CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tăblițele de la Sinaia intre istorie si legendă.VIDEO


Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de tăblițe din plumb, descoperite cu ocazia săpării fundației castelului Peleș,scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini.

Se presupune că aceste artefacte arheologice ar fi o cronică a dacilor, pentru ca menționează nume de regi daci și toponime dacice. 

 

 

 

 

Povestea acestor tablite a fost invaluita de mister inca de la bun inceput, ca nimeni nu stie de unde au aparut, cine le-a adus si nici cine ar fi putut sa le produca.

Orice incercare de a strapunge ceata misterului, de a afla cum au ajuns aceste obiecte in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti a esuat.

De fapt, cel mai misterios lucru este chiar felul in care, timp de zeci de ani, aceste placute stranii si povestea pe care ele inca nu au spus-o, au reusit sa evite  orice fel de studiere stiintifica adecvata.

Incredibil, dar timp de aproape o suta de ani, nu au fost nici macar inregistrate ca obiecte de inventar, astfel ca multe dintre ele au disparut, poate pentru totdeauna !

Se spune ca au fost în număr de aproximativ 300 de bucăţi, făcute din aur, care ar fi fost copiate în plumb la cererea Regelui Carol I, care şi-ar fi dat seama de importanţa istorică pe care ar fi putut să o aibă  descoperirea lor, iar apoi originalele din aur ar fi fost topite şi vândute.

Prof. Aurora Petan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” din Capitală, specialist în filologie clasică, a spus, pentru http://romaniamegalitica.blogspot.ro, că în legătură cu aceste plăcile de aur există două ipoteze:

prima – că ar fi fost topite de Regele Carol I şi folosite în vremea Războiului de Independenţă;

a doua – că cel puţin o parte dintre ele ar fi supravieţuit.

Nu ştim ce s-a întâmplat cu ele: fie au ajuns, după unele speculaţii, în Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, într-un fel sau altul.

Cele pe care le putem vedea acum nu sunt altceva decât nişte replici în plumb, scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini.

Se presupune că ar fi o cronică a dacilor – menționează nume de regi daci și toponime dacice.

Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate.

Trimise în Marea Britanie pentru a se face analiza aliajului, plăcuţele s-a dovedit ca  sunt autentice. Ele  ne deconsipiră vechimea limbii geto-dacilor, care, revendicându-se  de bună seamă  din limba bază pelasgică, dovedeste ca  este egală în drepturi cu latina, latina şi geto-daca avand acelaşi izvor.

 

 

 

 

 

 Există acum doar 35 placute neinventariate, depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol şi mai sunt încă vreo 50 risipite prin alte locuri.

Ele au constituit de-a lungul timpului subiectul unor vii controverse, pe tema autenticității lor pronunțându-se istorici și lingviști, dar și diverse persoane doritoare să contribuie la aflarea adevărului despre o presupusă cronică a dacilor.

Ideea că artefactele de la Sinaia sunt ”falsuri” a descurajat mult timp orice inițiativă serioasă de cercetare, generații întregi de istorici, arheologi, lingviști etc. ocolind subiectul, pentru a evita riscul descalificării profesionale și al oprobiului breslei.

Pentru dr. Aurora Pețan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, din București, specialist în filologie clasică, ”este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese”, deși ”toată lumea știa de existența lor”, mister pe care aceasta și-l explică doar prin ipoteza conform căreia Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe ”știau că a existat un tezaur de piese de aur care a fost distrus” și că, astfel, scoaterea la lumină a copiilor ar fi generat un întreg scandal.

După decenii de tăcere, plăcuțele au revenit în actualitate iar la Congresul Internațional de Dacologie din iunie 2003, istoricul Augustin Deac, care în calitatea sa de cercetător la fostul Institut de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR, știa despre existența plăcuțelor dinainte de 1989, a susținut o comunicare cu titlul Enigma plăcuțelor cu scris dacic de la Sinaia, cerând autorităților să se implice în rezolvarea cazului ”dispariției tezaurului original”.

Cu acest prilej, au fost prezentate mai multe imagini cu două tăblițe aflate la Mânăstirea Sinaia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Desi  sunt considerate de multi specialişti falsuri moderne, nimeni nu le-a studiat atent până acum. 

Argumentele susţinătorilor falsurilor s-ar rezuma in principal la urmatoarele argumente:

– sunt realizate din plumb, deci cu costuri foarte mici;

– cel care le-a făcut cunoştea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei, aflate la dispoziţia oricărui om cultură din secolul al XIX-lea;

– cunoştea cărţile despre Columna lui Traian, apărute la vremea respectivă, de unde ar fi reprodus imaginile de pe tăbliţe;

– avea noţiuni de filologie;

– textele de pe tăbliţe ţin seama doar de ceea ce se cunoştea până la 1900. Tot ce s-a descoperit după această dată nu mai figurează pe ele;

– cetatea de la Cumidava, apare pe tăbliţe ca la Ptolemeu – “Comidava”-falsificatorul neavând de unde să ştie că, în 1942, avea să se descopere inscripţia de la Rasnov, în care scria “Cumidava”;

– cetatea Sarmizegetusa e reprezentată schematic. Orice castru roman sau cetate medievală ar fi corespuns la fel de bine imaginii de pe plăcuţe;

– piesele de plumb nu au fost găsite într-un context arheologic.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe de alta parte, trebuie luate in consideratie si argumentele în favoarea autenticităţii acestora :

 
 

– Dacă ar fi falsuri, atunci ele ar fi fost făcute de un geniu enciclopedic şi vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute, caz în care, falsul, mai vechi de 100 de ani, ar aparţine şi el istoriei şi ar merita să fie studiat.

– Conţinutul este profund coerent. Are amploare şi rafinament, bogăţie de detalii.

– Plăcile fac referiri la personaje şi împrejurări necunoscute.

– Se vorbeşte despre evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa.

– Existenţa unor obiecte similare în colecţii particulare a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială.

– Descoperirea în marele sanctuar de la Sarmizegetusa a unor resturi de turnare în plumb şi argint, a unor creuzete pentru topit metalul, şi a unor cantităţi mari de plumb.

Marele secret din Bucegi: 300 de tăbliţe ale dacilor, găsite de Carol I. Topite pentru bani, dosite în Tezaurul de la Moscova sau nedescifrate de nimeni?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Unii istorici cred că aceste plăcuţe sunt autentice pentru că redau   evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa.

– Reprezentările arhitectonice de pe plăci sunt conforme cu ceea ce ştim noi despre arhitectura din antichitate. Numeroasele reprezentări (portrete, trofee, divinităţi, armate etc.), grupate pe epoci şi pe zone de provenienţă sunt redate foarte coerent.

Arhelogul Silviu Teodor, de la Muzeul Naţional, a grupat toate aceste imagini şi le-a introdus într-o bază de date. Rezultatul a fost surprinzător: nu există nici o inconsecvenţă.

Dacă ar fi existat un falsificator, acesta şi-ar fi coordonat extraordinar de bine munca, imaginile, nebătându-se “cap în cap”, niciodată, pe nici una dintre plăci.

 

 

 

 

 

 

 

https://i1.wp.com/adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2012/12/tablita-plumbasinaiascriere.jpg

Ce spune cercetatoarea Aurora Peţan:

– Plăcile sunt autentice în conţinut. Suportul însă este, în mod sigur, plumb din secolul al XIX-lea.

– Limba din plăci nu pare să fie indo-europeană.

– Ar putea fi vorba despre o limbă preindo-europeană, de genul celei basce, care a supravieţuit asimilării indo-europene sau o variantă a unei limbi sacre, folosite numai de preoţi, în timp ce poporul folosea o altă limbă.

– Limba de pe plăcuţe are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc să fie creată. Are extrem de multă varietate. Numele lui Burebista, spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Există foarte multă variaţie fonetică şi grafică. Toate cuvintele au variante.

– Plăcuţele provin din mai multe zone şi din mai multe epoci, însă există o unitate de stil şi de redactare, ceea ce înseamnă că exista o tradiţie puternică a scrisului. Există o unitate de stil pentru plăcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea.

– Funcţie de informaţii, plăcile provin de la Sarmizegetusa, de la cetăţile din Dobrogea, plăcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.

– Textele din plăci sunt scrise în proporţie de 90 % în alfabet grecesc, cu diferite variante. Există şi câteva scrieri total necunoscute. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci;

– Cred că Regele Carol I, când şi-a dat seama de importanţa istorică a acestor piese, a ordonat să se facă copii după ele, pentru că ar fi fost dificil să se fi dat la cercetare nişte originale din aur. Mi se pare logic să fi făcut nişte dubluri de pe aceste artefacte.

– Sutele de piese sunt extrem de elaborate şi nimeni nu a încercat, vreodată, să câştige ceva de pe urma lor, ceea ce intră în contradicţie cu logica unui fals.

“Tăbliţele de la Sinaia” s-au aflat un timp şi în zona de interes a “organelor de partid” comuniste, dar şi a Securităţii si chiar a  Elenei Ceauşescu, care ar fi  dat nişte dispoziţii privitoare la studiul lor.  

Mai mult decât atât, se pare că în cadrul Securităţii a existat şi un departament, strict secret, implicat în traficarea unor vestigii antice.

Se pare că, prin anii ’90, în jurul “Tăbliţelor” s-a mai învârtit şi Vitalie Usturoi, un personaj ciudat, aproape sigur fost agent al KGB, care, venit în ţara noastră, s-a implicat în tot soiul de afeceri derulate pe muchia legii, motiv pentru care acest personaj extrem de ciudat s-a aflat adeseori în atenţia serviciilor secrete din România postdecembristă.

Acesta susţinea cu discreţie că Academia Rusă are un program, protejat direct de preşedintele Putin, puternic finanţat, pentru studierea acestor piese.
Tot Usturoi amintea şi de un institut – Fomenko – care s-ar ocupa cu rescrierea istoriei care, până acum, ar fi fost falsificată.
În situaţia plăcuţelor, statul rus ar fi interesat într-o colaborare oficială cu partea română, nepunându-se problema cumpărării sau înstrăinării pieselor.

Se stie ca Vitalie Usturoi a abordat mai multe intituţii de stat, pe această temă, fără a i se da însă foarte mare atenţie.

El mai susţinea că pe teritoriul ţării noastre ar mai exista încă vreo trei depozite cu asemenea piese din aur: unul pe lângă Mănăstirea Tismana, altul undeva în Bucegi şi unul chiar lângă Sarmizegetusa, cel de la Sinaia fiind singurul scos la lumină.

La Sinaia ar fi existat 240 de piese, multer copii de pe ele aflându-se în depozitele mai multor instituţii. Informaţia este plauzibilă, pentru că se ştie de la persoane din Sinaia că unele copii au ajuns la profesorii Nicolăescu Plopşor, Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice.

Activitatea lui Vitalie Usturoi pe teritoriul României este destul de dubioasă. Greu de spus ce este adevărat şi ce este fabulaţie în afirmaţiile lui. Interesant este faptul că încercările de a intra în contact cu persoanele care studiază misterul plăcilor de plumb de la Sinaia coincide cu o altă acţiune în care au fost antrenaţi tot foşti ofiţeri ai KGB.

Este vorba despre încercarea de contactare a unor persoane importante din România, sau din serviciile secrete româneşti, cu propunerea de “retrocedare pe şest” a unor părţi din Tezaurul României aflat la Moscova, contra unor comisioane fabuloase.

Un prim caz este cel al lui Alexandru Mihali Dakinciuk, un foarte bun vorbitor de limbă română şi cunoscător al factorilor de decizie de la Bucureşti, fost ataşat militar în ţara noastră înainte de 1989. El l-a abordat pe fostul şef SIE, Cătălin Harnagea, propunându-i acestuia aducerea în România a Tezaurului, printr-un scenariu financiar derulat prin Banca “Albina”.

Verificările însă au dovedit că fostul lucrător KGB avea strânse legături cu mafia rusă, motiv pentru care dialogul a fost întrerupt.

Acelaşi personaj l-a abordat şi pe Viorel Hrebenciuc, dar a fost refuzat, din acelaşi motive.
Pe aceeaşi temă a mai exitat o încercare, cea a unui alt personaj misterios şi dubios, Claus Rayhle, venit în România în calitate de reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economiei şi Comerţului din Federaţia Rusă.

El a contactat mai multe persoane oficiale cu care spera să aranjeze o repatriere a unei părţi din Tezaurul României, dar nu a primit nici un răspuns. El este cel care, ulterior, a furnizat informaţii pe această temă unor ziarişti români.

Profesorul Virgiliu Copaci are  o ipoteză paralizantă. Conform informaţiilor pe care le deţine, în arcul carpatic, sugestiv şi simbolic numit “Grădina Maicii Domnului”, ar fi fost creat alfabetul carpatin, care avea 144 de semne şi se numea karunic. Astăzi, acest alfabet ar fi decriptat doar de slavonişti, deoarece slavona şi-ar avea rădăcinile în limba care a creat acest alfabet.

Vechimea lui ar fi de 6.000 – 7.000 de ani, poate chiar mai mult. În acest alfabet ar fi scrise “Santi Vede Perun”, nişte tăbliţe care încă s-ar mai găsi în Carpaţi. Autorii lor ar fi reprezentanţii unei civilizaţii foarte evoluate, care ar fi ajuns aici şi care ar fi lăsat mai multe urme ale existenţei lor. Pe marginea acestor tăbliţe, mai multe puteri străine ar desfăşura ample cercetări secrete.

Domnul profesor Copaci ne-a declarat că asemenea informaţii, nu ni le-ar fi putut spune cu 16 ani în urmă.
Conform teoriei sale, după războaiele dintre Decebal şi Traian, cete răzleţe alcătuite din dacii neîmpăcaţi cu ideea pierderii bătăliilor cu romanii, s-ar fi regrupat sub conducerea lui Mosk şi ar fi pornit-o spre est, aşezându-se în zona Arbatului, unde ar fi înfiinţat un cnezat, care, mai târziu, s-a numit Cnezatul Moskovo, apoi statul Moscova, devenit Regiunea Moscova.

Astăzi, această regiune are un statut special, de independenţă, faţă de celelalte componente administrative ale Federaţiei Ruse. Despre acest episod al istoriei Moscovei, autorităţile de la Kremlin ar interzice orice discuţie. Aşa s-ar explica prezenţa plăcuţelor de aur în Rusia.

Virgiliu Copaci este convins că o parte din piesele de aur descoperite la Sinaia se află în Tezaurul nostru de la Moscova, iar o alta în Banca Naţională a României si  este convins că numărul plăcilor descoperite la Sinaia este mult mai mare: 740 de bucăţi !

“Unele au fost din plumb aurit, altele din aur.   Nu au fost însă distruse toate, pentru că nu au fost găsite toate. Ele există în Carpaţi, depozitate în şapte locuri. La Sinaia, a fost găsit numai unul.

Dacă s-ar scoate toate, s-ar bulversa Europa” .

 

 

 

 

Surse: ro.wikipedia.org; adevarul.ro; ziaristionline.ro; adevaruldespredaci.ro; certitudinea.ro.

 

 

 

 

 

 

19/09/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: