CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul Congres al Partidului Comunist din România. 8 mai 1921, momentul zero al comunismului românesc


Primul Congres al Partidului Comunist din România

 

La sfârşitul Primului Război Mondial, în Europa, pe fondul crizei economice şi al deteriorării grave a nivelului de trai al populaţiei, s-au amplificat mişcările sociale.

Vinovaţi erau consideraţi guvernanţii, partidele de la putere, vechii lideri politici… Pe acel fond, s-a dezvoltat un curent radical, comunist, ce a vizat înlăturarea burgheziei şi instaurarea dictaturii proletariatului.

Succesul Partidului Comunist bolşevic din Rusia, care, în octombrie 1917, a preluat puterea într-una dintre cele mai mari ţări din lume, a stimulat mişcările radicale şi constituirea de partide comuniste.

În 1918 au apărut primele partide comuniste în Germania, Austria, Finlanda, Polonia, Ungaria, Lituania, Argentina, Mexic;

în 1919, în Bulgaria, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Norvegia, Olanda;

în 1920, în Franţa, Grecia, Turcia, Danemarca, Spania, Iran, Indonezia; în 1921, în Anglia, Portugalia, Belgia, Italia, România, Cehoslovacia, Suedia, China etc.

Afirmând că Internaţionala a II-a Socialistă a dat faliment, ca urmare a solidarizării partidelor social-democrate cu guvernele burgheze şi a votării creditelor pentru război, Vladimir Ilici Lenin a acţionat pentru înfiinţarea Internaţionalei a III-a Comuniste.

La Congresul de constituire, desfăşurat în martie 1919, au participat 35 de partide şi grupări politice.

Spre deosebire de Internaţionala a II-a Socialistă – care era un for de dezbatere şi de schimb de experienţă – cea de a III-a, a fost concepută ca un partid unic mondial, afilierea fiind acceptată pe baza îndeplinirii a 21 de condiţii.

S-au constituit şi unele structuri regionale, între care Federaţia Comunistă Balcanică.

Socialiştii români – problema Congresului general

Şi în România s-au înregistrat mari mişcări sociale, care au culminat cu greva generală din octombrie 1920.

În noiembrie 1918, Partidul Social-Democrat şi-a luat numele de Partidul Socialist, adoptând şi un nou program, prin care-şi propunea cucerirea puterii politice şi realizarea „idealului comunist“.

În mai 1919, Partidul Socialist din vechiul Regat, Partidul Social-Democrat din Transilvania şi Partidul Social-Democrat din Bucovina au adoptat un program electoral comun.

Deşi Consiliul General a hotărât abţinerea partidului de la alegerile din noiembrie 1919, deoarece, prin menţinerea stării de asediu şi a cenzurii, guvernul nu asigura libertatea de propagandă în campania electorală, câteva organizaţii locale nu au retras listele de candidaţi, astfel că, în primul Parlament al României unite, au intrat nouă socialişti.

La următoarele alegeri, din mai-iunie 1920, socialiştii au obţinut 22 de mandate, clasându-se înaintea Partidului Naţional-Liberal (17 mandate).

Încă din 1919, în secţiile (organizaţiile locale) Partidului Socialist se dezbăteau, în principal, două probleme: unificarea partidelor regionale într-o singură formaţiune şi aderarea la noua Internaţională, Comunistă.

Ca urmare, trebuia să se organizeze un congres general. Data sa a tot fost amânată, atât în urma măsurilor luate de guvernanţi (starea de asediu, cenzura, arestarea unor militanţi), cât şi a necesităţii de a se clarifica spiritul problemelor înscrise pe ordinea de zi, mai ales afilierea la Internaţionala Comunistă.

Pentru cei mai mulţi, afilierea reprezenta o necesitate, impusă de spiritul de solidaritate ce trebuia să anime clasa muncitoare, de tradiţia participării socialiştilor români la Internaţionala I şi a II-a.

Însă ei au aflat că, pentru aderarea la Internaţionala a III-a, trebuia îndeplinite anumite condiţii, neştiind însă exact care.

Ca urmare, s-a hotărât ca o delegaţie a Partidului Socialist (Gheorghe Cristescu, David Fabian, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Constantin Popovici şi Ioan Flueraş) să se deplaseze în Rusia, pentru a discuta cu liderii Internaţionalei Comuniste.

Delegaţia, plecată din ţară în august 1920, s-a oprit mai întâi la Harkov, unde s-a întâlnit cu Cristian Racovski, fost conducător al Partidului Social-Democrat Român, ajuns liderul Ucrainei Sovietice, apoi s-a deplasat la Moscova.

Acolo a avut mai multe întâlniri cu fruntaşii Internaţionalei (Buharin, Zinoviev, Şablin), de la care au aflat că cele 21 de condiţii erau obligatorii.

De asemenea, a fost criticată activitatea socialiştilor români, acuzaţi că au pactizat cu burghezia, acceptând să facă parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei şi deoarece au purtat negocieri cu generalul Averescu.

De asemenea, pentru lipsa de sinceritate, atunci când s-au solidarizat cu Partidul Comunist din Rusia, prin lansarea lozincii „Trăiască  revoluţia rusă, care ne-a dat Basarabia“.

Gheorghe Cristescu a justificat poziţiile adoptate, susţinând că participarea social-democraţilor la Consiliul Dirigent a fost de scurtă durată şi că ei au încercat să-l determine pe Averescu să susţină revendicările socialiştilor (desfiinţarea stării de asediu şi a cenzurii).

A respins categoric ideea că nu ar fi susţinători sinceri ai revoluţiei ruse. Cele mai mari rezerve au vizat condiţiile de afiliere şi stabilirea, de comun acord, a listei conducerii partidului, ce trebuia aleasă de congresul general: Constantin Popovici, Gheorghe Cristescu, Ilie Moscovici, Carol Bartha, Boris Stefanov, Iancu Iliescu, Gheorghe Tănase, Eugen Rozvani, Mihai Bălineanu.

Pentru a pune capăt discuţiilor, reprezentanţii Cominternului au cerut ca membrii delegaţiei să răspundă în scris, prin DA sau NU, la următoarele întrebări :

„1) Declaraţi în numele Comitetului Central al dvs. că sunteţi de acord cu cele 21 de condiţii?

2) Aceste teze şi condiţii trebuie adoptate fără rezerve de către următorul dvs. congres?

3) Declaraţi că, imediat după întoarcerea dvs. în România, Grigorovici, Jumanca, Flueraş [Erau social-democraţii din Bucovina primul, din Transilvania ceilalţi doi, care se pronunţaseră pentru Unirea din 1918 ]  şi consorţii vor fi excluşi din partid?

4) Declaraţi că vă supuneţi tuturor hotărârilor Federaţiei Comuniste Balcanice şi că-i asiguraţi cea mai deplină participare şi înţelegere din partea dvs.?

5) Sunteţi de acord ca, împreună cu partea comunistă a delegaţiei române, cu participarea Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste să elaboraţi o listă a noului Comitet Central al partidului român, compusă din comunişti de încredere?

6) Puteţi garanta că, imediat după întoarcerea dvs. în România, organul central îşi va schimba poziţia şi va scrie în mod comunist?“

Puşi în faţa unui adevărat ultimatum, Gheorghe Cristescu, Eugen Rozvani, Constantin Popovici şi Alexandru Dobrogeanu-Gherea au răspuns DA, astfel că s-au întors în ţară cu un angajament ferm.

Succesul moţiunii comuniste

 

În zilele de 30 ianuarie – 3 februarie 1921, a avut loc şedinţa Consiliului General al Partidului Socialist, la care s-au dezbătut trei moţiuni: una comunistă – care propunea afilierea imediată şi necondiţionată la Internaţionala a III-a; alta, social-democrată – partidul să se menţină pe linia programului din mai 1919 (revendicări imediate şi realizabile), şi, respectiv, o a treia, de centru (unitaristă) – reluarea dezbaterilor privind aderarea la Internaţionala a III-a în secţii. Moţiunea comunistă a întrunit cele mai multe voturi (18), urmată de cea a centriştilor (12) şi a social-democraţilor (8).

Faptul i-a determinat pe social-democraţi să declare că se retrag din partid; socialiştii unitari au afirmat că rămân, dar nu acceptă funcţii de conducere.

Astfel că gruparea comunistă, majoritară, a asigurat desfăşurarea tuturor activităţilor vizând pregătirea şi organizarea congresului partidului.

La 17 martie s-au stabilit data congresului partidului (8-11 mai) şi a sindicatelor (12-14 mai), ca şi ordinea de zi şi raportorii: 1) Darea de seamă morală şi materială – Gheorghe Cristescu; 2) Raportul delegaţiei în Rusia – Gheorghe Cristescu; 3) Afilierea şi programul – Gheorghe Cristescu şi David Fabian; 4) Problema agrară – Alexandru Dobrogeanu-Gherea; 5) Cooperativele – I. Negru şi Dumitru Stoiculescu; 6) Presa şi propaganda – Petre Constantinescu-Iaşi; 7) Modificarea statutelor – S. Margulius; 8) Chestiunea naţionalităţilor – Eugen Rozvani şi Tiron Albani; 9) a) Mişcarea tineretului – I. Roşianu; b) Mişcarea feministă – Nina Neuvrit; 10) Alegerea comitetelor; 11) Diverse.

Pentru congresul sindical:

1) Darea de seamă – C. Popovici; 2) Afilierea – C. Popovici;  3) Organizarea – Ioan Elena şi Bebrici; 4) Modificarea statutelor – Nicolae Marian şi Carol Bartha; 5) Raporturile dintre sindicate şi partid – Eugen Rozvani şi Constantin Mănescu; 6) Alegerea comitetelor; 7) Diverse.

Totodată, s-a fixat sistemul de reprezentare: la congresul partidului un delegat la 25 membri; doi delegaţi la 100 membri; la fel şi peste acel număr, pentru fiecare sută de membri câte un delegat (fiecare delegat  avea un număr de mandate, proporţional cu numărul  de membri ai sectiei respective).

La congresul sindicatelor, regula a devenit: un delegat până la 100 de membri; un delegat pentru fiecare sută de membri, respectiv trei delegaţi pentru fiecare uniune. S-a precizat că votarea se va face pe numărul de mandate.

Au urmat dezbaterile în secţii şi alegerea delegaţilor, fiecare primind mandat privind modul cum va trebui să voteze în privinţa afilierii.

De asemenea, au fost publicate principalele rapoarte. Între acestea şi cel privind afilierea la Internaţionala a III-a, în care se propunea afilierea fără rezerve.

Ce s-a votat, de fapt

Ministrul de Interne, Constantin Argetoianu, a aprobat desfăşurarea Congresului, cu ordinea de zi anunţată.

Iniţial, lucrările s-au desfăşurat în sala redacţiei ziarului Socialismul, iar, din 11 mai, în sediul Partidului Socialist din strada Sfântu Ionică (stenograma lucrărilor Congresului).

Comisia de validare a constatat că erau prezenţi 62 delegaţi, care deţineau 540 mandate, reprezentând 27 secţii cu 45.086 membri.

De asemenea, că 380 mandate erau pentru afilierea fără rezerve la Internaţionala Comunistă, 78 pentru afilierea cu rezerve, iar 82 – deliberative.

Cele mai ample discuţii s-au referit la afilierea la Internaţionala a III-a. Teodor Iordăchescu, reprezentantul centriştilor sau al unitariştilor, a formulat unele rezerve:

„Punctul central de deosebire e acela de a da posibilitatea adaptării modalităţilor de aplicare a tezelor Internaţionalei Comuniste la noi“; Internaţionala mergea „până la cele mai mici detalii ale acţiunii pe care trebuie s-o ducă un partid comunist în ţară“, având dreptul de a da „sancţiuni cu caracter de lege“, deşi se baza pe informaţiile primite de la birourile sale, fără să fie „ascultate mai întâi organele autorizate“. „Înţelegem centralismul, însă aplicarea tezelor să fie lăsată în seama noastră, care ne cunoaştem, lucrând până atunci în înţelegere cu delegatul Internaţionalei.

Lupta contra burgheziei o vom da fără rezerve.

Vrem însă ca deciziunile să aparţină Comitetului Executiv, el fiind autoritatea supremă din ţara respectivă, iar Internaţionala să rămână organul suprem de critică“.

Cel mai categoric în favoarea afilierii necondiţionate a fost Eugen Rozvani, care a adresat critici extrem de dure la adresa conducerii Partidului Socialist, pentru că a promovat o politică oportunistă:

„Internaţionala Comunistă are un plan vast de lucru, şi acest lucru este de cea mai mare importanţă. Pentru luptă trebuie să fie un front unic, şi pentru noi acela e realizat de Internaţionala Comunistă […] sub teroarea burgheză noi trebuie să ne afiliem necondiţionat Internaţionalei Comuniste pentru a grăbi victoria clasei apăsate“.

Gheorghe Cristescu a încercat să risipească temerile centriştilor, susţinând că, în timpul discuţiilor cu liderii Cominternului, a exprimat unele rezerve, spunându-le că „ei nu pot cunoaşte pe membrii de valoare din mişcarea actuală“, dar a acceptat lista propusă, „în mod provizoriu“.

El era convins că Internaţionala nu va da ordine, ci numai „sfaturi şi lămuriri principiale şi tactice“.

Urmarea votului a fost: 428 mandate pentru afilierea fără rezerve, 111 pentru afilierea cu rezerve, două voturi informative.

Nu a existat, efectiv, un vot pentru crearea Partidului Comunist din România, dar rezultatul  avea acea semnificaţie.

Aflând rezultatul votului, C. Argetoianu a decis să intervină în forţă.

A doua zi, 12 mai, organele de ordine au blocat străzile din zonă, fiind pregătite să treacă la acţiune.

Ministrul l-a informat pe generalul Averescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, care a convocat imediat şedinţa de guvern.

Potrivit relatărilor lui Argetoianu, generalul ar fi spus: „Trebuie să sfârşim cu comuniştii“.

Luaţi prin surprindere, miniştrii au avut reacţii negative.

Take Ionescu, „galben ca ceara“, a rostit „trei cuvinte: «Nu se poate»“.

Vorbele au fost repetate şi de Grigore Trancu-Iaşi şi de Theodor Cudalbu.

La rândul său, Nicolae Titulescu s-a declarat „împotriva unor măsuri care pun statul în pericol“.

Miniştrii erau îngrijoraţi: „ce se va zice la Paris, la Londra , ce se va spune la Geneva?“.

„Afară de generalul Răşcanu şi de Garoflid, toţi miniştrii erau contra“.

Argetoianu, chemat la telefon de generalul Eracle Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei (1918-1930), a fost însă informat de arestarea tuturor celor care au votat pentru afilierea fără rezerve, operaţiunea decurgând fără incidente, congresiştii fiind îmbarcaţi în dube şi transportaţi la Jilava şi Văcăreşti.

Revenit în sala de Consiliu, ministrul a declarat:

„Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România“.

În perspectiva istorică, Constantin Argetoianu (care avea să moară în închisoarea de la Sighet, în februarie 1955) s-a înşelat amarnic.

autor: Ioan Scurtu

sursa: http://www.ioanscurtu.ro

31/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Am gasit multe informatii interesante pe site-ul acesta. O intrebare aveti careva cont pe Wikipedia? si doreste sa contribuiasca pe pagina de limba engleza wiki? deoarece nu prea sunt români acolo. Intreb in special pentru ca istoria noastra este contestata masiv de maghiari care sunt activi pe Wikipedia. Mai nou editeaza tot ce le displace despre Istoria Romaniei si nimeni nu face nimic. Daca aveti argumente si surse concrete va rog sa-i contraziceti!

    Comentariu de Kaius | 31/07/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: