CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O revista a presei maghiare.Ce mai spune presa ungurilor din România ?


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acuzaţie de terorism pe Pământul Secuiesc / Le fac imposibilă existenţa

Beke Csilla, soţia lui Beke Istvan Attila, aflat de peste jumătate de an în arest preventiv, a vorbit la sfârşitul săptămânii trecute, în limbile maghiară şi română, pe pagina sa de Facebook, despre faptul că autorităţile române exercită presiuni asupra ei de luni de zile şi încearcă să o forţeze să vândă firma familiei Beke, BIA Electronic, care funcţionează de aproape 18 ani. In opinia sa, puterea română încearcă să le distrugă, dintr-o singură trăsătură de condei, firma, familia şi viaţa.

Firma este ameninţată de pericolul desfiinţării.  Din mărturisirea lui Beke Csilla reiese că în timpul în care a funcţionat, firma nu a primit niciodată vreo sancţiune pe linia sistemelor de securitate.

S-au perfecţionat sistematic şi au perfecţionat şi personalul, însă tot au ajuns ţinta secrviciului secret.

Serviciul Român de Informaţii şi-a restras fără vreo motivaţie avizul prealabil cu privire la funcţionarea firmei, ceea ce echivalează cu încetarea autorizaţiei de funcţionare în domeniul tehnicii de securitate.

Despre ce altceva să fie vorba dacă nu despre un atentat la adresa existenţei familiei? -a întrebat Beke Csilla, în opinia căreia prin această măsură este luată pâinea de la gura copiilor, a familiei şi a angajaţilor.

Sursa: Haromszek  nr. 7816/2016, autor Iochom Istvan 

 

 

 

Politica românească bizantină anulează nu numai trecutul / Istoria noastră în banca acuzaţilor

O metodă eficientă a dezangvinizării unei naţiuni sau a unui grup etnic este strădania privării lor de amintiri şi de identitate.

Un astfel de exemplu este aşa-numitul proces al drapelului secuiesc în România şi la Strasbourg, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Oricât de ciudat ar părea, administraţia publică orădeană a fost în stare să intenteze proces împotriva unuia dintre simbolurile istoriei transilvane, mai exact a drapelului istoric al Pământului Secuiesc.

Deşi falsificarea istoriei a devenit, după Trianon, o practică în ţările înconjurătoare, o astfel de procedură nu a mai avut loc nicăieri până acum.

În 18 iunie 2014, europarlamentarul Tokes Laszlo s-a încumetat să arboreze pe balconul biroului său din Oradea drapelul secuilor.

Acel simbol pe care îl folosesc, alături de cele proprii, şi Parlamentul ungar, şi multe dintre aşezările noastre. Instanţa română a considerat că acest simbol al secuimii este atât de periculos încât a declanşat un proces care a trenat doi ani, după care l-a pedepsit pe autor, Tokes Laszlo, printr-o sentinţă definitivă. procedura a fost iniţiată nu de dictatura ceauşistă, ci de un stat membru UE, apărător fervent al drepturilor românilor din Moldova.

Castelul Dracula din Bran este într-o stare extraordinară.

A fost reabilitat, însă statul român nu vrea să-l cumpere, deşi constituie o atracţie turistică însemnată.

Politica românească bizantină anulează nu numai istoria, ci şi simplul interes material şi propăşirea maghiarilor-secui, adică a contribuabililor din România.

Nu se ştie dacă demararea procesului drapelului este motivată de teamă sau de invidie. În orice caz, faptul că procesul aşteaptă o sentinţă la Strasbourg spune câte ceva şi despre starea UE.

O instanţă internaţională trebuie să se pronunţe în cazul unui simbol istoric, care deranjează privirea administraţiei publice româneşti.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 114/2016, autor Wodianer-Nemessuri Zoltan

 

 

Kincses Elod la Bruxelles: Nu se poate renunţa la autonomia Transilvaniei

Nu se poate renunţa la autonomia Transilvaniei, deoarece, dacă nu va fi autonomie, maghiarimea împinsă în situaţie minoritară nu va putea dăinui pe termen lung – a declarat avocatul Kincses Elod cu ocazia prezentării celei de-a doua ediţii în limba engleză a volumului său intitulat Martie cel negru de la Târgu Mureş, care a avut loc marţi, la Institutul Balassi de la Bruxelles.

Potrivit autorului, autonomia înseamnă: pe lângă respectarea hotarelor ţării, o anumită minoritate va obţine, în cadrul hotarelor, dreptul să dăinuiască şi să se simte bine pe propriul pământ natal.

Maghiarimea din Transilvania aplică, în momentul de faţă, o autoapărare justă, care trebuie recunoscută şi susţinută – a adăugat avocatul. Kincses Elod a precizat: în condiţiile crizei imigranţilor, factorii decizionali occidentali cu greu pot fi determinaţi să înţeleagă că există minorităţi naţionale deasupra cărora hotarele au fost strămutate.

Situaţia acestor comunităţi naţionale ar trebui analizată şi interesele lor ar trebui validate într-un alt mod – a opinat avocatul. Referitor la situaţia maghiarimii din România, Kincses a menţionat: marea problemă este indiferenţa ce persistă în rândul maghiarimii din cauza insuccesului reprezentării intereselor. Această indiferenţă ar trebui eliminată ca să reuşim să luptăm cu succes pentru autonomie, pentru dăinuirea şi drepturile noastre – a subliniat Kincses Elod.

Acesta a precizat: în ultimii doi ani, situaţia minorităţii maghiare s-a înrăutăţit în mod clar. Comunitatea etnică ce numără un milion şi jumătate de membri, respectiv cauza acesteia nu pot fi măturate sub preş nici dacă Bruxelles nu este dispus să se ocupe de drepturile minorităţilor naţionale indigene – a adăugat Kincses. În cadrul discuţiilor care au însoţit prezentarea de carte, Boris Kalnoky, corespondentul de la Budapesta al publicaţiei conservatoare Die Welt din Germania, a precizat: opinia publică germană nu cunoaşte problema minorităţii maghiare şi nici cauza aspiraţiei la autonomie. În cazul ţărilor europene occidentale există pericolul că, dacă maghiarii adoptă poziţie pentru susţinerea propriilor drepturi, aspiraţiile lor sunt acuzate imediat de naţionalism -a adăugat jurnalistul. În opinia sa, maghiarii ar trebui să se solidarizeze cu minoritatea germană din Transilvania ca să-şi poate valida mai bine interesele, iar în loc de autocompătimire, să atragă atenţia la nivel internaţional – prin acţiuni spectaculoase – asupra lor şi a propriilor lor aspiraţii.

Sursa: Haromszek nr. 7829/2016

 

Legea privind drapelul crează conflict

Şedinţa ordinară a Comisiei de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei va avea loc în 28 iunie, pe ordinea de zi a acesteia fiind fixată şi petiţia formulată de patru primari de pe Pământul Secuiesc cu privire la cazul drapelului secuiesc – a atras atenţia Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), într-o scrisoare deschisă adresată lui Kelemen Hunor.

Se pare că la şedinţă, punctul de vedere al maghiarilor nu va fi reprezentat de nimeni, deoarece părerile privind reglementarea incriminată sunt împărţite.

Izsak accentuează faptul că cei patru primari solicită verificări în baza punctului de vedere al CNS, cu privire la recent adoptata lege privind drapelele.

Primarii apreciază că legea privind drapelele, adoptată de Camera Deputaţilor, este inacceptabilă pentru comunitatea secuiască deoarece este una restrictivă. Klarik Laszlo a declarat ieri că nu va participa la şedinţa Comisiei de Monitorizare, care va avea loc săptămâna viitoare, deoarece nu a fost invitat, iar în lipsa unei invitaţii nu poate lua cuvântul şi nu îşi poate exprima opinia.

Totodată, opinia UDMR diferă de cea a CNS în ceea ce priveşte legea drapelului, reprezentanţii uniunii au votat această lege, însă nu oferă niciun sprijin pentru cazul drapelului secuiesc ci ar rezolva doar problema drapelelor locale şi judeţene. Klarik a obiectat faptul că nimeni nu a iniţiat o dezbatere de fond cu el şi nu este de acord nici cu propunerea CNS de a solicita un control al comisiei de control al Consiliului Europei la faţa locului. De ani de zile insist asupra dezbaterilor, a creării unui consens, pentru a exista un minim naţional unitar, pe care să îl reprezentăm cu toţii.

Fără acest lucru nu doar că fiecare încercare a noastră va eşua, ci mai devreme sau mai târziu va crea un efect invers, şi partenerii noştri internaţional nu vor lua în serios propunerile noastre – a declarat Klarik.

Sursa: Haromszek nr. 7831/2016, autor Farkas Reka

 

Patrioţii secui au fost puşi în libertate!

Serviciului Naţional de Apărare a Drepturilor (NJSZ, http://www.njsz.hu) salută faptul că patrioţii HVIM-işti secui Beke Istvan şi Szocs Zoltan – acuzaţi de terorism, printr-o procedură-simulacru, de către procuratura română – au fost puşi în libertate la data de 1 iulie 2016 . DIICOT îi acuză – în lipsa unor dovezi şi printr-o procedură menită a fi un proces-simulacru antimaghiar – că ar fi intenţionat să detoneze o bombă artizanală la parada militară care urma să aibă loc în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, cu ocazia zilei naţionale române.

Rechizitoriul de 70 de pagini, depus la 19 mai, este plin de aspecte antimaghiare şi inepţii juridice.

În cadrul procedurii-simulacru – care urmăreşte intimidarea şi defăimarea poporului maghiar transilvan care luptă pentru autodeterminarea sa – au fost lezate în special prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare şi cerinţa unei proceduri cinstite. Serviciului Naţional de Apărare a Drepturilor este preocupată în mod deosebit, încă din primul moment, de cazul celor doi patrioţi secui care, potrivit standardelor juridice internaţionale, sunt clar deţinuţi politici.

Declarăm ferm că încetarea cât mai urgentă a procedurii este motivată. În locul acestor proceduri-simulacru, antimaghiare, statul român ar trebui mai degrabă să fie preocupat de asigurarea validării drepturilor individuale şi comunitare ale poporului maghiar transilvan – care este grav privat de drepturi în momentul de faţă – după model european (ex.: Tirolul de Sud, Tara Bascilor) şi conform normelor juridice în vigoare, în strânsă colaborare cu acesta, cu statul ungar şi cu organismele internaţionale responsabile de garantarea drepturilor omului (UE, ONU, Consiliul Europei). Dr. Gaudi-Nagy Tamas, administratorul Serviciului Naţional de Apărare a Drepturilor.

 

Sursa: Szekely hirmondo nr. 127/2016

 

 

Sf. Gheorghe

 5.08.2016

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

09/08/2016 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: