CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Statul naţional,uniunea statală si naţiunile


 

 

 
Naţiune, stat naţional, uniune statală

  Daca statul national este un element istoric destul de nou, aparut in secolul al XVII-lea, consolidat un secol mai tarziu si ajuns la maturitate spre sfarsitul secolui al XIX-lea, celelate doua elemente din care am compus titlul eseului au existat mai dintotdeauna.

Ma refer bineinteles din clipa cand populatiile au incetat sa migreze si s-au stabilit intr-un teritoriu dezvoltand o agricultura – la inceput de subzistenta, mai tarziu – acumulatorie si prin surplusul creat s-au dezvoltat toate celelalte elemente ale unei economii.

Conform majoritatii definitiilor, o natiune implica un teritoriu comun, o limba comuna, traditii comune, de multe ori o religie comuna si un mit fondator.

In timp lucrurile s-au complicat si teritoriul comun a disparut uneori, schimbat fiind geocentrismul national cu alte elemente, de obicei ideologice.

In multe cazuri parti ale entitatii nationale s-au divizat religios si de alte ori miturile si traditiile au devenit diferite.

Ar fi interesant sa cunoastem date  statistice prin care romanii s-ar considera in primul rand români si dupa acea moldoveni, ardeleni, olteni sau munteni sau viceversa.

In antichitatea timpurie, “uniunile statale” sau daca doriti imperiile erau de cele mai multe ori multinationale si aproape intotdeauna generate de subjugarea unor natiuni de catre alte natiuni.

Aceste imperii multinationale constituiau adesea un furnal care genera noi civilizatii, creand natiuni mai mari prin imprumutarea obiceiurilor, culturii sau religiei de la cei subjugati (cazul greco-latin) sau mai tarziu de la cuceritori spre noii supusi.

Cred ca acest proces este descris extrem de concludent de Neagu Djuvara in cartea pe care am amintit-o in articolul precedent.

Rareori in antichitate o idee a generat o uniune stabila, permanenta si durabila, de fapt cam niciodata, in afara unor exemple minore si fara durata in arhipelagul elen.

Prima idee unificatoare si nu prin subjugare sau forta armata s-a nascut acum aproape 2000 de ani in mintea unui evreu pe drumul Damascului, Saul din Tarsus, transformat prin iluminarea divina in Pavel sau Paul, Apostolul natiunilor.

Indiferent daca o doresc milioanele de europeni multiculturalisti sau nu o doresc, drumul spre Europa a inceput atunci.

Chiar daca “Constitutia lui Valéry Giscard d’Estaing” nu a fost acceptata niciodata si “Proiectul Penelopa”  a devenit cateva pagini de hartie uitate mai de toti, un lucru ar trebuie sa fie clar – traditia crestina a Europei si ideea unificatoare a Apostolului Pavel sunt Europa in care traim cu totii.

Aceste randuri nu au nici o legatura cu religia per-se, ci cu filozofia faptelor – nu forta bruta, ci forta argumentelelor.

Epistolele Pauline din Noul Testament sunt poate cele mai vechi documente prin care o idee singulara este tradusa in mentalul unor natiuni pentru a crea o uniune de idei, care in 2000 de ani a devenit uzanta prin care alte idei sunt propagate.

Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni sau Evrei sunt probabil altii – numele lor s-au pierdut in vremuri, dar ideea unificatoare a generat alte nume, alte culturi si pana la urma alte natiuni.

Negativismul de care suferim nu se numeste progres, ideile impartasite prin idealurile lor sunt in majoritatea cazurilor mai puternice decat forta armelor si violenta fizica.

In articolul urmator voi incerca sa parcurg formarea institutiilor si formarea jurisprudentei care ne-au insotit de secole pana astazi si inca mai stau la baza gandirii nostre juridice.

Sintagma care mentioneaza ca “istoria se repeta” nu este nici pe departe adevarata, ar fi mai corect sa vorbim despre oamenii care se repeta in felul de a gandi sau a se manifesta.

 

 

 

 

 

Chiar daca ne despart secole si uneori milenii, felul de a gandi sau a rezolva probleme politice si economice a ramas la fel.

Problematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.

Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma.

Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.

 Respectivul Caracalla a vizitat si Dacia Romana, interesandu-se si el de Rosia Montana, probabil din motive asemanatoare celor de astazi. Prezenta lui este atestata de numeroase inscriptii si de câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (comuna Moigrad din judetul Salaj).

Acest imparat a avut ideea de a promulga o constitutie pastrata de istorie sub numele de Constitutio Antoniniana.

Datele acestei constitutii sunt foarte framentare, un lucru insa este clar – aceasta legislatie a extins cetatenia romana si la locuitorii din afara Italiei pentru toti bărbatii adulti si liberi (adica fara sclavi) din Intregul Imperiu Roman, ridicând populatia din provincii la un statut egal cu cel al Romei.

Constitutio Antoniniana (212) , intr-un fel sau altul in spiritul Tratatului de la Maastricht (1992), a pus bazele integrarii, astfel incat mecanismele juridice si economice ale statului sa poată fi aplicate de jur imprejurul zonei mediteraneene, asa cum se întamplase odinioara cu intreaga Italie.

Desigur, integrarea nu a avut loc uniform. Societatile deja integrate cu Roma, asa cum era cea a Greciei (pe atunci grecii erau considerati nemtii Europei), au fost favorizate de acest decret, comparativ cu cele aflate la depărtare, prea sărace sau doar prea diferite, asa cum erau Britania, Palestina sau Egiptul.

Au trecut numai 81 de ani de la elaborarea Constitutiei lui Caracalla, pana cand un alt imparat, Diocletian, a ajuns la concluzia ca nu poate administra un imperiu cu ajutorul acestei constitutii inovatoare si a generat un imperiu cu …patru viteze, pe scurt Tetrarhie.

Imperiul era condus de doi augusti (Diocletian la Nicomedia, azi Izmit, Turcia, si Maximian la Milano) si doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, si Constantin Chlorus, la Treviso).

Perioada anterioara acestor masuri drastice au fost politice, dar si economice si poarta numele de “Criza din secolul al III-lea”.

Sa speram ca analogia pe care am incercat-o sa se termine aici, pentru ca stim cu totii ca istoria nu se poate repeta.

Occidentul a traversat doua schisme, care au hotarat soarta religioasa, dar au influentat adanc situatiile sociale, politice si economice pentru un mileniu si, poate, pentru inca foarte mult timp.

Pana la urma, aceste schisme religioase s-au dovedit generatoarele unui impact mental pe care personal nu vad cum si cand se va schimba, desi in fond el trebuie sa se schimbe.

Prima schisma, cea din 1054, a impartit Europa in doua interpretari crestine, care de un mileniu nu-si gasesc reconcilierea ecumenica. Aceasta prima schisma a creat de fapt primele formatiuni de mentalitati diferite, care in timp au devenit profunde si nu prin interpretarea teologica a Sfintelor Scripturi.

Cred ca o reconciliere ar fi fost posibila si ar fi diminuat schimbarile mentale.

Aceasta schisma a generat un moment de despartire a societatii in dezvoltarea ei si in felul in care era privita educatia, politica, viata economica si pana la urma progresul social.

 

 

 

 

Cea de a doua schisma, produsa de Reforma Protestanta, a desvarsit formarea mentala a Europei. Daca gandirea umanista a Renasterii a deschis calea, cele 95 de teze ale lui Martin Luther au deschis poarta spre un alt fel de a intelege lumea cu ajutorul unei diferite interpretari a Bibliei.

Cauzele religioase sunt de fapt declansatorul in cautarea unei rezolvari de ordin moral, politic, social, economic, cultural si national, iar consecintele lor au schimbat societatea europeana pana in zilele noastre. In opozitie cu bogatia sfidatoare a clerului superior, exista un “proletariat” eclesiastic, format din preotii parohiilor sarace, care abia puteau sa-si ducă viata, fiind nevoiti sa adauge la slujba lor sacerdotala diferite ocupatii lumesti; satui de saracie, ei erau gata să simpatizeze cu orice miscare reformatoare.

Cred ca este fundamental sa intelegem ca diferentele si succesul economic german, olandez sau scandinav isi au radacinile in etica protestanta, la fel ca si Revolutia Industriala, care isi gaseste aceleasi radacini in protestantismul anglo-saxon.

Indiferent daca protestantismul se manifesta prin traditia luterana, cea reformata/calvinista/prezbiteriana, cea anabaptista sau cea anglicana, rezultatul a fost identic.

Succesul lumesc a devenit masura increderii in sine. Luther a sustinut relatiile de munca sunt fundamentale pe cale de formare ale individului.

Intr-o carte, devenita fundamentala, “Etica Protestantă si spiritul capitalismului” (Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus), Max Weber considera ca etica si întelegerea protestantă a lumii au generat dezvoltarea capitalismului.

Conform doctrinei protestante a “dublei salvari”, Dumnezeu cunoaste dinainte care dintre oameni se vor salva si care vor fi condamnati – succesul în această lume a devenit un semn important al salvării viitoare a propriului suflet.

Conform viziunii protestante, datoria omului in lume era aceea de a munci, realizând cu zel planul lui Dumnezeu, omul fiind considerat drept o unealta a divinitatii.

Această viziune a locului si sarcinii omului în lume, era insotita de interdictii deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciti pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce depasea stricta necesitate a traiului zilnic.

Max Weber sustine ideile mentionate mai sus, plus limitarile privind ajutarea oamenilor saraci ce au contribuit la reinvestirea continua a banilor castigati si astfel au dus la mentinerea unei economii prospere si dinamice, producand realizarea unor acumulari de capital considerabile [ vezi cap. 5, partea a II-a, Max Weber „Etica protestanta si spiritul capitalismului”, Humanitas, 2007 ]

Am putea specula ca etatismul francez si liberal-capitalismul german isi au totusi radacinile in mentalitatile diferite ale popoarelor lor, mentalitati formate in multe secole si transmise prin educatia religioasa la cea laica.

Cine stie daca legalismul olandez si criticile lor la adresa Romaniei nu-si au numai sursa in guvernul de coalitie sustinut de extremistul nationalist Geert Wilders.

 

Sursa: http://theo-phyl.blogspot.ro

 

 

07/09/2016 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. […] via Statul naţional,uniunea statală si naţiunile — CER SI PAMANT ROMANESC […]

    Pingback de Statul naţional,uniunea statală si naţiunile — CER SI PAMANT ROMANESC – liberlandraceblog | 09/09/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: