CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

România și războaiele de imagine. Portretul neretuşat al unui agent de influenţă – Tőkés László

 

 

Portretul neretuşat al unui agent de influenţă: László Tőkés. Studiu de caz prezentat la Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului


Tokes-Steaua-Romaniei

 

Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”

László Tőkés

 

 

România și războaiele de imagine.

Portretul unui agent de influență

 

 

Fost colaborator a două servicii de informații comuniste – al Securității și al AVO, serviciul de informații ungar -, fost episcop reformat, fost președinte de onoare al UDMR, fost vicepreședinte al Parlamentului European, fost soț adulterin (fost, pentru că soția sa a divorțat de el) și fost cavaler al Ordinului Steaua României, László Tőkés a fost, este și va fi, în calitate de agent de influență, un vector al războaielor psihologice și de imagine împotriva României.

Cea mai recentă „performanță”, care dă și măsura capacităților sale profesionale și mentale, a fost să repete la Universitatea de vară de la Tușnad inepția care a provocat retragerea Ordinului Steaua României: un nou apel către prim-ministrul Victor Orban ca Ungaria să-și asume statutul de „putere protectoare” faţă de maghiarii din Transilvania…

*

O simplă căutare pe Google arată că despre László Tőkés s-a scris enorm, îndeosebi în presa online și mai ales după retragerea, decisă de justiția română, și confirmată de președintele Iohannis, a Ordinului Steaua României.

Cele mai multe materiale arată, în mod explicit, o aversiune fățișă față de personaj, fapt care nu miră.

Există cărți ale unor autori reputați, dintre care unii, prin forța împrejurărilor, sunt în deplină cunoștință de cauză, iar alții produc sau coroborează dovezi, care ajung la concluzii inechivoce: cariera lui László Tőkés a început cu semnarea unui angajament cu Securitatea în 19 noiembrie 1982, numele sau de colaborator fiind Vasile.

Primele persoane care au suferit de pe urma delațiunilor lui Tőkés au fost soţii Klaas şi Ida Eldesing, cetăţeni olandezi, misionari ai Bisericii Reformate, care au fost expulzaţi din România. [fotocopia delaţiunilor a fost reprodusă în paginile revistei Tinerama nr. 210 din 21-27 decembrie 1994].

Interesul Securităţii pentru László Tőkés se manifestă cu adevărat abia în iarna anului 1985, când Direcția de Informații Externe află că László Tőkés este în vederile organizațiilor iredentei maghiare.

În 1988, preluat de emisari speciali trimişi din Occident, Tőkés citește la posturile de radio Kossuth și Europa Liberă scrisori privitoare la acțiunea „Villages roumains” – Salvați satele românești, acuzând statul român că vrea să demoleze satele maghiare [Ulterior, așa cum arăta în ediția sa din 15 februarie 1990, cotidianul francez Le Monde, organizația franceză care a inițiat acţiunea Villages roumains a admis că ea a avut și aspectele unei manipulări].

Între aprilie 1988 şi decembrie 1989, László Tőkés este înregistrat audio şi video în mai multe întâlniri conspirative cu agenţi ungari. La un moment dat i se plasează un agent român pe post de emisar ungur, iar Tőkés îi face un raport complet asupra activităţii sale!

În septembrie 1989, Securitatea îi cere lui Ceauşescu arestarea lui, dar șeful statului nu ia nici o măsură, „pentru a nu aduce prejudicii relațiilor cu Ungaria”.

În octombrie 1989, la granița româno-ungară, asupra a doi membri ai serviciilor de informații ungare, este găsită o chitanță olografă pentru 20.000 lei semnată de László Tőkés, două pagini cu informații date de acesta și un chestionar a cărui ultimă întrebare era: „Când credeţi că va cădea Ceauşescu?”, la care Tőkés nu a completat nici un răspuns.

Nu știa, nu i s-a spus. Faptul vine să întărească teza conform căreia Tőkés nu a fost decât un simplu instrument [Alex M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO, 2006, pp. 275-276].

Modalitatea prin care cazul de trădare al lui László Tőkés s-a transformat în declanșatorul dezordinilor din Timişoara, continuate printr-o revoltă populară împotriva iobăgiei ceaușiste, rămâne, deocamdată, o necunoscută. Există doar o singură certitudine: dincolo de activitatea lui de agent aservit structurilor spionajului ungar, László Tőkés n-a fost decât o unealtă într-o subversiune marca KGB & Co.

Ridicat în grad de „erou al revoluției”, gonflat – de la început, i se decernează de către Academia Ungară de Ştiinţe premiul literar (?!) „Berzsenyi” -, pentru activitatea din anul 1989 [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc, 1996, p. 12], devenit, aproape peste noapte, din simplu pastor, episcop reformat de Piatra Craiului [la 26 martie 1990], promovat pe filiera politico-religioasă a bisericilor reformate din Olanda și Elveția, „uns” președinte de onoare al UDMR [la 26 mai 1990], beneficiind la maximum de relațiile Hungarian Human Rights Foundation (HHRF), a lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, se antrenează în operațiuni de dezinformare, urmând, așa cum voi arăta în episoadele următoare, să devină agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României.

Aș dori să mulțumesc autorilor la care am făcut referire la începutul acestui eseu-analiză. Fără informațiile cuprinse în cărțile lor, elaborarea sa nu ar fi fost posibilă.

Ei sunt: Filip Teodorescu (Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc), Radu Tinu (Timișoara, no comment!, Editura Paco, București), Anca Florea ( Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc), Alex M. Stoenescu (Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO), Gheorghe Rațiu (Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO), Andrassew Ivan (Ne vígy minket a kísértésbe, Noran Libro Kiadó) Ion Pitulescu și alții (Șase zile care au zguduit România.

Ministerul de Interne în decembrie 1989), Victor Negulescu (De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Editura Bibliotheca), Colecția de documente Marius Mioc, (dosarul Ildiko Sepssy), Radu Portocala (România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Agora Timișoreană), Aurel Perva, Carol Roman (Misterele revoluției române, Editura Răscruci de Milenii), Alisson Muttler , corespondent în România al Associated Press. http://bigstory.ap.org/author/alison-mutler și, nu în ultimul rând, Larry L. Watts (Ferește-mă Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO).

 

 

 

 

orban-basescu-tokes-tusnad-2010

 

***

Pentru a putea argumenta atât aserțiunea cuprinsă în titlu, cât și pe cele de la sfârșitul frazei de mai sus, va trebui să prezint, cu riscul de a părea didactic, câteva noțiuni necesare sine qua non nu doar lămuririi titlului, ci și înțelegerii conținutului acestui eseu.

Agentul de influență este „un fel de agitator în stare purăcare încearcă, la comanda puterii-origine, să destabilizeze, la modul general, societatea-ţintă adversă” [Roger Mucchielli, La Subversion CLC, Paris, 1976, p. 35.]. Alți autori nu sunt pe deplin acord cu această ultimă nuanță și consideră că agentul de influențăîncearcă să manipuleze opiniile publicului – inclusiv ale celui internațional – în beneficiul celui care l-a recrutat prin utilizarea de informaţii tendențioase, eronate sau falsificate [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, 2009, p. 21].

Procedeul preferat al agenților de influență este logomahia [cuvânt din greaca veche, însemnând „luptă prin cuvinte”, prin combinarea vocabulelor: lógos, cuvânt, și máhe, luptă], una dintre formele cele mai insidioase ale dezinformării. Urmărind denigrarea, discreditarea inamicului, expunerea sa deriziunii, disprețului sau ridicolului, logomahia constă în folosirea de formulări care să solicite emoțiile și care, prin colportare și promovare sistematică, sfârșesc prin a fi acceptate ca adevărate [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, Editura Antet, 2000, p. 9].

Aceste formulări sunt concepute de specialiști conform mecanismele psihice publicității dar care urmăresc obținerea unui efect invers: acela de a-l face odios pe adversar și supunerea sa oprobriului publicului. Exemplele în literatura de specialitate sunt numeroase, începând cu primul război mondial «Halt the Hun!» – Oprește-l pe Hun (referire la germani), «Hun or Home», al doilea război mondial: «Good shooting and Hunting: TO BERLIN! » sau epoca Războiului Rece: «Vânătoarea de vrăjitoare» (referire la McCarthy- creație KGB ), «Besser rot als tot» – Mai bine comunist decât mort – creație STASI. Așa cum voi arăta, «pogromul de la Tg. Mureș», «bomba etnică cu explozie întârziată» (referire la minoritățile maghiare), «epurare etnică» și altele sunt exemple tipice de formulări logomahice.

Unul dintre cei care a intuit printre primii potențialul deosebit al luptei prin cuvinte a fost Niccolò Machiavelli care scria în „Principele” – primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se creadă”…

Intuiția genială a lui Machiavelli poate fi explicată prin o teoremă formulată în 1928 de sociologul american William I. Thomas: „Nu este important dacă interpretarea este corectă sau nu dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se vor manifesta ca reale”. Bazată pe conceptul definirii de situație, teorema lui Thomas arată că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi făcuți să creadă că sunt reale.

Cel care a atras atenția asupra repercusiunilor perverse ale falselor definiri de situaţie a fost un alt sociolog, Robert K. Merton. Într-un articol care a făcut epocă, publicat în 1948, Merton a demonstrat că acestea, dacă nu sunt combătute prompt şi eficient, dobândesc o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte. Merton a denumit această forță „The self fulfilling prophecy”- profeţia care se realizează prin ea însăși.

Capacitatea falselor definiri de situație de a produce efecte prin promovarea lor sistematică stă la baza mecanismului psihic al operaţiunilor de publicitate, dar și la a celor de subversiune realizate, în principal, prin dezinformare şi intoxicare.

Ambele concepte au fost studiate minuțios de Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. Acesta consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind «informaţii deturnate»”, adică tendențioase, eronate sau falsificate”. În ceea privește intoxicarea, ea este o tehnică care țintește un grup restrâns de factori de decizie și constă în furnizarea de informaţii deturnate pentru a-l determina ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, p. 22].

Aceste gen de „informații”, potențat de zvonuri insidioase [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume, Editura Humanitas, 1993, p. 228], este colportat de agenții de influență prin așa-numitele cutii de rezonanță: în general mass media – presa scrisă și audio-vizuală -, Internet, rețele de socializare, dar și prin lideri de opinie, personalități civile sau religioase, diverse organizații non guvernamentale sau de lobby.

Volkoff a ajuns la concluzia că dezinformarea reprezintă rezultanta unei concepții politice: este sistematică, concepută și pusă în aplicare de profesioniști, recurge prioritar la mass-media și se adresează opiniei publice naționale sau internaționale.

Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marcă, specifică în plus că dezinformarea implică disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenției de a face rău. Dezinformarea se numără printre acțiunile psihologice subversive, vizează distrugerea moralului adversarului sau compromiterea gravă a acestuia și este o formă de agresiune [Henri-Piere Cathala, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p. 24].

Concluzionând, cele trei coordonate ale dezinformării sunt:

  • maniheismul, prin împărțirea în două tabere, a celor buni și a adversarilor cei răi;

  • diabolizarea celor răi prin intermediul unor formulări logomahice destinate să-i denigreze și să-i discrediteze, acestea fiind structurate pe acuzații inventate și colportate prin agenții de influență;

  • ținta dezinformării, care este opinia publică internă sau internațională.

***

Într-o carte de excepție, jurnalista și scriitoarea Anca Florea observa la pagina 10: „În 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici”. În acest context, voi prezenta în continuare o mică parte din declarațiile și acțiunile agentului de influență László Tőkés, conforme cu propria formulare: „Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”.

14 martie 1990, Postul de radio Vocea Americii. După ce cere o lege specială a minorităţilor în România, László Tőkés declară: „mi-am propus să urmăresc în activitatea mea bisericească şi politică reconcilierea dintre Ungaria şi România”. (sic!)

20 martie 1990, într-un interviu apărut în ziarul „Toronto Star”, la afirmaţia reporterului că vinovăţia pentru cele petrecute la Târgu Mureş ar fi împărţită, pastorul László Tőkés tranşează: „Aceasta este o prezentare falsă. Nu ambele părţi sunt de vină. Acesta nu este şovinism maghiar, este şovinism românesc (…) Violenţa va continua atâta vreme cât guvernul pune o parte de vină pe seama minorităţii maghiare!” (s.n.)

21 martie 1990, TV CBC, Canada: „Guvernul român este responsabil pentru tot ce se întâmplă la Târgu Mureş, în centrul Transilvaniei”.

22 martie 1990, TV CTV, Canada: „Aceasta nu este o confruntare între români şi unguri. Este un terorism unilateral, practicat de români împotriva populaţiei maghiare” (s.n.)

28 martie 1990, Geneva. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés susține: „Există acolo (la Târgu Mureş) un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”. (s.n.)

28 martie 1990, cotidianul „The Globe and Mail” din Canada publică articolul „Represiunea anti-etnică pune în pericol alegerile”, din care aflăm varianta de curând devenitului episcop reformat László Tőkés despre ce s-a întâmplat în conflictul din 20 martie: „Maghiarii demonstrau paşnic pentru drepturile lor când au fost atacaţi brutal de către criminalii naţionalişti români”. (s.n.)

30 martie 1990. Într-un interviu acordat postului de radio BBC, la întrebarea reporterului: „Excludeţi o manipulare din Ungaria sau din exilul maghiar?”, episcopul Tőkés afirmă ambiguu: „Rolul Ungariei îl exclud. (s.n.) Toate forţele majore din Ungaria se înţeleg şi sprijină cultural poporul maghiar care e separat de graniţe, dar aparţine ei pe plan spiritual, cultural şi lingvistic.”

2 aprilie 1990. Agenţia spaniolă EFE reproduce afirmația lui László Tőkés: „Ceauşescu a murit, dar spiritul său trăieşte, în sensul că Guvernul, PNȚ şi Vatra Românească doresc să lase impresia că minoritatea maghiară din România, guvernul ungar şi turiştii din Ungaria au provocat ciocnirile naţionaliste.” (s.n.)

6 aprilie 1990, Budapesta. În emisiunea Panorama a Televiziunii naționale ungare, László Tőkés subliniază: „A eticheta pe unguri ca fiind naţionalişti în contextul de la Târgu Mureş este o dezinformare flagrantă”. Şi în continuare: „Agresorii de la Mureş sunt şovinii şi naţionaliştii de la Vatra Românească”. (s.n.)

În aceeaşi perioadă, AFP şi Reuter citează declarațiile episcopului László Tőkés, după primirea la preşedintele american George Bush: „Am căzut de acord cu preşedintele Bush ca SUA să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate (sic!) decât atunci când vor avea loc alegeri libere şi vor fi asigurate drepturile depline ale minorităţilor”.

14 iunie 1990. Copenhaga, Conferinţa General Europeană asupra Drepturilor omului. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés, devenit președinte de onoare al UDMR, afirmă: „Problema minorităţii maghiare este o problemă universală de democraţie şi una dintre cele mai urgente de reglementat în noua Europa care se conturează”. Și avertizează: „Mă tem de o catastrofă dacă ea nu se rezolvă rapid”. (s.n.)

15 iunie 1990. Tv Antenne 2 – Franţa. László Tőkés declară: „Dacă noua conducere a României nu este capabilă să realizeze un dialog între minorităţi, stabilitatea va fi de scurtă durată, iar condiţiile pentru a doua revoluţie sunt realizate”. (s.n.)

19 iunie 1990. Europa Liberă, scrisoarea deschisă a episcopului László Tőkés către preşedintele Ion Iliescu. Episcopul se arată îngrijorat de situaţia maghiarilor, respectiv a credincioşilor, faţă de evenimentele condamnabile din 13-15 iunie, şi aseamănă acţiunea minerilor cu instigarea ţăranilor din judeţul Mureş la manifestările violente comise împotriva maghiarilor. Tőkés mai deplânge stadiul democratizării ţării, invocând un război civil! (s.n.)

Aici, trebuie remarcat ceea ce în limba maghiară se numește sugestiv „szépség hiba”, adică un „defect de frumusețe”: la 13-15 iunie1990 nu numai că nu a fost agresat nici un minoritar maghiar, dar în diverse localități din județele Covasna și Harghita, printre care și Miercurea Ciuc, au fost atacate și devastate mai multe sedii de poliție…

Devenit, la 26 martie1990, din simplu pastor episcop reformat de Piatra Craiului, „uns” după numai două luni președinte de onoare al UDMR, beneficiind la maximum de relațiile lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, László Tőkés se antrenează în operațiuni de dezinformare și devine, cum vom vedea mai jos, agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României:

4 august 1990. Ziarul italian L’Unitá, organul oficial al Partidului Comunist Italian (!), reproduce declarația episcopului Tőkés conform căruia „România nu are tradiţie democratică, de aceasta fiind responsabilă cultura ortodoxă bizantină, care a pus în valoare ierarhizarea. (…) Transilvania poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale”. (s.n.)

Specialiștii în dezinformare ar putea fi invidioși pe o asemenea performanță: un ziar comunist dintr-o țară catolică este folosit de un episcop calvin, lider al unei formații politice a dreptei radicale, pentru a face propagandă neagră împotriva țării al cărei cetățean este

5 august 1990, în ziarul finlandez Helsingen Sanomat, László Tőkés completează: „Problema este că naţionaliştii din România nu vor democraţie şi că românii nu au fost obişnuiţi cu alternative, neavând niciodată o posibilitate de alegere”.

10 august 1990, Televiziunea națională ungară, emisiunea Panorama: „În România de azi se instaurează o dictatură asemănătoare celei de dinainte de Revoluţie, dictatură care se exercită împotriva minorităţilor etnice şi a forţelor de opoziţie”

Mult mai interesantă însă este afirmația că: „maghiarimea noastră nu poate fi niciodată împărţită prin intermediul graniţelor” și, în consecință, dl. Tőkés afirmă senin: „Apartenenţa naţională a Ardealului este o problemă care trebuie discutată de Ungaria şi România”. (s.n.)

14 august 1990, Elveția: „La 20 martie 1990, la Târgu-Mureș a avut loc un pogrom sângeros împotriva populației maghiare”, declară László Tőkés la o reuniune ecumenică a World Council of Churches (WCC) ținută la Geneva.

La acea dată se lămurise demult că dramaticele evenimente provocaseră românilor un număr de două ori mai mare de răniți decât maghiarilor și că victima acelei scene atroce, în care un om căzut la pământ, fără cunoștință, continua să fie lovit cu cruzime, se numea Mihăilă Cofar și era român.

10 noiembrie 1990. Declaraţia publicată de ziarul Corriere della sera, după ce László Tőkés suferise un accident rutier în Ungaria: „Chiar dacă nu pot merge, voi conduce a doua revoluţie în România (s.n.) paşnică, fără vărsare de sânge” – speră proaspăt devenitul episcop reformat.

11 martie 1991, Olanda, ziarul Algemeen Dagblad: „Se pare că într-un viitor apropiat problema minorităţilor va deveni problema centrală, de maximă importanţă a politicii mondiale (…) Din această perspectivă chestiunea minorităţilor din România capătă o importanţă deosebită, mai cu seamă în privinţa aspectului transilvănean al problemei”. László Tőkés îşi exprimă speranţa că se vor pune bazele noii arhitecturi a minorităţilor în Europa: „o arhitectură în care se va integra organic – şi multiconfesionala şi multinaţionala Transilvanie (…)”.

10 iunie 91. Europa Liberă anunță că episcopul Tőkés a avut o întrevedere cu congresmanul Frank Wolf, prin intermediul căruia a cerut Congresului american „sprijin pentru asigurarea securităţii personale” și a reclamat că a fost ameninţat cu expulzarea din ţară.

23 iunie 1991. Budapesta, Radio Kossuth. „În zilele noastre – spune episcopul Tőkés – pe frontispiciul gândirii internaţionale se află probleme privind confederaţia, autonomia, autodeterminarea, regionalismul. (…) Nouă nu ni se refuză doar autonomia ci drepturile umane, individuale şi colective ale unei naţionalităţi”. (s.n.)

3 iulie 1991. București. Romániai Magyar Szó, relatare din 20-21 iulie: La Reuniunea de drept internațional de la Geneva, László Tőkés a ținut un discurs intitulat Politica antimaghiară a României în care temele principale au fost „românizarea”, „asimilarea”, „colonizarea în masă cu români a Ardealului”, „alungarea și emigrarea maghiarilor”, „genocidul psihic și cultural”.

5 iulie 1991. Erdélyi Napló ; Romániai Magyar Szó; Falvak Népe; Csángó Újság, relatează între 12 și 15 iunie că episcopul reformat László Tőkés a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea. Tőkés l-a informat pe Papă despre situația minorităților din România, a cerut sprijin pentru ceangăii din Moldova în vederea păstrării limbii lor materne informându-l pe sanctitatea sa de intențiile de asimilare a ceangăilor (s.n.) și de presiunile care se fac în acest sens de românii greco-catolici. (?!)

12 noiembrie 1991. Paris. Într-o conferinţă de presă președintele de onoare al UDMR László Tőkés afirmă că „Transilvania nu aparţine României, ci a celora care locuiesc aici”.

Peste câteva zile, el susține la Strasbourg că România nu satisface condiţiile pentru a deveni membru al Consiliului Europei. (s.n.)

8 ianuarie 1992. Televiziunea națională ungară, dar şi presa scrisă, înştiinţează publicul că viaţa episcopului Tőkés e în pericol, ba mai mult, pe capul domniei sale s-a pus un preţ: 150.000 de dolari!

11 februarie 1992. Episcopul László Tőkés este primit de regina Belgiei. Printre temele abordate de acesta: „necesitatea sprijinirii poporului maghiar din România şi a regionalizării ţării după modelul Flandrei şi al Valoniei” (s.n.).

[Sursele informațiilor de mai sus sunt Anca Florea, Păstrați România întreagă, pp. 12-23, date coroborate prin manuscrise personale.]

12 februarie 92. Austriacul Die Presse redă, în articolul „În România domină vechile metode”, opiniile episcopului Tőkés care îşi afirmă îngrijorarea faţă de situaţia maghiarilor din Ardeal pe care „naţionaliştii români îi tratează ca pe cetăţeni de categoria a doua” şi conchide că „situaţia viitoare a minorităţii maghiare va fi similară evreilor sau germanilor” (s.n.). Această ultimă formulare prin excelență logomahică va fi reluată și amplificată.

19 februarie 1993. Cotidianului Süddeutsche Zeitung dedică o pagină întreagă problematicii minorităților maghiare din afara granițelor Ungariei. „Situația actuală a maghiarilor din România este similară cu cea a evreilor din anii 1930” (!), susține episcopul László Tőkés.

19 februarie 1993. Cu ocazia unei vizite organizate în statul american Ohio de liderii emigrației ungare din SUA și a reprezentanților bisericilor protestante ungare, László Tőkés ține la City Club din Cleveland o conferință televizată în direct despre faptul că „în România are loc împotriva minorităţii maghiare un proces de epurare etnică, la fel ca în Serbia sau Bosnia, doar că maghiarii nu au arme[Informația are ca sursă editorialul semnat de Remus Grama în săptămânalul America, publicație a Uniunii Românilor din Statele Unite. Articolul specifică prezența la conferința de la Cleveland a poetului Ioan Alexandru, senator PNȚ, aflat în vizită în SUA.].

Ca urmare a conferinței, în ediția din 20 februarie, publicația Plain Dealer din Cleveland va scrie un articol având ca subiect „fascismul românesc”! [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

23 februarie 1993. În vizită la Washington, László Tőkés, episcop și președintele de onoare al UDMR, este primit la Departamentul de Stat de subsecretarul de stat Ralph Johson. Temele discuțiilor, așa cum a reiese din articolele publicate la 24 februarie în ziarul Magyar Nemzet din Ungaria și la 25 februarie în Romániai Magyar Szó au fost „restaurația comunismului în România” și „epurarea etnică ce are loc în România”.

La conferința de presă care a urmat, Tőkés va susține că există o singură soluție a dezamorsării „bombei etnice”: împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, și autonomia teritorială pe baze etnice. [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

26 februarie 1993. Sub titlul Ethnic Cleansing in Transylvania – Epurare etnică în Transilvania, cotidianul The Washington Times publică un amplu interviu cu László Tőkés în care acesta susține că în Transilvania are loc o epurare etnică ca și în Bosnia, dar nu cu mijloace violente (?!). Pe larg, ziarul relatează că în țările vecine Ungariei minoritățile maghiare constituie bombe etnice cu ceas.(s.n.) Conform ziaristului Andrew Borowiec, „unii dintre maghiari vorbesc despre rectificarea frontierelor de la Trianon”.

27 februarie 1993. Cotidianul ungar Magyar Hirlap reia articolul din The Washington Times sub titlul „Ziar american despre bomba etnică”.

27 februarie 1993. Budapesta. Prezent la conferința de presă a lui László Tőkés referitoare la turneul pe care l-a făcut în Statele Unite, corespondentul TVR, Dorin Suciu, îl întreabă pe acesta dacă își menține afirmațiile despre epurarea etnică a maghiarilor din Transilvania apărute în The Washington Times. Președintele de onoare al UDMR confirmă, specificând însă că mijloacele sunt mai subtile. (s.n.)

Difuzarea înregistrării pe postul de televiziune național declanșează un imens scandal public. Tőkés este contestat de toate partidele politice, inclusiv de Alianța Civică, partener politic al UDMR. Presa titrează: Declarații de export (România Liberă) Episcopul e unealta diavolului (Tineretul Liber), Un trădător, un provocator, un nimeni, avocatul diavolului: LászlóTőkés (Vremea) ș.a.m.d.

Ministerul de externe român califică declarația episcopului ca „dezinformare gravă și neconformă adevărului”. UDMR, prin liderii săi, se „delimitează” de președintele său de onoare, iar mai multe asociații ale revoluționarilor de la Timișoara îi retrag lui László Tőkés calitatea de revoluționar.

Acesta va primi o altă grea lovitură peste numai câteva luni, în iunie 1993, când va izbucni scandalul Fundației Internaționale Transilvania. Înființată la inițiativa episcopului și a scriitorului András Sütö la 29 mai 1990, fundația, cu sediul la Budapesta, era destinată să-i sprijine pe maghiarii expatriați care intenționau să se reîntoarcă în România. Președinte este ales scriitorul András Sütö, vicepreședinte episcopul László Tökés, iar membri ai comitetului de conducere Géza Szöcs, lider marcant al UDMR, și Sándor Csóori, președintele Uniunii Mondiale a Ungurilor.

În primii doi ani de activitate, fundația va obține un rezultat greu de prevăzut: reușește să repatrieze un singur maghiar – Attila Kelemen din Târgu Mureș. Izbutește, în schimb, să arunce cel mai deplin mister asupra dispariției mai multor zeci de milioane de forinți, sau a echivalentului lor în valută! Scandalul care a urmat a fost imens. El a marcat începutul declinului lui László Tökés ca om politic, dar nu și a carierei de agent de influență a acestuia.

Se pare însă că megalomania și pandantul ei, mitomania, o dată încolțite, nu au leac. În plin scandal al Fundației Internaționale Transilvania, cea păstorită de episcopul László Tőkés și din pușculița căreia dispăruseră sutele de milioane de forinți, acesta își continuă turneele destinate denigrării românilor și României…

23-24 octombrie1993. București, cotidianul Romániai Magyar Szó relatează că László Tőkés a făcut o vizită în Marea Britanie la invitația institutului teologic Wycliffe Hall. După ce a fost primit de lordul cancelar, la 20 octombrie Tőkés a ținut o conferință la care au participat reprezentanți ai celor două camere ale parlamentului. El a subliniat că „Problema minorităților trebuie apreciată ca o partea procesului de democratizare”. Una dintre remarcile sale a fost că „în lipsa unei tradiţii democratice, românii au în mare parte o mentalitate de iobagi” (sic!) și că „în comparaţie cu România, Ungaria este o ţară occidentală” [Anca Florea, Păstrați România întreagă, p. 32].

            6 martie 1994. Emisiunea „A Hét” ‑ Săptămâna ‑ a Televiziunii Ungare, redă declarația făcută de episcopul Tőkés în Israel, în luna februarie a anului 1994, cu ocazia unei reuniuni pe tema reconcilierii dintre cultele creştine şi cultul mozaic: „În cursul celui de al doilea război mondial, în România s‑au comis împotriva evreilor atrocităţi la fel de mari ca și cele din Ungaria, doar că, până acum, s‑a reuşit în mod abil escamotarea datelor privind antisemitismul românesc.”

O aberație, fiind bine știut că în perioada mai 1994 – aprilie 1945 au fost deportați jandarmeria ungară și omorâți în lagărele naziste ale morții aproape 600.000 de evrei unguri, o zecime din numărul evreilor asasinați în întreaga Europă de către naziști. „Prigonirea evreilor (din Ungaria) este probabil crima cea mai abjectă din întreaga istorie a omenirii” aprecia Winston Churchill, la data de 7 iulie 1945, în jurnalul său.

27 ianuarie 1995. Budapesta. Acuzat atât în România, cât și în Ungaria, de colaborare cu fosta Securitate, într-o conferință de presă László Tőkés declară: „Campania împotriva mea constituie un atac împotriva întregii maghiarimi din România!” Episcopul a mai susținut că „în România există o listă neagră, unde (…) figurez şi eu, în legătură cu mine existând un plan de lichidare de către serviciile secrete române

5 mai 1995. Agenţia Ungară de Presă – MTI. Cu ocazia unei vizite făcute de episcopul Tőkés în Statele Unite, acesta afirmă că „Washingtonul ar trebui să fie mai sever cu Bucureştiul şi să nu renunţe la verificarea anuală a reînnoire a clauzei pentru România.” (s.n.) Președintele de onoare al UDMR admite că la Departamentul de Stat al S.U.A. se constatată în continuare „o anumită aversiune în ceea ce priveşte conceptul de autonomie etnică”.

16 noiembrie 1996. Timișoara. În timpul unei slujbe ecumenice a bisericilor istorice maghiare ținută împotriva încheierii tratatului dintre România și Ungaria, episcopul László Tőkés pretinde că „Tratatul de bază româno-ungar reprezintă o trădare. Tot ceea ce ni se smulge cu forţa poate fi redobândit, dar la ceea ce renunţăm noi înşine este bun pierdut”.

În acest timp, mass-media internaționale relatau că Occidentul salută încheierea tratatului, redând mesajele Departamentului de Stat al SUA, ale lui Jacques Chirac, preşedintele Franţei, Daniel Tarschys, secretarul general al Consiliului Europei, Leni Fischer, preşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei, Javier Solana, secretarul general al NATO, Klaus Kinkel, ministrul german de externe.

14 septembrie 1997. Târgu‑Mureş. Cu ocazia vizitei în municipiu a lui Viktor Orbán, preşedintele Fidesz Partidul Civic Ungar, László Tőkés a reluat mai vechea sa marotă întrebând retoric: „Cine poate nega că de 80 de ani această ţară are loc o epurare etnică spirituală a maghiarimii?”Episcopul a mai susţinut că în condiţiile în care minoritatea maghiară din România numără peste două milioane (?!) de persoane, iar alte minorități doar câteva mii, „egalitarismul între minorităţi este de‑a dreptul înjositor”… (s.n.)

*

Din lehamite, după ce mi-am încetat activitatea în calitate de corespondent de presă la Budapesta și văzând că regimul președintelui Emil Constantinescu și CDR nu înțelege să ia nici un fel de măsură, ba chiar trece sistematic sub tăcere activitățile antiromânești ale agentului de influență László Tőkés, am renunțat la „monitorizarea” declarațiilor acestuia. Totuși, pentru perioada 1998-2000, ele se pot regăsi în ziarul Adevărul , al cărui redactor-șef adjunct Cristian Tudor Popescu și cu mine am fost dați în judecată, fără succes, de episcopul și președintele de onoare al UDMR.

În anul 2000, am devenit director-general adjunct al Rompres/Agerpres și am constat că László Tőkés își continuă „cariera” care îl consacrase, folosind tehnicile logomahice – ale războiului prin cuvinte – împotriva României. Din păcate, statutul profesional nu mi-a permis stocarea a nici unui fel de informații asupra subiectului.

Redau, totuși, având în vedere că a apărut la vremea respectivă în presă, una dintre formulările tipice: „Drumul României spre Europa trece prin Transilvania” – lansată de Tőkés la Universitatea de vară “Balványos” (Tuşnad, 24-30 iulie 2000). Cu acea ocazie, acesta a criticat conducerea UDMR pentru a nu fi pus condiţii mai dure partenerilor de guvernare care au folosit uniunea în scopul unei „politici de faţadă” (altă formulare logomahică) pentru a-i păcăli pe occidentali în privinţa situației minorităţii maghiare…

Intrată temporar într-un con de umbră, ocupația predilectă de agent de influență a lui László Tőkés cunoaște un reviriment în regimul Băsescu, după ce în anul 2007, în urma unor alegeri suspecte ajunge europarlamentar.

Selectez doar câteva dintre declarații făcute de László Tőkés chiar în anul în care, la două săptămâni după câştigarea de către Traian Băsescu a unui nou mandat prezidențial (!) acesta i-a acordat gradul de cavaler al ordinului Steaua României pentru „meritele sale în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara”:

19 februarie 2009. Mediafax: Într-o intervenție ținută la Bruxelles, europarlamentarul László Tőkés declară: „Doresc să atrag atenţia Parlamentului Europei că în România, prin metode subtile, chiar și acum, continuă omogenizarea și românizarea Transilvaniei prin metoda schimbării artificiale a proporţiilor etnice”.

1 mai 2009. Miercurea Ciuc. La o adunare populară, László Tőkés susține că: „În Transilvania continuă un genocid nesângeros, început în urmă cu 90 de ani”. El dă ca exemplu de „genocid” situația din municipiul Sfântu Gheorghe unde, în intervalul 1966-1992, numărul maghiarilor a scăzut cu 13%… La solicitarea jurnaliştilor români de a prezenta probe că tendința continuă, Tőkés a recunoscut ca nu are dovezi privind faptul că Guvernul ar avea intenţia de a strămuta în Harghita și Covasna cetățeni români…

18 iunie 2009. Washington. Ziarul ungar Magyar Hirlap relatează că, într-o conferință de presă ţinută în capitala Statelor Unite, europarlamentarul Tőkés a afirmat că „Din cauza politicii ungare actuale față de minoritățile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăștiată. Dacă se va strânge însă laolaltă și va şti să-și unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”. (?!) László Tőkés a mai cerut ca politica guvernului ungar să fie schimbată în aşa fel încât „să cuprindă o naţiune de 14-15 milioane de maghiari, iar acest lucru să se facă pe principiul dreptului la autonomie al naţiunii maghiare din bazinul carpatic și al suveranității limitate”.

Se poate continua mult timp cu ceea ce, la primă vedere, par niște elucubrații sub formă de declarații personale sau politice, dacă n-ar fi, de fapt, dezinformări foarte elaborate.

Așa cum reiese din declarațiile făcute deLászló Tőkés în perioada 1990 – 2010, îndeosebi din fragmentele scrise cu litere italice și subliniate cu aldine, ele fac parte dintr-un război de imagine împotriva României, cea care trebuia despuiată de ultima brumă de simpatie pe care i-o conferise sângeroasa revoluție din decembrie 1989 prin acreditarea câtorva idei:

  • Românii sunt un popor înapoiat, violent și intolerant care comitepogromuri asupra maghiarilor. O aberație evidentă având în vedere conceptul de pogrom: implicarea/organizarea de acțiuni violente împotriva unor grupuri etnice de către autoritățile statale.

  • Stabilirea unei parale între epurarea etnică din Bosnia și situația maghiarimii din Transilvania;

  • în România are loc o restaurație a dictaturii comuniste;

  • renașterea în România a fascismului (sic!) prin organizația Vatra românească;

  • încercarea de acreditare publică a opiniei că în România există un „tradițional antisemitism românesc” și transmiterea (prin transfer emoțional) a tezei că „maghiarimea persecutată” din România s-ar afla în aceeași situație dramatică precum evreimea europeană între cele două războaie mondiale;

  • promovarea în forurile internaționale a intoxicării (lansată în 1991 de Géza Entz, directorul Oficiului pentru Maghiari de peste Granițe a guvernului ungar) privind așa-zisa „bomba etnică cu explozie întârziată” a cărei dezamorsare poate fi realizată doar prin împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, sau după modelul belgian, prin acordarea de autonomie teritorială pe criterii etnice ca în Flandra și Valonia;

  • Transilvania, multinațională și multiculturală, poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale;

  • Aserțiunea că România este un stat-paria, fără tradiție democratică, de cultură ortodoxă, deci în afara ariei culturale a Europei și care refuză „drepturile umane, individuale şi colective ale naţionalităţii maghiare”;

  • „genocidul psihic și cultural” la care este supusă aceasta ș.a.m.d.

Aberația maximă comisă de agentul de influență László Tőkés, cea care a dus la pierderea Ordinului Steaua României – acordat cu atâta „generozitate” de ex președintele Băsescu -, a fost însă cererea ca Ungaria să asigure, după exemplul Tirolului de sud, protecția Ungariei asupra Transilvaniei!

***

În final, voi analiza ceea ce ar fi putut fi capodopera carierei agentului de influență László Tőkés: „Ținutul secuiesc – Tibetul României”, o combinație elaborată de dezinformare și intoxicare.

Ea a fost executată ca la carte, conform definiției de dicționar a termenului: „dezinformarea constă în manipularea opiniei publice în scopuri politice, prin folosirea de informaţii tratate cu mijloace deturnate”

O trecere cronologică în revistă a evenimentelor este concludentă. În luna aprilie 2010, europarlamentarul László Tőkés l-a invitat pe Tendzin Gyaco, cel de-al 14-lea Dalai Lama, să viziteze localitatea Chiuruș din județul Covasna unde s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, considerat un „sfânt” (bodhisattva) de cei de credinţă budistă, și să țină o conferință urmată de manifestările comemorative în municipiul Sfântu Gheorghe.

La primă vedere, totul poate părea gestul unui politician care încearcă să acumuleze capital politic prin parazitarea unei personalități cu mare notorietate, laureată a premiului Nobel pentru pace. În fapt, a fost vorba de o diversiune bine pusă la punct. Ideea vizitei a fost atent elaborată, nu doar în biroul de la Bruxelles al europarlamentarului Tőkés, după cum se poate lesne ghici…

Mecanismul acțiunii consta în translarea semnificației politico-emoționale a conceptului controversat de „Tibet”, cu tot ce presupune el, spre așa-zisul Ținut secuiesc și acreditarea faptului că acesta ar fi un fel de Tibet al României.

Complementar, vizita urmărea, prin intoxicare, compromiterea relațiilor dintre România și Republica China – foarte sensibilă la cele două aspecte, Tibet și Dalai Lama.

Pentru amorsarea dezinformării a fost folosit faptul că în toamna anului 2010 urma să aibă loc în Ungaria o vizită a lui Dalai Lama cu care László Tőkés avea să se întâlnească oficial la Budapesta. Încărcătura mediatică a vizitei lui Tendzin Gyaco – acesta este numele „civil” al celui de al 14-lea Dalai Lama – urma să potențeze vizita acestuia în „Ținutul secuiesc”.

Vizita din septembrie 2010 a lui Dalai Lama la Budapesta a avut loc la invitația Societății Ungare pentru Ajutarea Tibetului și a fost minuțios organizată.

Ea a început cu conferința „Introducere în budismul tibetan” ținută de Dalai Lama în fața a circa 11000 de persoane pe o arenă sportivă din capitala Ungariei și care a fost repetată în ziua următoare. Tendzin Gyaco a mai ținut apoi alte două conferințe. La toate cele patru conferințe, doar o parte dintre spectatori au plătit biletul, o mare parte primind bilete gratis, ceea ce presupune o acțiune de propagandă subvenționată.

În cursul vizitei, care a fost intens mediatizată, Dalai Lama a primit din partea lui Gábor Demszky, primarul general al capitalei ungare, diploma de cetățean de onoare al Budapestei și la invitația Grupului Parlamentar de Prietenie Ungaro-Tibetan, a ținut în Parlamentul Ungariei o cuvântare. Tot în Parlamentul Ungariei, Dalai Lama s-a întâlnit cu László Tőkés, ajuns vicepreședinte al Parlamentului Europei la inițiativa Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria. Presa nu a avut acces la întrevedere.

Rezumând, în aprilie 2010, László Tőkés îl invită în nume personal pe cel de-al 14-lea Dalai Lama ca, în toamnă, să viziteze localitatea Chiuruș din „Ținutul secuiesc” unde, în secolul al XIX-lea, s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, autor al unui dicționar englez-tibetan.

Vizita a fost programată să aibă loc imediat după vizita intens mediatizată lui Dalai Lama din luna septembrie în Ungaria. În mod evident, cele două vizite ale lui Dalai Lama au fost coordonate astfel încât cea din Ungaria să o potențeze politic și mediatic pe cea din România.

În contextul acesta, este evident că scopul real al vizitei lui Dalai Lama, care pe lângă ceremonia de comemorare a lingvistului maghiar, cuprindea și alte acțiuni, era să ofere ocazia lui László Tőkés de a internaționaliza problema autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „ținutului secuiesc”, care, conform declarațiilor sale repetate, ar fi… „Tibetul României”. Nu mai trebuie subliniat faptul că această acțiune politicianistă care folosea conotațiile negative ale așa-zisei «probleme a Tibetului» ar fi afectat în mod cinic nu numai imaginea României, dar și a Chinei.

Se poate trage concluzia că un scop complementar al vizitei a fost încercarea de înrăutățire a relațiilor româno-chineze contându-se pe faptul că România va avea o reacție inadecvată – de acceptare a vizitei lui Dalai Lama -, ceea ce nu s-a întâmplat datorită reacției ferme a Ministerului Afacerilor Externe. Acesta a accentuat faptul că România consideră Tibetul ca o parte inalienabilă a Chinei și că astfel de vizite, oficiale sau „particulare”, nu se realizează decât prin intermediul MAE român.

Reacția biroului de presă a lui Dalai Lama a fost cât se poate de adecvată: arătând că nu dorește ca această vizită să fie un prilej de disensiuni, a anunțat că liderul spiritual budist renunță la vizită. După tonul comunicatului, este foarte probabil ca Dalai Lama să-și fi dat seama că s-a intenționat folosirea sa într-o acțiune de manipulare, așa cum a mai fost folosit, atât el cât și „problema Tibetului”, ca instrument de șantaj mediatic de mai multe puteri, îndeosebi din G7, în relația cu China.

Surse: publicația „Temesvártol Brusszellig” (De la Timișoara la Bruxelles) elaborată de biroul europarlamentarului László Tőkés, ziarele centrale ungare Népszabadság, Népszava, Magyar Hirlap, Agenția Ungară de Presă MTI, Radio Kossuth, Duna TV, Jurnalul național.

*

Una dintre acțiunile recente care reconfirmă statutul de agent de influență al lui László Tőkés, devenit eurodeputat Fidesz, sunt declarațiile făcute la 21 aprilie la o reuniune ținută în orașul Eger: „Zi de zi, se poate observa cumromânii îşi şterg opincile pe drepturile maghiarilor”, „de decenii întregi, maghiarii sunt victimele unei agresiuni verbale care poate fi comparată doar cu antisemitismul verbal” (sic!) și „(…) opinia publică internaţională trebuie trezită la realitate pentru a înţelege că maghiarii nu luptă pentru drepturi cuvenite minorităţilor, ci pentru însăşi existenţa lor”. Sursă: www.egerhirek.hu

Sunt cuprinse în aceste formule logomahice toate cele trei coordonate ale dezinformării:

maniheismul, prin crearea de două tabere, cei buni și cei răi, diabolizarea adversaruluicel rău prin intermediul unor acuzații denigratoare inventate și colportate prin agenții de influență și ținta, care este opinia publică.

Și o ultimă mențiune: după știința mea, ocupația de agent de influență nu este incriminată de codul penal al nici unei țări! Nu există nici un delict de dezinformare sau influență.

Singura soluție pentru a fi combătută subversiunea realizată prin dezinformare ar fi organizarea unor echipe de cercetători – psihologi, sociologi, jurnalişti, experţi în contra-ingerinţă care, „studiind dezinformarea caz cu caz, disecând, urcând până la pseudo-informaţia iniţială, reperând procedeele de dezinformare utilizate, să reconstituie doctrina din aplicaţiile sale și acționeze în consecință [ Vladimir Volkoff, Dezinformarea, armă de război, p. 17].

Dorin Suciu

Surse : Ziaristi Online; cubreacov.wordpress.com

22/08/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ziua de 22 august în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

22 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

1233: Primul Ban de Severin, Luca, este menționat  intr-un document din timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235). 

Banatul Severinului a fost o formaţiune politică, militară şi administrativă cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman al regalităţii maghiare medievale.

A cuprins teritorii din vestul Olteniei şi din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reşedinţa la Severin. Banatul Severinului a fost disputat între Ţara Românească şi Ungaria.

  Titlul de „Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar şi politic de excepţie în apărarea graniţelor dunărene.

Pe lângă autoritate, titlu de cavaler al Ordinului Dragonului, titlul de Ban de Severin a oferit şi o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată.

După Luca se cunoaşte numele altui ban maghiar de Severin, Ştefan. Numit de Regele Bela al IV-lea (1235–1270), funcţia sa va fi preluată de Ioan.

Conceput ca o Marcă de graniţă a regatului maghiar, Banatul de Severin avea drept scop apărarea, consolidarea şi extinderea autorităţii coroanei maghiare la sud de Dunăre.

La maxima lui întindere a cuprins teritorii din vestul Olteniei şi din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reşedinţa în Cetatea Severinului.

Banatul Severinului a fost disputat politic între Ţara Românească şi Ungaria, iar religios între catolici si ortodocşi.

 

 

 

 

 

Sursa: http://historymaps.ro/?tag=banatul-de-severin

 

 

Mircea cel Bătrân a purtat şi el titlul de Ban de Severin.

În 1408, Sigismund îl numeşte Ban de Severin pe renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pipo di Ozora, cavaler ca şi Vlad Ţepeş al Ordinului Dragonului.

În 1429 Sigismund cere ajutorul Ordinului cavalerilor Teutoni. Sub conducerea lui Nicolae Radwitz, care este înobilat baron şi Ban de Severin, cavalerii teutoni preiau apărarea cetăţii şi a Banatului de Severin.

În timpul domniei lui Ladislau al VII-lea (1444-1457), şi a lui Matei Corvin (1458-1490), urmează o perioadă în care printre Banii Cetăţii Severinului sunt nobili maghiarizaţi şi catolicizaţi de origină română: Mihail de Cerna care a avut o continuitate de opt ani în funcţie, între 1446 şi 1454, fiind dublat în 1449 de vărul său Vasile de Cerna, iar între 1452 şi 1454 de un alt nobil român bănăţean, Petru Danciu de Caransebeş.

La fel, Ştefan şi Mihail de Mâtnic în 1459 şi respectiv 1467 vor contiuna şirul Banilor de Severin.

Alţi Bani severineni de origine româna sunt: Ladislau Ficior de Haţeg şi Gheorghe Mare, care pentru buna guvernare a Severinului este numit ulterior, Ban de Belgrad.

După bătălia de la Mohács, din 1526, Banatul Severinului a fost divizat. Partea răsăriteană (începând de la Vârciorova) a trecut sub jurisdicţia domnitorilor munteni, iar în partea apuseană (începând de la Orşova, inclusiv) s-a constituit, treptat, Banatul de Lugoj – Caransebeş.

 

 

 

 

1456: Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Drăculea, a   început a doua sa domnie în Țara Românească.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456 – 1462 şi 1476.

 

 

 

 

 

 

1531: In bătălia de la Obertin domnul moldovean Petru Rareș a fost înfrânt de poloni.

Trupele poloneze comandate de  hatmanul Jan Tarnowski (Ioan Tarnovschi) au recucerit Pocuția, de la moldoveni.

 

 

1785: Promulgarea patentei împăratului german Joseph al II-lea (împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, 1765-1790, şi rege al Ungariei şi Boemiei, 1780-1790) de „desfiinţare a iobăgiei în Transilvania”, prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de strămutare şi se interzicea alungarea lor de pe moşie fără un motiv legal.

 

 

 

 

1820: S-a născut la Bârlad, omul politic român Manolache Costache Epureanu.

S-a implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) şi al Adunării Elective a Principatului (1858).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Manolache Costache Epureanu photos

 

 

 

 

Cariera sa a luat o nouă întorsătură după alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Între 27 aprilie 1859 şi 3 aprilie 1860, Manolache Costache a fost prim ministru în Moldova, calitate în care a făcut primii paşi către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor neînchinate (chinoviilor), a luat măsuri de modernizare a armatei (înfiinţarea unui batalion de geniu) şi a încercat înfiinţarea unor instituţii de credit (bancă naţională şi credit funciar).

Între 14 iulie 1860 şi 14 aprilie 1861 a devenit singurul prim ministru moldovean al Ţării Româneşti.

 A deţinut funcţia de prim-ministru în anii 1869, 1870 (guvernul „Cloşca cu puii de aur”) şi 1876. În ultima sa guvernare, Epureanu, împreună cu Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, a acţionat în vederea realizării Independenţei pe cale diplomatică prin cunoscutul memoriu adresat puterilor europene.

Lui i se datorează reorganizarea cluburilor conservatoare şi înfiinţarea, de fapt, a Partidului Conservator, în februarie 1880.

 A decedat in  data de 7 septembrie 1880, la Schleangenbad, în Germania.

 

 

 

 

 

 1834: Aradul a primit în mod solemn titlul de Oraş Liber Regesc din partea împăratului Francisc I (atunci Aradul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar).

Autonomia administrativ-fiscală obţinută prin ridicarea la rangul de Oraş Liber Regesc, a fost încununarea unui întreg secol de eforturi politice şi financiare depuse de comunitatea arădeană, care aspira la „eliberarea economică” şi a generat un avânt economic deosebit, care în următoarele decenii a adus prosperitate şi a făcut din Arad un  important centru economic al Transilvaniei.

 Prin Hotărârea nr. 296 din 21 august 2004 a Consiliului Local al Municipiului Arad , 22 august a fost  declarată „Ziua Municipiului Arad”.

 

 

 

 

 

1850: A încetat din viaţă poetul romantic banatean,  Nikolaus Lenau, autorul poemelor dramatice: “Savonarola” şi “Faust”; (n. 13 august 1802).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1862: S-a născut (la Kecskemet, Ungaria) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii.

A fost unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania; (m. 1919, la Cluj).

 

 

 

 

 

1890: A încetat din viaţă la Mircești, județul Iași, poetul, prozatorul și dramaturgul român Vasile Alecsandri, redactor şi proprietar al revistei “România literară”, membru fondator şi membru de onoare al Academiei Române, luptator pentru unirea principatelor române.

 A publicat prima culegere de poezie populară românească; (n. 21 iulie 1821, Bacău, Moldova).

 
 

Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în “Dacia literară“, și cu pieseta “Farmazonul din Hîrlău“.

După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în ”Calendar pentru poporul românesc”.

Creația sa literară e reprezentată de cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, “Doinele“.

Al doilea grup de poezii, “Lăcramioare“, apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, ”Lăcrămioarele” demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace.

Ciclurile de poezii intitulate “Suvenire” (1853) și “Margăritarele” (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri.

Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale.

Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

 

 

 

1892: S-a născut la Turnu Severin, pedagogul si astronomul român Victor Daimaca,singurul astronom român descoperitor de comete; ( d. 20 mai 1969, Bucureşti).

A obținut apoi licența în matematici la Facultatea de Științe a Univerității din București având ca profesori renumiți matematicieni și astronomi, printre care Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Țițeica, Anton Davidoglu, Nicolae Coculescu.

A lucrat o vreme ca funcționar la București însă dorința de a regăsi cerul înstelat l-a determinat să ocupe o catedră de matematică în Târgu Jiu.

Între anii 1929 – 1950 a fost profesor de matematică predând mai întâi la Școala de meserii din Vădeni și ulterior la Școala Normală de băieți din Târgu Jiu.

Din anul 1949 a lucrat la Institutul Astronomic din București.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numele său este legat de descoperirea a două comete, ambele omologate de Uniunea Astronomică Internaţională şi singurele care poartă numele unui român:

 – cometa 1943c Daimaca, o cometă de mărimea 8 pe care a descoperit-o în 3 septembrie 1943 în constelaţia Lynx, pe linia α Geminorum – ε Ursa Mare , doar cu ajutorul unui binoclu ce mărea de 15 ori şi
– cometa 1943 W1 VanGelt-Peltier-Daimaca, cometă pe care Victor Daimaca a descoperit-o în data de 16 decembrie 1943 în regiunea sudică a constelaţiei Aquarius, concomitent cu alţi doi astronomi, sud-africanul Van Gelt şi americanul Peltier.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru prima cometă descoperită, a primit o medalie de bronz cu numele său gravat pe ea din partea Societăţii astronomice a Pacificului din San Francisco.
 La  30 iulie 1945 – cometa Kopf (ce a fost ulterior descoperită de un german, aceasta  purtând numele acestuia, deoarece telegrama lui Daimaca nu a ajuns în timp util la Copenhaga).

In onoarea sa, două străzi din Sectorul 1, Bucureşti, poartă numele lui Victor Daimaca.  

 

 

 

 

 

1897: S-a născut la Arminciu, în Grecia,(într-o familie de aromâni), biograful şi eseistul Sterie Diamandi.

A ilustrat prin câteva lucrări de succes, o specie a literaturii de frontieră la modă în perioada interbelică: biografia; (m. 11 iunie 1981, Bucuresti).

 

 

 

 

Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numara : „Galeria oamenilor politici”, 1935 (Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Ion G. Duca, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Constantin Stere, Ion Mihalache, A. C. Cuza, Constantin Argetoianu, M. Manoilescu); Eroii revoluţiei ruse”, 1937; „Galeria dictatorilor”, 1938; „Oameni şi fapte din istoria aromânilor”, 1940; „Iisus Mântuitorul” (vol. 1), „Activitatea şi învăţătura” (vol. 2); „Patimile, moartea si Învierea” (vol. 3), 1943;
„Arca lui Noe”, volum de eseuri.

 

 

 

 

1904: S-a născut sculptorul român Gheorghe D. Anghel, autorul bustului lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român din Bucuresti; (m. 7 aprilie 1966).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1914: Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914) intrarea ţării noastre în război de partea Puterilor Centrale.

Regele Carol I îi răspunde că nu poate satisface cererea din cauza opiniei publice româneşti.

 

 

 

 

 

 

1917: Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu” (n. 14.01.1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu).

 Nascuta  Cătălina Toderiu, s-a remarcat în luptele de pe Jiu.

In timpul bataliei de  la Varnița și Muncelu, ofensivă a armatei germano-austro-ungare este oprită de Armata Română cu pierderi grele.

În cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost împușcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”

A fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitionești, județul Vrancea.

Osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Tg. Jiu în mormântul monument din centrul orașului.

 

 

 

 

1917:  S-a născut la Bacau, criticul şi istoricul literar Alexandru Piru, autorul lucrării “Istoria literaturii române de la început până azi”; (m. 6 noiembrie 1993).

Alexandru Piru  a fost   profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universității din București si unul dintre asistenții lui George Călinescu, alături de Dinu Pillat și Adrian Marino, pînă la „radierea” (îndepărtarea) acestuia din Facultate, și a îngrijit re-editarea monumentalei „Istorii a literaturii române de la origini și pînă în prezent”, semnând prefața ediției a doua, publicată în 1982 de Editura Minerva.

Este de asemenea autorul unor importante lucrari de istorie a   literaturii române :”Istoria literaturii române de la origini până la 1830″ (publicată în 1977), Istoria literaturii române (publicată postum în 1994) și nu în ultimul rând foarte utila Istorie a literaturii române vechi, considerată a fi a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan.

 

 

 

 Imagini pentru Alexandru Piru,photos

 

 

 

 

 

Alexandru Piru este și autorul unei retrospective a deceniului literar cinci, intitulată Panorama deceniului literar românesc 1940-1950 (apărută în 1968). În anul 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 1934: Marele diplomat Nicolae Titulescu, a fost numit şef al delegaţiei române, la cea de-a 15-a sesiune extraordinară a Societăţii Naţiunilor.

 

 

 

 

 

1941: Generalul Ion Antonescu a fost avansat la gradul de mareșal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1963: S-a nascut scriitorul si jurnalistul  român Bogdan Teodorescu.

 

 

 

 

 

 

 

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

 

 

 

1968: Marea Adunare Naţională a adoptat “Declaraţia cu privire la principiile de baza ale politicii externe a României”, transmisa parlamentelor si guvernelor din toate tarile lumii si Organizaţiei Naţiunilor Unite, declaratie  care sublinia coordonatele politicii de independenta ale tarii.

 

 

 

 

1969: Decret de reînființare a Academiei de Știinte Medicale din Romania.

 

 

 

 

 

 

 

 

1972 : A încetat din viaţă fizicianul Ştefan Procopiu, cercetător în domeniul magnetismului, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române.  

 

 

 

 

 

 

 

A  descoperit “Efectul Procopiu” de de polarizare a luminii. (n. 19 ianuarie 1890).

A fost desemnat în două rînduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel; (n.19 ianuarie 1890).

 

 

 

 

 

1981: A încetat din viaţă la Bucuresti, poetul avangardist Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder); (n. 8 august 1902, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

A debutat literar in 1926 cu volumul de poezii simboliste „Rabojul unui muritor. Strofe banale”.

Scoate trei ani mai tarziu revista de avangarda „Unu” si infiinteaza o editura cu acelasi nume, unde va tipari volumele proprii si carti ale unor scriitori precum Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca si Vasile Dobrian.

Publica in 1930 volumul „Diagrame”, urmat de „Echinox arbitrar” in 1931 si de „Viata romantata a lui Dumnezeu” in 1932. Sasa Pana este autorul a numeroase oprere in proza de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem in proza si articol cu caracter de manifest.

Publica mai multe volume de proza cu caracter umoristic. Ii apare in 1966 prima antologie din opera sa poetica, „Poeme si poezii” si un volum de memorialistica de aproape 700 de pagini intitulat „Nascut in ’02: Memorii, file de jurnal, evocari” in 1973.

Sasa Pana a realizat si traduceri valoroase din operele lui Jean Cassou, Loys Masson si Paul Eluard. Din opera scriitorului Sasa Pana fac parte volumele de poezii: Cuvantul talisman (1933), Calatorie cu funicularul (1934), Iarba fiarelor (1937), Pentru libertate (1945), volumele in proza si publicistica: Sadismul adevarului (1936), A fost odata… si nu va mai fi! Nuvele de Sasa Pana (1949), Misiunea trebuie implinita (1950), piese de teatru: Asa intrece, inteleg si eu! (1949) si Teatru mic (1950).

 

 

1985: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Ceramicii şi Sticlei.

Muzeul Ceramicii si Sticlei a fost adapostit in palatul de ceremonii al domnitorului Barbu Stirbei, pe Calea Victoriei, la numarul 107. In prezent, palatul se afla intr-o stare avansata de degradare. 

Tematica muzeului reliefeaza virtutile artistice ale prelucrarii lutului si face  o trecere prin toate etapele prelucrarii acestui material: vesela de uz casnic, sticlarie si portelanuri.

In anul 1988, in acest muzeu a avut  loc si prima editie a Salonului anual de sticlarie si ceramica.

 

 

 

 

 

1985: A încetat din viaţă marele actor român Octavian Cotescu.

 

 

 

 

 

 

 

A facut parte din generaţia de aur a teatrului românesc si a jucat  în numeroase filme precum “Secretul lui Bachus”, “Buletin de Bucureşti”, “Eu, tu şi Ovidiu”; (n. 14 februarie 1931).

 

 

 

 

1995: S-a născut la Timişoara, gimnasta Diana Bulimar. Este o gimnastă artistică română de talie mondială, participantă la Jocurile Olimpice de vară din anul 2012, medaliată cu aur în proba pe echipe la Campionatele Europene de Gimnastică de la Sofia, în anul 2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1999: A decedat Tudor Popescu, dramaturg, scenarist şi publicist român (“Satana cel Bun şi drept”, “O dragoste nebună, nebună, nebună”);(n. 8 septembrie 1930).

 

 

 

 

 

 

 

2000: A murit Hary Maiorovici, compozitor român, membru de onoare al Academiei Internaţionale de Cultură din Roma.

A compus muzica pentru mai mult de 100 de filme, fiind distins cu 17 premii internaţionale; (n.6 septembrie 1918).

 

 

 

 

 

2002: A murit în Neuchâtel, Elveția,  Horia Liman (Lehman), scriitor şi publicist elveţian de origine română; a fost distins cu premiul internaţional ‘‘Friedrich Schiller ’‘, în anul 1993, pentru două din romanele sale în limba franceză ‘‘ L’ echeance ”şi ‘‘ Les Bottes ”; (n. 12 septembrie 1912, la București, România,).

  A făcut parte din cercul „Sburătorul” si a fost redactor-șef al revistei „Contemporanul” (1946-1957).

A redactat si o „Antologie a poeților români din Occident”.  

 

 

 

 2002: A avut loc inaugurarea oficială a Casei Fotbalului Românesc, eveniment la care a participat preşedintele şi preşedintele de onoare al FIFA, Joseph Blatter, respectiv Joao Havelange şi preşedintele UEFA, Lennart Johansson.

 

 

 

2010: A încetat din viaţă boxerul Gheorghe Fiat, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki; (n. 1929).

 

 

 

 

 

2011: Unicul papirus din România şi cel mai vechi  existent pana acum in Europa, a fost predat oficial de specialiştii ruşi muzeografilor de la Mangalia.

Papirusul descoperit în 1959 la Mangalia, fusese trimis la Moscova pentru restaurare şi conservare şi nu s-a mai ştiut nimic despre el timp de o jumătate de secol.

 

 

 

 

 

 

 

Acest papirus scris în limba greacă, este singurul descoperit în România şi singurul din Europa care s-a conservat în întregime. Mai există în Grecia bucăţi dintr-un papirus descoperit în 1962 la Derveni, care datează tot din secolul al IV-lea î.Hr.

Acesta însă  nu a supravieţuit în întregime de-a lungul secolelor. Din păcate, în ciuda eforturilor de conservare, papirusul descoperit la Mangalia în mormântul unui nobilul scit nu mai este în aceeaşi condiţie în care era în 1959.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/22/o-istorie-a-zilei-de-22-august-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

22/08/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: