţară şi în străinătate, ca solistă de muzică populară. Face parte din Ansamblul Naţional „Transilvania” din Baia Mare. Este membră a Academiei Artelor Tradiţionale.

Premii obţinute:

medalia de bronz la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Sofia
Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a V-a
Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a
laureată a Festivalului Naţional al Educaţiei şi Culturii, etapele republicane din 1981, 1983, 1985
premiul Fundaţiei „Ethnos”, 1995
premiul „SADCO 2000”, secţiunea Muzică Tradiţională şi activitate artistică

Opera Angelei Buciu cuprinde cca 120 înregistrări muzicale, pe 15 discuri Electrecord, casete şi CD-uri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A primit la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală” si  la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului.”

 

 

 

 

 

1949: S-a născut cineastul Dumitru Călugăru, realizator a  peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru cineastului Dumitru Calugaru photos

 

 

 

 

 

A infiintat in urma cu aproximativ 35 de ani Cineclubul „Constantin Brancusi”, deseori interpretand rolul sculptorului gorjean. „Nea Mitica” a fost iubit in mod deosebit de catre copiii pentru care ani de-a randul l-a intruchipat pe Mos Craciun. Dumitru Calugaru a fost colaborator al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

A decedat in data de 1 decembrie 2012.

 

 

 

 

 

 

 

1949: S-au stabilit relaţii  diplomatice la rang de ambasadă, între România şi Republica Populară Chineză.

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu şi reprezentantul Chinei în capitala Franţei.

La 18 octombrie 1939, s-au stabilit relaţii diplomatice între România şi Republica China. Acestea au fost întrerupte la 10 iulie 1941, ca urmare a recunoaşterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze.

România a fost a treia ţară care a recunoscut R. P. Chineză. România a fost a treia țară care a recunoscut Republica Populară Chineză, după U.R.S.S. (3 octombrie) și Bulgaria (4 octombrie). Primii ambasadori au fost acreditați în martie 1950.

În 2004, cu prilejul vizitei de stat în România a preşedintelui R. P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare, iar la 25 noiembrie 2013, cu prilejul vizitei oficiale în România a premierului Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, s-a adoptat Declaraţia comună a Guvernului României şi Guvernului R. P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe.

 

 

 

 

1950: S-a născut la Bucuresti, Doina Uricariu, poetă, editor şi eseistă.

A publicat nouă volume de versuri din anul 1976 până în prezent, inclusiv o antologie de autor în 1998. Volumele sale au primit numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova.

De asemenea, a publicat studii de critică literară, precum Apocrife despre Emil Botta, Ecorșeuri, studii critice despre Emil Botta, Dominic Stanca, Jeni Acterian și lirica paradoxistă a lui Florentin Smarandache (1998), la Editura Eminescu.

După 1990, devine președinte al grupului editorial Du Style/Universalia Group.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Doina Uricariu,

 

 

 

 

Este membră a mai multe organizații ale scriitorilor, naționale și internaționale, PEN Club, Societatea Culturală Europeană și a Uniunii Scriitorilor din România si președintele unei fundații de caritate, Fundația Universalia din București.

A fost numita director al Institutului Cultural Român (ICR) din New York in 2012.

 

 

 

 

 

 

 

1956: Tribunalul Militar Bucuresti  l-a condamnat la 7 ani de închisoare corectionala, sub acuzatia de a fi redactat si multiplicat manifeste anticomuniste, pe scriitorul Nicolae Balota, arestat la 3 ianuarie, in acelasi an.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nice) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român.

 

 

Este licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947) si sustine o teza de doctorat în literatură universală și comparată la Universitatea clujeană.

Devine asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946-1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950-1954).

Prima oară este arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent. Este judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie.

Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic.

După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare (între care, câteva săptămâni, învățător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist.

Urmează 7 ani de detenție in diverse inchisori comuniste, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești. Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității.

Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnînd, sub numele conspirativ de „Someșan”,rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.[4] După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans (Franța).

Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă” unde, între altele, potrivit unor comentatori tendențioși, Securitatea i-ar fi încredințat misiunea de a interveni pe lînga Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Constantin Munteanu și ceilalți, de manieră a îi determina să-și atenueze discursul și a-l face mai puțin critic la adresa realităților românești. Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța.

A primit Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1971), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1974), Premiul Național pentru literatură (1999)

În 2003, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. În ultimii ani a trăit la Nisa, in Franta.

A fost căsătorit cu prozatoarea Bianca Balotă (1936-2005).

 

 

 

 

 

 

 

 

 1978: A murit istoricul Mihai Berza, specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1907).

 

 

1985: A murit folcloristul şi etnologul Adrian Fochi; autor al unei monumentale lucrări de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene; (n. 1920.

 

 

 

 

 

 1993: A murit la Bucuresti, părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume cu contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii.

S-a inscris la Facultatea de Litere din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 – 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928.

Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927 – 1928), Munchen și Berlin (1928 – 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana” din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 – 1932 și 1936 – 1937 predă Apologetică, între 1932 – 1936 Pastorală iar între 1929 și 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946

Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc.

Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 este redactor al publicației “Telegraful Român”.

In 1958 a fost reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa.

În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcția de funcționar la Sfântul Sinod, reluându-și în octombrie postul la catedră.

În 1968 este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 conferențiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.

Este numit “Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 și este premiat la Londra cu distincția onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești.

A fost membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 16 noiembrie 1903, la Vlădeni, Comitatul Brașov).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Dumitru Stăniloae

 

 

 

 

Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român.  A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” (în douăsprezece volume).

 

 

 

 

 

 

2000: A încetat din viaţă, în urma unui atac de cord, fotbalistul dinamovist Cătălin Hâldan.

A jucat pe postul de mijlocaş, având numărul 11 pe tricou. De la debutul său în Divizia A, în 2 octombrie 1994, a jucat 138 de meciuri în prima divizie, fiind supranumit de fanii săi „Unicul Căpitan”.

 

 

 

 

Imagini pentru Cătălin Hîldan.

 

 

 

 

 

În memoria sa, una din peluzele Stadionului Dinamo se numeşte „Peluza Cătălin Hâldan”; (n. 1976).

 

 

 

 

 

2001: In Romania  a  fost înfiinţată Jandarmeria Montană. Primul pluton de jandarmi montani, format din 30 de profesionişti în căţărare, lupte şi acţiuni de salvare, a început să patruleze traseele Buşteni, Azuga şi Sinaia.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Jandarmeria Montană. photos

 

 

 

 

 

 

 

 

2001: A decedat actorul Boris Ciornei.

S-a nascut la data de 7 august 1923, la Lipnic, Soroca, in Basarabia recent unita cu tara mama, Romania.

 

 

 

 

 

 

 

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din București promotia 1952, Boris Ciornei a desfasurat o indelugată activitate teatrală la Teatrul Mic din București.

A interpretat numeroase roluri de succes in filme si la Teatrul Național Radiofonic.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/05/o-istorie-a-zilei-de-5-octombrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

 

 

05/10/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: