CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1918: Intervenții militare neautorizate româneşti şi sârbe, uitate de istorie



 

 

Harta Banatului pana la 1918

Uitate de istorie, două intervenții militare neautorizate

După Primul Război Mondial, în perioada în care se mai duceau Tratative de Pace la Paris, regatele Serbiei și României și-au folosit armatele în două intervenții neautorizate de puterile aliate în scopul reconfigurării propriilor teritorii naționale.

Ambele armate au pătruns adânc în Ungaria. La 31 octombrie 1918, social-democratul OTTO ROTH a proclamat Republica Banathia, în integralitatea teritorială dintre munţi, Tisza, Mureș şi Dunăre.

În absența unei armate proprii, bănățenii urmau să ceară protecția guvernului ungar social-democrat al lui Mihalyi Karolyi, al sârbilor sau francezilor.

În 1919 armata sîrbă ocupă treptat, până la Timișoara acest teritoriu de mult jinduit, în scopul de a pune Conferinţa de Pace în fața faptului împlinit.

În cel mai scurt timp, administrația republicană este dizolvată și înlocuită de demnitari sârbi. Președintele Banathiei se retrage din politică, revenind în baroul său avocățesc.

Omul de cultură Ion Clopotel, pe care-l descopăr abia acum, în volumul îngălbenit de vreme, „Revolutia din 1918”- Cluj, apărut în1926 este mai explicit: la Alba Iulia „…dr. Aurel Cosma în numele bănătenilor…îsi exprima revolta fată de actele arbitrare ale armatelor sârbesti de ocupatie în Banat si protestând în contra proclamării de alăturare a Banat.  

Se observă că noi putem cere alăturarea, însă nu suntem îndreptătiti să ne declarăm în numele românilor din Timoc până ei nu cer dreptul lor… Ei, timocenii si l-au cerut până la urmă, prin A. C. Popovici, există un document oficial adresat României si Consiliului, prin care românii din Sudul Dunării doreau să facă parte din Regatul României, document rămas fără ecou.

Bucurestii s-au făcut că nu pricep, nu voiau, poate, certuri cu sârbii. Adunarea natională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la întreg Banatul, între Mures, Tisa si Dunăre…

N-a fost să fie, pentru că.în Banat suntem pusi deja într-o situatie încheiată. Avangardele armatei sârbesti au înaintat adânc pe teritoriul românesc sub titlu de armată de ocupatie, însă într-o bună zi ne-am pomenit că armata sârbească e o armată de cucerire…

Se poate imagina ce se petrecea în Banat la ce torturi era supusă populatia. Au venit zile sângeroase.

Fără să astepte hotărâri de la Paris, în 19 februarie 1919 generalul sârb Gruici a intrat în Timisoara, a disolvat consiliul popular republican. Armata sârbă ocupă întreg Banatul, dizolvând administraţia social-democrată.”. (Parcându-şi caii în biserici). Generalul-guvernator Tolovici voia acest teritoriu anexat la regatul Yugoslav.

Au fost persecutaţi mai ales românii, care doreau Marea Unire  şi, cum spune generalul Mărdărescu, „s-au dedat la prigoane, arestări, ba pe plugarii români îi luau acasă, în Serbia, la munci agricole, au făcut pe supăraţii, pe agresorii.

Graniţa, prin care o parte din Banat rămâne sârbesc, nu ne face completă dreptate…” Fabrici şi alte bunuri se încărcară în vapoare, iar când francezii dădură ordinul retragerii armatei de ocupație, timişorenii au oprit apa pe Canalul Bega şi vasele se împotmoliră în noroi.

 

 

 

 

Armata română a intrat în Timișoara prea târziu. În mod firesc ca fi trebuit să nu le lase sârbilor posibilitatea de a i-o lua înainte.

Însă o parte din oștile române mărșăluiau, tot fără ordin și din proprie inițiativă prin Budapesta.

La 21 martie 1919 Mihaly a cedat puterea coaliţiei comuniştilor şi social-democraţilor, cale au proclamat o republică a Sfaturilor, condus[ de Kun Bela. Istoricul român L. Banyayi ne spune că la Oradea s-a creat Sfatul central al revoluţionarilor români, având ca sop nu unirea cu boierimea, ci cu „harnica şi cinstita muncitorime şi ţărănime, cu Republica sfaturilor din România”.

„Instaurarea dictaturii proletariatului în Ungaria a declanşat o largă mişcare de solidaritate în rândul maselor muncitoare române…s-a făcut o agitaţie deschisă pentru o bună vecinătate cu Republica Ungară a Sfaturilor.

Guvernul burghezo-moşieresc român, sub îndemnurile puterilor Antantei, a răspuns însă cu intervenţia armată la revoluţia proletară din Ungaria şi a luat măsuri drastice împotriva celor care s-au declarat solidari cu această revoluţie…în 7 mai 1919, o mie de soldaţi români staţionaţi la Dej demonstrează împotriva trimiterii lor pe frontul INTERVENŢIONIST (s.n.)…”

Nicolae Iorga, martor la evenimente descrie reacția ardelenilor:

„La Hernad au părăsit trenul. A fost nevoie să se bată la sânge dezertorii”.

A.Marghiloman constată: „Spiritul celor din Transilvania e bolşevism.”

Kun Bela a adresat un mesaj guvernelor român, cehoslovac şi iugoslav: „In numele guvernului revoluţionar maghiar al sfaturilor am onoare să vă comunic că recunoaştem fără nici o rezervă pretenţiile teritoriale naţionale ridicate de dvs. Aţi motivat aceste pretenţii teritoriale naţionale pentru ca să se pună capăt oprimării milenare exercitate asupra conaţionalilor dvs. de către clasele stăpânitoare maghiare, în credinţa că procedaţi astfel în interesul şi în conformitate cu voinţa acestor populaţii.

Fostul guvern nu a admis propunerile dv., invocând aşa-zisul drept istoric, care din vechea oprimare deduce dreptul de a continua oprimarea.

Din prima zi a venirii noastre la putere am rupt cu acest principiu, declarând în mod repetat şi solemn că nu ne bazăm pe principiul integrităţii teritoriale şi acum vă aducem şi direct la cunoştinţă că recunoaştem fără rezervă TOATE (s.n.) pretenţiile dv. teritoriale naţionale.

În schimb cerem imediata încetare a ostilităţilor, nemastecul în treburile noastre interne, tranzitul comercial liber şi încheierea unor convenţii economice corespunzătoare intereselor ambelor părţi, apărarea minorităţilor naţionale care rămân pe teritoriul dv. Aţi obţinut prin aceasta tot ce aţi urmărit.

Nu este nevoie să vărsaţi nici o picătură de sânge şi nici să jertfiţi viaţa vreunui singur soldat, să transportaţi furia războiului în regiuni paşnice, pentru a vă realiza aspiraţiile naţionale.

Acele clase care oprimau pe conaţionalii dv. erau, în acelaşi timp şi asupritorii maselor muncitoare ale poporului nostru…ne-am eliberat şi noi de sub dominaţia acestor clase…nici un interes naţional nu justifică menţinerea situaţiei războinice actuale…continuarea războiului din partea guvernelor amintite violează în modul cel mai grosolan interesele naţionale proclamate de ele. Dacă continuaţi totuşi războiul, o faceţi numai pentru interese străine, în interesul fostelor clase stăpânitoare maghiare.”

Textul mesajului a apărut în presa română cu întârziere şi în formă prescurtată, cu concluzia: „…guvernul român nu va da nici un răspuns, considerând că nu se poate sta de vorbă cu bolşevicii din Budapesta”.

Gazeta socialistă ADEVĂRUL: „…nu înţelegem această hotărâre a guvernului…nu cumva am prefera un guvern de BARONI …Ce ne pasă nouă ce guvern are Ungaria şi ce drept am avea noi să-i impunem un program pe care ea nu-l vrea şi care ar fi antidemocratic şi ostil nouă”. Marghiloman:

„O notă ruşinoasă pe care guvernul a trimis-o presei”. Iorga: „De ce n-am trata şi noi cu stăpânii situaţiei din Ungaria?”

Intervenţia militară întreprinsă de guvernul I.I.C. Brătianu, spune ADEVĂRUL, „a primit un răspuns ferm.

Muncitorii români aflaţi în Ungaria în uzinele de armament din insula Csepel…s-au angajat în apărarea revoluţiei proletare ungare.

S-a format şi un batalion românesc în cadrul Regimentului roşu internaţional, compus din muncitori din vechea Românie.

Circa 2000 de muncitori români, maghiari, germani veniţi din Oradea, Arad şi Timişoara s-au înrolat în Armata Roşie ungară.

În România a crescut valul de proteste împotriva intervenţiei armate…manifestele îndemnau la nesupunere pe cei chemţi la mobilizare…ceferiştii şi petroliştii, minerii din Valea Jiului şi Mureş-Uioara s-au solidarizat cu revoluţia proletară din Ungaria…în demonstraţii la Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Brăila etc muncitorii au cerut încetarea intervenţiei împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor…Reacţiunea română, sprijinită de marile puteri imperialiste ale Antantei a contribuit la restaurarea în Ungaria a marilor latifundiari…”

Istoricul Gh.I. Brătianu scrie o carte despre evenimentele din Budapesta.

 

 

 

“Ocazia nu trebuia pierdută. Bela Kun fuge. Românii ameninţă, fentează capitala cu doar două tunuri de câmp. Ungurii muşcă, cedează şi oastea duşmană intră în Budapesta.

Seara se trage la hotel. Românii plătesc deocamdată în coroane, căci abia a doua zi începea regimul de ocupaţie: camera nr.100 costă 46 creiţari pe zi, cafeaua cu lapte 2,5 cr.

În dimineaţa de 4 august au venit şi misiunile aliate, cărora românii le-au luat-o înainte. “ Patru generali aliaţi aveau sarcina de a garanta împotriva oricăror excese .

Clemenceau acuză:

“…armata română pradă, rechiziţionează şi trimite în România însemnate sume de bani şi materiale de căi ferate, supunând Budapesta unei blocade inutile, care înfometează oraşul”.

Gh. I. Brătianu recunoaşte dezarmarea Ungariei: “Tot materialul de război urma să fie predat României (…) armata de ocupaţie prelua uzinele de armament, jumătate din întregul material de căi ferate, maşinile necesare construcţiei, 30% vite, 30% din utilajul agricol ca DESPĂGUBIRE PENTRU SOLDAŢII ROMÂNI ÎMPIEDICAŢI DE LA MUNCA CÂMPULUI, totul comparat cu condiţiile impuse de Aliaţi celor învinşi.

America se opune acestei ocazii unice, care nu mai aşteaptă judecata puterilor învingătoare. Consiliul Suprem îi intentează României proces. America ameninţă că se retrage de la tratative. Generalul american Bandholtz scrie:

“Forţa suntem noi; voi reprezentaţi doar ordonanţele”.

Gh.I. Brătianu recunoaşte că “…au luat uneori mai mult decât aveau dreptul.

În anii 20 mai rugineau prin gările noastre numeroase locomotive luate din Ungaria pe care TEMBELISMUL ADMINISTRATIV nu ştiuse să le folosească.

Ocupanţii au lăsat în voia ei lovitura de stat care l-a adus sus pe Horthy Nicolae-întâiul”. Generalul american Bandholtz mărturisea că nutreşte “sentimente de ostilitate faţă de aliaţii noştri români şi sentimente prietenoase pentru inamicii unguri”.

Clemenceau declară presei:

“Rapoartele comisiei interaliate ne arată că autorităţile militare româneşti continuă a goli Ungaria de resursele ei de tot felul…

O astfel de atitudine va aduce pentru România cele mai serioase consecinţe”.

Delegaţii americani amerinţă că părăsesc Parisul dacă nu se vor lua măsuri severe împotriva României, propunând excluderea ei dintre Puterile Aliate, ruperea relaţiilor diplomatice, blocada economică. Gh.I. Brătianu recunoaște că “De s-ar fi folosit cum se cuvenea prada de război de pe Tisa şi de la Budapesta, am fi putut poate aştepta criza apropiată a politicii SUA , ce urma să îndepărteze acţiunea americană de interesele Europei.

Dar materialele au ruginit şi urmaşii lui Brătianu ne-au zădărnicit împotrivirea”…

”Unirea o datorăm războiului şi victoriei Aliaţilor”…”

S-a văzut doar în Banat ce a însemnat faptul că sârbii ne-au putut-o lua înainte”…”efectul cel mai paradoxal al cuceririi Budapestei rămâne instaurarea horthysmului.”

Erwin Lucian Bureriu – http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/16/ce-stiti-despre-republica-banat-din-1918/

 

25/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: