CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 21 iulie în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

21 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

1774: A fost încheiat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, între Turcia şi Rusia, care se obliga să evacueze teritoriul Tărilor Române.

 

 

 

 

 

Ecaterina cea Mare,

împărăteasa

Rusiei 1762-1796.

 

 

Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748- 49, 1769

 Mustafa al III-lea, sultanul Turciei 1757-1774, 

 

 

 

Tratatul semnat de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareşalul Piotr Rumianţev) şi Imperiul Otoman, după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774, prevedea : scutirea Principatelor Române de plata haraciului pe o perioadă de doi ani, confirmarea vechilor privilegii acordate acestora, dreptul Rusiei de a interveni la Poartă în favoarea Ţărilor Române.

Rusia si-pa luat dreptul  dreptul de a proteja creştinii ortodocşi din Imperiul Otoman şi a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova şi Ţara Românească).

Tratatul a consfintit o lovitură extrem de umilitoare data  puternicului  Imperiu Otoman, frotat sa cedeze teritoriul regiunii  Yedisan dintre râurile  Nipru și Bugul de Sud., care includea portul Herson   și oferea Rusiei pentru prima oară ieșire la Marea Neagra.

Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci si Enikale  din Crimeea, precum și regiunea Kabarda  (cabardină) din Caucaz.

Otomanii au pierdut și  Hanatul Crimeii, căruia au fost forțați să îi recunoască independența. Hanatul, deși oficial independent, era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a și anexat în 1783. 
Pe lângă toate acestea, Turcia a cedat Austriei, in partea de nord a Moldovei, teritoriul  care avea sa fie numit Bucovina.

 

 

 

 

 

1808: S-a născut la Bocşa, in  judeţul Sălaj, Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), scriitor si  om politic, conducător al Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania; (m. 28 mai 1864).

 

 

 

 

 

 

 

A  predat la Iaşi primul curs universitar de estetică.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea sa la 21 iulie 1808 şi moartea la 16 mai 1864.

 

 

 

 

 

 

1821: S- a născut marele  poet patriot roman Vasile Alecsandri,  dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator la Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Principatului Moldova şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. 

 

 

 

 

Vasile Alecsandri (n.1821-d.1890), poet, prozator și dramaturg român

 

 

Vasile Alecsandri, poet, prozator și dramaturg român  (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, în ţinutul Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mirceşti, judeţul Roman, România).

 A decedat in ziua de 22 august 1890, la Mirceşti, judeţul Iaşi, România), poet, prozator și dramaturg român.

Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății.

Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în “Dacia literară“, și cu pieseta “Farmazonul din Hîrlău“. După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în ”Calendar pentru poporul românesc”.

Creația sa literară e reprezentată de cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, “Doinele“.

Al doilea grup de poezii, “Lăcramioare“, apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, ”Lăcrămioarele” demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace.

Ciclurile de poezii intitulate “Suvenire” (1853) și “Margăritarele” (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri.

Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale.

Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

 

 

 

 

 1861: La Bucureşti, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Naţional), a avut loc prima reprezentaţie a piesei “Hamlet” de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet.

 

 

 

 

 

1864: S-a născut la Iasi, Ermil A. Pangrati, inginer și politician român, profesor de geometrie descriptivă la Universitatea din Iași și București.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru în Guvernul Maiorescu ocupând funcţia de ministru al lucrărilor publice.

A  înființat școala de arhitectură și a contribuit la renașterea stilului arhitectonic național (d.19 septembrie 1931).

 

 

 

 

 

 

 1868:  România a semnat Convenţia internaţională telegrafică de la Viena, care înlocuia Convenţia de la Paris din data de 17 mai 1865.

 

 

 

 

 

 

 1880: Poetul Alexandru Macedonski publică în revista “Literatorul”articolul “Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1891: S-a nascut  Jean Yonnel, renumit actor francez de origine română, unul din cei 4 actori români societari ai Comediei Franceze, alături de Eduard de Max, Maria Ventura şi Elizabeth Nizan; (d.17 august 1968).

 

 

 

 

 

1904: S-a născut la Turnu Severin, Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar; (m. 1990).

  A absolvit Facultatea de Medicină şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

Doctor în chirurgie, medic primar psihiatru. Debutează în literatură cu proze scurte, foarte apreciate de Tudor Arghezi, în prima serie a revistei Bilete de papagal, colaborează la reviste literare precum Revista Română, Kalende, Ramuri, ţinând cronica ideilor la Viaţa Românească şi a cărţii franceze la Revista Fundaţiilor.

  Este autorul unui faimos volum de interviuri intitulat Lumea de mâine în care, în 1947, 50 de intelectuali români îşi dau cu părerea asupra modului în care va arăta lumea de mâine.

La câteva luni după apariţia sa, regele Mihai este obligat să abdice, se instaureaza in tara pe deplin un regim dictatorial comunist, iar prognozele intelectualilor, adunate în volum sunt spulberate.

 

 

 

 

 

 

1904: S-a născut geologul Emilia Saulea; studii privind faunele fosile ale Neogenului în România.

A realizat (în colaborare) primul atlas litofacial al acestei perioade a erei terţiare din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 1998).

 

 

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948; (m. 1956.

 

 

 

 

 

1907: A murit pictorul roman Nicolae Grigorescu; (n. 15 mai 1838); (“Car cu boi”, “Ciobanas”, “Nud la malul marii”); (n.15 mai 1838).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A realizat şi picturile murale pentru mănăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861).

Impreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1899 (n. 1838).

 

 

 

 

 

 1914: Consiliul de Coroană al României, reunit la Sinaia, a respins cererea regelui Carol I de intrare în război alături de Puterile Centrale, hotărând neutralitatea României.

 

 

 

 

 

 

 

1919: A  murit generalul  de artilerie Eremia- Teofil Grigorescu, erou în Primul Război Mondial, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărăşeşti, fost ministru de război  in guvernul Romaniei; (n.28 noiembrie 1863).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1928: La cererea principesei Elena, Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat divortul dintre aceasta si printul Carol (viitorul rege Carol al II – lea), motivat de parasirea domiciliului conjugal de catre acesta.

 

 

 

1932: S-a născut Corneliu Leu, prozator, dramaturg şi regizor de film; între anii 1950 şi 1958 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; (m. 2015).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1936: Intre reprezentantii Romaniei si URSS, N.Titulescu si M.Litvinov , se incheie un PROTOCOL  in care se stipula  printre altele ca :

“Guvernul URSS recunoaste ca, in virtutea diferitelor sale obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala in acest sens din partea Guvernului Regal al Romaniei, la fel cum Guvernul Regal al Romaniei recunoaste ca trupele romane nu vor putea trece niciodata Nistrul in URSS fara o cerere formala a Guvernului URSS.”

 

 

 1936:  S-a semnat, la Montreux, un protocol ce cuprindea principiile care urmau sa stea la baza Tratatului de asistenta mutuală dintre România şi URSS.

Reprezentantii Romaniei si Urss, Titulescu si Litvinov, au ajuns la incheierea unui protocol privind redactarea unui tratat de asistenta mutuala intre cele doua state.

Textul protocolului avea patru puncte:

1) textul tratatului de asistenta mutuala urma sa fie asemanator cu cel sovieto-cehoslovac sau sovieto-francez, dar urma sa fie îndreptat împotriva oricarui agresor;

2) intrarea în actiune a fiecareia dintre cele doua parti urma sase faca numai când Franta ar fi intrat în actiune;

3) guvernul sovietic accepta sa nu treaca Nistrul cu trupele sale fara o cerere în acest sens din partea guvernului regal al României, în timp ce România nu putea sa treaca Nistrul fara o cerere din partea Uniunii Sovietice;

4) la cererea guvernului regal, trupele sovietice trebuiau sa se retraga imediat peste Nistru, la fel cum, la cererea guvernului sovietic,trupele române trebuiau sa se retraga din Uniunea Sovietica.

 

Discutiile purtate  au esuat din cauza divergentelor foarte mari dintre obiectivele Moscovei si cele ale României.

Politica externa româneasca fost marcata mai ales de continuitate, obiectivul ei ramânând recunoasterea unirii Basarabiei lacu România.

 

 

 

 

1936: S-a născut medicul veterinar Nicolae M. Manolescu, creator al şcolii româneşti de hematologie şi citologie veterinară, al celei de oncologie comparată şi al celei de microscopie electronică Scaning.

In 1996 a pus bazele Institutului Naţional de Biotehnologie. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1992.

 

 

 

 

 

1941: In timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupatia URSS, Armata Română a  alungat trupele sovietice din localitatile Tighina, Ismail, Chilia Nouă şi Vâlcov.

 

 

 

 

 

 

1955: S-a născut Dan Chişu, producător, scenarist, regizor de film, scriitor, om de televiziune; fondatorul Fundaţiei DaKINO (1991).

 

 

 

 

 

Este organizatorul şi producătorul Festivalului Internaţional de Film DaKIN.

 

 

 

1958: Apare Decretul de amendare a Codului penal, prin care au fost stabilite categorii de noi cazuri penale, concomitent cu înăsprirea pedepselor.

De asemenea, a fost lărgit numarul situaţiilor de aplicare a pedepsei cu moartea (pe primul loc situându-se colaborarea cetăţenilor români cu străinii).

1971: S-a născut Paul Anastasiu, artist, pictor şi sculptor francez de origine română.

1972: A murit compozitorul şi dirijorul român Ion Croitoru; (n 1884).

1981: S-a născut tenismanul român Victor Hănescu.

 

 

 

 

 

 

 

1984: CPEx al CC al PCR a hotărât construirea canalului navigabil Poarta-Albă-Midia-Năvodari şi a canalului navigabil Dunăre-Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1986:  A murit (la Lausanne, in Elveţia, unde se stabilise din 1981) , poetul, eseistul şi traducătorul Ion Caraion (Stelian Diaconescu); (n. 24 mai 1923, Buzau).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1994: A luat fiinţă Alianţa civic-liberală „liberalii” dintre Partidul Alianţei Civice şi PNL. Protocolul de constituire a fost semnat de Nicolae Manolescu (PAC) şi Mircea Ionescu-Quintus (PNL).

 

 

 

 

 

2009: A decedat Sanda Tătărăscu Negroponte, fiica fostului prim-ministru liberal din perioada interbelica, Gheorghe Tătărăscu si vaduva unui afacerist de origine greaca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In anul 1950, odata cu confiscarea averii, Sanda Tatarascu Negropontes, care facea parte dintr-o familie de nobili cu ramuri in Franta si Elvetia, a fost declarata „dusman al poporului” si intemnitata in inchisoarea de la Tirgsor.

Dupa 3 ani petrecuti in inchisoare, timp in care a fost colega de celula cu o femeie condamnata pentru canibalism, Sanda Tatarascu Negropontes a fost eliberata si trimisa la „reeducare”, fiind angajata la deratizare.

In decembrie 1989, Sanda Tatarascu Negropontes a fost chemata de tatal adoptiv al lui Calin Popescu Tariceanu, Dan Amedeo Lazarescu, sa se alature PNL, ea fiind aleasa senator.

Dupa 1990, Sanda Tatarascu Negropontes a inceput batalia in justitie pentru recuperarea uriasei averi a familiei, care desi i-a fost inapoiata doar partial, a propulsat-o  in Topul 300 al celor mai bogati romani, numarandu-se printre cele mai bogate 10 femei din Romania.

Printre rudele Sandei Tatarascu Negropontes se numara John Negroponte, fostul sef al Serviciului de Informatii din SUA, si Nicholas Negroponte, unul dintre inventatorii internetului.

 

 

 

 

 

 

2011: A murit la Sibiu, Mircea Ivănescu, poet, scriitor eseist și traducător român; (n. 26 martie 1931, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti, dupa care a  fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista „Transilvania” din Sibiu.

A debutat cu un volum de versuri in 1968.

A tradus romane ca Ulysses al lui James Joyce, la care se adaugă traduceri din William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder sau F. Scott Fitzgerald.

A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/21/o-istorie-a-zilei-de-21-iulie-video-3/

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

Sfantul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia.

 

 

 

 

Sfantul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia

 

 

 

 

 

 Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia  sunt praznuiti pe 21 iulie. Canonizarea lor a fost aprobata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta de lucru din 5 – 7 martie 2008.

Proclamarea canonizarii Sfintilor Rafael si Partenie a avut loc pe 5 iunie 2008, la Manastirea Neamt, cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului.

Cuviosul Rafael s-a nascut in satul Bursucani, din tinutul Barladului.

A fost monah la Agapia din Deal, in secolul al XVI lea. Din documente reiese ca Sfantul Ierarh Dosoftei i-a cinstit moastele. In vechile pomelnice este numit “Fericitul staret Rafael”.

Dumnezeu a lucrat in chip minunat prin el, atat in timpul vietii pamantesti, cat si dupa trecerea sa la cele vesnice. Parti din moastele sale se pastreaza in manastirile din Moldova.

Cuviosul Partenie a trait in secolul al XVII lea.

Din relatarile Sfantului Dosoftei, reiese ca Partenie a fost contemporan cu mitropolitul Moldovei. Potrivit Traditiei, Sfantul Partenie a sihastrit in muntele “Scaunele”.

Se ruga toata ziua, iar noaptea, in timp ce rostea rugaciunea lui Iisus, impletea cosuri. Dormea foarte putin.

A trecut la Domnul in anul 1660. Moastele sale au darul tamaduirii.

Sfantul Proroc Iezechiel a fost fiul lui Buzi, un preot din cetatea Sarira. Iezechiel a fost luat in captivitate babilonica in vremea lui Nabucodonosor. A fost contemporan cu prorocul Ieremia. Insa, Iezechiel prorocea si invata poporul evreu luat rob in Babilon, spre deosebire de Ieremia care invata poporul si prorocea la Ierusalim.

In Babilon, lui Iezechiel  i se fac diverse descoperiri. La raul Chebar, Iezechiel a vazut cerurile deschizandu-se, si un nor mare si un val de foc, care raspandea in toate partile raze stralucitoare; iar in mijlocul focului stralucea ca un metal in vapaie.

Si in mijloc am vazut ceva ca patru fiare, a caror infatisare semana cu chipul omenesc. […] Toate patru aveau cate o fata de om inainte, toate patru aveau cate o fata de leu la dreapta, toate patru aveau cate o fata de bou la stanga si toate patru mai aveau si cate o fata de vultur la spate (Iezechiel 1: 4-5, 10).

Fata de om arata pe Hristos intrupat in chip de om; fata de leu arata dumnezeirea Lui; fata de bou arata jertfa Lui, iar fata de vultur arata invierea si inaltarea Lui.Intr-o alta vedenie, Sfantul Proroc Iezechiel a vazut invierea mortilor. Prorocul a vazut o vale plina de oase uscate si moarte, asupra carora pogorand Duhul lui Dumnezeu, ele s-au trezit la viata si s-au ridicat pe picioarele lor.

El a mai vazut in duh si cumplita distrugere a Ierusalimului, cand mania lui Dumnezeu i-a ucis pe toti, in afara de aceia insemnati cu litera greceasca Tau, care corespunde literei noastre T, si care simbolizeaza Crucea.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

21/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: