O lista a slugilor sovietice din primii ani de ocupație a țarii noastre

Literatura de specialitate extrem de bogată care a fost dedicată comunismului din România primilor ani de după război permite radiografierea aparatului de stat în ale cărui poziții cheie s-au regăsit următorii evrei slugi ale ocupantilor sovietici:

1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Române

2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă”.

3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947).

4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis)

5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior

6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954)

7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită

8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit)

9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și reabilitat oficial în 1968

10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)

11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)

12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu)

13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961)

14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982)

15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976)

16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și membru în CC al PCR

17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE

18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu.

19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968

20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu.

21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului

22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei

23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955)

24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947

25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952)

26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid

27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952)

28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris

29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951, când este arestat în “procesul Pătrășcanu”

30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950)

31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971)

32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei

33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961)

34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965

35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR

36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50

37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948

38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război

39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securității , șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965)

40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50

41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist

42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Națională

43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște

44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă

45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948)

46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război

47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce Roșie (1962-1971)

49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953)

50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel

51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia

52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra

53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris

54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conținut eminamente antisemit, cât politic

55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor

56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul Culturii

57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor

58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război

59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953);

60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale

61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia

62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chișinevschi și apoi L. Răutu

63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și, după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică

64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de clasă până în 1962

65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974

66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război

67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50

68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis

69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50

70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române

71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție

72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor

73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947

74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituții

75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis

76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București

77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București

78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50

79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții; membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România

80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă

81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României

82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București

83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952

84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu”

85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE

86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej

Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit:

88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972)

89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952)

90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident

91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.

92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției

93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS

94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP

95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției

96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE

97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V (Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa

98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952)

99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP

100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale (1948-1952)

101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată Direcția a VIII-a în 1956

102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război

103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40

104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952)

105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949

106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR

107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948)

108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj

109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948)

111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952)

112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agent KGB, apoi șef DRSP Târgu Mureș

113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947); secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948

114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952

115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948

116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955

117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952

118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit

119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952

120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948)

121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952)

122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în funcție lui Wisting

123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor

124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP

125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale Securității

126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947)

127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948)

128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948)

129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reșița

130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești

131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe anchetatorul Șmilovici

132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul

133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954

134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel

135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava

136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați

137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj

138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava

139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara

140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara

141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954

142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50

143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!!

144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa

147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP

149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc.

De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale:

152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel

153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția regională Timiș a MAI , decedat în 1988

154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel

155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker

156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA

157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA

158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA

159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel

160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel

161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel

162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel

164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32)

Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București, Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc…

de aici:

 http://romaniabreakingnews.ro/lista-evreilor-comunisti-care-au-condus-romania-in-anii-celei-mai-crunte-dictaturi-si-represiuni/

citeşte şi aici: https://www.scribd.com/doc/68602280/Zydokomuna

Publicitate

Când naţionalismul nu reuşeşte să influenţeze prietenia dintre un intelectual român si unul ungur. Scrisorile poetului maghiar Ady Endre cãtre poetul român Octavian Goga

 

NATIONALISM MAGHIAR versus NATIONALISM ROMÂNESC: Scrisorile lui Ady Endre către Octavian Goga

 

 

 

 

 

 

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet patriot român  ardelean, politician de dreapta, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937, până la 11 februarie 1938 şi Membru al Academiei Române din anul 1920.

 

 

 

 

Endre Ady (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, judeţul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta), a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX, şi ai literaturii maghiare în special.

 

 

Cei doi mari poeţi au fost prieteni. Convingerile politice nu au reuşit să-i despartă, aşa cum prietenia n-a reuşit să le schimbe sau să le influenţeze convingerile.

Octavian Goga lupta, pentru neamul său, pentru  obţinerea dreptului la autodeterminare, deci inclusiv realizarea Unirii cu vechiul Regat al României, în timp ce Ady Endre dorea şi el ca imperiul bicefal Austro-Ungar să dispară, dar vastele teritorii aflate sub stăpânirea lui să revină, în principal, Ungariei.

 

Octavian Goga a avut de suferit mult pentru lupta sa. El a înfruntat însă, cu mult curaj, orice obstacol, inclusiv amenzile grele şi puşcăria în temniţele austro-ungare.

În 1914, a părăsit Ardealul, mutându-se la Bucureşti, unde a militat insistent pentru intrarea României în război şi intrarea trupelor române în Transilvania, pentru dezrobirea provinciei sale natale.

Mai mult, el a iniţiat constituirea unor detaşamente de voluntari români, exercitând presiuni constante asupra autorităților de la Bucureşti printr-o neobosită activitate publicistică, în favoarea ieşirii României din starea de neutralitate.

 

Toate aceste activităţi erau cunoscute, prin intermediul presei, dar şi al Legaţiei austro-ungare din Bucureşti, atât la Viena, cât şi la Budapesta, unde declaraţiile şi iniţiativele lui Octavian Goga stârneau îngrijorare în rândul cercurilor politice.

Lupta politică a lui Octavian Goga nu a fost înţeleasă de Ady Endre. El a reacţionat dur, prin două scrisori, publicate în 1914 în ziarul budapestan Vilag (Lumea), adresând poetului român observaţiile şi opiniile sale faţă de demersurile şi lupta sa politică.

Ele reprezintă un capitol important din cronică relaţiilor româno-maghiare:

 

 

Maghiar şi Român

 

 

Ungurul se adresează românului, pajiştea – câmpiei, dar patriotul – patriotului, omul – omului şi poetul – poetului, stimate prieten, Octavian Goga. Soarele e roşu în aceste zile de iarnă şi cele mai fierbinţi şi cinstite suflete maghiare sunt în doliu.

Acum îmi strunesc şi eu cobza, aşa cum ai făcut şi tu pentru poporul tău, dar nu plâng, ci rostesc cu voce tare preziceri, iar când mă plictisesc, îmi ies pe gură blesteme.

Vei fi prezent şi tu la marele angajament, sau te vei retrage în acel sătuc din Ardeal, unde bunicul tău a văzut un soare şi mai roşu decât cel de acum? Sau ai pornit cu sufletul împăcat, împreună cu tovarăşii tăi, pentru a pune la cale un complot împotriva poporului tău şi al meu?

Lăută şi sabia sunt potrivite atât pentru poet, cât şi pentru împărat, ceea ce mie îmi place şi fac, adică trăiesc, cânt şi lupt, dar mă pot eu gândi că un poet poate trăi printre făcătorii de rele? Asta au făcut şi încă o mai pot face papii, patriarhii, împăraţii şi regii, Machiavelii şi mercenarii.

Un poet poate ucide, dacă iubeşte, dar nu se poate înhăita cu ucigaşii iar, dacă, acela care este poet şi este strălucitor nu trăieşte în castele făcute din baloane de săpun, nici măcar din dragoste pentru neamul său el nu poate fi ucigaşul năimit pentru uciderea altui neam.

Nu este posibil ca tu, Octavian Goga, să te fi gândit la următorul lucru: iată, maghiarii sunt pe cale de dispariţie, putem acum să le întindem o capcană.

Este imposibil ca tu, cel ridicat şi ales din popor, să-ţi laşi sufletul condus după principiile beduinilor sălbatici şi barbari.

Este imposibil ca tu, cu şiretenie de şacal, cu ascuţimea minţii unor politicieni prefăcuţi, să-ţi trădezi neamul.

Te-ai uitat împrejur, ai fost oare uluit odinioară, în separeul din cafeneaua Klotilda, acolo unde, cu pieptul scos în faţa lumii şi cu gândul numai la câştigul de mâine, acela al viitoarelor ridicări necontrolabile la luptă au cuvântat unii oameni, mărunţi, mici la suflet, speculanţi.

Nu există nici o explicaţie pentru faptul că voi, acum, faceţi aceeaşi greşeală pe care au făcut-o strămoşii voştri.

Voi, urmaşii instigatorilor ucigaşi, vă aliaţi din nou, desigur cu sprijinul Vienei, ca să defăimaţi radicalismul maghiar, democraţia şi lupta pentru independenţa.

Aţi exclus oamenii, oamenii noştri, iar ceea ce urmează este că „în oraş rămâne doar pustietate, iar din cauza acestei pustietăţi poarta se va prăbuşi”.

V-aţi grăbit şi, ori v-aţi gândit, ori, din dorinţa tovarăşilor tăi, nu aţi vrut să vă gândiţi că aici, de mai mult de un deceniu, a fost pornită o revoluţie de către o grupare, pentru neamul vostru şi pentru întreagă Ungarie. Această mică grupare a crescut şi a deranjat cele mai sonore nume ale istoriei maghiare.

Eu nu reuşesc să ştiu şi, dacă se poate, nici nu vreau să pot vorbi despre cei cu care negociaţi voi, sau, poate, nici nu aţi negociat.

Duceţi tratative cu cineva care, acum trăieşte o viaţă de tip Csák Máté, a vechilor domni ardeleni, care vânau orice fel de robi, aşa cum acum se vânează vulpile, cu cineva al cărui sistem nervos pare a fi vechi de o mie de ani şi care dovedeşte o comică degenerare.

Nu mă interesează (dar pe tine?) că din Viena se pune la cale, pentru partea de est, cel puţin pentru 20 de ani, o stare de asediu şi de aceea e nevoie, în ţara Sfântului Ştefan, de mai puţină libertate decât în Coreea.

Ştiu doar atât, că ne doare, că sângerăm şi de aceea suferă nu numai fraţii tăi români din Ungaria, dar şi cei din România.

Merită că pentru o himeră îndepărtată să va expuneti poporul şi democraţia unei puteri dintre cele mai josnice şi brutale?

Se spune că pe minunatul Maniu, pe care, din păcate, nu-l cunosc personal, îl salutai mai deunăzi în felul următor: „Ei, prietene, vindem bătaia de joc a ţăranului?”

Ţăranul, atât cel maghiar cât şi cel român, nu a aşteptat politica tovarăşilor tăi: el moare înainte de a se naşte sau creşte cu ochi muribunzi şi apoi emigrează. El este îndemnat de cei cu care (din cine ştie ce motiv) vă asociaţi doar spre ceea ce este robie, ceea ce este inuman, chinuitor, fatal.

 

Nu ştiu, nu vreau să cred, stimate prietene Octavian Goga, că nu vei înţelege vorbele mele, tu, cel care ştii că iubesc orice popor şi nu pot urî decât josnicia. Iată ce spune profetul Isaia: „Pământul se strică întru totul, se distruge şi totul se afundă”.

Cu siguranţă că tu îţi apleci acum fruntea ta de patriot la fel de mâhnit ca mine şi ţi-ar plăcea ca nu tu să fii cel care rezolvă problemele, deoarece aceasta nu este treabă de poet.

 

Crede-mă că ţin la tine, ţin la poporul tău minunat şi sensibil ca la al meu şi, dă-mi voie să mai scriu ceva aici.

Pe Iancu, acest tribun strălucit, poetic, fierbinte, l-a înnebunit, spre sfârşitul vieţii sale, eşecul, crunta deziluzie.

Aveţi grijă: să nu cumva să faceţi înţelegere acum cu cineva care nu s-a entuziasmat niciodată şi care, după legea psihopatiei, nu mai poate avea niciodată deziluzii şi, mai ales, nu mai poate înnebuni.

 

VILAG (Lumea), 1914. ian. 25

 

În loc de scrisoare, lui Goga

 

 

Abia dacă mai pot da mâna cu prietenul meu Octavian Goga, lucru care pe mine mă doare. Dar, Doamne, printre atâtea dureri de care are parte un om că mine, asta abia dacă mai contează.

Astăzi, tot ceea ce vine peste noi este doar durere, tristeţe şi răni. În mod sigur, acest lucru îl simte şi bravul poet român Octavian Goga. Simt că acest joc nesuferit nu-l pot juca nici ca jucător şi nici ca chibiţ.

Îl înţeleg pe Octavian Goga, pe care îl consider un Kisfaludi Karoly român scârbit şi grăbit. Înţeleg până şi faptul că neamul lui e pus în faţă unei încercări cumplit de grele, iar răspunsul la aceasta îl dau vechii romantici că Octavian Goga.

Înţeleg orice şi pot să şi iert, dacă este vorba despre cineva demn de a fi iertat. Dar prietenul Goga nu este demn de iertare şi, de aceea, este imposibil să-i mai strâng vreodată mâna.

 

Poate că începătorii au multe drepturi, dar atât eu, cât şi Goga, ne-am revolta dacă naţia română ar fi numită începătoare.

Am şi eu nervi. Şi mie mi-au dăunat atât Victor Hugo, cât şi Jokai, dar un om de cultură maghiar nu poate face pe Garibaldi.

Privesc această comedie a lumii cu dispoziţie mereu schimbătoare. Dar mă doare şi inima comitagiului sârb, care a fost atinsă de glonţul lui Manfred Weiss sau de cel al lui Skoda.

Mă doare, mai ales, pe lângă atâtea alte dureri, faptul că Octavian Goga doreşte să fie un Deroulede român. Şi, mai ales, mă doare că ne conduc oamenii cu idealuri piemontice.

Nu sunt mândru de faptul că sunt maghiar, dar sunt mândru că aceasta mă ajută în asemenea situaţii dificile cum este cea de acum. Împovărat şi blestemat de faptul că sunt maghiar, îi transmit lui Goga, la Bucureşti, că mie mi-e mai bine.

O naţiune care permite unuia dintre cei mai buni membri ai săi să sesizeze omul din om, chiar şi în această situaţie shakespeariana şi care, în cele mai negre zile, crede într-un internaţionalism măreţ, nu este o naţiune fără viitor.

Naţiunea care îşi permite un lux de tip internaţionalist este o naţiune care va câştigă. Să fii poet maghiar chiar că nu este un lucru fericit, dar crede-mă, domnule Goga, că nu aş face schimb de conştiinţă cu tine.

VILAG (Lumea), 1915.ian. 24

După cum se vede, Ady Endre îşi exprimă fără menajamente opiniile nedrepte, ceea ce ar fi putut jigni demnitatea sau sentimentele confratelui român. Octavian Goga i-a iertat însă prietenului său maghiar aceste admonestări, inclusiv expresiile dure cuprinse în cele două texte prezentate.

La începutul anului 1919, scârbit şi dezgustat de cele întâmplate, îndurerat chiar de nerealizarea aspiraţiei rămânerii teritoriului fostului imperiu exclusiv Ungariei, dar mai ales grav bolnav, Ady Endre moare, în clinică medicului său curant, la 27 ianuarie, în vârstă de doar 42 de ani.

 

Văduva sa, Bertha Boncza, aflată la Budapesta şi decisă să rămână în capitala ungară după unirea Transilvaniei cu România, îi va cere, în cursul aceluiaşi an, sprijinul lui Octavian Goga, devenit între timp demnitar al noului guvern român, rugându-l să-i cumpere proprietatea deţinută la Ciucea.

Însoţit de apropiatul său colaborator Alexandru Hodoş, demnitarul român, în drumul sau spre Oradea, face un popas la Ciucea. Este şocat de starea de moment a proprietăţii, profund afectată de război, aproape devastată. Dar decide s-o cumpere.

La protestele noii lui soţii, Veturia, spune: „Cumpăr proprietatea, chiar dacă va trebui s-o dăruiesc cuiva. Văduva lui Ady Endre nu se refuză”.

După numeroase lucrări de reparare şi modificare, Octavian Goga face din Ciucea una din îndrăgitele lui locuri de reculegere, decizând, în final, ca aici să-şi doarmă şi somnul de veci.

 

După Prof. Dr. Dan Brudascu, „Scrisorile lui Ady Endre către Octavian Goga”.

 

 

Surse: Observatorul.com; certitudinea.ro

 

NATO şi țările Uniunii Europene insista ca Federaţia Rusă să-şi retragă armata din regiunea transnistreană

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi țările Uniunii Europene vor insista ca Federaţia Rusă să-şi retragă armata din regiunea transnistreană.

Declaraţia a fost făcută astăzi de ministrul Apărării, Anatol Şalaru, în cadrul unui briefing de presă, informează MOLDPRES.

Oficialul a menționat că în luarea sa de cuvînt la recentul Summit NATO a cerut sprijinul țărilor membre ale organizaţiei în evacuarea armatei ruseşti, „aflate ilegal pe teritoriul Transnistriei. De asemenea, am solicitat sprijin pentru înlocuirea actualului format de pacificatori din Transnistria cu o misiune civilă sub mandat ONU”, a adăugat Anatol Şalaru.

Ministrul Apărării a specificat că potrivit declaraţiei finale a Summit-ul NATO, alianţa rămîne angajată în cooperarea cu R. Moldova în vederea asigurării unui viitor stabil, sigur şi prosper al acesteia. „NATO va contribui în continuare la iniţiativa DCB, dar şi R. Moldova trebuie să-şi asume implementarea reformelor benefice întregii populaţii”, a relevat Şalaru.

„La Summit-ul NATO s-a discutat foarte mult despre situaţia din R. Moldova.

Alianţa respectă neutralitatea ţării noastre, iar scopul acesteia nu este aducerea armatei în R. Moldova, ci crearea condiţiilor necesare pentru înfăptuirea reformelor şi pentru ca cetăţenii să trăiască într-o ţară sigură, unde sunt garantate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Drept obiectiv mai este şi ajutarea R. Moldova în formarea unei armate moderne şi capabile să se apere singură”, a afirmat ministrul Apărării.

Summit-ul NATO de la Varșovia, Polonia, s-a desfăşurat în perioada 8-9 iulie și a fost dedicat situației în flancul de est al NATO.

 

Autor: moldpres.md