IPOTEZE. Ce înseamnă Moldova ?

Harta Moldovei medievale

 

 

 

 

DE CE „MOLDOVA”?

 

 

Nu v-aţi întrebat niciodată ce înseamnă Moldova? N-aţi ştiut că locuim într-o cetate, ocrotită de trecut, prezent şi viitor?

– Până şi un fir de iarbă are rădăcina sa, zicea Mihail Sadoveanu. Dapoi o ţară!

Cu mii de ani în urmă, ţara strămoşilor noştri se numea Dacia, adică ţara celor buni la suflet, ţara celor care au un mod de viaţă pozitiv, afirmativ şi optimist.

Ea, Dacia, ocupa un teritoriu cu mult mai vast decât actuala Românie şi Moldovă, luate împreună, de aceea, când Traian, împăratul Romei, l-a învins pe Decebal, ocupând un sfert de ţară, cei rămaşi în libertate, ca să nu se identifice cu Dacia romană, şi-au zis fiecare în felul său, după denumirea regiunii sau ducatului în care locuiau.
Secole la rând, dacii liberi şi-au păstrat tradiţiile, folclorul, limba.

Nu, însă, şi denumirea ţării, pe care sperau s-o vadă într-o bună zi reîntregită.
Prinse în iureşul războaielor de apărare, căpeteniile din fruntea micilor feude, nu aveau nici ambiţia, nici forţa necesară ca să revendice vechiul blazon al ţării, cu atât mai mult că dincolo de Dunăre, în nordul Balcanilor, până aproape de secolul al VI-lea au existat două provincii romane care se numeau: Dacia Ripensis şi Dacia Mediterană.
N-a avut acea ambiţie nici Dragoş-vodă, care, în anul 1352, a întemeiat în partea de răsărit a fostei Dacii o nouă provincie, cu numele Moldova.
Încercând să dea o explicaţie acestei denumiri, cronicarul Grigore Ureche a reprodus în scrierile sale o legendă despre aşa-numita „descălecare a lui Dragoş”, conform căreia, la o vânătoare de zimbri, voievodul şi-a pierdut căţelul favorit.

Cum porecla acelui patruped fusese Molda voievodul (spune legenda) a botezat cu numele Moldova râul în care el s-a înecat, iar de la denumirea râului s-a tras, chipurile, şi denumirea ţării…
Legenda e frumoasă, dar neadevărată!
Am scris despre asta acum vreo 15 ani în „Noi în biografia omenirii” (vezi pag. 290), cu gând să combat o poveste care explica denumirea ţării noastre printr-o versiune nu prea onorabilă.

Din aceleaşi motive, reiau subiectul în cauză, în speranţa că vechea legendă va fi însoţită (cel puţin, la orele de istorie) şi de alte versiuni…
În primul rând, pornesc de la presupunerea că Dragoş-vodă nu era un ignorant şi, chiar dacă ar fi fost pasionat de câini, nobleţea şi demnitatea l-ar fi împiedicat să lege denumirea ţării de numele unui sărman căţel.
În al doilea rând, să nu uităm că strămoşii neamului nostru s-au aflat aici dintotdeauna, aşa încât descălecarea lui Dragoş a fost un episod, şi nu un început al istoriei.
În sfârşit, invoc părerea savanţilor din domeniu care afirmă că Moldova este un nume foarte vechi, de origine necunoscută sau, cel puţin, discutabilă (vezi: „Lexicologie şi terminologie românească” de V.Frăţilă).Lingvistul Iorgu Iordan, spre exemplu, leagă această denumire de pădurile de molizi care se întâlnesc la izvoarele râului Moldova.
– Nimic nu se opune la combinarea neslavului „molid” cu sufixul slav „ov(a)”, îşi justifică dânsul ipoteza, făcând aluzie la trecerea slavilor prin aceste teritorii.
Pusă pe cântarul adevărului, ipoteza cade de la sine, pentru că atât istoria poporului român, cât şi logica toponimiei o exclud din start. Dacă am admite că denumirea râului Moldova a venit de la vegetaţia sa, atunci acelaşi râu ar trebui să aibă pe diferite sectoare ale sale diferite denumiri, să zicem: Molid-ov(a); Brăd-ov(a); Salcâm-ov(a) ş.a.m.d.

Pe de altă parte, cum se explică atunci denumirea unui alt râu Moldova de pe teritoriul Slovaciei, dacă acel râu nu trece prin nici o pădure de molizi?
Fireşte, nu e un secret că avem suficiente denumiri de râuri şi localităţi cu sufixe slave. Nu, însă, şi Moldova! Acest nume e mult mai vechi decât slavii care au migrat spre Balcani după aproximativ 700 de ani de la domnia Marelui Burebista.
Deci, care este adevărata etimologie a numelui de ţară – Moldova?Conform vechilor documente, în nordul Daciei era atestată o localitate cu numele latin de „Civitas Moldaviae” (adică „Cetatea Moldovei”).
E vorba, probabil, de orăşelul Baia, situat pe râul Moldova – orăşel care, mai târziu, a fost ales de Dragoş-vodă drept capitală a Moldovei.
Ei bine, această localitate, numită cândva „Cetatea Moldavă”, a apărut cu mult înaintea erei noastre – încă pe timpul şederii vremelnice a celţilor în aceste teritorii (inclusiv în Panonia şi Slovacia).

Cunoaştem cu toţii că Burebista, regele dacilor, i-a bătut în mai multe rânduri pe celţi şi i-a gonit spre apusul Europei, unde ei s-au stabilit, în cele din urmă, pe pământurile Franţei şi Elveţiei de azi, formând nucleul poporului francez.
De la celţi ne-au rămas nu numai anumite vestigii materiale, dar şi denumirea parţială a Moldovei.

Zic „parţială”, pentru că la baza noţiunii discutate se află 2 cuvinte: Mol şi DAVA. Unul de origine celtică – „MOL” (însemnând şi azi în limba franceză „dig de piatră”) şi altul de origine dacică – „DAVA” (însemnând în limba strămoşilor noştri „cetate”).
Ajunşi aici, nu mai avem nevoie nici de căţeaua lui Dragoş, nici de pădurile de molizi ca să demonstrăm că ne tragem de la daci atât prin sânge, cât şi prin denumirea ţării.

Aşadar, Moldova se descifrează ca Cetate de piatră situată pe malul unei ape – o denumire foarte semnificativă, dacă ţinem cont de faptul că de-a lungul hotarelor noastre s-au aflat şi se mai află încă numeroase cetăţi de piatră situate pe malurile râurilor de frontieră.

Aurelian Silvestru- basarabialiterara.com.md