CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Când naţionalismul nu reuşeşte să influenţeze prietenia dintre un intelectual român si unul ungur. Scrisorile poetului maghiar Ady Endre cãtre poetul român Octavian Goga


 

NATIONALISM MAGHIAR versus NATIONALISM ROMÂNESC: Scrisorile lui Ady Endre către Octavian Goga

 

 

 

 

 

 

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet patriot român  ardelean, politician de dreapta, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937, până la 11 februarie 1938 şi Membru al Academiei Române din anul 1920.

 

 

 

 

Endre Ady (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, judeţul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta), a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX, şi ai literaturii maghiare în special.

 

 

Cei doi mari poeţi au fost prieteni. Convingerile politice nu au reuşit să-i despartă, aşa cum prietenia n-a reuşit să le schimbe sau să le influenţeze convingerile.

Octavian Goga lupta, pentru neamul său, pentru  obţinerea dreptului la autodeterminare, deci inclusiv realizarea Unirii cu vechiul Regat al României, în timp ce Ady Endre dorea şi el ca imperiul bicefal Austro-Ungar să dispară, dar vastele teritorii aflate sub stăpânirea lui să revină, în principal, Ungariei.

 

Octavian Goga a avut de suferit mult pentru lupta sa. El a înfruntat însă, cu mult curaj, orice obstacol, inclusiv amenzile grele şi puşcăria în temniţele austro-ungare.

În 1914, a părăsit Ardealul, mutându-se la Bucureşti, unde a militat insistent pentru intrarea României în război şi intrarea trupelor române în Transilvania, pentru dezrobirea provinciei sale natale.

Mai mult, el a iniţiat constituirea unor detaşamente de voluntari români, exercitând presiuni constante asupra autorităților de la Bucureşti printr-o neobosită activitate publicistică, în favoarea ieşirii României din starea de neutralitate.

 

Toate aceste activităţi erau cunoscute, prin intermediul presei, dar şi al Legaţiei austro-ungare din Bucureşti, atât la Viena, cât şi la Budapesta, unde declaraţiile şi iniţiativele lui Octavian Goga stârneau îngrijorare în rândul cercurilor politice.

Lupta politică a lui Octavian Goga nu a fost înţeleasă de Ady Endre. El a reacţionat dur, prin două scrisori, publicate în 1914 în ziarul budapestan Vilag (Lumea), adresând poetului român observaţiile şi opiniile sale faţă de demersurile şi lupta sa politică.

Ele reprezintă un capitol important din cronică relaţiilor româno-maghiare:

 

 

Maghiar şi Român

 

 

Ungurul se adresează românului, pajiştea – câmpiei, dar patriotul – patriotului, omul – omului şi poetul – poetului, stimate prieten, Octavian Goga. Soarele e roşu în aceste zile de iarnă şi cele mai fierbinţi şi cinstite suflete maghiare sunt în doliu.

Acum îmi strunesc şi eu cobza, aşa cum ai făcut şi tu pentru poporul tău, dar nu plâng, ci rostesc cu voce tare preziceri, iar când mă plictisesc, îmi ies pe gură blesteme.

Vei fi prezent şi tu la marele angajament, sau te vei retrage în acel sătuc din Ardeal, unde bunicul tău a văzut un soare şi mai roşu decât cel de acum? Sau ai pornit cu sufletul împăcat, împreună cu tovarăşii tăi, pentru a pune la cale un complot împotriva poporului tău şi al meu?

Lăută şi sabia sunt potrivite atât pentru poet, cât şi pentru împărat, ceea ce mie îmi place şi fac, adică trăiesc, cânt şi lupt, dar mă pot eu gândi că un poet poate trăi printre făcătorii de rele? Asta au făcut şi încă o mai pot face papii, patriarhii, împăraţii şi regii, Machiavelii şi mercenarii.

Un poet poate ucide, dacă iubeşte, dar nu se poate înhăita cu ucigaşii iar, dacă, acela care este poet şi este strălucitor nu trăieşte în castele făcute din baloane de săpun, nici măcar din dragoste pentru neamul său el nu poate fi ucigaşul năimit pentru uciderea altui neam.

Nu este posibil ca tu, Octavian Goga, să te fi gândit la următorul lucru: iată, maghiarii sunt pe cale de dispariţie, putem acum să le întindem o capcană.

Este imposibil ca tu, cel ridicat şi ales din popor, să-ţi laşi sufletul condus după principiile beduinilor sălbatici şi barbari.

Este imposibil ca tu, cu şiretenie de şacal, cu ascuţimea minţii unor politicieni prefăcuţi, să-ţi trădezi neamul.

Te-ai uitat împrejur, ai fost oare uluit odinioară, în separeul din cafeneaua Klotilda, acolo unde, cu pieptul scos în faţa lumii şi cu gândul numai la câştigul de mâine, acela al viitoarelor ridicări necontrolabile la luptă au cuvântat unii oameni, mărunţi, mici la suflet, speculanţi.

Nu există nici o explicaţie pentru faptul că voi, acum, faceţi aceeaşi greşeală pe care au făcut-o strămoşii voştri.

Voi, urmaşii instigatorilor ucigaşi, vă aliaţi din nou, desigur cu sprijinul Vienei, ca să defăimaţi radicalismul maghiar, democraţia şi lupta pentru independenţa.

Aţi exclus oamenii, oamenii noştri, iar ceea ce urmează este că „în oraş rămâne doar pustietate, iar din cauza acestei pustietăţi poarta se va prăbuşi”.

V-aţi grăbit şi, ori v-aţi gândit, ori, din dorinţa tovarăşilor tăi, nu aţi vrut să vă gândiţi că aici, de mai mult de un deceniu, a fost pornită o revoluţie de către o grupare, pentru neamul vostru şi pentru întreagă Ungarie. Această mică grupare a crescut şi a deranjat cele mai sonore nume ale istoriei maghiare.

Eu nu reuşesc să ştiu şi, dacă se poate, nici nu vreau să pot vorbi despre cei cu care negociaţi voi, sau, poate, nici nu aţi negociat.

Duceţi tratative cu cineva care, acum trăieşte o viaţă de tip Csák Máté, a vechilor domni ardeleni, care vânau orice fel de robi, aşa cum acum se vânează vulpile, cu cineva al cărui sistem nervos pare a fi vechi de o mie de ani şi care dovedeşte o comică degenerare.

Nu mă interesează (dar pe tine?) că din Viena se pune la cale, pentru partea de est, cel puţin pentru 20 de ani, o stare de asediu şi de aceea e nevoie, în ţara Sfântului Ştefan, de mai puţină libertate decât în Coreea.

Ştiu doar atât, că ne doare, că sângerăm şi de aceea suferă nu numai fraţii tăi români din Ungaria, dar şi cei din România.

Merită că pentru o himeră îndepărtată să va expuneti poporul şi democraţia unei puteri dintre cele mai josnice şi brutale?

Se spune că pe minunatul Maniu, pe care, din păcate, nu-l cunosc personal, îl salutai mai deunăzi în felul următor: „Ei, prietene, vindem bătaia de joc a ţăranului?”

Ţăranul, atât cel maghiar cât şi cel român, nu a aşteptat politica tovarăşilor tăi: el moare înainte de a se naşte sau creşte cu ochi muribunzi şi apoi emigrează. El este îndemnat de cei cu care (din cine ştie ce motiv) vă asociaţi doar spre ceea ce este robie, ceea ce este inuman, chinuitor, fatal.

 

Nu ştiu, nu vreau să cred, stimate prietene Octavian Goga, că nu vei înţelege vorbele mele, tu, cel care ştii că iubesc orice popor şi nu pot urî decât josnicia. Iată ce spune profetul Isaia: „Pământul se strică întru totul, se distruge şi totul se afundă”.

Cu siguranţă că tu îţi apleci acum fruntea ta de patriot la fel de mâhnit ca mine şi ţi-ar plăcea ca nu tu să fii cel care rezolvă problemele, deoarece aceasta nu este treabă de poet.

 

Crede-mă că ţin la tine, ţin la poporul tău minunat şi sensibil ca la al meu şi, dă-mi voie să mai scriu ceva aici.

Pe Iancu, acest tribun strălucit, poetic, fierbinte, l-a înnebunit, spre sfârşitul vieţii sale, eşecul, crunta deziluzie.

Aveţi grijă: să nu cumva să faceţi înţelegere acum cu cineva care nu s-a entuziasmat niciodată şi care, după legea psihopatiei, nu mai poate avea niciodată deziluzii şi, mai ales, nu mai poate înnebuni.

 

VILAG (Lumea), 1914. ian. 25

 

În loc de scrisoare, lui Goga

 

 

Abia dacă mai pot da mâna cu prietenul meu Octavian Goga, lucru care pe mine mă doare. Dar, Doamne, printre atâtea dureri de care are parte un om că mine, asta abia dacă mai contează.

Astăzi, tot ceea ce vine peste noi este doar durere, tristeţe şi răni. În mod sigur, acest lucru îl simte şi bravul poet român Octavian Goga. Simt că acest joc nesuferit nu-l pot juca nici ca jucător şi nici ca chibiţ.

Îl înţeleg pe Octavian Goga, pe care îl consider un Kisfaludi Karoly român scârbit şi grăbit. Înţeleg până şi faptul că neamul lui e pus în faţă unei încercări cumplit de grele, iar răspunsul la aceasta îl dau vechii romantici că Octavian Goga.

Înţeleg orice şi pot să şi iert, dacă este vorba despre cineva demn de a fi iertat. Dar prietenul Goga nu este demn de iertare şi, de aceea, este imposibil să-i mai strâng vreodată mâna.

 

Poate că începătorii au multe drepturi, dar atât eu, cât şi Goga, ne-am revolta dacă naţia română ar fi numită începătoare.

Am şi eu nervi. Şi mie mi-au dăunat atât Victor Hugo, cât şi Jokai, dar un om de cultură maghiar nu poate face pe Garibaldi.

Privesc această comedie a lumii cu dispoziţie mereu schimbătoare. Dar mă doare şi inima comitagiului sârb, care a fost atinsă de glonţul lui Manfred Weiss sau de cel al lui Skoda.

Mă doare, mai ales, pe lângă atâtea alte dureri, faptul că Octavian Goga doreşte să fie un Deroulede român. Şi, mai ales, mă doare că ne conduc oamenii cu idealuri piemontice.

Nu sunt mândru de faptul că sunt maghiar, dar sunt mândru că aceasta mă ajută în asemenea situaţii dificile cum este cea de acum. Împovărat şi blestemat de faptul că sunt maghiar, îi transmit lui Goga, la Bucureşti, că mie mi-e mai bine.

O naţiune care permite unuia dintre cei mai buni membri ai săi să sesizeze omul din om, chiar şi în această situaţie shakespeariana şi care, în cele mai negre zile, crede într-un internaţionalism măreţ, nu este o naţiune fără viitor.

Naţiunea care îşi permite un lux de tip internaţionalist este o naţiune care va câştigă. Să fii poet maghiar chiar că nu este un lucru fericit, dar crede-mă, domnule Goga, că nu aş face schimb de conştiinţă cu tine.

VILAG (Lumea), 1915.ian. 24

După cum se vede, Ady Endre îşi exprimă fără menajamente opiniile nedrepte, ceea ce ar fi putut jigni demnitatea sau sentimentele confratelui român. Octavian Goga i-a iertat însă prietenului său maghiar aceste admonestări, inclusiv expresiile dure cuprinse în cele două texte prezentate.

La începutul anului 1919, scârbit şi dezgustat de cele întâmplate, îndurerat chiar de nerealizarea aspiraţiei rămânerii teritoriului fostului imperiu exclusiv Ungariei, dar mai ales grav bolnav, Ady Endre moare, în clinică medicului său curant, la 27 ianuarie, în vârstă de doar 42 de ani.

 

Văduva sa, Bertha Boncza, aflată la Budapesta şi decisă să rămână în capitala ungară după unirea Transilvaniei cu România, îi va cere, în cursul aceluiaşi an, sprijinul lui Octavian Goga, devenit între timp demnitar al noului guvern român, rugându-l să-i cumpere proprietatea deţinută la Ciucea.

Însoţit de apropiatul său colaborator Alexandru Hodoş, demnitarul român, în drumul sau spre Oradea, face un popas la Ciucea. Este şocat de starea de moment a proprietăţii, profund afectată de război, aproape devastată. Dar decide s-o cumpere.

La protestele noii lui soţii, Veturia, spune: „Cumpăr proprietatea, chiar dacă va trebui s-o dăruiesc cuiva. Văduva lui Ady Endre nu se refuză”.

După numeroase lucrări de reparare şi modificare, Octavian Goga face din Ciucea una din îndrăgitele lui locuri de reculegere, decizând, în final, ca aici să-şi doarmă şi somnul de veci.

 

După Prof. Dr. Dan Brudascu, „Scrisorile lui Ady Endre către Octavian Goga”.

 

 

Surse: Observatorul.com; certitudinea.ro

 

16/07/2016 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: