Românii au umor ! (IX)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un tip ajunge mort de beat acasă, nevastă-sa îl ia la palme.
– Mai bei, mă, porcule?! Zi, mă, mai bei?!
El, cu greu reușind să ridice capul zice:
– Hai, toarnă!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colegii, la o parolă.
– Un intelectual adevărat niciodată nu va spune “Prost ai fost, prost ai rămas”.
– Dar cum, bă, domnu’ inteligent?
– “Timpul n-are putere asupra ta!”

 

Discuție în cuplu :
– Scumpule, ce-ai spune, dacă ţi-aş mărturisi că, m-am culcat cu cel mai bun prieten al tău?
– Aş zice că eşti lesbiană…

 

 

 

 

 

Un tip deschide uşa unui flăcău care efectua un sondaj de opinie, referitor la viaţa sexuală.
– De cîte ori pe săptămînă faceţi dragoste cu soţia dv.?
– De patru ori.
– Hmm… Asta înseamnă o dată-n plus faţă de vecinul dv.
– Păi, e firesc, băi, nene… La urma urmei, e nevasta mea!

 

 

 

 

– Imaginează-ţi, ieri mă sună un tip şi-mi spune că-mi rupe gâtu’, dacă mai merg la nevastă-sa…
– Păi, nu te mai duce!
– Da, da, dar nu mi-a spus cine e nevastă-sa!

 

 

 

Georgian își prinde nevasta în pat cu altul și, în loc de altceva, începe să-și facă cruci :
– Băi, omule, să mor eu, dacă te-nțeleg! Eu sînt bărbatul ei și tre’ să-mi fac datoria, da’ tu ce obligații ai?!

 

 

Examen pentru obţinerea permisului de conducere. Candidata urcă în maşină.
– Mulţumesc, spune examinatorul, ați picat!
– Cum să pic, când nici n-am pornit!?
– V-aţi aşezat pe bancheta din spate!

O coniță este intervievată.
– Cîți soți ați avut?
– Doar ai mei? Sau aşa… în general?

 

 

 

 

 

 

 

În gară, un bărbat îşi ia rămas bun de la altul:
– Mulţumesc pentru tot! Soţia ta este bestială în pat!
După ce trenul porneşte, un călător siderat îl întreabă:
– Spuneţi, aţi vorbit serios mai înainte?
– Da de unde?! E mediocră, dar n-am vrut să-l supăr…

 

Trei moşnegi stau la un spriţ pe prispa casei. Primul zice:
– Io după ce mor vreau să fiu incinerat.
Al doilea:
– Eu vreau să fiu îngropat creştineşte.
Al treilea mai bea o gură din sticla de vin şi cu juma de gura zice:
– Mă băieţi, la cât vin am băut io la viaţa mea, cred că vreau să fiu îmbuteliat.

 

Publicitate

Tăblițele de la Sinaia intre istorie si legendă.VIDEO

Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de tăblițe din plumb, descoperite cu ocazia săpării fundației castelului Peleș,scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini.

Se presupune că aceste artefacte arheologice ar fi o cronică a dacilor, pentru ca menționează nume de regi daci și toponime dacice. 

 

 

 

 

Povestea acestor tablite a fost invaluita de mister inca de la bun inceput, ca nimeni nu stie de unde au aparut, cine le-a adus si nici cine ar fi putut sa le produca.

Orice incercare de a strapunge ceata misterului, de a afla cum au ajuns aceste obiecte in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti a esuat.

De fapt, cel mai misterios lucru este chiar felul in care, timp de zeci de ani, aceste placute stranii si povestea pe care ele inca nu au spus-o, au reusit sa evite  orice fel de studiere stiintifica adecvata.

Incredibil, dar timp de aproape o suta de ani, nu au fost nici macar inregistrate ca obiecte de inventar, astfel ca multe dintre ele au disparut, poate pentru totdeauna !

Se spune ca au fost în număr de aproximativ 300 de bucăţi, făcute din aur, care ar fi fost copiate în plumb la cererea Regelui Carol I, care şi-ar fi dat seama de importanţa istorică pe care ar fi putut să o aibă  descoperirea lor, iar apoi originalele din aur ar fi fost topite şi vândute.

Prof. Aurora Petan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” din Capitală, specialist în filologie clasică, a spus, pentru http://romaniamegalitica.blogspot.ro, că în legătură cu aceste plăcile de aur există două ipoteze:

prima – că ar fi fost topite de Regele Carol I şi folosite în vremea Războiului de Independenţă;

a doua – că cel puţin o parte dintre ele ar fi supravieţuit.

Nu ştim ce s-a întâmplat cu ele: fie au ajuns, după unele speculaţii, în Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, într-un fel sau altul.

Cele pe care le putem vedea acum nu sunt altceva decât nişte replici în plumb, scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini.

Se presupune că ar fi o cronică a dacilor – menționează nume de regi daci și toponime dacice.

Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate.

Trimise în Marea Britanie pentru a se face analiza aliajului, plăcuţele s-a dovedit ca  sunt autentice. Ele  ne deconsipiră vechimea limbii geto-dacilor, care, revendicându-se  de bună seamă  din limba bază pelasgică, dovedeste ca  este egală în drepturi cu latina, latina şi geto-daca avand acelaşi izvor.

 

 

 

 

 

 Există acum doar 35 placute neinventariate, depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol şi mai sunt încă vreo 50 risipite prin alte locuri.

Ele au constituit de-a lungul timpului subiectul unor vii controverse, pe tema autenticității lor pronunțându-se istorici și lingviști, dar și diverse persoane doritoare să contribuie la aflarea adevărului despre o presupusă cronică a dacilor.

Ideea că artefactele de la Sinaia sunt ”falsuri” a descurajat mult timp orice inițiativă serioasă de cercetare, generații întregi de istorici, arheologi, lingviști etc. ocolind subiectul, pentru a evita riscul descalificării profesionale și al oprobiului breslei.

Pentru dr. Aurora Pețan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, din București, specialist în filologie clasică, ”este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese”, deși ”toată lumea știa de existența lor”, mister pe care aceasta și-l explică doar prin ipoteza conform căreia Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe ”știau că a existat un tezaur de piese de aur care a fost distrus” și că, astfel, scoaterea la lumină a copiilor ar fi generat un întreg scandal.

După decenii de tăcere, plăcuțele au revenit în actualitate iar la Congresul Internațional de Dacologie din iunie 2003, istoricul Augustin Deac, care în calitatea sa de cercetător la fostul Institut de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR, știa despre existența plăcuțelor dinainte de 1989, a susținut o comunicare cu titlul Enigma plăcuțelor cu scris dacic de la Sinaia, cerând autorităților să se implice în rezolvarea cazului ”dispariției tezaurului original”.

Cu acest prilej, au fost prezentate mai multe imagini cu două tăblițe aflate la Mânăstirea Sinaia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Desi  sunt considerate de multi specialişti falsuri moderne, nimeni nu le-a studiat atent până acum. 

Argumentele susţinătorilor falsurilor s-ar rezuma in principal la urmatoarele argumente:

– sunt realizate din plumb, deci cu costuri foarte mici;

– cel care le-a făcut cunoştea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei, aflate la dispoziţia oricărui om cultură din secolul al XIX-lea;

– cunoştea cărţile despre Columna lui Traian, apărute la vremea respectivă, de unde ar fi reprodus imaginile de pe tăbliţe;

– avea noţiuni de filologie;

– textele de pe tăbliţe ţin seama doar de ceea ce se cunoştea până la 1900. Tot ce s-a descoperit după această dată nu mai figurează pe ele;

– cetatea de la Cumidava, apare pe tăbliţe ca la Ptolemeu – “Comidava”-falsificatorul neavând de unde să ştie că, în 1942, avea să se descopere inscripţia de la Rasnov, în care scria “Cumidava”;

– cetatea Sarmizegetusa e reprezentată schematic. Orice castru roman sau cetate medievală ar fi corespuns la fel de bine imaginii de pe plăcuţe;

– piesele de plumb nu au fost găsite într-un context arheologic.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe de alta parte, trebuie luate in consideratie si argumentele în favoarea autenticităţii acestora :

 

 

– Dacă ar fi falsuri, atunci ele ar fi fost făcute de un geniu enciclopedic şi vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute, caz în care, falsul, mai vechi de 100 de ani, ar aparţine şi el istoriei şi ar merita să fie studiat.

– Conţinutul este profund coerent. Are amploare şi rafinament, bogăţie de detalii.

– Plăcile fac referiri la personaje şi împrejurări necunoscute.

– Se vorbeşte despre evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa.

– Existenţa unor obiecte similare în colecţii particulare a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială.

– Descoperirea în marele sanctuar de la Sarmizegetusa a unor resturi de turnare în plumb şi argint, a unor creuzete pentru topit metalul, şi a unor cantităţi mari de plumb.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Unii istorici cred că aceste plăcuţe sunt autentice pentru că redau   evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa.

– Reprezentările arhitectonice de pe plăci sunt conforme cu ceea ce ştim noi despre arhitectura din antichitate. Numeroasele reprezentări (portrete, trofee, divinităţi, armate etc.), grupate pe epoci şi pe zone de provenienţă sunt redate foarte coerent.

Arhelogul Silviu Teodor, de la Muzeul Naţional, a grupat toate aceste imagini şi le-a introdus într-o bază de date. Rezultatul a fost surprinzător: nu există nici o inconsecvenţă.

Dacă ar fi existat un falsificator, acesta şi-ar fi coordonat extraordinar de bine munca, imaginile, nebătându-se “cap în cap”, niciodată, pe nici una dintre plăci.

 

 

 

 

 

 

 

Ce spune cercetatoarea Aurora Peţan:

– Plăcile sunt autentice în conţinut. Suportul însă este, în mod sigur, plumb din secolul al XIX-lea.

– Limba din plăci nu pare să fie indo-europeană.

– Ar putea fi vorba despre o limbă preindo-europeană, de genul celei basce, care a supravieţuit asimilării indo-europene sau o variantă a unei limbi sacre, folosite numai de preoţi, în timp ce poporul folosea o altă limbă.

– Limba de pe plăcuţe are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc să fie creată. Are extrem de multă varietate. Numele lui Burebista, spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Există foarte multă variaţie fonetică şi grafică. Toate cuvintele au variante.

– Plăcuţele provin din mai multe zone şi din mai multe epoci, însă există o unitate de stil şi de redactare, ceea ce înseamnă că exista o tradiţie puternică a scrisului. Există o unitate de stil pentru plăcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea.

– Funcţie de informaţii, plăcile provin de la Sarmizegetusa, de la cetăţile din Dobrogea, plăcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.

– Textele din plăci sunt scrise în proporţie de 90 % în alfabet grecesc, cu diferite variante. Există şi câteva scrieri total necunoscute. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci;

– Cred că Regele Carol I, când şi-a dat seama de importanţa istorică a acestor piese, a ordonat să se facă copii după ele, pentru că ar fi fost dificil să se fi dat la cercetare nişte originale din aur. Mi se pare logic să fi făcut nişte dubluri de pe aceste artefacte.

– Sutele de piese sunt extrem de elaborate şi nimeni nu a încercat, vreodată, să câştige ceva de pe urma lor, ceea ce intră în contradicţie cu logica unui fals.

“Tăbliţele de la Sinaia” s-au aflat un timp şi în zona de interes a “organelor de partid” comuniste, dar şi a Securităţii si chiar a  Elenei Ceauşescu, care ar fi  dat nişte dispoziţii privitoare la studiul lor.  

Mai mult decât atât, se pare că în cadrul Securităţii a existat şi un departament, strict secret, implicat în traficarea unor vestigii antice.

Se pare că, prin anii ’90, în jurul “Tăbliţelor” s-a mai învârtit şi Vitalie Usturoi, un personaj ciudat, aproape sigur fost agent al KGB, care, venit în ţara noastră, s-a implicat în tot soiul de afeceri derulate pe muchia legii, motiv pentru care acest personaj extrem de ciudat s-a aflat adeseori în atenţia serviciilor secrete din România postdecembristă.

Acesta susţinea cu discreţie că Academia Rusă are un program, protejat direct de preşedintele Putin, puternic finanţat, pentru studierea acestor piese.
Tot Usturoi amintea şi de un institut – Fomenko – care s-ar ocupa cu rescrierea istoriei care, până acum, ar fi fost falsificată.
În situaţia plăcuţelor, statul rus ar fi interesat într-o colaborare oficială cu partea română, nepunându-se problema cumpărării sau înstrăinării pieselor.

Se stie ca Vitalie Usturoi a abordat mai multe intituţii de stat, pe această temă, fără a i se da însă foarte mare atenţie.

El mai susţinea că pe teritoriul ţării noastre ar mai exista încă vreo trei depozite cu asemenea piese din aur: unul pe lângă Mănăstirea Tismana, altul undeva în Bucegi şi unul chiar lângă Sarmizegetusa, cel de la Sinaia fiind singurul scos la lumină.

La Sinaia ar fi existat 240 de piese, multer copii de pe ele aflându-se în depozitele mai multor instituţii. Informaţia este plauzibilă, pentru că se ştie de la persoane din Sinaia că unele copii au ajuns la profesorii Nicolăescu Plopşor, Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice.

Activitatea lui Vitalie Usturoi pe teritoriul României este destul de dubioasă. Greu de spus ce este adevărat şi ce este fabulaţie în afirmaţiile lui. Interesant este faptul că încercările de a intra în contact cu persoanele care studiază misterul plăcilor de plumb de la Sinaia coincide cu o altă acţiune în care au fost antrenaţi tot foşti ofiţeri ai KGB.

Este vorba despre încercarea de contactare a unor persoane importante din România, sau din serviciile secrete româneşti, cu propunerea de “retrocedare pe şest” a unor părţi din Tezaurul României aflat la Moscova, contra unor comisioane fabuloase.

Un prim caz este cel al lui Alexandru Mihali Dakinciuk, un foarte bun vorbitor de limbă română şi cunoscător al factorilor de decizie de la Bucureşti, fost ataşat militar în ţara noastră înainte de 1989. El l-a abordat pe fostul şef SIE, Cătălin Harnagea, propunându-i acestuia aducerea în România a Tezaurului, printr-un scenariu financiar derulat prin Banca “Albina”.

Verificările însă au dovedit că fostul lucrător KGB avea strânse legături cu mafia rusă, motiv pentru care dialogul a fost întrerupt.

Acelaşi personaj l-a abordat şi pe Viorel Hrebenciuc, dar a fost refuzat, din acelaşi motive.
Pe aceeaşi temă a mai exitat o încercare, cea a unui alt personaj misterios şi dubios, Claus Rayhle, venit în România în calitate de reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economiei şi Comerţului din Federaţia Rusă.

El a contactat mai multe persoane oficiale cu care spera să aranjeze o repatriere a unei părţi din Tezaurul României, dar nu a primit nici un răspuns. El este cel care, ulterior, a furnizat informaţii pe această temă unor ziarişti români.

Profesorul Virgiliu Copaci are  o ipoteză paralizantă. Conform informaţiilor pe care le deţine, în arcul carpatic, sugestiv şi simbolic numit “Grădina Maicii Domnului”, ar fi fost creat alfabetul carpatin, care avea 144 de semne şi se numea karunic. Astăzi, acest alfabet ar fi decriptat doar de slavonişti, deoarece slavona şi-ar avea rădăcinile în limba care a creat acest alfabet.

Vechimea lui ar fi de 6.000 – 7.000 de ani, poate chiar mai mult. În acest alfabet ar fi scrise “Santi Vede Perun”, nişte tăbliţe care încă s-ar mai găsi în Carpaţi. Autorii lor ar fi reprezentanţii unei civilizaţii foarte evoluate, care ar fi ajuns aici şi care ar fi lăsat mai multe urme ale existenţei lor. Pe marginea acestor tăbliţe, mai multe puteri străine ar desfăşura ample cercetări secrete.

Domnul profesor Copaci ne-a declarat că asemenea informaţii, nu ni le-ar fi putut spune cu 16 ani în urmă.
Conform teoriei sale, după războaiele dintre Decebal şi Traian, cete răzleţe alcătuite din dacii neîmpăcaţi cu ideea pierderii bătăliilor cu romanii, s-ar fi regrupat sub conducerea lui Mosk şi ar fi pornit-o spre est, aşezându-se în zona Arbatului, unde ar fi înfiinţat un cnezat, care, mai târziu, s-a numit Cnezatul Moskovo, apoi statul Moscova, devenit Regiunea Moscova.

Astăzi, această regiune are un statut special, de independenţă, faţă de celelalte componente administrative ale Federaţiei Ruse. Despre acest episod al istoriei Moscovei, autorităţile de la Kremlin ar interzice orice discuţie. Aşa s-ar explica prezenţa plăcuţelor de aur în Rusia.

Virgiliu Copaci este convins că o parte din piesele de aur descoperite la Sinaia se află în Tezaurul nostru de la Moscova, iar o alta în Banca Naţională a României si  este convins că numărul plăcilor descoperite la Sinaia este mult mai mare: 740 de bucăţi !

“Unele au fost din plumb aurit, altele din aur.   Nu au fost însă distruse toate, pentru că nu au fost găsite toate. Ele există în Carpaţi, depozitate în şapte locuri. La Sinaia, a fost găsit numai unul.

Dacă s-ar scoate toate, s-ar bulversa Europa” .

 

 

 

 

Surse: ro.wikipedia.org; adevarul.ro; ziaristionline.ro; adevaruldespredaci.ro; certitudinea.ro.

 

 

 

 

 

 

Ziua de 19 septembrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

19 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

1677: A apărut la Iaşi  „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei”, de Miron Costin, apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român.

Este prima carte despre politica şi geografia ţărilor române scrisă de un român şi destinată străinilor.

 

 

 

 

 

 

 

1825: S-a nascut la Bucuresti, Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric medievist, heraldist, genealogist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1905; (d.1 august 1908, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 A urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Paris (1844–1848), iar la revenirea în ţară (în 1848) a fost procuror şi judecător la Tribunalul de Ilfov şi prefect de Prahova.

A desfăşurat o bogată activitate politică (deputat şi senator conservator). În 1890 a fost numit preşedinte al comisiei destinată a studia şi propune spre legiferare stemele districtuale. Studiile întreprinse le-a reunit în vol. Eraldica română. Actele privitoare la stabilirea armerierelor oficiale cu planşe şi vocabular (1900).

Medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească, a întocmit Genealogii documentate ale familiilor boiereşti (2 vol., 1913–1916). A publicat câteva genealogii ale unor vechi familii româneşti (Contele Nicolae Rosetti, 1903; Familia Lamotescu, 1906) şi pentru prima dată cronica logofătului Radu Greceanu: Viaţa lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cu note şi anexe (1906).

Dintre lucrările sale mai pot fi amintite: De la București la Sarmisegetusa. O escursiune istorică în Ardeal (1903); Scrierile lui Radu logofătul cronicarul (1904); Șirul voievozilor (1907); Istoricul unei bătrâne moșii boierești: Grecii (1910), cărora li se adaugă și articole publicate în „Revista română” și „Românul”

În anul 1867 a propus mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat, în 1872.

 

 

 

 

 

 1886: S-a născut   poetul şi scriitorul creştin, Vasile Militaru, moralist şi patriot, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice. A publicat și sub pseudonimul Radu Barda.

Lucrarea sa cea mai importantă, scrisă după “Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost “Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată).

 

 

 

 

 

Foto: Vasile Militaru (n. 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov – d. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari) .

 

Scrierile sale au fost complet interzise după 1944.

După instaurarea comunismului, poetul reușește să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări, până în  momentul în care i s-a cerut să-și folosească talentul literar în slujba comunismului.

Refuzul său a fost categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”.

Ca urmare a acestui refuz, a operei sale religioase şi a trecutului său legionar, a fost arestat la 8 ianuarie 1959 şi aruncat în închisoare la Pitești, unde a fost torturat crunt, în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani.

Securitatea a ars toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului.

De la închisoarea din Pitești a fost transferat la închisoarea din Craiova, unde a fost judecat și procesul său.

În sentința dată la 20 iunie 1959, Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru „crimă de uneltire contra orânduirii sociale”, la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise, şi la 10 ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii  plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată.

După efectuarea pedepsei la care fusese condamnat, ar fi urmat să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani.

A murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu”în  1959, în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vasile Militaru este autorul real al celebrei poezii „A venit aseară mama”, dedicată prietenului său George Enescu în 1930 și atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coșbuc.

George Enescu a pus-o pe note în scurt timp fiind o capodoperă a genului.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 21 septembrie 1886.

 

 

 

 

 

 

 

1895:  Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, sub presiunea opiniei publice romanesti şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania.

Petiţia fusese  aprobată la 25 martie 1892  de liderii Partidului National Roman şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.

La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit  delegaţia si  deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Memorandumul, scris de liderii Partidului Național Român: Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu,  facea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic.

Documentul contesta  şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

De asemenea,  combătea  declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar detinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare si discriminare.

Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice ale vremii din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892:

„Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”, iar Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884^[:

„Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are Camera și nu au niciunul.”

Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntasi ai romanilor ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie  şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Cu acest prilej, Ioan Rațiu, unul din liderii memorandistilor, a rostit celebra frază:

„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al Romaniei  pe lângă Curtea de la Viena.

 

 

 

 

 

 

 

1903: S-a născut la Bucuresti, Marcel Breslaşu (pseudonimul lui Marcel Bresliska), poet şi traducător (din literatura universală) de origine evreiasca.

A urmat cursurile Facultatii de Drept și în paralel la Conservatorul din București. Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de doctor în drept. În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D’Indy.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.

După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.

În timpul regimului comunist a avut funcții de conducere în instituții culturale și academice; a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor; (m. 1966, Bucuresti).

 

 

 

 

 

1904: A apărut  la Bucureşti, până în anul 1930, săptămânalul umoristic cu conţinut satiric „Furnica”, condus de George Ranetti şi N. D. Ţăranu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv la cea a regelui.

Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi

 

 

 

 

 

 

1909: A decedat la Cernăuca, baronul Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academiei Române;  (n. 19 martie 1826, Cernăuca, Cernăuți). Era fiul marelui vornic bucovinean, Docsachi, şi frate cu Eudoxiu, Gheorghe, Alecu şi Constantin Hurmuzachi.

A urmat studiile primare, gimnaziale şi liceale la Cernăuţi (1833-1845). A fost membru al „Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina”. 

A primit  titlul nobiliar de baron, prin diplomă împărătească (1881).

A fost un politician și patriot român, deputat al Consiliului Imperial (Reichsrat) al Austriei si membru de onoare a Academiei Române (1883), care a desfăşoară activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor bucovineni.

 

 

 

 

  1912: S-a născut în satul Balabanca (judeţul Cetatea Albă din Basarabia), cântăreţul de operă (bariton) Mihail Arnăutu.

A studiat la Conservatorul particular Egizzio Massini, pe care îl absolvă în numai trei ani,

După un stagiu de doi ani la Opera Română din Cluj-Napoca, Mihail Arnăutu debutează ca solist al teatrului liric bucureştean, în Trubadurul de Verdi, cu Emil Marinescu şi Maria Cojocăreanu, sub bagheta lui Egizzio Massini (2 aprilie 1938).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost numit în anul 1963 profesor-îndrumător pentru soliştii şi corul Operei din Bucureşti, de sfaturile lui profitând,la acea vreme, câţiva dintre tinerii ce vor face ,mai apoi, cariere importante: Florin Farcaş, Marcel Roşca, Elena Marinescu, Anatol Covali, Emil Iuraşcu şi alţii. A continuat cariera pedagogică, sub formă de cursuri sau prelegeri şi la Belgrad, Teheran şi Stockholm.

Multe dintre principiile stilului său de predare se găsesc în cartea Metoda de predare a tehnicii vocale sau în volumul autobiografic Consonanţe lirice, redactat împreună cu Ligia Ardelean, la Editura Muzicală, în anul 1990.

A murit în ziua de 22 martie, anul 1995.

 

 

 

1914: S-a născut pictorul Alexandru Ţipoia, restauratorul  picturii  murale de la bisericile olteneşti de la Prisaca (1958), Perieţi (1959), ca şi a frescelor din chiliile Mănăstirii Cozia (1962).

Este ultimul „clasic-modern” care face legătura între generaţia reprezentată de Dumitru Ghiaţă, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu şi cea căreia îi aparţin Paul Gherasim, Ştefan Sevastre, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Marin Gherasim, Horia Bernea sau Ion Sălişteanu ; (m. 1993, la Geneva).

 

 

 

 

 

1916:  Prima acţiune de luptă antiaeriană a armatei române, soldată cu respingerea unui atac aerian şi nimicirea unui avion inamic în zona Flămânda.

 Pe timpul executarii manevrei de la Flamânda de catre Armata a 3 a româna, în data de 19.09.1916, bateria de artilerie înzestrata cu tunuri antiaeriene propriu-zise, calibru 75 mm Deport, a respins un atac aerian si a doborât un avion inamic.

Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler.

Ziua de 19 septembrie a fost adoptata, în perioada interbelica, ca zi a artileriei antiaeriene.

 

 

1919 – A fost înfiinţată Opera Română din Cluj. Primele spectacole au fost două concerte simfonice, în zilele de 13 şi 14 mai 1919, sub conducerea dirijorului Oskar Nedbal.

Spectacolul inaugural a avut loc la 25 mai 1920, cu opera Aida de Giuseppe Verdi, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică a primului director al instituţiei, Constantin Pavel, primul interpret al rolului Radames.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Clădirea Operei din Cluj face parte din patrimoniul cultural naţional, fiind declarată monument istoric şi de artă.

 

 

 

 

 

 

 

 

1929: S-a nascut la Chişinău, cunoscuta cantăreaţa de muzică populară românească, Angela Moldovan; (d. 13 octombrie 2013, București)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a stabilit impreuna cu familia la Târgu-Mureș, apoi la Timișoara și Suceava.

A absolvit liceul la Suceava, apoi Conservatorul și Facultatea de Filologie (limbă franceză) din Cluj.În 1950 apare pe scena Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.

Debutează ca interpretă populară în 1954 cu romanța La oglindă (Timotei Popovici – George Coșbuc) și cântecele populare Marioară de la munte și Nu-i bai, pe care le-a înregistrat la Radio Cluj cu Orchestra „Înfrățirea” (mai târziu Orchestra populară a Filarmonicii din Cluj) dirijată de Ilie Tetrade.

În 1954 începe să colaboreze cu Ansamblul „Ciocârlia”, iar în anul 1955 devine solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” din București.
A lansat numeroase alte piese: Cine stă posomorâtă, Asta-i sârba mărunțică, Mi-am pus dorul pe cântar, Fata neichii , Sârba de la Deleni, Ia mai zi-i măi fluieraș, Merge satul la cules, Dorul mă cată pe-acasă.etc.
A urmat Mi-am făcut bundiță nouă, cântec pe care l-a învățat de la bunica sa din Basarabia, și care a devenit cel mai mare hit al artistei, fiind preluat și de alte colege de breaslă.

Este cunoscută publicului larg și din apariția în filmul „Veronica”, în rolul Smarandei.

A fost decorată cu Ordinul „Muncii” clasa a II-a. În același an primește titlul de Artist Emerit al R.P.R.

De asemenea a fost laureată a Festivalurilor și Concursurilor Internaționale de la Varșovia (1955) și Moscova (1957), primind „Premiul I” și medalia de aur.

I s-a mai acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică” si Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

În anul 2012, la Galele casei de discuri Electrecord i s-a decernat o diploma care marca întreaga sa operă, încununată de 22 de discuri vinil, o casetă și un CD.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1931: A murit la Bucuresti, inginerul, arhitectul şi matematicianul Ermil A. Pangrati,  personalitate cu rol important în dezvoltarea învăţământului tehnic şi de arhitectură în România, a înfiinţat Şcoala de Arhitectură (1896), devenită ulterior Academia de Arhitectură din Capitală ; (n. 21 iulie 1864, Iasi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si-a început studiile superioare la Universitatea din Iași, finalizându-le la Școala de drumuri și poduri din Paris. A fost ministru în Guvernul  Titu Maiorescu,ocupând funcția de ministru al lucrărilor publice pe toată durata consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 28 martie – 14 octombrie 1912.

Cariera didactică și-o începe la Universitatea din Iași, iar în 1894 devine profesor la Universitatea din Bucuresti.

 

 

 

 

 

1945: S-a născut la Mediaş,  Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania din 1972; şefa grupului de Psihofizică de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost afiliată la Association for Research in Vision and Ophthalmology, European Brain and Behaviour Society și International Society on Infant Studies. A făcut parte din colectivele redacționale ale revistelor Vision Research și Investigative Ophthalmology & Visual Science.

În 1994 a primit premiul acordat de Societatea Bielschowsky pentru Cercetarea Strabismului și Neurooftalmologie (Bielschowsky-Gesellschaft für Schielforschung und Neuroophthalmologie).

A încetat din viață la 1 septembrie 2008, în Frankfurt am Main, în urma unui traumatism cerebral.

 

 

 

 

 

1957: S-a născut la Racila, Gârleni, județul Bacău, Carmen Maria Cârneci, compozitoare şi dirijoare stabilită în Germania.

Este fiica lui Radu Cârneci (poet, publicist și traducător) și sora Magdei Cârneci (poetă, critic de artă și publicistă). Este căsătorită cu violoncelistul Dan Cavassi.

 

 

 

 

 

 

 

După absolvirea liceului de muzică „Dinu Lipatti” din București în 1976, Carmen M. Cârneci a studiat compoziția  și dirijatul, la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a primit și titlul de Doctor în muzică.

Afost director artistic al edițiilor 2005-2006 ale festivalului internațional Săptămâna Muzicii Contemporane/Săptămâna Internațională a Muzcii Noi, București; actualmente este director executiv al Editurii Muzicale București, activând în paralel și ca dirijoare liber profesionistă. În decembrie 2005, la București, a pus bazele ansamblului de muzică contemporană „devotioModerna”.

Este laureată a Academiei Române (Premiul „George Enescu”). Majoritatea lucrărilor compozitoarei sunt publicate de Ricordi Verlag din München, Furore Edition din Kassel și Editura Muzicală din București.

 

 

 

 

 

1961: A încetat din viaţă marea actriţă româna Lucia Sturdza-Bulandra,  directoare de teatru şi profesoară ; (n.25 august 1873.

A fost una dintre marile figuri ale scenei româneşti, de neuitat în roluri de compoziţie din dramaturgia universală şi naţională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generaţii întregi de actori: Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul L.S.Bulandra.

 

 

 

 

 

 

 

1967: Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu (d. 26 iunie 2000), a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări comuniste  era ales în această funcţie.

 

 

 

 

 

1975: S-a născut la Târgoviște, fotbalistul și antrenorul român Laurenţiu Reghecampf.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca fotbalist, a jucat printre altele pentru Steaua București și reprezentativa României. In Germania,a jucat la FC Energie Cottbus. 

În iarna sezonului 2004-2005 a plecat la rivala din 2. Bundesliga, Alemannia Aachen, pe care i-a ajutat să promoveze în Bundesliga 1 în sezonul 2005-2006.

Pe data de 20 decembrie 2006 a înscris împotriva lui FC Bayern München două goluri și a ajuns cu echipa în sferturile de finală ale DFB-Pokal.

Până la sfârșitul sezonului 2006-2007 în Bundesliga 1 a jucat în 118 jocuri (marcând 13 goluri), iar în 2. Bundesliga a jucat 86 jocuri (marcând 17 goluri).

A  reușit in  2008 să semneze pentru   FC Kaiserslautern un contract valabil până în 2010, însă s-a retras din activitatea de fotbalist după două meciuri și un gol marcat.

După retragerea din activitatea de jucător, și-a început cariera de antrenor.

Cu Laurențiu Reghecampf pe banca antrenorilor, Steaua București a cucerit de două ori titlul de campioană a României în sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și Supercupa României în 2013.

 

 

 

 

 

 

1977: S-a născut la Brăila,  pianista română Ioana Maria Lupascu, numita de presă „noua vedetă a generaţiei sale”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intre anii 2003-2005 publică articole săptămânale în  Monitorul de Brăila,în calitate de jurnalist corespondent din Italia. În 2008 lansează romanul autobiografic „Prințul baghetei” la Editura Meteor Press, al cărui prim tiraj s-a epuizat în mai puțin de trei luni de la apariție. Din 2009 colaborează cu blogul Romania in Contact și cu publicația Global Events Business, cu blogul Liternet apoi în 2011 publică în Q Magazine.

Compune muzică pentru documentare TV și este adesea invitată în jurii de concursuri de pian sau muzicale, de asemenea este o prezență cerută la conferințe pe diverse teme , asa cum sunt de exemplu conferințele Bookland.

 

 

 

 

 

 

 

1992: A murit scriitoarea Cella Serghi; (n. 22 octombrie 1907, la Constanța).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1996: Actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila a încetat din viaţă la vîrsta de 71 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut în 3 februarie 1925 la Brăila, el a jucat pe scena Teatrului Giuleşti (astăzi Odeon), la televiziune şi în numeroase filme.

A cîştigat Premiul ACIN în 1984 pentru rolul din „Secretul lui Bachus”.

 

 

 

 

 

 

2000: Au început, la Târgu Jiu, lucrarile de restaurare la “Coloana Infinitului”, opera  marelui sculptor român Constantin Brâncusi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2003:  Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA a inaugurat sistemul Navtex pentru România, având drept scop transmiterea şi imprimarea automată a avizelor de navigaţie, buletinelor meteo şi a informaţiilor către navele maritime.

 

 

 

 

2005: A murit Emil Manu, critic literar şi poet; (n. 1922).

 

 

 

 

 

2010: A încetat din viaţă popularul actor de revista român Horia Şerbănescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Horia Serbanescu s-a nascut pe 16 martie 1924,la  Bucuresti.

 

 

 

 

 

2011: A murit  compozitorul, pianistul, contrabasistul aranjorul  și conducătorul  de formație, Johnny Raducanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe numele său real Răducanu Crețu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețu Solcanu.

S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz  la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956).

Îndrumător activ al tinerei generații si muzician  de exceptie, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii românești de jazz.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astazi în Romania este :

„Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene”, zi care marchează prima victorie antiaeriană care a avut loc la 19 septembrie 1916.

In timpul executării manevrei de la Flămânda, de către Armata 3, de către bateria de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene calibru 75 mm Deport (nu tunuri terestre adaptate) a fost  doborât primul avion inamic.

Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul “Coroana României” în gradul de cavaler. NOTĂ: Până în 2006 ziua a fost marcată la 15 august, dată la care, în 1916 a fost înfiinţată prima subunitate de artilerie antiaeriană, la Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/19/o-istorie-a-zilei-de-19-septembrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;