CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fantoma autonomiei pe criterii etnice bântuie Transivania. VIDEO

 

 

 

 

O fantomă bântuie Ardealul: autonomia pe criterii etnice…

Dezideratul autonomiei pe criterii etnice a maghiarimii transilvănene a fost formulat prima dată în 1922, în programul Partidului Maghiar, care prevedea că, “acolo unde nu era posibilă autonomia teritorială să se acorde autonomie administrativă” (Edroiu, Puşcaş, 1995) şi a constituit o preocupare constantă a liderilor maghiari, în toţi anii care au  urmat.

După adevăratul genocid etnic de care au avut parte românii din Transilvania de Nord, în anii care au urmat Dictatului de la Viena (1940-1944), minoritatea maghiară a beneficiat în continuare de noi privilegii, într-o Transilvanie ocupată de sovietici şi administrată de foşti funcţionari horthyişti maghiari, deveniţi proaspeţi comunişti (1944-1945).

Între anii 1952 – 1968, în centrul României a existat o regiune autonomă maghiară, înfiinţată după model sovietic. A fost un experiment impus de dictatorul sovietic Stalin la presiunea liderilor comunişti de la Budapesta.

Creată după modelul regiunilor autonome sovietice, această formă de organizare administrativ-teritorială a creat şi perpetuat privilegii populaţiei maghiare în raport cu cea românească.

 

 

 

 

 

Regiunea Autonomă Maghiară în cadrul împărţirii administrative a României (1952-1956)

 

Organizarea administrativă a României în anul 1967

 

 

În timpul Regiunii Autonome Maghiare, românilor băştinaşi li se solicita cunoaşterea limbii maghiare în relaţiile cu administraţia publică locală. Mulţi români îşi amintesc de permanenta lor ameninţare, de şicanele cărora trebuiau să le facă faţă, de modul cum li se închidea gura (acuzându-i de naţionalism) atunci când cereau anumite drepturi, de concedierile şi acuzele de “deviaţionism” la care erau supuşi ( Abrudan, Racoviţan, 1991).

“Faptele ce se petrec azi (1960, n.n.) în Arcul Carpatic, unde întreaga administraţie este în mâna maghiarilor, aprecia Ioan Ciolan – cel care a străbătut sat de sat, pentru cercetarea bisericilor şi şcolilor româneşti din sud-estul Transilvaniei –, dovedesc că acolo este o naţiune asuprită şi împiedicată în dezvoltarea sa culturală şi religioasă, dar – de la început – această naţiune este cea românească, iar asupritorii sunt tocmai maghiarii”. (Ciolan, 1972).

După 1989, ca o contrareacţie la centralismul excesiv al perioadei comuniste, în peisajul politic românesc îşi face prezenţa ideea firească de descentralizare şi, implicit, cea de autonomie administrativă locală. Redefinirea raportului dintre local şi centru, în judeţele Covasna şi Harghita, a căpătat, după 1989, dimensiuni specifice determinate de implicaţiile raportului invers dintre majoritate şi minoritate şi de politica liderilor maghiari de realizare a autonomiei pe criterii etnice.

Stadiul modificărilor structurale de regim politic şi economic din România, după decembrie 1989, a fost asociat, de exprimarea politică a minorităţii maghiare, unui nou demers, agresiv, de redobândire a statutului privilegiilor de grup (Edroiu, Puşcaş, 1995).

Deşi procesul democratizării din societatea românească a înscris componenta minoritară în ansamblul reglementărilor legislative şi a practicii cotidiene socio-politice, ajungându-se să se vorbească de modelul românesc al relaţiilor interetnice, iată că dezideratul autonomiei pe criterii etnice este prezentat, în 2004, sub forma  Statutului Autonomiei Ţinutului Secuiesc, de către aripa radicală a maghiarimii transilvănene. Autonomia pe criterii etnice rămâne, în acelaşi timp, un obiectiv şi al UDMR, formaţiune care are, în schimb, o altă strategie  de  obţinere a acestei autonomii, respectiv cea a paşilor mărunţi.

În perioada ce a urmat evenimentelor din decembrie 1989, problematica  Harghita – Covasna (HARCOV) a fost prezentă constant în mass-media, iar la anumite intervale de timp a constituit tema unor dezbateri şi analize parlamentare şi guvernamentale.

Începutul a fost făcut cu dezbaterea în Parlamentul ţării a “Raportului Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 Decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliul din judeţele Covasna şi Harghita”, dezbatere finalizată cu adoptarea Hotărârii Parlamentului din 12 februarie 1992.

Faptul că îndeplinirea hotărârii respective nu a constituit o prioritate a clasei politice româneşti, a condus doar la sistarea dimensiunii violente a relaţiilor interetnice româno-maghiare, dar nu şi la rezolvarea problemelor de fond ale acestei convieţuiri.

Discriminarea şi marginalizarea românilor din zonă a continuat, fiind puse în  evidenţă de numeroasele demersuri ale societăţii civile româneşti din cele două judeţe – memorii, proteste, apeluri, scrisori deschise, audienţe ş.a. (Buletinul Ligii Cultural-Creştine “Andrei Şaguna”, vol.1 şi 2), dar şi de membrii delegaţiei parlamentare care au vizitat judeţele COVASNA şi HARGHITA, în toamna anului 1997, formată din 23 de deputaţi din PDSR, PRM şi PUNR.

Pentru a nu lăsa fără urmări practice vizita celor 23 parlamentari, conducerile partidelor din care făceau parte au hotărât să alcătuiască o moţiune simplă, prin care cereau Guvernului să ia măsurile ce se impuneau pentru reglementarea situaţiei românilor din Harghita şi Covasna. Pe baza propunerilor venite de la cele trei partide, textul a fost scris de către deputatul PUNR de Covasna,  Petre Ţurlea.

Moţiunea pornea de la constatarea generală că în judeţele Harghita şi Covasna  începând din decembrie 1989 situaţia românilor s-a degradat continuu, iar în 1997 procesul s-a accelerat ca urmare în special a accederii la guvernare a UDMR.

Pornind de la concluziile trase în urma vizitei celor 23 de deputaţi, se solicita adoptarea unui program naţional special “pentru salvarea şi revigorarea comunităţii româneşti din aceste judeţe”, prezentându-se obiectivele principale ale acestuia, care coincideau cu dezideratele expuse de organizaţiile culturale româneşti şi în memoriul lor înaintat Preşedenţiei României pe 17 septembrie 1997. (Ţurlea, P, 2003).

Moţiunea susţinută în Parlamentul României de membrii grupurilor parlamentare PDSR, PUNR şi PRM (partide aflate atunci în opoziţie), a fost respinsă prin votul partidelor aflate la putere (PNŢCD, PNL, PD şi UDMR). De această dată, s-a pus accentul pe avantajele participării UDMR la guvernarea României, pentru prima dată, după decembrie 1989.

Din nou, lucrurile au fost rezolvate doar “la suprafaţă”, în realitate, tendinţele de enclavizare a zonei fiind tot mai evidente. Din nou, lucrurilor li s-au spus pe nume de către reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, în numeroasele memorii adresate conducerii ţării şi în cadrul unui miting de protest ce a avut loc la 13 aprilie 2000, în municipiul Sf. Gheorghe, dar, din păcate, nici de această dată,  aceste demersuri  nu au fost luate în seamă.

După patru ani, dimensiunile concrete ale autonomiei pe criterii etnice, pe cale a se înfăptui în Covasna şi Harghita, au fost cuprinse în Raportul Comisiei S.R.I. din Camera Deptutaţilor, prezentat de deputatul Ion Stan la sfârşitul lunii noiembrie 2001. În documentul menţionat s-a afirmat, printre altele: “(…) asistăm în prezent la crearea şi consolidarea, la nivelul judeţelor Covasna, Harghita şi parţial Mureş – spaţiu denumit generic de etnicii maghiari Pământul Secuiesc – a unor forme de autoguvernare locală care tind să-şi atribuie un control accentuat asupra principalelor segmente ale vieţii economico-sociale”.

În judeţele Harghita şi Covasna funcţionează deja instituţii menite a consolida o “Unitate teritorial-autonomă, fără legături majore cu Bucureştiul” (Info Eurocarpatica, nr. 2/2001).

Preşedintele Comisiei SRI a afirmat că factorii de decizie de etnie maghiară doresc crearea unor “zone maghiare autoguvernabile”, iar dacă executivul nu va stopa desfăşurarea unor astfel de activităţi, există riscul instaurării unei “frontiere maghiare” în interiorul ţării.

Astfel, în judeţele menţionate au fost, deja, operaţionalizate mecanisme şi instituţii a căror funcţionare este de natură să conducă la realizarea şi, chiar, consolidarea unei “unităţi teritoriale autonome capabilă să deruleze activităţi politice şi socio-economice fără a întreţine legături majore cu Bucureştiul”.

Se conturează, în acest mod – se menţionează în documentul amintit – riscul ca secţiuni importante ale vieţii sociale din arealul respectiv să fie deconectate, treptat, de la fluxurile economice şi de decizie naţionale, realizându-se o separaţie de facto (în primul rând de natură economică) a regiunii, cu efecte nocive asupra dezvoltării unitare a teritoriului şi, respectiv, asupra climatul de egalitate între cetăţeni.

Indiferent de condiţionările impuse de evoluţiile obiective ale situaţiei, demersurile de această natură s-au structurat, practic, pe două dimensiuni complementare: exploatarea speculativă a procesului de descentralizare administrativă în vederea obţinerii controlului asupra unor domenii prioritare ale vieţii sociale din această zonă; iniţierea unui proces de “deromânizare” a zonei, prin excluderea elementului românesc din procesele de decizie la nivel local şi, astfel, determinarea acestora să părăsească judeţele în cauză (Info Eurocarpatica, nr. 2/2001).

Moţiunea « privind incapacitatea Guvernului de a asigura exercitarea autorităţii Statului pe întreg teritoriul ţării »,prezentată de grupurile parlamentare ale PNL, PD, PRM (Anexa nr. 5), moţiune dezbătută în plenul Senatului în 17 decembrie 2001, a fost respinsă prin votul parlamentarilor PSD şi UDMR, având aceeaşi soartă ca şi Moţiunea « Harghita-Covasna », iniţiată  şi susţinută, în noiembrie 1997, de  grupurile parlamentare ale PUNR, PDSR şi PRM, şi repinsă atunci prin votul parlamentarilor PNŢCD, PNL, PD şi UDMR.

Poziţia Guvernului, la şedinţa Senatului, cu ocazia dezbaterii moţiunii, a fost prezentată de Vasile Sebastian Dâncu, Ministrul Informaţiilor Publice, un foarte bun cunoscător al situaţiei reale din zonă, dar, în documentul respectiv, au avut prioritate comandamentele politice şi nu cele  sociologice.

De fapt, nu este prima dată, după decembrie 1989, când discursul şi comportamentul partidelor politice româneşti faţă de problematica specifică judeţelor Covasna şi Harghita este într-un fel, atunci când se află în opoziţie, şi cu totul în altfel, atunci când se află la putere.

Nu este mai puţin adevărat că, prin acţiunile politicienilor români postdecembrişti (inclusiv cei din UDMR), în zona Covasna – Harghita  au fost evitate confruntările violente şi lucrurile au evoluat spre o anumită normalitate (a cărei dimensiuni pozitive au fost pe larg reliefate de Gabriel Andreescu, Smaranda Enache, Marius Lazăr şi colaboratorii săi ş.a.). Dar la fel de  adevărată este  şi afirmaţia (cofirmată de altfel de cercetările sociologice efectuate în zonă de Ilie Bădescu, Vasile Dâncu, Maria Cobianu-Băcanu, Alina Mungiu-Pipidi, Ştefan Bruno, Claudiu Bădescu, Daniela Dumbravă ş.a.) conform căreia, în zona Covasna-Harghita, – singurele judeţe din România unde majoritatea  românescă este numeric minoritară – în lipsa unei strategii guvernamentale coerente, se fac paşi concreţi şi consecvenţi în direcţia  realizării unei autonomii pe criterii etnice.

Protocoalele încheiate între Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată Maghiară din România, în anii 2001, 2002, 2003 şi 2004, constituie documente care prin conţinutul şi finalitatea lor şi-au propus  obiective generoase (care vizau şi zona Covasna –Harghita), printre care: « menţinerea stabilităţii politice din ţara nostră, îmbunătăţirea relaţiilor dintre majoritate şi minorităţile naţionale, convieţuirea echitabilă şi  armonioasă a diferitelor etnii, dezvoltarea identităţii naţionale a tuturor minorităţilor naţionale din România ş.a ».

Impactul acestor documente asupra vieţii publice româneşti este apreciat diferenţiat şi diferit de către partidele politice şi societatea civilă românescă.

Din perspectiva românilor din Covasna şi Harghita, de prevederile documentelor respective au beneficiat, în principal, maghiarii. Din analiza protocoalelor amintite rezultă că, în timp ce liderii maghiari au avut grijă ca acestea să cuprindă prevederi concrete, punctuale, referitoare la maghiari: restituirea proprietăţilor composesorale, retrocedarea clădirilor care au aparţinut cultelor religioase şi unor asociaţii şi organizaţii maghiare, separarea învăţământului pe criterii etnice la unele licee din Tg. Mureş, Cluj-Napoca, Braşov, Satu-Mare, înfiinţarea de facultăţi şi secţii în limba maghiară la universităţile din Cluj-Napoca şi Tg. Mureş ş.a., poblemele ce privesc românii din zona în discuţie sunt generale.

De fapt, există o singură menţiune expresă la situaţia din zona de referinţă, care are următorul conţinut: « PSD şi UDMR se angajează să acorde o atenţie deosebită problemelor minorităţii române din judeţele şi localităţile unde etnia maghiară deţine o pondere majoritară, acţionând pentru egalitatea şanselor tuturor cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate ».

În  Protocoalele locale încheiate între organizaţiile judeţene Covasna ale P.S.D. şi U.D.M.R. nu şi-au găsit soluţionarea cea mai mare parte a problemelor ridicate de comunităţile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita.

Astfel, în varianta finală a Protocolului încheiat între Filialele judeţene Covasna ale Partidului Social Democrat şi ale Uniunii Democrate Maghiare din România, în anul 2002, nu au fost incluse următoarele probleme, propuse din partea comunităţilor româneşti din judeţ: eliberarea autorizaţiei pentru ridicarea în parcul municipiului Sf. Gheorghe a unei troiţe închinate eroilor revoluţiei din decembrie 1989 şi foştilor deţinuţi politici, alături de celelalte două însemne de expresie maghiară existente; definitivarea şi aprobarea stemei judeţului Covasna şi a celorlalte localităţi din judeţ cu populaţie etnic mixtă  prin includerea în cuprinsul acestora a însemnelor heraldice reprezentând cultura şi spiritualitatea românească;  eliminarea căştilor de traducere simultană la şedinţele Consiliului municipal Sfântu Gheorghe şi respectarea întocmai a normelor metodologice de aplicare a Legii administraţiei publice locale.

Pe parcursul elaborării Protocolului nu s-au respectat prevederile legale referitoare la situaţiile în care, prin excepţie, legea prevede şi condiţia cunoaşterii limbii maghiare (cunoaşterea limbii maghiare a fost stabilită ca şi condiţie eliminatorie pentru înscrierea la concursul pentru postul de auditor la Primaria municipiului Sfântu Gheorghe; la Consiliul judeţean, excezându-se cadrul legal, cunoşterea limbii maghiare a fost stabilită ca fiind avantaj, pentru posturi care nu au relaţii cu publicul).

Problema promovării unui studiu urbanistic în vederea punerii în valoare a Catedralei ortodoxe din Sf. Gheorghe, cuprinsă la punctul 8, litera d, nu a avut prevăzut un termen de realizare şi drept urmare a rămas doar pe hârtie.

Nu a fost respectat termenul de 15 aprilie 2002, prevăzut pentru asigurarea amplasamentului în vederea construirii locuinţelor actualilor chiriaşi din imobilul situat în str. Varodi Joszef nr. 38, în vederea amenajarii Muzeului primei şcoli româneşti (deşi documentaţia putea fi aprobată în şedinţa Consiliului local din 16 aprilie 2002).

Nu s-a respectat prevederea de la punctul 5, litera i, referitoare la cooptarea fundaţiilor comunităţilor româneşti între organizatorii manifestării “Zilele Sfântu Gheorghe”, şi nici cea referitoare la sporirea numărului manifestărilor culturale româneşti în programul  general.

La punctul 8, litera c, referitor la amenajarea Pieţei Mihai Viteazul, în lipsa prevederii unui termen precis de începere şi de finalizare a lucrărilor şi a menţiunii de luarea măsurilor de protejare a ansmblului statuar prin stoparea parcărilor ilegale în zona de protecţie a monumentului, după doi ani de la data întocmirii protocolului, starea acestui spaţiu, cu importanţa lui simbolică deosebită pentru români, s-a deteriorat şi mai mult. (Fondul Asociaţii civice, CEDMNC, 2002).

Lucrurile au rămas neschimbate şi în ceea ce priveşte componenţa şi activitatea comisiei de atribuire de denumiri, problemele referitoare la învăţământ, cultură şi administraţie publică.

Să adăugăm la toate acestea, insatisfacţiile trăite de români şi maghiari, deopotrivă, cauzate de creşterea numărului de şomeri, adâncirea stării de sărăcie, deteriorarea  drumurilor publice şi a străzilor din  mediul urban  ş.a. 

Cu toate acestea, liderii maghiari „moderaţi” şi-au continuat demersurile pentru constituirea unei regiuni de dezvoltare economică a Ţinutului Secuiesc, iar cei  “radicali” au finalizat cadrul organizatoric necesar promovării proiectelor de autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Astfel, Consiliul Naţional Secuiesc, întrunit în şedinţa din 17 ianuarie 2004 la Sfântu Gheorghe, a definitivat şi aprobat Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Cu aceeaşi ocazie au mai fost adoptate hotărâri cu privire la: înaintarea proiectului de Statut al autonomiei Ţinutului Secuiesc Parlamentului României, Parlamentului Europei, Adunării parlamentare a Consiliului Europei şi Comisarului CSCE pentru drepturile omului.

Înţelegând dorinţa firească a maghiarilor din Transilvania, în general, şi al celor din arcul intracarpatic, în special, de a-şi păstra şi afirma identitatea, cât şi îngrijorările acestora faţă de provocările viitorului (în principal, faţă de scăderea  populaţiei de etnie maghiară), vom arăta că nu lipsa autonomiei este cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România.

 

 

 

 

 

 

 

Harta asa zisului „Ţinut  Secuiesc”

 

 

De fapt, prin proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, nu se doreşte obţinerea unor noi drepturi pentru maghiari ci, “se urmăreşte crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar” (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

Faţă de naţionalismul “construcţiei naţionale” şi cel al “emancipării coloniale”- în cazul de faţă ne aflăm în faţa naţionalismului “politicilor etnice şi lingvistice”, care este negativ şi dizolvant…, naţionalismul lingvistic din Harghita şi Covasna este unul care declară spaţiul respectiv, drept teritoriu etnic.

Primejdia cea mare a acestor “naţionalisme lingvistice” este să rupă din unitatea spaţiului naţional “enclave”, “teritorii” pe care să le considere “spaţii ale etniei”, “teritorii etnice”, ceea ce duce, evident, la utilizarea “politicilor etnice” ca “politici secesioniste” (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

În fond, odată cu accelerarea procesului de descentralizare şi sporirea autonomiei locale, principalele obiective ale autonomiei pe criterii etnice, dorite de liderii maghiari se consolidează, în condiţiile specifice ale judeţelor Covasna şi Harghita.

Şi atunci, pe drept cuvânt, ne putem întreba: de ce mai este nevoie de a recurge la o autonomie anacronică şi care de fapt nu a existat nici până la sfârşitul secolului al XIX-lea? Apoi, pe drept cuvânt, se pune următoarea întebare. Se poate obţine această autonomie împotriva voinţei populaţiei româneşti?

Dacă era previzibil votul negativ din Parlamentul României, atunci care este obiectivul nedeclarat al acestui demers politic? Are cineva nevoie de internaţionalizarea problematicii Covasna-Harghita?

Şi  dacă da, cine ar avea de câştigat din toate aceste demersuri? Sunt întrebări care preocupă deopotrivă pe toţi românii şi maghiarii din România şi nu numai.

Oameni harnici, gospodari şi ospitalieri, maghiarii din Transilvania, inclusiv cei din curbura interioară a Carpaţilor, sunt foarte sensibili faţă de simbolurile naţionale proprii şi strâns legaţi de miturile, obsesiile şi frustările întregii maghiarimi.

Dar pe cât de atenţi sunt cu propriile simboluri, cu atât de neatenţi şi lipsiţi de respect sunt faţă de simbolurile şi valorile româneşti. Monitorizarea discursului public a principalilor lideri de opinie din mass-media de limbă maghiară din România, pune în evidenţă absenţa temelor referitoare la interferenţele româno-maghiare, la istoria şi cultura română, în general, la ceea ce apropie cele două culturi.

În schimb, sunt prezentate frecvent teme precum: apartenenţa minorităţii maghiare din Transilvania la naţiunea culturală maghiară, beneficiile legitimaţiei de maghiar, necesitatea obţinerii dublei cetăţenii (română şi maghiară), frustările izvorâte din “sindromul Trianon”, raportarea cu reticenţă şi suspiciuni la instituţiile statului – necontrolate de UDMR -, raportarea negativă la Biserica Ortodoxă, prezentarea, în general, a ceea ce desparte maghiarimea transilvană de români şi o apropie de “patria mamă-Ungaria”.

Principala preocupare a majorităţii  liderilor maghiari postdecembrişti a fost aceea de a înălţa ziduri între români şi maghiari, şi nu de a construi punţi între cele două  populaţii.

Predispoziţia de a face din apartenenţa etnică o trăsătură a superiorităţii sociale (sau rasiale), şi deci a distincţiei sociale, s-a transmis la elitele maghiare din Ardeal până astăzi, când unii dintre liderii  diverselor grupări etnopolitice maghiare, îndeosebi din „Secuime”, nu se sfiesc să afişeze o anumită superioritate faţă de “valahi” (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

Există mai multe “condeie” în presa maghiară din zonă care jignesc şi ponegresc sistematic românii (îndeosebi pe cei “indezirabili”, care de regulă sunt personalităţi româneşti implicate în apărarea identităţii naţionale), dar aşteaptă din partea românilor, înţelegere, apreciere, respect…

Clişeele şi miturile, existente de multă vreme în istoriografia maghiară, sunt preluate şi des vehiculate de mass-media de limbă maghiară, îndeosebi cele privind absenţa elementului românesc din localităţile fostelor scaune secuieşti, producerea de către statul român a unor fluxuri migratorii (forţate) de mare amploare, care ar fi schimbat structura etnică a zonei ş.a.

Este motivul pentru care, la început, vom prezenta succint câteva consideraţii privind evoluţia structurii etnice şi confesionale în judeţele Covasna şi Harghita în perioada 1850-2002 şi unele aspecte ale mişcării migratorii a populaţiei din cele două judeţe, aşa cum sunt ele redate de înregistrările statistice oficiale.

Pe lângă aspectele demografice, vom reda apoi o serie de informaţii referitoare la învăţământ, accesul la cultură şi informaţii, libertatea de gândire, de conştiinţă şi confesională şi de asociere, participarea la viaţa politică, la administraţia publică locală şi regională.

Toate acestea  vorbesc convingător despre faptul că în judeţele Covasna şi Harghita, autonomia pe criterii etnice există şi are toate premisele ca, odată cu procesul de descentralizare şi sporire a autonomiei locale, să conducă la  formarea unei enclave etnice, dacă statul român nu va găsi modalităţile adecvate de stopare a acestei  evoluţii.

În prezent, concomitent cu demersurile întreprinse de UDMR şi de Uniunea Civică Maghiară (UCM), pentru obţinerea autonomiei de jure a “Ţinutului Secuiesc”, majoritatea liderilor maghiari acţionează sistematic şi eficient pentru consolidarea acestei autonomii, care, în mare măsură, existădeja.

Radicalii maghiari propun o variantă maximală, atât ca obiective cât şi ca modalităţi de obţinere a autonomiei, în timp ce moderaţii realizează această autonomie “pas cu pas”, după un program bine stabilit.

Înfăptuirea autonomiei “Secuimii” bazată pe criterii etnice a început imediat după decembrie 1989, cu domeniile învăţământului, culturii şi administraţiei publice locale şi a continuat în anii următori cu realizarea “bazei economice” a autonomiei atât prin retrocedarea imobilelor, terenurilor agricole şi a pădurilor – inclusiv proprietăţile composesorale, cât şi prin privatizarea societăţilor comerciale de stat şi înfiinţarea unor noi societăţi private, cu capital maghiar, în domeniile industriei, turismului, comerţului, agriculturii ş.a.

Prin separarea şcolilor pe criterii etnice, acţiune realizată în timpul anului şcolar 1989/1990, cu efecte dramatice asupra profesorilor şi elevilor deopotrivă (“it es most – aici şi acum”), s-a pus bazele unei reţele de învăţământ în limba maghiară, de la grădiniţă până la facultate şi la învăţământul postuniversitar.

Procesul de învăţământ din aceste şcoli are puternice trăsături etnocentriste. Mulţi dintre absolvenţii şcolilor cu predare în limba maghiară, deşi au obţinut note mari la limba română, la terminarea studiilor nu posedă minimum de cunoştinţe necesare pentru a întreţine un dialog în limba oficială a statului ai cărui cetăţeni sunt. La fel s-a procedat şi cu instituţiile de cultură.

Muzeele judeţene, municipale şi orăşeneşti au devenit muzee secuieşti, schimbându-şi nu doar denumirea, ci şi structura patrimoniului, personalului şi a programelor de cercetare. Aceeaşi soartă au avut-o şi cele două ansambluri folclorice profesioniste din judeţele Covasna şi Harghita, formaţii care au devenit, prin voinţă unilaterală, “ansambluri secuieşti de stat”. Pe lângă Teatrul maghiar “Tamasi Aron” din Sf.Gheorghe, instituţie înfiinţată în 1952, în zonă au mai fost înfiinţate, după 1990, teatrele în limba maghiară din Odorheiu-Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Tg.Secuiesc ş.a. Sunt şi cazuri când denumirile unor instituţii de cultură au rămas neschimbate, dar activitatea lor de bază a devenit exclusiv sau preponderent maghiară.

În această situaţie se află casele de cultură şi bibliotecile judeţene, municipale şi orăşeneşti din cele două judeţe. Dl. Kiss Jeno, directorul Bibliotecii Judeţene Covasna (instituţie în care lucrează doar un singur salariat român), pentru a putea demonstra cât de “românizată” este instituţia pe care o conduce, prezintă procentul ridicat reprezentat de cărţile în limba română, în totalul fondului de carte.

Cunoscătorii ştiu însă că, această situaţie se datorează numărului mare de cărţi cu “mesaj socialist”, preluate de la fostul Cabinet judeţean al PCR şi a celor donate, în ultimii ani, de Ministerul Culturii şi Cultelor şi nicidecum achiziţionării unor cărţi valoroase apărute în ultimii ani la cele mai cunoscute edituri din ţară.

Direcţiile Judeţene ale Arhivelor Naţionale sunt printre puţinele instituţii care tezaurizează documente ce fac parte din fondul arhivistic naţional şi care nu sunt sub controlul UDMR. De aceea, reprezentanţii acestei uniuni în Parlamentul României au elaborat un proiect de modificare a Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996, proiect, care după ce nu a fost respins de guvern, a fost  prezentat pe internet şi repus în dezbaterea comisiilor parlamentare.

În cele două judeţe, continuă obstrucţionarea activităţii instituţiilor de cultură de expresie românească, precum şi a amplasării unor simboluri de istorie şi cultură românească, în paralel cu promovarea celor maghiare. A.D. Smith, emite ipoteza conform căreia “răspunsul la variaţia relaţiilor inter-etnice” şi la predispoziţia de a “invoca naţionalismul ca soluţie teritorială şi politică ultimă la relaţiile etnice într-o arie mixtă” depinde de “utilizarea populară şi intelectuală a componentelor simbolice fundamentale ale etnicităţii.

O bogată pădure de simboluri, amintiri, mituri şi tradiţii în care epica bătăliilor, legendele înţelepţilor şi sfinţilor, baladele eroilor şi ale haiducilor, sunt transmise de la o generaţie la alta ca nişte tradiţii culturale vii ale poporului în sate şi în micile oraşe”. (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

Conform unei strategii elaborate de intelectualii locali şi alţi specialişti în materie, în majoritatea localităţilor din cele două judeţe, autorităţile locale maghiare au ridicat monumente, plăci comemorative (cu texte numai în limba maghiară), troiţe şi alte însemne care marchează împlinirea a 1000 de ani de statalitate maghiară şi 1100 de la aşezarea ungurilor în Ardeal). Iată doar câteva exemple de acest fel de  semne de “loialitate şi respect” faţă de statul şi poporul român.

“Ai o mie de ani în faţa ta…” , se poate citi pe monumentul dedicat Mileniului (un obelisc şi un bloc de stâncă), aşezat în faţa Bisericii reformate din cartierul Simeria al municipiului Sfântu Gheorghe.

Pe obeliscul cioplit de doi pietrari din localitatea Filia (jud. Covasna) se află stema Ungariei. Consiliul local municipal, în şedinţa sa din 8 iunie 2001, a hotărât alocarea sumei de 20.000.000 lei pentru cofinanţarea lucrării de artă monumentală comemorativă dedicat bătăliei de la Simeria din 23 iulie 1849.

Monumentul reprezintă o sabie înfiptă pe una din crestele celor trei munţi susţinători ai Ungariei Mari (Matra, Tatra şi Fatra) şi a fost  dezvelit în ziua de 19 august 2001 (Ziua Sfântului Ştefan, sărbătoare naţională în Ungaria). Ziarul “Haromszek” din 26 mai 2001 informează, sub titlul “Ştiri din Brăduţ”, despre faptul că “Primăria de la Doboşeni va renova postamentul de odinioară al ţării.

Pe acest postament a fost ridicat în 1941 drapelul Ţării, donat locuitorilor din Doboşeni de localitatea Leva din Ţinutul de Sus“ (al Ungariei de atunci, azi în Slovacia – n.n.). De menţioat că, Ţara la care se face referire este Ungaria anilor ’40 La sfârşitul lunii mai 2000, în localitatea Zagon (jud. Covasna), în cadrul unei impresionante ceremonii, cu participare “internaţională”, a fost dezvelit şi sfinţit monumentul eroilor satului din Revoluţia de la 1848 şi cele două războaie mondiale, ridicat de “bisericile istorice” maghiare.

Plăcile de marmură cu numele eroilor au fost amplasate pe soclul vechiului monument horthyist ridicat în anul 1941. Pe acest soclu, între anii 1941-1944, flutura drapelul Ungariei hortyiste, la care românii din sat erau adunaţi pentru intonarea imnului “naţional” şi siliţi să dea onorul la drapel când treceau prin apropiere.

Astăzi, românii au fost din nou umiliţi, fiind “convocaţi” să participe la ceremonie, în numele “reconcilierii”. Dar li s-a făcut totuşi o concesie: pe placa cu eroii din primul război mondial au fost trecuţi şi câţiva eroi români…

Majoritatea acestor monumente au fost  înălţate  pe soclul  celor din perioada 1940-1944, când Ardealul de Nord a aparţinut Ungariei. De fiecare dată, după oficierea slujbei religioase, întreaga ceremonie de dezvelire şi sfinţire, toate cuvântările oficialităţilor s-au desfăşurat în limba maghiară, totul încheindu-se cu depunerea de coroane şi intonarea imnului Ungariei. Simbolistica şi textele înserate pe majoritatea acestor monumente este nostalgică, revizionistă şi antiromânescă.

Odată cu aplicare Legii Administraţiei Publice Locale, referitoare la inscripţionarea denumirii localităţilor, a fost actualizată toponimia introdusă de administraţia austro-ungară.

Cercetând lista localităţilor cu inscripţionare şi în limba maternă a minorităţilor, Vasile Lechinţan a constatat că, inscripţionarea în limba maghiară respectă denumirile maghiare ale localităţilor date în mod artificial (pentru foarte multe) în perioadele de conflict maxim între români şi maghiari: sfârşitul epocii dualiste şi perioada Dictatului de la Viena.

Astfel, prin legea ungară IV/1898 şi prin reglementările şi ordinele ulterioare ale Ministerului de Interne Ungar, referitoare la aplicarea acestei legi, s-a lovit în interesele româneşti, schimbându-se numeroase denumiri româneşti de localităţi cu denumiri artificiale maghiare sau care să nu mai amintească de existenţa istorică a românilor, saşilor, germanilor, slovacilor etc. prin acea denumire.

Formele date atunci, în perioada 1898 – 1918 au fost apoi îmbrăţişate cu căldură şi de guvernele hortyiste din perioada Dictatului de la Viena şi reactualizate în 2001, odată cu aplicarea legii amintite.

În mod artificial – constată Vasile Lechinţan – sunt adăugate după 1898 la denumirea istorică a unor localităţi etnonimele Magyar şi Szekely. În toate epocile istorice, până la guvernarea şovină dualistă de după legea din 1898 (până la 1919 şi în epoca Dictatului de la Viena) următoarele localităţi din lista guvernamentală nu au avut în denumirea lor etnonimul Magyar- (în forma maghiară a denumiri): Sânbenedic (AB), Şoimuş (AB) etc. şi nici etnonimul Szekely- (tot în forma maghiară a denumirii), în: Jimbor (BV), Doboşeni (CV), Peteni (CV), Tămaşfalău (CV), Fâncel (HR), Sâncrai (HR), Tămaşu (HR), Poloniţa (HR), Păuleni (HR), Vidacut (HR), Mihăileni (HR), Nicoleni (HR), Corbeşti (MS), Vălureni (MS), Căluşeri (MS), Abud (MS), Hodoşa (MS), Bozeni (MS), Bereni (MS) etc.

