CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Miturile anti-unire si adevărul despre beneficiile unirii cu Basarabia


Opt mituri anti-unire. Adevărul despre ce beneficii ar avea România din unirea cu Basarabia

 

Miturile anti-unire sunt teorii promovate, amator sau profesionist, de cei care își manifestă scepticismul faţă de procesul de reîntregire a ţării. Mimând pragmatismul, ei spun despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” și invocă, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic.

Fără să contrazică adevărul istoric, că Basarabia e parte din terioriul românesc, retorica scepticilor induce nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore: instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat.

Cât adevăr și câtă dezinformare/manipulare se ascunde în toate aceste teorii?

 

 

 

 

30-000-de-moldoveni-au-cerut-unirea-la-chisinau-pe-5-iulie

 

 

 

MITUL 1 – „România nu are nevoie de rușii din Basarabia”

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu aproape 40% populație rusofonă, care ar face din problema minorităților o piatră de moară, după ce problema maghiară a fost oarecum depășită”. Cât adevăr ascunde această teorie?

Conform datelor oficiale prezentate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, la referendumul din 2014 populaţia acestei ţări era de 3.555.159 locuitori.

Nu au fost încă date publicităţii datele referitoare la naţionalităţile de bază însă, conform rezultatelor precedentului referendum (2004), doar 8,4% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat ca fiind de naţionalitate ucraineană, 5,9% – ruși, 4,4% –  găgăuzi, 1,9% – bulgari și 1% – alte naţionalităţi.  78,5% din cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni, iar 2,2% – români (n.r. – conform unor date preliminare, această cifră a crescut, în 2014, la 23,2%), ceea ce ne arată că procentul etnic românesc este de 80,7%.

Prin comparaţie, la recensământul efectuat în România în 2011, 88,9% dintre cetăţeni s-au declarat români,  6,5% – etnici maghiari, 3,3% – romi, 50.900 de persoane – ucraineni, 36.000 – germani, 27.700 – turci, 23.500 – ruşi (lipoveni) şi 20.300 – tătari.

Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământul din 2011 în România a fost de 1.227.600 persoane. Ȋn Republica Moldova trăiesc 201.218 cetăţeni de etnie rusă și 282.406 de ucraineni. Ȋnsumaţi, sunt de trei ori mai puţini decât numărul etnicilor maghiari de la noi.

328242_2426122414009_1280007257_2972142_1149294641_o

MITUL 2: „Nu toţi cei care se declară moldoveni sunt și români”

Este o teorie promovată de rusofili și de cei care nesocotesc istoria. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”, a declarat recent Vladimir Jirinovski, într-un interviu acordat unei televiziuni ruse.

Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, este cunoscut ca fiind un naționalist excentric. Declarația sa recentă contrazice „teoria moldovenismului”, promovată de filorușii și rusofonii care au tot încercat, vreme îndelungată, îndoctrinarea populației din Basarabia și alterarea coeziunii culturale, lingvistice și spirituale dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, scrie timpul.md.

Mitul promovat de rusofili este demontat chiar unul dintre idolii lor, de însuși Jirinovski.

MITUL 3: „România nu se poate lega la cap cu Transnistria”

Altfel spus, „România n-are nevoie de o regiune cu un conflict înghețat în interiorul granițelor sale, adică de Transnistria”.

Este adevărat, în Republica Moldova există un conflict îngheţat, vechi de peste două decenii, însă această stare de fapt nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea regăsirii unităţii naţionale româneşti. Regimul separatist de la Tiraspol nu se bucură de niciun fel de recunoaştere internaţională, nici măcar din partea Federaţiei Ruse, stat care îl protejează şi îi asigură existenţa.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012, o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România, militează pentru Unirea celor două state româneşti în graniţele lor actuale, recunoscute internaţional. „Internalizarea conflictului transnistrean între frontierele statului român unificat nu reprezintă un fapt fără precedent. În Uniunea Europeană există exemplul Ciprului, ţară care a fost acceptată în Uniune, deşi găzduieşte încă din 1973 un conflict îngheţat, iar trupe ale unei ţări nemembră UE sunt prezente pe teritoriul acesteia, împotriva voinţei sale. Prin urmare, ca şi în cazul Ciprului, Acţiunea 2012 este de acord că România va trebui să continue negocierile în vederea găsirii unei soluţii paşnice pentru rezolvarea conflictului existent”, se precizează pe site-ul actiunea2012.ro.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 consideră că e nevoie ca România, până la rezolvarea problemei Transnistriei, să stabilească „o linie de demarcaţie atent securizată cu dotări de nivel european la limita de vest a zonei controlate de separatişti. Aici se vor afla atât punctele de trecere a frontierei Uniunii Europene, cât şi birourile serviciilor puse la dispoziţia locuitorilor din localităţile supuse autorităţilor din Tiraspol.”

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, susţine că în această perioadă „ne găsim în faţa unei ferestre de oportunitate, în care inclusiv mult invocata problemă a Transnistriei poate fi soluţionată mai uşor decât se crede, aceasta putând fi parte a unui acord mai cuprinzător ce vizează Ucraina”.

La summit-ul NATO din septembrie 2014, liderii aliați au decis să acorde sprijin, consiliere și asistență Moldovei. Conform unui comunicat de presă emis recent de Ministerul Apărării de la Chișinău, „circa 800 de militari din Republica Moldova, SUA, Polonia, Georgia şi România participă, în perioada 12-25 iulie a.c., la exerciţiul multinaţional «Efort comun 2015». În manevrele militare sunt implicaţi aproximativ 800 de militari din Moldova, SUA, Polonia, Georgia și România”. Evenimentul are loc la centrul de instruire militară al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi.

MITUL 4 – „România n-are nevoie de corupţia din Basarabia”

Ca și când noi am fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte și al guvernării fără de corupţie, unii dintre români invocă ca argument anti-unionist problemele existente acum în Republica Moldova. „România n-are nevoie de o regiune cu o corupție endemică și o oligarhie mult mai apropiate de modelul din Asia centrală decât de Europa”, susţine teoria.

De fapt, după unificarea celor două state, regulile, legile și justiția din România se vor extinde și peste Prut. Cu alte cuvinte, sistemul nostru imunitar anticorupţie, dezvoltat îndeosebi în ultima vreme, poate învinge microbul existent în Republica Moldova.

Pe de altă parte, problemele ce există astăzi dincolo dincolo de Prut sunt considerate de unii drept o oportunitate. „Instabilitatea din Moldova ar putea fi o ocazie pentru România”, este titlul unui raport dat publicităţii, la 17 iulie a.c., de agenția americană de analiză strategică Stratfor. „De-a lungul anilor, atât Rusia, cât și Uniunea Europeană au încercat să-și extindă sferele de influență în Moldova, prin sprijinirea partidelor politice sau a mișcărilor sociale. Asemenea Ucrainei, Moldova a optat în ultimii ani pentru relații mai strânse cu UE, semnând în 2014 un acord de asociere și de liber schimb cu statele din blocul comunitar”, relatează agenția Startfor.

„Aspiraţiile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană au suferit o lovitură majoră recent, când premierul pro-european Chiril Gaburici a demisionat. Moldova era deja într-o criză economică majoră. Căderea Guvernului Gaburici a condus la oprirea programelor economice ale Băncii Mondiale şi FMI.

În plus, UE a anunţat, la 7 iulie a.c., suspendarea finanţării pentru Republica Moldova până la formarea noului guvern. Partidele proeuropene au anunţat intenţia de a forma un nou guvern până la sfârşitul lunii iulie, dar disensiunile profunde persistă”, informează Stratfor, care subliniază că situaţia de acum „este în interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul Ucrainei. Semnificativa prezenţă militară rusă în regiunea separatistă Transnistria şi în zone proruse precum Găgăuzia conferă Rusiei o importantă pârghie de influenţă asupra Chişinăului. Cu toate acestea, criza politică din Republica Moldova – în special dificultăţile financiare din ce în ce mai mari ale ţării – ar putea fi o oportunitate pentru România, de a scoate această ţară din sfera de influenţă a Rusiei”, se subliniază în raportul agenției americane Stratfor.

MITUL 5 – „România n-are nevoie de o regiune săracă”

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu o economie mai mult decât problematică, care ar duce PIB-ul în jos, anulând și puținul recuperat în ultimii ani față de media UE”

Dimpotrivă, susține dr.ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. „Revenirea Basarabiei la patria mamă este și o poartă deschisă pentru România spre Est, spre piețele din Est. Acum, România se chinuie să se uite înspre Est. Ori, acesta este un lucru important, să ne uităm către piețele din Est, pentru că ele sunt viitorul. Basarabia ar putea fi platforma noastră către spațiul de răsărit, care este o piață imensă și un oportunitate de dezvoltare”, declară dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

Un studiu realizat recent de „Fundația Universitară a Mării Negre” arată că „singura cale prin care România sau Republica Moldova pot avea creștere economică de peste 5% este viitoarea Unire”. Ȋn caz contrar, nu se prefigurează vreo schimbare în dinamica actuală, pentru niciuna din cele două țări..

Raportul dat publicității la 17 iulie a.c. de agenția americană de analiză strategică Stratfor susține același lucru: „criza politică din Moldova – și în special dificultățile financiare crescute ale țării – ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate pentru România. (…) Chiar dacă, la nivel declarativ, liderii politici români nu susțin reunificarea, Bucureștiul rămâne un susținător cheie al legăturilor mai strânse cu Chișinăul, în contextul Uniunii Europene. (…) Înainte de întâlnirea ce avut loc la 8 iulie a.c. între Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, o delegație de la Banca Națională a România a efectuat o vizită mai puțin mediatizată, dar potențial semnificativă pentru Moldova. Scopul oficial al vizitei a fost lansarea unui proiect de înfrățire sprijinit de UE, ce vizează consolidarea capacității băncii centrale din Republica Moldova în domeniile de reglementare și supraveghere. Proiectul a primit 1,2 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a oferi asistență tehnică în Moldova și va fi implementat de către Banca Națională a Moldovei și un consorțiu ce cuprinde Banca Națională a României și Banca Centrală din Olanda. Acest proiect vine într-un moment cheie pentru economia Moldovei, aflată sub impactul dispariției, la începutul acestui an, a peste 1 miliard dolari – echivalentul a peste 12,5 % din PIB-ul țării – de la trei din cele mai mari bănci din Moldova, dar și a scandalului de corupție ce a urmat.

Știind că băncile străine nu vor intra, cel mai probabil, în Republica Moldova într-un moment în care 80% din băncile din țară se află în programe de supraveghere, România e într-o poziție bună pentru a asista această țară, având în vedere apropierea de Moldova, dar și existența unui interes strategic de a scoate Chișinăul de pe orbită Moscovei. În plus, pentru ca sectorul bancar român să împartă expertiza sa cu sectorul din Moldova, Bucureștiul ar putea facilita investițiile românești în Moldova.”

Conform raportului Stratfor, „Bucureștiul e conștient că se confruntă cu obstacole în consolidarea influenței sale la Chișinău. Timp de mulți ani, Rusia a fost cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, dar restricțiile comerciale din motive politice au scăzut exporturile moldovenești în Rusia, iar exporturile către Uniunea Europeană și în special către România au crescut. În 2014, Moldova a exportat 18 % din produsele sale în România, față de 11% în Rusia, iar exporturile de fructe din Moldova în Uniunea Europeană – majoritatea spre România – au crescut cu mai mult de 60% în primele șase luni ale anului 2015. Cu toate acestea, Moscova păstreze o prezență puternică în sectorul financiar din Moldova. Aproximativ 70 % din sectorul bancar al Moldovei este controlat de capitalul rusesc, iar președintele celei mai mari bănci din Moldova, Moldindconbank, trăiește în Rusia și are legături politice acolo. Dar marile bănci, precum Moldindconbank, au ajuns sub un control mai mare și au contribuit la creșterea problemelor politice în Republica Moldova, ca urmare a crizei economice. Prin urmare, creșterea slăbiciunilor financiare ale Republicii Moldova și capacitatea României, dar și dorința ei de a ajuta la atenuarea unora dintre problemele economice ar putea face ca acest subiect să devină unul de mare interes pentru ambele părți, în viitor.”

MITUL 6 – „Vor fi probleme cu diferențele existente între economiile din Basarabia și din România”

„Desigur, vor exista probleme tehnice”, mărturisește dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. „Avem două monede, va trebuie făcută o tranziție la o singură monedă națională. Dar în 1918 (n.r. – anul Marii Uniri) existau în circulție 4-5 monede, nu este un proces anevoios.”

Ȋn ceea ce privește armonizarea sistemelor de protecție socială din cele două state, ea poate fi ceva mai dificilă, pentru că nu se poate realiza imediat. „Sistemele sunt asemănătoare, dar nu sunt identice, în România și în Republica Moldova. Dar, din experiența noastră românească, recalcularea pensiilor din Moldova, de pildă, se poate face într-un an, doi.”

Pensia medie în Republica Moldova este de 82 USD, în vreme ce în România ea se ridică la 211 USD. Pe o durată de 12 luni, de pildă, aducerea pensiilor la aceleași standarde ar presupune niște costuri suplimentare de circa 1 miliard USD.

MITUL 7 – „Unirea presupune costuri financiare pe care nu le putem suporta”

Statul german a cheltuit pentru reunificare 1.600 miliarde USD (paritate 2000), companiile germane au avut o creștere a cifrei de afaceri de 4.900 miliarde de USD (aceeași paritate). Creșterea de PIB asociată creșterii importanței și vizibilității noii republici federale este estimată de către analiștii CIA la cel puțin 150 miliarde USD anual (paritate 2000), din 1990 până în 2010.

În Republica Coreea există un minister al reunificării, care dezvoltă o metodologie foarte riguroasă de calcul al costului asociat reunificării țării. Estimarea cea mai exactă prevede un cost al reunificării de 2.000 miliarde USD în următorii 30 ani, dar se estimează și un plus de PIB de 500 miliarde USD, anual, ca medie pe următorii 20 ani, ceea ce ar conduce la poziționarea Coreei în primele 10 economii ale lumii.

„Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului, pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990). Dacă unirea s-ar produce mâine, urmând metodologia coreeană sau faptele petrecute în Germania, am avea un cost de aproximativ jumătate de PIB actual (adică 90 miliarde USD) pentru următorii 20 ani, cost care ar reduce decalajul de PIB/locuitor de la 4 la 1 până la 1 la 1,5 (înapoi în 1990)”, relevă un studiu realizat de Fundația Universitară a Mării Negre.

„Din acestă sumă, 20% (18 miliarde USD) ar fi investiții private, deci statul român ar trebui să cheltuie cam 70 miliarde USD, adică 3,5 miliarde USD în medie pe an. Ceea ce reprezintă o treime din cheltuielile actuale cu investițiile. Drept comparație, cheltuielile cu investițiile s-au redus în 2013 față de 2012 cu 16%. Este insuportabil? Costul reunificării pare mare, dar, privit în contextul economiei unei națiuni, el este suportabil”, se precizează în concluziile studiului.

Mai mult, economiștii au stabilit că „efectul nevăzut al reunificării ar consta în  creșterea cu 10% anual al PIB-ului, ca efect al creșterii cifrei de afaceri a companiilor românești (adică, în 8 ani, ne-am dubla PIB-ul actual), dar și în creșterea însemnătății geopolitice a țării, care ar aduce un plus, în medie, de încă 5 până la 10% din PIB anual. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprima în doar 15 (un plus de eficiență de 40%).”

Luând în calcul aceste date, reunificarea este practic un proces care s-ar finanța singur.

Pentru mai multe informații despre costurile care le presupune unirea puteți citi articolul întreg privitor la eforturile statului unit COSTURILE REUNIFICĂRII – INVESTIȚIE ÎN CREȘTEREA ECONOMICĂ A STATULUI REÎNTREGIT

MITUL 8 – „Unirea Basarabiei cu România se poate face în interiorul Uniunii Europene”

Există, și printre unioniști, voci care împărtășesc această teorie, dar și sceptici care o contrazic. „Cred că viitorul este al unui singur stat în UE, și nu a două state europene, România și Republica Moldova. Dacă vrem să respirăm acolo, și nu să stăm deasupra apei, precum Grecia și Cipru, trebuie să fim acolo împreună, nu separat”, atrage atenția dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale.

„Ȋn spațiul Uniunii Europene este o concurență mare, fiecare stat își apără propriul interes. Dacă am fi două state, niciodată nu ne-am putea armoniza interesele. Așa cum se întâmplă acum între Grecia și Cipru sau între Cehia și Slovenia. Dacă am fi un singur stat, am avea o mai mare putere de negociere acolo, pentru toți românii. Ceea ce ar fi un lucru important pentru noi, ca națiune”, subliniază dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, consideră că „Unirea nu se face peste noapte, ci se face în pași. «Unirea se poate face în interiorul Uniunii Europene», se spune la București. Nu neglijați acest lucru. Acest demers se poate realiza mult mai bine, dacă facem parte din aceeași familie. (…)

Ce nu înțeleg politicienii de la București și mai ales cei de la Chișinău este faptul că opunerea externă nu este atât de mare, îndrăznesc să vă spun, inclusiv din partea Federației Ruse, credeți-mă!

Sigur, e greu, trebuie însă să ai oameni de stat pentru asta care să convingă, să știe să joace, să explice și să dea garanțiile necesare. Vorbesc de opunere politică de cancelarie, nu vorbesc de opunerea în ce vă privește pe voi (n.r. – tinerii basarabeni care susțin reîntregirea țării), unde va fi opunere cap-coadă.

Politicienii se tem de Unire, se tem de ea prea devreme, se tem prea devreme și de ruși, de occidentali, dar cu oameni consecvenți și încăpățânați, în stradă și în cancelarii, se poate”, susține fostul ministru de Externe al României.

Iar dacă se poate, istoria ne obligă să vrem!

cropped-774390_322308297887427_317278139_o

alexandra-rizea

Alexandra Rizea –  jurnalist

07/08/2016 - Posted by | DIVERSE, LUMEA ROMANEASCA |

14 comentarii »

  1. Eu a-și mai adăuga un mit, mitul nouă: ”Dacă Basarabia s-ar uni uni cu România, ungurii ar cere înapoi Ardealul.”
    Mai dezvoltat, dacă s-a unii Basarabia sau o parte din Basarabia cu România asta s-ar face, cum altă cale nu este, printr-un vot popular în ambele țări. Cu siguranță este acest referendum pică în Transnistria, regiune separatistă ținută de fapt cu ajutorul Rusiei. Unirea întregii Republicii Moldova, împreună cu Basarabia este un mit, Rusia, cum a arătat și în Crimea ar acționa imediat, anexând Transnistria, unde altfel ar avea și o susținere populară. Așadar o unire, chiar și teoretic, se poate discuta numai cu o parte al Basarabiei, restul provinciilor urmând să-și decidă singur soarta (Gagauzia, Transnistira). Deci și România ar trebui să-și acorde același drepturi unei sau mai multe regiuni ale lui. Cu siguranță nu tot Ardealul s-ar rupe de România, dar cu siguranță un astfel de referendum ar ieși învingător în regiunile locuite de maghiari, regiunea cuprinsă din nordul Bihorului, estul Zalăului și sudul județului Satu-Mare, respectiv în ținutul secuiesc (și puței numi acestă regiune oricum, numele ei nu intră în discuția de acum). Chiar și consecințele prin care aceste regiuni mai sus amintite respectiv Basarabia s-au rupt de vechea țară mamă sunt aproape identice, organizarea actuală teritorial-administrativă al României nu intră în discuție caz în care se discută chiar reorganizare ei.

    Dar în general putem aminti că această discuție este pur teoretică pană când Rusia se opune de orice încercare de a se-npinge mai la Est granița NATO, vezi cazul Ucrainei.

    Comentariu de Zsolt | 08/08/2016 | Răspunde

    • Pentru Unire exista pe langa votul popular (referendum) si calea votului in parlamentele celor doua state.(Vezi unirea RDG cu RFG).
      In fapt este vorba despre o re-unire, dupa ce URSS a anexat ilegal teritoriul respectiv.
      Cand a proclamat independenta R.Moldova, clasa politica de acolo a facut marea greseala ca nu a invocat INdependenta in baza actului din 1918 si RE- UNIREA, avand in vedere considerentul ca dupa 1940 Basarbia fusese alipita cu forta la URSS, deci total ilegal.
      S-ar fi revenit astfel la situatia anterioara anexiunii, in deplina legalitate.
      In privinta Transnistriei,situatia este mai complicata pentru ca, desi ea face parte acum din R.Moldova,la data anexarii Basarabiei de catre URSS acest teritoriu nu era parte a Romaniei.
      In situatia de acum Rusia nu poate, desi sigur ar dori,sa anexeze Transnistria, fie doar si pentru motivul ca intre ea si acest teritoriu se interpune Ucraina.
      In privinta Gagauziei si Transnistriei (doua inventii teritoriale clocite de Moscova pentru a-i servi interesele geostrategice),este ridicol sa discutam despre acestea ca despre niste entitati teritoriale care „ar avea dreptul sa-si decida singure soarta”.
      Oare ce ar indreptati un astfel de gest, cumva „pohtele” Moscovei?
      Ati uitat exemplul recent al Osetiei de sud care a fost desprinsa fortat de armata rusa de Georgia, sub pretextul „autodeterminarii”,in conditiile in care Rusia insasi ocupa Osetia de Nord vecina ?
      Oare de ce nu e draguta pana la capat Rusia si nu patroneaza o unire a Osetiei de nord (azi stapanita de ea) cu Osetia de sud (azi ‘independenta”), intr-un singur stat, daca tot pretinde ca este indragostita de dreptate si de dreptul sfant al popoarelor la independenta ?

      Cat priveste provocarile cu ruperea unor teritorii din alte regiuni mai mari, care apartin unor state suverane, asa cum este cazul ideii expuse de d-ta in privinta Ardealului, sa fim seriosi, in Europa si in lume sunt numeroase cazuri in care minoritati minuscule sunt incitate sa se rupa de tarile din care fac parte.
      O astfel de atomizare,daca s-ar produce, ar arunca lumea in haos !
      Despre ce fractionare a unor tari europene poate fi vorba, in conditiile in care tendinta este contrara si anume spre crearea unei confederatii continentale.
      Faptul ca Marea Britanie s-a desprins de Europa e irelevant, la scara tendintelor istorice actuale.
      Exista numeroase alte state care abia asteapta sa fie primite in UE.
      Cat priveste opozitia Rusia la incercarea de a extinde Uniunea Europeana spre rasarit, sa nu uitam ca Ucraina si R.Moldova au devent deja tari asociate ale UE si ca tot ce mai poate face Putin acum este sa incerce sa le destabilizeze politic , pentru ca nu are cum sa incerce sa le ocupe militar fara a provoca un al treilea razboi mondial.
      Cat despre reorganizarea administrativa a unor tari, inclusiv a Romaniei, sa nu confundam crearea unor regiuni de dezvoltare in cadrul statelor europene, cu infiintarea unor entitati teritoriale care au ca baza exclusiv compozitia etnica a populatiei acestora si care sunt adesea gandite tocmai ca baza a unor viitoare secesiuni.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 09/08/2016 | Răspunde

      • Unirea celor două Germanii nu este un exemplu bun pentru acest caz, realizând într-un alt context politic. La momentul actual nici Rusia nu-și permitea să-l anexeze pe Crimea fără un referendum, unde, bineînțeles a ieșit voința rușilor (putem aminti cazul Sevastopolului, unde peste 127% au votat pentru unirea cu Rusia).

        ”In privinta Gagauziei si Transnistriei doua inventii teritoriale clocite de Moscova pentru a-i servi interesele geostrategice”. Clar, dar să nu uităm Transnistria s-a rupt de Moldova printr-un referendum, respectiv Gagauzia a obținut un statut special în cadrul Moldovei, o oarecare independență, având și câteva exlave. Deci la ora actuală oricum am înțelege, putem vorbi de ei ca și entități teritoriale.

        În privința politicii Rusiei trebuie amintit că Rusia este un stat federal care are în componență numeroase teritorii autonome (desigur autonomia lor fiind oricum discutabilă, majoritatea lor având majoritate ruse). Ca și atare se comportă ca și un imperiu mondial, interesele geostrategice fiind mult mai importante pentru ei decât interesele naționale (cam 20 de milioane de ruși trăiesc în UE, în Germania, țările Baltice), ei fiind folosite de Rusia mai degrabă de a-l ține în frâu pe UE (cel puțin țările Baltice) și nu prea sunt interesate de ei ca și națiune.

        ”Cat priveste provocarile cu ruperea unor teritorii din alte regiuni mai mari, care apartin unor state suverane, asa cum este cazul ideii expuse de d-ta in privinta Ardealului, sa fim seriosi, in Europa si in lume sunt numeroase cazuri in care minoritati minuscule sunt incitate sa se rupa de tarile din care fac parte.
        O astfel de atomizare,daca s-ar produce, ar arunca lumea in haos !”
        Aceste afirmații putem aminti ca și primul mit anti-unire al Ardealului, sau al unei părți al Ardealului cu Ungaria, sub același context prin care se dorește unirea Basarabiei cu România. Desigur, sunt multe tendințe de autonomie în Europa, Catalonia, Țara Bascilor, Corsica, Tirolul de Sud, Irlanda de Nord, Scoția, să le amintim numai pe cele cunoscute, cu diferite staturi și în diferite statusuri, și totuși nu s-a aruncat lumea în haos din pricina lor.

        Cât despre reorganizarea administrativă al României, mă refer aici la crearea regiunilor de dezvoltare, așa zise micro și macro regiuni europene trebuie să privim în contextul economic, în primul rând. Este cel puțin comic că statul vrea să se decentralizeze administrația dar numai cu o împărțire dictată de la centru. Trebuie să-l citezi aici pe Caragiale:
        ”Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe acolo, şi anume în punctele… esenţiale…”
        De mentalitatea asta am pierdut mult atât pe plan economic, dar și pe plan demografic, mă gândesc aici la cei 3-4 milioane plecate în afara tării.

        Comentariu de Zsolt | 09/08/2016

      • 1.Am dat exemplu (re)unirea celor doua Germanii care s-a facut prin votul parlamentelor celor doua tari.
        Ce diferenta ar putea exista intre votul dat in Germania si cel care ar putea sa se dea in cazul R.Moldova si Romaniei sau in cazul unirii Kosovo cu Albania sau al Ciprului cu Grecia?

        Rusia a organizat acel simulacru de referendum , pentru ca Crimeea nu era o entitate statala recunoscuta pe plan international,asa cum era atunci cazul RDG, sau cum e acum cazul R Moldova, Kosovo, Cipru si prin urmare nu avea de partea sa legea internationala.
        2.Transnistria s-a rupt prin referendum de R.Moldova ? De unde si pana unde acel simulacru de consultare populara poate avea vreo valoare juridica in lumea de azi, atata vreme cat secesiunea s-a petrecut in prezenta trupelor rusesti, iar Rusia, curva batrana, zice de 30 de ani incoace ca nu recunoaste rezultatele acelui referendum,chiar daca in fapt, protejeaza militar si economic aceasta facatura statala.

        Cat despre autonomia Gagauza, creata si ea in urma presiunilor Rusiei si folosita periodic de aceeasi Rusie ca mijloc de amenintare pentru R.Moldova,ce vreti exemplu mai bun despre ce se poate intampla cand un stat acorda autonomie teritoriala unei minoritati, oplosite pe teritoriul sau in scopuri diversioniste de catre o mare putere coloniala?
        Gagauzii astia, care au o istorie scurta pe teritoriul Basarabiei,au fost si sunt folositi de rusi ca masa de manevra si sunt la ora asta aproape integral rusificati.

        3.Rusia este un stat federal numai cu numele, iar popoarele care intra in componenta sa au fost si sunt supuse de timp indelungat unui proces agresiv de deznationalizare si rusificare. Din multe dintre statele subiecte ale federatiei ruse a ramas numai numele, popoarele care le dadeau numele fiind la ora asta disparute.

        4.In privinta trecerii Transilvaniei (sau a unei parti din ea) la Ungaria, asta nu se aseamana in nici un fel cu unirea R.Moldova cu Romania.
        Atentie, R.Moldova este un stat suveran,recunoscut pe plan international, in vreme ce Transilvania sau sau „Tara Oasului’etc.sunt niste teritorii istorice care nu sunt subiecte de drept international.
        Sa nu mai vorbim de faptul ca asa zisa „Tara a secuilor”nu a existat si nu exista, nici ca entitate geografica, decat in mintea unor domni care umbla fara rost cu degetul pe harta, asa cum copii se joaca cu lopatica in nisip…

        5.Tara Bascilor, Catalonia, Bretania, Occitania,Tirolul de sud etc. nu au aruncat Europa in haos, tocmai pentru ca nu au reusit pana acum sa intre in secesiune fata de tarile din care fac parte.

        Repet : procesul de atomizare a Europei nu are viitor, tocmai pentru ca viitorul apartine procesului de federalizare a continentului, adica de unire a statelor, nu de dezmembrare a acestora.

        6. In privinta regiunilor de dezvoltare,este comic altceva, anume ca anumiti politicieni maghiari de la noi incearca ,folosindu-se de ele,sprijiniti de Ungaria, pentru a crea un embrion de formatiune statala pe baze etnice.
        Practic, atat UDMR cat si Uniunea civica maghiara ar dori o regiune de dezvoltare exclusiv ungureasca in centrul Romaniei,fara participarea unor judete majoritar romanesti cum ar fi Brasovul su Bistrita vecine.
        Daca tot vorbim de mentalitati, asa ceva s-ar incadra la mentalitatile de bantustan.

        6.Plecarea milioanelor de cetateni ai Romaniei peste hotare este un proces trist, prin care au trecut multe alte tari europene in ultima suta de ani, inclusiv ungurii, italienii,spaniolii, grecii etc.
        Cauzele sunt in zilele noastre aproape exclusiv economice.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/08/2016

  2. ‘”4.In privinta trecerii Transilvaniei (sau a unei parti din ea) la Ungaria, asta nu se aseamana in nici un fel cu unirea R.Moldova cu Romania.
    Atentie, R.Moldova este un stat suveran,recunoscut pe plan international, in vreme ce Transilvania sau sau „Tara Oasului’etc.sunt niste teritorii istorice care nu sunt subiecte de drept international.”
    Să înțeleg că vă opuneți de regionalizarea României numai pentru faptul că acesta ar da la regiunile respective un statut de entitate administrativă? Vă repet, regionalizarea, sau crearea regiunilor de dezvoltare, nu este singura cale de a reforma administrația, altfel putredă a României. Alte cale al fii federalizarea, o al treilea variantă reorganizarea județelor, care oricum fiind inventate de un mileniu sunt de mult depășite. Oricum, ideea ca această reformă administrativă să aibă un interes local și să nu fie dictată de la centru.

    Comentariu de Zsolt | 10/08/2016 | Răspunde

    • Nu am spus niciodata ca ma opun infiintarii regiunilor europene de dezvoltare. Eu spun altceva, anume ca UDMR si alte organizatii maghiare din Romania, sprijinite fatis de Ungaria, se opun regionalizarii daca aceasta nu se face pe criterii etnice.
      Nu se poate sa nu fi aflat care sunt cererile reprezentantilor ungurimii de la noi, dar eu vi le reamintesc :

      https://ro.wikipedia.org/wiki/Organizarea_administrativ-teritorial%C4%83_a_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_-_PPMT_proposed_regions.svg

      Asadar, ori vorbim de regiuni de dezvoltare, ori sustinem si pe aceasta cale crearea de regiuni politice, pe criterii etnice ale caror scopuri sunt stravezii…
      Daca priviti cu atentie harta aceasta gqandita de PPMT, regiunea „Tara Secuilor,impreuna cu Northern Transylvania si Partium, reconstituie harta teritoriului cedat fortat de Romania catre Ungaria, prin Diktatul de la Viena ! Se pare ca stimatii domni de la PPMT nu au invatat nimic din istorie…

      Cat despre judete,ele au facut proba viabilitatii timp de 1ooo de ani.
      Intelepciunea poporului spune ca un lucru care functioneaza, nu are rost sa fie inlocuit.
      Se poate moderniza orice, inclusiv sistemul de organizare administrativa bazat pe judete.
      In Franta si Italia s-a putut pastra organizarea istorica, in acelasi timp cu cea a regiunilor de dezvoltare care le reuneste, astfel incat modelul exista si pentru noi…

      Comentariu de cersipamantromanesc | 11/08/2016 | Răspunde

  3. Nu a zis nimeni că găsit izvorul tămăduirii, propunerile se poate discuta. Fiecare propunere este oricum pe criterii etnice, am văzut o propunere de exemplu în care Harghita și Covasna era în același regiune cu Alba, dar Clujul în alta.

    Oricum nu știu de ce pe toate propuneri rămân granițele actuale ale județelor. Județele înființate în vremea lui Ștefan I cel Sfânt al Ungariei erau funcționale în vremea lor, în condițiile de transport, comunicare și infrastructură respectiv și granițele au fost modificate de nenumărate ori.

    Dacă oricum sunteți adeptul regiunilor istoricel există regiuni istorice pe care s-ar putea reînființa sub forma regiunilor de dezvoltare:

    Comentariu de Zsolt | 12/08/2016 | Răspunde

    • Mi se pare mai echilibrata urmatoarea propunere privind regiunile de dezvoltare

      http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Regiuni_de_dezvoltare

      Harta viitoarelor regiuni ar arata asa :

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/08/2016 | Răspunde

      • Da, la prima vedere propunerea la ca a-ți dat link se pare echilibrată dpdv. economic, adică GDP-ul pe regiunile respective par aproximativ egale, ieșind poate numai București-Ilfovul, dar la care se așteaptă o oarecare scădere în urma descentralizării, dar acesta este și scopul descentralizării, ca bunurile să nu fie împărțite de la centru.
        Dar are pe lângă echilibrarea economică are neajunsurile următoare:
        1. Este dictată de la centru, nu are nici un fel de voluntariat nici la nivel de macro-regiune, dar mai ales micro-regiune, despre care nu conține nimic detaliat. Numai acele regiuni de dezvoltare funcționează corect care au și baza bine organizată.
        2. Este excentric dpdv. al centrului regiunilor, în multe cazuri nefiind infrastructură de a ajunge dintr-o extremitate al regiunii în centru. Mai degrabă unele subdiviziuni fiind legate economic și cultural de altă regiune. De ex Buzăul fiind legat mai mult de Ploiești decât de Constanța, Alba-Iulia de Cluj sau Sibiu decât de Brașov, părți din Hunedoara mai mult de Sibiu decât de Timișoara, și lista se poate continua.
        3. Se ia strict granițele județelor existente, adică ajungem la citatul de Caragiale: ”… să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe acolo, şi anume în punctele… esenţiale…”
        4. Nu se ia deloc în considerare legăturile culturale, tradițiile regiunilor respective. Are mai mult gust al dictatelor comuniste când se încerca să creeze ceva nou, neluând în seamă tradițiile și experiențele vechi, dar mai ales neluând sub nici un fel în calcul voința oamenilor pentru care s-au făcut ”reformele”
        5. Sigur, are în componență o regiune cu majoritate maghiară, dar asta-i realitatea de acum din România, s-a făcut referendum pe chestii mult mai puțin importante (mă gândesc la referendumul de a-l demite pe dl. Băsescu), se poate face și un referendum, poate în 2 sau 3 trepte, pe seama reorganizării administrative și creând în acest fel regiunile respective (nu numai macro dar și microregiunile).

        Comentariu de Zsolt | 16/08/2016

      • Se pare ca pierdeti din vedere faptul ca Regiunile de dezvoltare sunt subdiviziuni regionale stabilite în 1998 prin Legea 151/1998.
        Aceste regiuni nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, sunt zone administrative care oferă un cadru de implementare şi de evaluare a politicii de dezvoltare regională, precum şi culegerea datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doilea de clasificare teritorială NUTS 2, existent în Uniunea Europeană.

        1. Ce e dictat de la centru, conturul limitelor regiunii? Cine ar trebui sa hotarasca configuratia unei regiuni?

        2.Despre ce excentricitate dpdv. al centrului regiunilor vorbiti ? Cine a spus care sa fie centrul uneia sau alteia dintre regiuni?
        Fiecare regiune este coordonată de câte o agenţie pentru dezvoltarea regională, acestea fiind organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică.

        3.De ce sa nu vi se pare oportun sa fie reunite intr-o regiune mai multe judete,deja existente, care pot constitui o baza pentru planurile viitoare ?
        4.De ce credeti ca nu exista legaturi culturale si traditionale in cazul tinuturilor care ar compune Regiunea de dezvoltare Nord – Vest – cu judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu–Mare şi Maramureş sau in cazul Regiunii de dezvoltare Centru – grupează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu?

        5. Credeti ca e necesar un referendum in cazul reorganizarii administrative ? Credeti ca l-ar interesa pe dobrogeanul din Constanta care e componenta Regiunii Centru ?
        La ce „microregiuni”va ganditi ?

        Comentariu de cersipamantromanesc | 17/08/2016

  4. Deși nu este este subiectul scrierii de mai de sus, adică miturile anti unire cu Basarabia, încerc să nu mai fiu offtopic.
    Din punctul meu de vedere, care oricum se pare cu coincide și cu punctul de vedere al guvernului ( mă abțin să comentez politica guvernului actual), regiunile de dezvoltare ar trebui să ia rolul județelor actuale, ele fiind deja depășite atât dpdv. administrativ (trăim într-o epoca informatizată, birocrația pusă la punct în vremea Imperiului Habsburgic este deja depășită) cât și infrastructural.

    1. ”Cine ar trebui sa hotarasca configuratia unei regiuni?”
    Aici am dat exemplul organizării unui referendum pe mai multe etape. Prima etapă consultativă despre construirea micro-regiunilor, a doua etapă de confirmarea micro-regiunilor formate din rezultatele etapei de consultare al formării lor, respectiv consultativă pentru formarea macro-regiunilor și etapa finală de formare al regiunilor de dezvoltare.
    Nu cred că este singura cale, se poate omite referendumuri de consultare, aici am dat exemplele de micro-regiuni tradiționale , dar oricum pentru validarea lor nu cred că se poate face fără o aprobare al populației.

    2. ”Despre ce excentricitate dpdv. al centrului regiunilor vorbiti ?”
    Dacă plecăm de la premiza că regiunile respective ar trebui să fie unități administrativ-teritoriale, ele trebuie să aibă una, sau de ce nu mai multe centre (putem să definim și regiuni multipolare, una din exemplul pe care am dat ar putea să fie Pământul Crăiesc cu 2 centre la Sibiu și la Brașov). Dar în exemplul dat de dvs. sunt unele localități care nu au legături așa de strânse cu localitatea/zona care tindă să fie centrul gravitațional al regiunii, mai degrabă sunt legate cu mii de căi cu alte ”centre de regiuni”. Dar și centrele de regiuni sunt la limita regiunilor din care fac parte (Cluj din Nord-Est, Constanța din Sud-Est). Repet eu printr-o regiune de dezvoltare înțeleg o unitate administrativ-teritorială care să preia atribuțiile județelor actuale. Altfel, numai pentru atragerea fondurilor europene, nu are nici un sens, sunt și alte căi de a obține aceste fonduri.

    3. ”De ce sa nu vi se pare oportun sa fie reunite intr-o regiune mai multe judete,deja existente, care pot constitui o baza pentru planurile viitoare ?”
    De ce ar trebuie să menținem granițele actuale ale județelor, chiar și cu prețul de a-l dezavantaja unele localități care nu au căi infrastructurale cu centrele noilor regiuni?

    4. ”De ce credeti ca nu exista legaturi culturale si traditionale in cazul tinuturilor care ar compune Regiunea de dezvoltare Nord – Vest – cu judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu–Mare şi Maramureş”
    Bihorul nu are legături directe cu Bistrița-Năsăud, subdiviziunile Bihorului nu sunt strâns legate legate cultural, infrastructural, etc. cu localitățile/micro-regiunile din Bistrița-Năsăud, de exemplu.
    ”.. sau in cazul Regiunii de dezvoltare Centru – grupează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu?”
    Același lucru pentru Alba cu Covasna sau Harghita.
    Dar Buzăul de ce-i în aceeași regiune cu Constanța și nu cu Prahova?

    5. ”Credeti ca e necesar un referendum in cazul reorganizarii administrative ? Credeti ca l-ar interesa pe dobrogeanul din Constanta care e componenta Regiunii Centru ?”
    Nu, să nici nu aibă dreptul de a decide componența altor regiuni, fiecare micro-regiune să decide la ce macro-regiune vrea să abțină. Bineînțeles după a conștientizare corespunzătoare și o consultare pe baza unui referendum (aici am dat exemplul referendumului lui Băsescu, de interes nesemnificativ față de o reformă administrativă).
    Dvs. considerați că ar fii inutil un astfel de referendum?

    La ce „microregiuni”va ganditi ?

    Prin micro-regiune înțeleg o unitate administrativă care să preia atribuțiile comunelor de azi, asemănător Mittelstadt-ului german
    https://de.wikipedia.org/wiki/Mittelstadt
    Un exemplu de o asemenea regiune funcțională, pe care îl cunosc personal fiind Porta-Westfallica
    https://de.wikipedia.org/wiki/Porta_Westfalica_(Stadt)
    Sau al fostului kistérség din Ungaria
    https://hu.wikipedia.org/wiki/Kist%C3%A9rs%C3%A9g
    Dar putem aminti și fostele raioane, dar să nu se menține duplicitatea de primării locale și raionale cu toate instituțiile corespunzătoare, dar putem defini și micro-regiuni (raioane dacă vreți) multipolare.

    Comentariu de Zsolt | 17/08/2016 | Răspunde

    • modele europene de regionalizare

      Studiul parlamentar obţinut de cursdeguvernare.ro privind împărţirea administrativă în Uniunea Europeană identifică 4 modele de regionalizare. Această diversitate de modele reprezintă o provocare privind stabilirea de regiuni de dezvoltare comune la nivelul întregii Uniuni Europene.

      1. Tradiţia napoleoniană. Este prezentă în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Europa Centrală şi de Est. Acest mode se bazează pe centralizarea autorităţii, uniformitate şi simetrie.

      2. Tradiţia germană . Este prezentă în Germania, Austria, Olanda. Acest model recunoaşte – alături de un stat puternic – entităţi intermediare de autoritate.

      3. Tradiţia anglo-saxonă. Este prezentă îndeosebi în Marea Britanie. Acest model nu recunoaşte noţiunea de stat ca persoană juridică.La ora actuala, nu mai este relevant, ca urmare a BREXIT.

      4. Tradiţia scandinavă. Suedia şi Finlanda aplică acest model. Acasta a preluat de la modelul francez principiul uniformităţii, dar l-a aplicat într-un cadru ceva mai descentralizat.

      Majoritatea statelor membre ale UE sunt organizate înteritoriu pe două nivele (de exemplu, Austria, Ungaria, Irlanda, Olanda, Portugalia, Suedia), iar câteva au o organizare pe trei nivele (Germania, Spania, Italia, Polonia). Acestea din urmă sunt state cu suprafeţe şi cu populaţi mari, iar aici colectivităţile teritoriale au competenţe largi şi nu există o tutelă a unei colectivităţi teritoriale asupra alteia.

      De asemenea, studiul parlamentar remarcă şi faptul că în majoritatea cazurilor, procesul de regionalizare a coincis cu descentralizarea, care a mutat de la guvern la autorităţile locale decizia privind colectarea taxelor şi împărţirea resurselor.
      În multe state europene, procesul descentralizării a avut, în principal, tendinţa regionalizării, creându-se nivelul teritorial regional ( Cehia, Slovacia, Danemarca, Slovenia), sau prin consolidarea autonomiei regiunilor existente (Germania, Spania, Italia, Franţa, Polonia).
      Crearea regiunilor în noile state membre (Ungaria, Lituania, România) a constituit prilej de noi experimentări”, mai descrie studiul procesul de descentralizare.

      V-ar placea modelul polonez ?

      În Polonia, procesul descentralizării a fost iniţiat din anul 1990 şi a cuprins asigurarea autonomiei locale şi reforma organizării teritoriale, se arată în studiul realizat la Parlamentul României.

      Obiectivul esenţial al reformei administrative poloneze era îndeplinirea exigenţelor Chartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei, semnată de Polonia în 1994, dar şi a dreptului comunitar, în perspectiva aderării Poloniei la Uniunea Europeană.

      Reforma poloneză a vizat acordarea competenţelor necesare colectivităţilor locale, astfel încât să se răspundă în mod eficient nevoilor cetăţenilor şi să poată fi accesate fondurile europene.

      Reforma administrativ-teritorială propriu-zisă a început în anul 1999 şi a avut ca rezultat dezvoltarea politicii regionale.

      Atunci s-a stabilit un sistem al administraţiei pe trei nivele: comune (gmina), districte (powiaty) şi regiuni (voievodate).

      ”În acest proces au apărut, iniţial, numeroase dificultăţi, determinate de lipsa unei strategii de dezvoltare regională, a unor proceduri financiare adecvate şi a unei capacităţi de cofinanţare adecvată”, reţine studiul parlamentar.

      De la 1 ianuarie 1999, în Polonia s-au delimitat 16 noi regiuni care corespundeau metodologiei comunitare, fiind regiuni de nivel european NUTS II – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică de nivelul II -, aşa cum doreşte şi PDL să procedeze (însă într-un sistem cu mai puţine unităţi teritoriale, România având şi o populaţie cu 16 milioane de locuitori mai redusă decât a Poloniei)

      După un an şi jumătate, Guvernul de la Varşovia a emis o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unui clasament NUTS provizoriu: 2.489 de comune (gminas), 373 arondismente, districte (powiaty), 44 grupări de arondismente (powiaty), 16 provincii (województwo-voievodate).

      În prezent, Polonia are o administraţie locală organizată pe 3 nivele, compusă din 2.478 comune, 379 districte (powiats) şi 16 regiuni (voievodate).

      Fiecare eşalon are competenţe proprii şi competenţe delegate care sunt atribuite prin lege.

      Comunele (gmina) sunt conduse de o adunare deliberativă şi un birou executiv, condus de un primar, numit wojł în comunele rurale, burmistrz în comunele urbane şi prezydend miasta, în oraşele de peste 100 000 locuitori.

      Districtele (powiaty) sunt entităţi administrative care au în jur de 100.000 de locuitori. 65 de oraşe poloneze cumulează funcţii ale comunelor şi ale districtelor.

      Provincia este condusă de un consiliu şi un birou executiv, condus, la rândul lui, de un preşedinte.

      Regiunile (voievodatele) sunt cele mai mari entităţi administrative şi sunt în număr de 16. Structura lor cuprinde un corp administrativ (sejmik wojwodzki) şi un corp executiv (zarzad wojwodzki), condus de un mareşal. Voivodatele au suprafaţa cuprinsă între 9.412 km2 şi 35.589 km2 şi o populaţie cuprinsă între 1.000.061 şi 5.130.000 locuitori. Regiunile au competenţe în special în domeniul apei, drumurilor, sănătăţii, serviciilor sociale, educaţiei, culturii şi dezvoltării economice.

      Polonia, după reorganizarea teritorial-adminsitrativă

      Populaţia principalelor capitale regionale variază între 119.000 locuitori (Zielona Gora), peste 571.000 locuitori (Poznan) şi peste 600.000 locuitori (Varşovia), se mai arată în studiul parlamentar românesc.

      Deşi este descris destul de amănunţit, documentul parlamentar românesc consideră că modelul polonez de regionalizare este un eşec, fără însă a se oferi explicaţii pentru această aserţiune.

      ”Ţările mari, precum Germania, Italia, Spania au experimentat trei nivele, au reunit departamentele pentru a constitui regiuni, cu rezultate variabile (succes în Suedia, eşec în Polonia şi Ungaria)”, se menţionează în documentul intern de la Parlamentul României.

      Cititi si: https://ro.wikipedia.org/wiki/Organizarea_administrativ%C4%83_a_Ungariei

      Comentariu de cersipamantromanesc | 19/08/2016 | Răspunde

      • Pentru regionalizare sunt numeroase modele funcționale din comunitate dar și în țările extracomunitare. Trebuie ales unul funcțional dar și aplicabilă pentru mărimea, infrastuctura, densitatea de populație dar și tradițiile din România.
        Părerea mea, și subliniez aici că este numai o părere personală ar fii o alegere optimă structurarea în 2 nivele, ca și până acum, dar reducând numărul entităților administrative, implicit al primăriilor și al județelor. O alegere bună ar fii structurarea după NUTS (Nomenclature des Unités Territoriales Statistiques) II (adică cu populație între 800.000 și 3.000.000 de locuitori) preluând rolul județelor de azi dar având și rolul regiunilor de dezvoltare, cu subdiviziuni de LAU (Local administrative units) I, preluând rolul comunelor (adică cu populație după caz de la 2-3.000 până la 30-60.000 de locuitori pentru zone rurale și zonele metropolitane să formeze o singură subdiviziune al regiunii (NUTS II) de care aparțin) .
        Formarea lor trebuie să fie simultană și bazată pe un vot popular. Pentru formarea micro-regiunilor (LAU I) să creeze condiții pentru unirea comunelor de azi, dar să lasă și posibilitatea de alăturare de o altă micro-regiune, după caz, dacă sunt motive temeinice și condiții de aplicabilitate. Mă gândesc aici că dacă o localitate de azi are specificul turismului de exemplu dar comuna de care aparține fiind de alt specific, să se permite să se alăture unei alte micro-regiune. La formarea macro-regiunilor, sau al regiunilor de dezvoltare (NUTS II) să fie condiții mai ușoare de alăturare al micro-regiunilor.

        Așa s-ar forma 10-13 macro-regiuni în locul 41 de județe și socotind un număr mediu de 30.000 de locuitori/micro-regiune 300-350 LAU I în loc 2859 de comune. Municipiilor li se poate alătura localitățile limitrofe, formând un singur LAU I.

        Comentariu de Zsolt | 23/08/2016

      • Cu siguranta ca pentru regionalizare sunt numeroase modele funcționale.Asta spun si eu.Cat priveste voptul popular pe care l-ati dori dv.,asta e o problema mai complicata si oricum nu prea se vede cum ar putea fi consultata populatia.Ce propui d-ta e imposibil…

        Comentariu de cersipamantromanesc | 27/08/2016


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: