Asimilarea poporului secuiesc de către unguri și teoriile privitoare la originile secuilor. VIDEO

 

 

 

 

                                  Ţinutul Secuiesc în 1528, harta lui Lazarus.

 

 

 

 

 

Istoricii maghiari nu au ajuns la o concluzie clară privitoare la  originea secuilor.

Istoriografia maghiară, pendulează între diverse teorii: hună, avară, bulgară, turcică, pecenegă, cavară, avară sau maghiară. 

Cea mai veche teorie, atestată în cronicile medievale şi care a prins rădăcini în conştiinţa secuiască, este cea a originii hunice.

Atât primele cronici medievale, ale lui Anonimus şi Simon Kézai, dar şi lucrări cu pretenţii ştiinţifice până în secolul XX, au susţinut că secuii sunt urmaşii hunilor lui Attila.

Toate încercările de a găsi rădăcinile reale ale secuilor sunt de la început sortite eşecului în lipsa a două elemente esențiale: izvoare reale privind originea Secuilor şi documente în limba secuiască.

Totuşi, dintre teoriile actuale, cea mai probabilă este aceea care îi socoteşte pe secui urmaşii avarilor, care rămăsesera în părțile dintre Carpații Crişurilor şi Tisa , un neam turcic originar din Mongolia si înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tataro-mongolii, turcii etc., initial total diferiti de maghiarii finici.

Etimologia cuvântului „székely” este neclara, cercetatorii pendulând între trei ipoteze principale:

 

1) se trage din numele unui trib turcic ogur *s*k*l (pronuntat se pare eskel, iskil) sau eski (pe turceste „vechi”).

2) Sunt urmașii unui trib turcic oguz din sud-vestul Asiei Centrale numit si džikil, dzekil, cigil, sau cikil, uneori citati de istorici ca acompaniindu-i pe kabari.

3) vine din cuvântul szék („scaun”), cu sensul de loc îngradit, sau, cu sensul de “scaun administrativ”, (desi secuii erau numiti „secui” si înaintea colonizarii sasilor, care au introdus termenul de „scaun administrativ”).

 

a) szék/elu, cu sensul „dincolo de scaun”, ca în cazul cuvântului Erdély (Ardeal): Erdo/elu (dincolo de padure).

b) szék/eli/li, în care -eli, -li este un sufix turcic insemnand „tara/teritoriu”).

c) szék/elo, cu sensul de „sedentar” (aceasta din urma teorie având darul de a se împaca cu cele cuprinse în cronicile maghiare potrivit carora secuii se aflau în Pannonia la venirea ungurilor, szék/elo fiind în acest caz un etnonim extern dat de unguri populației sedentare întâlnite).

O altă  ipoteză destul de bine fundamentata afirma ca secuii sunt descendentii grupului etnic bulgaro-turanic ce purta numele de eskil (esekel), cu toate ca nu putem trece sub tăcere faptul că problema originii secuilor este una dintre enigmele istoriei ce se pare că nu va putea fi dezlegata cu adevărat.

Cert e doar ca secuii s-au maghiarizat într-o epoca foarte timpurie; si daca au fost totusi socotiti un neam aparte, acest fapt se explica prin organizarea sociala si sistemul de cutume specifice pe care si le-au pastrat, si nu în ultimul rând prin calitatea lor de „natiune politica” în structura feudala târzie a Transilvaniei.

Istoricii maghiari Györffy György si Pais Dezso sustin ca secuii reprezinta populatia kavara musulmana care popula Bihorul secolului al X-lea.

Alte doua popoare turcice înrudite au coabitat în decursul evului mediu în Transilvania cu secuii lasând numeroase urme toponimice pastrate pâna in ziua de azi au fost  uzii ( Uz e o varianta a denumirii ramurii tribale turce Oguz) si pecenegii. 

Astfel, exista Valea Uzului respectiv asezarea Uzon (Ozun) din judetul Covasna. (Ozun înseamna pe turce?te „lung”, comparabil cu cuvântul maghiar hosszú.)

În zona Mures exista sate cu numele de Besenyo care se traduce prin „peceneg” (pe turceste peçenek).

Conform unei alte teorii, secuii ar fi de origine turcică, dintr-o populaţie înrudită cu hunii, care au venit împreună cu ungurii în Panonia.

Originea turcică este susţinută de scrierea runică folosită de secui şi de rolul militar al secuilor – în avangardă la atac, respectiv în ariergardă cu ocazia retragerii.

Există teorii si despre originea  românească a secuilor (pentru cititorul român o trecere în revistă a teoriilor despre originea secuilor a făcut-o G. Popa-Lisseanu, Originea secuilor şi secuizarea românilor, Bucureşti, p. 11-49.

Din multitudinea lucrărilor în limba maghiară, cea mai echilibrată  pare a fi cartea lui Gyula Kristó, A székelyek eredetéről [Despre originea secuilor], Szeged, 1996, p. 169).

In epoca modernă, prevalează în ultima vreme tentativele de a dovedi originea maghiară a secuilor.

Din perspectiva originii etnice, secuii au fost o combinaţie de diverse populaţii amestecate cu ungurii, de la care au preluat limba. 

Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară, nu neapărat etnică.

În Evul Mediu, izvoarele istorice atestă  că secuii aveau o identitate proprie, diferită de cea maghiară. Primele cronici ungureşti susţin că secuii ar fi fost  urmaşii hunilor.

Chiar şi umaniştii care au scris despre secui, de la Bonfinius la finele secolului al XV-lea, până la Possevino la sfârşitul veacului următor, au remarcat că aceştia diferă de unguri în tradiţii şi obiceiuri.

De fapt, aceste obiceiuri diferite de cele ale ungurilor se referă la obligaţiile lor militare, la privilegiile lor, la modul de distribuire a pământului şi la împărţirea lor în categorii sociale.

Înainte ca secuii să fie atestaţi documentar în sud-estul Transilvaniei, ei apar în diverse alte locuri din regatul medieval al Ungariei: în Slovacia, undeva la nord de Bratislava, pe valea râului Morava, în Baranya, Nagyváty, în regiunea Bihorului şi în sudul Transilvaniei, unde s-au aflat înainte de colonizarea saşilor, în jurul Sebeşului, Gârbovei şi Saschizului.

Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizaţi în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniţei nou extinse.

Iniţial au fost colonizaţi în Panonia apoi în apropiere de Oradea şi în final în Ţinutul numit secuiesc.

Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor,  din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei .,sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de Scichul.

Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria.

O altă diplomă din 1217 vorbeste despre satul Székelyszáz din Bihor. În Transilvania, secuii au fost menționați prima dată într-un document din 1210.

O oaste formată din sași, români, secui și pecenegi, condusă de comitele Ioachim de Türje al Sibiului, a fost trimisă în anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului său, țarul asenid Borilă al Bulgariei.

Oastea ardeleană s-a deplasat de la Sibiu, pe Valea Oltului, la Vidin, cu misiunea de înăbuși o răscoală.

Tot din Transilvania secolului al XIII-lea se cunoaște diploma episcopului Vilmos care referă și la secui. Secuii au trecut la catolicism abia în sec. XIII când au fost aşezaţi în sud-estul Transilvaniei, la umbra Carpaţilor Orientali pe un teritoriu relativ compact, unde trăiesc şi astăzi.

 Doar o parte a lor formau o insulă de secui în regiunea Arieşului, către Turda. Din punct de vedere administrativ, secuii au fost organizaţi în şapte scaune, unde aveau propria lor conducere administrativă şi judecătorească.

La fel ca în cazul altor grupuri etnice şi sociale din Ungaria medievală, secuii aveau autonomie administrativă, militară şi judecătorească.

Exista si teoria potrivit careia  secuii ar fi o categorie social-militară, un amestec de populaţii maghiare, turcice şi de altă origine.

Este un punct de vedere, care ia în consideraţie faptul că un grup de turci horezmieni, numiţi kaliz sau korozmin, au fost colonizaţi în fostul scaun Sepsi, pe când un alt grup, numit barsil, considerat de origine alană a fost aşezat în zona Sovatei, iar un grup de mordvini, vorbitori de limba mokşa(fino-ugrică), a fost şi el stabilt în aşa-zisa zonă secuiască.

  Secuii, conform istoricilor Ioan I. Russu şi Gheorghe Popa – Lisseanu, la venirea în arealul de azi, erau circa câteva mii de locuitori şi s-au amestecat cu populaţia autohtonă românească. Până în secolul XIX majoritatea satelor erau româneşti ca într-un secol şi jumătate majoritatea lor să fie secuizate sau maghiarizate.

 

 

 

 

 

 

Foto: Familie de secui

 

 

Amestecul cu populaţia românească se poate identifica în limba secuiască şi în tradiţiile sau portul popular.

Secuii au porţile de lemn la curţi cu semne solare identice cu porţile românilor maramureşeni, iar stâlpii funerari din scaunele secuieşti sunt identici cu cei din judeţul Gorj, dovedind o influenţă originară ancestrală pe filiera populaţiilor autohtone, chiar dacice.

Mai mult în cadrul Fraterna Unio de la 1437, secuii au venit cu un însemn de blazon heraldic distinct: soarele şi lună, specific populaţiilor autohtone de origine dacică.

Conform cercetătorului George Liviu Teleoacă, originea secuiască lingvistică şi etnică provine de la veche apopulaţie autohtonă a tribului dacic al cauconilor:

“Ca păstrători ai tradiţiilor româneşti, chiar şi secuii maghiarizaţi mai folosesc şi azi aceleaşi cuvinte străvechi pe care le au toţi românii. Printre ele şi cuvântul românesc „răboj”, care a devenit „rovas iras” prin maghiarizare, unde litera B a fost schimbată cu litera V, alternanţă frecventă şi în limba română.

Ca altă mostră lingvistică, alături de multe altele, prin care dovedim că secuii sunt urmaşii direcţi ai unui prestigios trib autohton preroman, ei mai posedă şi azi străvechile cuvinte româneşti „cobela” şi „ler”, regăsite şi în limba latină sub forma „cabalus” şi „levir”, cu înţelesul lor de „mârţoagă”, respectiv, de „cumnat de la sora mai mare”.

Regele Ungariei numea în fruntea secuilor un comite al secuilor, un demnitar originar din rândul marii nobilimi maghiare. Voievodul Transilvaniei nu exercita asupra secuilor nicio autoritate.

Doar după 1462 s-a obişnuit ca ambele demnităţi, cea de voievod al Transilvaniei şi cea de comite al secuilor, să fie acordate aceleiaşi persoane, din raţiuni militare, în contextul creşterii pericolului otoman. Dar şi în acest caz de cumulare a celor două demnităţi, persoana care le deţinea nu îşi exercita autoritatea asupra secuilor în calitate de voievod al Transilvaniei, ci doar în cea de comite al secuilor.

Secuii şi-au pierdut identitatea specifică şi lingvistică originară, odată cu Reforma lutherană şi calvină, atunci când principele Ardealului a devenit şi comitele secuilor.

Autonomia secuilor a constat, de fapt, în organizarea administrativă în scaune, conduse de reprezentanţi aleşi de adunările secuieşti şi de funcţionari cu rol militar sau juridic numiţi de autorităţile centrale.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, atât a mai rămas din vechile privilegii ale secuilor. Orice proiect de reorganizare administrativă a scaunelor secuieşti distrugea, evident, ultima rămăşiţă a vechii autonomii.

Împăratul Iosif al II-lea a vrut să reorganizeze administrativ principatul Transilvaniei prin reîmpărţirea vechilor comitate şi scaune în 10, apoi 11 comitate noi, trasate geografic după alte criterii decât cele etnice sau ale privilegiaţilor.

A dispus recenzarea populaţiei cu scopul unei mai bune impuneri şi a introdus obligativitatea utilizării limbii germane în administraţie.

Ei  se simteau în întreaga lor istorie oameni liberi diferiţi de unguri, dar şi-au pierdut treptat limba specifică fiind maghiarizaţi lingvistic şi chiar cultural, în circa 150 de ani.

In 1876, când guvernul de la Budapesta a realizat reforma administrativă şi reorganizarea teritorială a Transilvaniei, unită cu Ungaria în 1867, a dispărut autonomia secuilor.

Vechile scaune secuieşti au dispărut la fel ca şi scaunele săseşti, despre care politicienii maghiari afirmau că sunt resturi ale epocii medievale care nu pot exista într-un stat modern.

Nu au existat împotriviri ale secuilor la reorganizarea scaunelor în comitate şi la dispariţia, astfel, a ceea ce a mai rămas din vechea autonomie secuiască medievală.

Şi folclorul secuiesc diferă de cel maghiar din Ardeal şi Panonia. Gestul de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor religioase ortodoxe.

Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare.

Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime.

Despre grozaviile îndurate în perioada de maghiarizare forţata ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul austriac de tristă amintire Bucow, la 1761, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea lăcaşuri de cult ortodoxe din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Ceangăi

 

 

 

 

O parte dintre secuii aşezaţi pe frontiera răsăriteană a Transilvaniei au trecut Carpaţii şi s-au aşezat în Moldova, formând grupul etnic numit astăzi ceangăi.

Potrivit profesorului Benedek, cei mai mulţi ceangăi au ajuns în Moldova fugind de armata austriacă, cea care încerca să constituie – la mijlocul secolului al XVIII-lea – regimente grănicereşti secuieşti.

Pentru că o parte din secui s-au împotrivit, în 1764 a avut loc o execuţie în masă în care aproximativ 400 de secui, bărbaţi, femei şi copii, au fost ucişi de soldaţii austrieci la Siculeni, în judeţul Harghita.

A fost momentul de maximă migraţie a secuilor peste Carpaţi.

 Timp de multe secole începând din Evul Mediu,  pe teritoriul Munteniei a existat un judet numit Săcuieni, având reședința la Urlați (în maghiară Váralatt), ce păstra amintirea unei populații secuiesti sedentarizată în exteriorul arcului carpatic.

Judetul Săcuieni a fost desființat la 1 ianuarie 1845.

Este interesant să stim ca  în sec. al XIX lea in multe sate secuiesti erau multi secui cu nume românesti.

Pe final de secol XIX, erau mai multe biserici ortodoxe decat sunt astazi in mijlocul secuilor.

Ce ne arata asta? Secuii au fost amestecati initial cu romanii si a fost o asimilare a acestor români de către secui. Au mai ramas printre secui  destui care poarta nume românesti.

Este evident că secuii au fost popor cu o identitate proprie, maghiarizat forţat cultural şi lingvistic.

Deşi, prin tradiţie, adversari ai turcilor otomani, care au invadat adesea Transilvania, secuii au nutrit ulterior sentimente romantice de frăţietate faţă de turci în pofida religiilor diferite.

Secuii vedeau în turci un fel de „frate mai mare regăsit”.

Astfel, ziarul Timpul (de sub redacţia lui Mihai Eminescu) consemna în anii 1877-1878 agitaţia din anumite aşezări secuieşti intracarpatice prilejuită de războiul româno-turc.

Cete de secui organizate ad-hoc ameninţau să pătrundă prin trecătorile din Carpaţi în Romania, unde urmau să atace şi să pârjolească satele pentru a sabota interesele româneşti şi pentru a-şi arăta solidaritatea cu Imperiul Otoman.

Stindardul acestor secui era Turul madár („pasărea Turul”) identificat cu şoimul pelerin (Falco peregrinus), pe turceşte Tuğrul sau Toğrül, totodată numele unuia dintre fondatorii dinastiei turceşti selgiucide, din ramura oguză (vide supra), simbol comun al seminţiilor turanice sau altaice, repus în uz pentru o perioadă sub regimul horthyst.

Interesant este faptul că, de-a lungul istoriei,  secuii au luptat şi împotriva ungurilor.

S-a întâmplat, de exemplu, la Guruslău, în Sălaj, unde, la 3 august 1601, Mihai Viteazu obţinea ultima sa victorie în luptă, cu numai câteva zile înainte de a fi ucis mişeleşte lângă Turda.

Armata coordonată de Mihai Viteazu, în alianţă cu generalul Giorgio Basta, compusă în mare parte din secui, s-a întâlnit cu oastea lui Sigismund Báthory, cu scopul de a-l învinge pe acesta din urmă şi a-l înlătura, astfel, de pe tronul Transilvaniei, în ideea de a reintegra principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea.

 

Alfabetul secuiesc, denumit şi runele secuieşti, este un alfabet (riguros fonetic, adaptat la maghiara contemporană) utilizat de secuii transilvăneni şi în prezent ca alfabet secundar, alături de cel cu caractere latine.

Întrucât acest alfabet era folosit în trecut preponderent la inscripţiile gravate, sistemul se mai numeşte popular scriere pe răboj (sau încrustată), în maghiară róvásírás.

Unele ipoteze susţin , că alfabetul secuiesc este de origine turcă, iar analiza paleografică a vechilor rune turceşti a relevat că acestea au apărut în Siberia de sud şi în regiunea Jeti-Su din China.

În limbajul de specialitate, se foloseşte frecvent expresia scriere secuiască pe răboj (székely róvásírás), întrucât secuii au utilizat cel mai frecvent acest sistem de scriere,

Scrierea runică reprezintă un alfabet mai special utilizat în Transilvania şi Ungaria până în secolul al X-lea, când a fost introdus şi aici alfabetul latin.

În secolele ce au urmat, runele au fost utilizate ca alternativă la scrierea latină, profesorul Benedek precizând că erau folosite mai ales pentru a scrie mesaje codificate, care să nu poate fi descifrate de duşmanii secuilor.

Secuii poartă în ei de secole o traumă naţională, justificată prin pierderea identităţii lor ca neam, un fapt despre care se vorbeşte prea puţin!
Recensămăntul din 1850, a fost cel în care este menționată pentru prima dată “apartenența etnică”in Ungaria.La acest recensământ disputat, au fost înregistrate 180.850 persoane de „etnie secuiască”.

 Practic, în momentul unirii Transilvaniei cu România, în 1918, nu mai exista nicio urmă a autonomiei secuilor.

 

 

 

                                       

                                             Harta „Țării Secuilor „

 

 

 

 

 

La recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane au declarat că aparţin minorităţii secuilor din România.

Pentru a spori numărul secuilor, la recensământul din 2012, etnicii maghiari au fost îndemnaţi să se declare secui şi nu maghiari, insa in rezultatele ultimului recensământ nu se consemneaza care este numărul declarat al secuilor, ci doar al maghiarilor.

Suntem martorii genezei, sau mai degraba a formularii unei identitati duble, care presupune si sensul dublu al termenului de natiune. Secuii, sub acceptiunea civica a termenului, se considera parte integrantă a națiunii maghiare, continuând însă a face uz de expresia națiune secuiască.

 Sensul dublu al termenului de natiune l-a explicat clar si concis orientalistul Korösi Csoma Sándor, în raportul sau înaintat capitanului C. P. Kennedy (ofiter al armatei britanice stationare în India), aratând ca este „fiu al seminției secuilor” care „face parte din natiunea maghiara”.

În viata publicî a zilelor noastre sensul acestor concepte începe sa capete din nou o tenta ambigua, accentuata uneori de anacronisme flagrante.

Starile feudale etichetate drept natiuni nu mai exista de mult, drept care nu putem sti la ce se gândeste politicianul care vorbeste (la timpul prezent) despre natiunea secuiasca.

Nemaivorbind despre faptul ca natiunea secuiasca însasi a renuntat la statutul ei de stare („natiune”) privilegiata la adunarea de la Lutita din octombrie 1848, decretând ca „toti cetatenii Tinutului Secuiesc sunt egali în drepturi si îndatoriri.”

Este mai întelept, deci, sa vorbim despre Secuime, Comunitate Secuiasca, ocolind pe cât se poate termenul de natiune.

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/diversiunea-tara-secuilor/

 

 SURSE:

http://www.ziuaveche.ro/ adevarata-istorie-a-secuilor

https://ro.wikipedia.org

http://www.napocanews.ro/originea-secuilor

http://pallavicini-blog.blogspot.ro/ terra-siculorum-si-natiunea-secuiasca

 

 

 

 

 

Publicitate

O comparatie statistică intre ORTODOXIA RUSĂ ȘI ORTODOXIA ROMÂNĂ.

 

ORTODOXIA RUSĂ ȘI ORTODOXIA ROMÂNĂ. MICĂ STATISTICĂ COMPARATĂ

 

 

 

 

Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale locale, în ansamblul Ortodoxiei (care numara 14 Biserici locale). Un diferend canonic istoric opune cele două Patriarhii în teritoriul național al României, anexat de URSS în 1940 și 1944.

O diferență majoră dintre cele două Patriarhii constă în modul lor de autodefinire, bazat pe moduri diferite de gândire, unul bisericesc (BOR) și altul lumesc (BORu).  Să aruncăm o privire asupra corpului social al fiecăreia dintre cele două Biserici autocefale.

 

RUSIA

 

Patriarhia Moscovei se autodefinește drept ”Biserică multinațională” (termen lipsă în dreptul canonic ortodox), și nu-și asumă statutul canonic de Biserică națională a neamului rus, cum sugerează titulatura Biserica Ortodoxă Rusă și cum ar trebui să fie potrivit sfintelor canoane ale Ortodoxiei.

Conceptul moscovit de ”Biserică multinațională” este relativ recent la scară istorică, datează din perioada comunismului postbelic și nu vizează enoria ortodoxă din Federația (multinațională) Rusă, ci o enorie aflată, în mare parte, în alte state, în special post-sovietice, precum și două Biserici Autonome: a Japoniei și a Chinei.

E un soi de ”Ortodoxie originală”, cu autodispensă de la norma canonică ortodoxă. Dacă ești multinațională înseamnă că nu mai ești rusă, iar dacă ești rusă înseamnă că nu mai ești multinațională.

Trebuie să optezi.În cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, multă lume confundă ansamblul populației Federației Ruse cu enoria ortodoxă din această țară.

Or, se știe, Federația Rusă este în continuare un stat cu o pondere ridicată a ateilor și agnosticilor, iar populația neatee nu este nici pe departe omogenă religios și confesional.

Din 1917 până în prezent Federația Rusă nu-și chestionează populația, în cadrul recensămintelor generale, la capitolul convingeri religioase sau apartenență de cult.

Este adevărat că s-au efectuat, după căderea URSS, multiple sondaje de opinie printre cetățenii ruși, dar, de multe ori, rezultatele acestora sunt contradictorii și ne prezintă, de regulă, imagini mai mult sau mai puțin deformate ale realităților religioase și confesionale din această țară.  
BORu nu a efectuat niciodată o recenzare internă a propriei sale enorii din Federația Rusă și nici nu publică statistici privind demografia bisericească.

Singurele informații statistice disponibile și certe sunt cele furnizate de către stat privind numărul de entități religioase și părți componente ale acestora înregistrate, în ordinea stabilită prin lege, de către organele de stat abilitate.

Astfel, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Rusă avea în Federația Rusă:

• 14 960 parohii și filii în 136 072 localități existente real în țară

• 524 așezăminte monahale (mănăstiri, schituri și metocuri)

• 39 unități de învățământ teologic funcționale din 56 înregistrate

• 168 eparhii

• 114 748 916 credincioși estimați (sau 80% din populație)

• 12 622 380 credincioși reali, care merg la biserică măcar o dată pe an (11%)

• 102 126 535 ”credincioși” fictivi, care nu merg deloc la biserică, mulți nu sunt cununați, iar alții nici botezați (89%).

Media matematică este de 89 de parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din Rusia. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 3,11 mănăstiri.

O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 5,6 eparhii sau, inversând termenii, unei eparhii îi revin 0,23 școli teologice.

Teoretic, ca medie matematică, o parohie ortodoxă din Rusia ar trebui să cuprindă 7 670 de credincioși.

În realitate, pragul fiecărei biserici fiind trecut măcar o dată pe an de 843 de credincioși.

 

 

ROMÂNIA 

Patriarhia Română se autodefinește drept ”Biserică națională”, statut recunoscut oficial de Statul Român (cu excepția hiatusului istoric comunist: 1948-1989).

Spre deosebire de Rusia, în România populația este liberă să-și declare apartenența religioasă și confesională cu ocazia recensămintelor generale ale populației, astfel încât avem statistici în domeniu.

În România, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Română dispunea de:

• 13 853 parohii și filii în 13 787 localități existe în țară

• 748 așezăminte monahale (541 mănăstiri, 192 schituri și 15 metocuri)

• 51 unități de învățământ teologic funcționale

• 29 eparhii

• 17 304 611 credincioși, majoritatea absolută mergând la biserică măcar o dată pe an.

Media matematică este de 515 parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din România.

De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 25,79 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 0,56 eparhii, adică în fiecare eparhie există, ca medie matematică, 1,75 unități de învățământ teologic.

O parohie ortodoxă din România cuprinde în medie 1 249 de credincioși, cu circa 1/3 mai mult decât parohiile din Federația Rusă.

RUSIA ȘI ROMÂNIA. DIFERENȚE

Diferențele majore dintre cele două Biserici constau în:Disproporții mari în ceea ce privește raportul numeric credincioși/episcop  sau parohii/eparhie (inflație de episcopi  în Rusia). În raport cu episcopii ortodocși din România sau din Grecia, episcopii ruși au o pregătire puțin spus slabă, fiind văzuți mai degrabă ca factori de putere administrativă și control spiritual decât ca prinți ai Bisericii emanați de enorie. Apropo, în Biserica Rusă episcopii nu sunt aleși, ci… numiți, adică desemnați de sus (…nu de Sus);Disproporții majore privind numărul de unități de învățământ teologic raportat la numărul de credincioși (normal în România, insuficient în Rusia). Acesta este unul dintre indicatorii formali, de suprafață, ai gradului de instruire/luminare a clerului (inclusiv a ierarhiei) din cele două Biserici;Gradul de frecventare a bisericii (foarte scăzut în Rusia, normal în România). 

Populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România;Lipsa misiunii interne din Rusia, confirmată prin faptul că în cel puțin 89% din localitățile țării (121 112 localități) nu există biserică ortodoxă și nici preot.

Apetitul Patriarhiei Moscovei pentru statutul de Biserică multinațională în detrimentul celui canonic de Biserică națională ar putea fi explicat printr-o necesitate de a compensa în exteriorul țării efectele dezastruoase ale lipsei de misiune ortodoxă internă și ale eschivării de la îndeplinirea funcțiilor de mamă spirituală a poporului rus.

Cine nu are puncte de sprijin în interior le caută în afară. Elanul imperial orientat către exterior este atât de mare încât Patriarhia Moscovei a inițiat ”misiunea ortodoxă” până și în Antarctida, dar uită că dintre limbile celor peste 70 de popoare băștinașe din Federația Rusă Sfânta Scriptură este tradusă integral doar în 2 (mordvină și tuvină), iar în 90% din localitățile țării nu există nici urmă de biserică ortodoxă.

De aceea umblă Patriarhul Moscovei după potcoave de pinguini morți prin Antarctida, dar nu are nici timp și nici plăcere să meargă la Sinodul Panortodox din Creta. Ironia sorții, dar între pinguinii antarctici și patriarhii ortodocși Moscova în preferă pe cei dintâi, cărora le acordă mai mult timp și atenție.

Neputându-se detașa de modul lumesc și imperial de gândire, Patriarhia Moscovei, drapată cu multinaționalismul ei rusificator și dizolvant, se ține și se va ține cu dinții în continuare și de Basarabia, și de Ucraina, și de Bielorusia.

Mai ales de cuprinzătoarea și mult mai religioasa decât Rusia Ucraină, zonă din cauza căreia, între altele, Biserica Moscovei a boicotat Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta.

De altfel, numărul de credincioși reali și numărul de comunități supuse administrativ Patriarhiei Moscovei în afara Federației Ruse este mai mare decât cel al credincioșilor și comunităților ei din interiorul Federației.

Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații. (https://cubreacov.wordpress.com/2016 ortodoxia-rusa-si-ortodoxia-romana)

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, este de părere că metisarea populației albe trebuie să devină obligatorie. VIDEO.

 

 

 

 

Foto: Nicolas Sarkozy, fostul presedinte al Frantei

Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene.

 

 

Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.

Trebuie sa conştientizăm o dată pentru totdeauna, că nu este vorba de un fenomen spontan si ca ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, este în realitate un plan conceput în amanunt şi pregătit de decenii pentru a distruge complet popoarele Vechiului Continent.

 

 

ESENŢA PLANULUI KALERGI

 

 

 

Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (n. 16 noiembrie 1894, Tokio, Japonia, d. 27 iulie 1972, Schruns, Austria), a fost un publicist, politician  şi militant federalist european, un metis austriaco- japonez.

 

Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene.

Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene.

 Richard Coudenhove Kalergi, era fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia, Heinrich Graf von Coudenhove-Kalergi şi al soţiei japoneze a acestuia,  Mitsuko Coudenhove-Kalergi (n. Aoyama Mitsu,  1874, d. 1941).

 

 

 

 

 

 

 

El a  pus bazele unei mişcări de unificare a natiunilor europene, care încă există, deşi rolul său este mult diminuat si a intemeiat  prima organizaţie neguvernamentala „europeista” de pe continent in anul 1922, atunci cand a fondat  International Paneuropean Union  sau Pan-Europa Movement, al carei  scop transparent este instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor, condusă de Statele Unite.

Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.

În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoarele  originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial.

El afirmă fără jumătăţi de măsură, că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără o identitate si traditii clare, uşor de dominat de către elita aflata la putere.

Kalergi,scria in lucrarea s a în „Praktischer Idealismus”:

„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.”

Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi: „Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor, prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau pein imigrarea în masă.

Pentru ca Europa să fie dominabilă de către Elite, el pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici.

Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea Elitei.”

 

Asadar, idealul acestor indivizi este METISAREA populației Europei, transformarea ei într-un hibrid euro-afro-asiatic.

Totul pentru distrugerea statelor națiune și ușurarea controlului populației continentului, în numele Noii Ordini Mondiale și a Guvernului Global, pe care păpușarii planetei vor să  le introducă pe gât europenilor de rasa alba.

 

O probă șocantă o constituie și materialele video de mai jos.

În primul clip (un minut și ceva), îl veți descoperi pe fostul președintele francez, evreul Nicolas Sarkozy, vorbindu-ne despre necesitatea metisării, educarea populației în acest sens și chiar constrângerea ei pentru obținerea metisării.

 

 

 

 

Iată traducerea :

 

– Nicolas Sakozy:

“Obiectivul, și asta va face să se vorbeasca mult, obiectivul este de a face față (de a accepta) provocării metisării, provocarea metisării pe care ne-o adresează secolul XXI.

Nu este o alegere, este o obligație, un imperativ; nu putem face altfel, decât cu riscul de a ne confrunta cu probleme considerabile. Noi trebuie să ne schimbăm, deci o să ne schimbăm.

O să schimbăm peste tot în acelasi timp: în întreprinderi, în administrație, în educație, în partidele politice. Și o să ne punem obligații de realizat.

Dacă acest voluntarism republican nu functionează, va trebui atunci ca Republica să treacă la metode și mai constrângătoare.”

Gândiți-vă că Franța este una dintre țările care trasează viitorul Europei, alături de Germania, altă țară aflată sub ocupație străină.

Tocmai de aceea, țările din Est trebuie să formeze un bloc comun pentru a rezista planurilor de diluare și atomizare etnică a națiunilor europene.

Să sperăm că nu e prea târziu!

 

 

 

Sursa:

http://www.cunoastelumea.ro/socant-sarkozy-fostul-presedinte-al-frantei-metisarea-populatiei-trebuie-sa-devina-obligatorie-video/

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/