Tot după legea ungară din 1898 s-a adăugat în mod artificial la denumirea istorică a unor localităţi şi un apelativ referitor la zona în care localitatea respectivă se încadrează: Maros-, Aranyos-, Koros-, Mezo-, Kezdi-, Csik-, Torda-, Sepsi-, Szatmar-, Orbai-, Kukullo-, Szamos-, Nyarad-, Szilagy- etc. astfel, localităţile din lista guvernamentală care nu au avut aceste apelative (în forma maghiară) sunt: – pentru Sepsi– Bodoc (CV)*, Pădureni (CV), Măgheruş (CV), Valea Crişului (CV); pentru Orbai- Telechia (CV) –; pentru Kezdi – Mărcuşa (CV), Mărtineni (CV), Albiş (CV) (folosirea denumirii Kezdialbis maschează astfel oarecum forma românească a localităţii), Mereni (CV), Petriceni (CV), Valea Seacă (CV) –; pentru Csik – Ineu (HR), Armăşeni (HR), Bancu (HR), Dăneşti (HR), Mădăraş (HR), Bârzava (HR), Păuleni-Ciuc (HR), Delniţa (HR), Şoimeni (HR), Mesentea (HR), Ciucani (HR), Sânsimion (HR), Racu (HR), Vrabia (HR). ( Lechinţan, 2001)

Strategia de acaparare a spaţiului public a cuprins şi redenumirea instituţiilor publice şi a străzilor din majoritatea localităţilor urbane şi rurale din judeţele Covasna şi Harghita.

După decembrie 1989, acţiunea  de personalizare a oraşelor a avut loc în întreaga ţară, cinstindu-se astfel memoria unui mare număr de personalităţi locale şi naţionale, pe nedrept  uitate în timpul regimului comunist.

În cele două judeţe, actele de recuperare a memoriei colective s-au făcut în detrimentul elementului românesc şi cu  lipsă de respect faţă de istoria şi cultura românescă. Sunt cunoscute cazurile de înlocuire a denumirii unor străzi, precum 1Decembrie 1918 (la Sf. Gheorghe şi Tg. Secuiesc), sau când au fost  atribuite numele unor personalităţi ca Vass Albert, generalul Joszef Bem ş.a., ori când s-a refuzat acordarea numelui unor personalităţi româneşti  (Mihai Eminescu, Aurel Nistor) unor străzi din Sf.Gheorghe.

O analiză detaliată a acestui aspect, aşa cum a fost abordat de presa locală, pune în evidenţă şi alte elemente, precum: sunt preferate numele unor personalităţi maghiare cunoscute prin “radicalismul” lor faţă de români (Kosuth, Petofi, Bem,Orban Balazs ş.a.) şi nicidecum cele care au trudit pentru apropierea dintre cele două naţiuni (Bela Bartok, Bitay Arpad, Andrei Veress ş.a.); atunci când au fost aceptate unele denumiri româneşti, acestea au fost acordate unor străzi mici şi mărginaşe (ex.: str. I.L.Caragiale, în Sf. Gheorghe ş.a. ); denumirea unor grădiniţe mixte cu nume “comune”, dar  numai în varianta maghiară (“Csipike”- Piticot, din Sf.Gheorghe ş.a.); acordarea numelui Apaczi Cserei Janos unei instituţii judeţene, respectiv Casa Corpului Didactic a judeţului Harghita şi multe altele. Alte componente importante ale autonomiei pe criterii etnice, existentă în judeţele Covasna şi Harghita, sunt reprezentate de: numărul mare al editurilor şi tipografiilor, reţeaua densă de librării (majoritatea fiind filiale locale ale unor librării din Ungaria), de magazine şi chioşcuri de difuzare a presei (aprovizionate printr-o structură special constituită în acest scop), precum şi de magazine ce comercializează obiecte de artizanat şi a celor care ţin de tradiţia populară maghiară.

O expresie elocventă a climatului de libertate a cuvântului, existent în România, care permite exprimarea opiniilor tuturor cetăţenilor ţării, fără deosebire de etnia sau confesiunea lor, o constituie posibilitatea editării unui mare număr de publicaţii cu o structură variată – de la cele cotidiene de informaţie, până la cele periodice de cultură, religioase, economice şi de divertisment – majoritatea acestora fiind finanţate de la bugetele locale sau din bugetul central.

Totodată, trebuie amintită posibilitatea procurării nestingherite a cărţilor şi publicaţiilor editate în Ungaria.

Mass-media în limba maghiară cuprinde pe lângă presa scrisă şi un important număr de posturi locale şi regionale de radio şi televiziune, la care se adaugă posibilitatea recepţionării emisiunilor posturilor de radio şi televiziune din Ungaria, inclusiv cele ale postului DUNA TV (post finanţat de Uniunea Mondială a Maghiarilor). De reţinut faptul că societăţile de televiziune prin cablu au procedat la traducerea în limba maghiară a emisiunilor principalelor canale internaţionale de televiziune.

Unul dintre stâlpii de bază ai autonomiei existente în sud-estul Transilvaniei îl reprezintă Biserica. Fie că sunt romano-catolice, reformate, unitariene sau evanghelice, toate bisericile de expresie maghiară, când este vorba de apărarea şi afirmarea identităţii etnice, trec peste diferenţele de ordin teologic şi acţionează în mod unitar, în interesul maghiarimii.

Aproape în toate aceste lăcaşuri de cult, tricolorul maghiar este nelipsit. Majoritatea predicilor rostite de preoţii maghiari abordează constant tematica “obsesivă” a păstrării identităţii lingvistice şi culturale maghiare. Deseori accentele radicale ale discursurilor publice pornesc de la anvonul bisericilor maghiare şi nu de la credincioşii laici. Cazul pastorului Laszlo Tokes este edificator în acest sens.

În contradicţie cu perceptele biblice ale iubirii aproapelui, majoritatea preoţilor maghiari din zonă refuză să rostească în limba română o parte din predica lor, atunci când oficiază slujbele prilejuite de botezul, căsătoria sau înmormântarea unor membri din familii etnic mixte. De remarcat rolul deosebit de important pe care îl au bisericile “istorice maghiare” în întărirea vieţii comunitare, cât şi importantele lor funcţiuni culturale şi de asistenţă socială.

O parte însemnată a obiectivelor autonomiei pe criterii etnice din judeţele Covasna şi Harghita este realizată de către societatea civilă de expresie maghiară, de multitudinea asociaţiilor civice, culturale, sportive, turistice ş.a. (Anexa nr 12) care beneficiază de susţinerea financiară constantă şi substanţială din partea consiliilor locale, Guvernului României, Guvernului Ungariei şi a diasporei maghiare din ţările occidentale. Sunt foarte puţine asociaţii şi fundaţii maghiare care militează pentru promovarea multiculturalităţii şi a dialogului interetnic.

Majoritatea au obiective generoase în plan educaţional, cultural şi religios, motivate formal prin necesitatea prezervării tradiţiilor şi a specificului naţional, dar destinate, în realitate, consolidării statutului minorităţii maghiare din zonă, ca parte a naţiunii maghiare, precum şi obţinerii autonomiei în diversele sale forme – personală, culturală, administrativă şi, finalmente, teritorială.

Beneficiind din plin de politica statului român de descentralizare şi sporirea autonomiei locale, Consiliile Judeţene şi cele Locale din judeţele Covasna şi Harghita, formate şi conduse în permanenţă de membrii unor partide şi formaţiuni etnice maghiare (UDMR, UCM, ş.a.), asigură autonomia, care în condiţiile demografice şi politice din zonă dobândesc inevitabil conotaţii etnice.

Structura etnică a consilierilor, primarilor şi viceprimarilor majorităţii localităţilor din cele două judeţe vorbeşte convingător despre faptul că deţinătorii  efectivi ai puterii locale sunt maghiarii, românii nefiind reprezentaţi în Consiliile locale din localităţile etnic mixte, şi astfel neavând posibilitatea de a-şi susţine şi promova interesele şi valorile identitare proprii.

Pentru atingerea scopurilor vizând autonomia pe criterii etnice, în judeţele Harghita şi Covasna s-au distins prin frecvenţă şi incisivitate, demersurile  întreprinse de UDMR pentru instituţionalizarea colaborării dintre instituţii ale administraţiei publice din cele două unităţi administrativ-teritoriale (consiliile judeţene, primării), în perspectiva înfiinţării, cu sprijin financiar şi logistic ungar, a “Regiunii de Dezvoltare de pe Pământul Secuiesc”.

Astfel, factori de decizie de etnie maghiară din instituţiile administraţiei publice locale din cele două judeţe participă activ la constituirea în zonă a unui sistem de tip “microregiune-regiune”, care, prin diminuarea rolului statului român, să faciliteze realizarea obiectivelor autonomist-separatiste şi să ducă la crearea unor “zone maghiare autoguvernabile”.

Un proces important, din acest punct de vedere, îl reprezintă încercările de realizare a unui sistem de administrare comună a composesoratelor din judeţele Covasna şi Harghita (şi parţial Mureş), considerat “un prim pas” spre constituirea unui “Fond Funciar şi Forestier al etnicilor maghiari din Transilvania”.

 O altă prioritate o reprezintă favorizarea, (la nivel local), a penetrării capitalului ungar în sectoare economice de interes din Transilvania şi sprijinirea unor organizaţii profesionale constituite pe criteriul etnic în vederea dezvoltării economice a zonelor compact maghiare. Din monitorizarea activităţii compartimentelor de integrare europeană din  cadrul  Consiliilor Judeţene Covasna şi Harghita, rezultă că, în principal, acestea acţionează pentru integrarea judeţelor menţionate în… Ungaria.

Un rol însemnat îl are în acest sens, sistemul de înfrăţire dintre localităţile celor două judeţe, aproape exclusiv cu localităţi din Ungaria, sau cu localităţi cu populaţie maghiară din Slovacia, Ucraina, Serbia ş.a.

Sunt numeroase semnalele din mass-media locală despre desele excursii ale unor grupuri numeroase de consilieri sau funcţionari locali maghiari, făcute pe banii tuturor contribuabililor. Celor care pun accent doar pe latura pozitivă a participării la putere a UDMR şi a bunelor relaţii cu Budapesta, Ilie Bădescu, le reaminteşte şi următoarele implicaţii geopolitice:

« …Invocând colaborarea în probleme referitoare la minoritatea maghiară din România, Budapesta utilizează acest argument până la a obţine din partea Bucureştiului adeziunea la un model de relaţii transfrontaliere între ungurii din România şi cei din Ungaria fără nici un amestec al Bucureştiului, lăsând totul sub controlul aproape exclusiv al relaţiei dintre Budapesta şi UDMR. Prin urmare, Bucureştiul a delegat un atribut al său Budapestei în chestiunea relaţiilor maghiaro-maghiare, încât între maghiarii « dinăuntru » şi cei « din afară » funcţionează un continuum etno-politic şi etno-spaţial nestingherit ». (Bădescu I, Mihăilescu I, Sava N.I, 2003).

 Toate cele prezentate, demonstrează fără tăgadă faptul că, în situaţia în care minoritatea maghiară din zonă domină politic, dar şi economic şi cultural, necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică specială dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt românii şi nu maghiarii din judeţele unde aceştia sunt numeric majoritari.

Deoarece în toate guvernările post-decembriste, fie că s-a aflat sau nu la guvernare, UDMR a reuşit să-şi îndeplinească pas cu pas obiectivele de realizare a „Ţării Secuilor” concepută în forma de dinainte de 1 Decembrie 1918.

Este însă timpul ca statul român să-şi exercite autoritatea şi în acest spaţiu din inima României şi să asigure cadrul legislativ, instituţional şi logistic pentru înlăturarea acestor practici anacronice şi asigurarea unui climat de convieţuire interetnică în consens cu legislaţia şi practica europeană.

 

 www.ziarulnatiunea.ro

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/01/05/cateva-argumente-impotriva-autonomiei-pe-criterii-etnice-a-asa-zisului-tinut-secuiesc-de-ce-nu-kosovo-in-romania/

 

 

 

 

09/09/2016 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adolescenta de 14 ani de origine română,Laura Bretan, s-a calificat în finala show-ului de televiziune „America’s Got Talent”

 

Imagini pentru laura bretan photos

 

 

Laura Bretan, o adolescenta de 14 ani de origine română, s-a calificat în finala show-ului de televiziune „America’s Got Talent”, după o interpretare emoţionantă în semifinală: a cântat o piesă dedicată bunicului său, despre care a spus că este „una dintre preferatele lui”.

Stabilită în Chicago alături de părinții săi, românca a ales o piesă greu de interpretat, „Pie Jesu”, pe care a cântat-o cu emoție în glas, ridicand în picioare juriul.

 După ce a aflat rezultatul votului şi faptul că ea este marea câştigătoare, în semifinala competiţiei difuzate de NBC,  Laura a declarat cu lacrimi în ochi:

„Sunt foarte emoţionată. Nu am crezut niciun moment că aşa ceva e posibil, nu am cuvinte să explic ce s-a întâmplat în seara asta. E un vis şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, m-au susţinut şi au avut încredere în mine şi în talentul meu.”.

Laura Bretan este si câştigătoarea sezonului şase al show-ului de divertisment „Românii au talent!”, cand la  numai 13 ani i-a uimit pe români cu vocea sa unică, iar juraţii Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra şi Florin Călinescu s-au ridicat în picioare şi au aplaudat îndelung momentul prezentat de ea în finală.

Laura a cântat atunci, acompaniată de o orchestră, aria „Vissi d’arte” din opera „Tosca” de Puccini şi a creat un moment emoţionant cu care a reuşit să ajungă rapid la sufletele tuturor, castigand premiul de 120.000 de euro .

 

Ea a reacționat după ce americanii au acuzat-o că nu e corect să participe şi la show-ul „America’ Got Talent”, pentru că a câştigat deja 120.000 de euro la emisiunea din România, scriind pe Instagram : 

„Tot ce vreau să înţelegeţi este că nu am făcut-o pentru bani, ci pur şi simplu pentru a-i îndeplini dorinţa bunicului meu. Deşi am câştigat primul loc, încă nu am văzut niciun penny din premiu. Dacă îl voi primi, voi dona o mare parte, aşa cum am făcut şi până acum, pentru orfani şi persoane fără adăpost, aceastea fiind două cauze în care cred foarte mult.

Lăsaţi-mă să vă întreb: dacă un atlet câştigă medalia de aur, ar trebui să se oprească din a participa la competiţii? Doar pentru că a câştigat o dată? Nu! Continuă să joace în toată lumea. La fel e pentru toată lumea. Trebuie să munceşti mult în continuare, să înveţi, să te îmbunătăţeşti şi să faci tot ce poţi. Singurul meu scop este de a împărtăşi cu voi darul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, să îi fac pe toţi fericiţi cu vocea mea”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Juriul a fost impresionat de prestația Laurei și a ales-o să meargă în finala competiției America’s Got Talent, care va avea loc pe 13 septembrie, adică peste doar câteva zile.

Laura are șanse să câștige concursul de pe tărâm american și premiul de un milion de dolari.

Popularitatea Laurei Bretan este în continuă creștere în SUA, unde este invitată la diverse emisiuni tv și radio. În plus, aceasta are fani chiar și în Filipine și Australia.

Toată lumea este impresionată de vocea Laurei, însă unii specialiști și-au arătat îngrijorarea în privința tehnicii ei, dar și a reportoriului ales de ea.

Cântăreaţa de operă şi profesoara de muzică clasică Heidi Moss din California i-a transms un mesaj Laurei Bretan, (redat de publicatia http://www.libertatea.ro), atrăgându-i atenţia asupra faptului că ceea ce face este periculos.

”Este clar că ai un har şi o pasiune, iar pentru a cânta în faţa unei audienţe atât de mari ai nevoie de mai mult curaj decât îşi poate imagina cineva. Nimeni nu înţelege acest lucru mai bine decât muzicienii clasici profesionişti care fac acest lucru în fiecare zi. În acest moment, te bucuri de celebritate, primeşti complimente şi oportunităţi pe care orice fată de 13 ani le-ar invidia. Sunt oamenii în jurul tău, inclusiv membrii juriului America’s Got Talent, care te promovează şi te încurajează să mergi în această direcţie. Motivele lor pot fi sincere şi bine intenţionate, dar ascultă un profesor şi o cântăreaţa de operă: nu este ceea ce ar trebui să faci în acest moment. Iar viitorul ţi-ar putea deteriora măiestria şi vocea dacă vei continua în acest fel.

Corpul tău este instrumentul tău şi este esenţial să-l înţelegi pentru a putea avea longevitate. Îţi place să cânţi atât de mult încât sunt sigură că îţi doreşti să-ţi poţi folosi vocea pentru mulţi ani de acum încolo. Şi meriţi acest lucru. Sunt aspecte pe care le-am sesizat în vocea ta care mă îngrijorează. Formarea clasică necesită mulţi ani de muncă, de aceea este periculos să forţezi un sunet care nu îţi aparţine cu adevărat.

Corzile tale vocale sunt fragile, în special la această vârstă, şi trebuie să fie tratate cu blândeţe şi să fie întreţinute. În timp, iritarea de a cânta în acest fel poate provoca umflarea lor sau chiar lucruri mai rele, noduri. De asemenea, mă tem că faima te va forţa să cânţi chiar mai mult, timp de mai multe ore, uzându-ţi şi mai mult corzile”

 

 

09/09/2016 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 9 septembrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

9 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

214: S-a nascut in Moesia, Panonia, împăratul roman Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus Augustus).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  domnit din anul 270, pana la moartea sa in anul 275 si a  înregistrat succese remarcabile, străduindu-se să apere imperiul de frecventele invazii barbare.

  Aurelian a dispus retragerea armatei și a administrației romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos. În 274 a lichidat secesiunea Regatului galic, restaurand astfel unitatea statului roman.

 În drum spre Orient, în vederea începerii unei campanii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat de secretarul său, la Çorlu, în apropiere de Byzantion, ca urmare a unui obscur complot de palat.

 

 

 

 

 

 

 

1743: Este emis Rescriptul imparatesei Maria Terezia, prin care se da dreptul copiilor de iobagi romani din Transilvania de a frecventa scoala.

 

1861: S-a nascut la Bucuresti,  actriţa română Agatha Bârsescu. Unele surse dau ca an al naşterii sale 1857 sau 1859.

A studiat mai întâi la Sibiu şi apoi la Viena, după care s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1878 a plecat din nou în Austria pentru a-şi continua pregătirea artistică la Conservatorul din Viena.

A debutat pe 22 noiembrie 1883 la Teatrul Curţii Imperiale din Viena. 

 

 

 

 

 

Imagini pentru agatha barsescu

 

 

 

 

 

  Succesul imens obţinut pe scena reputatului teatru, i-a adus un contract pe viaţă, iar ca o recunoaştere oficială a meritelor sale deosebite, i s-a acordat, prin decret imperial, titlul de Actriţă a Curţii Imperiale. Au urmat o serie de turnee, întreprinse între anii 1883 – 1890, ca invitată de onoare a unor teatre din Europa sau America, care i-au adus faimă în toată lumea. 

În 1925 revine definitiv în România, stabilindu-se la Iaşi, unde timp de aproape 15 ani predă la Conservatorul de Artă Dramatică; din când în când apărea pe scena Teatrului Naţional în rolurile care o consacraseră.

A decedat la  22 noiembrie 1939 la  Iaşi, fiind inmormântată la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

 Pe placa sa funerară stă scris: „Aici odihneşte geniala tragediană Agata Bârsescu, gloria neamului românesc, care a ilustrat teatrul până la desăvârşire în ţară şi străinătate”.

 

 

 

 

 

 

1878: Pe baza propunerii Consiliului de Ministri, domnitorul Carol I al Romaniei a adoptat titlul de “Alteta regala”, titulatura recunoscuta ulterior pe plan international; (9/21).

 

 

 

 

 

1885 (9/21): S-a născut la Galaţi matematicianul Victor Vâlcovici, fost  profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

A abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii.

Este considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1965; (m. 1970).

 

 

 

 

 

 

 

1886: Se adoptă, la Berna, prima Convenţie internationala pentru protectia operelor literare si artistice (intra in vigoare in Romania la 5/17 decembrie 1887).

 

 

 

 

 

1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga; (m. 1974).

 

 

 

 

 

1896: A încetat din viaţă la Bucuresti, Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (“Baba Hârca”, piesă reprezentată pentru prima dată la Iaşi, la 27 ianuarie 1849, în care a jucat rolul principal); (n. 24/25 noiembrie 1814 la Stolniceni-Prăjescu, în judeţul Iaşi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matei Millo a fost, ca actor, un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri şi a cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă reacționând împotriva stilului declamator, printr-un joc bazat pe un fin simț de observație, sobrietate si capacitate de nuanțare.

 

 

1899: S-a născut (la Braşov) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară transilvăneană;(m. 1984, la Beaulieu-sur-Mer, Nisa/Franţa).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Brassaï photos

 

 

 

 

 

 

 

 

A eternizat în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930  fiind supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.

În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoțit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic.

O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăți și celebrităților epocii, de pildă unor celebrități intelectuale, de teatru și operă.

A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse și Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir.

 

 

1912: S-a născut  în orasul în Vălenii de Munte, județul Prahova. poetul şi eseistul Horia Stamatu.

A urmat  cursurile  Liceului Militar și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează la revista „Floarea de Foc” condusă de Sandu Tudor și în anul 1934 obține „Premiul Scriitorilor Tineri” pentru volumul de poezii „Memnon”.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Horia Stamatu.

 

 

 

 

 

 

În anii 1936-1937 este profesor suplinitor pentru limba română și filosofie la liceul „Cantemir Vodă” din București, iar între 1938-1940 redactor la „Enciclopedia României”.

Aderă la mișcarea legionară, fiind și redactor la publicația Buna Vestire și participă la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 împotriva generalului Antonescu.

După eșuarea rebeliunii, părăsește țara ajungând în Germania, unde – în 1942 – este internat în lagărul de la Buchenwald, din care este eliberat o dată cu sfârșitul războiului, iar dupa eliberarea sa, din 1945 se stabileşte la Freiburg im Breisgau unde urmează cursuri de filosofie la Albert-Ludwigs-Universität cu Max Müller, discipol și urmaș la catedră al lui Martin Heidegger.

În anii 1946-1948, ocupă funcția de lector de limbă și cultură română pe lângă catedra romanistului Hugo Friedrich. 

Intre anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.).

In perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg im Breisgau,  unde va deceda la data de 7 iulie 1989.

 

 

 

 

 

 

1912: Este dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brancuşi, si singurul monument de for public al sculptorului amplasat in Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 La solicitarea Ministerului de Razboi, in 1903 Brancusi a primit prima comanda pentru un monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul sau profesor Dimitrie Gerota, pentru a il ajuta pe Brancusi sa plateasca drumul pana la Paris, pentru continuarea studiilor.

Plata pentru monument a fost impartita in doua transe, prima jumatate fiind platita inainte ca lucrul sa inceapa, iar a doua transa dupa ce Brancusi va termina bustul.

 

 

 

 

 

 

 

Cand Brâncuşi a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fata consiliului, dar receptia a fost nesatisfacatoare, diferite persoane din consiliu avand opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerand micsorarea nasului si de asemenea pareri diferite in legatura cu pozitionarea epoletilor.

Infuriat de inabilitatea consiliului de a intelege sculptura, spre mirarea tuturor, Brncuşi a plecat din sala de şedinte fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franţa, hotărând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.

 

 

 

 

1918: S-a constituit din iniţiativa savantului român  C. I. Parhon,  Societatea de neurologie, psihiatrie şi psihologie din Iaşi (din 1921 şi de endocrinologie).

Imagini pentru ci parhon photos

1936: S-a născut  cantăreţul emerit de muzică populară din Republica Moldova, Nicolae Sulac.

 

 

 

 

 

 Nicolae Sulac (n.1936-d.2003), cîntăreţ român de muzică populară din Republica Moldova, solist al orchestrei Lăutarii

 

Nicolae Sulac (n.1936 – d.2003)

 

 

Regretatul Nicolae Sulac s-a născut  în satul Sadîc, Cahul, România (astăzi Republica Moldova).

Activitatea s-a artistică a început  în  cadrul capelei corale “Doina” (din 1959) si in 1965 devine solist al ansamblului “Fluieraş“, ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară în R.S.S.Moldovenesti.

În anii 70 şi începutul anilor 80, concertează ca  solist al ansamblului “Lăutarii“.

Nicolae Sulac a fost laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), artist al poporului R.S.S.Moldovenesti şi ulterior al Republicii Moldova, cavaler al ordinului Republicii din Republica Moldova.

În anul 2002 a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Marele artist  a interpretat piese exclusiv în limba română, fiind aplaudat de fiecare dată la scena deschisa , chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română.

În cei 67 ani de viaţă, marele artist al poporului roman s-a facut  remarcat cu piesele “Ce frumos mai cînta cucul”, “Tinereţe-tinereţe”, “Foaie verde magheran”, “Cînd tata va veni”, “Floarea lui Sulac”, Doinele “Mioriţa” şi “Doina de jale”, “În pădurea de la Prut” şi multe altele.

… maestrul Nicolae Sulac a rămas o legendă în folclorul moldovenesc, iar balada “Mioriţa”, cîntată de atîtea ori de el este culmea măiestriei interpretative. Nicolae Sulac ne-a lăsat o moştenire spirituală bogată– a înregistrat sute de piese compuse şi intrepretate de el, a evoluat în cadrul sutelor de concerte cucerind spectatorii noştri şi cei de peste hotare. Pe firmamentul culturii noastre Nicolae Sulac a strălucit nu numai cu harul său interpretativ, ci şi cu cu umorul său fin şi profund filozofic. Istorioarele şi bancurile sale circulă şi azi în popor”,  (Veaceslav Madan, ministrul culturii).

Nicolae Sulac a fost înzestrat cu har Dumnezeiesc pentru a bucura sufletele noastre”, (Valentin Goga, directorul Palatului Naţional).

…Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp,unei epoci, unui popor…”, (Emil Loteanu).

Spre sfîrşitul vieţii Sulac a dorit să se stabilească cu traiul la Iaşi, oraş care îi plăcea mult şi unde obişnuia să se înţîlnească cu prietenii.

A decedat la Chişinău (2003) şi a fost  înmormîntat în cimitirul din strada Armeană din Chişinău, azi in  Republica Moldova. La 9 octombrie 2004, în   Cimitirul  Central din Chisinau, a fost inaugurat bustul imarelui nterpret .

Numele lui Nicolae Sulac îl poartă un festival-concurs  la nivel republican al tinerilor interpreţi de muzică populară din Republica Moldova, precum şi Şcoala de muzică din oraşul Floreşti, în curtea căreia a fost inaugurat un bust al artistului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: În comuna Trăznea, judetul Sălaj sunt masacraţi 263 de români de către ocupanţii hortişti unguri.

La cinci zile după Dictatul de la Viena, pe  5 septembrie 1940, ora 7, prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trupe maghiare aparținând batalionului 22 de Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea pe 9 septembrie.

După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”.

Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal.

Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate.

 

 

 

 

 

Monumentul inaltat in memoria martirilor romani masacrati de ocupantii unguri.

 

 

 

Cotidianul „România nouă” din 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o căpiţă de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale.

Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș.

Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”.

Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată.

În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei.

Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați.

 

 

 

 

Imagini pentru miklos horthy photos

 

 

 

Foto: criminalul Horthy Miklós, regent al Ungariei

Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naționalități, din București, privind situația din Ardealul de Nord, pana la 1 noiembrie 1941, ocupantii maghiari au savarsit  919 omoruri, 1126 schingiuiri, 4126 bătăi, 15893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective și individuale.

 

 

 

 

 

1942: A murit la Iași, Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934;  (n. 27 mai 1854, Iași).

 

 

 

 

Imagini pentru Constantin Meissner, pedagog

 

 

 

 

 

 

1946: S-a născut la Bucuresti, Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit  in Frantat, fiul actorilor Jules Cazaban si Irina Nadejde; (m. 20 februarie 2009, Paris).

 

 

 

 

 

 

 

Costin Cazaban

 

 

 

 

A absolvit Conservatorul National Superior de muzica din Bucuresti si a fost critic muzical si compozitor de muzica spectrala.

De asemenea a fost profesor de armonie si scriitura la Conservatorul George Enescu din Bucuresti (1971-1983), bursier DAAD (1974-75, Germania), participant la cursurile de vara de la Darmstadt (1982-1983), laureat cu premiile I si II la concursurile de compozitie ICONS (Torino, 1987).

In 1983 s-a stabilit la Paris. Doctor al Universitatii Paris I Pantheon-Sorbonne, cu teza Temps musical Espace musical comme fonctions logiques (1994), in care elaboreaza un sistem de compozitie si analiza muzicala bazat pe logica lui Stefan Lupascu.

Profesor la Universitatile Paris I, Paris III si Paris IV si Lyon II. Compozitiile sale au fost interpretate in Franta, Italia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda, Germania si Romania.

A participat asiduu la conferinte si congrese de specialitate. A fost membru al Centrului International de Cercetari si Studii Transdisciplinare (CIRET) si al SACEM (din 1981). A publicat peste 3.000 studii si articole de muzicologie si critica muzicala in “Le Monde”, “Le Monde de la Musique”, “La Revue Musicale”, “Silence” si a fost corespondent al Radio France International. Costin Cazaban a fost casatorit cu violonista Diana Josan si este socrul istoricului religiilor Bogdan Tataru-Cazaban.

 

 

 

 

 

 

1956: S-a născut în comuna Sânmiclăuș, județul Satu Mare, Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipelor Universitatea Craiova, Steaua București si  al echipei naţionale de fotbal a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Silviu Lung a jucat într-un număr de 77 meciuri pentru Echipa Națională a României și a făcut parte din lotul României la Euro 1984 (Franța) și la Campionatul Mondial din 1990 (Italia).

A jucat în prima ligă spaniolă la Longroñes, dupa care s-a întors în țară, la Craiova, la Electroputere. A revenit la Universitatea Craiova în vara lui 1993.

S-a retras din fotbal în 1994. Din 2003 este cetățean de onoare al Craiovei.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

 

 

 

 

 1966: A încetat din viaţă la Iasi, Octav Mayer, matematician, membru al Academiei Române, primul doctor în matematică pură din ţara noastră; este considerat unul dintre principalii realizatori ai teoriei reţelelor unei suprafeţe.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Octav Mayer,photos

 

 

 

 

 

 

A avut contribuţii importante  în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine) si a fost primul doctor în matematică pură din România (1920).

A fost membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 22 septembrie/6 octombrie 1895, Mizil).

 

 

 

 

 

1973: S-a născut Bogdan Lucian Aurescu, jurist, diplomat de cariera, profesor, ministrul afacerilor externe în Guvernul Victor Ponta 4; (din 24 noiembrie 2014 pana in 17 noiembrie 2015).

În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României.

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Bogdan_Aurescu

 

 

 

 

 

 

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă  și al Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA.

Implicarea României va avea loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, județul Olt, de interceptori tereștri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), care vor deveni operaționali începând cu finele anul 2015.

Din 2012 este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept din Universitatea din București.

 

 

 

 

 

 

 

1977: S-a născut  gimnast de talie mondială Gina Gogean, retrasă în prezent din activitatea competiţională, laureată cu medalii de argint şi de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996).

 

 

 

 

Imagini pentru Gina Gogean,photos

 

 

 

 

 

1991: A murit Henri H. Stahl, antropolog, etnograf, memorialist, sociolog, jurist şi istoric.

Provine dintr-o familie cu strămoși veniți din Alsacia și din Elveția francofonă, a fost fiul lui Henri Stahl (1877-1942) (inițiatorul stenografiei), fiind fratele mai mic al lui Șerban Voinea, activist al Partidului Social Democrat, și al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl. A fost căsătorit cu o cunoscută pictoriță, Margareta Stahl.[

 

 

 

 

 

Imagini pentru Henri H. Stahl, antropolog,photos

Incepând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai  acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa).

Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru corespondent, din 1974, şi membru titular, din 1990, al Academiei Române; (n. 1901).

După al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist, Stahl a fost implicat în proiecte ce aveau intenția să reînvie sociologia. A reușit abia după 1960, când a început să lucreze împreună cu echipa lui Miron Constantinescu la Bibliotheca Historica Romaniae, inițiată de Academia Română.

Din anul 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Române iar în anul 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1992: A murit Margareta Sterian (născută Weinberg), pictoriţă, poetă şi traducătoare de origine  evreiască din România(din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză); (n. 1897, Buzau).

 

 

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

1997: A murit   dramaturgul şi criticul dramatic Alecu Popovici; (n. 1927).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru criticul  Alecu Popovici

 

 

 

 

 

A urmat Liceul National din Iasi în perioada 1942-1945. Dupã absolvire a frecventat cursurile Facultãtii de Medicina din Iasi.

Cu mult înainte de a-si termina studiile, elevul si apoi studentul Alecu Popovici s-a simtit atras de literaturã publicând în 1945, primul volum de versuri intitulat „Cu abecedarul”.

  Desi a excelat în dramaturgia pentru copii, Alecu Popovici a lãsat si câteva volume de poezii: Băiatul cu ricsa, Mici si mai mici, Eu si prietenii mei, Zâmbiti vă rog, Povestea povestilor.

 

 

 

 

 

2004: A fost lansată de la Capul Midia, prima rachetă ecologică, construita de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională organizată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Denumită „Demonstrator 2B”, racheta a folosit  drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/09/o-istorie-a-zilei-de-9-septembrie-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

09/09/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: