CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 29 iulie în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 29 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

1806:  S-a născut la Sălişte, in  Imperiul Austriac,  cărturarul şi traducătorul Dionisie Romano (după numele de botez Dimitrie Romano); (m. 18 ianuarie 1873, Buzău, România).

 

 

 

 

 

 

 

 

A iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”.

A fost, de la 11 mai 1864 şi până la moartea sa, episcop ortodox al Buzăului.

În anul 1839, pe când era director al tipografiei episcopiei Buzăului, împreună cu Gavriil Munteanu, profesorul seminarului teologic din Buzău,  a realizat până în 1849 prima publicaţie bisericească din Ţara Românească, „gazeta religioasă şi morală” Vestitorul Bisericesc, difuzată prin librarul Iosif Romanov.

A fost membru de onoare al Sociatăţii Academice Române, careia i-a donat in 1867 biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a acestei instituţii .

 

 

 

 

 

 

 1848:  Poarta Otomana  a recunoscut Locotenenţa Domnească a Ţării Româneşti drept legitimă, insa sub presiunea Rusiei şi la intervenţia boierilor munteni,  va refuza confirmarea oficiala a acestei recunoaşteri.

 

 

 

 

1848: În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat  imnul Revoluţiei paşoptiste “Deşteaptă-te, române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din 1989 imnul naţional al României.

 

 

 

 

29 ziua-imnului

 

 

 

 

1849: Înfrângerea decisivă a armatei maghiare la sud de Timișoara.

 

 

Foto: Lajos Kossuth (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino, Italia)

 

Liderul revolutiei ungare, Lajos Kossuth, emite un decret privind  încetarea ostilităților dintre români și maghiari.

 

 

 

 

 

1851: A murit poetul şi  jurnalistul Ion Catina; (n. 20 octombrie 1827).

Născut la București, descendent al unui negustor grec, Catina  a participat la Revoluția de la 1848.

A fost lansat de Ion Heliade Rădulescu și   ulterior redescoperit de Alexandru Macedonski și George Călinescu.

 

 

 

 

 

Acestea din urmă i-a dedicat  lui Catina portretul unui erou romantic, în timp ce Camil Petrescu l-au inclus ca personaj în romanul său despre Nicolae Bălcescu.

Adebutat  în Curierul Romānesc in  1846 cu un volum  de POEZII, urmat in 1847 de piesa Zoe.

La 11 iunie 1848  citeşte pe Uliţa Lipscani, Proclamaţia de la Islaz. Tot el propune titlul „Pruncul român” pentru ziarul scos în timpul revoluţiei de C.A. Rosetti şi Enrich Winterhalder şi îşi dezvăluie aici, în câteva articole (din 12 şi 17 iunie, 8 iulie), într-un stil ardent şi declamatoriu, concepţia democratică şi revoluţionară. 

 Este închis la Văcăreşti, împreună cu fratele său, Constantin, şi el participant la revoluţie. Constantin moare în închisoare.
Moare de tuberculoză, la numai 23 de ani. Istoria noastră literară îl poate adăuga pe romanticul Catina la seria poeţilor tineri „cu destin”, marcaţi de un sfârşit tragic, serie care debutează cu Vasile Cârlova, continuă cu Alexandru Sihleanu, Mihai Eminescu, Ştefan Petică, Şt. O. Iosif, spre a se încheia cu Nicolae Labiş…

Opera literară
Poezii, Bucureşti, 1846;
Zoe, Bucureşti, 1847;
Poezii, Bucureşti, 1847;
Poezii, prefaţă de Nicolae Iorga, Vălenii de Munte, 1908.

Traduceri
Victor Hugo, Pentru săraci, 1846.

 

 

 

 

 

 

1857: Medicul Carol Davila, in colaborare cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand in 1857,  Scoala nationala de medicina si farmacie, actuala Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”din Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Italia – d. 24 august 1884, Bucureşti), a fost un medic şi farmacist român de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania şi Franţa.

 

 

 

 

 

 1857: S-a născut Heinrich Schuster, scriitor de naţionalitate germană din România (opera principală, romanul ţărănesc „Martin Alzner”); (m. 1931).

 

 

 

 

 

1877: Carol I, principe (1866–1881) şi rege (1881–1914) al României, comandatul Ostirii  romane, a ordonat construcţia unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliştioara–Măgura.

 

 

 

 

 

 

 

Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole.

 

 

 1887 (29 iulie / 10 august) : A murit (la Mainz, Germania), lingvistul Alexandru Cihac,  de numele căruia se leagă punerea bazelor etimologiei româneşti, fiind autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române (1870-1879).

Era fiul medicului de origine cehă Iacob Christian Stanislav Cihac, nascut in Bavaria, care se stabilitse în anul 1825 la Iaşi.

 

 

 

 

 

 

Alexandru Cihac  s-a născut  la Iaşi, la o dată neprecizată de cercetători până în prezent, în luna septembrie 1925. 

S-a dedicat lingvisticii si in anul 1862, la etatea de treizeci şi şapte de ani, s-a  stabilit definitiv în Germania.

Lucrarea care i-a adus o recunoaştere de-a dreptul continentală a creaţiei sale scriitoriceşti şi care a fost elaborată pe baze ştiinţifice a fost primul dicţionar exclusiv etimologic al limbii române intitulat: Dictionnaire d’etymologie daco-romane, care a intrat  îndată după apariţie, în atenţia Societăţii Academice Române din Bucureşti, fiind apreciat ca un tom de o valoare ştiinţifică remarcabilă. 

Cel de-al doilea volum al dicţionarului etimologic semnat de Alexandru Cihac a fost apreciat chiar de către Institutul Franţei   care a distins lucrarea cu premiul „Volney” (filosoful Constantin François de Casseboeuf, conte de Volney, n. 1757 – d. 1820, n.n.).

Lucrarea lui Alexandru Cihac a fost prima introducere a obiectivismului în filologia română şi a fost bogată în idei sugestive care au putut fi aplicate ulterior.

A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872.

 

 

 

 

 

 

 

1893: S-a născut, în satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, scriitorul Demostene Botez; (m. 18 martie 1973, Iasi).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost un scriitor şi publicist român, academician (membru corespondent din 1963) şi avocat (licenţiat în drept al Facultăţii din Iaşi).

A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieşeană „Arhiva”. Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viaţa românească”, care i-a publicat o mare parte a creaţiei sale.

Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munţii, premiat de Academia Română.Demostene Botez a fost o perioadă preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.

Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iaşi a aparţinut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.[4]

În memoria sa, Liceul teoretic din Truşeşti poartă numele „Demostene Botez”.

 

 

 

 

1895: S-a nascut  în Călmăţui, Comuna Griviţa, Judeţul Tutova, marele dramaturg, prozator, publicist şi eseist român Victor Ion Popa; (d. 30 martie 1945, Bucuresti ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 A  adus, prin opera sa dramatică, regizorală şi pedagogică, o contribuţie însemnată la evoluţia teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. 

Din prodigioasa sa creaţie dramaturgică se desprind câteva lucrări de exceptie :

Ciuta, Bucureşti, 1922;
 
Muşcata din fereastră, Bucureşti, 1930;
 
Take, Ianke şi Cadâr, Bucureşti, 1938.

 

 

 

 

 

 

1912: S-a născut scriitorul Nicolae Steinhardt (“Jurnalul fericirii”, “Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi”, “Dumnezeu în care spui că nu crezi…” ).

 

 

 

 

 

 

 

A fost închis la Jilava, după care s-a călugărit, luându-şi numele de fratele Nicolae; (m. 30 martie 1989).

 

 

1925: S-a născut renumita actriță română de teatru și film, Carmen Stănescu.

A studiat la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A debutat în 1945  şi  a interpretat numeroase roluri memorabile pe scena Teatrului Naţional din Bucuresti precum şi a altor teatre.

A debutat in  film cu rolul din „Doi vecini” după Tudor Arghezi, in regia lui Geo Saizescu in 1958. E remarcata ca frumusete si sex-apeal in „Telegrame” după I.L. Caragiale, regia Aurel Miheleș, Gheorghe Naghi, 1959 si „Bădăranii” după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960 si desi nu exceleaza ca pe scena, rolurile din filmele istorice : „Frații Jderi”, „Mușchetarul român” si „Războiul de Independență”, serial tv in regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977 ii aduc celebritatea si in cinematografie.

A facut cariera si in televiziune alaturi de Misu Fotino, care i-a fost partener in multe emisiuni de divertisment.

In 2003 scoate o carte intitulata „Destainuiri„, in care descrie multe lucruri si intamplari frumoase, nu atat din viata personala cat din ce a vazut si trait in intreaga viata.

 

 

 

 

1946: Se deschid lucrarile  Conferinţei de pace convocate la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la 15 octombrie acelaşi an).

 

 

 

 

 

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața Atlasului Antonescu, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie - 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro

 

 

Delegația României, aflata  în apărarea hotarelor Transilvaniei   Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946, sursă:ziaristionline.ro

 

 

Dupa  încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial).

Conform procedurii adoptate, Conferinţa nu putea lua hotărîri, ci avea doar competenţa de a face recomandări asupra proiectelor Tratatelor de pace, care erau trimise spre examinarea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe. Statele foste inamice au fost invitate să-şi expună poziţia faţă de proiectele Tratatelor de pace, în scris sau oral, în comisii sau în plenul Conferinţei. Ele puteau participa la lucrările comisiilor sau la şedinţele în plen numai atunci cînd erau invitate.

În ziua de 30 iulie 1946 s-a dat publicităţii proiectul tratatului de pace cu România, simultan la Londra, Paris, Moscova şi Washington. Preambulul Tratatului consemna încetarea stării de război între România şi Naţiunile Unite, deşi această situaţie data de aproape trei ani de zile, interval în care România luptase timp de 7 luni alături de Naţiunile Unite pentru înfrîngerea Germaniei. În document se aprecia că România intrase în război alături de Naţiunile Unite la 12 septembrie 1944.

De asemenea, nu se preciza că România a participat la războiul împotriva Ungariei, ceea ce ar fi impus, desigur, despăgubiri din partea acesteia. Cu toată jertfa de sînge adusă de armata română, României nu i se recunoştea calitatea de cobeligerant, fiind considerată un stat învins de Naţiunile Unite. Frontierele României erau cele din 1 ianuarie 1941, cu excepţia graniţei cu Ungaria. Aceasta însemna că Basarabia şi Nordul Bucovinei rămîneau sub ocupaţia Uniunii Sovietice, iar Cadrilaterul sub cea a Bulgariei.

Pe de altă parte, se anula dictatul de la Viena, din 30 august 1940, frontiera între România şi Ungaria fiind cea din 1 ianuarie 1938. Tratatul stabilea un termen de 90 zile pentru retragerea trupelor Aliate, cu excepţia celor sovietice, care rămîneau în continuare în România, pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei Roşii cu zona de ocupaţie sovietică din Austria. Clauzele economice stabileau despăgubiri, restituiri şi compensaţii foarte grele pentru statul român. De asemenea, proiectul de Tratat prevedea multiple restricţii privind armata română şi dotarea ei.

La 8 august 1946, guvernul Franţei, în numele Naţiunilor Unite, a adresat guvernului României invitaţia de a participa la Conferinţa de pace de la Paris. A doua zi, 9 august, Consiliul de Miniştri, întrunit în Bucureşti, a aprobat poziţia României faţă de problemele dezbătute la Conferinţa păcii şi a stabilit componenţa delegaţiei care urma să se deplaseze la Paris.

Delegaţia a primit mandat să militeze pentru anularea dictatului de la Viena, recunoaşterea cobeligeranţei României, anularea clauzelor economice, a celor privind restricţiile la armament şi forţele armate necesare apărării ţării etc.

Deşi problemele cele mai grave – mai ales de ordin teritorial şi economic – priveau relaţiile cu Uniunea Sovietică, delegaţia nu avea dreptul să ridice obiecţii care puteau leza relaţiile cu marele vecin de la Răsărit.

Consiliul de Miniştri a decis că ele se vor rezolva pe cale bilaterală între guvernele de la Bucureşti şi de la Moscova. Astfel, aproape toate ameliorările solicitate de România vizau relaţiile cu statele Occidentale.

Delegaţia guvernamentală română era condusă de Gheorghe Tătărescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul de Externe; din delegaţie mai făceau parte: Gheorghe Gheorghiu-Dej – ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, Lucreţiu Pătrăşcanu – ministrul Justiţiei, Ştefan Voitec – ministrul Educaţiei Naţionale, Lothar Rădăceanu – ministrul Muncii, Ion Gheorghe Maurer – subsecretar de Stat, Mihai Ralea – ambasadorul Românei la Washington, Richard Franasovici – ambasadorul României la Londra, Simon Stoilow – ambasadorul României la Paris, generalul Dumitru Dămăceanu, Elena Văcărescu, Florica Bagdasar, Şerban Voinea ş.a. ” (Extrase din articolul ”România la Conferința Păcii de la Paris”, Autor Profesor Universitar, Doctor, Ioan Scurtu).

Detalii… Tratatele de pace de la Paris, 1947

 

 

 

 

 

 

1945: S-a nascut   fotbalistul  şi antrenorul  român Mircea Lucescu.

 În prezent este antrenor la FC Zenit Sankt Petersburg. Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 şi 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa naţională a României, precum şi echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Brescia, Reggina, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul şi Şahtior Doneţk.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A jucat la la Dinamo Bucuresti, echipa cu care  a câştigat 7 titluri în campionatul român, în ediţiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1974-75, 1976-77 şi 1989-90.

A câştigat Cupa UEFA în anul 2009 cu echipa sa Şhaktior Doneţk pe care o antrena din anul 2004, ultima finală a cupei UEFA, ea transformându-se în Europa League.

Palmaresul  carierei sale este impresionant: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa naţională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naţionalei, pentru ca un an mai târziu, să devină şi director tehnic al F.R.F., calitate în care a reuşit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franţa, într-o grupă de „foc”.

Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-şi munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată „sferturile” Cupei Cupelor (1988-1989) şi semifinalele aceleiaşi competiţii (1989-1990).

 

 

 

 

1947: Este editat „Jurnalul” Consiliului de Miniștri, care decretează dizolvarea Partidul Național Țărănesc, folosindu-se ca pretext înscenarea de la Tămădău.

De aceeași măsura erau lovite „organizațiile militare, de tineret, feministe și alte  organizații sau asociații conduse de P.N.Ț.

„Jurnalul” mai prevedea închiderea sediilor partidului, confiscarea averilor și a corespondenței, lichidarea patrimoniului său.

Hotararea respectiva a fost publicata in Monitorul Oficial 172 din 30 Iulie 1947.

 

 

 

 

 

 

1948:  După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.

 

 

 

 

 

Romania nu a paricipat la aceasta olimpiada.

 

 

 

 

 

 

 

1950: S-a nascut  Maricica Puică, atletă română, campioana olimpica, europeana si mondiala.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur  la proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziţia culcat.

A fost  prima medalie de aur olimpică  obtinuta de un sportiv care reprezenta România la aceasta olimpiada.

In acel moment, România  castigase doar două medalii olimpice , bronzul din 1924, cu naţionala de rugby, şi argintul obţinut de calaretul Iosif Rang la obstacole.

 

 

 

 

 

 

 


Iosif Sîrbu (n. 21 septembrie 1925, Şibot, Alba – d. 6 septembrie 1964), a fost şi multiplu campion naţional şi balcanic.

După victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma şi poziţia de tragere, în urma unei afecţiuni la ochiul drept, reusind  totuşi, un loc 5 la JO din Melbourne – 1956. Din motive încă neelucidate, s-a sinucis, la 6 septembrie 1964

 

 

 

 

 

1966: S-a nascut  in orasul Caracal, jud Olt, jurnalistul, analistul politic şi moderatorul TV , Marius Tuca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: A decedat la New York, in SUA,  marele compozitor  şi dirijor  român, Ionel Perlea; (n. 13 decembrie  1900, Ograda, jud.Ialomita).

Parintii sai erau Victor Perlea şi  Margaretha Haberlein.

 A fost cumnatul lui Mircea Eliade, fiind  casatorit cu Lizzete Cotescu, sora lui Georgette (Christinel) Eliade.

Amandoua surorile provin pe linie de mama din familia Sendrea, una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Moldova. Unicul copil al familiei Perlea se numeste Jenica si traieste in Franta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Între 1918 şi 1923 a studiat compoziţia şi dirijatul cu Anton Beer-Walbrunn în München şi Paul Gräner şi Otto Lohse în Leipzig.

 

La 17 octombrie 1919 a sustinut  primul concert la Ateneul Român din Bucureşti, în dublă ipostază de interpret şi compozitor. În 1926 Ionel Perlea obţine Premiul de compoziţie George Enescu pentru „Quartetul de coarde op.10”.

În stagiunea 1927-1928 a fost angajat ca dirijor al Operei Române din Cluj. În anii 1929 şi 1932 şi 1936 şi 1944 funcţionează ca dirijor iar între 1929 şi 1932 şi 1934 şi 1936 ca director muzical al Operei Naţionale din Bucureşti.[5]

Anul 1945 îl găseşte pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Succesul obţinut determină conducerea de la Teatro alla Scala din Milano să-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prodigioase scene lirice, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internaţional.

Debutează în 1949 la Metropolitan Opera din New York cu opera Tristan şi Isolda de Richard Wagner.

La recomandarea lui Arturo Toscanini, care îl desemnează  urmaşul său dăruindu-i propria baghetă, Ionel Perlea semnează un contract cu Connecticut Symphony Orchestra în anul 1955 şi va rămâne acolo până în 1965[7].

Urmând aceluiaşi Toscanini funcţionează în perioadele 1952-1959 şi 1965-1970 ca profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York.

Din nefericire suferă un atac vascular cerebral cu paralizia parţială a braţului drept. Cu eforturi mari a învăţat să dirijeze numai cu mâna stângă şi a reuşit o performanţă memorabilă cu opera Tosca de Giacomo Puccini.

 

 

 

 

 

 

 1984: La cea de a XIII–a ediţie a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz (29 iulie–12 august).

 

 

 

 1992: A murit  Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică română; (n. 1910).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1994: Este adoptată prima Constiţutie a Republicii Moldova.

 “Ziua Constituţiei” în Republica Moldova. Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la data de 29 iulie 1994, fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi intrând în vigoare la data de 27 august 1994.

Constituția Republicii Moldova constă din 8 titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni.

În preambulul Constituţiei se menţionează aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, năzuinţele spre satisfacerea intereselor cetăţenilor, „continuitatea statalităţii poporului moldovenesc” în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune.

 

 

 

 

 

 

 

 

In  România  ziua de 29 iulie este  Ziua Imnului Naţional  – “Deşteaptă-te, române!”, sărbătorită anual  începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României  din 18 mai 1998.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Timp de câţiva ani, „Deşteaptă-te, române! ” a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, fiind înlocuit în 1994 cu imnul  „Limba noastră”.

România a avut  de-a lungul  istoriei ca imnuri naţionale  si alte  cântece, incepand cu  „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948.

Odata cu venirea comuniştilor la putere în România,  Imnul “Desteapta-te romane”, acest simbol vechi al libertăţii românilor  a fost  interzis, deoarece, în condiţiile ocuparii tarii de catre armatele sovietice,  cantecul   aducea mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată,  asa cum pretindea propaganda tradatoare comunista.

 O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 multe alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.

In perioada  1948-1953 imnul tarii a fost „Zdrobite cătuşe”, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor.

 Dupa 1953 si pana in 1977, imnul  tarii  a fost „Te slăvim Românie” , care proslavea  “infratirea” dintre Uniunea Sovietică şi statul român, dupa care a urmat   imnul  „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.

 Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989,  a impus  practic instantaneu şi generalizat,cântecul „Deşteaptă-te, române!”,  care  a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul „Trei culori”  compus de Ciprian Porumbescu , dar mutilat de versurile impuse de Ceausescu.

 Astfel, “Desteapta-te romane” a devenit  Imn Naţional de la sine, impunându-se  sub formidabila presiune a manifestanţilor anticomunisti  si a fost  consacrat prin Constituţia Romaniei din 1991.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/30/o-istorie-a-zilei-de-29-iulie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

29/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: