Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae (Petiţia românilor din Transilvania) – cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII – lea

Supplex Libellus Valachorum  Transilvaniae (1791)

 

Supplex Libellus Valachorum ( însemnând in limba latina  Petiţia Valahilor din Transilvania), este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII -lea.

 

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena.

Cel de al doilea Supplex, o versiune mult largită şi argumentată a primului, a fost înaintat Curţii din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, şi de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Prima versiune a fost redactată în limba germană, iar forma finală a fost în limba latină.

 

Documentul a fost gandit de cei mai însemnaţi reprezentanţi ai naţiunii române din Transilvania (în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma) :

Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheşi, de la Cancelaria aulică, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para vicarul de Năsăud, Ignatie Darabant episcop de Oradea şi alţii.

Petiţia era semnata in numele natiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.

 

 

 

 

Samuil MICU supranumit si Klein  (pe numele laic Maniu Micu) – n. sept. 1745, Sad, jud. Sibiu – m. 13 mai 1806, Buda (Ungaria).

 

 

 

 

Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Râciu, judeţul Mureş – d.2 noiembrie 1816) a fost un istoric, filolog, traducător şi scriitor român, reprezentant al Şcolii Ardelene.

 

 

 

Ioan Budai-Deleanu (n.cca.1763-d.1820) şi a fost un scriitor de factură clasică, istoric şi iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene.

 

 

Petru Maior  (n. circa 1756, Târgu Mureş — d. 14 februarie 1821, Budapesta), istoric, filolog şi scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.

 

Produs al celor mai luminate minţi ale intelectualităţii româneşti, născut în contextul iluminismului care zguduia vechea Europă, actul încununa eforturile îndelungate pentru emancipare politică şi naţională a românilor precum şi o serie lungă de memorii şi petiţii.

Supplex Libellus formula sintetic revendicările poporului român şi reprezenta un document program al luptei  pentru emancipare naţională care avea să aibă loc în secolul XIX, până la apariţia după o sută de ani, a Memorandumului din 1892.

Memoriul se adresa împăratului Leopold al II-lea al Austriei, instalat de numai un an pe tron, după moartea predecesorului sau, monarhul reformator Iosif al II-lea.

Înainte de moarte, Iosif al II-lea, dezamăgit de efectele politicii sale reformatoare, revocase reformele şi trecuse la refacerea regimului imperial absolutist, in incercarea de a  anihila fermentul produs de reformă şi de ideile revoluţionare franceze.

În lumina acestor evoluţii, românii din Transilvania, ca şi celelalte popoare din imperiu, trebuiau să reacţioneze pentru a-şi formula propriile revendicări.

  Teza fundamentală a documentului este că „drepturile omului şi ale societăţii civile” sunt ţinta cea mai înaltă a împărăţiei şi că nicio parte a cetăţenilor nu trebuie să lipsească pe alta de drepturile ei şi să o asuprească.

Prin urmare naţiunea română cere să i se redea drepturile străvechi de care a fost despuiată fără nici un drept în secolul XVII. Petiţia arată că naţiunea română este cea mai veche şi mai numeroasă din Transilvania şi face un scurt istoric al naţiunii române, care se trage din coloniştii lui Traian şi a rămas neclintită în faţa năvălirilor barbare, a ales pe regele ungurilor Tuhtum după ce ducele Gelu a pierdut lupta cu ei, că românii sunt creştini încă de pe vremea stăpânirii romane.

Pe de-o parte sunt aduse argumente istorice, pe de altă parte argumente bazate pe superioritatea numerică. Scopul final al românilor este acela de a intra în viaţa politică a ţării în virtutea echităţii date de numerozitatea ei.

Memoriul a fost sortit eşecului de momentul politic nefavorabil. Revendicările sale presupuneau o revizuire fundamentală a sistemului constituţional al naţiunilor politice recunoscute.

Dieta din 1790-1791 ţintea la restabilirea privilegiilor feudale, românii fiind excluşi în continuare de la viaţa politică, iar împăratul a fost nevoit să cadă de acord cu marea nobilime.

Astfel, atunci când memoriul a ajuns la împărat, el căzuse deja de acord cu nobilimea, dar l-a trimis Dietei pentru dezbatere.

Cancelaria Aulică în frunte cu contele Samuel Teleki respinge punct cu punct revendicările românilor, considerând inutilă ridicarea unei a patra naţiuni recunoscute.

Memoriul a fost citit în Dietă în iunie 1791, producând consternare şi indignare.

Referatul Dietei fu prezentat în şedinţa din 2 iulie, atacând toate fundamentele revendicărilor.

În mare Dieta refuză să accepte faptul că românii vor să constituie o naţiune politică proprie, motivând că ei se bucură deja de toate drepturile în cadrul naţiunilor existente, iar o naţiune nouă ar răsturna întreg sistemul.

Se considera chiar că românii sunt suficient reprezentaţi în Dietă (deşi in componenţa acesteia era doar un român din totalul de 422 !)

Ca răspuns, stările legiferează explicit menţinerea sistemului constituţional. În rândurile elitei româneşti această evoluţie a dus la o alarmare generală care s-a transformat în timp într-o luptă febrilă pentru cauza naţională şi care a dus la cristalizarea conştiinţei de sine a naţiunii române din Transilvania.

 

Traducere

 

„Naţiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este un lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, a unei tradiţii niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor şi obiceiurilor, că ea îşi trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rânduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldaţi veterani, ca să apere provincia […]

Drept aceea, Naţiunea română, rugătoare şi umilă, vine la tronul Majestăţii Voastre, şi, cu veneraţia şi supunerea cuvenită, se roagă şi cere următoarele:

1). Ca numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi altele de acest fel, care […] au fost întipărite fără drept şi fără lege [pe fruntea] naţiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate în chip public, ca nedemne şi nedrepte, şi astfel, prin îndurarea Majestăţii Voastre Preasacre, naţiunea română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare; în consecinţă

2). Natiunii suplicante să i se restituie între naţiunile regnicolare acelaşi loc pe care ea l-a ţinut, potrivit mărturiei citate în cele de mai sus a Conventului Fericitei Fecioare din Cluj-Mănăştur, din anul 1437.

3). Clerul acestei naţiuni, credincios bisericii orientale, fără discriminare, dacă gândeşte sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de asemenea şi nobilimea şi plebea, atât cea orăşenească, cât şi cea rurală, să fie socotită şi tratată drept în acelaşi fel ca şi clerul, nobilimea şi plebea naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii şi să fie făcută părtaşă la aceleaşi beneficii.

4). În comitate, scaune, districte şi comunităţi orăşeneşti, cu ocazia alegerii slujbaşilor şi a deputaţilor în Dietă, de asemenea când se întâmplă [să se facă] numiri noi sau înaintări în slujbe la dicasteriile aulice şi provinciale, să se procedeze în chip just la punerea în slujba, în număr proporţional, a persoanelor din această naţiune.

5). Comitatele, scaunele, districtele, şi comunităţile orăşeneşti în care românii întrec la număr celelalte naţiuni, să-şi aibă numirea şi de la români sau să poarte un nume mixt, unguresc-românesc, săsesc-românesc sau, în sfârşit, înlăturându-se cu totul numirea luată de la o naţiune sau alta, atât comitatele cât şi scaunele şi districtele să-şi păstreze numai numele acelea pe care şi până acum îl purtaseră, după râuri sau cetăţi, şi să se declare că toţi locuitorii Principatului, fără vreo deosebire de naţiune sau religie, trebuie să se folosească şi să se bucure, după starea şi condiţia fiecăruia, de aceleaşi libertăţi şi beneficii şi să poarte aceleaşi sarcini, pe măsura puterilor lor.

Din cele de mai sus se vede cu prisosinţă că aceste cereri se sprijină pe echitatea naturală şi pe principiile societăţii civile, precum şi pe pactele încheiate […].

[Semnează:] Mult umilii şi în veci credincioşii supuşi, Clerul, Nobilimea, Starea militară şi cea Orăşenească a întregii naţiuni române din Transilvania.”

 

Surse:  http://www.voci.ro/supplex-libellus-valachorum-1791/

Publicitate