CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ecourile revoluţiei bolsevice la Chișinău descrise de un contemporan


 

 

 

Redam in cele ce urmeaza o  pagina din memoriile lui Gavriil Bezviconâi, descendent al  colonelului Adam Bogusz, nobil polon al blazonului «Polkozic»,  născut la 24 martie 1860 la Sorocinţi.

A studiat la pensionul nobilimii din Poltava şi la Institutul din Gluhov.

A fost funcţionar la căile ferate din Harkov (1880-1888), sef de control al Navigaţiei pe Marea Neagră la Odesa, agent principal la Ismail (1896), inspector gradul 1 şi organizator al navigaţiei din Basarabia (Marea Neagră, Dunăre, Prut şi Nistru), publicist economist, pionier al cooperaţiei, ajutor al amiralului M. Vesiolkin – şeful Expediţiei cu însărcinări speciale de pe frontul Dunării (1914-1916), preşedinte de onoare al asociatiei «Înţelegerea» a ofiţerilor de rezervă (1918) etc.

 

A dispărut din lumea noastră la 30 aprilie 1937 la Chişinău, in Basarabia.

 

 

 

 

 

Gavriil Bezviconâi

 

 

 

 

Textul de mai jos face parte dintr-un capitol despre anul 1917, foarte sugestiv pentru intelegerea acelor timpuri:

„Ecourile revoluţiei la Chișinău

În oraş era o zăpăceală generală. Feţele oamenilor trădau spaimă şi tristeţe. Seara, locuitorii nu ieşeau din casă. Pe străzile slab iluminate, nu circulau decât grupuri de „tovarăşi”. Ziua aceiaşi tovarăşi, bine dispuşi, colindau oraşul, intrau prin curțile oamenilor.

Unii, în halate, abia ieşiţi din spitale, tolăniți pe bănci, „se odihneau” prin grădini.

Alţii, cu servitoare şi bucătărese, se plimbau, mâncând seminţe. Seminţele sunt simbolul revoluţiei, la Chișinău. Oraşul era plin de ele.
Subofiţerii şi furierii, în automobile rechiziţionate, claxonând și chiotind, colindau oraşul, strigând: „sloboda!”.

Peste tot locul se vedeau funde roşii şi portrete de-ale lui Kerenscki. Cortegiul revoluţionar se întindea pe sute de metri, purtând uriașe steaguri roşii cu inscripţii.

În oraş, jafurile s-au întețit; se trăgea cu armele, fără nici un rost.

O viaţă omenească nu valora mai mult de un ban. Tovarăşii, patrulând, opreau trecătorii şi-i percheziționau.

„Burjuii” pe care tovarăşii îi recunoşteau după gulere scrobite și șube, erau împuşcaţi.

Într-o seară, a fost împușcat A.N. Șimanovski subdirectorul băncii oraşului, numai din cauza că, auzind zgomot, a deschis uşa: „Burjuiule, de ce îți scoţi nasul afară?”.
Cam în același mod a fost săvârșit şi dublul omor de la vila inginerului Andrei Hodorogea pe lângă Chișinău.

La 20 august 1917, pe la ora 3 d. a., nişte soldați, care furau struguri, au ucis pe proprietarul vilei şi pe publicistul moldovean S. Murafa…
În localul liceului „Principesa Dadiani”, se întruneau „Frontotdel”-ul și „Sfatul deputaţilor soldaţi şi muncitori”.

A fost întocmită lista burjuilor (se spunea că în fruntea ei era P. V. Sinadino) cu hotărârea de a fi organizată o noapte a sf. Eremeu – (Bartolomeu).

În răstimp, servitoarele, îmbrăcate în rochiile furate de la stăpânele lor, ajutate de tovarăşi, îşi închideau stăpânii şi prădau casele. Toată lumea se gândea cu groază la a doua zi.
Populația a fost cuprinsă de panică. Aştepta o scăpare: intrarea trupelor române.

La 6 ianuarie 1918, dis-de-dimineață, a sosit un detaşament de români ardeleni în drum de la Kiev spre Iaşi.

Tovarășii, mai numeroşi, au înconjurat trenul, au dezarmat detașamentul sosit, i-au luat steagul și, urcându-l solemn într-un automobil s-au dus la statul-major.

Detaşamentul dezarmat a fost dus la cazarmă.
Dar situaţia s-a schimbat şi aici repede.

Tovarăşii au început să se frământe și au şters-o spre Tighina cu trenul şi pe șosea. Tot materialul rulant și chiar automobilele dărăpănate au fost rechiziţionate. Trăgând fără nici un rost cu arma de-a lungul străzilor şi asupra caselor, tovarăşii dispăreau.

La 13 ianuarie (stil vechi), oraşul a fost ocupat definitiv de trupele române. Bucuria populaţiei a fost foarte mare.

Ostilităţile au trecut la Nistru, unde tovarășii erau conduşi, după cum se spunea, de tâlharul Katovski, evadat de la ocnă, apoi devenit general în armata roşie!

Românii au ajuns la Nistru, au aruncat în aer podul de la Tighina și cel de la Atachi ocupând toate punctele de frontieră și izolând Basarabia de Rusia revoluționară.

Totuşi, luptele au mai durat vreme îndelungată. După un an, mai găsim o victimă în persoana generalului român Poetaș, care a pierit în jud. Soroca.
În Basarabia n-a fost revoluție, dar agitatorii revoluționari au rămas. Mulți din ei și-au schimbat culoarea politică.

Pe cei mai mulţi dintre aceşti revoluţionari voinţa de fier a generalului Broșteanu (1932) i-a îndepărtat repede de la orizontul nostru.

Dacă generalul Broșteanu ar fi fost menţinut la postul său de comandă, ar fi curăţit definitiv Basarabia de molima cu care proaspeţi patrioţi speriau guvernul, deşi ei înşişi provocau multe manifestațiuni politice.

Dar nu toţi… au avut inteligența, dreptatea, tactul şi nobleţea generalului Broșteanu.

Istoria va stabili cu timpul scăpările.”

 

 Publicat de Timpul.md

 

15/09/2016 - Posted by | DIVERSE | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: