CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine a auzit de Principatul Sealand ?


 Imagini pentru PrincipatulSealand

Principatul

Sealand

Suprafata: 0,00055 Km patrati
Populatia: 27 locuitori
Lider: Paddy Bates

Cei aproximativ 50 de cetăţeni sunt conduşi de „Principele” Michael, care bate monedă, eliberează paşapoarte şi conferă titluri nobiliare.

A fost declarată țară independentă și suverană în anul 1967, după ce fortul a fost ocupat de către Paddy Roy Bates, un fost ofițer al armatei britanice. Populația „principatului”a fost constituită la început din familia Bates și câțiva prieteni. Această formaţiune nu a fost recunoscută de niciun stat membru ONU.

Este  poate  cel mai cunoscut microstat din lume, mai ales din cauza  bizareriilor care il inconjoara . 

Dupa ce a fost parasit odata cu incheierea celui de al doilea Razboi Mondial, fortul a devenit baza unui post de radio pirat, condus de  Paddy Roy Bates.

Bates a considerat că fortul este Terra Nullius, un teritoriu al nimănui, care nu se află sub jurisdicţie britanică din cauza distanţei faţă de ţărm, aşa că l-a revendicat, fondând Principatul Sealand.

Peste numai cativa ani,  Bates si familia sa au declarat independenta Sealand-ului si au declarat locuitorii fortului  natiune de sine statatoare.

Mai mult, acestia au emis chiar propriile pasapoarte si au oferit cetatenie sealandeza celor interesati.

În 1968, un vas britanic care transporta muncitori a intrat în „apele teritoriale” ale statului recent înfiinţat, iar „localnicii” au tras focuri de avertisment pentru a-l îndepărta. În cadrul procesului care a rezultat în urma incidentului, judecătorul a decis că fortul nu se află sub jurisdicţia autorităţilor britanice, fiind în afara apelor teritoriale. Roy Bates a tratat această decizie ca pe o recunoaştere de facto a independeţei Principatului faţă de Regatul Unit.

Cel mai ciudat este faptul ca Germania a trimis un diplomat la fortul-natiune in 1968,  fapt considerat de Bates o recunoastere internationala a independentei tarii sale, si ca Marea Britanie a recunoscut ca fortul se afla in apele internationale, prin urmare nu intra sub jurisdictie britanica.

Si totusi, cel mai bizar eveniment a avut loc in anul 1978, atunci cand a avut loc, practic, singurul razboi din istoria Sealand. Cu o populatie de cateva zeci de persoane, si cu un guvern propriu, Sealand s-a vazut in fata unei situatii cel putin neobisnuite.

Un oarecare Alexander Achenbach,  autointitulat prim-ministru al Sealand, alaturi de mai multi “cetateni”sealandezi, au pus la cale o lovitură de stat, care a eşuat, incercand sa ocupe fortul uzand de forta armelor si chiar l-au luat ostatic pe fiul lui Bates.

A fost nevoie de o riposta armata a lui Bates si a acolitilor sai care au atacat, la randul lor, fortul cu ajutorul mai multor elicoptere. Beligerantii au fost capturati si inchisi, fiind considerati prizonieri de razboi si au fost eliberati insa dupa cateva zile, mai putin Alexander Achenbach, care detinea pasaport de Sealand si care, drept urmare, a fost acuzat de inalta tradare fata de propria tara.

Cum Marea Britanie nu s-a sinchisit sa dea ascultare familiei “prim-ministrului” rapit si  a refuzat să intervină, în ciuda presiunilor din partea Germaniei, Austriei şi Olandei, nemţii au trimis un diplomat care să negocieze eliberarea acestuia.

„Cetăţenii principatului” consideră acest eveniment ca fiind o a doua recunoaştere de facto a naţiunii lor, care întăreşte statutul de ţară independentă de care se bucură Principatul. 

De atunci, presedintele Sealand a devenit mult mai atent cu cei carora le acorda cetatenie si cu navele care ii incalca “teritoriul”.

Un alt  incident nedorit a avut loc si in anul 1990, atunci cand o nava britanica a fost intampinata cu focuri de arma pentru “invadarea apelor teritoriale ale Sealand-ului”.

„Principele” Roy Bates a condus fortul abandonat ca pe o ţară cu drepturi depline. A  bătut monedă, a eliberat paşapoarte şi a conferit titluri nobiliare, aceste atribuţii fiind, în prezent, preluate de fiul său, „Principele” Michael.

Sealand are o „Constituţie” care stă la baza  independenţei  „statului” şi stabileşte ca   monarhia constituţională  este forma legala de guvernământ.

 

 

 

 

 

Imagini pentru PrincipatulSealand

 

 

 

 

 

Moneda Principatului este dolarul sealandez, cotat la aceeaşi paritate cu dolarul american.

Steagul micronaţiunii este colorat în roşu şi negru, completat de o diagonală albă.

Deviza micului stat este E mare Libertas (lat.Din mare, libertate), iar imnul a fost compus de Basil Simonenko.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Economia „principatului”e finanţată de vânzarea de suveniruri şi titluri nobiliare şi de compania HavenCo, o firmă care oferă servicii de protecţie a datelor informatice şi servere confidenţiale.

Produsul intern brut ajunge la 600.000 de dolari americani.

 

Principatul Sealand nu este însă singurul microstat din lume. De-a lungul timpului au fost numeroase persoane, familii sau grupuri au încercat să ocolească legile sau să profite de neclarităţi ale acestora şi să-şi fondeze propria ţară. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VA URMA

Surse: mediafax.ro; self75.com/sealand

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/11/04/video-si-foto-cel-mai-mic-stat-din-lume-molossia-2/

04/10/2016 - Posted by | PRESA INTERNATIONALA | ,

3 comentarii »

  1. Reblogged this on liberlandraceblog and commented:
    Fine.

    Comentariu de liberlandraceblog | 05/10/2016 | Răspunde

  2. Interesting.

    Comentariu de liberlandraceblog | 05/10/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: