CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 1 august în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

1 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

1473: Atestarea documentară a Orasului Zalau.

Matia Corvin, regele Ungariei și Boemiei, a declarat Zalăul pentru prima dată oraș-târg, „oppidum Zilah” (cetatea Zilah), privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, ceea ce îi conferea dreptul de comerț liber cu toată țara și îl făcea independent economic într-o eră în care bunul plac al aristocrației și al monarhului erau singurele criterii de împărțire a dreptății și de conducere a statului.

 

 

 

 

 

Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Béla al III-lea al Ungariei) lucrare apărută în jurul anului 1200.

În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900. După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația episcopatului catolic de Oradea.

Această tutelă s-a menținut până în 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania.

   De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: Ziloc – în anul 1220, Oppidum Zilah – în 1473, Zila – în 1601, Zilahu şi Zalahu – în secolul al XIX-lea. Zalăul a fost întotdeauna capitală de comitat, iar din anul 1968 a devenit reşedinţa judeţului Sălaj, pentru ca din anul 1979 să devină municipiu

 

 

 

 

1664: Trupele Imperiului Otoman  sunt  învinse în Bătălia de la Saint Gotthard de armatele austriece conduse de Raimondo Montecuccoli  si se semneaza  Pacea de la  Vasvár .

Aceasta  încheie primul război austro-turc și asigura  pacea între austrieci și otomani până 1683, anul în care otomanii  vor asedia Viena pentru a doua oară.

Pacea de la Vasvár  recunoștea controlul otomanilor asupra Transilvaniei și  obliga Imperiul Austriac sa plăteasca despăgubiri de război Imperiului Otoman.

 

 

 

 

 

 

1770: Incepe Batalia de la  Cahul, intre armata rusa in frunte cu Rumeantev si oastea turceasca condusa de Halil-Pasa.

A fost cea mai importantă bătălie a războiului ruso-turc din 1768-1774 și una dintre cele mai mari bătălii din secolul al XVIII-lea. A avut loc la doar două săptămâni după victoria rusă de la Larga.

 Comandantul rus Piotr Rumeanțev cu o armata   de 40.000 de soldați  a ales să meargă în ofensivă împotriva forțelor unite ale Imperiului Otoman și Hanatului Crimeii, care constau din 30.000 de infanteriști și 45.000 de cavaleriști.

  Pierderile rusești au fost de 1.000 soldati, în timp ce pierderile de partea otomană s-au ridicat la peste 20.000 de soldați morți și răniți. În urma acestei victorii, rușii au capturat si 130 de tunuri otomane.

  Victoriile de la Larga, urmata de cea de la Cahul, au schimbat situația strategică a conflictului în favoarea Rusiei.

În septembrie 1770, rusii au cucerit Tighina, iar apoi au capitulat cetățile Ismail, Chilia, Cetatea Albă și Ibrail.

După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei. La 21 iulie 1774, Rusia și Poarta Otomană au semnat Pacea de la Kuciuk-Kainargi.

Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești. În decembrie 1774, armata rusa s-a  retras, Moldova și Țara Românească rămânând în continuare sub turci.

 

 

 

 

 

1789: Armatele  ruso-austriece in frunte cu  generalul rus Suvorov, inving  in timpul Razboiului  ruso-austro-turc   din 1787-1792, in batalia de  langa Focsani, trupele turcesti. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-şi recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului ruso-turc din 1768—1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria ruşilor şi încheierea Păcii de la Iaşi.

  Ruşii au fost conduşi de Alexandr Suvorov, austriecii de Frederic Josias, Prinţ de Saxa-Coburg-Saalfeld, iar otomanii de Marele vizir Koca Yusuf Paşa.

 

 

 

 

 

1860: S-a nascut  Assan Bazil, inginer şi explorator român, membru al Societăţii geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. A fost şi deţinătorul automobilului cu nr. 1 din Bucureşti; (d.1918).

 

 

 

 

 

 

 

1865: A apărut la Bucureşti, până în 1867 (cu o reapariţie scurtă în 1870), „Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter; (1/13)

 

 

 

 

 

1867: În sesiunea din august a Societăţii Literare Române, s-a hotărât schimbarea denumirii în Societatea Academică Română şi a fost ales primul ei preşedinte (Ion Heliade Rădulescu, 1867-1870).

 

 

 

 

 

 

1874: Se da in  exploatare calea ferata Iasi–Ungheni, care facea  jonctiunea  cailor ferate romane cu cele rusesti din Basarabia, (construită de antreprenorul român, Grigore Heliad).

 

 

 

1883:  S-a născut in localitatea  Cubolta, județul Soroca, gubernia Basarabia, Pan Halippa, poet şi publicist , promotor al unirii Basarabiei cu România.

A fost  președinte al  Sfatului Țării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România si un membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc din Romania, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918-1940, ministru în guvernul României Mari în perioada 1927-1931; (d. 30 aprilie 1979).

 

 

 

 

 

 

Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România la 27 martie 1918

 

A înființat în 1917 Partidul Național Moldovenesc, după care a fost vice președintele și apoi preşedintele Sfatului Ţării care la 27 martie / 9 aprilie 1918 a votat Unirea cu România.

A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România si a ocupat funcţii de ministru în diferite guverne.

  A fost membru corespondent al Academiei Române din 1918 exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

În 1908 şi 1912 a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”.

În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.

Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvînt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940).

În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim.

A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Pantelimon Halippa a scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pîrloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu.

A scris şi cîteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).

În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).

 

 

 

 

 

1891: S-a nascut  regizorul Grigore Brezeanu. A realizat filme documentare si primele filme de fictiune romanesti (“Insira-te, margarite”, “Amor fatal”, “Independenta Romaniei”); (d. 1919).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1901: Vede lumina tiparului la Paris, primul tratat consacrat istoriei limbii române,“Histoire de la langue roumaine”(volumul I, Les origines), de Ovid Densuşanu, o opera fundamentală in care sunt strânse informații vaste asupra formării și evoluției limbii române.

 

 

 

 

Ovid_Densusianu

 

 

Tot in acest an este este ales membru corespondent al Academiei Român.

 

 

 

 

 

 

1908: A încetat din viaţă  Ştefan Dimitrie Greceanu, istoric medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească; (n. 19 septembrie 1825).

  1912: S-a născut compozitorul Ion Totan; (m. 1983).

 

 

 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago; poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; (m. 1974).

 

 

1915: S-a născut scriitorul Gellu Naum.

 

 

 

 

 

Este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european:”Castelul orbilor”, „Zenobia”, „Cartea cu Apolodor”.

A murit la data de 29 septembrie 2001.

 

 

 

 

1921: A fost creată Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

 

 

 

 

 

1936: Sunt deschise Jocurile Olimpice de vara de la Berlin (ultimele din perioada interbelica).

 

 

 

 

 

 

 

La JO de la Berlin au participat 49 de țări, cu 12 mai mult decât la olimpiada din 1932. Cinci țări au participat pentru prima dată: Afghanistan, Bermuda, Bolivia, Costa Rica și Liechtenstein. Germania a avut cea mai numeroasă echipă, însumând 348 de atleți. SUA a dispus și ea de 312 atleți, inlcusiv 18 de culoare.

Participarea românească la aceste Jocuri Olimpice a fost mai mare decât la ediţiile precedente ale Olimpiadelor.

În 1936, oficialităţile au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegaţii sportive, ci şi a unor grupuri de elevi, studenţi, dansatori, corişti, totalizând peste 100 de persoane.

Atleţii români deşi se pregătiseră câteva luni au înregistrat rezultate modeste.

Probele de călărie, dominate de concurenţii germani, au adus în final prima medalie olimpică pentru delegaţia românească.

În proba individuală a Marelui Premiu al naţiunilor a fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului.

După ce concurenţii aflaţi la egalitate – germanul Kurt Hasse şi românul Henri Rang – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al doilea, obţinând medalia de argint.

 

Germania a câștigat cele mai multe medalii, 89 la număr.

 

Locul Țara Aur Argint Bronz Total
1  Germania 33 26 30 89
2  SUA 24 20 12 56
3  Ungaria 10 1 5 16
4  Italia 8 9 5 22

 

Planul lui Hitler de a promova Germania pe plan mondial a funcționat. The New York Times scria că JO au readus germanii printre marile națiuni și chiar i-au făcut mai umani…Lumea avea falsa impresie că acest interludiu pacifist avea să dureze, dar în spatele aparențelor, Hitler își elabora mărețul proiect de exapansiune.

 

 

 

 

1941: Trupele germane  impusca la Chisinau, peste o mie de evrei si comunisti.

 

 

 

 

 

1943: A încetat din viaţă  la Viena, arhitectul Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă, n. 20 iulie 1892).

 

 

 

 

 

 

 

 

Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70 ) administrive, social-culturale, industriale, dar și clădiri de locuințe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO).

Alte construcții realizate după planurile sale:  Grupul Școlar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa,  hotelul ARO din Braşov, teatrul Giuleşti din Bucureşti, precum şi clădirile Fabricii de locomotive “Malaxa”.

 

 

 

 

1943: Aviatia americana ataca cu 177  bombardiere decolate de la Benghazi, din Libia, zona petrolifera de pe Valea Prahovei.

 

 

 

 

https://i2.wp.com/www.unstory.com/wp-content/uploads/2010/04/ploiesti-bombardament-7.jpg

 

 

 

Operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din  jurul oraşului Ploieşti.


 

 

 

 

 

 

 

 

Avioanele americane au bombardat zacamintele de petrol de langa Ploiesti si Campina, producand mari pierderi umane si materiale Romaniei.

Cu toate acestea,in ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost totusi un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari ( 310 au fost ucişi, iar restul au căzut prizonieri).

Cât priveşte pagubele materiale produse de bombardament, informaţiile diferă, evident, în funcţie de surse. Estimările americane au indicat, astfel, distrugerea a 40% din capacitatea de producţie a rafinăriilor. Adevărul e însă că majoritatea lor a rămas neatinsă, iar cele lovite într-adevăr  si-au revenit în numai câteva săptămâni.

Conform evaluării efectuate în septembrie 1943 de către Ennemy Oil Committee asupra rezultatelor bombardamentelor de la Ploieşti din 1 august 1943: „nu a fost înregistrată nicio micşorare a capacităţii globale de producţie”, multe dintre rafinarii operând, înaintea atacului, sub capacitatea maximă.

 

 

 

 

1945: S-a nascut Tudor Gheorghe, solist vocal, instrumentist, compozitor, actor la Teatrul National din Craiova (Podari, jud. Dolj).

 

 

 

 

 

 

 

 

1947: S-a născut Adina Popescu, actriţă de teatru şi film.

 

 

 

 

 1948: S-a născut actriţa Emilia Dobrin.

 

 

1948: S-a născut Titus Vîjeu, poet, publicist, traducător şi realizator de emisiuni radiofonice; din 1972 lucrează la Radiodifuziunea Română.

 

 

 

 

1949 : S-a nascut  (Dragasani, Jud. Valcea), Mugur Constantin Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, fost prim-ministru al Romaniei (1999-2000), membru al Academiei Romane .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1952: S-a nascut  la Targu Jiu, Horatiu Malaele, actor la Teatrul Nottara din Bucuresti (“Puricele”, “Unde-i revolverul?”, “Fierarii”,“Unchiul Vanea”).

 

 

 

 

 

 

 

 

A jucat in numeroase filme (“Divort din dragoste”, “Aceasta lehamite”, “Timpul liber”).

 

 

 

 

 

 

1961: In RSS Moldoveneasca sunt desemnati  membrii titulari si membrii corespondenti, care la prima Adunare Generala din 2 august al aceluiasi an, fondeaza Academia de Stiinte din Moldova sovietica.

 

 

 

 

 

1975: Se semneaza la Helsinki, Actul  final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de catre înalţii Reprezentanţi ai 33 state europene (aproape toate statele europene, cu excepţia Albaniei şi An­do­rrei), plus SUA şi Canada.

La fi­nal, s-au adoptat 10 principii ge­ne­rale: respectarea suveranităţii, nerecurgerea la forţă, inviolabilitatea frontierelor, integritatea te­ri­torială, reglementarea paşnică a disputelor, neintervenţia în afacerile interne, respectarea drepturilor omului, autodeterminarea po­poarelor, cooperarea statelor şi su­punerea legilor internaţionale.

Du­pă doi ani, la Belgrad, CSCE şi-a continuat dezbaterile. S-a bă­tut însă pasul pe loc, deoarece fiecare alianţă şi-a susţinut interesele. În timp ce statele comuniste in­sistau pe aspecte politice şi economice, occidentalii au pistonat pe problema drepturilor omului.

Statele semnatare s-au declarat  hotărîte  să se abţină în relaţiile lor reciproce, ca şi în general în relaţiile lor internaţionale, de la folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat, sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite şi cu Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile între statele participante.

 

 

 

 

1977: Greva generală a minerilor din Valea Jiului. Cca.35.000 de mineri au blocat exploatările şi au cerut să discute numai cu Nicolae Ceauşescu (1 – 3 august).

Grevistii au revendicat îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România.

 

 

 

 

1990: Romania preia, conform principiului rotatiei, presedintia Consiliului de Securitate al ONU.

Hotararile luate de acest organism al ONU in cursul lunii august s-au dovedit a fi esentiale pentru rezolvarea situatiei create de invadarea de catre Irak a Kuweitului.

 

 

 

 

 

 

2005: În Piaţa Revoluţiei din Bucuresti, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental „Memorialul Renaşterii”, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduş şi închinat Revoluţiei române.

 

 

 

 

 

 

 

 

Monumentul a născut polemici aprinse  pe marginea construcției, amplasării sau a aspectului sau, primind mai multe porecle de la  locuitorii Bucureștiului sau de la mass-media.

Dintre aceste porecle pot fi amintite: „Țeapa” din Piața Revoluției, Cartoful pe Băț , Țepușă cu cartof, „Vector cu coroniță”, “cartof tras în țeapă”, „ghildușa piramidă”, „circumcizia ratată”, „monumentul cu penetrare”, „un creier pe băț”, „măslina-n scobitoare”, „nuca-n țeapă”,   “cartoful revoluției”, “țeapa de 56 de miliarde”, “kitsch cu patalama”etc.

 

 

 

 

 

 

 

2008: Are loc o  eclipsă totală de Soare, vizibilă în România ca eclipsă parţială.

 

 

 

 

2008:S i-a încetat activitatea Serviciul BBC în limba română. „Radio Londra” a transmis prima sa emisiune în limba română la 15 septembrie 1939 (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia sa in limba  română.

Anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău
 

Tot atunci  a încetat să emită în România, Radio Europa Liberă , care  şi -a continuat transmisia în Republica Moldova şi regiunea Transnistria. Înfiinţate la doar câţiva ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1949), Radio Europa Liberă (REL) şi Radio Libertatea (RL) au fost concepute de George F. Kennan (Departamentul de Stat al SUA) şi Frank G. Wisner (Biroul pentru Coordonarea Politicii, devenită apoi CIA), cu scopul de a pune energia şi aptitudinile emigranţilor est-europeni şi ruşi în slujba politicii externe americane. REL a început să emită în 1950 spre Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România.

 

 

 

 

 

 

 2014 : A murit dupa o indelungata suferinta, in urma unui cancer osos, celebrul cascador roman de origine secuiasca,  Szabolcs Cseh (SZABI CSEH) ; ( (n. 11 decembrie 1942, la Miercurea Ciuc)

  De la debutul său, SZABI CSEH, cunoscut si ca Sobi, a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

 În anul 1985, revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delicventei juvenile, iar din 2008 a derulat un  program-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever.

Ambele programe  erau  bazate pe metodologii originale create de el, care au dat  rezultate impresionante.

 

 

 

 

 

2016:  A încetat din viaţă astăzi  la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia, Majestatea Sa Regina Ana a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână.

Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.

 La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.

Conform cu tradiţia funeraliilor regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală in ziua de 13 august.

Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris.

Este fiica Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franţa.

Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului, şi-a urmat familia în Spania şi în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o şcoală de artă, la New York.

În paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul ostilităţilor.

A primit “Crucea de Război” a Franţei.

 

 

 

 

 

 


 

 

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima dată în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire.

S-au căsătorit la 10 iunie 1948 la Atena, în Grecia, la scurt timp dupa ce guvernantii comunisti l-au fortat pe rege sa abdice si sa se exileze.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/01/o-istorie-a-zilei-de-1-august-video-4/

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

 

01/08/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: