CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 2 august în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

2 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

1812: Tarul Rusiei, Alexandru I, promulgă Legea privind „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei”,  prin care acorda Basarabiei (apartinand de facto Moldovei Transprutiene), un regim autonom în cadrul Imperiului Rus.

 

 

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

 

Stema Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

 

 Provincia nou creată și încorporată imperiului avea în frunte un guvernator de origine românească (boierul Scarlat Sturdza), limba română fiind folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

 Conform legii din 2 august 1812 toate problemele administraţiei interne a Basarabiei stăteau în grija guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti.

Despre legea din 2 august 1812, Vighel arăta că însărcinarea de a o concepe i-a fost dată lui Capodistria şi nu unui rus, „fiindcă Rusia n-a avut atunci timpul necesar ca să-şi bată capul cu organizarea unui petec de pămînt de curînd dobîndit.

Caracteristicile acestei legi erau astfel evidenţiate de Nolde:

1) Administraţia era supusă cu totul legilor moldoveneşti, nu numai în ce priveşte dreptul civil, dar şi cel public, şi

2) Organul administrativ suprem era compus din persoane oficiale, luate în majoritate dintre proprietarii locali. Guvernul rus, nedorind să se amestece în administraţia însăşi a provinciei, a lăsat totul să meargă ca în trecut.

Iar Krupenski concluziona: „Anexînd Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administraţia ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decît preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.

Aceasta autonomie relativa va dura doar cativa ani, dupa care Rusia a inceput sa puna in aplicare o politica de rusificare fortata a populatiei bastinase, insotita de colonizarea accelerata a unor populatii straine, cu scopul de a disloca elementul romanesc din acest tinut anexat.

 

 

 

 

 

 

 

1869: Societatea Academică Română primeşte cea dintâi donaţie de documente istorice, din partea lui V.A.Urechia (2/14).

 

 

 

 

 

1891: S-a nascut Mihail Jora, compozitor, dirijor si  pianist român,membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti; (d. 10 mai 1971).

Şi-a numit cele peste o sută de partituri “Cântece”, pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de cmpoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele şi organizează anual la Bucureşti “Concursul Naţional de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numele lui Mihail Jora îl poartă şi Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din România.

 

 

 

 

 

 

 

1893: S-a născut la Bucuresti, Alfred Alessandrescu, compozitor, dirijor, pianist şi critic muzical; (m. 18 februarie 1959, Bucuresti)

Alfred Alessandrescu

A urmat cursurile  Conservatorului din Bucureşti (1903 – 1911), s-a perfecţionat la Schola Cantorum din Paris (1913-1914, 1923-1924) si a studiat compoziţie cu Paul Vidal la Conseratoire national de musique din Paris (1913-1914). În paralel, a urmat cursuri la Facultatea de Drept din Paris, pe care le-a întrerupt din cauzaizbucnirii primului razboi mondial.

A debutat ca dirijor la Filarmonica din Bucureşti (1915). A activat ca dirijor (1926-1940) şi subdirector (1926-1937) la Filarmonică, pianist de muzică de cameră (1919-1945), dirijor la Opera Română din Bucureşti (1921-1959), profesor de teorie-solfegiu (1932-1934) şi de armonie-contrapunct (1938-1939) la Conservatorul din Bucureşti, director muzical la Radiodifuziunea Română (1933-1938, 1945-1947), director artistic şi director permanent la Orchestra Simfonică Radio Bucureşti (1933-1959). A dirijat peste 1500 de spectacole de operă, operetă şi balet.

  A fost corespondent muzical al revistelor Musica din Paris, Comoedia din Paris, Il Pianoforte din Torino, Musical Courier din New York, The Chesterian din Londra si cronicar muzical permanent la ziarele bucureştene de limbă franeză L’Orient şi L’Independance Roumaine.

 

 

 

 

1912: S-a născut unul dintre marii actori de comedie şi regizor, Mircea Şeptilici.

 

 

 

 

 

 A absolvit în 1937 cursurile Academiei de Artă Teatrală din Bucureşti.

 Debutul in cinematografie a avut loc in 1944, cu filmul Alo, Bucuresti! , regizat de Mircea Botez, in care juca alaturi de Jean Ionescu.

A jucat pe scena Teatrului Constantin Tanase din capitala si  a interpretat roluri memorabile in filme îndrăgite ca Ciresarii, Marele singuratic, Aventuri la Marea Neagră.

Făcea parte din membrii organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc si in 1948 a fost arestat de autorităţile comuniste pe aerodromul din Tămădău, când incerca sa fuga din tara impreuna cu un grup din conducerea acestui partid.

A stat o perioada la Gherla impreuna cu regizorul Mircea Botez si actorul Jean Ionescu, apoi a fost trimis la colonia de munca de la Balta Alba. Cu Jean Ionescu a condus un grup muzical in detenţie, in 1956 a fost eliberat.

Dupa eliberare a  jucat in filme ca Telegrame (1959), Valurile Dunarii (1960), Cerul n-are gratii (1962), Celebrul 702 (1962), La patru pasi de infinit (1964), Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966), Sectia corectionala (1970), Aventuri la Marea Neagră (1972), Ciresarii (1974), Agentul Straniu (1974), Premiera (1976), Avocatul (1976), Regăsire (1977), Marele singuratic (1977), Vodevilul (1980), Detasamentul Concordia (1980), Banchetul (1980), Şantaj (1981).

A fost distins cu  Ordinul Meritul Cultural  clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

S-a stabilit de la începutul anilor ’80 în străinătate (m. 1989, la Montreal, in Canada).

 

 

 

 

 

1928:  S-a născut academicianul Constantin Maximilian, medic, genetician, membru corespondent al Academiei Române.

În 1958 a organizat primul laborator de genetică medicală din România; (d. 11 aprilie 1997).

 

 

 

 

 

 

 1929: In România se înfiinţează Regia Autonomă a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă (PCA) care a luat  în exploatare şi administrare căile de comunicaţie pe apă, porturile, vasele aferente, instalaţiile de orice fel ş.a.

 

 

 

 

 

1933: S-a născut la Bucuresti, Mihai Nasta, eseist, filolog şi traducător. Este fiul marelui ftiziolog Marius Nasta si al Luciei (n. Baicoianu).

Este absolvent al Facultatii de Filologie din capitala (1955). 

A debutat cu o recenzie in Gazeta literara (1957), urmata, in toamna aceluiasi an, de un studiu de mai mare intindere in Analele Univ. din Bucuresti.  

 

 

 

 

 

 

Mihail Nasta

 

 

A colaborat la revista literare si de specialitate din tara si la unele prestigioase publicatii straine (RFG, Italia, Olanda etc). In 1978 isi sustine  doctoratul in stiinte filologice cu lucrarea „Imitatie si stil in doctrina lui Dionis din Halicamas”, prima monografie pe plan mondial dedicata acestui subiect.

S-a stabilit la Bruxelles, din anul 1984.

 

 

 

 

 

 

1936: La Ediţia a XI-a a Jocurilor Olimpice de la Berlin, in Germania,  România a obţinut 1 medalie de argint prin reprezentantul sau Henri Rang, la călărie, dresaj individual.

A fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului.

După ce concurenții aflați la egalitate – germanul Kurt Hasse și românul Henri Rang – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al II-lea, obținând medalia de argint.

 

 

 

 

 

 

Henri Rang s-a născut la data de 8 iunie 1902 in oraşul Lugoj.

Între anii 1932 şi 1938, sportivul bănăţean cu calul Delfis, a fost medaliat la competiţiile ecvestre organizate la Paris, Nisa, Berlin, Varşovia şi Londra.

A urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte, după care a activat în diferite regimente de cavalerie şi în Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, iar după război în Regimentul 1 roşiori din Lugoj.

 

 

 

1939: S-a născut actriţa Valeria Seciu; (unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 1 august 1939).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, la clasa lui A. Pop Marţian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soţ.

Printre colegii săi de promoţie s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Virgil Ogăşanu, Dora Cherteş, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.

 

 

 

 

 

1940: A fost creata  de Moscova, dupa ruperea provinciei Basarabia din trupul Romaniei ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, asa numita RSS Moldoveneasca, o republica unionala in cadrul U.R.S.S.

 

 

 

 

 
600px-Flag_of_Moldavian_SSR_02.svg

 

 

Steagul si stema „Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (RSSM)

 

 

 

 

Stalin a  semnat (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) un decret abuziv de crearea a  acestei asa zise “republici unionale” constituita prin ruperea unor teritorii din vechea Basarabie.  

Sase judeţe din teritoriul Basarabiei romanesti- Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale botezata RSS Moldoveneasca.

  În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU)

Este inceputul unui sir nesfarsit  de umilinte si atrocitati la care sunt supusi  romanii basarabeni, de catre ocupantii  comunisti rusi.

Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASS Moldovenesti.

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de intrarea URSS in cel de-al Doilea Război Mondial.

Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953.

Din anul 1949, în noua „republică sovietica socialistă” a început colectivizarea.

Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către ocupantii sovietici, au adus o foamete nemaiintalnita pana atunci, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.

 

 

 

 

 

 

1943: S-a nascut în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanţa, Stere Gulea, regizor şi scenarist român de origine aromână .

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost director general interimar al Societăţii Române de Televiziune în perioada 19.decembrie 1996 – 8 august 1998.

 

 

 

 

 

 

 

1948: S-a nascut la Targoviste, fotbalistul şi antrenorul român Cornel Dinu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1951: S-a nascut  la Bailesti, jud. Dolj,actorul  român de teatru şi film Marcel Iureş.

 

 

 

 

 

 

 

Este  fondator şi director al Teatrului Act din Bucureşti, teatru independent si   unul dintre cei mai cunoscuţi actori români pe plan internaţional, cu o serie de roluri secundare în „Interviu cu un vampir”, „Misiune imposibilă”, şi trei roluri principale, în „Pacificatorul”, „Războiul lui Tom Hart” şi „Layer Cake”.

Dintre filmele sale cele mai recente se remarca „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii”, „Tinereţe fără tinereţe” sau „Călătoria lui Gruber”.

 

 

 

 

 

1953: Este fondat Stadionul National din Bucuresti.

  Stadionul Național  a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia Manoliu. Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică pop sau rock.

 

 

 

 

Unul dintre cele mai de amploare concerte pop sustinute aici,  a fost   cel al lui Michael Jackson, în luna octombrie 1992, din cadrul Dangerous World Tour , cand 90 000 de oameni au asistat la cea mai mare manifestare artistică din România de după revoluție, concertul megastarului fiind singurul televizat în direct de postul american HBO.

Cu puține luni înainte de demolare, în iulie 2007, pe acest stadion a avut loc un alt mare concert, al formației britanice The Rolling Stones, la care au asistat 50.000 de spectatori

În octombrie 2005 s-a decis reconstrucția stadionului, dar din cauza lipsei fondurilor s-a hotărât numai repararea sa.

La sfârșitul lunii august 2006, Stadionul Național Lia Manoliu a trecut din administrarea Autorității Naționale a Sportului în domeniul public al municipiului București iar la sfârșitul aceluiași an, două firme au ajuns în faza finală pentru reabilitarea stadionului care presupune demolarea actualului stadion și construirea unuia nou.

Arena Națională era conceputa ca  un stadion in București, pe care se dispută meciurile echipei naționale de fotbal, finala Cupei României și Supercupa României, precum si meciuri de rugby.

Este primul stadion de elită UEFA din România, terminat înaintea stadionului Cluj Arena.

Stadionul are o suprafață de 108.000 m² și o înălțime de șase etaje. Construcția include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare, 40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferințe și restaurante.

 

 

 

 

Noul stadion  are o capacitate de peste 55.000 de locuri dispuse pe patru niveluri, din care 20.000 la tribuna I și 364 pentru presă, cu pupitre individuale si are două tribune și două peluze,

Acoperișul este retractabil pe cabluri suspendate și măsoară 9.000 de metri pătrați.

Proiectul stadionului este asemănător cu cel al Commerzbank Arena din Frankfurt.

De asemenea stadionul are și 94 de căi de acces, ceea ce permite ca accesul și evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute, precum și un cub video, situat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 m² fiecare.

Bugetul pentru ridicarea arenei a fost inițial de 119 milioane de euro. Când a ajuns la stadiul de finisări, costurile se ridicaseră la 213 milioane de euro, o depășire de buget de 94 de milioane de euro. Construcția la Arena Națională a început în 2007, pe locul fostului Stadion Național,construit în 1953.

Finanțarea a fost asigurată din bugetul Consiliului General al Municipiului București și din sume alocate de Guvernul României.

 

 

 

 

 

 

1955: S-a nascut   in localitatea Comana, jud. Giurgiu, Eugen Nicolaescu, om politic liberal, fost ministru al sanatatii in guvernul Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1969: Are loc vizita lui Richard Nixon  în România.

 

 

 

 

A fost primul preşedinte american in vizita la Bucureşti.

 

 


1969: S-a nascut la Zalau, Codrut Seres, politician, fost ministru.

 

 

 

 

 

 

A fost condamnat la 4 ani si 8 luni de inchisoare cu executare,  in dosarul privatizarilor strategice. Seres a primit doua condamnari pentru fapte diferite, pedepsele fiind contopite.

 

 

 

1985: Inaugurarea celei mai mari nave de război românesti, crucişătorul  “Muntenia”, construit la Şantierul naval din Mangalia, primul crucişător uşor construit de români.

 

 

 

 

 

unnamed

 

Crucişătorul „Muntenia” a intrat în serviciul Marinei Militare în luna august 1985, fiind clasificat crucişător uşor port-elicoptere. După revoluţie a fost declasificat şi încadrat în clasa fregatelor si i s-a schimbat numele,  mai întâi, doar pentru două luni, în „Timişoara”, iar apoi în „Mărăşeşti”, în amintirea distrugătorului „Mărăşeşti” din cadrul Flotilei de Distrugătoare a Marinei Regale Române.

Este nava-amiral a Marinei Militare,  fiind ea mai puternică navă de luptă a României. Are deplasamentul de 5.790 de tone și atinge o viteză maximă de 27 de noduri asigurată de patru motoare Diesel, ce dezvoltă 32.000 de cai putere.

Spre comparație, cele două fregate second-hand achiziționate de la britanici, Regina Maria și Regele Ferdinand au doar 4.900 de tone, dar o viteză de 30 de noduri.

În schimb, consumul de combustibil al acestora este uriaș, ținând cont că au ca propulsie turbine, nu elice. Iar autonomia este sensibil mai mică.

1992: Alpinistul Constantin (Ticu) Lăcătușu a devenit primul român care a trecut graniţa celor 8.000 de metri, atingând vârful Broad Peak (8.047 m) din Himalaya-Karakorum (Pakistan).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost singura reuşită in 1992, din totalul de 70 de alpinişti, din 14 ţări, care atacaseră vârful în acel an.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot Ticu Lăcătușu a fost primul român care a urcat pe „Acoperişul Lumii” – Everestul (8.848 m), la 17 mai 1995.

 

 

 

 

 

 1994: In Romania este promulgată Legea privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997: La Catedrala greco-catolică “Sfânta Treime” din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocenţiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, aduse de la Roma după 230 de ani de la moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au avut loc cu acest prilej ceremonii religioase, cu participarea înalţilor prelaţi ai Bisericii greco-catolice.

Rămăşiţele pământeşti ale episcopului greco-catolic au fost reînhumate în catedrală în octombrie 1997.

 

 

 

  1999: Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în premieră în Europa, o bancnotă din plastic, cu valoare nominală de 2.000 lei.

 

 

 

 

 

 

 

BNR a marcat, în acest fel, Eclipsa totală de soare din 11 august 1999 şi intrarea în anul 2000, in noul mileniu.

 

 

 

 

 

2001: A murit Otto Weber, preşedinte şi membru fondator al Partidului Ecologist Român; (n. 1921).

 

 

 

 

Image result for ecologist Otto Weber photos

 

 

 

 

 

 

 2012: A decedat la  vârsta de 33 de ani,  în apartamentul său din Viena, pianista Mihaela Ursuleasa; (n. 1978, Brasov).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat opt ani la Conservatorul din Viena pe care l-a absolvit cu Magna cum Laudae.

Era fiica unui lăutar de etnie romă.

La vărsta de 13 ani, artista a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado,  după ce aceasta câştigase locul al doilea la un concurs de pian din Senigallia..

În 1999 a câştigat marele premiu la una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale „Clara Haskil” în Elveţia.

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/02/o-istorie-a-zilei-de-2-august-video-4/

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

02/08/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: